DREPTUL LA REPLICA

A fost odată ca niciodată, ca dacă n-ar fi nu s-ar povesti,  o eră curioasă în care numai scriitorii scriau. Carţi. Ziare. Reviste. Şi almanahe.  Cei care nu puteau să scrie erau critici. Literari. Cei care nu puteau nici asta erau cititori. Ordinari. Dar cu aer. Intelectual. La cap. E-he-he!  Dar era asta era demult de tot, pe vremea dictaturii, pe când se potcovea puricele cu 89 de oacle de fier. Între timp s-a instaurat democraţia şi liberatea scriiturii pentru toate categoriile de intelectuali şi literaţi. S-au inventat blogurile şi „forumurile” (desigur impropriu denumite astfel) pe internet, în hiper-spaţii virtuale. În aceste hiper-spaţii orice cititor (ordinar) se poate transforma peste noapte (sau chiar mai repede, în timpul nopţii) în scriitor, dacă ştie alfabetul şi daca e în stare sa-şi gaseasacă caţiva cititori, comentatori, critici. Cu alte cuvinte blogurile şi forumurile au fost inventate pentru a satisface o nevoie sociala: ostoirea aleanului ratarii (literare?) pentru armatele de anonimi sau obscuri notorii carora viaţa le-a rapit pana acum, în mod nedrept, dreptul  de a avea  proprii cititori şi critici. Aceştia, ca nişte veritabile fluide gazoase,  s-au grăbit să ocupe întegul  hiper-spaţiul  oferit şi cu siguranţă ca l-ar fi ocupat pe tot daca (1) acesta nu s-ar fi dovedit a fi infinit şi mai ales daca (2) nu s-ar fi lovit de o alta armată flamadă şi dornică de cuceriri teritorial-cititoare:  consacraţii decazuţi.  Orice (fost) scriitor în pană de inspiraţie la epopei („pompei şi cate pompe funebre vrei”), care a pierdut (parţial sau total) abilitatea şi/sau credibilitatea de a mai scrie ceea ce scriu îndeobşte scriitorii (carţi, ziare, reviste, „almanahe”, poezii  şi eseuri) şi care mai şi crede despre sine că este prea tânăr sau prea bătrân pentru a-şi scrie „memoriile” sau „memorii” s-a grabit să ocupe poziţii de apărare în blogosfera. Naşterea hiper-spaţiului a fost aşadar o mişcare de emancipare inteligent concepută intru satisfacerea drepturilor de amnare a recunoaşterii ratării şi în egală masură a dreptului la decadere şi vacarm.  Desigur că există şi excepţii notabile (vezi cazul AVP) şi mai exista şi germenii unei schimbari structurale prin apariţia noii generaţii de copii cu talent la compunere,  dintre care se vor selecta scriitorii vitorului, direct din blogosfera, aşa dupa cum pe vremuri se selectau din Cântarea României (altă poveste). Dar, vorba autorilor serioşi, aceste potenţionalitaţi trecute şi viitore nu fac obiectul prezentei iniţiative. Dar uite ca m-am luat cu vorba şi am uitat să vă spun despre ce iniţiativă este vorba, căci este vorba despre o iniţiativă la care voi ajunge imediat.  Indiferent de provenienţa lor (de jos sau de sus) blogosfericii au devenit o castă bine definită, cu o tipologie şi apucături foarte clar conturate şi cu puteri nebănuite sau în orice caz insuficient studiate.  Fenomenul este vast şi nu-mi pot propune sa-l epuizez cu una, cu doua… „topicuri”.  Cert este ca blogosfericii atacaţi, harţuiţi, ameninţaţi, ofensaţi şi tracasaţi de o armata invizibila de anonimi (posesori sau nu de bloguri, unii dintre ei feroci prădatori lipsiţi de scrupule, gata să se transforme în troli nemiloşi),  au gasit în sfarşit mijloacul de a se apăra împotriva barbarilor indezirabili: o armă înspăimântătoare – moderarea. Şi cum în genere puterea corupe, deţinerea unei astfel de arme n-a putut să nu conducă la abuzuri directe ori la daune colaterale în care ca victime au cazut şi internauţi anonimi (mai mult sau mai puţin) nevinovaţi.  Unii dintre blogosferici, aflaţi în stare avansată de ebrietatea a puterii, au început să se dedea  la fel de fel de abateri de la deontologia subaînţeleasă a meseriei de blogger: cenzurarea fara motive întemeiate, publicarea fără acord a datele personale ale vizitatorilor (adresele IP, e-mail sau corespondenţa personală purtată cu vizitatorii deveniţi cum-necum indezirabili), ciuntirea, modificarea sau citatrea afara din context a mesajelor „moderate” ori  chiar crearea unor mesaje imaginare atribuite  vizitatorului nedorit, adresarea de mesaje insultatoare sau referirea ostentativa la mesaje refuzate spre publicare,  încurajarea sau asmuţirea „martorilor” asupra celor care au atentat în vreun fel la onoarea nereparata a mândrului blogger. Desigur că este dreptul fiecarui blogger să nu accepte pe blogul sau decât mesajele pe care le consideră de cuviinţa, indiferent de criteriile de selecţie avute în vedere. Orice masură suplimentară de felul celor menţionate mai sus este însă un exces şi o abatere de la normele elementare de morală.  Vizitatorii anonimi au în hiper-spaţiu aceleaşi drepturi şi responsabilitaţi ca şi bloggerii. Bloggerii au mijloacele de a controla şi limita abuzurile pe care le pot face vizitatorii. Vizitatorii nu au astfel de mijloace. S-ar cuveni să aiba măcar un simplu drept la replică. Despre asta este vorba aici şi aceasta este initiativa: Dreptul la replică al anonimilor.  Va urma.