(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Riscurile si tentatiile „meseriei”

Posted by Arca lui Goe pe Iulie 18, 2010

Discurile si tentaculele „meserijei”

Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.

N-aveam blog si eram, nu eram, un vrej-vârtej, anonim si pantomim, fara identitate, fara eternitate, cu o consistenta volatila ca de boare prin cicoare. Azi aici, mâine-n Focsani, daca nu la Dragasani. Si ziceam ce ziceam cat voiam, unde voiam, când si câta pofta-aveam.  Si stiam (cum stiu si azi) ca a tine blog-ventrilog sau vreun alt soi de identitate persistenta in lumile-nelumile virtuale nu-i decat  a fi (nebunie si trista si goala, caci ochiul te minte, urechea te-nsala) corist sau vreun palid instrumentist in simfonia ratarii.

Când deodata tu rasarisi în cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce…
Pân-în fund baui voluptatea mortii
Ne’nduratoare.

Acum ca mi-am tras „blog”  (chit ca nu e b-log) ma incearca o senzatie ciudata de tradare de sine. Ce-am facut? Ce-am facut? Mai intai ca nu mai am acelasi timp sa umblu brambura (o placere in sine). Apoi ca ma vad fortat sa ma pun nitzel-vitzel in pielea bloggerilor si sa incep, asa pe departe, sa le privesc mai cu intelegere anumite idosincrazii si tendinte (inconstiente) catre autodistrugere. Pe urma ca (cica) blogurile n-ar mai fi la moda (mai multe despre asta AICI). Dar cel mai rau dintre toate este faptul ca ma incearca deja o mare apasare imaginara, imaginara dar nu mai putin apasatoare, in legatura cu un orizont al asteptarii pe care ar trebui sa-l implinesc. Sa postez regulat (nu neregulat ca acum), sa urc in topuri de popularitate si notorietate, sa amagesc dar sa nu dezamagesc (pe unul, pe alta), sa-mi fac reclama, planuri, grafice, sa ma iau in serios. Nonsens! Pai dl.Goe daca se ia in serios inseamna ca se sinucide. N-ar fi o problema. N-ar fi prima oara. Face mamitza altul. Sau macar Tanti Mitza. Arca lui Goe poate fi continuata foarte bine si de catre tanarul Coriolan Draganescu. Arca cu numar de inregistrare CD – 106 (sic) ar aduce un aport de diplomatie si deputatie in campania de racolare, incorporare, flora, fauna spre salvare-perpetuare. Dar sa nu deviem.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
 

Trebuie sa ma/ne lamurim urgent ce este si ce nu este (n-ar trebui sa fie) un blog. E o arena de lupte? E un instrument de presiune (politica, financiara)? Un amplificator de protest si atentionare a autoritatilor/publicului/târgului/vulgului/fulgului/râului/ramului asupra sinelui? Ce este un blog si de ce? Ce nu este un blog si de ce nu?. Tot ceea ce este si nu este un blog, Arca n-ar trebui sa fie. Vad eu bine ca Arca nu poate ramane doar Arca salvarii (ori macar consolarii) infinitelor instantieri ale d-lui Goe in universul virtual si ca exista o presiune invizibila de a-i da frumuseti (sic) si preturi noi (banul vorbeste). E momentul sa vad cum fac sa refuz, politicos, elegant, diplomatic, invitatiile de a transforma Arca sau parti de pe Arca in lucruri ce aduc a Blog sau a anti-Blog. (Orice sugestie este bine venita).

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc în flacari…
Pot sa mai re’nviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?

Campionatul Mondial de fotbal a trecut. Bloggerii, trollii si vizitatorii au ramas, intr-o inclestare fara de sfarsit. Dintre acesti actori cine oare ar avea mai multa nevoie de ideea de Arca a lui Goe? Trollii? Aiurea. Impresia mea este ca nevoia cea mare este a bloggerilor. Ei insisi trebuie protejati, ocrotiti, salvati, impotriva abuzurilor pe care le fac, vindecati, oblojiti, tratati impotriva ranilor pe care si le fac singuri cu tesla (instrument care, dupa stiinta mea, se mai numeste prin Oltenia si „chisăr”). Pe ei ar trebui sa-i conving cat de folositoare le-ar fi o Arca, undeva pe un deal. Dar e greu. E greu pentru ca sunt incapatanati in e-Goi-citatea lor e-Goe-centrica si n-ar accepta evidenta nici picati cu ceara sau amenintati cu falimentul virtual. Acesta e omul. Te pui cu el? Daca nu-l poti convinge macar zapaceste-l, iar daca nu-l poti zapaci (pentru ca e deja) macar enerveaza-l. Asta s-a rezolvat. Sa vedem ce se mai poate face. O pauza de gandire, meditare si pre-meditare.

Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar în sân, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!

N-aveam blog si eram, nu eram, un vrej-vârtej, anonim si pantomim, fara identitate, fara eternitate, cu o consistenta volatila ca de boare prin cicoare. Azi aici, mâine-n Focsani, daca nu la Dragasani. Si ziceam ce ziceam cat voiam, unde voiam, când si câta pofta-aveam.  Si stiam (cum stiu si azi) ca a tine blog-ventrilog sau vreun alt soi de identitate persistenta in lumile-nelumile virtuale nu-i decat  a fi (nebunie si trista si goala, caci ochiul te minte, urechea te-nsala) corist sau vreun palid instrumentist in simfonia ratarii.

23 răspunsuri to “Riscurile si tentatiile „meseriei””

  1. arcaluigoe said

    Dupa lupte seculare care au durat vreo 10 editii, si dupa dileme noi si vechi (ca ciocoii), in sfarsit, dl. Andrei Gabriel Polichinelle m-a bagat de seama si brusc si in seama. Cica ar vrea pace. I-auzi ce zice in Dilema Veche:

    GOE – adăugat de Polichinelle la data de 16 Iulie 2010 01:07:10

    „Îl cunosc toţi cititorii on-line ai rubricii Situaţiunea. N-au de ales. Insul şi-a amenajat vizuină în hrubele infinite ale textelor domnului Pleşu, a confiscat, onomastic, notorietatea unui ştrengar mădărit şi, din ipostaza asta piezişă, linge, scuipă, măsoară, bârfeşte, gâdilă sau lustruieşte, cu o paranormală hărnicie, soclul eseistului. Când îl critică, o face cu un amestec de tandreţe răşinoasă şi acrimonie cochetă. Dacă îl aplaudă, nu uită să strecoare şi un ghiont viril, de recenzent jocular crescut în oţetărie. Nici lectorul articolelor nu e cruţat. Omul nostru îl hărţuieşte cu hermemenutici bizare, îi divulgă parfumuri ideologice, îl dăscăleşte cu privire la fraze criptice, flirturi ilegitime, abuzuri viclene şi insinuări rococo pe care Andrei Pleşu le practică, conştient sau nu, în timp ce-şi scrie textele. Nu neg că, în câteva rânduri, am frecventat, dintr-un soi de curiozitate juvenilă, histrionismul enciclopedic şi zbanghiu, punerea în scenă de sine a acestui sfârâiac eferverscent. Însă, după un timp, văzându-l cum îşi ţese, nedormit, ubicuitatea, cum comentează şi livrează replici cu nemiluita, cum îşi administrează vâscos gloriola subterană, n-ai cum să nu te întrebi dacă personajul e în toate minţile, dacă are şi o viaţă diurnă, în afara buncărului virtual, cât are de gând s-o mai ţină aşa, parazitând când acru, când lubric editorialele de hebdomadar ale lui Andrei Pleşu. Eu unul l-aş ruga să-şi răposeze masca, să ia o fertilă pauză, să-şi găsească o gazdă solară pentru ambiţiile sale literare, să închidă prăvălia burlescă de sub asfaltul Dilemei Vechi. Ne-a convins, ne-a beştelit, ne-a persiflat, ne-a obosit… De va opta pentru concediu, îl vom iubi.”

    As putea oare pentru ca sa-l tratez cu refuz? Cineva tor ar ramane mofluz.

    P.S. Daca as fi stiut ce lucruri complicate fac la Dilema nici ca as fi indraznit sa ma apuc de ele. Bine ca n-am stiut. O sa apuc sa ma studiez in scoala. Se pare ca am ce invata de la mine. Dar nu ma cunosc prea bine. Noroc cu anonimul virtual Polichinelle ca mi-a deschis ochii. Asa de tare mi i-a deschis ca o sa stau cu ei belitzi si nici sa dorm n-o sa mai pot, in ubicuitatea mea notorie. Ca una e sa nu poti sa dormi intr-o existenta si alta e sa fi insomniac in toate. 😯 Se pare ca boala AVP e contagioasa si la case mai mari. Ca n-o sa vina acuma Viorel si sa-mi spuie ca blogul lui cu desene e mai tare ca Dilema. 🙄 Dar daca o sa vina eu unul o sa-l cred. Sincer.

    • Dl.Goe said

      Am incercat (sensibil fiind la sensibilitatile altora) sa nu las mesajul din Dilema Veche, ce-mi era adresat in mod expres, fara un raspuns. Absenta unui raspuns, adica o tacere bine tintita (care de altfel nu ma caracterizeaza) ar fi avut mai multe conotatii negative decat pozitive. Bilateral. Deci am raspuns, pastrandu-ma in registrul propus de catre anonimul Polichinelle. Intr-o maniera abuziva, neprietenoasa, dusmanoasa, amoatoriceasca, tematoare, inexplicabila, domnii administratori-moderatori de la Dilema Veche, mi-au refuzat dreptul la replica. Pentru mine, desigur, asta nu e o problema. E o problema asa… in general, a revistei inconsistent numita Dilema (de veche e veche, deja, aproape invechita), a presei, a tarisoarei, in care mereu unii sunt mai egali decat altii.

      Iata asadar, micutzul mesaj, refuzat far de rezon de catre dilematicii moderatori problematici:

      „D-le Andrei Gabriel Polichinelle, (draga gazda solara) ar trebui, s-ar zice, sa fiu multumit de interventia d-voastra, sa iau pauza de iubire ceruta (ca-n apelul catre lichele) si sa ma mândresc cu mine-ma, bine merci. In schimb toata povestea nu reuseste decat sa ma amuze nitzel. Incercarea dv. de a limita (prin compensare) efectele (niste efecte), fara a schimba cu nimic „cauzele”, n-are cum aduce ameliorari notabile si linisti propice creatiei literar-editoriale. E o iluzie, o speranta desarta, o utopie, ca comunismul. Il puteti poate speria, mitui, bana, convinge prin lamurire, pe un dl. Goe, dar patria, patria d-le Polichinelle are un potential inimaginabil de domni Goe. Atata vreme cat articolele d-voastra neglijente le ofera hrana, nimic nu este de facut. Nu aveti decat sa va consolati, detasati (sa optati pentru suverana detasare) sau sa luati o pauza de (raz)gandire. Avantajul esential pe care-l aveti fata de domnii Goe este ca, indiferent cum veti proceda, noi va vom iubi. Noi cititorii mofturosi si veleitari, asa răzgâiați cum ne aflam. Habar nu aveti cat de capabili suntem sa iubim. Ca cine se tachineaza se iubeste dupa cum zicea si nemuritorul Decartes. Vad ca ati inceput si dv. cu tachinarile.

      P.S. Nu sunt multe prea multe interventiile lui dl.Goe. Celelalte sunt prea putine. Si asta e „meritul” Dilemei.

      P.P.S. Foarte de acord cu substratul interventiei d-lui poet (ca altfel nu pot sa-i zic) Florin Iaru. Convingerea sa nestramutata ca un procentaj de 1-2% ar fi suficient si suficient de cuprinzator pentru a fi si domnia sa inclus in categorie, ramane mereu, mereu, monumentala. Bravos.

      P.P.P.S. Repetati (de proba) „goe-goe-goe-goe…” dupa circa 10-15 secunde sau mai rapid veti realiza ca spuneti „eu, eu si eu”, precum agentul Smith din Matrix. Ramane de vazut care eu. Eu Goe supremul.”

      Ca supliment literar-artistic, aceeasi moderatori miselesti au mai trimis spre nefiinta o alta replica nevinovata:

      „Admir nitzel!

      Zice dl. Andrei P. (oarecum neinspirat): „Admiraţia cuiva care mă apreciază strict în măsura în care îi confirm ataşamentele politice nu mă flatează peste măsură.”…ci cu masura! Asa zic si eu. O admiratie daca nu-i neconditionata aia nu e admiratie. Noua din asta neconditionata ne trebuie. Sa ma admiri pe o parte si sa ma critici, nu prin alte parti, tot aci dar pe alta parte, denota partialitate. Noi votam impartialitatea. Nu?”

      • ghelme said

        este, intr-adevar, atat de imposibila interactiunea online la dilema incat pare un test prin care sa se aleaga cu adevarat cine cei care merita sa scrie acolo
        dar asta e si hazul pana la urma, daca s-ar scrie usor ar fi plin de troli, asa se aleg doar trolii cu vointa

        • Dl.Goe said

          @ghelme – Va raspund aici si la mesajele recente care s-au ascuns intr-o pagina mai veche cu comentarii. Asadar, ce este Arca lui Goe n-as putea sa va spun pentru ca nu stiu nici eu. Ce? Am eu timp de studiat obiectul cu pricina? Ca n-am. As putea sa va spun insa ce vrea sa fie Arca: nici blog nici forum, nici alteceva din gama asta si nici anti-blog, anti-forum etc. In mod pretentios sau nu Arca vrea sa fie ceva complementar tipurilor de entitati pe care le-ati pomenit, un soi de meta-blog-forum, adica un loc in care blogo-foro-sfera sa se oglindeasca pe sine, in ansamblul sau, cand se intampla sa treaca pe aici, din cand in cand, prin reprezentantii sai. Actuala limitare tehnica, ce forteza Arca sa accepte constrangerile unui format de blog, este cea mai neinsemnata dintre cele care impiedica Arca sa fie intr-adevar ceea ce-si propune. Cum vor fi, daca vor fi surmontate, respectivele constrangeri, inainte ca blogareala sa devina ea insasi totalmente desueta, ramane de vazut. Pana atunci orice sugestii, idei, comentarii, recomandari, observatii, pertinente, la problema nu pot fi decat bine-venite, utile si luate in seama/considerare.

          P.S. In legatura cu cei de la Dilema aveti mare dreptate. Asa le (si) trebuie. Este de neinteles ce asteapta ei de la forum si mai ales de ce-l tin deschis.

  2. Post nou la TILBUHOGLINDA. Niste po(z)ne de rasu-plansu!

  3. ambre said

    Ah, nu mai e la modă blogul?! Ce tragedie!
    Şi atunci, ce e în loc? La modă, adică.

    • Dl.Goe said

      Nu se stie. N-am studiat prea atent problema. M-a incantat invers faptul ca mi s-ar confirma astfel, ca de fiecare data cand ma decid sa incerc vreo oportunitate, de orice fel, intotdeauna este prea tarziu, ajung cu intarziere, de parca toate lucrurile placute (care nu sunt ilegale, imorale si nici nu ingrasa) ar fi organizate dupa scheme piramidale sau de parca m-ar astepta pe mine sa le dau stingerea. Era un banc pe vremuri (culmea snobismului pare-mi-se) care zicea ca trebuie sa faci SIDA anul asta, ca la anul oricum are toata lumea. Cam asa si cu blogurile. Cam are deja toata lumea. Problema este daca trebuie sa ne deranjeze ca o „tzoala” care ne vine bine si in care ne simtim comod nu mai e la moda. Se vor gasi prieteni sa strabe din nas si sa ne evite vazundu-ne la nesfarsit in aceeasi pereche de blugi. Da’ dai dracu! Blugi care ascund fix aceleasi lucruri pe care le acopereau si atunci cand ei, blugii aceia, erau foarte la moda. Vad ca la tine blogii (asta o fi pluralul de la blog?) ascund preocuparea pentru dragoste, comunicare, perfectiune. Nu prea cred sa conteze prea tare in ce anume imbraci aceste procupari. Sa zicem ca te casatoresti si faci copii carora li te dedici (dar numai in timpul liber) si-i dedulcesti si pe ei la dragoste, comunicare, perfectiune. Atunci copiii vor fi la moda. Se vor gasi unii (destui) sa spuna ca nu sunt la moda si ca la moda este altceva. Nicio tragedie deci.

