(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 18 iulie 2010

Riscurile si tentatiile „meseriei”

Posted by Arca lui Goe pe iulie 18, 2010

Discurile si tentaculele „meserijei”

Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.

N-aveam blog si eram, nu eram, un vrej-vârtej, anonim si pantomim, fara identitate, fara eternitate, cu o consistenta volatila ca de boare prin cicoare. Azi aici, mâine-n Focsani, daca nu la Dragasani. Si ziceam ce ziceam cat voiam, unde voiam, când si câta pofta-aveam.  Si stiam (cum stiu si azi) ca a tine blog-ventrilog sau vreun alt soi de identitate persistenta in lumile-nelumile virtuale nu-i decat  a fi (nebunie si trista si goala, caci ochiul te minte, urechea te-nsala) corist sau vreun palid instrumentist in simfonia ratarii.

Când deodata tu rasarisi în cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce…
Pân-în fund baui voluptatea mortii
Ne’nduratoare.

Acum ca mi-am tras „blog”  (chit ca nu e b-log) ma incearca o senzatie ciudata de tradare de sine. Ce-am facut? Ce-am facut? Mai intai ca nu mai am acelasi timp sa umblu brambura (o placere in sine). Apoi ca ma vad fortat sa ma pun nitzel-vitzel in pielea bloggerilor si sa incep, asa pe departe, sa le privesc mai cu intelegere anumite idosincrazii si tendinte (inconstiente) catre autodistrugere. Pe urma ca (cica) blogurile n-ar mai fi la moda (mai multe despre asta AICI). Dar cel mai rau dintre toate este faptul ca ma incearca deja o mare apasare imaginara, imaginara dar nu mai putin apasatoare, in legatura cu un orizont al asteptarii pe care ar trebui sa-l implinesc. Sa postez regulat (nu neregulat ca acum), sa urc in topuri de popularitate si notorietate, sa amagesc dar sa nu dezamagesc (pe unul, pe alta), sa-mi fac reclama, planuri, grafice, sa ma iau in serios. Nonsens! Pai dl.Goe daca se ia in serios inseamna ca se sinucide. N-ar fi o problema. N-ar fi prima oara. Face mamitza altul. Sau macar Tanti Mitza. Arca lui Goe poate fi continuata foarte bine si de catre tanarul Coriolan Draganescu. Arca cu numar de inregistrare CD – 106 (sic) ar aduce un aport de diplomatie si deputatie in campania de racolare, incorporare, flora, fauna spre salvare-perpetuare. Dar sa nu deviem.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
 

Trebuie sa ma/ne lamurim urgent ce este si ce nu este (n-ar trebui sa fie) un blog. E o arena de lupte? E un instrument de presiune (politica, financiara)? Un amplificator de protest si atentionare a autoritatilor/publicului/târgului/vulgului/fulgului/râului/ramului asupra sinelui? Ce este un blog si de ce? Ce nu este un blog si de ce nu?. Tot ceea ce este si nu este un blog, Arca n-ar trebui sa fie. Vad eu bine ca Arca nu poate ramane doar Arca salvarii (ori macar consolarii) infinitelor instantieri ale d-lui Goe in universul virtual si ca exista o presiune invizibila de a-i da frumuseti (sic) si preturi noi (banul vorbeste). E momentul sa vad cum fac sa refuz, politicos, elegant, diplomatic, invitatiile de a transforma Arca sau parti de pe Arca in lucruri ce aduc a Blog sau a anti-Blog. (Orice sugestie este bine venita).

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc în flacari…
Pot sa mai re’nviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?

Campionatul Mondial de fotbal a trecut. Bloggerii, trollii si vizitatorii au ramas, intr-o inclestare fara de sfarsit. Dintre acesti actori cine oare ar avea mai multa nevoie de ideea de Arca a lui Goe? Trollii? Aiurea. Impresia mea este ca nevoia cea mare este a bloggerilor. Ei insisi trebuie protejati, ocrotiti, salvati, impotriva abuzurilor pe care le fac, vindecati, oblojiti, tratati impotriva ranilor pe care si le fac singuri cu tesla (instrument care, dupa stiinta mea, se mai numeste prin Oltenia si „chisăr”). Pe ei ar trebui sa-i conving cat de folositoare le-ar fi o Arca, undeva pe un deal. Dar e greu. E greu pentru ca sunt incapatanati in e-Goi-citatea lor e-Goe-centrica si n-ar accepta evidenta nici picati cu ceara sau amenintati cu falimentul virtual. Acesta e omul. Te pui cu el? Daca nu-l poti convinge macar zapaceste-l, iar daca nu-l poti zapaci (pentru ca e deja) macar enerveaza-l. Asta s-a rezolvat. Sa vedem ce se mai poate face. O pauza de gandire, meditare si pre-meditare.

Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar în sân, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!

N-aveam blog si eram, nu eram, un vrej-vârtej, anonim si pantomim, fara identitate, fara eternitate, cu o consistenta volatila ca de boare prin cicoare. Azi aici, mâine-n Focsani, daca nu la Dragasani. Si ziceam ce ziceam cat voiam, unde voiam, când si câta pofta-aveam.  Si stiam (cum stiu si azi) ca a tine blog-ventrilog sau vreun alt soi de identitate persistenta in lumile-nelumile virtuale nu-i decat  a fi (nebunie si trista si goala, caci ochiul te minte, urechea te-nsala) corist sau vreun palid instrumentist in simfonia ratarii.

Posted in Arcaluigoeologie | 23 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: