(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 6 octombrie 2010

Dorin Tudoran, Miorita si altii

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 6, 2010

De trei zile-ncoace…

Sau Conu Dorin fata cu critica ratiunii (im)PUR-e…

De trei zile-ncoace conului Dorin gura nu-i mai tace. Ii multumeste intr-una lui Cristian si Tudor si Popescu pentru ajutorul si asistenta nesperate si dezinteresate pe care acesta acesta i le-a acordat fara preaviz, in lupta cu dusmanii, cu detractorii, cu pigmeii, cu epigonii, cu cu-cu, cu… CTP-ul a ales dintre dusmanii d-lui Tudoran pe aceia care se intampla sa fie prieteni cu dusmanii sai personali (ai CTP-ului, vezi bine) si pe care i-a tavalit de le-au mers fugii. I-auzi ce le zice tribunul presei:

Acest Dorin Tudoran e omul lui Felix…

Propoziţia asta e făcută publică la sfârşit de septembrie 2010. Ea aparţine unei mediocrităţi agresive şi e reprezentativă pentru haita din care face parte. Aceşti anticomunişti mult după spartul târgului, disidenţi nechezol, eroizându-se masturbator în faţa tinerilor lipsiţi de simţul realităţii, boxând îndârjit cu propria lor umbră, sunt locotenenţi perfecţi, adică ţiitori de loc ai „patrioţilor” care îl turnau şi-l denigrau pe Dorin Tudoran în anii ’80.

Confuzia e maxima pentru ca, in fond, descrierea corespunde perfect chiar oamenilor de la Antene, alde Badea, Ciutacu, Gadea, Stan si cu voia d-voastra, ultimul pe lista chiar titanului presei CTP-tine.

CTP, acest produs expirat al presei din Romania, o rusine a presei (care uite ca n-a fost in stare sa nasca un titan si mai mare in 20 de ani de gestatie) este si un prost exemplu de evolutie, de crestere si descrestere, in plan uman. Modul in care a evouluat inginerul in ziaristica, ca formator si deformator de opinie, face pe orice om cat de cat normal la cap, la trup si (mai ales) la suflet sa priveasca pe viitor, cu exagerata circumspectie orice lider de opinie care cocheteaza autoritar (sic) cu adevarul (adevarul cu „a” mic nu Adevarul cu amic), cu echidistanta, cu capacitatea de a sesiza si formula esentialul… Ratarea specimenului CTP-tine este in sine un inhibitor major in aparitia si consacrarea unor alti necesari lideri de opinie credibili, cu priza la public din randul tinerilor talentati, prezenti prin presa. Poti sa stii ca oricare dintre ei n-o sa evolueze taman ca CTP-tine?

Dar ma rog nu despre titan era vorba aici ci despre protejatul sau de circumstanta, cel caruia de trei zile-ncoace gura nu-i mai tace, scrisul nu-i mai place si-ntr-una zice „saru-mana Cristian”… Voci din siaj afirma ca gestul sau e doar unul elegant si firesc, intre oameni civilizati si ca orice alte interpretari sunt tendentioase. O fi… Sau n-o fi…

Daca voia sa-i multumeasca lui CTP-tine, conul Dorin avea alternativa. Mai potrivit ar fi fost sa scrie, cu modestie nespecifica, un comentariu (cu exact continutul titlului de post ce-i troneaza de trei zile-n blog) chiar in subsolul articolului de la „Gandul”, acolo unde s-a produs solidarizarea intre cei doi. Ar fi fost un gest curajos si spectaculos. Ar fi luat la cunostiinta si CTP-ul, si cititorii sai (era important) si si comentatorii de acolo. Conu Dorin si-ar fi luat injuraturile de rigoare intru intarirea demonstratiei lui CTP-tine si totul ar fi curs firesc. Conu Dorin insa a ales o alta varianta de „saru-mana”, un post vid pe blog (bine ca n-a fost iarasi un post negru), cu multumescul in cap, si cu trimitere catre maciuca lui CTP-tine… Si pe care-l tine-n top ca sa fie sigur ca citeste toata lumea si ia aminte: conul Dorin nu e singur in gandire… in padure… Fiti cuminti ca va dau lui CTP. Am impresia ca dl. Biju este mult mai important decat pare. Sau macar asa il fac sa para domnii Tudoran si Popescu. Ca sa fii tu insuti mare trebuie ca si adversarii tai sa fie mari, sau sa-i faci sa para asa. Desigur ca Dorin Tudoran n-a premeditat nimic din asta. Asa i-a iesit: spontan. Ca intotdeauna.

In fond CTP-ul ar fi putut avea dreptate in articolul sau daca ar fi spus raspicat ca asemenea „locotenenti” care adera la fel de fel de centre de putere (si „ceilalti”, infernul sunt ceilalti, nu doar ca nu fac exceptie dar exceleaza la capitolul loctenenti si sub-locotenenti) nu sunt chiar „centrul”. N-are „centrul” nicio treaba cu Dorin Tudoran (decat in imaginatia lui poate). Cant-autorul CTP-tine se foloseste de acest episod banal, ca sa se inspire in materie de versuri (caci este si textier). Ca doar nu era sa-si cante melodia doar cu tra-la-la… Melodia ramne aceeasi. Si refrenul la fel. Re-make-ul de ameliorare vine doar pe la versuri. Multumesc Dorin Tudoran.

Iar Dorin Tudoran ar fi putut fi banuit de ingenioasa ingenuitate pentru multumirile si reclama gratuita facuta articolului lui CTP-tine doar daca nu ar fi exagerat suspect cu eforturile (si zgomotul aferent) in incercarea de a demonta niste acuzatii oricum ridicole, precum aceea ca ar fi omul lui Voiculescu. Este evident ca nu (mai) este. Nu e evident de ce nu (mai) este, dar asta conteaza mai putin. Important este insa sa ne dedam luxuriant risipei pentru a demonta acuzatii stupide la capatul carora vom obosi firesc si strategic. Asta va face ca opinia publica sa fie intelegatoare cu faptul ca renuntam (cu lehamite, ah) sa mai construim aparari vizavi de alte si alte acuzatii si reprosuri… dintre care unele… nu sunt chiar stupide. Herta Muller zice ca n-am fi avut dizitenti. Sa nu fi auzit dânsa de Dorin Tudoran?

 

Update: Pentru a-i putea multumi cum se cuvine lui CTP, CDT a tinut multumescul in  top 3 zile incheiate (ca atat tine un priveghi), pastrand totodata inchise in sine alte articole importante,  pe care le-a publicat recent la interval de cateva ore, unul despre Mihai Botez si altul despre Andrei Plesu. Dar ma rog, mortii cu mortii, vii cu vii.  Unul pe fata, unul pe dos.  Se pregateste Adrian Marino?

Posted in Poetul GreFo | 230 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: