Infernul sunt ceilalti. Oare?

12 mai 2012 – spre noapte…

Infernul sunt ceilalti?

Dacă DA, atunci acest enunţ ultra-uzat este, în fapt, o promisiune foarte optimistă. Extrem de optimistă şi plina de (orice) speranţe, care nu (mai) trebuie(sc), aşadar, lăsate (la vatră). Infernul fiind ceilalti asta înseamnă (dintr-o ochire) că infernul este evitabil şi că aurele sale de ineluctabil şi inexorabil sunt false. „Ceilalti”, infernalii, pot fi evitaţi, prin retragere în solitudine bunaoara, sau prin ignorare ori, măcar, prin segregare. Moderîndu-i, cenzurîndu-i şi marginalizîndu-i pe cei diabolici, trimiţîndu-i într-un orizont de aşteptare îndepărtat ori lăsîndu-i în plata Domnului, teoretic, oricine şi-ar putea construi astfel, în mod simplu şi elegant un auto-paradis. Singurătatea e paradisul !!! Cu exceptia, nu-i asa?, a cazurilor in care „infernul sunt ceilalţi” prin absenţa lor (doar ca eu nu am timp acuma sa discut „pe cazuri” şi presupun ca nici tu).

In al doilea rând că abilitatea celorlalţi de a fi infern denotă, sub aspect potenţial, alternativa contrară. Cine poate sa fie infern poate şi sa nu fie (infern). A fi sau a nu fi. Enuntarea unui „adevar” denota fragilitatea existenţială şi consistenţială a acelui „adevar”. Lucrurile care sunt categorice, evidente şi imuabile nu sunt enunaţate (şi nici enunţabile). Doar cele ambigue, slabe, cvasi-inconsistente, care denotă relaţii pasagere sau vagi intre diverse segmente ale infernalei realităţi, au nevoie sa fie descoperite ori inventate, enunţate şi demonstrate sau dovedite (eventual printr-un numar infinit-sau-artistic de exemple; ah rolul artistului) înainte de a fi mai apoi des-fiinţate. „Infernul sunt ceilalţi” inseamna, până la urmă, nu doar că Paradisul există (aoleu) ci că, in egala măsura „Paradisul sunt ceilalţi” (ceea ce ar putea fi perfect plauzibil atata vreme cât între termenii „infernul” şi „ceilalţi” persista o discontinuitate evidentă marcată printr-un termen net diferit de fiecare dintre ei şi anume „sunt” interschimbabil oricum cu inversul său: “nu sunt“).

Ah! Dar ne-am luat cu vorba lansîndu-ne in speculaţii facile, bune cel mult ca preambul pentru o eventuala demonstratie prin reducere la absurd. Dar cine mai are vreme pentru demonstratii? Tu nu, eu nu. Asadar să trecem rapid la o concluzie sumară: Infernul NU sunt ceilalţi. Infernul sau Paradisul este fiecare dintre noi. Fiecare pentru sine îsi poate instrumenta Infernul şi/sau Paradisul folosindu-se de „ceilalti”, unealta cea mai la îndemana (dar nu unica) pentru astfel de construcţii simbolice. Sărmalul Sartre. Câţi dintre cei care fac abuz de acest enunţ ultra-uzat, prin care ni se cere imperios să înţelegem că „Infernul sunt TOTI ceilalti”, au idee de unde vine el ce a vrut sa spuna „prostul” Sartre (să nu-mi spui tu ca nu ştiai ca Sartre a fost un prost) prin acest atat de sonor clişeu de altă data?

In ne-ne-buneasca mea primă tinereţe, marcată de dorinţe, capitale toate, inclusiv de dorinţa de a fi original (dorinţă satisfacută adesea prin imitarea celor autentifcaţi ca fiind originali) am fost pus in postura de a-mi gasi un motto, pentru a nu fi mai prejos decât „Rebelul” (fratele meu mai mare). Exasperat de faptul că-i tot inspectam camera in absenţa sa, „imprumutând” fel de fel de cărţi (declarate) nepotrivite cu juvenila mea vârsta (dacă nu cumva din motive cu totul şi cu totul straine de persoana mea), fratele meu mai mare si-a lipit pe uşa, cu litere de-o şchioapă următorul text:

Infern

Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate!

Dupa săptamani de frământare mi-a căzut in mână o mică piesă de teatru: „Cu usile închise” de J.P. Sartre. Acolo mi-am gasit motto-ul. Plin de originalitate macră mi-am lipit si eu pe usa, tot cu litere de-o şchioapă urmatorul text:

Paradis

Infernul sunt ceilalti!

(rămânînd practic în asentimentul lui J.P. Sartre, întelegînd prin „ceilalţi” nu chiar „toţi ceilalţi” ci doar „unii anume”). „Rebelul” s-a amuzat de originalitatea mea şi a aduagat sub citat (cu un marker imposibil de sters) doar atat: de J.P. Belmondo.

Desigur ca generoasa generalizare, neintentionata initial de catre prostul Sartre n-a fost negata cu vehementa necesara de catre acesta (desi a fost capabil sa refuze un premiu Nobel doar pentru a fi consecvent ideii ca un scriitor nu trebuie să se lase transformat intr-o institutie; ar trebui?), aşa încât a ajuns să-i fie acreditată, printre alte teze, teza „demonstrată” artistic in “Cu uşile inchise” – cum că infernul sunt ceilalti oameni, asa in general. Infernal enunţ. Si fals. Si vai majoritatea l-au luat de bun si au re/actionat in consecinta. Tu ce-ţi mai amintesti, pe sarite, din “Cu uşile inchise” şi din tâlcurile ei, azi atât de transparente, translucide altă dată?

a) Piesa pune fata in fata trei (!) oameni-morţi, osânditi pe vesnicie (???!!!) să se suporte unul pe celalalat în… infern. La început ei nu renunta la rolurile sociale şi mimeaza amabilitatea şi convenţionalismul, dar, treptat, maştile cad şi ei işi arată adevaratele feţe, cele diabolice, adică umane. Cei trei sunt Garcin, ofiter (islamist) din armata Franceza, proaspat împuşcat, Ines, o tânară (evreica ateistă) lesbiana convinsa, şi Estelle, femeia (crestină) care nu poate exista fara oglinda. Cei trei se dezumanizeaza treptat, personajele se mănâncă încet unul pe altul, vor sa se ucida din nou, nu pot accepta faptul ca au murit deja, se agata înca de existenta lor pământeana, deoarece e greu (nu-i aşa?) să laşi totul in urmă şi să nu mai însemni nimic pentru nimeni.

b) Interesant este ca in viaţa lor de dupa moarte, cele trei personaje au inca acces la evenimentele care continua sa se petreaca pe Pamant dar numai in masura in care sunt ei inşişi prezenti afectiv, in minţile şi în conversaţiile celor încă in viaţa de dinainte de moarte. Cât timp sunt pomeniţi şi cât timp cineva îi are în minte, „eroii” sartrieni pot vedea şi auzi ce se intampla în locurile înca populate (si) de amintirea lor. Pe măsură însă ce ei cad în uitare, imaginea se înceţoşează, sunetul devine neclar si nesigur… pierzînd în cele din urma contactul cu lumea sau ce va fi fiind aceea… daca o fi fost fiind, ceva.

c) Avand conştiintele încarcate de păcate grele săvârşite în vieţile anterioare, eroii sartrieni se aşteaptă să fie azvarliţi in infern şi se mira ca niciun supliciu anume nu le este aplicat, trezindu-se dintru inceput intr-un spatiu si intr-un anturaj mai degraba neutre (neavînd valenţe nici paradisiace, nici infernale per se), in care sunt închişi in deplina liberate. O libertate socială. In acest spaţiu fără moderatori, eroii sartrieni ar putea teoretic sa construiască în egală măsură şi infernul şi paradisul. Practic si inexorabil însă (prin programare genetica în directia entropiei universale) ei construiesc (exclusiv) infernul (răul cel mai mic), in mod liber si liber consimtit, printr-un admirabil efort in echipa, fiecare fiind, pe rând, oglindă şi călău al celuilalt. Concluzia ca „Infernul sunt ceilalti” ar fi trebuit să rămană nexprimata în piesa, urmând să fie transmisa indirect (si irepresibil) publicului, care sa fie astfel forţat să o exprime şi să şi-o asume. Slab de înger, Sartre-spectatorul (spectatorul lumii si deci al lui însuşi) nu s-a putut abţine şi şi-a însuşit-o, plasând-o, fără nicio abilitate, printre replicile musulmanului Garcin, vrajit el insuşi de „sonoritatea” ei, intuind ca-i va aduce faima. Si cine sa fie în stare să refuze zborul pe aripile faimei? Nimeni. Mai degrabă se refuza un Nobel.

Dar care sa fie oare dimensiunea spirituală a acestui text în care omul este văzut (vai, vai, vai) ca sumă a faptelor sale şi nimic altceva? In final uşa infernului se deschide singura, si o lumina (divină) inundă scena, iar actorii privesc către ea, fiecare cu altă expresie, fără să se clintească. La urma urmei oricare ar fi cercul infernal în care trăiesc, oamenii sunt liberi să-l spargă. Şi dacă oamenii nu-l sparg, sunt încă şi mai liberi dacă rămân în el. Sau altfel spus între libertatea alegerii şi mântuirea în urma asumării păcatului… Stabilirea valoarii de adevar a enunţului „Infernul sunt ceilalţi” este o falsa problema. Enunţul sună bine dar formularea este profund gresita, ca orice adevar artistic. In fond nu există şi Infern şi Paradis. Nu exista decat un singur loc (numeste-l !). Restul este o simplă problemă de atitudine.

Dar până la urmă tot m-am luat cu vorba şi am deviat de la subiect. Uite ce mai poliloghie a iesit, fără nicio noimă. In fapt eu voiam să-ţi povestesc si/sau sa-ti recomand un film pe care l-am re/vazut recent şi care oferă o soluţie interesantă a problemei infernului întrupat de catre celălalt. Ca si in piesa lui Sartre, ca si în rea-litate, si in acea pelicula se sugereaza ca pentru un infern de calitate este nevoie de trei personaje, doua fiind prea puţin pentru a consolida o asemenea institutie. Paradisul e în doi. Infernul în trei. Sfântul Trei. O să ţi-l povestesc mâine. Mâine-le meu care pentru tine va fi ieri… Un viitor pre-stabilit de care inca habar nu ai. Un viitor pe care însa poti incerca sa-l ghicesti asa cum incerc si eu clarvazatorul:

• Bayern Munchen câstiga Cupa Campionilor invingand pe Chelsea Londra cu 1 – 0 printr-un gol marcat de Mario Gomez (spre ciuda unora care se pricep la fotbal cum ma pricep eu la literatura).
• CFR Cluj câstiga Campionatul Romaniei.
• Lucian Bute îl snopeşte in bataie pe Carl Froch la el acasa.
• Romania se face de râs la euroviziune.
• Grecia se face de râs la euro-viziune si pleaca acasa. Euro rezista.
• Portugalia câstiga Campionatul European la fotbal.
• Romania nu castiga nicio medalie de aur la Olimpiada de vara.
• Basescu moare de moarte buna.

* * *

Oare ce audio-vizibilitate voi avea peste o saptamana, o luna, un an, spre aceste locuri  cu care azi, 12 mai 2012, sunt in contact secret?

Sondaj de înălţare

17 mai 2012 – Acest sondaj de inaltare era programat de multa vreme pentru azi, doar ca era prevazut cu 12 poze. O adaug azi pe cea de-a-XIII-a. Ca sa fie mai palitant. Votati, votati, votati. Hristos s-a inaltat!

Indiciu: Dezlegarea este programata la o alta zi mare, aniversara. Dar, curios, nu mai sunt curios.

Show must go off

22 Nov. 1963 – ziua in care John F. Kennedy le-a stricat petrecerile lui C.S. Lewis si Aldous Huxley, doi neinspirati scriitori care au lasat politicul sa interfereze cu literatura. Oameni fara ambitz.

17 Mai 2012 – Despre trecut din viitor

Daca acest text apare (va aparea / a aparut !?) inseamna ca n-am inviat. Inseamna ca ne-am organizat bine. Moartea. Eficient. Daca totul chiar va fi de-curs bine, azi il vor ingroapa pe Dl.Goe. Imi pare rau ca nu va pot oferi poze de la respectiva petrecere. E amuzant totusi daca stai sa te gandesti ca niciunul dintre invitati nu va sti ca asista la inmormantarea d-lui Goe ( n: _ _ – _ _ – 19 _ _  – d: 18 – 05 – 2012 ). Unii dintre invitati (cei norocosi) vor afla totusi alt-cândva. La o data bine planificata.

Asa… Si acum sa ne organizam, un pic, (si) viata. Dupa moarte. Viata de dupa moarte. Mai intai. Si de. Mai apoi. Viata, asa… in general, cea trecuta, cea incheiata, cea destinata, in mare. Sal. V-ar. Cea de dinainte de moarte. Compusa din mai multe vieti. Din ochi. Din urechi. Din tactil, olfactiv, gustativ si…. inca ceva. Ce? Va…

Cu ajutorul wordpress viata continua dupa moarte. Bine-merci. La fel ca si viata ta. De blogger. Ori de comentator. Am programat din vreme niste articole. Un numar finit de articole. Nu se stie cate (nu le-am numarat). Exact precum numarul articolelor sau comentariilor pe care le vei publica si tu. Or sa apara din cand in cand, ca din neant (neantul d-lui Goe) pe Arca. Ancore din viitor spre trecut. Ne-om achita astfel, de datorii si de promisiuni. Vom fi si facand / facut altele. Pe care le-am facut. deja. Dar care nu se stiu. Caci despre anumite lucruri din trecut nu putem afla decat in viitor. Este cazul tau. Asadar vei afla. Daca vei trai.

Spre finalul vietii de apoi, dintr-un viitor indeterminabil, vom oferi vocea d-lui Goe. Printr-un link spre un fisier postat deja pe Youtube, mentionat intr-un articol wordpress programat deja (cu anticipare) sa apara undeva, la o data din viitor. Cândva. Apoi, nelamuritilor li se va oferi imaginea fotografica a d-lui Goe la maturitate. Alt link. Alta distractie. In cele din urma va fi fiind postat un film si parola de administrator al Arcei lui Goe. Textul acelui ultim post este foarte scurt:

Cititorule intamplat, parola de administrare a blogului pe care tocmai il vizitezi este: _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Cel care intra va primul in posesia ei, insusindu-si-o, va avea acces la paginile si articolele private postate pe Arca lui Goe si la alte cateva detalii interesante. Dar sa nu ne (mai) intindem la vorba. Nu mai avem, cititorule, iluzia vorbelor nelimitate. Asa ca tine. Trebuie sa le-gumim. Sa le impartim in paragrafe si sa le planificam. Sa le strecuram printre articolele planificate deja. Ca si intamplate. Intamplate deja. Ca si cele pe care le vei scrie tu. Daca nu cumva vei muri pe nepregatite, lasandu-ti posteritatea dezorganizata. Ceea ce noi, morti de-acuma de aproape trei zile, nu ti-o dorim. Iti dorim la multi ani! Indiferent cum te cheama. Cum te striga. Constantin si Elena. Sau Florea. Pana sa vina viitorul posterior in calendarul wordpress te vom trimite in trecut. In trecutul de exact acum un an, iubire bibelou de portelan. Se intampla iarasi. Se va tot intampla:

Azi sfarsitul lumii si altele. Nimic iminent.

Prima zi de dupa

18 Mai 2012 – Prevazut sa apara pe 19 Mai 2012 – Prima zi dupa…

Punct si punctuatie

Avem o veste nesperat de trista. Domnul Goe nu mai e. Domn, in sens peiorativ. Dumnealui s-a sinucis. La modul fizic. Putem insa sa va transmitem sa stati. Linistiti intrucat! Nu s-a sinucis. Din dragoste. Nici din disperare. Si nici. Răpus de re-muscări. S-a sinucis. Ci. Pur si simplu. De plictiseala. L-am gasit lungit pe jos. Cat era de lat! In curtea redactiei-mirosea. A coca-cola si amigdale amare. Pe cer cadea un mig. Pe dale era desenat un A mare. Cu cario ca o bi-ci cletă fara pe-dale. Fără miţă. L-am bruscat degeaba. Era mort. Si o sageata in drept. Ată către masa de ping. Pong. Albastra. Ca zgura. Ga zeta. Asezata sub dud. Pe masa au fost gasite doua coco-loaze de hârtie. La nord muschi. Facute ghem. Fiecare sub cate o paleta. Doua pale. Te ping-pong. Fusesera pierdute in-vin-se… Ca sa nu le ia. Vantul batea tare. La masina de scris. Afla Adevarul. Litera a XIII-a din alfabet era. M. Defecta. Pe primul ghem zaceau numele celor 13 asasini in ordine alfabetica. Primele 7 nume erau. Taiate. Cu rosu. Celelalte 6 nume nu. Erau. Urmate de in-semnul intrebarii? Pe celalalt coco-los erau doua coloane corintice de inter-text. Pe prima coloana scria. Cu o mana tremuranda un mesaj intitulat. In atentia celor 13 asasini neatenti. Celor 13 asasini in serie care ucid persoane la intamplare. Si apoi vin in vizita pe. Arca lui Goe sa vada daca mai scrie le spun. Nu. Mai omorati? Nu. Ma predau! Ca n-are. Rost. 13 in serie nu iau. Prizonieri. La rost. M-am plictisit. Ma sinucid. Asadar nu-mai poftiti. Pe aici va fi. Liniste! Va rog. Domnul Goe nu. S-a nascut. Na! Murit. Ci numai s-a aflat in vizita pe Planeta de pamant. De la până la. Pe a doua coloana corintica de inter-text erau desenate in nestire coloane dorice. Ioanidice. Ga-ta.

Ligia si legiunea re-petenţilor

Intr-o scoala dintr-un oras de la tara doi elevi de 14 ani (fiecare) s-au batut in clasa. Imediat dupa ora de religie. Unul dintre ei a murit. Evenimentul a devenit o stire de ziar. Dezbaterea purtata de poporul roman in subsolul articolului a alunecat intr-o discutie polemica despre rolul si ne/necesitatea orelor de religie in scoala. Am retinut un comentariu cu caracter de mica publicitate:

16 mai, 14:08. Stareta Elena Gatlan:

Vând popa gonflabil care ejaculeaza mir. Are multiple îmbunatatiri printre care pot aminti:
– cadelnita cu sistem de climatizare bizonic;
– sutana tip Batman;
– icoana plangacioasa facatoare de minciuni;
– pantofi negri cu toc înalt marca „Oblio Fashion”;
– cristelnita din otel inoxidabil inscriptionata cu versetul biblic “Lasati bistarii sa vina la mine”;
– pistol de plastic cu rezervor pentru mir;
– include rezerve de lumânari imprimate cu textul „Eu pup poala popii, popa pupa poala mea” si 10 jointuri cu busuioc;
– are memorie cu cele mai importante slujbe ale anului preinstalate;
– râgâie a mici cu aghiasma;
– pârtâie cu sfinte miresme de tamaie si smirna;
– le bulaneste pe enoriasele aratoase.
Are certificat de conformitate eliberat de cuviosul Gaozarie Alcoolisteanul de la manastirea Trotilati.
Pentru alte eventuale detalii, puteti apela numarul de telefon 0722.BOR.del sau puteti trimite un mail la adresa mantuire@patrafir.com

Noi consideram ca limbile straine si religia ar trebui sa fie materii obligatorii in scoala, carora sa li se aloce mai multe ore pe saptamana si sa fie studiate din mai multe perspective. Ca sa nu existe probleme de deontologie si corectitudine politica limbile straine si religiile studiate ar trebui sa fie la alegerea parintilor, pana in clasa a-VIII-a, iar apoi alegerea sa fie facuta  prin vot egal al parintilor si copiilor (cu majoritate simpla si tragere la sorti in caz de balotaj). Se vor constitui clase de studiu pe baza optiunilor individuale: crestinism ortodox, greco-catolicism, mahomedanism, budism, animism, mozaicism, planetouism, shamanism etc. Cei care nu opteaza pentru nicio religie vor fi inclusi automat in clasa de ateism stiintific care trebuie sa fie una dintre optiuni, prezenta in fiecare scoala. In mod analog se va proceda cu limbile straine. Cei care nu opteaza pentru niciuna dintre limbile straine de circulatie internationala vor fi inclusi automat la clasa de esperanto. Tziganii de ex.

Este oare democratic ca oamenii sa fie fortati sa accepte sacrificii in favoarea umanitatii? Orice sacrificii (?)

Copiii din orfelinate au si ei nume de familie?

Pe când?

UPDATE:

Adevarul este ca, printre foarte multe alte teme, banalizate deja, prin discutii serioase purtate de filosofi si bloggeri in ultimii 4500 de ani, printre “preocuparile noastre” se numara la mare cinste si acestea doua: (a) problema controlului natalitatii si (b) problema eutanasierii asistate. Ne propusesem de multa vreme sa le facem de ras propunandu-le ca teme de discutie in dezbateri aprioric ratate. Iata ca le amintim acum, asa ca putem trece mai departe, la o alta tema importanta care se poate preta foarte bine la ratare pe “un blog”, aceea a modelelor in viata. Il are oare cineva pe Osho ca model? Are toata lumea un model pe care-l poate nominaliza imediat? Poate ca nu. Dar acest model exista, chiar daca nu ne dam seama in mod constient cine este. Studii recente au artat ca exista o corelatie numerologica foarte puternica intre preferintele noastre pentru anumite numere si modelele umane pe care le avem. Parcurgand (in 10 secunde) algoritmul am aflat ca modelul meu in viata este Marie Curie. Al tau care este? Pentru a afla nu aveti altceva decat de urmat in 10 secunde algoritmul de mai jos care s-a dovedid incredibil de exact:

1) Alege numarul tau favorit intre 1 si 8
2) Inmulteste numarul ales cu 3
3) La rezultatul obtinut adauga 3
4) Inmulteste din nou cu 3
5) Daca numarul obtinut este format din 2 cifre aduna aceste cifre intre ele (de exemplu daca ai btinut 42 – aduna 4 + 2 = 6)

Afla care este adevaratul tau model in viata vizitatnd pagina de AICI

Update:

Tribunalul de Nebuni si Lunga Vara Fierbinte…

O-magiu o-da demo-cratiei (II)

1. Un muzeu din New York doreste sa achizitioneze o statuie despre care se presupune ca ar proveni din spatiul Greciei antice (anul 600 b.c.). Pentru luni de zile specialisti atestati o supun unor teste si analize combinate (interdisciplinare) pentru a-i proba autenticitatea. In final statuia este declarata autentica, iar muzeul plateste 10 milioane de dolari pentru statuie. Inainte de a fi disponibila publicului larg stauia (mandria muzeului) este prezentata unor vizitatori privilegiati care provin din lumea artelor si muzeelor. Pe baza primei impresii cativa dintre ei isi exprima serioase rezerve in ceea ce priveste autenticitatea ei. Desi nu pot spune ce anume ii face sa creada asta, insistenta cu care isi exprima indoiala duce la comandarea unor noi seturi de teste si investigatii care dovedesc faptul ca statuia este un fals.

2. Un grup de specialisti in psihologie si sociologie descoprea ca pe baza analizei unor filme care se rezuma la câte circa 15 minute, pe care sunt inregistrate conversatii oarecare ale unor cupluri normale, se pot face predictii, reusite cu o precizie de peste 95%, prin care se anticipeaza care dintre cuplurile studiate astfel vor mai fi impreuna si care vor fi divortate peste 15 ani.

3. Unui numar semnificativ de studenti, proaspat inscrisi la o universitate li se prezinta pe esantioane filmate (unele de 15 minute, altele de 5 minute, altele de doar 2 minute si fara sonor) diferiti profesori care sunt la catedra si predau. Li se cere studentilor ca pe baza fimelor vizionate sa completeze niste chestionare, utilizate de obicei la sfarsitul anului universitar, pe baza carora studentii apreciaza, sub diferite aspecte, activitatea profesorilor lor. In mod surprinzator rezultatele obtinute astfel nu se deosebesc cu nimic de cele rezultate prin analiza chestionarelor completate de alte grupuri de studenti dupa un an de frecventare a cursurilor, seminariilor si examenelor cu acei profesori.

4. Francis Galton organizeaza o tombola la un targ de vite. Participantilor li se cere sa evalueze din priviri greutatea unui bou urmand ca cel care va fi cel mai aprroape de greutatea reala a acestuia sa primeasca un premiu. Francis Galton are surpriza sa constate ca rezultatul obtinut ca medie a tuturor valorilor avansate de catre participanti reflecta aproape cu precizie greutatea reala a animalului, fiind o apreciere mai exacta decat a oricui din grup, inclusiv decat oricare dintre estimarile separate efectuate de experti in bovine.

5. Pus in situatia de a cauta un submarin pierdut, intr-o arie circulara cu raza de 200 de km, un general are ideea sa solicite in mod independent mai multor feluri de specialisti sa calculeze cea mai probabila pozitie la care se poate afla submarinului esuat, pe baza datelor legate de ultima pozitie la care a fost localizat inainte de a se pierde legatura cu el, a curentilor maritimi in zona si a conditiilor meteorologice date. Rezultatele furnizate de catre specialisti in privinta pozitiei probabile difera semnificativ de la un expet la altul. Generalul are ideea de a calcula centrul de greutate al poligonlui format din pozitiile indicate de fiecare membru al grupului de experti. Submarinul este gasit foarte aproape de locatia calculata astfel.

6. Imediat dupa explozia navetei Challenger se inregistreaza la bursa o scadere a valorii actiunilor tuturor companiilor care sunt furnizori ai programului spatial. Totusi dupa cateva ore pretul actiunilor se stabilizeaza pentru toate companiile cu exceptia uneia singure dintre ele, in contextul in care pe niciun canal public nu se facuse nicio referire la vreo posibila cauza a accidentului. Abia a doua zi se fac anumite speculatii despre posibile cauze care indica ca posibil vinovat o cu totul alta companie decat cea ale carei actiuni, in mod misterios, cuntinua sa aiba probleme la bursa. Dupa o ancheta care a durat 6 luni o comisie stiintifica stabileste ca vinovatia apartine in mod exclusiv companiei ghicite de catre masa amorfa a investitorilor bursieri.

7. In lumea furnicilor nu exista o autoritate centrala. In acelasi timp fiecare dintre indivizi este complet stupid, totusi la nivelul grupului este procesata informatie intr-un mod care denota o inteligenta surprinzatoare.

Cazurile de mai sus ilustreaza existenta unor tipuri de inteligenta diferite fata aceea inteligenta analitica oglindita in IQ testabil al indivizilor si anume inteligenta intuitiva si inteligenta colectiva, care in multe circumstante se pot dovedi mai eficiente decat inteligenta traditionala (ca asa ne exprimam asa). Despre aceste genuri de inteligenta vorbesc doi autori a caror notorietate a crescut extraordinar de mult intr-un timp foarte scurt, dupa ce au publicat volomele din care au fost extrase exemplele prezentate mai sus. Este vorba despre:

Malcom Gladwell (nice name ) – autor (printre altele) al volumului “BLINK” (The Power Of Thinking without Thinking), tradus in româneste sub titlul “(S)Clipirea – Puterea gândului negândit”

si despre

James Surowiecki – autor al volumului “The Wisdom of Crowds” (Why the Many Are Smarter Than the Few and How Collective Wisdom Shapes Business, Economies, Societies and Nations) publicat in 2004 si tradus la noi cu titlul Intelepciunea multimilor.

Despre Malcom Gladwell si despre Inteligenta Intuitiva (un subiect fascinant) speram sa mai vina vorba. Deocamdata ar fi de spus ca acesta este autor al mai multor carti care s-au bucurat de un succes la public mult peste asteptarile cele mai optimiste ale autorului. Ca urmare a simtit nevoia sa scrie o noua carte in care sa incerce sa(-si) explice felul in care s-a produs acest succes surprinzator. A rezultat o carte care a devenit in scurt timp bestseller, sporindu-i popularitatea pana pe Dâmbovita. (Cartea – Outliers: The Story of Success (2008) - a fost recenzata de Cristian Ghinea: AICI – in Dilema Veche )

Despre “Intelepciunea multimilor” a lui James Surowiecki ar fi multe de spus. Malcolm Gladwell, de ex., zice ca este:

“…Uluitoare… Una dintre acele carti care-ti schimba radical perspectiva asupra lumii. Este o poveste de aventuri, un manifest si cea mai stralucita carte despre afaceri, societate si viata de zi cu zi pe care am citit-o pana acum.“ 

Consideram ca acest volum contine o multime de argumente valide ale faptului ca democratia electiva este un mod de guvernare mai eficient si mai practic decat altele si ca n-ar trebui sa ne ingrijoreze prea tare faptul ca majoritatea indivizilor care merg la vot si voteaza sunt idioti si/sau needucati, lipsiti de orice cultura politica, economica etc. In carte sunt prezentate conditiile in care inteligenta colectiva a unui grup larg, format din indivizi mediocri, este mai eficienta decat inteligenta unui numar mic de experti elitisti. In egala masura sunt prezentate limitele acestui fel de inteligenta si conditiile in care poate functiona defectuos sau chiar catastrofic. De fapt titlul cartii este o aluzie la o alta lucrare de succes despre psihologia turmei si nebunia gloatelor (Extraordinary Popular Delusions and the Madness of Crowds, publicata de catre scotianul Charles Mackay in secolul al-XIX-lea).

Inainte de alte posibile dezvoltarii ale subiectului ar fi de zis ca, prin lectura cartii, fiecare dintre chibitii experti in politica, cu blog sau fara, cu barca (majoritatea neavand lotca lor) sau fara, ori simpli gura-casca de colo pana colo, ar fi in castig daca s-ar lua mai putin in serios atunci cand isi expun teoriile infailibile (clamandu-si obiectivitatea, impartialitatea, onestitatea si ce-or mai avea, in cap) asteptand ceva mai senini rezultatele electorale pe care oricum nu le pot influenta deciziv prin zbaterile lor pline de re/sentiment si elanuri, acceptand ca acele alegeri vor rezolva corect (ca mai intotdeauna) ecuatia electorala a anului. 2012. Desigur insa ca aceasta recomandare nu-i poate viza in niciun fel pe agentii electorali (voluntari sau involuntari). Se stiu ei, ii stiu si altii. Nu va fi cazul sa ne facem Inima Rea pe tema asta. Are cine. Daca nu, nu si cerul instelat. Deasupra noastra.

O-magiu o-da demo-cratiei (I)

Abilitatile intelectuale in exces pot dauna grav sanatatii, dupa cum s-a putut constata in cazul ilustrativ de simptomatic al batranului Will (William James Sidis) ori al mai junelui erudit MRU. Progresul tehnologic si social al speciei nu poate veni “de sus”, de la (niste) elite, oricat de inteligente si bineintentionate ar fi ele, cu atat mai abitir cu cat distantele (ca sunt mai multe) care le separa de “omul statistic” sunt exagerat de mari (fie din cauza ca elitele sunt “prea destepte” fie pentru ca omul statistic este “prea prost”). Omenirea este un organism prea social pentru a putea spera la ameliorari semnificative ale conditiei umane pe baza unor solutii propuse de catre o mâna (doua) de genii mari si corect (umanist) orientate.

Intr-una dintre emisiunile televizate, disparuta azi, (Destre cei Ne-Stiuti) care-i avea drept protagonisti pe Platon si Aristotel  (doi anonimi silitori carora li s-au asociat coicidental aceste nick-name-uri) era sus/tinuta o ipoteza (oarecum) contrara (adica vice/versa). In con/formitate cu aceasta ipo/teza maselor de anonimi le erau atribuite merite (uriase, exclusive) pentru men/tinerea si con/servarea lumii, in lupta surda, purtata cu tenacitate, dar fara glorie, pentru anihilarea fortelor distructive si a degradarii (entropice) care incearca constant sa erodeze edificiului umanitatii. Povara progresului si schimbarii era pusa pe seama elitelor, a inteligentilor, condamnati la notorietate si privatiuni in ceea ce priveste aspectele private ale vietii lor in/time invadata de “public”. Sa fie oarea (chiar) asa? De altfel, mai mult sau mai putin subversiv, ideea ca “aristocratia” e mai buna decat “democratia” a mai fost sus/tinuta de catre dilematicul Aristotel, si alta data, citandu-l cu inocenta pe un altul (vom cauta link-ul respectiv, azi pe bani).

Ca sa fim sinceri pana la capat cu prea-cinstitul cititor al Arcei lui Goe, ar mai trebui sa spunem ca nu ne preocupa prea tare cine cu ce e i/responsabil in mentinerea si ameliorarea edificiului umanitatii (aceasta fiind, pentru noi, o tema prea grea si care, prin urmare, nu poate aduce satisfactii pe masura efortului depus, raportul calitate/pret asadar facand-o nerentabila, in planul cincinal de divertismente al R.A.L.G.).  Pe noi ne-ar interesa sa discutam ce alte feluri de inteligenta (respectiv prostie) s-ar mai gasi in Univers (nu, nu este vorba despre extra-terestri) in afara de cea care, populandu-i pe William James Sidis si pe MRU, au condus la un intristator (d)efect. Vom incerca in episodul viitor sa pomenim si alte tipuri de inteligenta (prostie) care s-ar putea afla intr-o relatie ceva mai intima cu succesul (ratarea) decat cea exotica cu IQ in exces. Preambulul de azi este menit doar sa creeze un orizont de asteptare fertil in mintea prea-cinstitului cititor al Arcei lui Goe. Daca nu, nu.

UPDATE:

Articolul zilei (de 1 Mai)

* * * Exista Dumnezeu? Credinciosi versus atei – n.b. O falsa tema, intotdeauna de succes…

si

Articolul zilei (de 1 Aprilie)

* * * Adevarul Dublu. Ratacirile filosofiei.

Intrucat cele doua articole ezoterice nu sunt comentabile la originea lor originara de la sursa decat initiatilor capabili sa se autentifice ca apropitari de identitate virtuala si facand (noi) presupunerea rezonabila ca pe piata vor fi existand numerosi comentatori potentiali, neautentificabil, mentionam cele doua articole (si) aici pentru a da o sansa in plus celor care vor sa le clarifice de urgenta, prin comentariile lor. Daca nu, nu.

Cel mai deştept om din lume, cu un IQ de 300, a murit şomer

William James Sidis este deţinătorul recordului de inteligenţă, cifrele arătând că a avut un IQ estimat între 250 şi 300.

Cel mai deştept om din lume, William James Sidis, şi-a arătat calităţile încă de când era mic copil. La un an şi jumătate citea deja publicaţia americană New York Times, la 8 ani ştia deja să vorbească opt limbi străine, iar la 16 ani era deja absolvent la Harvard, scrie Wikipedia.

Născut la 1 aprilie 1898, William James Sidis, a devenit un geniu cu ajutorul părinţilor, care s-au ocupat de studiile lui. Cu sprijinul familiei, dar şi cu ajutorul inteligenţei înnăscute a ajuns să aibă un IQ între 250 şi 300, în condiţiile în care, un om normal nu sare de 115.

În mod firesc, viaţa lui trebuia să strălucească. Ţinând cont de faptul că la nici 2 ani putea citi în engleză şi la 4 ani era deja capabil să scrie în franceză şi până la 8 ani şi-a însuşit deja opt limbi străine. Nu s-a oprit aici şi a ajuns să vorbească 40 de limbi, iar Universitatea Harvard pe care a absolvit-o cu brio se lăuda cu cel mai deştept copil de 16 ani.

Arestat şi internat într-un spital de boli psihice

Cariera şi viaţa lui au luat o turnură neaşteptată. După ce a fost profesor de matematică între 1915 şi 1919, William James Sidis a decis să renuţe la cariera academică. Bărbatul a fost şi arestat la o paradă socialistă, care s-a desfăşurat în Boston şi a fost condamnat la 18 luni de închisoare. A scăpat însă doar cu un an petrecut într-un sanatoriu.

La scurt timp a ajuns să lucreze cu maşini de calcul, job care era mult sub posibilităţile sale intelectuale. Viaţa lui nu a mai strălucit niciodată şi a ajuns să moară şomer în 1944, la vârsta de 46 de ani.

(Cel mai deştept om din lume, cu un IQ de 300, a murit şomer)

Ce ingredient de baza sa fi lipsit din reteta succesului ?

Sa-ti fie rusine Dorin Tudoran!

In umbra marelui turn al noului Babel vorbitorii au dificultati inimaginabile de “coagulare” printre miriadele de nevorbitori guralivi supra/pusi pe palavrageala (curata sau murdara) si supra/expusi publicului intr-o maniera extrem de democratica si economica (adica bazata pe resurse). Coerenta, logica si adecvarea (in raport cu realitatea) integrate organic in teme propuse spre reflectie, dezbatere si clarificare, avand ca finalitate intelegerea realitatii, premergatoare unor actiuni eficiente orientate spre progres durabil, sunt foarte departe de a fi suficiente in procesul comunicarii. Fiecare vorbitor oficializat se va trezi spontan inconjurat de cel putin 10 nevorbitori, plantati in zona sa de acoperire, care vor falsifica cu mare usurinta tema si ideile. In acest context al unei pseudo-libertati de exprimare si de informare, dez-exprimare si dez-informare, numai vorbitorii vicleni au sansa de a strabate spre urechile spectatorilor neutri si dezinteresati, strapungand pentru scurta vreme (pe baza efectului tunel) bariera de potential creata de zumzetul ana-podictic al necuvantatoarelor limbute.

Un astfel de vorbitor viclean si istet este un domn auto-intitulat foarte ilustrativ Lucid. Acesta a avut inspiratia sa devina proprietarul second-hand al unui blog numit in mod la fel de inspirat CERTOCRATIA. Da, ati auzit bine. Certocratia este blogul d-lui Lucid, iar blogul se invarte cuminte in jurul sau, orbitatnd in lumina sa, sporind-o. Aparent singur impotriva tuturor, sub atenta monitorizare a unui moderator (pe gratis, venit la pachet cu blogul, ca bonus) dl. Lucid isi expune articulat, cu clartiate, concizie, competenta si cu convingere ideile, toate de mare actualitatea, toate foarte corecte si coerente. Desigur ca acestea ar putea trece cu usurinta neobservate (in contextul noului Babel) daca bloggerul aflat in posesia de facto a blogului Certocratia nu ar  fi inconjurat de martori, atent selectati de catre moderatorul (pe gratis), care se grabesc sa-i valideze si sublinieze ideile, enervandu-se, agitandu-se, contrazicandu-l. Blogul Certocratia este un blog cu, despre si pentru dl. Lucid, un personaj fascinant care merita toata atentia si admiratia. Acest enunt denota o realitate banala, la indemana oricui ar frecventa blogul cu pricina (si noi va recomandam sa-l frecventati – AICI – de exemplu) asa ca n-am putea considera acest lucru ca fiind o stire in adevaratul sens al cuvantului. Prin urmare nici nu o dam ca stire ci ca introducere pentru adevarata stire.

Stirea se refera la moderatorul semi-profesionist al acelui blog, in persoana unui personaj care semneaza cu pseudonimul literar Dorin Tudoran. Sub acest pseudonim se ascunde un obscur scriitor sud-american, nascut in Peru (dar conceput in Assuncion – Paraguay, care si-a petrecut copilaria in Santiago de Cuba Libre). Destinul sau literar fiind condamnat la obscuritate, novelele sale fiind mereu amanate de catre evenimente politice si militare in concubinaj cu spiritul ba revolutionar, ba contra-revolutionar al vremurilor si locurilor, a trebuit in cele din urma sa se multumeasca cu un post de moderator pe blogul Certocratia. In aceasta calitate presteaza cu zel si fidelitate, moderand, cenzurand, temperand, estomnand intr-o aparenta armonie cu sine si cu gerunziile. Viata sa in catacommele Certocratiei nu este intotdeauna blanda. Cu timpul frustrarile si contradictiile neantagonice (in exces, mereu in exces) intre datoria de moderator (angajat – fara simbrie – luciditatii Lucidului) si constiinta sa fluida, s-au acumulat, alimentandu-i o stare obsesiva, populata cu fantasme si naluciri fantastice de care incearca, din cand in cand, sa se elibereze. Unde altundeva decat la locul de munca? Inventand e-mailuri secrete ori scrisori misterioase, ba din Australia, ba din Patagonia, profitand de dilatarea indefinita a timpul de 1 Aprilie, obscurul scriitor sud-amrican, profitand de bunavointa stapanului sau, dl. Lucid, isi strecoara, spre propria defulare, productiile-i literare (mici incercari artistice), ocolind practic posta redactiei, printre comentariile care vad lumina tiparului pe Certocratia, de regula in cel mai hodoronc-tronc mod cu putinta.

Obscurul scriitor, chiar daca sub aspect formal imbina stilul epistolar cu pamfletul si snoava, in continut ramane fidel SF-ului. De curand, cedand insistentelor unei foarte abile bufteleze (care-i cunoaste launtric ofurile, obsesiile si derapajele) ii acorda acesteia un interviu. Interviul ar putea aduce foarte bine cu interviul acordat de catre Nichita Stanescu lui Augusto Voa Pastos  (Eu, Supremul) daca n-ar fi nitel invers. Adica viceversa. Ei bine n-o sa vina sa credeti dar interviul se refera… la obsesia avuta in comun de catre obscurul scriitor sud-american si sinele sau interior efeminat pana la buftelizare, si care obsesie este omonima (de ce oare?) cu sponzorul de odinioara al Arcei, “Dl.Goe”. Ne avand unde altundeva sa-si publice opera si/sau sa se defuleze, moderatorul si-a fortat norocul, abatandu-se inca o data de la deontologia profesiei sale de credinta (moderatorismul), inserand interviul, total aiurea in tramvai, in chiar mijlocul dezbaterii sustinuta de catre dl. Lucid pe Certocratia. Paradoxal insa nimeni n-a recationat, musamalizandu-se astfel, in mod cat de cat elegant, gafa de proportii a neferictului moderator de 1 Aprilie. Interviul, animat in mod inefabil de un oniric supra-realist, ne-a fost semnalat de catre dl.Goe (el insusi in persoana) in spam, si poate fi vizionat AICI. Ca fapt divers mai precizam faptul ca obscurul scriitor isi are azi resedinta intr-un orasel din provincia Hidalgoe, in Mexic.

Despre Distante

Update – Perspective (6):

Cat de mare este Universul:

Despre distante si proportii…

Scopul formal al acestei disertatii Despre Distante (fara nicio legatura cu albumul omonim al omivorului Alexandru Andries, convertit recent la vegetarianism) este acela de a explica, intr-o maniera simpla si intuitiva, aparenta neconcordanţa intre varsta de (13,7 miliarde de ani) a UNO (Universului Nostru Observabil) si dimensiunea radiala (44 miliarde de ani lumina) a acestui Univers, „măsurată” din centrul Pămantului, in toate direcţiile, pâna la limita sa observabila, ambele (si varsta si dimensiunea) fiind calculate in acord si pe baza „teoriei” Big-Bang. Discuţia ar putea fi ingreunata foarte (mult) de anumite confuzii, care persista in mintea multora dintre noi, in legatura cu aceasta nebuloasa problema cosmica si cosmogonica a „Universului”, si care confuzii se transforma adesea in gaunoase premise pre-intelese (pre-concepute), capabile sa altereze dramatic (uneori iremediabil) intelegerea unor informatii noi referitoare la acest subiect sau perceptia ansamblului, in context „Big-Bang”. Desigur aceste confuzii nu sunt facute de catre prea-cinstitul cititor curent al Arcei lui Goe, dar, intrucat nu stim cine altcineva anume ne priveste „incognito” din adancul insondabil al Cosmosului virtual (acum si/sau intr-un ipotetic viitor), este mai degraba nimerit să testam/forţăm limitele rabdarii/exasperarii celui care stie deja cum stau lucrurile, si sa amintim, explicit, confuziile pe care NU TREBUIE SA LE FACEM (ne raman destule pe care le putem face fara probleme). Le vom mentiona din loc in loc, punctual, atunci cand va fi cazul, inserand cate o „NOTA: Atentie la neatentie – ASA NU!”. Este deja cazul (de doua ori): (1) NOTA: Atentie, nu confundati Universul !!! si mai ales (2) NOTA: Atentie, nici de data asta (a treia oara !!!) Pamantul nu este in Centrul Universului!

Un fapt extrem de semnificativ ar fi acela ca „teoria” Big-Bang-ului isi datoreaza existenta unor neconcordante intre ceea ce oamenii (de stiinţă) au observat in Cosmos si ceea ce oamenii (de ştiinţă) se asteptau sa observe in Cosmos, bazindu-se pe observatiilor si concluziile lor anterioare. Va trebui sa lamurim in egala masura ce se asteptau ei sa observe, ce-au observat de fapt, in ce au constat discrepantele si cum anume au fost interpretate ele incat s-a ajuns la „teoria” Big-Bang-ului. Trebuie amintit ca Oamenii de Stiinta au cucerit Universul din aproape in aproape, pas cu pas, plecand de la premisa ca ceea ce se intampla aproape trebuie sa se intâmple “cam” la fel si (mai) departe, precum pe Pamant asa si in Cer. In acest context problema departarii si cea a distantelor dintre corpurile ceresti a devenit o problema fundamentala. Pana la urma istoria cuceririi (intelectuale, ca sa zicem asa) a Cosmosului a fost in primul rand o problema spatiala (literalmente o problma de geometrie in spatiu; si ce spatiu),  de stabilire “cantitativa” (prin calcul) a dimensiunilor si distantelor specifice obiectelor observate. “Restul” ramanand pentru foarte multa vreme o colectie de detalii anexe neimportante. Viteza de deplasare a corpurilor observate ori structura si/sau compozitia lor (oarecum chimica) au intervenit, in ecuatia modelarii universului observabil, mult mai tarziu, in fapt extrem de recent. In acest context trebuie spus ca oamenii (de stiinta fireste, caci altii nu-si pierd “timpul” cu asa ceva) au utilizat intotdeauna pentru evaluarea (din ce in ce mai exacta a) distantelor extraterestre (masurare indirecta, prin “calcul”)  exact (dar exact) aceleasi modalitati (principii) precum cele folosite pe Pamant pentru evaluarea distantelor (care nu sunt masurate sau masurabile in mod direct, cu sublerul sau cu stânjenul), adica metodele folosite atât de catre oameni cât si de catre toate celelalte animale cu vedere binoculara. Inainte de a explica pe ce ne bazam afirmatia despre faptul ca principial “masuram” distantele in Cosmos exact asa cum le “masuram” pe cele de pe Pamant ar fi (credem) utila o mica escapada in: (3) Nota: LUMEA DISTANTELOR TERESTRE si o alta intr-un: (4) NOTA: Scurt istoric al felului in care a crescut Universul in mintea Omului.

Dupa ce au ajuns la concluzia ca foarte multe dintre obiectele observate pe cer sunt extra-galactice si se afla la distante mult mai mare decat cele evaluate anterior, savantii au facut ce-au stiut mai bine pentru a calcula distanta la care s-ar afla acele obiecte. Nu se putea trece mai departe la incercarea de a elabora un model structural al Universului, al felului in care sunt grupate si cum interactioneaza entitatile ceresti, daca nu s-ar fi stiut care unde este si cat de departe sunt unele de altele. Presupunand ca obiectele observate sunt similare cu cele apopiate si ca prin urmare ar trebui sa aiba o magnitudine (luminozitate) absoluta, asemanatoare, comparand apoi aceasta magnitudine absoluta cu cea aparenta si masurand diferenta s-a putut evalua distanta, ajungandu-se la concluzia ca lumina, sosita de la anumite corpuri, a pornit spre Pamanat cu miliarde de ani in urma.  Se parea ca avem de-a face cu un univers omogen si izotrop populat cu Galaxii care formeaza grupuri de galaxii, super-grupuri de grupuri, ziduri de galaxii si siruri (fire) de galaxii, univers despre care se putea presupune ca se intinde dincolo de raza de vizibilitate oferita de instrmentarul trestru (care mergea pana pe la aproximativ 15 miliarde de ani lumina) intinzandu-se, la fel, eventual, pana la… infinit. Surpriza a aparut cand astronomii si astro-fizicienii au observat ca lumina sosita de la anumite entitati ceresti suferea un soi de alterare a frecventei in sensul scaderii acesteia (deplasare spre rosu) in raport cu felul semnalului luminos asteptat de catre savanti pe baza a ceea ce ofereau surse de lumina similare, aflate mai aproape. S-a constata ca exista o relatie intre distanta de la care ne soseste semnalul luminos si fenomenul deplasarii spre rosu, acesta fiind cu atat mai accentuat cu cat sursa era mai indepartata (indepartata in acord cu evaluarile anterioare ale savantilor). Cautand sa gaseasca o explicatie a acestui misterios fenomen, astro-fizicienii si-au amintit ca un fenomen similar se petrece atunci cand o sursa de lumina (sau a oricarui alt semnal bazat pe unde, inclusiv undele sonore prin aer) se deplaseaza in raport cu observatorul (exact precum frecventa sunetului sirenei unei locomotive care se apropie si apoi se departeaza facind ca, pe peron, sunetul egal al sirenei sa ajunga intai mai ascutit si apoi mai grav). De unde savantii au tras concluzia ca obiectele de la care ne soseste lumina s-ar indeparta (radial !!!)  fata de Pamant. De fapt la inceput ei au zis ca lucrurile se intampla “ca si cand galaxiile s-ar indeparta”, dar pe urma, negasindu-se (in pripa ultimei sute de ani) alta explicatie plauzibla s-a votat ca da, galaxile chiar se indeparteaza. Am dori acum sa  subliniem in fata onoratei instante a prea-cinstitului cititor al Arcei lui Goe in ce consta fragilitatea logica a acestei concluzii votate de catre stiintifici. Sensul logic al relatiei de succesiune cauzala intre cauza si efect spune ca DACA obiectul sursa al unui semnal ondulatoriu (luminos, acustic, vibratil) se indeparteaza de un observator ATUNCI observatorul receptioneaza semnalul cu o frecventa mai mica decat frecventa cu care a fost emis de catre sursa aflata in miscare de indepartare. Nu invers. Daca v-as vorbi pe un ton mai grav (decat de obicei) asta n-ar putea insemna musai ca ma intepartez. Poate sunt racit. Poate vreau sa-mi dau importanta. Sau poate ma indepartez. Poate. Dar nu sigur. Prin urmare, in acord cu logica, este posibil ca deplasarea spre rosu sa fie cauzata de deplasarea galaxiilor dar nu obligatoriu. Din faptul deplasarii spre rosu nu decurge cu necesitate faptul ca galaxiile s-ar indeparta. Ca de fiecare data cand au ajuns la limitele cunoasterii (confundate cel mai adesea cu limitele Universului si inceputul lui Dumnezeu), savantii au facut astfel de presupuneri (despre care adesea s-a constatat dupa o vreme ca sunt ridicole) neingaduindu-si sa lase nicio spartura intre OM si DUMNEZEU. Intotdeauna insa procesul a fost unul benefic (…).

Odata inceput procesul de inmugurire a presupunerilor unice acesta n-a mai putut fi oprit. Savantii au constatat ca cea mai accentuata deplasare spre rosu o au galaxiile cele mai indepartate, ceea ce in lumina intunericului presupunerii anterioare, conducea la concluzia ca acestea se indeparteaza cel mai repede. Repetam, este vorba despre o indepartare radiala, in raport cu Pamantul care s-ar comporta, sub acest aspect, ca un soi de centru al Universului. Calculand insa viteza cu care ar trebui sa se indeparteze galaxiile in raport cu Pamantul pentru a putea justifica respectivele deplasari spre rosu (amploarea acestor deplasari), au reiesit din calcule valori ale unor viteze inimaginabile. Se parea ca unele galaxii aflate la limita universului observabil s-ar deplasa cu viteze comparabile cu viteza luminii ori (teoreticeste vorbind) chiar superioara acesteia. Teribil. Ingrozitor. Nimic din teoriile fizice existente, inclusiv teoria relativitatii, nu puteau suporta acest model. Asupra respectivelor galaxii ar fi trebuit sa se exercite, de undeva, niste forte infinite (sau chiar mai mari, sic).  Bazandu-se pe faptul ca in orice directie a Cosmosului galaxile egal departate de Pamant par a se deplasea cu aceeasi viteza s-a putut face urmatoarea presupunere aparent socanta: Este posibil ca in fapt nu galaxiile sa se departeaza ci insusi spatiul se extinda. Ceea ce observam se intampla ca si cum spatiul insusi s-ar extinde. Galaxiile se misca si ele, ce-i drept, unele in raport cu altele sub actiunea fortelor gravitationale, dar acestea sunt niste miscari extrem de lente, foarte lente, neglijabile, inobservabile in raport cu timpul de constatare terestru (de zgâim la cer de abia cateva mii de ani si observam galaxii de abia o suta de ani) si mai ales in raport cu vitezele calculate, rezultate din ipotetica extindere a spatiului. Svantii au mai presupus ca fenomenul deplasarii spre rosu s-ar manifesta si ar putea fi observat exact la fel din orice alt punct din interiorul Universului vizibil. Daca am putea observa universul dintr-un punct aflat intr-o galaxie indepartata semnificativ in raport de Calea Lactee am putea fi ceva mai “siguri” ca deplasarea galaxiilor nu este una radiala in raport cu Pamantul, si ca Pamatul nu este centrul de fuga al galaxiilor. Totusi savantii au facut aceasta presupunere, in baza ipotezei de izotropie a Universului, intarind presupunerea ca spatiul insusi s-ar extinde. Cumva. Deci o noua presupunere in sirul presupunerilor inmugurite in capul deplasarii spre rosu. Cert este ca DACA spatiul s-ar extinde in fiecare punct al sau (ca si cum orice volum de, sa zicem, 1 cm cub ar deveni dupa o vreme de 2 cm cubi) ATUNCI, ca rezultat galaxiile s-ar indeparta una de alta (chiar cu viteze mai mari decat viteza lumini !!!!!, in fapt oricat de mari), iar lumina sosita de la ele ar suferi, in fiecare punct de observare, o deplasare spre rosu corespunzatoare. Iar savantii au zis, citand-o pe Zoe din Scrisoarea Pierduta: “Alta solutie nu vad, alta solutie nu exista”. Din calcule simple s-a calculat astfel presupusa rata de extindere a universului (cunoscuta sub numele de constanta Hubble) presupusa ca fiind aceeasi in fiecare punct din univers (trebuie sa fie!) dar eventual variabila in timp. Astfel se zice ca azi aceasta constanta (calculata pe baza observatiilor recente al galaxiilor distante) ar fi de circa 70 de km/secunda/Megaparsec, ceea ce vrea sa spuna ca dupa fiecare secunda, spatiul care avea un mega-parsec, creste cu 70 de km. Prin ormare 30274560000000000 km devin in fiecare secunda 30274560000000070 km si tot asa. Deci crestem cam cu o rata de 0.00000000000002 % pe secunda. Il rugam pe prea-cinstitul cititor al Arcei lui Goe sa calculeze cu cat a crescut el insusi de cand a inceput sa citeasca acest topic si pana acum.

Aplicand sofisticate corectii empirice si evaluand cam cat va fi fost rata de extindere a spatiului in trecut (constanta lui Bubble care ca orice constanta din manualul inginerului amator trebuie considerata variabila), aceasta “constanta” fiind practic o marca a fiecarei ere cosmice, acceptand ca valide si si intocmai cu realitatea toate presupunerile expuse mai sus, au rezultat in mod logic cateva concluzii:

a) Ca urmare a extinderii spatiului (!!!!!) galaxiile a caror lumina a calatorit pana la noi 13 miliarde de ani, se afla acum, dupa calcule care folosesc rata medie de extindere a universului, la circa 44 miliarde de ani lumina. Asta e!

b) Intrucat fiecare “fragment de spatiu” (fiecare metru de ex) care ne separa de un alt obiect se extinde independent, efectul cumulat face ca viteza aparenta aferenta sa fie din ce in ce mai mare cu cat obiectul se afla mai departe. In acest fel, in mod inevitabil, ne va aparea ca de la anumita distanta inolo corpurile se vor indeparta de noi (smulse de spatiul aflat in extensie) cu o viteza mai mare decat viteza luminii. Prin urmare nici o informatie sau influenta nu ne va mai putea parveni de la acele obiecte (atata vreme cat viteza maxima efectiva a materiei, radiatiei electomagnetice si chiar a gravitatiei) este chiar viteza luminii. Va fi ca si cand corpurile aflate dincolo de aceasta limita nici n-ar exista. Aceasta limita este estimata la circa 68 miliarde de ani lumina. Aceasta este dimensiunea observabila maxima a universului pe baza modelelor actuale si a observatiilor savantilor. Ceea ce eventual se afla dincolo de aceasta limita nu prezinta niciun interes, atata vreme cat spatiul nu se opreste din crescut.

c) Daca ceea ce intampla acum s-a intamplat si in trecut, atunci rezulta (logic nu?) ca in trecut (in fiecare moment din trecut) materia era inghesuita intr-un spatiu mai mic (adica in acelasi spatiu care era el insusi mai mic), universul fiind nimic altceva decat o intamplare a spatiului. Cu cat consideram un trecut ai ibdepartat cu atat mai inghesuita trebuie sa fi fost materia (sarmana fara nicio vina) dimpreuna cu spatiul in care se afla. Considerand ca Universul de azi este exact atat de mare pe cat au dedus savantii ca ar fi (pe baza unui lung sir de presupuneri de genul “e asa pentru ca nu poate fi altfel si nu poate fi altfel pentru ca nu vad cum altfel ar putea fi”),  se poate calcula simplu cand anume, in trecut, intreaga materie ar fi fost inghesuita intr-un “atom primar” zero-dimensional: Acum 13.7 miliarde de ani. Intrucat nu putem extrapola acest proces logic dincolo de acaesta presupusa singularitate s-a dedus ca inante de acel moment ZERO nu s-a intamplat nimic (pentru ca nimic nu se putea intampla desigur, timpul insusi fiind inexistent, ca si spatiul), iar ce se va fi intamplat atunci trebuie sa fie ceva ca o explozie care a startat timpul si spatiul, eliberand materia si energia inchise in singularitate (daca nu cumva se vor fi creat poate chiar atunci din nimic, adica din “spatiu-cretz”) si care materie se misca si interactioneaza, transformandu-se dupa legi care nu sunt complet dependente de procesul de extindere al spatiului, ba din contra par destul de independente in raport cu aceasta extindere nebuna a spatiului. Aceasta este teoria Big-Bang, numita impropriu “teorie” intrucat nu decurge cu necesitate pe baza unor postulate (necontrazise experimental), a unor seturi de date experimentale si a unor enunturi exprimabile matematic, care sa reflecte relatii legice sau logice intre marimile primitive ale teoriei. Fiind mai degraba un set de enunturi bazate pe anumite presupuneri, pe date experimentale extrem de aproximative si pe similaritati presupuse cu unele teorii fizice (reale teorii) aceasta “teorie” plauzibila este mai degraba o religie. Felul in care se raporteaza oamenii la ea o califica o data in plus pentru aceasta perspectiva.

d) Presupunand ca extinderea spatiala este un fapt real (spatiul devenind astfel un soi de materie, o tesatura cu o anumita structura interna; structura interna a abisului) si ca aceasta extindere va continua indefinit, in mod inevitabil, Universul (UNO) va evolua spre forme dramatic diferite fata de cele in care se afla azi. Ceea ce se intampla azi la nivel extra galactic, indepartand galaxiile una de alta pana dincolo de liminta in care acestea ar mai putea interactiona, se va intampla maine la nivel intr-a galactic, apoi din ce in ce mai aproape, la nivel planetar, molecular, atomic, sub atomic, cuantic. Fiecare entitate materiala (??) de acest fel se va destructura, rupta de catre extinderea spatiului, care va smulge din sine fiecare piesa de materie, din ce in ce mai mica, ajungandu-se vorba lui Padina, la starea omega, sau la un soi de moarte termica a universului. Desigur cu conditia (putin probabila, credem noi) ca de la o anumita micime incolo sub-sub-sub-particulele zise materiale sa nu mai aiba atributele organizarii, interactiunii, ale structurarii. Altminteri aceasta extindere nu va fi capabila decat sa produca alte mini-big-bang-uri la scara si la nivelul ficarei sub-sub-sub-particule elementare pe care o scoate din sine prin propria sa extindere, generand la scara respectiva felurite mini-meta-galaxii care nu pot avea habar nici macar de celelalte mini-meta-galaxii aflate aceeasi scara cu ele (din cauza distantelor relative enorme) daramite de cele aflate la alte scari, dintr-un sir infinit de scari. Acest infiorator infinit care nici macar n-are bunul simt sa stea locului, continund sa se tot extinda. Infinit in infinit in infinit la infinit.

Dar nu va ingrijorati. Savantii cauta deja cu infrigurare ceva ce ar putea explica extinderea spatiului ca fiind o cauza din exteriorul spatiului (care spatiu vezi Doamne n-ar putea sa se extinda asa… de capul lui din cauze sau din legitati interne, intrinseci sine insusi). Savantii cauta ceva de din afara structurii intime a spatiului, ceva material, precum anti-materia sau materia si/sau energia intunecate, care odata identificate ar putea fi “convinse” sa procedeze la oprirea extinderii universului sau (mai spera savantii) ca macar ar putea exista ceva, altceva, contrar (opus noua) care sa determine aceasta oprire. Ba chiar se spera la inca ceva mai mult de atat. Se spera sa evite si o eventuala viitoare contractie a universului, intr-un proces invers, tradus printr-un colaps universal, care sa ne duca inapoi la origine, la singularitatea initiala, amororsata, asa de test, de catre Bunul Dumnezeu in incearcarea repetata indefinit de a crea o lume mai buna (decat cea de dinainte, din cacat bici). Suntem siguri insa ca savantii vor gasi (sic) o cale prin care sa stabilizeze Universul incat acesta sa nu se mai extinda, si sa nu se mai contracte, si sa nu ne mai enerveze, si sa nu ne mai ingrijoreze, si sa nu ne mai streseze, sa nu ne mai contrarieze si contrazica cu legile lui mereu inexorabile si incogniscibile (facad sa planeze asupra noastra ideea sumbra ca de fapt nici macar n-am exista si ca tot spectacolul asta penibil la care asistam nu-i premira ci o doar repetitie oarecare, nici macare repetitia generala). Ar fi frumos ca savantii sa reuseasca (constatand ce este de constatat) stabilitatea sau stabilizarea universului, macar pana in clipa in care vom reusi sa-l populam pe tot, transformand intreaga materie din univers in materie organica, umana, de calitate, precum cea aflata in creierele unora dintre noi. Se stiu ei care.

(5) NOTA: Atentie la neatentie – Mamaliga n-a explodat. A explodat ceaunul!

Update – Perspective (2):

Homeopatia si scroafa

Ce mai freamat!
Ce mai zbucium!
Presa clo-coti de zgomot
Si de arme
Si de bucium…

De fapt nu. Daca stai sa te gandesti caderea celui ungurean si numirea interimarului Ponta n-a produs niciun efect notabil in presa, niciun freamat mai de Doamne-ajuta. Pe langa aceasta schimbare de guvern, sinuciderea Madalinei Manole a fost un eveniment de proportii cosmice. Dar ce se intampla? Analistii grei merg pe burta, inclusiv Alina Mungiu Pippidi. Ma rog domnia sa, brava, nu merge chiar pe burta (n-ar avea cum). Dar exceptiile nu fac decat sa inatreasca regula (regula paralelogramului si a mâinii stangi). Un silentium lugubru. Se tace in draci. De ce? Oare sa-l fi crezut toata lumea (inclusiv mamimutele de serviciu, umanizate brusc prin puterea credintei) pe scandalagiul sef, omul orchestra care da tonul la cantec, pe presedintele romanilor, Traian Basescu cand a zis râzand (nici pomenela de lacrimi) ca nu-s motive de panica (pentru tara) si ca in fond si la urma urmei nu s-a intamplat nimic notabil, nimic extra-ordinar, nimic in afara unui parcursului prestabilit?

(
Sa nu fi meritat “stolojanul” nicio lacrima melo-dramatica de data asta? Suntem oare pe cale sa iesim din era tragediei antice? Tot ce se poate. Avem iata la activ doi “stolojani” arsi de energia politica intunecata, amandoi fosti prim-ministri, amandoi fosti viitori candidati virtuali la pre-zi-den-tia Romaniei, amandoi esuati pe linie moarta, intr-o mai vasta natura moarta cu premieri: Roman, Ciorbea, Radu Vasile (da,da a existat un premier numit asa), Nastase, Boc… toti epave irecuperabile. Ca devoratoare mai e si politica asta de consum.
)

Dar poate ca explicatia rezida in altceva inca si mai prozaic, si anume in proliferarea subita a sindromului Tudoran. Toti analistii mari, surprinsi cu pantalonii in vine de venirea primaverii valahe, asteapta, inainte de a comenta esential, sa vada ce zic ceilalti analisti. Trebuie sa cedeze unii primii (cei mai prosti) ca sa vina esalonul doi de analisti grei si sa-i conteste amorsand in cele din urma jucaria mediatica aducatoare de audienta. N-ar fi culmea sa fie o ratata o asemenea oportunitate picata din cer? Analisti, desteptarea! Ori, mai stii?, o fi vreo epidemie de intelepciune si prudenta. Neputand sa ghiceasca gândurile zeilor, acum pana-n ziua, inaintre de investire, oamenii de presa, formatorii de impresii, astepta bomba: picarea guvernului Ponta in Parlament. A dracului pielea pe ei de pixari cu aere intelectuale, daca mai pot crede in priculici la varsta asta. Guvernul Ponta n-ar putea fi trantit in parlament decat daca domnul Sufletzel Iliescu ar mai avea sufluri oculte in el si ar putea sufla tare in urechile indopate cu ceara ale parlamentarilor PSD, sau daca, Doamne fereste isi baga Dracul coada. Nu-nvie mortii. E-n zadar copile. Nu se baga Dracul in asa lucrare caci dansul se fereste de concurenta neloiala precum liber cugetatorul de tamâie. Pacat de dl.Iliescu, o lebada atat de alba, de saraca si de cinstita. Deci nu. Nu-i nici asta.

