Povestile de da si nu… (I)

Dupa ce n-am dezbatut deloc starea sitemului de invatamant de la noi si din lume, de acum si de-a pururi (in baza la pretextul reiterat de dragul Mircea C. cum ca-i instrument de tâmpire) si am procedat asemanator cu tema adiacenta despre invazia amatorilor anonimi si a bulversarii scarii valorilor, ratand apoi cu nonsalanta discutia despre dirijarea lumii prin pariuri si pacaleli de 1 Aprile (ziua de nastere a d-lui Goe) tot anul, astazi as fi dorit sa (nu) dezbatem despre problema eutanasierii asistate. Sau nu. Foarte interesanta de altfel (nu?), mai ales ca in curand o sa devina obligatorie. Sa zicem c-am dezbatut-o si sa declaram deschise serbarile rituale ale ultimului weekend din februarie (in prelungirea Carnavalului de la Rio si in anticiparea celui de la Hollywood) si ale sfântului Dragomir Beatul de iubire: Dragobetele. De unde si haulitura (etnografi asa se zice?):

Mosule cocosule
Ce ti-e barba rosie?
Mi-au rosit-o fetele
Facand Dragobetele.

Dar pentru ca secretul unui divertisment de calitate presupune printre ingrediente si o mica doza de mister as vrea sa reintroduc in circuit povestile de da si nu. Si le mai aminteste cineva? Din acelea in care initiatorul povesteste un inceput de situatie lasand apoi povestea in aer, urmand ca participantii la aceasta varianta sublimata de-a „Hotii si vardistii” sa-i adresesze intrebari punctuale, la care sa se poata raspunde cu „DA”, sau „NU” si carora povestitorul sa le acorde raspunsul corect, astfel incat, din aproape in aproape, spectatorii sa lamureasca partea misterioasa a povestii incepute si neterminate. Iata prima dintre povestile de acest fel care circulau pe vremuri si pe care mi-o reamintesc inca din liceul-cimitir-al-tineretii-mele-depline:

Cica un tip intra intr-un bar si îi cere barmanului sa-i dea un pahar cu apa. Barmanul scoate un pistol de sub tejghea si-l indreapta asupra individului. Acesta ii raspunde speriat: „OK, nu mai e nevoie. Da-mi un whisky!”.

Daca cumva stie cineva deja care este explicatia acestei stranii situatii ar fi bine sa se abţina si sa nu o spuna imediat (cu exceptia cazului in care simte ca nu se poate ab-ţine si neavand incotro, fiindu-i degrab, vrea musai sa dezlege misterul fara sa apeleze la intrebari ajutatoare, ca sa nu dea din stenahorie in apoplexie, altminteri nu). Asa dupa cum spuneam se pot adresa doar intrebari simple, atomice, la care raspunsul natural sa fie „DA” sau „NU”. Prin urmare intrebarea „Ce culoare au ochii barmanului?” nu este o intrebare acceptabila, dar intrebarea „Are barmanul ochii albastri?” este o intrebare OK. Raspunsul este „NU”.

Update: In principal invitatia de a adresa intrebari se adreseaza principalilor nostri parteneri dar in mod exceptional o mentionam pe principala pasionata de astfel de mistere polichinelle din persoana personajului Mitza a biciclista (posesoare a unui blog numit de poveste, desi-i de povesti) precum si pe recenta dedata la mini-mister din persoana personajului Dictatura Justitiei care este si (asa) obisnuita sa adreseze intrebari in instanta, inculpatilor. Cazul nostru prezentat mai sus fiind cu claritate unul de competenta justitiei virtuale. Va multumim pentru neatentie si va dorim WE placut in UE sau oriunde va veti fi afland.

Acumularea de capital prin Metoda Monte-Carlo

Sunt unii care numai intineaza idealurile capitalismului

Se parea ca:

Economia mondiala este o afacere de tip cazino

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-11572928-mai-pariaza-fondurile-speculative-decesul-prematur-deutsche-bank-anunta-putea-renunta-acest-produs-financiar.htm

http://focus.hotnews.ro/fonduri-speculative

Pe ce mai pariaza fondurile speculative: decesul prematur. Deutsche Bank anunta ca ar putea renunta la acest produs financiar
de R.M. HotNews.ro
Miercuri, 22 februarie 2012, 17:53 Economie | Finante & Banci

Deutsche Bank a anuntat miercuri ca va propune rambursarea integrala a sumelor investite de persoanele care doresc sa se retraga dintr-unul din fondurile sale speculative, puternic contestat de opinia publica, deoarece propune castigarea de bani pariind pe un deces prematur, relateaza AFP.

Randamentele fondului Kompass Life 3 depind de speranta de viata a unui panel de 500 de persoane, anonime si inscrise pe baza de voluntariat, din Statele Unite. Cu cat decesul lor intervine mai repede, cu atat castigurile sunt mai mari pentru investitori. Invers, daca decesul survine mai tarziu, pariul este castigat de banca.

Aproximativ 10.000 de investitori participa la acest fond lansat in 2007 si care are o valoare de circa 200 de milioane de euro.

Raspunzand unui investitor care s-a plans ca a subscris fara a cunoaste prea bine modul de functionare a fondului, mediatorul federatiei germane a bancilor private (BdB) a recunoscut ca acest produs financiar nu este in acord cu “valorile noastre, in special in domeniul inviolabilitatii demnitatii umane”.

Doua surse din piata financiara interogate de AFP au afirmat insa ca investitorii nu s-au plans din motive morale, ci pentru ca fondul nu aduce suficient profit, avand un randament de 3% pe an intre 2009 si 2011.

-*-*-*-*–*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*–*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

UPDATE: Din motive intemeiate suntem fortati sa amanam nemotivat dezbaterea despre care ar fi, daca ar fi, alternativa scolii ca instrument de tampire, cea care ne incarca energetic negativ, preponderent cu balast si cu informatii inutile si/sau in multe feluri daunatoare, coroborata cu existenta practica in stare libera a unei mase mare, mult peste masa critica, de anonimi amatori care se auto-percep ca profesioniosti. Trebuie sa va anuntam ca legendarul Zoso si- tras (b)arca  la mal si-si cauta de lucru. Anul este de gratie: 2012.

Ca Zoso e OUT nu-i cel mai grav fapt. Mai sunt si altele. Exista blogul lui Mihai Giurea Capitalism pe paine. Iar daca asta nu-i suficient…

Tema de (a)casa

Moral, aMoral, iMoral, Sfânt
Ceasul cu pupaza ne anunta ca incepe weekend-ul.
Noduri in papura.
Noduri in batista.
Am cravata mea.

Contra plictiselii potentiale oferim doua teme de (a) casa. Ca sa fie.

A. Tema de casa: Cat de (in)utila este scoala (?)
B. Tema de casa: Spatiul Confuziei – Invazia Anonimilor Amatori. Pana unde? Pana cand?

Temele de mai sus sunt teme majore care au fost abordate pe multe bloguri renumite (printre cititorii lor), fara a se fi ajuns la concluzii definitive si/sau epuizare sistemica. Recent cele doua teme, aparent disjuncte sau disjunse, au fost abordate de niste falsi bloggeri intr-o gazeta (evz) cu multi cititori si comentatori amatori, anonimi, fara scoala si fara cei 7 ani de acasa. Asadar dezbaterea acelor teme in acele spatii este cu totul si cu totul nepotrivita. Nu vreau sa sugerez prin asta ca aici, pe Arca noastra a lui Goe, dezbaterea acelor teme ar fi potrivita. Nu. Nici vorba. Zic doar ca nu e nepotrivita. N-ar fi nepotrivita daca scopul primordial ar fi dezbaterea. Dar nu. Nu e. Scopul principal este desigur, depozitarea. Conservarea. In vederea unei regasiri si recuperari viitoare. Daca n-ar fi weekend dar ar fi zile nelucratoare am incerca sa unificam cele doua teme si sa demonstram fara putinta de tagada ca sunt una si aceeasi tema, precum electricitatea cu magnetismul, si anume tema majora a zilelelor noastre de ani si ani de zile. Dar nu. Nu putem. Pentru ca e (totusi) weekend. Asa ca va vom da (pe cine?) pe mana unor specialisti care reusesc intr-o maniera ce frizeaza paradoxalul sa aiba 100% dreptate si, in egala masura, sa greseasca 100%. O incalcare vadita a legii conservarii procentelor. Citind articolele propuse nu se poate sa nu fiti unanim de acord cu autorii pentru ca apoi sa gasisti ca nu-i chiar asa. Ba e chiar pe dos. Va doresc emotii usoare si lectura placuta.  Celor care stiu sa citeasca. De la ceilalti astept comentarii interesante sau solutii personale la cele doua teme de (a) casa. Ca sa… Sau nu.

Materialul No.1. Din Scoala. Privind înapoi cu mânie, adesea ne întrebăm la ce ne-a folosit şcoala, anii lungi şi grei care ne-au fost furaţi din copilărie şi adolescenţă. Ne-am “pedepsit” în şcoli timp de doisprezece ani, sau mai mult, ca să ne dăm acum seama că nu mai ştim nimic din tot ce ne-a fost vârât în cap cu de-a sila. Şi că, chiar dac-am mai şti, oricum nu ne foloseşte la nimic. Nu se poate să nu te-ntrebi dacă a meritat. De ce am fost treziţi în zori şi duşi, somnoroşi, de mânuţă, către clădirea enormă şi rece ca un mausoleu sau o închisoare? De ce s-a ţipat atâta la noi, de ce am fost atât de terorizaţi? De ce visăm şi acum că suntem scoşi la tablă la matematică şi nu ştim nimic? Va compensa ceva din viaţa noastră de adulţi traumele la care ne-a supus şcoala, aşa cum s-a făcut şi se face şi azi? La ce ne-au folosit nesfârşitele exerciţii şi probleme rezolvate la matematică, la fizică şi la chimie, atâtea date memorate la istorie, dacă acum nu mai ştim nici regula de trei simplă? Dacă oricum n-avem la ce s-o aplicăm? Dacă toţi cei faimoşi şi plini de bani au fost şcolari mai proşti decât noi?

Nici unu la sută din ce am învăţat în şcoală nu folosim în viaţă.  (citeste tot articolul AICI).

-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

Materialul No.2 Ofensiva amatorilor – Ofensiva anonimilor

Apropo de cretini, idioţi şi alte categorii favorizate de internet.

• Regula numărul unu e că orice tembel poate avea un fan club, deci merită efortul. Frecvenţa cu care baţi câmpii se transformă cu timpul în reputaţie, indiferent de mediul în care activezi. Iar seriozitatea tonului te va ajuta să ajungi şi mai repede la consacrare.

• Regula numărul doi: nu râde la poantele altora, ci foloseşte-le ca să dovedeşti câtă dreptate ai şi cât sunt ei de superficiali. Toţi amatorii au întotdeauna la îndemână o cauză înaltă.

• Regula numărul trei: Nu îţi schimba părerea chiar dacă cineva îţi demonstrează că nu ai nicio urmă de dreptate. Şi fii convins că toţi cei din jurul tău sunt nişte amatori nenorociţi

(citeste tot articolul AICI).

Update: Sa nu uitam. Persoanele de fata se auto-exclud. Personajele nu. Nu, nu…

Update 2: Doi amatori care ne sunt foarte dragi isi serbeaza azi (19 Feb) ziua de nastere: Marin Sorescu si Constantin Brancusi. Niciunul dintre ei n-a urmat scoala de talent sau vreo scoala anume de geniu reusind totusi sa faca lucruri foarte deragutze (ca sa zicem asa). Faptul ca azi sunt revendicati de grupul profesionistilor notorii (ma rog e treaba lor) nu ne poate impiedica sa-i sarbatorim si noi, recitand impreuna un poem var-Shakespearian la Masa Tacerii, pe marginea marii.

Update 3.14 – Articol de citit AICI – Dreptul de a fi ales vs. dreptul de a ramine ales.

Amagirea si Melancolia

Amagirea: Fie ca suntem atei (auto-dumnezei) ori ca suntem oameni cu credinta in Dumnezeu, ori ca suntem agnostici, apatici, lunatici, sloisti, solipsisti ori vegetarieni, cu totii am fi gata sa juram ca viata in genere este un lucru minunat, superior si ca existenta vietii in splendida ei diversitate (asa cum se vede la Animal Planet sau la National Geographic, la gradina botanica, la gradina zoologica, la tara la bunici, ori de-a dreptul in padure si mai ales in societatile zoon politikon, de la amiba pana la om) este in esenta ei buna, divina, superior organizata, magica. Viata e buna si, prin urmare, moartea e rea. Orice om capabil sa distinga intre bine si rau, sau mai pe scurt orice om, in acord (bio)logic maniheist cu rebeliunea post-minerala de sorginte tribala (sic) traieste cu convingerea (o achizitie recenta si superficiala consolidata precar in renascentism si iluminism) ca viata in sine este buna. Nu rea. Totusi cu ceva mai multa straduinta, folosind acelasi instrumentar intelectual, logic, moral, mistic, afectiv ori de genuri adiacente, cu consecventa si buna-credinta nu se poate evita evidenta: in contextul mentionat anterior viata este o forma malefica de organizare a materiei (ca o mafie), un exces malign, o excrescenta tautologic tumorala pe tesatura universului (a-emotional in sine), o etapa ontologic superioara, ca sursa si ca scop al raului. Cu cat formele de viata sunt mai organizate, mai avansate cu atat mai mult raul adiacent este mai sofisticat, mai complex, mai abundent, in forme din ce in ce mai aberante si mai nejustificate, ilogice, facand raul mai independent in raport cu  banalele instincte primare de conservare si perpetuare. Viata, vorbele, banii sunt mijloace ideale de abstractizare a raului. Din aceasta perspectiva rasare Melancolia (a lui Lars von Trier; nu ratati ca nu stiti ce pierdeti) care, intre Crima si Pedeapsa, ofera Verdictul si Sentinta, pronuntate, acceptate, executate. Vivat. Inainte de a intra in incurcaturi si conflicte (i)morale despre ce achizitie minunata sau malefica ar fi sa fie viata in univers, trebuie spus ca viziunile maniheiste pot fi considerate in alternanta cu cele relativiste ori ontologice. Ceea ce noi chiar facem. Asa ca pâna la urma (totul) este ceea ce este. Raul si binele sunt (ha, ah) absolut relative. Pe aceste coordonate fiecare isi gaseste cum poate echilibrul (mereu dinamic, mereu schimbator) intre viziunea individuala/personala, relativa, asupra binelui si raului si constrangerile in raport cu viziunea exterioara asupra binelui si raului, ca rezultanta globala/social-tribala, inca si mai relativa, a actiunii combinate (nu doar insumate) a restului lumii. Diferentele notabile intre anvergurile distantelor care-i separa pe  indivizi (la un moment dat, de referinta) de pozitia de echilibru (asociata unei stari de confort optim) este o problema  extrem de complicata pe care nu ne propunem s-o luam in discutie aci. Nici macar asa, de amorul artei.  Acceptand dimensiunea ludic-hedonista a existentei in stare vie, preferam sa luam in considerare, aici,  in mod exclusiv aspectele comice ale vietii, pe palierele sale amuzante. Pentru cine e in stare sa le sesizeze. Pentru cine nu, nu. Fireste.

Exemple (lucruri cu aer grav care reusesc sa amuze):

• Revolutia cu microbisti: Vrem Guvern Tehnocrat pana la alegeri si monarhie – Aveti de ales intre Mihai si Paul. Exemplu de bine relativ si euforic: Protest pe 11 februarie, ora 17.00, Piata Universitatii. Manifestul Ultrasilor. JOS CLASA POLITICA! Vrem guvern de tehnocrati pana la alegeri si monarhie constitutionala. Mai intai vreau sa spun cateva cuvinte. Trebuie iesit in strada. Daca toti cei nemultumiti de tara in care traim am iesi in strada, am schimba tara in 7 zile. NU E GLUMA! E vorba despre PUTEREA PE CARE O DEGAJA MENTALITATEA NOASTRA! etc, etc, etc…

• În padurea cu alune aveau casa trei pitici. Vine pupaza si spune: „Simptomatic, idiosincrazia dilematica îsi reverbereaza atenuant ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent si disonant al obscurantismului incandescent de sorginte medievala, capsulînd filonul crepuscular sincretic si aluziv metempsihotic al transmigratiei alchimice înspre circumvolutiunile interioare ale epocii istorice care tind sa formeze adevarate supape… etc, etc, etc.

• Andrei Plesu este in Criza de subiecte – Să-l înjuri pe Băsescu? (Forumist: „Păi nu tu lai făcut preşedinte? Mă p… pe intelectualii lu’ peşte! Huo! La ştreang! Ţigani nenorociţi, care vă umflaţi pe banii noştri!“. Sau: „Cam tîrziu te-ai trezit, nea Pleşule! Sau simţi că se scufundă barca şi vrei să-ţi asiguri o sinecură şi sub guvernarea următoare? Mi-e scîrbă!“ Sau: „Nu te mai preface că-l înjuri pe şefu’. Tu şi cînd îl înjuri îi sugi pwoohlaa…“) etc, etc.

Dl. Andrei P. (aka nea Plesu) o fi in criza mare moncher (de subiecte), dar este si in faza avansata de iluminare si imunizare fata cu libera exprimare a oricui. Ceea ce e lucru mare. Poate mai incearca si altii.

• Aniversarea numarului pi

• Iar de – AICI – se va alege un episod la intamplare. De ex. Episodul 1.

• Ii multumim si lui Tony pentru sugestii.

• Update: Taman la pont:

Aniversari si ono-mastici

• Alaltaieri (unsp’ce feb) a fost ziua lui Edison.

• Ieri (doisp’ce) a fost ziua lui Darwin.

• Azi (13) e ziua lui  Nenea (N-am nimic de adaugat).

• Maine (14) e sf. Vali. Profit de ocaziune pentru a le ura la multi ani tuturor celor pe care-i cheama Vali, Valentin, Valentina, Valerică, Valerica, Valeriu, Valeria or Valentino dar mai ales celor care sarbatoresc acest sfânt desi nu-i cheama asa:

Update: 14 Februarie 2012: In avanpremiera zilei de Dragobete, Sf. Valentin este (ar trebui sa fie) o sarbatoare din ce in ce mai cuprinzatore pe care o pot celebra (in fel si chip) Valentinii si Valentinele (multi, putini cati ori fi), indragostitii (multi am fost, putini am ramas) precum si aspirantii la acest titlu sublim si trecator. Intrucat intelepciunea populara ne invata ca atunci cand iubesti, sexul nu conteaza (ci dragostea e mare) ne vom trezi in curand ca acest Sf.Vali poate fi (in mare secret Polichinele) si patronul narcisistilor de toate riturile si chiar al artistilor si onanimilor din blogosfere. O sarbatoare planetara, prin urmare. Vivat. Noi, de exemplu, il iubim pe dl.Goe ca pe noi insine.

Vorbesc cu mine însumi, cum aş vorbi c-un frate
Întors rănit din lupta cu zilele de ieri,
Şi parcă tot nu-mi vine să cred că n-am dreptate -
Că El şi Eu nu suntem decât acelaşi frate,
Şi-aceeaşi rană-i doare pe ambii scutieri.

Armurile alt’dată pătate de rugină
Azi par mai sclipitoare decât oricând,
Iar spada,
Încrucişată-n luptă de-atătea ori,
E plină
De sângele netrebnic al celor ce cad prada
Aceluiaşi proteic şi veşnic Torquemada.

Vorbesc cu mine însumi şi-mi zic:
– De ce mă minţi
De-atâţia ani de-a rândul că tu eşti cel mai mare
Din toţi îmblânzitorii cohortelor barbare,
Că-n gestul tău palpită străvechile altare,
Iar vasta catedrală, zidită de părinţi,
Cu-ntreaga-i melodramă de Dumnezeu şi sfinţi,
O poţi schimba-ntr-o clipă,
De nu ţi-ar fi ruşine
De bărbile lor albe,
De mine
Şi de tine?

Vorbesc cu mine însumi şi-mi zic:
– De-atâţia ani,
De când mă porţi spre-acelaşi sublim necunoscut,
De ce mă minţi cu-aceleaşi îndemnuri de temut
Şi-mi profanezi credinţa cu-acelaşi prefăcut
Surâs -
Citit pe buze de josnici curtezani?
De ce din armonia supremelor cântări
Azi nu se mai aude decât grozavul urlet
Al celor ce se-neacă în descărcâri de tunet
Departe,-n cine ştie ce profunzimi de mări!…

Mă simt aşa de singur, c-aproape-mi este frică
Să mai vorbesc cu mine,
Şi-mi zic:
– Ascultă, frate,
Ascunde-ţi rana,
Uită c-ai fost rănit şi tu -
Tu, ce-ai strivit atâţia ce nu se mai ridică -
Te scutură de greul armurii-nsângerate;
Iar celui ce te-ntreabă de-ţi sunt sau nu-ţi sunt frate
Răspunde-i: “Nu”.

De vorba cu mine insumi – Ion M.

Criza de Guvern

In sfarsit s-a intamplat un miracol. Nu ma astept sa tina mai mult de trei zile pentru ca atunci s-ar dovedi ca nu-i nicio minune la mijloc ci doar o facatura. Minunea, doamnelor si domnilor, consta in aceea ca schimbul simbolic al generatiilor politice la varf arata bine, ca trend si ca salt. Calitativ. De la Traian Basescu la Razvan Ungureanu. Un salt atat de evident incat nimeni nu-l apreciaza la adevarata valoare simbolica. Toti cei care au deplans faptul ca Romania n-a avut sansa unei reprezentari civilizate in persoana unui intelectual rasat, cult, educat, colectionar de arta si intemeietor de muzee, in persoana infractorului Adrian Nastase, gasind in acest fapt un pretext formal extrem de solid in contestarea presedintelui ales, betivan, curvar, circar, needucat, rudimentar, prost crescut, ei bine toti acestia ar trebui sa se bucure din inima. Traian Basescu le-a inteles suferinta si a acceptat sa le ofere tratamentul potrivit, un inlocuitor pe masura asteptarilor: intelectual, inteligent, respirand cultura, inclusiv cultura politica, diplomatie, un personaj care s-ar potrivi cu mare usurinta in posturi cu vizibilitate in orice cancelarie, guvern sau parlament euro-atlantic.

Descrierea facuta de catre Andei Plesu (un alt extraterestru pe piciorul de plai cu gura de rai) premierului desemnat este intr-un excelent acord cu realitatea. Cruda realitate. Faptul ca persoana lui Razvan Ungureanu, care este, nu reuseste sa inhibe semnificativ, persoane, personaje, precum si productia record, generalizata, de discursuri ga-ga, se datoreaza desigur faptului ca ne aflam inca in zodia imbecilului de foc, care fiind la putere in societate, nu se inhiba defel. Nu ma indoiesc de faptul ca minunea, asa cum e ea acum, proaspata, nu va dura mai mult de trei zile. Vor incepe, au inceput deja, sa curga zoaiele si pietrele aruncate din toate partile de catre cei fara pacat, egalii valoric ai amaratului Razvan Ungureanu, utec-istului… etc. Cert este ca n-are fata de premier pentru Romania profunda de acum. Se va infesta, se va sparge, se va juli, si va uniformiza… Dar pana atunci doamnelor si domnilor, va rog sa inchideti pentru o clipa ochii si sa va imaginati cam cum ar arata Romania sau o alta tara, oarecare, capabila sa promoveze, sa propulseze si sa impuna la conducerea sa, prin scrutin electoral, in Parlament, la Presidentie, in Guvern… macar 300 de politicieni de talia lui Razvan Ungureanu. De la Escu la Eanu. Ce fel de tara ar fi aceea? Gata? Gata, ati visat destul. Acum as mai vrea sa spun ca in locul lui Mihai Razvan Ungureanu as dispune imediat infiintarea unui nou minister: Ministerul Umorului si al Bunului-Simt si l-as numi acolo pe nimeni altul decat pe Dl. Niku Electriku. Sunt sigur ca stie ca diferenta dintre 1 Watt si 1 Volt este 1 Amper.

Domnul Sufletzel (III si XIV la patrat)

Poate va intrebati cine este Dl.Sufleţel. N-avem timp sa va explicam nici astazi. Poate data viitoare. Pâna una alta va prezentam:

Starea na(ra)ţiunii in preajma zilei de Unşp’ce Februarie. Bis.

• Soriiiiin Iliesiuuuuu face apeluri. Stiu, asta nu e o stire. Strange semnaturi. Nici asta. Vrea monarhie via anarhie si propune solidaritate pe liste pentru demiterea raului mic, care a crescut mare, prin nebagare, de seama (sau ”in seama” a cuplului de comici cu care orice televiziune serioasa s-ar mandri: Iliesiu-Padina. Mai putin TVR1). Ca sa fie treaba treaba, acelasi consacrat al literaturii epistolare in forma de apel a scris o scrisoare foarte deschisa, adica sincera, GDS-ului care si asa nu se mai stie ce e (dupa cum bine zicea si dl. Andrei P.) in care il trage de sireturi la raspundere pe Andrei Plesu. Scrisoarea a fost gazduita si pe bloguri celebre, precum blogul de la Corabia si blogul de dincolo de Paltinis (dar dincoace de Tis) al d-lui Vasile cel mai Mare (Gogea Mitu) (aci).

• Cuminte, conul Dorin (Tudoran) simtind ca dl.Iliesiu nu-i un roman normal, la cap, nu i-a semnalat scrisoarea si nu i-a semnat apelul. Ce-l costa (concordia?) sa-l semneze macar asa din spirit civic de solidaritate intelectuala. Nu, domnia sa a preferat romanul normal din care se poate confectiona mai lesne chip cioplit. Pentru altii. Adica altora, caci nu-o fi conul o figura geometrica atata de naiva incat sa mai creada in Mos Craciun, la varsta domniei sale. A poetului nu a mosului. Ca mosul e tanar, Doamne. Calculati si singuri stiind ca (a) nu s-a nascut ieri (ci alaltaieri) si (b) ca este locuitor al Washington-ului, fiind si cetatean. American.

• Demisii politice in lant: Mai intai (ca o prevestire rea) demisioneaza Ministrul Andrei Plesu, din Guvernul de taina din umbra al Adevarului (aripa Patriciu-Gregoire). Apoi direct din Senat-ul EvZ demisioneaza Senatorul Mircea Caratrescu (acest Mircea Geoana al editorialismului politic) pentru ca in cele din urma, doborat de ciumpalaci in alianta cu oamenii de zapada din PU, e-luminati civic de steaua Craciunului, insusi Emil Boc (acest Emil Cioran al guvernarii pe vreme rea). Despre mareţia micuţului Emil Boc alta data mai pe larg si pe mai inalt. Docamdata consecventi politicii mostenite pe Arca lui Goe nu promovam stiri prin care si asa fac audienta la zi toti ciumpalacii. N-am facut nici cand a murit Paunescu, nici cand s-a sinucis Madalina Manole, n-o s-o facem nici acum. Are cine. Deocamdata se zvoneste ca oamenii de zapada din PU l-ar prefera ca premier pe Yeti si nu pe claunianul craciunesc care nu-i destul de klingonian, desi e verde ca b-radu. Vezi si: Salam sasesc de Sibiu, la rece, in urbea fostului viitor prim-ministru, tinut in conservare prelungita, pana la Craciun-ul viitor (unul Klaus sau Iohannis… in sfarsit, vivat) cand, dupa alegerile din noiembrie Traian Basescu va trebui sa-l numeasca pe prim-ministrul Ponta, obraznic.

• Vestea cea mai proasta dintre toate, din seria demisiilor politice in lant, este aceea ca poetul, dizidentul, analistul si militantul politic, comandantul Viorel Padina de la Corabia cea Mica, isi retrage si el sprijinul acordat pe gratis (adica degeaba) comnadantului suprem al Corabiei celei Mari, Romania, hotarat (citez din memorie) sa nu se mai ghideze numai dupa ce spun talibanii pro Basescu ori salariatii / stipendiatii, intr-un fel or altul, ai regimului Basescu. Sobolani de pe toate Corabiile, inotati, inotati, inotati (a zis si Lenin). Malul e aproape. Ca doar nu era nebun nici capitanul sa duca ambarcatiunea prea in larg. Ca nu avea de ce. De ce ce?

• O ce (po)veste minunata: O noua stea de Craciun. Onest, frumos si destept. Daca nu-l o-moara Crin pe Şiret, de ciuda, tanarul are in fata un viitor (a)politic stralucitor. Mai ceva decat chelia presedintelui. Abia maine Claudiu va deveni ceea ce azi nu va putea fi niciodata. Super-be manevrele opozitiei politice si mediatice din Romania. Lectie scoala de manevre prin zapada, de manual. A la carte. Parca ar fi fost inspirate si regizate de insusi Ion Iliescu. Ce poate fi mai eficient decat sa le dai sobolanilor prilejul de a zbura, pretextul de care aveau nevoie ca de aer. Daca tot n-ai la indemana un rau mai mic, le oferi un bine potential: vointa populara a celor mai frumosi si mai căliti dintre romani, plus un simbol: romanul normal. Acuma numai prost sa fii sa nu te dezici de Basescu. Ocazie unica. Nu inteleg de ce mai stau pe ganduri Tismaneanu, Cristian Preda, Sever Voinescu, TRU, Patapievici, Mihaies, EBA etc… Loialitate? Teama? Calcul? Scarba? Cert este ca d-lui Basescu nu prea i-au iesit figurile. Cu exceptia uneia care i-a iesit perfect (aferim nene Traiane), in rest, ocupat sa se tina cu spatele la usa pe care o forteaza de 8 ani de zile, zi de zi, cei scosi afara cu de-a sila, n-a prea reusit mare lucru. Aproape ca si cum n-ar fi fost acasa, soarecii jucand pe masa. Plus ca acuma, la spartul targului, aia care fortau usa s-au prins ca e mai bine sa intre prin ferestre. Prin toate deodata. Prin ferestrele sparte cu pietre de demomstranti: vox populi. Ca incepem naibi sa si vorbim vulgar.

Stiri extreme de la departamentul de externe:

• Grecia la ananghie isi aminteste brusc ca Germania ii datoreaza 54 de miliarde de euro. Parol, aceeasi Germanie care datoreaza si Romaniei vreo 80 de miliarde de euro, inca de pe vremea marcilor. Inregistrate. Eu zic sa umblam cu diplomatie si sa nu-i mai enervam pe greci.

• Circa 10.000 de slovaci au manifestat sambata la Bratislava impotriva coruptiei la nivel inalt, cerand condamnarea politicienilor corupti. Nasol. La noi e invers. Adica viceversa. Se demonstreaza pentru iertarea coruptilor. Mai sta naiba sa-i numere ouale infractorului Nastase?

• Atentie la calculatoare. Un tip a murit (de epuizare) dupa ce a jucat zile si nopti jocuri pe calculator. Culmea este ca vecinii de consola au bagat de seama ca ceva nu-i in regula cu el (fiind mort, normal) abia dupa 9 ore. Dar ce? Parca noua nu ne-a luat ani de zile pana sa bagam de seama ca mai multi vecinii de blog, au murit demult, la datorie, in timp ce-si exercitatu spiritul civic. Din greseala.

• Un om traieste fara inima Hm. Mare chestie. La cati traim fara creier (desteaptat-te romane) asta nu-i buna nici macar la faptul divers. Ia uite alta mult mai buna:

• Ponta si teoria haosului. O stire care nu necesita comentarii fiindca vorbeste exhaustiv de la sine: Nu schimbam conducerea de la Banca Nationala! Nu schimbam structura functionala a DNA si ANI, chiar ne pare rau ca mandatele lui Daniel Morar si Catalin Macovei sunt la final. Respectam acordul cu FMI si Banca Mondiala. Suntem de acord cu Tratatul de Guvernanta Fiscala. Vrem sa respectam ACTA, dar trebuie informata populatia. Am spus delegatiei FMI ca vrem ca banii din privatizari sa nu mai ajunga la bugetul de stat pentru salarii si pensii, ci sa ramâna pentru modernizare. Nu promitem mariri de salarii si pensii pentru ca România va ramâne în criza pâna în 2016. Mai mult, vom taia clientelismul din companiile de stat, pentru ca eu nu mai suport aceasta situatie! Vom face un referendum pe tema monarhiei, pentru ca eu am un mare respect pentru persoana Regelui, desi personal voi vota pentru Republica. – Victoras Ponta, viitor prim-ministru al Romaniei.