  4. ambre said

    Glumeam. Bineînţeles că nu e nicio tragedie. Blogul e doar un fel de mâncare care place sau nu. Şi cât place, continui să-l consumi.

    Iar tu nu cred că ajungi „prea târziu”. Pentru tine, când ajungi, e de fapt momentul potrivit. Până la urmă, asta e cam tot ce contează.

  5. @Dl.Goe
    Pentru ca nu cumva – Doamne fereste! – depresia (virtuala, se-ntelege) sa va „maltrateze” cu vreo „invitatie” in stil „manolescian”, dar nu de la N.Manolescu, va reamintesc „un sfat” al parintelui d-voastra imaginar:
    „Luati o jumatate de afirmare a unui ziar opozant si amestecati-o bine cu o jumatate de dezmintire a unuia guvernamental – iata o reteta adeseori buna pentru a afla adevarul.”
    Dupa cum observati, „sfatul” lui Nenea Iancu nu spune nimic despre afirmarea adevarului. In orice caz, acesta nu se toarna, ca dulceata, in galosi!

    • Dl.Goe said

      @Vasile Gogea – Ca de obicei, indiferent unde postati, interventile d-voastra au un farmec special, un parfum aparte, au suflet. Prin simpla lor prezenta pot servi cu succes orice cauza. Tot ca de obicei insa, si probabil ca v-ati straduit, exersand indelung, sa obtineti acest efect, continutul mesajelor reuseste sa evadeze brutal din capcana oricarei cauze, oferind de la mare distanta doar sugestii indepartate de „esenta in sine”. Sper ca nu va veti supara daca voi indrazni sa consider ca ati putea fi un personaj (nou nout) in cartile lui Charles Lutwidge Dodgson, 100% compatibil cu fiecare dintre personajele deja existente in lumea oglinzii.

      a) cat priveste depresia, nicio sansa, nicio speranta, cu atat mai emotionanta grija
      b) corect, asa (si) facem, luam „ziare/bloguri” opuse si le amestecam bine, bine pentru a fi siguri ca nu ne scapa vreun adevar statistic. Asta daca ne intereseaza adevarurile de gata ale zirelor/blogurilor. Dar ce facem daca ne intereseaza adevarul nu despre guvern si opozitie ci adevarul despre ziarele guvernului si ziarele opozitiei. Unde gasim meta-ziarele egale si de sens contrar care scriu despre ziare? Sfatul d-voastra (preluat de la tata) bun pentru anumite soiuri de adevar nu ne poate ajuta sa aflam ce este un blog, un troll, care este diferenta dintre bloguri si trolii si in genere la ce sunt bune aceste doua esente noi, despre care in urma cu doar zece ani habar nu aveam ca vor aprea din neant si (ne) vor umple lumea. Turnatul dulcetei in galosi este un mijloc excelent de a afla adevarul. Ii face pe unii si pe altii sa reactioneze, se manifeste, sa se enerveze, sa-si iasa din sine, sa-si dea in petec, oferind indirect informatii o mie despre problema in discutie: ce sunt bloggerii, trolli si de ce?