Silentiozitatea complice a presei, care (de data asta) lasa lucrurile sa se faca, nu-i pana la urma decat efectul colateral al intamplarii homeopatiice petrecute pe trupul politic al multi-milenarei natiuni danubiano-pontice.  In fapt suntem martorii unor intamplari microscopice precum: migratzia de primavara a frunzelor si vreascurilor in patria crinilor (in lunga traditie a intoarcerii armelor cu cateva luni inaintre de 9 Mai), dezintegrarea radioactiva a PDL (cu binecuvantare de la Cotroceni), momirea cuplului Ponta-Crin in capcana guvernarii, sau din contra succesul dictaturii antonesciene in PNL care coaguleaza (prin aspirare si aspiratii) fortele democrarice parlamentare si extra, in ciuda ex-presedintilor Iliescu si Basescu, intru scurtarea razboiului cu 6 luni (calvarul poporului oropsit domnule). Dar toate detaliile punctuale, efectele agitatiei browniene la scarea molecula, insumate dupa regula paralelogramului si a mâinii stangi (zisa si a burghiului drept), determina impreuna vectorul global al unei manevre homeopato-politice mai generala si mai stingenta: Eliminarea corpului strain. Ce-i drept e drept, nu se poate avea pretentia ca globulele albe ale imunitatii politice sa fie constiente de sensul miscarilor lor, iar acel sens ordonator nu-i dat nici macar de creier (care creier?) ci de o forta (ordonatoare) difuza raspandita pretutindeni in corp. Incapabil sa fie realmente virulent cu sistemul, nenea Basescu (in afara de faptul ca s-a integrat, fiind invins de sistem intr-o maniera mult mai subtila decat predecesorul sau, dl. … na, ca-m uitat cum il chema) a obtinut un admirabil efect contrar, contribuind fara voie la o imunizare consolidata a sistemului gazda, care sistem arzandu-se o data cu iaurtul, sufla acum, normal, si in ciorba. Pana la urma nimanui nu i-ar fi convenit ca Mihai Ungureanu sa se bucure 7-8 luni de vizibilitate si mediatizare, cu efecte deloc previzibile, precum consolidarea unei popularitati peste limita critica, ceea ce ar fi facut procesul ireversibil. Trepadusi de serviciu (si  chiar de servicii) incepusera procesul spontan al iproscarii cu cacat, dar organismul, in intelepciuna sa homeopatica, bazandu-se pe memoria unor experiente recente ale unor campanii de improscare ratate, n-a vrut sa-si asume inutil niste riscuri asa de mari. Cu cat mai repede este eliminat corpul strain cu atat mai bine si mai definitiv. MRU a spus ca nu si-a spus ultimul cuvant, iar acesta a fost, de fapt, ultimul sau cuvant in politica damboviteana, care, iata, consemneaza inca un avort spontan, ne consiliat psihologic. Asa dupa cum spunea si nemuritorul Prigoana, cariera politica de la perceptie a junelui Ungureanu a luat sfarsit. Ce repede a ars! Pacat de el. Era un tanar acrobat frumos, cu trupul tatuat de sus si pana jos, de care publicul se minuna, la bara fixa cand se invartea, ca o morisca de cafea, cu balerina langa el. Dar balerina nu-l iubea… etc, etc, etc. Sa-i fie tzarana usoara si Dumnezeu sa-l odihneasca.  Caci cine mai are azi timp de lacrimi? O zi relache. Apoi la fel, cu aceeasi balerina laga el, alt acrobat. Alt salt mortal.

Ah, dar sa nu uitam de celelate doua puncte de pe ordinea de zi: topicul “Despre Distante” – Aăîâ… va intra curand in lucru, iar scroafa… Scroafa care s-ar fi urcat in copac (ca sa devina maimutza) s-a contaminat cu virusul care dă  sindromul CTP. Odata contaminat de acest virus omul halucineaza-halucinand ca trupul sau a devenit poarta prin care adevarul intra in lume, ceea ce-l face sa spuna usor, lin, cu oarecare sinceritate, pe alese, cate ceva dintre cele ce-i trec prin cap, confundand sinceritatea selectiva cu adevarul absolut. Un astfel de bolnav are hazul sau. (Noi de exemplu nu-l putem citi pe CTP, prototipul recent al acestui sindrom vesel, fara sa ne amuzam copios).

Ca fapt divers, si in cu totul alta ordine de idei, fara nici o legatura cu homeopatia ar fi de remarcat ca Opinia Civila din Romania, aflata perpetuu in calduri si degeaba, a ramas scrufuloasa la datorie si srofuloasa la logica, producandu-si singura, orgasm dupa orgasm, intelectuale toate. Intr-unul dintre cele mai comice articole din ultima vreme am putut constata ca s-a dat dezlegare la peste si liber la dictatura antonesciana in interiorul intr-un partid virtual (adica inexistent) care functioneaza, in laborator, ca o corporatie non-profit. Sa râdem cu Ileana-Stana-Ionescu (Doamne iarta-ne)…

Amuzante ni se par si discutile despre partide (adica despre pluri-partidism cum ar veni) atata vreme cat in Romania nu exista decat un singur partid: PSD. Unic. Un partid in care se afla, ca membri cu drepturi depline, Iliescu, Ponta, PNL-ul, PC-ul, PDLul (ha-ha) si chiar Adrian Nastase si Marean Vanghelie (pe con-soarta stapan)… Circa 4 milioane de membri si simpatizanti. Partea cu adevarat interesanta sub aspect (sa zicem) stiintific ar fi ca iesirea iminenta din realitatea politica a euro-zonei noastre folclorice, a termenilor “mru” si “pdl” nu va produce niciun efect notabil sub niciun aspect, social, politic, economic, in relatia Romaniei cu romanii, cu Europa, cu America, cu Israelul, cu Dubaiul, cu ONU, cu FMI, cu BM, cu UEFA, cu FIFA, cu NATO, cu Republica Moldova si cu CAER-ul. Practic, se dovedeste, daca mai era nevoie, ca MRU si PDL nici macar n-au existat.  Doamne ajuta.

Motiune si Cenzura

Poposim pentru cateva clipe aici (in sfânta zi de Duminica) cu scopul, care scuza mijloacele, de a preciza ca n-am uitat aceea amarata explicatie despre discrepantele (d)intre distante si vârste  in Uni-vers, despre care desigur nimeni altcineva nu-si mai aminteste nimic. S-ar zice ca asta ne e grija: sa amintim. Deci da, n-am uitat si n-am “uitat”. Nu uita nici tu. O sa explicam in timp util (!). Pana atunci insa, in spatiul gol care se casca distant intre promisiunea unei explicatii si explicatia in sine, ca mijloc prin care am dori sa evitam amnezia (in general si in raport cu “distantele” in particular), pe post de punte (extensibila) iti propunem un film. Stim! Stim ca l-ai vazut deja (cum? cum nu l-ai vazut? ai uitat? deja) si stim ca daca ti-am spune din start ca dureaza doua ore (cat a scrie 10 explicatii despre dilatarea Uni-versului) ai evita sa-l pornesti (adica sa te pornesti pe tine, doua ore !!! asta este enorm, noi nu putem pierde atata timp)… Asa ca iti spunem ca dureaza 5 minute… Vizioneaza doar primele 5 minute. Noi credem ca este suficient… pentru a deveni evident ca acest mijloc duminical al unui scop vag, e mai important decat scopul in sine. Filmul acesta este special pentru tine (nu te mai preface ca te miri! stim ca esti aici si tu stii ca stim):

Miorita invers

Intelectualul și puterile altora

De curând, Andrei Oișteanu a scris un excelent articol în 22 (Intelectualul și imaginea lui), în care protesta împotriva pasivității intelectualilor care asistă intimidați la insultarea și calomnierea imundă a lui Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu. Sunt întru totul de acord cu Andrei Oișteanu: asistăm la o imensă explozie de ură și de minciună împotriva celor trei, ajungându-se până la arderea în efigie a unora dintre ei, precum s-a întâmplat nu de mult la Timișoara. (Pe când arderea cărților?) Și de asemenea, asistăm la o insidioasă campanie de intimidare.

Unde mă despart totuși de Andrei Oișteanu este atunci când el vorbește despre „reducerea intelectualității române la (doar) cei trei“. Nu, nu intelectualitatea română este redusă în mod fals la tripleta de mai sus, ci în mod țintit și neechivoc numai cei cărora li s-a pus eticheta de „intelectualii lui Băsescu“. Aceștia sunt ținta urii, a cărei origine nu trebuie căutată numai în psihologia resentimentului (vezi Anatomia resentimentului, ed. Vladimir Tismăneanu, Curtea Veche, 2010), ci adesea și într-o direcționare politică clară. Apoi, multe dintre cele mai ticăloase atacuri nu vin numai de la oameni care au studiat gramatica cu Vanghelie și de la jurnaliști din liga C, precum Roncea, ci sosesc de la intelectuali autentici, din liga A. Nu plebea agitată de demagogi militează pentru desființarea morală și profesională a „intelectualilor lui Băsescu“ și a celor asociați cu ei, ci chiar alți intelectuali.

Un caz recent este cel al cunoscutului critic literar Gheorghe Grigurcu (Pleșu versus Ilieșiu, revista Acolada, martie 2012). Comentând cu ochelarii deformanți ai Antenei 3 excluderea lui Sorin Ilieșiu din GDS și corespondența sa cu Andrei Pleșu, d-l Grigurcu este generos, revărsându-și potopul indignării asupra unui GDS „lărgit“ și asupra revistei 22. Autorul pune semnul de egalitate între „autorii favoriți ai nomenclaturii de pe timpuri“ și cei de la GDS și afirmă: „Pe de o parte, «liberali», legatari cum ar veni ai disidenţei din «epoca de aur», pe de alta trebăluind cu hărnicie la noile curţi prezidenţiale, cu osebire la cea ultimă, băsesciană… Cu tristeţe suntem nevoiţi a ilustra o asemenea constatare prin evoluţia adânc dezamăgitoare a GDS… Impozanta organizaţie a devenit din aproape în aproape o pepinieră de demnitari ai regimului Traian Băsescu. De oameni care s-au văzut recompensaţi cu funcţii de seamă în preajma prezidentului ţării ori în instituţiile aflate în serviciul acestuia, acompaniaţi de o serie de propagandişti ai cauzei portocalii“. Pare simplu: dacă administrezi o instituție guvernamentală, precum Patapievici, dacă ai fost consilier prezidențial, precum Pleșu, ori europarlamentar, precum Macovei, o faci neapărat de dragul emolumentelor funcției. Opțiuni politice genuine, o anumită alegere proprie, merite – sunt pur și simplu alungate în imposibilitate. Cât despre ceilalți din „impozanta instituție“, cei fără funcții, aceștia sunt „propagandiști“ portocalii!

În fapt, d-l Grigurcu suspectează că oricine nu strigă „Jos Băsescu“ e sluga acestuia. Iar cine începe brusc să răcnească împotriva „dictatorului“, precum Sorin Ilieșiu la Antena 3, și care, chipurile, refuză „corectitudinea politică“ sui generis a GDS, e un fel de disident, susține același autor. Iată o opinie răspândită azi. Într-o variantă mai subtilă o întâlnesc la un alt intelectual, profesorul Daniel Barbu. Acesta (într-un text din volumul Idolii forului (ed. Sorin Adam Matei, Mona Momescu, București, 2010), după ce se referă la „gratificări fiscale“ primite de anumiți inși, spune, cu referire la aceiași: „entuziasmul pentru Traian Băsescu arătat în ultimii ani de cetățeni superior educați care își afirmă și cărora li se atribuie demnitatea de intelectuali este străin de orice dimensiune critică, ca și de orice raportare la principiile democratice“. Citiți revista 22 în ultimii doi ani: unde vedeți „entuziasm pentru Traian Băsescu“ și „lipsă de dimensiune critică“? Dar să trecem la lucrurile serioase.

Barbu, ca și Grigurcu susțin de fapt că intelectualul autentic trebuie să fie critic față de Putere, iar dacă nu e, își trădează vocația, devenind numai un „cetățean superior educat“. Fie, deși mă întreb ce trebuie să facă intelectualul dacă i se pare că, la un moment dat, Puterea are dreptate. Căci nu poate să greșească permanent! Oricum, poți crede că argumentul acesta i-a pleznit în față pe „intelectualii lui Băsescu“, numai dacă te lași fascinat de majuscula cu care am scris cuvântul „Putere“. Într-un stat, totuși democratic și pluralist, nu există „Putere“, ci numai puteri – variate și adesea contrapuse. Iar ele nu trebuie confundate cu puterea administrativă. Oare în 2007, la suspendare, unde era puterea: la Băsescu sau la cei „322“? Câtă putere reală are un președinte care nu a reușit să impună nici schimbarea Constituției în sensul referendumului, nici reforma administrativă, nici măcar privatizarea de la Roșia Montană? Dar acum unde este puterea? Când parlamentari ai PDL fug de zor la opoziție, să însemne asta că fug de la mai multă putere la mai puțină? Sau mai curând ei fug de la o putere în declin la una în ascensiune, care aproape sigur, peste câteva luni, va avea toate prerogativele? Oare bombardamentul mediatic aplicat „intelectualilor puterii“ nu este o autentică formă de putere? Și mai ales: ce e mai util pentru un oportunist azi – să rămână, de pildă, președinte al ICR, sub chipul unui „intelectual de curte“ ca pe vremuri, cum indică d-l Grigurcu, sau să dezerteze la timp în partea cealaltă, pregătindu-și supraviețuirea în administrație?

Dacă decidem, așadar, că intelectualul trebuie să aibă o vocație critică, oare se exercită ea, într-o societate pluralistă, de partea majorității sau, dimpotrivă, împotriva curentului, de partea minorității? Iar dacă se exercită împotriva curentului, cine formează azi curentul? Vocile zgomotoase și agresive de la Antene sau cei subțiați bine, afiliați „intelectualilor lui Băsescu“ ori revistei 22? Chiar d-l Grigurcu știe bine că suntem „tot mai insularizaţi acum, după protestele din ianuarie ce-au împânzit întreg teritoriul ţării, după sondajele de opinie care consemnează starea de spirit a populaţiei“. De acord: suntem insularizați acum, așa cum am fost și în 1990. Să ne rușinăm sau să ne mândrim cu asta? Iar dacă credem că avem dreptate, ce să facem? Să preluăm modelul de „demnitate“ Frunzăverde? De acord, poate că ne înșelăm și majoritatea viguroasă are dreptate și „Băsescu și ai lui vând țara“ unor „interese oculte“. Orice șofer de taxi știe toate astea și ți le explică perfect. Înseamnă că trebuie să tăcem intimidați de gura șoferilor?

Pe scurt, dacă a fi azi de partea unei majorități de opinie agresive, impulsive, frustrate, șovine nu odată, care se recunoaște în scandalurile gen Sorin Ilieșiu la Antena 3 și care în curând va avea nu numai puterea mediatică, dar și toată puterea politică, presupune a fi „intelectual critic“, înseamnă să ne batem joc și de cuvinte, și de noi înșine. Iar în atari condiții, declar că renunț cu dragă inimă la titlul autoatribuit de „intelectual“! Sper să mă regăsesc astfel, ideal vorbind, în compania „cetățeanului superior educat“ Malraux, care „trebăluia la curțile“ generalului De Gaulle, în timp ce „intelectualul critic“ Sartre striga în piață „trăiască teroriștii“! Ar fi ajuns și la închisoare, dacă „cetățeanul superior educat“ nu i-ar fi cerut eliberarea… // - de Andrei Cornea  – Revista 22

Cuvinte cheie: Intelectuali, Humanitas, amintiri, culinar, portret, prefata, ilustratii

Update/Downdate: Diabolizarea intelectualilor. Minerii scriu articole-in-ziare, topicuri pe bloguri si comentari anonime, pantomime si antonime pe unde apuca… in rest nu.

Meta-Galaxia Goe si in Universurile Paralele – Cateva date seci

Cateva date seci (cu numere mari)

despre dinamica materiei intunecate in

Meta-Galaxia Goe si/sau in Universurile Paralele

1. In corpul fiecăruia dintre noi trăiesc bacterii a caror greutate însumată ar atinge cifra de 2 kilograme.

2. Creierul uman generează într-o zi mai multe impulsuri electrice decât toate telefoanele mobile din lume la un loc?

3. Un plămân uman conţine peste 300.000 de milioane de vase capilare. Dacă aceasta ar fi puse cap la cap, s-ar întinde pe o distanţă de 2400 de kilometri.

4. Testiculele unui bărbat produc 10 milioane de spermatozoizi în fiecare zi – suficient pentru ca acesta să poata repopula planeta în doar şase luni.

5. Un om consumă, în medie, 50 de tone de mancare şi bea circa 50.000 de litri de lichide (n.b. materie ultra intunecata) de-a lungul vieţii pentru a mentie o greutate medie de (doar) 80 kg.

6. În 30 de minute, corpul uman degajă suficientă căldură încât să poate fierbe 3,5 litri de apă.

7. În timpul unei vieţi, un om poate produce până la 24.000 de litri de salivă, suficient cât pentru a umple doua piscine olimpice.

8. Un om poate rezista până la 40 de zile fără mâncare (n.b. cu exceptia celor care fac greva foamei in scopuri nobile – drepturi pentru revolutionari – acestia pot trai 90 de zile si mai mult fara sa manance), 6 zile fără apă şi 6 minute fără aer. De asemenea, el nu poate rezista fără să doarmă mai mult de 11 zile. (n.b. Suntem siguri ca tanti Mitza a Biciclistă se intreaba, asa de curiozitate, cat timp poate trai cineva fara sa faca sex).

9. Aproximativ 50 milioane de celule din corpul tau au murit şi au fost înlocuite chiar în timp ce citesti acest articol. Scheletul tau este unul nou la fiecare trei luni şi ai o piele nouă în fiecare lună… (n.b. Asadar sute de milioane de celule vii mor zilnic in corpul nostru si noua nici nu ne pasa. Tot zilnic mor in lume 300 000 de oameni (alti oameni, nu noi) si noua nu ne pasa (si nici omenirii nu-i pasa, nu ca ar trebui). Cand au hotarat sa traiasca in comun organismele unicelulare, formandu-ne pe noi pluricelularele, habar nu aveau in ce se baga. O lume in care individul nu conteaza nici atâtica. Noi sa fim sanatosi.)

10. O persoană de 70 kg e compusă din 15 000 000 000 000 000 000 de atomi (10¹³* 10²), adică 15 miliarde de miliarde. În fiecare an 98% din atomii corpului uman sunt înlocuiţi.

11. Inima unui om bate de aproximativ 3 miliarde de ori în timpul vieţii acestuia. (Ha-ha – asadar Meta-galaxia Goe traieste circa 3 miliarde de ani (cicluri) galactici/e)

12. Acizii gastrici din stomac sunt destul de concentraţi încât să dizolve zincul. Noroc de noi că celulele pereţilor interiori ai stomacului se reînnoiesc destul de repede încât acidul să nu aibă timp să le dizolve. Dacă nu ar avea un strat nou de mucus la fiecare două săptămâni s-ar digera singur.

13. Osul uman e la fel de rezistent precum granitul. O secţiune de os, în forma unei cutii de chibrituri, poate susţine o masă de 9 tone (de patru ori mai mult decât betonul).

14. În prima lună de viaţă, un copil învaţă atât de multe lucruri, încât sinapsele din creierul său cresc de la 50 de trilioane la 1 quadrilion (n.b. Asta da Big-Bang). Dacă şi corpul sau s-ar dezvoltă cu aceeaşi viteza, copilul ar cântări 77 de kilograme după numai o lună de viaţă.

15. 600 000 este numărul particulelor de piele pe care un om le năpârleşte în fiecare oră. 350g în fiecare an. Aproximativ 25kg pe toată durată vieţii. În tot atât timp pierde şi jumătate din papilele gustative.

16. Creierul are 100 de miliarde de neuroni (celule nervoase). (n.b. Se zice ca alcoolul omoara celulele nervoase. Scapa numai pe cele calme. Dupa alti autori nu le-ar omorî chiar pe toate ci doar pe cele care refuza sa bea). În momentul naşterii, creierul unui copil conţine circa 140 miliarde de celule, număr care nu mai creşte până la sfârşitul vieţii. După vârsta de 25 de ani, creierul uman începe să piardă până la 100.00 de celule zilnic. După vârsta de 50 de ani creierul uman îşi reduce simţitor volumul.

17. Cu cât I.Q.-ul este mai mare cu atât dormi mai mult decât ceilalţi.

18. Celulele care alcătuiesc creierul uman pot stoca de până la 5 ori mai multă informaţie decât cuprinde toată Enciclopedia Britanică.

19. Mâncarea ajunge în aproximativ 7 secunde din gură în stomac.

20. Greutatea corpului omenesc este de 50 de ori mai mare decât a cea a creierului.

21. Media duratei unui vis profund la om este de 2-3 secunde. (… si noua ne ia cate o data o ora si mai bine sa ne povestim visele, dimineata, la o cafea, de unde se poate deduce ca ritmul timpului in somn este altul decat in stare de veghe)

22. Atunci când priveşti o persoană pe care o placi, involuntar pupilele ţi se dilata. La fel se întâmplă şi când te uiţi la cineva pe care îl urăşti.

23. Femeile clipesc de două ori mai des decât bărbaţii.

24. Creierul continuă să trimită impulsuri electrice până la 37 de ore după moarte.

25. Sistemul nervos transmite mesaje cu viteză de aproape 300 de kilometri pe oră.

26. Nasul uman poate percepe şi reţine 50.000 de mirosuri diferite.

27. Ochiul uman distinge peste 10 milioane de culori.

28. Creierul nu mai creşte după vârsta de 15 ani.

29. Muşchiul ocular reacţionează cel mai rapid dintre toţi muşchii. Se contractă în mai puţin de o sutime de secundă.

30. Propriul nostru corp este capabil sa produca aspirina.

31. Oamenii strălucesc in întuneric. S-a demonstrat cu ajutorul unor camere ultra senzitive ca trupurile noastre emit mici cantităţi de lumina, prea slaba pentru a fi observata cu ochiul liber. Uimitoarele imagini ce demonstrează ca al nostru corp emite lumina au fost publicate de cercetătorii japonezi care au reuşit sa imortalizeze primele imagini ale corpului bioluminescent. (Radiatia de fond)

Meta-Galaxia Goe si Universurile Paralele (II, II si un sfert)

Mai demult (am fi tentati sa zicem chiar “la inceput” dar ne abtinem eroic din motive ce vor fi clarificate pe parcurs) Universul era mult mai simplu decat este acum. Era format doar din pamant si cer. Era prin urmare si foarte mic. Atâta era el. Teoretic (cel puţin) pe atunci nu era mare lucru sa ai o teorie clara si coerenta despre Univers (era simplu, nu ca acuma). Treptat insa, Universul a crescut. La inceput (hait) mai incet, apoi din ce in ce mai repede, in special in directia cerului, dar nu numai. Vina apartine in totalitate geometrilor si stiintificilor care, din cauza unui excedent de bunuri, un exces nenorocit ca toate excesele care definesc specia (cica) umana, s-au trezit deodata ca au fost pusi pe liber si neavand ce alta sa faca s-au apucat, din plictiseala, sa masoare, sa studieze, sa scruteze etc tot ce li s-a năzarit. Sa ne fereasca Dumnezeu de ingeniozitatea celor care se plictisesc si-ncep sa scormone lumina si mai ales intunericul. S-au descoperit chiar gaurile negre, materia intunecata si energiile intunecate. Veniti de luati intuneric. Asa se face ca azi, Universul nostru (omogen si izotrop) a ajuns sa aiba dimensiuni colosale (co-lo-sa-le), mult dincolo de puterea de intelegere a celor forţaţi de catre mode sa aiba (si ei) sistem, adica viziune asupra lumii. Astazi Universul nostru (sa ni se dea voie sa-l numim asa, cu tandreţe: „al nostru”) a ajuns sa masoare in varianta sa observabila (care-i un pic mai mare decat versiunea sa vizibila) mai mult de 90 de miliarde de ani lumina in diametru. 90 000 000 000 ani lumina!!! Vrea cineva sa transformăm in km sau m? Ce rost ar (mai) avea?

Asadar Universul nostru (observabil) este o sfera cu centrul in centrul Pamantului (la Corabia bunaoara, la Washington sau in Insula Pastelui, nu conteaza) cu o raza de aproximativ exact 44 de miliarde de ani lumina, plin cu obiecte (materie) care plutesc in el si care (a) interactioneaza gravitational si (b) informational (prin radiaii electro-magnetice), mutandu-se (c) de colo colo in timp si spatiu si (d) transformandu-se (in te-ai mira ce) tot in timp (cuvant cheie) si spatiu (si mai cheie), (e) curbandu-le pe amandoua, prin voia si sub atenta si competenta supervizarea a bunului Dumnezeu, care reuseste performanta notabila de a pastra o oarecare coerenta informationala a ansamblului si partilor. Ajuns cu lectura in acest punct, un ipotetic cititor pitagoeic, atent in particular (hic et nunc sic) dar distrat in general, ar putea sa se nedumereasca fata de aceasta dimensiune. Stiind(u-se) ca varsta estimata a universului este de circa 13.7 miliarde de ani (cu eroare, aiurea, de numai plus, minus 110 milioane de ani, o bagatelă) cititorul atent si competent s-ar putea intreba ritos (si chiar daca al nostru nu s-o intreba ai altora se intreaba sigur), cum Dumnezeu putem spune ca raza Universului nostru observabil (UNO) este de 44 de miliarde de ani? Nu-i asta un non-sens, o contradictie?

Prin telescoapele noastre spatiale, noi observatorii omnivori terestri vedem (cu intarziere) „lumina”, ce calatoreste cu viteza finita prin spatiu si care ajunge la noi de la surse distante, oferindu-ne o imagine din trecutul acelei surse (ca-n La Steaua lui Eminescu, si pe care, in parenteza fie spus, o multime de de pseudo-fani il acrediteaza complet aiurea cu viziuni futurist-relativiste). Prin urmare lumina venita de la o galaxie aflata la o distanta de 100 de milioane de ani lumina (va rugam sa nu incurcati milioanele cu miliardele) ne ofera o informatie despre cum statea treaba cu acea galaxie in urma cu 100 de milioane de ani in urma (nu-i mult, cam pe vremea dinozaurilor). Teoretic o alta galaxie aflata la 10 miliarde (atentie miliarde) de ani lumina ne ofera o imagine veche de 10 miliarde de ani (asta e deja cam de multisor, pe atunci nu exista Pamantul, nici Soarele, umbra celor nefãcute nu-ncepuse-a se desface, si în sine împãcarea stãpânea eterna pace!… pe aci). Dar ce semnificatie ar putea avea faptul ca o galaxie este aflata (azi) la 20 de miliarde de ani lumina distanta de Corabia? Sa insemne asta ca lumina ce-o vedem venind de la ea ne ofera o imagine veche de 20 de miliarde de ani? Cum? Daca Universul Nostru a aparut dupa Big-Bangul produs cu (numai) 13.7 miliarde de ani in urma, inseamna ca galaxia aceea aflata la 20 de miliarde de ani a existat inainte de Big-Bang? Peste poate. Ce sa insemne asta? Ca nu exista galaxii mai indepartate de 13.7 miliarde de ani lumina? Sau ca n-am putea noi (omnivorii terestri) sa vedem cu ochii nostri ceresti asa ceva?

Totusi in acord cu chiar religia oficiala a Big-Bangului nu numai ca e posibil, dar chiar se si intampla aievea, fara sa fie niciun paradox la mijloc. In deplin acord logic si legic cu SS a BB (Sfanta Scriptura a Big-Banguli, o religie ca oricare alta, vom reveni) nasterea Universului nostru s-a produs acum circa 13 miliarde de ani (o fi cu ghinion?), iar galaxiile, quasarii si alte entitati cosmice distante pe care le observam prin telescoapepe si radio-telescoape se afla raspandite (destul de uniform sau nu chiar (…)) pana la distante de aproximativ 44 de miliarde de ani lumina (apropo, d-na Gabriela Savitsky a implinit zilele acestea 44 de ani, ocazie cu care-i uram inca o data la multi ani). Daca am reusit sa va nedumerim (si pe moment nici nu dorim altceva) inseamna ca sunteti cititorul potrivit la locul potrivit. Daca nu, nu. Despre SS a BB (Sfanta Scriptura a Big-Bangului) si despre distante in universul observabil vom veni cu explicatii deplin lamuritoare AICI – Despre Distante. Pana una alta am dori doar sa mai pomenim un numar (caci intr-adevar lumea si vecia se sprijina intr-un numar si pot fi intelease prin numere). Numarul galaxiilor din meta-galaxie, adica din UNO (Universul Nostru Observabil, noi fiind aici pe veci stapani) este de de 500 miliarde (atentie miliarde). 500 de miliarde de galaxii. Un organism sau un fragment de organism cu cel putin 500 de miliade de celule, aflate intr-o stare de coerenta informationala (realizata in principal gravitational si electo-magnetic). Fiecare galaxie are in medie 400 miliarde de stele… Prin urmare Meta-Galaxia are cam 2000 de miliadre de miliarde de stele, ceea ce revine la aproximativ 300 de miliarde de stele (norocoase) pe cap de locuitor terestru (in cazul in care n-am decide sa ni le impartim cinstit, tovaraseste, in mod egal(itarist)). Ei bine, noi omnivorii umani observam (cat si cum putem) acest organism complex din interiorul sau. Dar oare ar putea exista un alt Univers, paralel, o alta meta-Galaxie cu comlexitate similara?

Goe, omuletul care ii comune replicile D-lui Goe, este un organism format din circa (atentie!) 100 de trilioane de celule. Daca ignoram materia intunecata care poaate fi schimbata (si care chiar se schimba frecvent) fara a altera esenta entitatii respective, rezumnndu-ne la stric ceea ce conteaza: creierul, precum cel din fotografia postata in topicul anterior, putem avansa urmatoarele numere: Encefalul lui Goe (meta-Galaxia Goe) contine 5 trilioane de celulue (de 10 ori mai multe decat numarul galaxiilor numarate pana acum in meta-Galaxie),  fiecare celula continand 100 de trilioane de atomi (adica de 300 de ori mai mult decat numarul stelelor dintr-o galaxie). Meta-Galaxia Goe este un sistem mai complex sub aspect al coerentei sistemice informationale decat meta-Galaxia UNO (Universul Nostru Observabil). De undeva din adancul unui sub-sub-sub-string, aflat intr-un quarq al ului proton, al unuia dintre atomii unui neuron (echivalent cu o galaxie) al Meta-Galaxiei Goe, un ipotetic observator, (perceput la scara noastra ca fiind foarte mic si foarte repede trecator) ar putea observa cu telescoapele sale (capabile sa capteze radiatia bio-sinaptica) o mica parte din Meta-Galaxia Goe (cam 500 de miliarde de Galaxii), ar putea imagina o teorie Big-Bang referitoare la nasterea Meta-Galaxiei Goe si s-ar putea intreba despre posibila existenta a unor Universuri Paralele, in special atunci cand Dl.Goe sta tete-a-tete cu sotia sa si soarbe din cafeaua fierbinte (materie intunecata). Prin urmare in rport cu Meta-Glaxia Goe, Universurile Paralele sunteti chiar voi, celalti (Infernul?), creierele voastre de cititori pitagoeici. Vom reveni cu detalii. Asta daca nu cumva UNO nu va fi prins intr-un experiment cu particule elementare pus la cale de niste fiinte gigantice formate din octiliarede de universuri ca al nostru.

Meta-Galaxia Goe si Universurile Paralele

Traind printre oameni unele fiinte (chiar si ingerii câteodata) au tendinta de a se identifica cu oamenii. Dar s-ar putea oare spune ca sunt umani cei care se considera ei insisi umani? De spus fireste ca se poate spune (caci orice se poate spune) dar ar fi oare adevarat, in general adevarat? O maimuta, educata din frageda pruncie intr-un mediu uman (urban), poate ajunge la abilitati neobisnuite pentru semenii ei din salbaticie (rurala). A astfel de maimuta (cimpanzeu) poate fi antrenata (nu dresata) sa se imbrace, sa se spele pe dinti, sa mearga singura la cumparaturi (adica sa-i duca unui vanzator din vecinatate o anumita suma de bani si un biletel si sa aduca inapoi plasa cu lucruri pe care  i-o da vanzatorul, in cazul in care vanzatorul este uman) etc. Unul dintre experimentele interesante este acela prin care o astfel de maimuta este invatata sa separe un set de fotografii  in doua grupuri, unul cu fotografii de animale si altul cu fotografii umane. Odata ce maimuta prinde logica exercitiului pot fi introduse fotografii cu orice fel de animale (mereu altele noi) si cu oameni diferiti (in cele mai neobisnuite posturi), maimuta va continua sa fie capabila sa le grupeze corespunzator, animalele cu animalele si oamenii cu oamenii. Surpriza apare in momentul in care sunt introduse in exercitiu fotografii cu cimpanzei. Lasata sa decida singura, maimuta, fara sa ezite, va introduce pozele cu cimpanzei in grupul fotografiilor cu oameni. Ecce Homo. Dar ce este omul? (Vom avea ocazia sa vizionam cateva superbe exemplare in episoadele viitoare).

Oamenii se impart in doua mari categorii: oameni si animale. La randul lor oamenii se impart in doua sub-categorii: Oameni-cu-Sistem si Oameni-fara-Sistem. Aveti Sistem? Desigur ca aveti. Practic n-am intalnit pana acum pe cineva care sa nu aiba sistem, adica o viziune asupra lumii (caci vorba lui IDS, Europa este un continent, Oltenia este o Lume intreaga). Chestionati orice om in legatura cu Universul si veti vedea ca are deja o teorie sau ca poate improviza pe loc una. Ne-ar placea si noua sa intalnim macar o data unul care nu are nicio teorie despre Univers si sa stam pe indelete de vorba cu el, despre cate-n luna si stele, la un pahar de vin. Presupunem ca printre cele 7 000 000 000 de exemplare umane ar trebui sa existe un asa ceva, macar unul, dar sincer nu care sa pretinda doar, asa de sanchi, ca ar fi lipsit de sistem. Sapte miliarde e un numar foarte mare. Deci statistic vorbind sansele ar fi destul de bunicele, in general, chiar daca in particular sansele de a da astfel peste un vorbitor al limbii române tind vertiginos spre zero. Eĉ talenta poeto estas finfine nur poeto kaj nenio pli.

Sub-categoria oamenilor cu sistem se imparte la randul ei in doua sub-sub-categori: oameni cu sistem propriu-original-si-unic si oameni cu sistem (sa zicem asa) impropriu, adica adoptat tacit de la altii. Noi personalmente n-am intalnit fata-n fata, sau daca am intalnit nu ne-am dat seama de aceasta realitate, niciun individ cu sistem propriu-original-si-unic. Traim insa cu speranta ca avem un număr Erdős relativ mic vizavi de un asemenea exemplare intrucat suntem in relatii foarte apropiate (ne tutuim) cu persoane care s-au aflat in proxima vecinatate a lui Nichita ori a lui Marino (de ex). De curand chiar am facut cunostinta cu un domn Manase care l-a cunoscut bine pe batrânul Gari Sârabu. Deci stam bine. Virtualmente stam bine si nu trebuie sa scoatem niciun ban din buzunar pentru asta.

Sub-sub-categoria oamenilor cu sistem-impropriu-adica-adoptat-tacit-de-la-altii si adaptat nevoilor (existentiale) proprii se impart la randul lor in doua sub-sub-sub-categorii: oameni constienti de improprietate si oameni inconstienti de improprietate. Prima sub-sub-sub-categorie dintre cele doua este neinteresanta (banala, benigna, inofensiva) astfel incat ne vom putea focaliza atentia pe a doua sub-sub-sub-categorie, cea a oamenilor cu sistem-impropriu-adica-adoptat-tacit-de-la-altii si adaptat (minimal si adesea extrem de original) nevoilor (existentiale) proprii, inconstienti insa de improprietate. Multime cata frunza, cata iarba. Ar necesita o clasificare mai detaliata dar intrucat ne dam seama ca v-am cam pus deja la grea incercare rabdarea pe care si asa n-o aveti, n-o sa insistam intrand in detaliile intermediare cu aceasta clasificare ierahica binara, rezumandu-ne in a va spune ca la capatul lantului trofic al acestei clasificari, ultima mare diviziune duala este “restul lumii” si “el”. El unicul, singurul caruia i-a dat prin cap, fara insa sa realizeze explicit acest lucru, sa combine cateva sisteme preexistente, intr-un dozaj numai de el stiut, pentru a obtine o vizune aproape noua asupra lumii si vietii: Materialismul dialectic, etnografic si apostolic, sau, mai pe scurt (in varianta politizanta) Marxism-Crestinismul. Genialitatea sa nativa consta tocmai in acest act creativ (si deci creator) prin care a realizat implicit (repetam, fara sa realizeze si explicit; iata geniul) perfecta compatibilitate dintre Marxism si Crestinism (impotriva unei enorme bariere de potential care acrediteaza masiv ideea sociala pre-conceputa si anacronica a unei incompatibilitati organice intre Marxism si Crestinism). Ingeniozitatea sa inascuta si ingenuitatea nativa, nealterate de rigidele mecanisme ale educatiei institutionalizate, carora li s-a sustras cu eleganta, i-au permis sa combine, improvizand, elemente extrase aleator (si denaturate provocator) din celor doua sisteme majore, fara a-si bate capul sa inteleaga exact ce face, ignorand cu siretenie (cand a fost posibil, cand nu, nu) provenienta elementelor pe care le combina, cand din Filosofia Marxista, cand din Dogma Crestina, ambaland totul in etnografie si folclor, nu inainte de a presara câte un puf de “stiintific” si “poematic” (sa fie) in compozitia numai buna astfel de pus la crescut in cuptorul clocitoare. Personalmente nu credem ca va mai dura mult pana in clipa (sau clipele, fiind posibil sa fie doua) in care vom avea cristalizate pe piata filosofica si respectiv politica, noi sisteme si doctrine, respective, “Materialismul dialectic si apostolic”  si “Marxism-Crestinismul”. Cu saraci, despre saraci, pentru saraci. Cu duhul, cu fapta, cu banul. Intr-o tara noua numita Statele Unite ale Europei de Apoi, raionul Romania Pitoreasca, prea-cinstiti cititori pitagoeici.

Nota – In  atentia cititorilor seriosi – Aceasta introducere in Meta-Galaxia Goe si Universurile Paralele era programata sa apara automat luni 16 aprilie la ora 0:00:00. In caz ca nu a aparut va rugam sa ne anuntati pentru a remedia defectiunea. Altminteri recomandam facultativ bibliografia obligatorie de dinainte de intrarea (sau iesirea) din subiect (-ul care “va urma”, intr-o relatie ceva mai consistenta cu titlul):

1. Complexitatea pe scurt

2. Hă-hă-Universuri Paralele

… si mai ales

3. Horton Hears A Who!

Un om liber

Testament spiritual din Jurnalul unui jurnalist fara jurnal – I.D. Sârbu

„Privind cu ochii deschisi spre moarte [...] ma gasesc in cimpul de gratie al divinitatii, trebuie sa ma port in asa fel (si sa ma rog in asa fel) incit sa evit a mai cadea iar din gratia asta, care la mine, practic, inseamna:

– sa iert si sa uit pe toti dusmanii mei;

– sa lucrez numai la comenzi ale constiintei mele curate, de bun cetatean al lumii, de vesnic proletar al culturii, de sclav al istoriei;

– sa-L caut prin faptele mele, prin ranile mele, pe Hristos, fiindca atunci stiu ca ma cauta si El pe mine;

– sa nu ader dogmatic la nici o confesiune, dar sa respect traditia si sacrul (cit a mai ramas), al Bisericii in care am fost botezat;

– sa ma pregatesc – iubind copacii, cerul si pamintul – pentru o moarte simpla, discreta, tainica, dar mintuitoare;

– sa las in urma mea un nume curat si o dira de lumina, alcatuita nu din operele mele literare, ci un exemplu de umilinta si resemnare cu care mi-am facut datoria.“

Mai mult despre anonimul artist si mucenic I.D.Sarbu AICI – Un om liber (prea-putin re-cunoscut)…