• Alea ACTA est. Si vest – No comments.

• CARAGIALE NENE – Noi dovezi ca I.L.Caragiale s-a nascut prematur, murind cu 100 si ceva de ani prea devreme, in raport cu vremurile. Un citat la intamplare: „Noi, românii, sîntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gîndeşte prea mult, ne putem mîndri că cel puţin se discută foarte mult.“ (p. 80).

• Si in fine dovada prin care se vede, in reluare, ca Sebastian Lazaroiu a fost lasat in offside. Pacat. Mare Pacat. Sutase asa de frumos, din foarfeca, direct in vinclu: De ce-ar pleca Boc. La ce-ar mai fi ramas.

3,14 la patrat = ππ.

va urma – Dl. Sufletzel.

Pupat Piatza Universitatii

Imi place atmosfera din Piata Universitatii. Imi plac la nebunie protestele dar si demonstratiile. Quod erat demonstratum. Se imbina intr-o maniera fascinanta, specific romaneasca, utilul cu placutul si hazul cu necazul. Ar fi frumos sa-i ia Dumnezeu mintile si s-o impinge necuratul pe minstra turismului sa incerce sa promoveze imaginea Romaniei aici, la km 0 al democratiei. Infierbantati de ger demonstrantii pentru reforma  s-ar putea lasa sedusi de ideea de a-l vedea pe dracul gol si cool deposedind-o pe blonda ministra de tzaolele scupme, pentru a o lasa-n pielea goala, intr-un pictorial de iarna, care nu-i ca vara. Acum insa lasand gluma la o parte, in laturi, trebuie spus, fie cine ce-o zice, ca protestele, in general, si astea de acum in special, sunt foarte bune, corecte, democratice, utile si spre binele general. Cu conditia sa sa nu se piarda pe sine si sa se incheie glorios intocmai si la timp. Inainte de a degenera. In ger sau in spring. Ca urmare a audientei periferice, neesentiala in raport cu evenimentele, pe care o are blogul nostru, as indrazni sa promovez, fara cea mai mica intentie de persiflare, partea umoristica a acestui fenomen altoit pe butura revolutiei anti-comuniste din decembrie 89 si pe ramura poetica a rascoalei anti-mineresti a golaniadei din 13-15, pastrand speranta ca tanarul Coriolan Craciunescu va fi mai bun decat predecesorul sau Coriolan Muntenescu, astfel incat sa si-l aminteasca conul Zaharia, de la 11 Februarie (mult nu mai e) macar si la anul pe vremea asta.

Iata asadar cteva texte cu mare potential artistic culese la cald din ger, de la piata:

Tinerii au anuntat ca vor veni zilnic, de la ora 20:00 pâna la 22:00, pentru a nu lasa piata libera. Sloganul lor: “De la opt la zece seara vin aici si-mi apar tara!“.

 “Domnul preşedinte este un om rău, nu vreau să-mi fure viitorul!”

Am venit în Piaţa Universităţii ca să protestez împotriva lui Boc, Băsescu şi Udrea. Pentru că au tăiat salariile părinţilor mei şi acum stăm foarte prost cu banii şi, pe lângă asta, au făcut foarte mult rău ţării noastre. Nu mai există lo­curi de muncă, tati şi mami se descurcă tot mai greu, banii sunt foarte puţini şi au fost folosiţi de politicieni să devină mai bogaţi şi e păcat de sângele vărsat. Nu ştiu foarte multe despre Revoluţie, dar am citit că foarte mulţi oameni au murit atunci ca să avem acum democraţie. Ne-a învăţat la şcoală ce înseamnă asta, şi mie îmi pare rău de toţi oamenii ăia care au murit. Domnului preşedinte Traian Băsescu i-aş spune să demisioneze, nu ştiu cine să vină în locul lui, un om mai bun, asta este clar. Domnul preşedinte este un om rău, pentru că a furat din banii lui mami şi lui tati, din banii ţării şi nu vreau să-mi fure şi mie viitorul. – Ungureanu Maria, 11 ani, elevă. 

“Noi suntem «demos» şi deţinem «cratos»”

M-a scos din casă ceea ce a scos pe ma­joritatea, cred eu, şi anume nesimţirea domnului preşedinte, care nu-şi merită apelativul de domn, dar eu încă ştiu ce-i ăla res­pectul, spre deosebire de dânsul. Pe scurt, asta m-a scos din casă, lipsa de respect, pe care o simţeam de foarte multă vreme, iar picătura care a umplut paharul a fost domnul Arafat. Şi-am continuat să vin aici, în Piaţă, pentru că am aşteptat o reacţie din partea domnului preşedinte. Mă aşteptam să iasă şi să plângă măcar. Să zică ceva, nu l-aş fi crezut oricum. Discursul de ieri nu a făcut altceva decât să mă facă să stau aici până la primăvară. Noi nu suntem nişte marinari. Ţara nu este o navă. România este compusă din cetăţeni liberi, care trăiesc într-o democraţie. Noi suntem “demos” şi deţinem “cratos”. Prin urmare, nu suntem nişte marinari care se execută la ordinele comandantului, din câte îmi amintesc eu, preşedintele este în slujba poporului. Cu alte cuvinte, poate domnul Băsescu ar trebui să execute, chiar şi în faţa mea. – Nicoleta Carjoan, 25 de ani , specialist în marketing şi vânzări la TVR

“Aş vrea ca românii să fie mai solidari”

Eu vin în Piaţa Universităţii pentru că Băsescu este dictator. Are stofă de dictator, din prima clipă de când a devenit preşedinte am simţit lucrul ăsta. Însă atunci era pe val, era plăcut de toată lumea. Nu sunt de acord cu ceea ce face acum. Îşi atribuie nişte lucruri care nu se regă­sesc în Constituţie. Totuşi, pe mine nu m-a păcălit domnul Băsescu. Cum a reuşit să păcălească atâţia oameni, nu pot să-mi explic. Am văzut dincolo de păcălelile domnului preşedinte. Îmi place să fiu liberă, să nu fiu constrânsă. Cu toate că eram tânără când a căzut Ceauşescu, observ acum aceleaşi apucături la domnul preşedinte Băsescu. Iar motivul principal pentru care m-am hotărât să ies în Piaţă a fost acela că nici măcar pe vremea comunismului nu ne-au tăiat atâtea drepturi şi beneficii. Ne taie din libertate, ne fură viitorul. Aş vrea ca românii să fie mai solidari. Recunosc că am avut câteva zile un sentiment de frustrare. Vedeam oameni prin supermarketuri care se plimbau şi îşi făceau liniştiţi cumpărăturile şi mă gândeam: “Habar n-au ce se întâmplă cu viaţa lor, pentru ăştia ies eu să îngheţ ca o proastă”. – Mădălina Ion, 39 de ani, artist plastic. S-a căsătorit acum două zile.

Noi am venit aici pentru că salariile sunt mici, pensiile la fel, ba mai mult, le-au tăiat, iar acum cei de la putere vor să ne corupă din nou cu tot felul promisiuni şi minciuni.

Mai multa literaura vie se gaseste AICI.

Cu toata realitatea (nu TV) tragica ce a nascut aceste discursuri trebuie sa marturisesc (fara nerusinare) ca am râs cu lacrimi citind aceste texte recitate cu sinceritate de românul normal, ca mine, ca d-voastra sau ca Claudiu Craciun. Asta e. Sunt condamnat sa ramân o fire vesela. Peste ani multi altii vor râde,  asa… retroactiv, citindu-le, de-o fi una, de-o fi alta. Si e stiut ca cine râde la urma râde mai bine. Acuma ce sa fac daca nu poci sa ma abtin? Pentru ca mi-e naturelul simtitor. Caci eu am tinut si tiu la umor.

Cum să mai scrii versuri lirice
în aceste zile când tânărul martirizat
e scuipat de surori în spitale
iar adevărul este cărat la gunoi
în căruţe trase de cârtiţe ieşite la lumină?
versuri parfumate pentru mama
care-şi caută copilul omorât cu ranga?
metafore subtile pentru stomacul
muncitorului umplut cu sofisme proletare?
azi versurile lirice sunt adevărată jignire
lăudat fie poemul gloduros poemul strâmt poemul orb
ca timpul prin care trecem cu picioarele retezate
( Refuz categoric -  Petre S.)

Domnul Sufletzel (II)

Stimaţi prieteni, vreau încă de la început să vă dau o veste îmbucurătoare, mai ales pe vremurile astea de viscol şi răscoală.

Şi anume că Traian Băsescu, Ion Iliescu, Victor Ponta, Crin Antonescu, Dan Diaconescu, Dan Voiculescu, Viorel Hrebenciuc, Roberta Anastase, Vasile Blaga şi oricine mai vreţi dumneavoastră dintre actorii circului nostru politic cotidian au dispărut cu circ cu tot şi pentru totdeauna. Anticipez neîncrederea, dar şi sfioasa speranţă pe care vi le-am stârnit cu ştirea aceasta. Ele seamănă cu licărul de bucurie din ochii ciukcilor din Siberia când un activist a venit să le anunţe zborul istoric al lui Gagarin: “Tovarăşi, ruşii au plecat, primii dintre toate popoarele, în cosmos!” La care un bătrân a dat glas speranţei generale: “Toţi?!”

Da, toţi, cu parlament cu tot, cu consilieri şi secretari, cu ziare, televiziuni şi bloggeri şi postaci, cu partizani şi defăimători, întreaga viaţă politică românească. Fireşte, cum pe lume nu se întâmplă minuni (singura minune e că lumea există, scria Wittgenstein), trebuie să mă plasez pe poziţia neprincipială a idealismului subiectiv pentru ca afirmaţia mea să capete valoare de adevăr. Cei de mai sus n-au dispărut din realitatea obiectivă pe care o percepem cu simţurile, cum ne spunea bătrânul profesor de socialism ştiinţific din liceu, cu talpa lui groasă cât un dicţionar la piciorul drept, ci din lumea mea, din realitatea mea interioară. Ei vor continua să existe şi să se agite, dar ca nişte tipi din Australia pe care nu i-am întâlnit şi nu-i voi întâlni niciodată.

E un fel încâlcit de a spune că de astăzi voi părăsi orice preocupare politică, orice implicare, prin scris sau chiar şi numai prin citit, în orice ţine de acest domeniu pe care îl cunosc acum ca pe propriile mele buzunare. Mai mult, îl cunosc pe propria piele, asemenea condamnatului din colonia penitenciară a lui Kafka. Am făcut jurnalistică, în mare parte politică, timp de vreo opt-nouă ani. Cred că e destul pentru cineva al cărui sens în viaţă e cu totul altul.

Mircea si-a inchis Blogul

Am acumulat în tot acest timp experienţă cât pentru o viaţă întreagă. Nu mă plâng, n-a fost întotdeauna insuportabil, aşa cum este azi. Ştiu acum mult mai bine la ce mă pot aştepta de la oameni, chiar de la cei apropiaţi. Am părăsit uriaşa iluzie că devii tot mai iubit pe măsură ce se acumulează în urma ta produsele unei vieţi de muncă. Sau că vocea ta este mai respectată. Am văzut cum, pe rând, toţi cei pe care-i admir pentru opera lor s-au retras din spaţiul public. E şi firesc: i-am văzut târâţi în toate noroaiele lumii, căci adversarul politic nu mai e nici filozof, nici scriitor, nici măcar fiinţă umană, ci doar carne de tun pentru pamflete, caricaturi şi injurii pur şi simplu. Mi-a ajuns, m-a răzbit în fine şi pe mine. Mă-ntorc la versurile lui Eminescu: “Zică toţi ce vor să zică,/ Treacă-n lume cine-o trece…” Dacă va veni sfârşitul lumii, voi fi ultimul care-o s-o afle.

Prin urmare, voi scrie aici, de-acum înainte, despre orice în afară de acidul sulfuric în care-am înotat timp de nouă ani, prins în mod absurd într-un război care n-a fost niciodată al meu. Voi scrie despre cărţi de toate felurile şi despre oameni, despre ce mi se-ntâmplă, despre ce cred despre ce mi se-ntâmplă, despre câte-n lună şi-n soare, atâta vreme cât mă vei răbda şi cât mă va răbda conducerea ziarului, care m-a îndemnat să-mi păstrez totuşi rubrica. Deşi pe hârtie, ar putea fi un fel de blog sau un fel de jurnal din familia celui pe care Dostoievski (nu, nu mă compar cu el) îl scria şi-l publica în ultimii ani ai vieţii. Voi merge şi pe forumul articolului, pe unde, din pur instinct de conservare, n-am mai hălăduit de luni de zile. Poate că voi afla de data asta nu doar, ca de obicei, cât de lichea şi de vândut unora şi altora am fost în toţi aceşti ani, ci şi ce crezi tu, cititor genuin, despre toate acestea. Şi cam cum ai vedea tu noua formulă a rubricii mele. Ce te interesează cu adevărat, ce ţi se pare că merită, în vacarmul general, să existe ca o contrapondere sau ca o alternativă?

- va urma -

După ce le-a mâncat tone de ruj,
Femeile,
Înşelate în aşteptările lor cele mai sfinte,
Au găsit mijlocul să se răzbune
Pe Don Juan.

În fiecare dimineaţă,
În faţa oglinzii,
După ce îşi creionează sprâncenele,
Îşi fac buzele
Cu şoricioaică,
Pun şoricioaică în păr,
Pe umerii albi, în ochi, pe gânduri,
Pe sâni,
Şi aşteaptă.

Ies albe în balcoane,
Îl caută prin parcuri,
Dar Don Juan, cuprins parcă de-o presimţire,
S-a făcut şoarece de bibliotecă.

Nu mai mângâie decât ediţii rare,
Cel mult broşate
Nici una legată în piele,
Decât parfumul budoarelor,
Praful de pe antici
I se pare mult mai rafinat.

Iar ele îl aşteaptă.
Otrăvite-n cele cinci simţuri – aşteaptă,
Şi dacă Don Juan şi-ar ridica ochii
De pe noua lui pasiune,
Ar vedea-n fereastra bibliotecii
Cum zilnic este înmormântat câte un soţ iubitor,
Mort la datorie,
În timp ce-şi sărută soţia
Din greşeală.

(Don Juan  - Marin S.) 

Domnul Sufletzel

Dorin Tudoran

S-a delimitat, cu martori

de cei  care afirma ca Basescu ar fi un Tiran

si ca Romania s-ar afla sub Dictatura.

Domnia sa considera, prin urmare

Ca Basescu nu e Dictator,

iar Romania se afla in Democratie.

Afirmatiile prin care se dezice astfel de

Antonescu, Ponta, Radu Humor si altii

au fost facute pe blogul sau

cu ocazia anuntarii unui premiu ce urmeaza sa-i fie decernat

in curand

in Romania

(va urma) 

C’est un jour
où le papillon vient
et se pose sur 
ma cigarette allumée 
je le regarde ébloui
devenir cendres
je me rends compte qu’il s’agit
d’un suicide
à substrat politique
mais je ne comprends pas pourquoi ce choix-là
pourquoi ma cigarette

(Du suicide – Matei  V. )

Errare humanum est

Trebuie să pleci

Cred din ce în ce mai mult că devine relevant, mai ales în epoca noastră relativistă în grad absolut, ceea ce, pe urmele lui Karl Kraus, susţinea repetat Wittgenstein: nu pot să trec peste faptul că o propoziţie întreagă poate proveni de la o jumătate de om.

În această ipostază, de jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-guvern-şchiop, Traian Băsescu este Sfinxul care trebuie să plece. Neavând curajul de a ieşi, fizic, în faţa oamenilor care-l contestă din Valea-Plângerii-România-2012, omul care se întoarce la popor doar la televizor îşi merită uitarea. Nu, Traian Băsescu nu este Nicolae Ceauşescu, aşa cum vor unii să acrediteze, subtil, inepţia. Nu are nevoie de elicopter să plece. Însă nici „poporul acesta tembel” (un vers al lui Şt. Aug. Doinaş, ce credeaţi?) al anului doisprezece nu este turma lui N.C.

Când am scris acum şapte ani Grea epocă Băsescu încă nu intuiam totul. Oricum, ca unul care l-a votat, am sperat ceva de la el. Nu bănuiam însă moartea civilă care se va abate asupra intelighenţiei româneşti dispusă activ la compromis şi tranzacţionism viguros. Cei care l-au susţinut public au vrut să şteargă pe jos cu intelectualii lui Iliescu şi au devenit, pe nesimţite, aidoma adversarilor: ideologii unui regim personal. Piloţii săi orbi, cu formula lui Eliade. Lupta dâmboviţeană pentru putere simbolică şi intelectuală, pentru onoruri şi faimă într-o ţară abia ieşită din cultul personalităţii, a fost abil speculată de puterea încarnată de Ion Iliescu şi Traian Băsescu, doi rechini care adoră caviar intelectual la micul dejun. Ţara e slabă fiindcă «mintea» ei a fost, în mod premeditat, slăbită.

Exemple ca T.R. Ungureanu, ţuţărul de serviciu al unui regim ce-şi atârnă intelectualii ca medalii pe turul nădragilor, credeam cândva că sunt rarisime. În fond, T.R.U. e un gazetar, acolo, nici măcar scriitor. Însă nici Horia Roman-Patapievici nu a făcut proba onestităţii faţă de societatea care suferă de lipsa unui gând bun. De ce nu vorbim cu oamenii, domnule Patapievici? De ce să bănuim peste tot manipulări şi interese obscure? Omul ne vorbeşte din stradă, de sub ferestrele noastre, nu ai observat încă? Încă nu l-ai invitat în emisiunea ta, «Înapoi la argument». Poate ţi-ar fi vorbit. De ce, te întreb, să ne lăsăm căftăniţi de o putere mereu lacomă de legitimitate? În zadar a scris Eminescu „Bismarqueuri de falsă marcă”? „Escelenţa, bezedeaua / Cu mândrie poartă steaua / Ce cu stimă i-a fost dată / C-a putut a fi licheaua / Ce la rus ş-aplecat capul / Şi la turc a-aprins luleaua / Ci în loc de ştreangul care / Se cădea, i-au dat cordeaua… // ‘N-alte ţări e-onoare mare / Decoraţia şi steaua…”!

Pentru că de la un T.R. U. sau de la Mircea Mihăieş (strălucitor cândva, azi doar cătrănit într-o singură direcţie) nu mă mai aştept la o atare înţelegere (doar Mircea Cărtărescu a probat, lent, dar onest, că se poate „revizui”). Mai înţelept, oricât de târziu, Andrei Pleşu a spus la timp ceva despre firea nenorocită a preşedintelui: a avut şansa să fie înjurat la timp şi s-a vaccinat de „mitocan”. Nu că iniţial nu l-ar fi sprijinit, ba l-a dus şi la Angela Merkel. De la micuţul Paleologu nu mă aşteptam oricum la nimic. E atât de departe de statura tatălui: doar un franţuzit care încerca anţărţ să ne convingă ce mare e Sarkozy, ca şi copia sa bucureşteană. Păcat de şcolile făcute în Franţa. Baconschi era prea sedat de Elena Udrea pentru a pricepe cu ce manivelă se face politică la Cotroceni. A rostit, sanchiu, cuvântul „pegră”, ca altădată dandy-ul Petre Roman, flăcău din Primăverii, şi a fost exoflisit ca un lacheu, printr-un sms. Parcă-l aud pe nenea Iancu (atât de drag lui Pleşu): atunci, feciorul e un stupid!

Cu „Tehnica neputinţei la români”, T.R.U., acest socios al regimului portocaliu, anticipase încă din decembrie 2004 cultul unic al oricărui nou preşedinte în România. Într-un articol scris sub aura brăduţului de iarnă, cuprins de o evlavie a misterului presimţit, T.R.U. a profeţit că Deşteaptă-te române este strămoşul acelui „Să trăiţi bine” care planează şi azi deasupra României – dar încă n-a găsit locul de aterizare: „Ascensiunea lui Traian Băsescu nu trebuie oprită”. Nu contează că preşedintele jucător conducea o Românie cu volan pe stânga, ca şi când ar avea unul de dreapta: pe şoselele marcate de fosforul intelocraţiei româneşti aşa ceva trece drept rezonabil. După care, urmează proclamaţia, uşor modificată de vocea noului Femios, cel ce-şi corupe personajul favorit în alexandrini zbuciumaţi precum marea poetului ce-i cânta odinioară pe zei, dar este gata să impună şi un şef de insulă anonimă: Şi dacă vrei, am să te cânt şi pe tine…

Prea mulţi preşedinţi nervoşi cântaţi de prea mulţi intelectuali vanitoşi are ţara asta. Nici un intelectual valoros nu merge în „Piaţa centrală” a cuvintelor, acolo unde îi este locul, ca să le vorbească oamenilor. Face o canossă la Curtea Regelui, el care ar trebui să stea mereu cu fruntea sus. Nu spusese Hruşciov cândva, „intelectualii sunt ca vrăbiuţele, este de ajuns să întinzi palma cu grăunţe ca ei să-ţi ciugulească din palmă”? De ironia post festum a liderului sovietic s-ar fi putut salva oameni serioşi, aşa ca G. Liiceanu, dacă şi-ar fi amintit, oricât de târziu, ce le spusese C. Noica odinioară: „Nu-ţi invalida harul care te poartă dincolo de tine, într-o răspundere mai vastă, pentru chestiuni care până la urmă pot deveni secundare”. Nu Havel ne-a lipsit, domnule Liiceanu, ci Paul Goma, un român curajos pe care nu l-am urmat în 1977, pe care l-am insultat cu toţii, din pretinsa noastră superioritate estetică. Astăzi, o asemenea „superioritate” ne ţine la „fundul sacului”, cu formula precisă a lui Tony Judt.

Traian Băsescu, trebuie să pleci. Curajul tău ar fi atunci mai mare decât al celor care nu te (mai) pot sfătui asta. Iar dacă o vei face, spune-le şi celor care te-au aclamat necondiţionat că „… la urma urmei, caracterul este forma cea mai desăvârşită a inteligenţei, din caracter îşi dobândeşte inteligenţa forma, eleganţa, stilul.”

Dacă ei nu l-au citit pe Drieu..

Text compus in original de catre scriitorul Nicolae Coande AICI. Textul este recomandat spre lectura amicilor sai politici de catre scriitorul Dorin Tudoran. In atentia celor interesati precizam de asemenea ca Nicolae Coande nu este Dl.Goe si nici viceversa. Ar mai fi de mentionat ca in text s-a strecurat o inexactitate: scriitorul nu a votat niciodata cu Traian Basescu. Si nici invers.

Basescu politic – Ultima halta

Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă.) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… 

Impotriva demonstrantilor (huligani, golani, whatever) Ceausescu a timis armata (sa-i impuste), Iliescu a chemat minerii (sa-i ciomageasca), Constantinescu i-a descurajat aprioric cu cei 15000 de lefegii (specialistii din dotare), iar Basescu (incununarea) ii aṭâṭă in contra lor pe intelectualii societatii civile de calitate… (sa-i ironizeze), pentru ca la altceva si/sau altcineva oricum n-ar mai avea la cine/ce sa apeleze, intrucat restul poporului si-a facut deja datoria si nu mai trebuie deranjat. Ca nu-i frumos. Si inca ṭe deranj neicusorule.

Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!

In Romania post-moderna, cel mai bun politician al fix ultimului sfert de secol (va rog sa calculati anii) este indubitabil Ion Iliescu, singura entitate dâmboviṭeana 100% politica. Animalul politic, intact conservat, care-l are in posesie pe cetateanul Ion Iliescu, trebuie sa fie in teribila suferinta in prizonieratul decrepitudinii gloabei bolsevice. Ce mare animal politic va muri odata cu dânsul. Pacat c-a fost prost orientat. Deh, ale tineretii valuri. La polul opus, partajînd insa cu Ion Iliescu anumite canalele oculte de cumunicare cu masele (nu cu poporul, dar ce-i poporul oricum nu se stie) se afla cel mai slab politician din istoria politica a Romaniei si anume, doamnelor si domnilor, Traian Basescu. In fapt, comandantul Traian Basescu nici nu este politician, pentru ca dumnealui nu face politica ci direct istorie (nu-i momentul sa intram in detalii). Succesul sau in politica si diplomatie s-a datorat intr-o mare masura, dati-mi voie, tocmai faptului ca n-a facut politica si diplomatie, cu exceptia celui mai recent discurs, sugestiv intitulat “interventie cu romani”, care este unul eminamente politic. Din pacate insa acesta este un discurs politic al unui neofit, novice in aceasta meserie, care-i este si asa in contra naturii si si formarii sale profesionale. Un politician este un om (ca toti oamenii) care prin excelenta trebuie sa minta. Sa minta cu seninatate, cu dezinvoltura, consistent, cu o oarecare coerenta, nu doar un ins capabil sa navigheze printre minciuni dar si capabil sa-si inghita propriile adevaruri si sa le uite. E in fisa postului. Faptul ca Traian Basescu a acceptat sa se auto-cenzureze, sa renunte la introducerea unor sinceritati specifice in acel discurs memorabil (istoric am putea zice), rezumandu-se sa spuna excat ceea ce trebuia spus in contextul politic (cat se mai putea spune), poate avea efecte colaterale dintre cele mai toxice asupra sa, ca personaj pseudo-politic aflat si asa, de ceva vreme, intr-un soi de agonie existentiala, rezultat al surmenarii care l-a vlaguit pana aproape de epuizarea completa. Ramane de vazut daca va accepta (in cazul in care va mai avea de ales) sa joace pana la capat rolul “El Cid” sau va alege o alta varianta de intrare/iesire (d)in istorie. Alta decat prin politicianizare si martiraj.

Dar sa nu ne risipim prematur in cuvinte mari. Nu despre asta era vorba. Nici macar despre acele sinceritati nerostite in istoricul discurs politic, sugestiv intitulat “interventie cu români” nu era vorba, desi ar merita, asa de dragul maieuticii, sa facem unele speculatii in aceasta directie.  Atunci ce era? Ce era, ce era? Oameni in toata firea si nu ne dam seama ce era. Iata ce era. Traian Basescu este de vreo zece ani personajul central, principal, unicul ṭar media al ṭarisoarei noastre. El este Zeus. Faptul ca nu s-a tinut de politica si n-a umblat cu diplomatie (pana acum cel putin), nu poate explica integral aceasta postura suprarealista, de Godot sosit pe meleag. Implinirea a ce mai lipseste de la explicatie consta in faptul abilitatii sale innascute de a acumula capital politic prin empatie si sublim/are de la felurite categorii de indivizii, care s-au aratat gata sa-l venereze, sa-l idolatrizeze in postura de politician, gata sa-l crediteze cu puteri magice si sa-i ofere astfel putere. Macra, in stare pura. Nefiind vorba doar despre mofluji si ciumpalaci ci de categorii mai numeroase care puse cap la cap au compus ṭara (ce vorba mare) asa se explica domnia politica  a acestui politician foarte slab. Slab, slab dar caruia ii port insa o admiratie speciala in calitatea sa de d.Goe, rasfatat de toata lumea. As fi vrut sa pot da nume si/sau definitii acelor categorii specifice de fani ai presedintelui Basescu, doamnelor si domnilor, dar asta nu-i o sarcina prea simpla. Asa ca am preferat sa le schitez prin exemple, prin componenta. Poate vom reusi sa dam un nume si o definitie fiecarei categori. In fiecare categorie (cu exceptia Categoriei D.) listele sunt deschise. Fiecare dintre cei intamplatori prin zona poate propune membri noi in fiecare grup, din randul persoanelor publice sau anonimi cu renume virtual. La urma urmelor, fiecare se poate reagasi intr-o categorie anume a fanilor lui Basescu, toti oamenii presedintelui. Tu in ce categorie intri?

• Categoria A.

1. Mircea Badea
2. Victor Ciutacu
3. Valerian Stan
4. Crin Antonescu
5. Victor Ponta
6. Robert Turcescu

• Categoria B.

1. Dorin Tudoran
2. Vasile Gogea
3. Liviu Antonesei
4. Florin Iaru
5. Tudor George
6. Serban Foarta

• Categoria C.

1. Sorin Ovidiu Vantu
2. Dan Voiculescu
3. Ion Iliescu
4. Adrian Nastase
5. Dinu Patriciu

• Categoria D.

1. Alina Mungiu Pippidi

• Categoria E.

1. Andrei Plesu
2. Mircea Cartarescu
3. Gabriel Liiceanu
4. Horia Roman Patapievici
5. Andrei Cornea
6. Mircea Mihaies

• Categoria F+.

1. Vladimir Tismaneanu
2. Sever Voinescu
3. Cristian Preda

• Categoria F-.

1. Viorel Padina
2. Sorin Iliesiu
3. Sorin Cucerai
4. Mihai Rogobete
5. Mircea Geoana

• Categoria G.

1. Traian Ungureanu

• Categoria H. Captivii PSD (ai lui Ion Iliescu)

• Categoria I. Captivii OTV (80% din populatie)

• Categoria J. Cei 18% dinte cetatenii cu drept de vot care mai au incredere in Traian Basescu

Si cu asta cred ca n-a mai ramas nimeni pe dinafara (nici macar in afara tarii), 22 de milioane-n cap, (coane Fanica, poate, unul, doi sa-i fi doborat vântul, dar oricum mult sub marja de eroare) cu totii fani 100%  ai uluitorului Traian Basescu si suporteri dedicati ai mitului omonim. Traian Basescu  fiind alaturi de I.L.Caragiale dintre aceia care pot primi oricand (dar numai postum) titlul de “contemporani cu care ne mândrim” va ramane in galeria personalitatilor istorice marcante. Este in mare masura meritul sau, dar nici meritul nostru al fanilor sai de toate orientarile politice si de toate anvergurile intelectual-artistice nu este unul de neglijat. Vivat.

***

Sugestii pentru denumirea si definirea cat mai sintetica a categoriilor si/sau adaugiri pentru completarea listelor deschise, se primesc de Luni pana Vineri, intre orele 9:00 – 17: 00 la sediul Arcei din strada Ararat (sau Arafat) din Clalifat. In pauza de pranz se servesc bauturi racoritoare si energizante.

Tolontanizarea lui Basescu

Teoria lui Tolontan despre discursul lui Basescu si dorinta poporului de a se împuia

Am citit discursul pe care jurnalistul Cătălin Tolontan ar fi vrut să-l audă de la preşedintele Traian Băsescu şi în sfârşit mi-am dat seama ce aşteaptă presa română de la ocupantul Palatului Cotroceni: imediat ce şeful statului îşi termină mesajul către naţiune, populaţia adultă stinge televizorul şi se năpusteşte asupra partenerei de viaţă, într-o dorinţă nestăvilită de a rezolva problemele demografice ale ţării.

.

Aşa ar fi început Tolontan discursul prezidenţial: “Astăzi, 25 ianuarie 2012, în România s-au născut 508 copii şi au murit 701 oameni. În fiecare zi, devenim cu 200 de români mai puţini. Aceasta este cea mai puternică declaraţie de nemulţumire a voastră!”.

.

Ştiu, sună spectaculos, dar este o afirmaţie populistă şi superficială, o caracteristică generală a presei române, din păcate. Tolontan nici nu este cel mai rău caz. Dar nu cred că i-ar fi fost greu să vadă că sunt ţări cu economii mult mai solide decât cea a României – Germania, de exemplu – care se confruntă cu o serioasă reducere a populaţiei. Alte state europene înregistrează un spor demografic, dar în mare măsură el se datorează imigranţilor. În schimb, în 2011, ţările în care s-a înregistrat cea mai mare rată de naşteri la 1.000 de locuitori au fost: Niger, Uganda, Mali şi Zambia. Şi, deşi nu doream să polemizez cu Tolontan, ci să vorbesc despre o situaţie generalizată din presa română, nu mă pot abţine să nu comentez încă o afirmaţie pe care acesta ar fi vrut să o audă de la şeful statului: “Tot astăzi, 25 ianuarie 2012, datoria externă a României a ajuns la aproape 100 de miliarde de euro. Aceeaşi sumă de 100 de milarde de euro au strîns-o ca economii, prin munca lor, cei 3 milioane de români plecaţi în străinătate în ultimii 10 ani. Aceasta este cea mai dură mustrare la adresa noastră, a celor care conducem România de două decenii!”. Tolontan ar trebui să ştie că importantă, din punctul de vedere al celor care guvernează România, este datoria publică sau garantată public, care era, în noiembrie 2011, puţin peste 20 de miliarde de euro. Restul este datorie privată. De altfel, singurul criteriu de aderare la euro pe care România îl îndeplineşte este rata datoriei publice raportată la PIB. Stăm atât de bine la acest capitol încât încercăm să negociem cu Uniunea Europeană o prevedere prin care statelor cu nivel redus de îndatorare să li se permită un deficit structural de 1%, faţă de 0,5%.

.

M-a supărat acest articol de pe blogul jurnalistului de la GSP pentru că fenomenul este general, în presă. Dezbaterile la legea sănătăţii au fost îngropate şi de populismul de stânga al colegilor mei, nu doar de stupida dispută a preşedintelui cu medicul Arafat. Pur şi simplu le-a fost lene să se uite cum se procedează în alte ţări şi să vadă că aproape peste tot în Uniunea Europeană a fost spart monopolul unei unice case naţionale de asigurări de sănătate. Sau să se uite peste modul în care este organizat în alte state, Germania de exemplu, serviciul de urgenţe. A fost mult mai simplu să vândă povestea “privatizării SMURD” şi să deplângă soarta lui Arafat. Rezultatul: rămânem încă multă vreme de acum încolo cu actualul sistem de sănătate, despre care ştim cu toţii ce bine funcţionează şi cât de puţin corupt este. O altă poveste care m-a uimit în aceste zile – deşi credeam că am văzut destule –a fost modul în care Consiliul Concurenţei a fost pus la zid după ce a decis să sancţioneze cartelizarea marilor companii petroliere. Mesajul unei bune părţi din presa română a fost: preţul benzinei va creşte urmare a faptului că aceste companii au fost amendate. Eu înţeleg cât de multă publicitate vine din această zonă, dar situaţia este ridicolă. De câte ori este majorat preţul la pompă al carburanţilor, jurnaliştii români ţipă ca din gură de şarpe. Acum, când s-a probat că acest preţ a fost ridicat în mod artificial, prin încălcarea regulilor de funcţionare a unei economii de piaţă, executat este Consiliul Concurenţei.

.

Am şi eu două teorii, poate la fel de aberante ca şi cele lansate de Tolontan, dar care poate ar merita discutate. Prima este că presa română a fost îngropată şi de superficialitatea şi de populismul stângist al gazetarilor care o populează. A doua este că ar fi interesant de studiat efectul permanentei isterii şi stupidităţi televizate asupra depopularii Romaniei.

.

Teoria lui Tolontan despre discursul lui Băsescu şi dorinţa poporului de a se împuia – Mircea Marian / 27 Ianuarie 2012 – Hydepark – platforma de comentarii si analize.

Cidul si acidul. Basescu si intelectualul

Un inventar rapid de vinovăţii

Sîntem, cred, într-o situaţie în care toate soluţiile sînt proaste. Cum ar spune patronul nostru al tuturor, domnul Ion Luca Caragiale, „din această dilemă nu putem ieşi“. Şi asta pentru că, pentru ceea ce se întîmplă în stradă, toată lumea are diferite grade de vinovăţie.

Primul vinovat este preşedintele ţării. S-a trezit, pentru a mia oară, sub papucul propriei „spontaneităţi“: a aprins, cu ambîţ, fitilul răzmeriţei, ciorovăindu-se de pomană cu unul din puţinii oameni pe care trebuia să-i respecte pentru ceea ce fac, dacă amorul său pentru hărnicie, eficienţă şi reformă e sincer: doctorul Raed Arafat. A pus mîna pe telefon, a intrat în direct într-o emisiune de televiziune şi a dat cu bîta-n baltă. În pasul doi, a dat cu tifla în populaţie, retrăgînd o lege pe care tocmai o sprijinise. Un fel de a spune că, dacă prostimea nu pricepe, n-are decît să se descurce. Noi, preşedintele, îi întoarcem spatele. Aş putea să dau vina niţeluş şi pe consilierii dlui Băsescu. Dar care consilieri? Omul face, oricum, ce pofteşte. Fără „gîndul de pe urmă“, fără tact, fără stil.

Al doilea vinovat e guvernul. În ce mă priveşte, cred în onestitatea şi buna intenţie a dlui Boc, dar nu mă pot abţine să nu observ modestia înzestrării sale politice şi administrative. Conduce ţara ca pe un tîrg de provincie, nu iese în lume, se manifestă monoton şi previzibil, ca un agricultor la cosit. Nu se înţelege după ce criterii şi-a alcătuit echipa. Nu se înţelege de ce, în loc să caute – dată fiind criza generală – experţi de prim rang, tehnicieni cu experienţă şi performanţă demonstrabile, domnia sa convoacă în posturi-cheie tot soiul de anonimi inepţi.

Al treilea vinovat este blocul partidelor de opoziţie, care reuşeşte să piardă procente într-un moment în care şi dacă nu faci nimic poţi cîştiga uşor pe greşeala adversarului. Neconvingători, incapabili să propună un program politic mai lung de patru silabe („Jos Bă-ses-cu!“), ei au contribuit la lehamitea de politică cam tot atît cît cei de la putere. Perspectiva de a o înlocui pe Tanda cu Manda nu e atrăgătoare pentru nimeni. Iar eforturile USL de a capitaliza revolta stradală sînt jenante.

Vinovatul numărul patru: presa agitatorică. De multă vreme, publicul cititor şi telespectator e ţinut, zi de zi, într-un sos de dezastru şi teroare, născător de nevroze. Informaţia şi spiritul critic (pentru care există, slavă Domnului, destulă marfă) sînt înlocuite cu ieremiada cruntă, cu imageria horror, cu retorica apocaliptică. Seară de seară, mici grupuri de bocitoare – care nu par s-o ducă prea rău – oficiază parastase belicoase în jurul ideii de dictatură. Rezultatul: protestatarii nu au o agendă clară, bine articulată, pentru că li s-a livrat deja una, gata făcută: „Jos dictatura!“ „Băsescu-Ceauşescu“ etc. Or, una e să spui cuiva: „Eşti bolnav, eşti anemic, ai nevoie de tratament!“, alta e să-i spui: „Eşti pe moarte! Tocmai ţi s-a înfipt un cuţit în spate! Eşti înconjurat de asasini!“. Primul mesaj te mobilizează, al doilea te disperă. Iar pentru disperare nu există soluţii.

Vinovatul numărul cinci: contextul. Mulţi fac ce văd la televizor. Primăvara arabă, indignaţii spanioli, incendiatorii de la Londra, răzvrătiţii furioşi din Grecia, Occupy Wall Street, protestele cu zeci de mii de oameni de la Bruxelles – toate aceste manifestări explozive, abundent prezentate, comentate, apărate ideologic de cohorte întregi de insurgenţi de bibliotecă, devin modele. Să facem şi noi aşa! Să intrăm în rîndul lumii! Să ne jucăm puţin de-a anarhia! Evident, la scara noastră dîmboviţeană: ieşind pe stradă nu cu zecile de mii, ci cu sutele şi luptînd pentru idealuri foarte amestecate: de la „libertate“ la arestarea lui Mitică Dragomir, de la schimbarea numelui „Smurd“ în „Arafat“ la eliminarea taxei auto şi la demisia Guvernului. Unii arată caricaturi „rele“, alţii dau cu pietre, alţii dau foc unor poze de politicieni, alţii stau cuminţi, sătui, pe bună dreptate, de sărăcie şi balamuc instituţional. Ici-colo cîte un copil ţinut pe umeri, cîte un „revoluţionar“ care simte că s-a sacrificat degeaba, cîte un politician confuz, sperînd să fie luat în braţe de popor.

Ce nu se spune: că nu doar România are probleme, ci planeta, că nici un guvern cu capul pe umeri n-ar fi putut lua măsuri radical diferite de cel actual, decît cu riscul de a înrăutăţi situaţia, că avem un trecut de frustrări, un prezent de umilinţe şi lipsuri, dar nici o reprezentare despre viitorul apropiat. Nimeni nu ştie care e pasul următor după eventuala satisfacere a dorinţelor străzii. USL? Haos? Salvator providenţial?

Un lucru e cert. Cei care prin pieţe sau la televizor se luptă cu „dictatura“ nu suportă să fie contrazişi. Dacă strigi – cum a încercat un euforic – că nu vrei să cadă guvernul, mănînci bătaie. Aşa se trece de la dictatura burghezo-moşierească la dictatura proletariatului.

P.S. Nu credeam să ajung s-o spun: dar domnul Ponta se comportă, de cîteva zile, ceva mai raţional decît confratele său liberal, aflat în transă oratorică. Care va să zică se poate…

Un inventar rapid de vinovăţii – Andrei Plesu / Dilema Veche

Ce facem cu Basescu?

Nu numai ca presedintele stie ce e mai bine pentru tara, dar e singurul care stie. E si singurul care poate. E si singurul care face. Si asa vrea sa si ramana.

Monopolul bunei intentii si omniscientei nu trebuie considerat ca afectat de cateva gafe majore pe care le recunoaste, nici de contributia sa personala la degradarea guvernarii si de-modernizarea ei accelerata din cauza nepotismului, clientelismului politic si mai ales incompetentei generalizate.

Din pacate, cam acesta e tot argumentul prezentat de Traian Basescu saptamana aceasta, cu scopul de a-si mai ralia trupele demoralizate ca sa nu se lase decimate de adversar fara lupta. Cum poate acest argument sa convinga pe cineva? La punctul unu, nevinovatia sa fata de incompetenta si coruptia din guvern din lipsa de mijloace de a-i trage la raspundere pe ministri, cum poate cineva sa il creada, cand Udrea, Baconschi, Boagiu, Ridzi au fost numiti datorita relatiei apropiate cu el, nu ierarhiei partidului, iar acum cativa ani cand nu-i placea un ministru, ii dadea afara, pe Constitutia actuala, imediat ce nu era de acord cu ei (Cioroianu, Athanasiu).

La punctul doi, stie ce e mai bine, nu e asta greu de crezut din partea cuiva care nu are un economist cunoscut printre sfatuitorii apropiati sau chiar departati? Si care propune schimbari radicale in sanatate sau organizarea regionala fara nici un studiu de fundamentare? Sau tine chiar teoria ca nu ne trebuie planuri de dezvoltare pentru ca le avem pe cele actuale, care au stat la baza planurilor operationale, si ca orice altceva nu ne intereseaza pentru ca nu e finantat de UE si alti bani nu avem?

Dincolo de faptul ca trebuie facute altele noi, pentru viitorul ciclu, acest argument ma face sa cred ca nu le-a rasfoit niciodata, pentru ca principalul lor caracter, de planuri cincinale, i-ar fi sarit altfel in ochi si ar fi remarcat ca acolo nu sunt retete de creat slujbe, ci planuri, de altfel nerespectate masiv, de a construi spitale si moderniza comunicatiile pentru zonele defavorizate, unde sub regimul lui se inchid spitale si cai ferate.

La punctul trei, ca trebuie tot el sa faca mai departe, desi nu are decat un partid minoritar care il sustine (de care se leapada public si il face tap ispasitor), nici un fel de elite profesionale de partea lui (cum ar putea, cand a declarat ca reformele trebuie facute impotriva celor cu studii superioare), si nici opinia publica (nici minoritatea galagioasa, nici majoritatea tacuta), nu am ce sa raspund.

Care-i argumentul? Ca eu nu il vad. De ce? Ca a fost ales. Da, e singurul argument, chit ca doar cateva mii de voturi i-au adus avantajul. Dar l-a forfetat, prin interventii neconstitutionale si uzurparea rolului Guvernului pentru a mai lua din costul impopularitatii partidului lui. Ok, acum ca a luat costul asupra lui, ce e asa nefiresc sa il plateasca?

Si cum crede ca poate fi eficace, dupa ce a devenit evident ca stilul lui personal, adica lipsa de consultare, duce la cresterea Opozitiei in fata proiectelor?

Presedintele crede ca singurul veto player din tara e el, dar, cum s-a vazut la Legea Sanatatii, exista si alti jucatori cu drept de veto si lipsa de consultare si negociere care e stilul lui ii radicalizeaza pe acestia.

Basescu vrea sa ne convinga sa il mai lasam o vreme sa rezolve problema. Sa nu razbata insa din rapoartele serviciilor secrete, singura literatura pe care, din experienta mea, o citesc presedintii, un mic adevar esential? Daca nu isi transforma putinii sustinatori in clienti si ar mai avea cu cine sa schimbe o vorba sincera ar fi auzit deja ca in acest moment exista o majoritate care considera ca problema e chiar el.

Si asta, indiferent ca in randul adversarilor sai se numara si multi din adversarii nostri, ai minusculei societati civile neafiliate si nepartizane (dar judecand dupa cresterea audientei pe www.romaniacurata.ro, poate nu chiar asa mica). Vorba e, daca avantajele de a-l lasa pe el sa conduca lupta cu acestia sunt mai mari decat dazavantajele.

Si nu mai sunt. Ceata lui Cocos, pe de o parte, si amestecul lui Basescu cu aceeasi ideologie ca numai el e alb si altii sunt negri in orice subiect, nu doar anticoruptia (educatie, sanatate, etc) au crescut dezavantajele peste avantaje cu mult. E timpul sa ne cautam alti campioni, mai multi si mai mici , renuntand la ideea de Lumea a Treia ca lupta cu raul poate fi dusa doar de omul cel mai tare, de pe calul cel mai mare. Ca sa ajungi acolo, si ca sa te mentii, iti trebuie alte calitati decat integritatea, moralitatea si altruismul, si chiar cine o fi avut vreo urma din acestea risca sa nu mai aiba nimic dupa opt ani.

Articol preluat din Ziare: Ce facem cu Basescu? – Alina Mungiu-Pippidi

Comentarii:

Cob

astazi, 11:11

Cui nu-i place de Basescu, il pupa in kor ca sa le placa.

Basescu nu se pune la targuit, Zaoaie. com !
Basescu este alesul poporului.

tavi49

Doamnaa..si mai Pipidiii…!

‘Matali in loc sa te bucuri, ca “pierdii” din electorat, mai bine ar fi sa nu mai tulburi mintile cetatenilor…. !

Hai sa vedem , intii care va fi motivatia “currrtii neconstitutionale”, si apoi sa vedem daca se mai pot face alegeri anticipate , la toate inainte de Iunie cin probabil vor fi alegeri pentru locale !!!
Nu mai prostiti lume! Ca nu se puteau face 2 in 1si acum ‘matale poti face 3 in 1!!! Asa ca esti mai tareee!!??

DR.STRANGELOVE

astazi, 11:08

Ce facem cu Basescu?

Noi nu facem nimic. Dansul trebuie sa faca, daca doreste sa mai ramana presedinte. Si asta inca foarte repede.

Tamerlan

astazi, 11:23

te-a sunat ,,balena” sa iti spuna de articol

presedintele a fost ales democratic cum asa va place voua sa clamati zilnic si are un mandat de timp pina in 2014 …numai in republicile bananiere se schimba seful statului cind vor limbricii…nu toti suntem la fel si de aici varietatea de opinii…PDL a avut tot prin alegeri democratice cel mai mare nr de parlamentari desi la actuala USL avem 40%!! !!!!!! intrati de pe locul 2 sau 3 …concluzie? PDL a cistigat moral detasat de voi dar dezinformarea, minciuna, manipularea prin media , in special tv a facut impreuna cu o criza economica neanuntata, surprinzatoare si pt cele mai mari economii , puteri, sa regresam in viata cotidiana …acesti asa zisi intelectuali care se dau in functie de vint (SOV) , sunt niste dezradacinati emotional…madam Murgiu sa se uite in trecutul ei si sa ne justifice de unde asa schimbare la ea si atunci sa critice…elitele noastre sunt putine , restul sunt emanate din comunism….pt mine valori sunt cei arestati in epoca stalinista pt ideile si opiniile lor si cei tineri de maxim 35 de ani care nu au fost infestati de comunism si care pe forte proprii, fara rude in top , au studiat afara si au devenit virfuri in domeniile alese …restu precum Vadim, Mungiu etc , niste babuini…societatea civila este dar lipseste cu desavirsire ….si stiti de ce? pt ca au vrut ca tot romanul, un os de ros …un adevarat intelectual nu face niciodata politica …el emite idei, propune solutii, atrage dezbateri dar nu acuza …incearca prin intelect sa transmita ce crede ca e mai bine pt tara …cind am vazut ca pina si Corina Chiriac, o fufa, bautoare de tarii, se da in pareri impotriva presedintelui ca si multi altii in loc sa isi vada de cultura muzicala , am inteles realitatea …orice roman poate fi cumparat …mai ales in vremuri de criza ….

DR.STRANGELOVE

Rank user: x5

astazi, 11:34

Prin “balena”

o intelegeti pe dna Pipidi?
V-am mai spus sa nu ma amestecati cu opozitia. Eu sunt in opozitie cu majoritatea faptelor dlui Basescu pe cont propriu, nu manat de la spate de cineva. Nu sunt nici membru, nici simbrias al vreunui partid.

crai de carte veche

astazi, 11:34

Facem ceva cu Basecu?

Sau pe el?

Cine-uita-nu-merita

astazi, 11:47

Madam pipi-di, argatul lui soros

Madam pipi-di, care face si ea parte din trepdusii care pun umarul la “revolutia lichelelor”-Occupy Romania, http://www.ziaristionline.ro/2012/01/17/prima-analiza-profesionista-asupra-revoltei-anti-basescu-occupy-romania-revolutia-lichelelor/.“Bu­cu­restiul a devenit un teatru de război in care două grupări din cadrul elitei politice si economice americane isi rezolvă disputele interne. Ultimele ac­tiuni ale presedintelui Băsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimentează “băietii des­tepti”, care pană nu demult au beneficiat de o protectie internatională imbatabilă”, se scrie in prima analiza coerenta asupra situatiei actuale. Concluzia si previziunea ei: “revolta” esueaza din cauza ineptiei organizatorilor. trebuie facuta precizarea ca “baietii destepti” in cauza sunt conectati nu numai la Washington ci si la Moscova si Tel Aviv.

wolf22

astazi, 11:24

La prima vedere

Privind la cei din fruntea comentatorilor, la paduchi pro-pdl,
La cit de reprezentativi sunt
Nu poti decit sa fii scirbit si ingretosat.

adevar

astazi, 11:51

CE facem cu Pippidi?

Un intelectual prin pregatire,nu prin educatie,care se

inscrie din pacate in registrul tradatorilor,schimband

barca atunci cand capriciile personale nu sunt

indeplinite!

Asa au facut si Plesu,Liiceanu,mai putin…intelectualii

Saftoiu si ex conjugata sa si inca altii,pentru ca

nu-i asa,romanul s-a nascut capos sau…orgolios!

Madam Pippidi conferentiaza cu inconfundabilul ei sal la

gat,ca si un premiant Nobel si ori de cate ori are

prilejul oferit cu larghete de massmedia se descarca,

fireste la adresa celor care nu i-au permis Parlamentul

European,desi ca si romanul Arafat s-a autoexclus cu

de la sine vointa!

Pacat de intelectualitatea romaneascacare a studiat si

s-a pregatit ca sa demoleze si nu sa cladeasca

societatea,caci presedintele chiar fara studii

lingvistice,pune in umbra pe multi …diplomati

filfizoni,prin exprimare,dialog si decenta,cand este

vorba de politica serioasa si nu de pocitanii

amatoaricesti!

Ma intreb ce va scrie posteritatea despre aceasta femeie

perfida,care a sarit din nava in conditii atmosferice

care nu anunta …furtuna?

Jerome

Rank user: x5

astazi, 11:52

Alina Mungiu-Pippidi – O prezenta singulara

Defuncta societate civila ne-a obisnuit ca dupa ce a combatut cu darzenie si verticalitate, sa plece in diverse sinecuri, ambasade, ICR, etc
Doamna Pippidi este (din pacate) cam singura “societate civila” care nu s-a lasat cumparata.
Desigur ca nu intotdeauna sau chiar de cele mai multe ori nu am fost/nu suntem de acord cu parerile domniei sale, insa trebuie sa-i recunoastem verticalitatea.

Omu cu satiru

Rank user: x2

astazi, 12:14

@jerome

In mare parte da, dar sa nu-mi spuna mie ca Cioroianu era un geniu al diplomatiei romanesti…
Si cum “academia” dumneaei este cit un PFA… nu are credibilitate.

Traiannn

Rank user: x5

astazi, 13:26

@d-a Pipidi.Trebuia o explozie populara pentru a vede adevara-

ta fata a TOV. Ba-SECU ?

De ani de zile v-i se atraage atentia asupra

Caracterului Mizerabil al acestui Cabotin Oportunist

care este un: Mincinos, Hot, Marlan, Blasfemiator,

Sexist, Xenofob,…; UN Securisto-comunist patruns

pana in Maduva Oaselor si UN Practicant Asiduu al

principiilor si practicilor acestora.

Ghilotina

Rank user: x5

astazi, 14:08

Tovarasei liberale Mungiu Pipidi : fara respect ;

(partea 1)

Din carti si din ceea ce vedem ca se intampla prin alte tari ,
Observam ca se intampla cam asa :
- sunt partide politice , fiecare cu idei de guvernare si programe specifice doctrinei , cu liderii lor , cu framantarile lor , cu ambitiile lor ;
- legile la ei zic ca se fac alegeri fie anual , fie odata la 2 ani , fie la 4 ani , fie la 5-7 ani – functie de functiile din stat care sunt ocupate dupa alegeri ;
Avem astfel in SUA municipalitati unde primarii sunt alesi odata la 4 ani , consilierii l 2 ani , etc .
Tot in SUA avem Presedintele ales odata la 4 ani maxim 2 mandate , judecatorii comunitatilor sunt alesi , seriful (seful politiei) , procurorii generali ai districtelor , iar acestia devin sefii institutiilor si angajeaza sau dau afara pe cine vor ei , functie de ce au ei in cap ca asa le va merge institutia bine spre binele cetatenilor care i-au ales .
- acolo , in tarile astea democratice , presa e cu ochii pe ei si daca fac vreo prostie semnaleaza iar cetatenii iau sau nu atitudine , putand da cu ei de pamant conform unor legi care sunt deja in functiune .
- cu totii insa respecta vointa alegatorilor si nu le trece prin cap sa-si injure electoratul ca de ce nu i-au ales pe ei ;

Cum e la noi ?

La noi astia care au pierdut alegerile de trei ori la rand – o data la referendumul pt anularea suspendarii Presedintelui , a doua oara la alegerile parlamentare si a treia oara la alegerea intr-un nou mandat a Presedintelui zbiara peste tot ca electoratul e prost , ca electoratul alora care au ales PDL sau pe Presedinte e format din inculti , betivi , curtvari , ca au fost furati la alegeri daca nu in tara atunci sigur in strainatate , bla-bla-bla , bla-bla-bla , bla-bla-bla …
Cei mai guralivi si care folosesc expresiile cele mai jignitoare sunt astia de la PNL .
Dispun de resurse financiare de exceptie gratie futurilor continue de atatia ani si isi permit sa plateasca fel-de-fel de campanii de dezinformare , de manipulare a opiniei publice , cu teme jignitoare si false , numai de dragul de a face scandal si valva , sa atraga atentia lumii asupra lor .
Spera ei ca daca arunca cu tone de mizerie pe cei de la guvernare lume o sa-i si creada , ca murdaria de pe ei nu o sa se vada .

garf

astazi, 11:12

!!!

Dar cu tine Alina, ce facem ? Cine esti ? Ce partid porti in spinare ?

26 Ianuarie – Ziua tiranului

Cine ne tiranizează?

E vremea să ne trezim din coşmarul televizat şi să rostim răspicat câteva evidenţe.

Nu, România nu este o dictatură, nici Băsescu un tiran. Nu, nu asistăm la o revoluţie, nici ca aceea din ţările arabe, nici ca aceea din 1989. Da, e bine că violenţele ultraşilor au putut fi stăpâ­nite şi trebuie să fie stăpânite şi în continuare. Da, jandarmii şi-au făcut în general bine datoria. A susţine că ei i-au provocat pe huligani e o enormitate. Da, 2-4.000 de oameni manifestează zilnic în întreaga ţară (în diferite oraşe), marea majoritate paşnici şi fără o umbră de program politic. (Nu discut aici despre cei scoşi când şi când de opoziţie sau de sindicate.) Nu, Piaţa Universităţii 2012 nu seamănă deloc cu Piaţa Universităţii 1990. Alegerile anticipate în an electoral şi cu dificultăţile economice ştiute sunt o diversiune. Opoziţia USL nu va salva naţia, ci cel mult, dacă va câştiga, ar putea trimite România în faliment. Şi în fine: nu, nu ne vom lăsa cu toţii intimidaţi de isteria televizată şi online în curs.

Vă rog să reflectaţi la următorul paradox, constatat deja şi de destui alţii: cum se face că, zilnic, aceşti 2-4.000 de oameni în toată ţara (şi 300-500 în Bucureşti), pe de o parte, repetă mecanic „jos guvernul, jos Băsescu, alegeri anticipate“ (adică „programul“ USL), dar, pe de altă parte, nu acceptă printre ei manifestanţi de partid expliciţi, se declară împotriva tuturor partidelor, îi gonesc pe liderii politici cunoscuţi, precum Ludovic Orban sau Dan Diaconescu, scriu „USL=PDL=mizerie“ etc.? Cum să ţii alegeri anticipate în martie-aprilie, când refuzi partidele existente, iar de înfiinţat altele noi nu mai e timp? Sunt ei „antisistem“, cum ni se spune? Dar şi alegerile după care strigă ţin tot de sistem. Cum îşi pot închipui aceşti oameni că fără lideri, fără un program, fără o alternativă politică au altă şansă decât să fie instrumentul cu care USL vrea să acceadă la putere? Iar dacă vor USL la putere, de ce n-o spun, că nu-i oprit?

De fapt, demonstranţilor din pieţe nu le-a păsat niciodată de politică şi nu înţeleg aproape nimic din tot ce se întâmplă în jurul lor. Nu sunt „societate civilă“ în sensul tare al cuvântului. N-au nicio ideologie, nici măcar una neomarxistă, anarhistă sau anticapitalistă. Îşi dau seama că sunt instrumentalizaţi? Probabil, totuşi speră că necazurile lor absolut reale vor fi auzite. De cine? De Băsescu, de Boc, de Ponta, de Dumnezeu? Nici pomeneală! De televiziuni! Fiindcă, iată, trăiesc o experienţă tulburătoare: graţie intoxicării mediatice zilnice au devenit brusc importanţi la scară naţională şi internaţională. Au devenit vedete TV! Toată naţia stă lipită seară de seară de televizoare ca să-i vadă şi să-i audă. Dar, bineînţeles, cu o condiţie: să strige „Jos tiranul!“, „Libertate!“, „Anticipate, nu comasate!“ şi celelalte. Altminteri, camerele nu se vor mai focaliza asupră-le! Că le displace taxa auto sau că vor sporurile înapoi – e mult prea puţin. Nu are nicio importanţă că în realitate nu există niciun tiran şi că anticipatele pun serioase probleme constituţionale şi tehnice! Realitatea nu contează, contează numai „Realitatea“ şi suratele ei! Ei ştiu una şi bună: dacă nu strigă „jos!“ vor reveni în nefiinţa anonimatului din care au ieşit.

Să lăsăm ipocrizia deoparte: oamenii sunt de bună voie actori într-un show al televiziunilor de ştiri. Există un fel de pact nescris: voi ieşiţi şi cereţi demisiile tuturor, noi vă dăm pe post toată ziua. Asta e tot sau aproape. Căci televiziunile îi pot inspira să strige lozinci antiprezidenţiale şi să scrie bannere insultătoare, dar nu-i pot face să gândească, nu-i pot învăţa Constituţia, nici să confecţioneze alternative politice, să desemneze lideri proprii, să aleagă între cei existenţi, nici să inventeze o cultură politică sau civică. Şi de altminteri, nu-i ajută nimeni, nici măcar intelectualii (vorbesc despre cei ostili actualei puteri): ei vorbesc cu patos patriotic despre demonstranţi în studiouri sau în gazete, dar n-am văzut pe vreunul cunoscut care să vorbească în piaţă sau măcar să participe la miting, ca în 1990.

Să nu se înţeleagă de aici că n-ar fi destule de reproşat puterii. Problema este ce i se reproşează: dacă e vorba despre clientelism, despre multă incompetenţă, corupţie, aroganţă, exces de zel, sunt de acord cu asta. Dar trebuie să vedem şi cealaltă latură: îşi poate închipui cineva că puterea a adoptat măsurile de austeritate ştiute din perversiune şi că nu le-ar fi evitat, dacă ar fi fost posibil? Iar pe de altă parte: când, cu excepţia primelor luni din 1990, au mai fost introduse în România mai multe reforme structurale într-un timp mai redus (nici doi ani întregi)? Legile salarizării, unificarea sistemelor de pensii, cele patru coduri civile şi penale, „mica reformă“ din justiţie, noul Cod al Muncii, noua Lege a educaţiei, Legea asistenţei sociale… Şi toate astea, într-un moment de gravă criză economică şi instituţională europeană! În plus, când, în România, în general, membri importanţi ai partidului de guvernământ au mai fost arestaţi şi trimişi în judecată pentru corupţie, demonstrându-se că DNA nu este un instrument politic al puterii? Că societatea românească răsuflă din greu, că dă semne de epuizare nu e anormal.

Protestatarii noştri înţeleg însă prea puţin din marile mize politice şi economice în joc; asta când nu le sunt de-a dreptul ostili, cum e cazul „revoluţionarilor“. Iar televiziunile, oferind vizibilitate mediatică contra scandări, nu au niciun motiv să-i facă să le înţeleagă, ci, atât timp cât „revoluţia“ face rating, o dau pe post, invitându-i pe demonstranţi să strige maşinal în continuare. Trăim sub tirania media, nu a lui Băsescu: iată adevărul verificat seară de seară. //

1) Cine ne tiranizeaza? – de Andrei Cornea / Revista 22, editata de GDS.

2) Protestatarii, amnezia şi dictatorul de Sabina Fati

3) Luciditatea protestului apolitic de Stefan Vianu

Stai confortabil pe un scaun

Stai confortabil pe un scaun, freacă mîinile una de cealaltă pînă simţi că se încălzesc. Închide ochii şi pune palmele pe ochii închişi acoperindu-i. Evită să faci presiuni asupra pleoapei. Pune-ţi mîinile în aşa fel încît să nu-ţi acoperi nasul. Asigură-te să nu pătrundă lumină la ochi. În timp ce stai aşa, imaginează-ţi că stă un punct negru în faţa ta – concentrează-te asupra sa. Respiră lent şi adînc în timp ce te gîndeşti la un eveniment placut. După ce nu vei mai vedea pete negre, ia-ţi mîinile de la ochi. Vei simţi prospeţime la ochi.

Închide ochii foarte strîns pentru 3-5 secunde apoi deschide-i pentru 3-5 secunde. Repetă acest procedeu de 7-8 ori.

Masează ochii închişi cu mişcări circulare ale degetelor pe o durată de 1-2 minute. Ai grijă să nu apeşi prea tare pe pleoapă, s-ar putea să-ţi răneşti ochii.

Apasă cu 3 degete de la fiecare mînă pe sprînceană şi ţine apăsat cîte 2 secunde, apoi ridică degetele. Repetă de 5 ori.

Aşează-te relaxat. Roteşte-ţi ochii în direcţia acelor de ceasornic, apoi invers. Repetă de 5 ori acest exerciţiu şi clipeşte din ochi între exerciţii.

Aşează-te la 150 mm de la fereastră. Fă un semn pe geam la nivelul ochilor. Uită-tă pe geam şi concentreză-te asupra unui obiect de afară, lăsînd semnul de pe geam în planul secundar. Apoi focusează-ţi privirea asupra semnului de pe geam timp de 10-15 secunde.

Ţine un creion în faţa ta la lungimea mîinii tale, apoi încet apropie creionul de nasul tău. Urmăreşte creionul pînă nu mai reuşeşti să te concentrezi asupra obiectului. Repetă de 10 ori.

priveşte la peretele opus şi încearcă să scrii cu ochii litere, cifre – fără a mişca capul. La început ţi se va părea dificil, dar pe urmă va fi distractiv. Cu cît litera sau cifra este mai mare cu atît este mai efectiv exerciţiul.

Concentreză-ţi privirea asupra unui obiect îndepărtat (la 50 m), apoi asupra unui obiect apropiat (10 m) care se află în aceeaşi direcţie. Exersează de 5 ori.

Concentrează-ţi privirea către un obiect foarte îndepărtat, de dorit de culoare verde.

Sugestii:

Este mai important cît de des facem aceste exerciţii decît dacă le facem pe o durată mai lungă.

Trebuie să facem pauze scurte atunci cînd lucram la calculator privind la obiecte de la distanţe mai mari.

Clipeşte din ochi cît mai mult.

Spală-ţi ochii cu apa rece.

Avertizare:

· Consultă medicul oculist înainte de a practica aceste exerciţii.

· Nu face presiuni asupra ochilor.

· Cînd faci aceste exerciţii asigură-te ca eşti singur, cineva de lîngă tine ar putea interpreta greşit acţiunile tale .

· Spală-te pe mîini înainte de a face aceste exerciţii.

sursa: e-mail anonim.

Sfaturi de la ocul(t)ist de Ziua Unirii pentru impatimitii care-si petrec viata in fata ecranelor calculatoarelor si/sau la televizor, pe exterior. – Redactia Arca!

Eminescu a existat

O veste buna. Eminescu a existat. Cândva. De atunci si pana azi Eminescu exista însă din ce in ce mai putin. N-a mai scris nimic nou, nimic original, de-foarte-foarte-multa-vreme. N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri. Coloniile de lumi îs pierdute in sure vai de haos, pe carari necunoscute, izvorand din infinit. Pe locul lui menit in cer, pe parcela rezervata in Cosmos Luceafarului poeziei romanesti, pe locul viran ramas, acolo, prin scaderea sa, macinat/spart de vanturi si de valuri, diminuat de  trecerea timpului si schimbarea vremurilor, au crescut mituri, legende si buruieni. Multe buruieni. Multe clisee. Multe chermeze si recitari. Ce-ti doresc eu tie dulce Romanie? Toată faima i s-a dus. Ca-n țintirim tăcere e-n cetate.

A ramas prea putin Eminescu in Eminescu. Si prea putin Mihai. Luat in fel de fel de guri. Preot rămas din a vechimii zile, Mihai sinistru miezul nopții bate. Declarat in fel si chip. Nepereche. Poet national. Prea national pentru a fi universal (ca dealtfel toti ceilalti, poetii, nuvelistii, romancierii ba chiar si eseistii de pe la noi, din meleag, cu totii nationali) Eminescu s-a lasat contaminat de acei poeti si aezi care l-au tot cantat (in smintitele lor guri) pe la cantarea Romaniei (socialiste sau capitaliste fara osebire). Porni Luceafarul si dus a fost. Si timpul creste-n urma sa. Ma-ntunec. Cu glas adânc, cu graiul de Sibile, rostește lin în clipe cadențate: “Nu-nvie morții – e-n zadar, copile”. Lost in translation, Eminescu nu mai este azi cel mai mare poet al roamnilor. A iesit, cuminte, ieri, din randul celor mai mari. Este in afara lor.

Daca n-ar fi murit de tanar, ar fi implinit azi venerabila varsta de 162 de ani, si s-ar fi bucurat linistit de o binemeritata pensie, indexata, undeva intr-un sat din Bucovina sau intr-un oras din Canada. Chit ca provine dintr-un neam de oameni iubitori de ţară, de la ţară, fara ştaif european. Dovada si dificultatile insurmontabile de integrare in UE si universalitate ale neamului deservit de eroi absurzi/bastarzi precum Petre Tzutzea (?).

Mortua Est.  Si west.

To exist! O, what nonsense, what foolish conceit;
Our eyes but deceive us, our ears but cheat,
What this age discovers, the next will deny,
Far better just nothing than naught but a lie.

I see dreams in men’s clothing that after dreams chase,
But that tumble in tombs ere the end of the race,
And I search in my soul how this horror to fly,
To laugh like a madman? To curse? Or to cry?

A fi? Nebunie trista si goala;
Urechea ta minte si ochiul te-nseala;
Ce-un secol ne zice ceilalti o dezic.
Decat un vis sarbad, mai bine nimic.

Vad vise-ntrupate gonind dupa vise,
Pan’ dau in morminte ce-asteapta deschise,
Si nu stiu gandirea-mi in ce sa o strang;
Sa rad ca nebunii? Sa-i blestem? Sa-i plang?

La ce?…Oare totul nu e nebunie?

O, what is the meaning? What sense does agree?
The end of such beauty, had that got to be?

…

Tuturor celor grabiti sa celebreze a pomenire (musai azi, 15 Ianuarie) ce-a mai ramas din Eminescu, le recomandam coliva, un pahar de sampanie, o tzuica, un piscot, o grisina, o maslina, o atentie si o tămâie (multa tămâie pentru tămâiere), dar mai ales, lectura atenta a unor opinii polemice avizate, despre containerul literar-artistic, transmis prin curierat voluntar, de la o arhiva la alta, desigilat, din generatie in generatie si etichetat asa, simplu: Eminescu.  Pentru ca trebuia sa poarte un nume.

Celorlalti nu le recomandam. Nimic. Sau le recomandam. Nimic.

***
Totu-i praf. Lumea-i cum este.
Si ca dânsa suntem noi.

Alte lecturi facultative AICI si de aici INCOLO…

P.S. Poeţii ei între ei, bârfindu-se unul pe altul, din dragoste, sunt întotdeauna mult mai convingatori decât ar putea fi criticii literari. Dar numai şi numai atunci când sunt poeţi-poeţi şi când nu aluneca pe coji de banane, precum poetul singur printre poeţi, acel Sorescu, patinând inconştient pe inexistenta lui Eminescu, dezechilibrandu-se apoi şi căzînd ca un înger. In timp ce-şi facea lectiile. Din greşeala. In ridicol. Azi mi se pare mult mai nimerit ca despre Eminescu (un poet acolo şi el ca toti poeţii) să vorbească, (ca-ntr-o peşteră vastă, în şoapta, ca să nu-i tulbere tăcerea) un (alt) poet, unul oarecare, dar musai nascut în ianuarie, undeva in Nordul Moldovei şi care, spovedindu-se lumii intregi, boscorodindu-se pe sine, nu poate sa vorbeasca, in fapt, decât despre cvântul „poet”, aşa… in general si deci despre Eminescu. Gâfâi aşa pentru că am fost silit să alerg preţ de un Maraton (de la unul la altul) ca să vă dau aceasta ştire, fără nicio pretenţie anume, nici macar aceea de a fi comemorat ca erou necunoscut (anonim care va să zică), ci doar pentru pura placerea de a (a)duce o veste bună, prima de dupa Craciun, o veste minunată: Eminescu a existat.

Mihai Eminescu şi starea de umezeală a sufletului 

azi voi vorbi despre poet
ca despre starea de umezeală a sufletului
deşi voi avea un mic disconfort
ştiind că oamenii nu vor înţelege de la început
că unii au degetele mai lungi
decât privirea

mihai eminescu
s-a aflat de când se ştie în căutarea unui singur oraş
în care să înnopteze o singură dată
cu mâinile ridicate nu prea sus a dorit să bea 
paharul unei singure înţelepciuni 
aşezat pe băncile singurului peron în care nu putea să doarmă
a acceptat răbdător să deschidă ochii unei singure vieţi

mihai eminescu
nu iubeşte eternitatea
dar iubeşte mult caii insectele şi uriaşii
în mod cu totul aparte femeile vânate de şarpele uriaş

mihai eminescu
nu-l iubeşte declarat pe dumnezeu
în schimb îi culege toate merele căzute pe furiş
şi le scoate viermii ca pe îngeri

pe socrate nu a reuşit să îl întâlnească 
apoi l-a întâlnit şi nu l-a mai recunoscut
pentru că îl cuprinsese un fel de boală a sufletului
când apele îi băteau la toate uşile
umplându-l de necunoscut.

(dezlegarea în curând…)

UPDATE: Un (alt) punct de vedere, o alta perspectiva in reluare, asa cum sade bine fazelor importante (goluri sau ratari monumentale; iar vremea-ncearca in zadar din goluri a se naste) poate fi re-lecturat aici Nemuritorul Eminescu.

Precizare-n anul-are 365,25 de zile

Iesirea din inventar – Intrarea in faliment (partea a-IV-a, finale)

Constatarea ca preconizatul “obiect de activitate” al Arcei lui Goe in blogosfera nu mai este de actualitate (patinand in vetust) nu inseamna nicidecum ca s-ar fi instaurat pacea si armonia intre entitatile virtuale sau ca macar ar fi scazut cantitatea de inechitate si resentiment (si inutile toate) in hyperspatiul hiper-populat dintr-un dor fara satiu.  Nu! Nici vorba. Doar ca oamenii virtuali, imbatraniti in rele, s-au invatat cu ele precum tziganul cu scânteile. Pe vremuri banarea vreunui internaut (fie el si psihopat evident, badaran absolut, personificarea obscenitatii, cazul lui “Doru” pe forumul JN, de ex.) dupa luni si luni de agresiuni “gratuite” si cronicizare, starnea brusc dezbateri si controverse (pro si contra) in legatura cu conservarea libertatii de expresie. Astazi banarea, fie ea si fara motive rezonabile nu mai misca câtusi de putin, absolut pe nimeni (inclusiv pe cel banat). Forumurile si Blogurile publice (cu vizibilitate publica) au ajuns sa fie considerate spatii private, locuri de joaca personale ale bloggerilor si cantaretilor in struna agreati, care considera ca au toata indreptatirea morala sa baneze pe oricine, oricand, pe considerente de ordin strict personal, din capriciu, din ambitz, fara nicio raportare la vreun set prestabilit de norme sau principii. Este uluitoare usurinta cu care diversele instantieri egoice ale micilor entitati ce-si consuma ratarea in virtualitatea-surogat-al-realitatii, gasesc justificari cu pretentii de rezonabilitate acelui (la o adica) “pentru ca asa vrea muschii mei“. Pentru cei mai multi, abilitatea tehnica de a “modera” (cenzura, bana, ingradi), este echivalenta cu obligatia de a utiliza aceste instrumente in mod arbitrar, chiar in defavoarea blogului si a ratiunii acestuia de a fi. Multi bloggeri au murit sau au cazut in mizerie “moderînd” haotic, inconsitent.

Pe durata inventarului de pe Arca am “activat”, experimentînd si amuzandu-ma in acelasi timp, pe cateva bloguri si forumuri. Am reusit performanta notabila sa fiu banat sau re-re-banat (ex-comunicat ) foarte  repede pe aproape toate. Presupun ca nu este nevoie sa ma jur ca sa fiu crezut ca n-am injurat, n-am fost off topic, n-am insistat prosteste si in genere n-am facut nimic dintre lucrurile care se pot gasi pe o lista  rezonabila a celor care n-ar trebui permise in comunitatile virtuale.  N-a avut nimeni nimic cu mine, ba inca am fost incurajat cu temei, cata vreme am polemizat e-goic cu personaje neutre sau dusmanoase din zona. Brusc insa, cand mi-am permis acelasi gen de ironii (in niciun caz gratuite) cu “stapanirea”,  amuzamentul a capatat accente dramatice. Faptele intamplate pe cateva dintre aceste bloguri sunt incarcate de un umor aparte care ar merita tratament separat, ca episoade de sine statatoare. Nu-i momentul. Dupa ce provocarea a fost incununata de succes, materializandu-se cu banare subita, pe unul dintre bloguri, am facut, cu titlu experimental, incercarea de a sonda opinia publica. Am vizitat blogurile comentatorilor de baza (ca de, acum, fiecare comentator e si blogger) a celor care frecventau blogul cu pricina, plangandu-ma, chipurile, despre faptul banal ca am fost banat in mod abuziv pe blogul X, solicitand o opinie, un punct de vedere, in legatura cu asta. In afara celor care mi-au ignorat cu desavarsire solicitarea (au fost cativa), ceilalti, in unanimitate au declarat ca nu e treaba lor, si ca oricum bloggerul X are dreptul sa procedeze cum crede de cuviinta, indiferent de circumstante, pe blogul sau personal (?!) .  Nimeni nu mi-a cerut detalii, nimeni nu m-a intrebat daca am fost magar si violent si/sau fara manera.  Si daca mi-ar fi cerut ce le-as fi putut spune? Ar fi trebuit fireste sa le spun ca da, oamenii aceia au avut oarecare motive, cat se poate de solide, ca sa-si doreasca sa nu-l mai vada prin zona pe dl.Goe, dar nu dintre cele serioase, rezonabile si-n acord cu deontologia comunicarii. Oamenii aceia, nefiind in stare nici sa-l ignore pe dl.Goe, nici sa-l convinga, nici sa-l forteze sa plece, prin mijloacea rezonabile, prin vorbe (vorbe bune, vorbe rele, ooo-alo si ce-au mai fost in stare sa-si dea in petic, admirabil as putea pentru ca sa zic), au preferat (nici mai mult nici mai putin) sa fie caraghiosi, de dragul d-lui Goe, incercand sa gaseasca macar un pretext rezonabil  al gestului lor brutal. In mod invariabil, intr-un final, adesea in reluare, eram intrebat de ce nu am bascutza. Adica identitate. De ce sunt anonim? Ca daca n-as fi si daca ei ar stii ce identitate am, altfel ar sta treaba. Fiecare dintre anonimii care m-au acuzat ca anonimat (pe inter-net !!!?) au clamat faptul ca ei au mai multa identitate decat mine si ca asta-i indreptateste sa-l trateze (la o adica) pe dl.Goe cu oricata insolenta, mitocanie, pentru ca-i anonim, iar dansul nu are drept la replica din acelasi motiv. Banat fiind, dl.Goe a fost invocat, provocat, calomniat, injuriat (ma rog, oamenii au incercat), i s-au extras citate bine alese din comentariile cenzurate pentru a i se ilustra “mârsavia”, in fine toata gama micilor lucruri care reusesc sa ma distreze, adesea copios, in realatia cu acesti nefericiti si acasa (in realitate) si in deplasare (in universul anonimatului virtual), gata oricand sa se imbete cu ideea ca daca i-ar sti ei d-lui Goe numele din buletin altfel ar sta treaba si n-ar mai fi in suferinta.

Cred ca este momentul sa incercam o clarificare a acestei spinoase probleme a asa-zisului anonimat,  dintr-o alta perspectiva. Perspectiva pe care o am in vedere (sic) nu ofera exhaustivitate decat impreuna cu celelalte perspective asupra problemei, pe care le-am tot pitrocit pe Arca lui Goe si pe care nu le mai reiau. Deci sa mi se dea voie sa fiu partial si momentan.

Anonim este cel atins de anonimat, aflat intr-o pozitie de opozitie cu cel care se bucura (?!) de notorietate publica. Anonim este cel nepublic. O persoana publica este aceea care are expunere la public, care comunica (in cele mai felurite feluri) publicului, adica unor spectatori pe care nu-i cunoaste personal (de la persoana la persoana). Anonim este acela a carui voce nu este auzita decat de apropiatii sai, familie, rude, prieteni, vecini, colegi, pe care-i cunoaste personal unu-la-unu (aici in masura comuna a termenului cunoastere = relationare).  Sub acest prim aspect pe net practic nu exista anonimi ci doar persoane publice, cu public, mai restrans sau mai numeros, n-are a face. Sa mi se dea voie sa fiu insistent. Anonimi sunt scriitorii (amatori) care nu publica, anonimi sunt pictorii, sculptorii care nu expun, cantaretii, actorii care se manifesta in familie sau pe ascuns, fara public (sau care joaca doar roulul vietii personale), anonimi sunt fotbalistii care joaca pe maidan fara public. Anonimi sunt politicienii de cafenea sau de pahar. Anonimi sunt profesorii in general (care vorbesc unor cunoscuti de-ai lor, colegi mai tineri de la serviciu). Cei care scriu pe net, fie si numai simple comentarii sub pseudonim literar, nu sunt anonimi. Au public. Averea publicului este prima conditie a nanonimatului.  Aici se impune o paranteza. Procesul castigarii publicului nu este unul ireversibil. Insistenta unora de a pastra in jurul lor, ca public, o colectie anume de indivizi ii transforma pe acestia in (simple) cunostiinte ceea ce duce la un fenomen bizar: caderea in anonimat intr-un spatiu cu larga expunere publica (precum hyperspatiul anonimatului virtual si clandesin, blogosfera, de…) prin lichidarea prin indepartare a publicului (in urma tentativei absurde de a selecta manual spectatorii admisi in sala). E plina blogosfera de oratori care isi tin discursurile in fata  adoua trei gospodine simpatice din cartier cu care se cunosc personal de la personaj la personaj).

Dar existenta publicului  nu este nici pe departe singurul fapt care anuleaza caracterul anonim al celor care se manifesta pe Internet. Cei care (se) comunica pe net au nu doar “public” ci si “identitate”. Nu ma refer aici la iluzia faptului ca s-ar putea naviga pe net fara a lasa urme concludente care sa conduca la identificarea formala (civila) ci la faptul ca in mod inevitabil, prin prezenta sistematica pe net (spatiu public), orice vorbitor adauga cu voie sau fara voie (inevitabil) detalii care reflecta profilul sau personal si care detalii devin astfel publice. Din cele spuse de fiecare in comentarii transpar sau apar explicit sexul, varsta, orientarea politica, religioasa, sexuala, educatia, (in)cultura, locatia fizica, date familiale, ascendenta, anturaj, infatisare fizica, stare de sanatate, starea financiara, numele, prenumele, reumele, profesia, intentiile…  Fiecare dintre participantii la aventura comunicarii (sa-i zicem comunicare) pe net isi gestioneaza cum crede de cuviinta, liber, dupa posibilitati, colectia de informatii care-l identifica ca personaj si ca persoana, oferind publicului, de buna voie si nesilit de nimeni,  datele considerate a fi utile carierei sale de internaut, dimpreuna cu cele oferite fara voie, din neatentie, din impetuozitate ori din cauze naturale imbricate inevitabil in mecanismele comunicarii.  Sub acest aspect nimeni nu-i anonim pe net. Drama devine drama din momentul in care unii incep sa considere cå suma si structura datelor care le compun, lor, profilul personal al personajului,  ar fi un soi de standard ce ar trebui adoptat unanim si ca cei care se abat de la “aceste norme” ar fi vinovati de infractiuni, gata condamnati si ca lor personal li s-ar cuveni misiunea de a aplica pedepsele cerute de lege: banarea, bestelirea, balacarirea, calomnirea, injurierea, etc. In fapt se folosesc de acest jalnic pretext pentru a-si manifesta si justifica pornirile specifice intru pedepsirea celui vinovat de cu totul si cu totul altceva (…)

Cazurile concrete cu care m-am confruntat au fost adesea incarcate de umor involuntar de cea mai buna calitate. As mentiona cazul unei bloggeritze care, folosindu-si prenumele personal (de la mama ei de-acasa) in compunerea pseudonimului ano-nimitatii sale cu rima, il acuza pe dl.Goe ca Goe n-ar fi prenumele sau real si ca prin urmare  ar avea drepturi mai putine. La fel de umoristic va fi fost cazul unul vizitator polimorfic care in instantele sale primar-finale dezavua cu voce inalta utilizarea unor nesimtite pseudonime, pentru ca aici, pe Arca sa-si semneze interventiile, vai, cu un (alt) pseudonim pana in clipa in care, din repezeala, a semnat in “clar” dandu-se astfel de goooooool. Pentru refacere si-a luat concediu cateva saptamani. Eeee, altii au avut nevoie de luni de odihna. La fel de monumental este cazul unei asa-zise doamne care a venit pe Arca, in vizita, cu obscenitati in gura, injurand ca la usa cortului, pentru ca apoi sa se mire si dânsa de isprava, invitandu-l pe dl.Goe sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce a iesit dintr-însa.  De amuzat m-am amuzat in exact acelasi fel si pe la case mai mari, in episoade pe care le pastrez pentru altadata (pentru ca n-as vrea sa le stric din graba).

Cert este ca odata auto-convinsi ca anonimatul d-lui Goe e rau, iar al lor e bun, oamenii aceia au incercat cu sârg si zel sa rezolve problema. S-au dat peste cap (de mai multe ori) incercand sa puna datele cap la cap, sa-si foloseasca intuitia, flerul si perspicacitatea, antenele, e-mailurile si sa-l dezarmeze (!!??!) pe dl.Goe demascandu-l.    Suspiciunile si presupunerile lor au fost constant o alta sursa de amuzament si distractie. Dar cine n-am fost in imaginatiile intrigantilor de pe net de-a lungul timpului  ? Tot felul de identitati care de care mai simpatice mi-au fost asociate. Nu le pomenesc din modestie (sic). In general iminentele mele deconspirari sunau a amenintare (cu exceptia catorva care aduceau a simplu fapt divers). Oamenii aceia (si daca v-as spune cine s-a pretat la asemenea poli-stupizenii putini m-ar crede) erau convinsi ca deonspirarea in sine i-ar provoca d-lui Goe o mare suferinta, ca atunci cand ii ei unui copil rasfatat jucaria favorita.  Altii mergeau cu imaginatia mai departe inchipuindu-si ca ulterior deconspirarii dl.Goe va fi pus intr-o postura proasta fata de familie, prieteni etc si ca prin urmare se va simti rusinat, umilit… Te poti pune cu derapajele maladive ale imaginatiilor egoice care populeaza hyperspatiul? Ca nu poti. Deci nu, nu si nu. “Anonimatul” d-lui Goe nu e rau, “deconspirarea”  nu l-ar dezavantaja, “confruntarea” cu cei din anturajul real nu i-ar aduce prejudicii, dar a-i face pe altii sa creada asta s-a dovedit a fi extrem de productiv. In plan literar-coregrafic si umoristic fireste. Din pacate toate resursele productive sunt epuizabile in sine. Ca petrolul, ca antracitul, ca aurul sau ca diamantele din mine.  In fine, concluzia partiala este ca din aceasta perspectiva nu exista anonimi pe net ci numai si numai persoane publice, una-si-una. (Desigur ca, trebuie s-o spun, si impreuna cu mine trebuie s-o spuna toti, exista si perspectiva din care se poate constata realistic ca in spatiul anonimatului virtual si clandestin nu exista decat anonimi sadea, chiar si cei din randul prizonierilor de sine, care semnand cu nume si prenume (de buletin sau de pasaport), si asta e dreptul lor suveran, isi imagineaza ca pot combate astfel, pe net, in grup, alaturi de fiecare instanta trecuta a fiintei lor si ca opera vietii lor purtata in carca, prin asumare, ii poate  ajuta in lupte, pe post de buzdugan. Aici? Unde floreta e stapana. Unii dintre ei abia mai pot ridica frunze dar isi imagineaza ca ar putea mânui buzdugane grele, de gumilastic.

Ca personaj, dl. Goe a avut, pe Arca sau in alte locatii fixe (scene), sansa unor spectatori de marca, anonimi sau notorii, voluntari sau fortati, carora stiu ca le voi fi produs adesea impresii destul de intense incat sa constituie o mica piedica in calea uitarii, pentru o vreme cel putin. Tuturor acestora as dori sa le multumesc pentru… atentie. Si pentru neatentie. Ceea ce si fac: le multumesc frumos. Ii multumesc in egala masura si cosmanautului arhitect Eungen.

N-as vrea sa trec mai departe fara a-l mentiona in mod abuziv, alaturi de toti cei invocati mai sus in mod aluziv, pe poetul Florin Iaru. Acesta este un caz aparte. Omul acesta este de o prostie rar intalnita. Speciala. N-am nici cea mai mica intentie de a-l insulta, ingaduindu-mi sa vi-l indic, ca exemplu de ilustrarea a unei categorii aparte, unice, de personaje net-andertaliene. Ca orice individ limitat este obsedat de inteligenta si de prostie. Nu asta-l face special. Special il face faptul de a folosi acelasi pseudonim: Iaru (in realitate il cheama Râpå) si atunci cand isi semneaza opera culta (!) si articolele oficiale din ziare dar si atunci cand isi semneaza capodoperele anonime ca comentarii pe forumuri si bloguri. Lipsa deontologiei este distribuita in mod egal in ambele genuri de creatii literare dar vocabularu-i alterneaza halucinant de la banal la mahala si de la canon la hazna  cu o dezinvoltura stranie. Fauna hyperspatiului virtual al anonimatului clandestin ar fi incompleta fara prezenta sa insolita.

M-am cam abatut, din graba, in bataia vanturilor. Clarificarea binomului anonim-nanonim  nu este parte din inventar ci doar o digresiune intamplatoare. In inventar era vorba despre obiectul activitatii Arcei lui Goe care este lipsa. La inventar. Peste alte lipsuri (mentionate in episoadele anterioare). Si e lipsa nu pentru ca din blogosfera ar lipsi agresorii (care abunda) ci pentru ca lipsesc victimele. Au disparut, s-au imunizat, s-au metamorfozat… ia-le de unde nu-s. Si atunci la ce bun Arca? Desigur unii vor zâmbi sugubat zicandu-si un “haida de…”. Salvarea florei si faunei nu fuse decat un pretext la fel de bun ca oricare altul pentru a tine blog. Si atunci la ce bun acest inventar? Asa o fi, nu pot zice nu (desi pot, cum nu?). Rostul inventarului a fost de a arata ca exista motive rationale (si altele inca si mai rationale pot fi scoase la iveala) pentru a inchide Arca. Toate au fost motive surmontabile desigur, prin masuri compensatorii sau prin mizarea pe perisabilitate (in presa totul dureaza o zi) si nebagare de seama, adica exact ceea ce s-a intamplat pana acum atata amar de vreme, cand in asteptarea goethica si godotica a unui Potop inchipuit, n-a fost reusita salvarea niciunui animal de prasila. Motive surmontabile dar nu invalide sau inexistente. Ne mai punand la socotela bucuria nebunilor. Totusi trebuie spus ca declansarea inventarului si a concluziilor acestuia au fost rezultatul actiunilor erozive si sistematice de descurajare practicate in contra Arcei de catre o singura entitate, una anume, pe care n-o mentionez. Se stie ea. Sper sa-si savureze victoria aprobata formal (iata) si de catre consiliul de timona al Arcei.

Cam asta. Ocazie cu care se declara inchise Jocurile Olimpice ale Dreptului la Replica pe Arca lui Goe. Dl.Goe este concediat dimpreuna cu echipajul si personalul anex (mai putin cei de la serviciul de intretinere si conservare). Pana la noi ordine sau dez-ordine, Arca este declarata, momental, monument al naturii virtuale, uramand sa fie concesionata sau lasata in locatie de gestiune spontanee in vederea reducerii pierderilor prin sporirea pagubelor. Cum am zice vivat.  Placerea a fost intreaga de partea mea. Si asa va ramane. Cu drag, pertujur, al dv. dl.Goe.

P.S. 30 Decembrie! E si Ziua Republicii. O republica instaurata nu prin ghilotinarea Regelui ci prin abdicarea Majestatii Sale, à la légère. Tuturor celor interesati (de vreo similitudine) le transmit traditionalul “hai siktir si sa ma pupati in cur” (H.Salem – Intrerupatorul, replica memorabila, de infarct, rostita pe scena Teatrului Absolutului Fix). Incolo nu. Urare care nu poate fi savurata in toata splendoarea ei nuda decat citind romanul lui H.Salem. Ceea ce recomand tuturor cu cea mai mare caldura. La multi ani!

Dezlegarea dedicatiilor

Pentru ca la sfarsit de an timpul nu prea mai are rabdare ma grabesc si eu sa livrez dezlegarea dedicatiilor mai devreme decat era prevazut.

Aflam din Dilema Veche ca pe 1 Ianuarie (de sfantul Vasile) este consennata in acte aniversarea zilei de nastere pe care insa Emil Brumaru o serbeaza in aceeasi zi cu Craciunul: AICI. Ii uram la multi ani cu sanatate si la anul muzele sa fie tot de partea sa.

• Alpha-Goe – Solo Spanish Guitar

• Ana Ayana (nascuta Melom pe 27 Decembrie, maritata Ayana cu blogul oamenilor. Ano-nima nu te stie, Ano-Melom-Ano… etc ) – Mosule ce tanar esti!
• Andreanum – Zeitgeist 2011: Year In Review
• Aya (nascuta Ioana Ilie, pe 23 Decembrie, maritata cu blogul lui Nastase, bogasierul bugetar) – Mireille Mathieu – Sous le ciel de Paris
• Contele – G.F.Haendel – Watermusic
• Cum va place – All I Want for Christmas Is… Jews
• Delaepicentru – Jingle Bells
• Depresium – Dance me to the end of love, LEONARD COHEN
• Dictatura Justitie – BUY BUY BUY OSCAR BENTON
• Doina Popescu-Braila – John Lennon – Imagine
• Conu Dorin (De Craciun Tudoran-Bloggerul a-nviat. Adevarat a-nviat) – Frank Sinatra & Luciano Pavarotti – My Way
• Franckmelen – Guns N’ Roses – November Rain
• Gabiluta – Miley Cyrus – The Climb
• Gabriela Savitsky – The Red Army Choir – Katusha
• Ghelme – Akkordeon – La Noyee
• Habar N-am – Shakin Stevens Somewhere in the Night
• Kibby – ENRICO MACIAS J’AI QUITTE MON PAYS / LE VOYAGE
• Link Ping – Nikita Mikhalkov – Mochnatiy Shmyel
• Medusa – Smokie: I’ll Meet You At Midnight
• pur si simplu Mircea Vasilescu, vataful de la Dilema Veche – Aerosmith – Livin’ On The Edge
• Mitzaa Biciclista – Billy Idol – Dancing With Myself
• Neamtu Tziganu – Phoenix – Mica tiganiada
• Nelu – Gary Moore – Still Got The Blues
• Niku Electriku – LA COPA DE LA VIDA – Rick Martin
• Oglinda de vest – Crazy Frog Last Christmas
• Polichinelle – Chris Spheeris – Dancing with the Muse
• Radu Humor – Rabbie’s dance
• Rebeliunea Minerala – Susan Boyle – Britains Got Talent 2009
• Rongo – flamenco arabe….gipsy200
• Serafina Dafinescu – I Like To Move It
• Steliana si Viorel (D-na Chi si Dl. X) – Vertical Tango
• Tesoruccio – Tarantella Neapoletana
• Tiberiu Orasanu – Live is Life – Opus
• Tilbuhoglinda – Three women shaking NO. Trippy spooky visual illusion
• Tony – CHRIS SPHEERIS Aria
• Sf. Vasile cel Mare (Gogea Mitu) – Imnul Nicadorilor
• Vinovat ca exist – The Sounds – Diana
• Vizitatorul – Europe – The Final Countdown

• Zoe-Omega – Unei entitati anume si tuturor acelora care au vizitat Arca sistematic si care au comentat adesea in gand, arareori cu voce tare, niciodata in scris, precum si celor omisi, cu voie sau far de voie, in dedicatiile de mai sus – Spanish Romance – Balada Andaluza (autor ANONIM)