      P.S. Va multumesc pentru vizita. Mi-ar placea candva sa va iau un interviu virtual. Cand s-or mai aseza lucrurile si atenua asperitatile: Interviul lui Goe cu Gogea! 🙄

  6. ghelme said

    domnul Goe, va rog, spuneti ceva sa stim ca sunteti dumneavostra!
    va simteti bine?

    • arcaluigoe said

      Cand pasarea soseste –
      daca soseste –
      pastrezi cea mai adanca liniste:
      astepti mai intai ca pasarea sa intre in colivie
      si dupa ce a intrat
      inchizi usita binisor cu pensula,
      apoi
      stergi toate gratiile una cate una
      cu mare grija, nu cumva s-atingi vreo pana.

      Pe urma faci portretul arborelui, alegand
      din toate crengile pe cele mai frumoase,
      iar pentru pasare pictezi dupa aceea
      frunzisul verde si racoarea vantului,
      pulberea soarelui,
      fosnetul gazelor prin iarba in caldura verii,
      apoi astepti ca pasarea sa cante…

      Daca nu canta
      e semn rau –
      semn ca tabloul nu e bun
      dar daca vrea sa cante, e semn bun,
      e semn ca poti semna.
      Atunci ii smulgi o pana
      binisor de tot
      si pe un colt al panzei te iscalesti: Jacques Prevert

      Blog – ultima reduta a iluziei ca vocile care nu se aud nu exista… Si cu voia dv. ultimul pe lista DAN DORINTA: Dan dadu de-a dura doua doage duduind demential. Si Cornu sunaaaaa… Insa foarte putin.

      • ghelme said

        m-am linistit. si daca domnul Goe nu mai e adevaratul domn Goe ci un nou domn Goe, il gasesc un domn Goe absolut acceptabil

        • Dl.Goe said

          Adevaratul Dl.Goe nu exista, exista insa o mare multime de instantieri polimorfice ale clasei cu acest nume, toate fara exceptie, absolut acceptabile, ca sa zic asa.

  7. Kibby said

    Splendide versuri, nu stiu daca dl Goe e cel adevarat. in urma groaznicelor dezvaluiri am aflat ca DG ar putea fi Devis Grebu, de care marturisesc ca n-am auzit in viata mea. Either way – ii multumesc dlui Goe, mi-a placut f mult ca musafir pe arca.

    Si intro-ul cu Marcel Proust mi-a placut foarte mult. totusi aveti nevoie de o parola mai greu de ghicit

  8. radu said

    Sa inteleg ca tampitelul Unchi Vania a cedat nervos?

    • Dl.Goe said

      @Radu – Sa inteleg ca stii cine e unchiul Vania?

      • radu said

        Ia gandeste-te domn Goe.
        Cine era in orgasm acum 24 de ore?
        Bagaboanta lui avp care murea , cretina, de grija Monicai .
        Mai zicea ca e o buna hackerita.
        Pa dracu!
        Banuiesc numai , ca e din zona prietenilor poetului dunarean cosmogonic.
        Pun pariu ca e acelasi personaj care s-a jucat cu Monica

  9. radu said

    PS
    Cum ati reusit sa refaceti blogul?
    Tehnic vorbind
    Chiar ma intereseaza
    Ati pastrat tot?

    • Dl.Goe said

      O sa revin cand imi revin cu o postare pe tema asta.

      • radu said

        Va inteleg!
        Si acum maiam o rugaminte .
        Sa acceptati scuzele mele ca , luat de val am reactionat cam nefiresc pentru mine la tampeniile pe care fosta turnatoare Steliana Ionescu le-a debitat pe blog.
        Asa ca daca am sarit calu’ (asta dvs. puteti s-o apreciati) asta nu a fost bine mai ales pentru mine.
        Dar revolta mea a fost justificata cai am avut informatia asta cu angajamentul de colaborator al individei din 1987 si m-am cam enervat.
        Gandind acum la rece cred ca am reactionat nejustificat.
        Informatia putea fi o mistificare , dar tinand cont de manifestarile individei parca imi vine sa îidau crezare
        In rest sa aveti o noapte linistita si un weekend placut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: