(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Poemul de Goethit – Puterea si neputintele cuvintelor

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 28, 2010

… mesaj aflat in curs…-==-=-=(para-n-teza: Saptamana asta recomand: Blogul lui Franck Melen(*))

„Dl. Serban Mihailescu (…) pronuntå cu voce tare cateva din cuvintele pe care le avea in minte, acumulate cam spre zona de iesire. Cuvintele isi facura imediat efectul. Dl. Mihailescu se mira, ca intotdeauna, in fata acestei succesiuni aparent logice intre cauza si efect, intrebandu-se iarasi (retoric, pe un fir paralel) cum Dumnezeu nu reusesc cuvintele nerostite sa-si faca efectul, devreme ce sunt deja articulate in mintea sa. Dl. Mihailescu este imbracat intr-un costum (probabil Armani), care-i vine perfect, (si asta pentru ca domnia sa cunoaste foarte exact puterea vorbelor care spun ca (nu) haina face pe om), cu cravata caramizie ornata cu fleur de lis si cu alte doua motive masonice. Pe dedesupt poarta o camasa pal-purpurie (foarte pal) cu reflexe matasoase, care face ape atunci cand este proaspat calcata si nu esti transpirat. In mod oarecum bizar, in picioare, dl. Serban Mihailescu poarta ghete. Niste ghete foarte robuste pline de noroi. Dl. Mihailescu nu se gandeste in mod explicit la toate aceste lucruri (care coezista simbiotic cu toate celelalte procese mentale in care este implicat in paralel) decât atunci cand nu are incotro. D. Mihailescu constata ca efectele cuvintelor pronuntate (caci mai mai intai a fost cuvantul si apoi efectele) se intind pe o arie extrem de limitata: pe o raza de doar cativa centimetri in jurul capului sau, destul de mare ce-i drept. Nefiind un novice in ale comunicarii dl. Mihailescu puse mana pe telefonul celular pentru a extinde zona de manifestare a efectelor vorbelor sale in toata aria de acoperire. Surprins si apoi intrigat (indignat?) dl. Mihailescu observa ca nu are semnal, aflandu-se in ghete, in afara ariei de acoperire civila. Fara graba  isi dadu jos costumul (probabil Armani), cravata masonica si camasa uda de transpiratie (care nu mai face ape) si se imbraca cu echipamentul militar de campanie pe care-l scoate din rucsacul diplomat. In momentul in care chipiul fu asezat pe cap semnalul pe telefonul celular reveni la cote normale astfel incat dl. general Serban Mihailescu (de profesie regizor de filme, in civilie) putu sa-si sune sotia pe celular. Din motive necunoscute d-na Mihailescu nu raspunse. Utilizand principiul acumularii de semnal dl. Mihailescu ii lasa un scurt mesaj, aspru si imperativ.”

Intrucat toate cuvintele cunoscute  (si incluse cuminte in dictionarele explicative ale limbilor romana, maghiara, armena, rusa, portugheza si ale altor limbi ) au la origine interjectii (si va rog foarte mult sa nu va prefaceti mirati in fata acestei evidente pre-istorice) nu este deloc straniu faptul ca sensurile cuprinse in cuvinte sunt inrudite logic, in masura in care cuvintele suna asemanator. In cvasi-majoritatea cazurilor (pentru economie de spatiu) fiecare cuvant inmagazineaza mai multe sensuri dar care nu se pot indeparta prea tare intre ele pentru ca sunt legate la baza, prin semnificatia interjectiei primordiale din era necuvantatoare a ante-vorbiri articulate. De aceea, in mod  inevitabil,  noe, ego, goe, goebels, goethe si goethit, de exemplu, au semnificatii destul de apropiate intr-un anumit  plan, al eufoniei (care intersectaeza oblic planurile logic, semantic, afectiv, psihologic, fiziologic si religios)…

Dupa cum se stie (prin puterea diatezei pasive) Arca lui Goe nu este un b-log. Nu este nici anti-blog. Nu este pro-blog. Este insa, nitelus, para-blog si meta-blog. In insiruirea vag descriptiva de mai sus, accentul cade, in mod firesc, pe cuvantul „nitelus”. Asadar o constructie firava sub aspectul ontologiei aparente. Termenii vehiculati, ideobste haotic, pre-biotic, oparian, pe Arca lui Goe sunt in speta binecunoscuti: libertate de expresie, libertate de exprimare, drept la replica, meta-comunicare, blogging, trolling, trolling-loco, trolling distant, anonimat,  anonimitate, ego, n-anonimi, onanimi, clonare, identitate, virtual-imaginar, persoana, personaj, multiplicitate, forum, forumism, ratare, abuz, sens, deficit identitar, deceptie identitara, spatiu public, spatiu privat, trollingul ludic si recreational, ludens, distinctie, aka, ad-hoc, uni-vers, vers, versus, public-versus-privat si mai ales multe alte versus-uri care fac intrarea in universul relatiilor care guverneaza ideea de Arca a lui Goe pe baza raporturilor contradictoriu-complementare si de congruenta relationar caduca intre blogger si troll sau intre „public/nepublic” si „privat/neprivat” sau intre „anonimat/anonimitate” si „notorietate/consacrare”. Asadar avvem un nume (descriptiv): Arca lui Goe (clar, destul de clar oricat de eliptic) si o semnificatie (vaga:  nitelus para-blog, nitelusi meta-blog si in rest mister sau nimica) aflata in curs de clarificare. Pentru fiinte meta-inteligente descriptivul „(b)Arca lui Goe” ar trebui sa spuna totul deoadata. Dar pentru placerea conversatiei cu oameni inteligenti (doar inteligenti) ne aflam aici pe cursul de convergenta (d)intre concept si implementarea sa. Conceptia si proiectul aferent sunt pre-finalizate. Santierul e pus la punct, schela e afisata la vedere… Blestemul mesterului Manole (si mai ales al Anei, da, da Ana) n-ar trebui sa  afecteze prea mult reactiile publicului spectator fata de lentoarea cu care masinistii monteaza decorul, intre acte, la vedere, si nici penuria de materiale (vorbesc despre materialele pentru schela caci cele pentru Arca lui Goe se gasesc pretutindeni din belsug, din blogary si din alte surse de materii prime, cum ar fi din mine. Si putzuri).

Semnnifiactia secreta (in forma de curcubeu) a nitelus para-blogului si meta-blogului b-arc-a-lui-goe  se ascunde, oarecum, in semi-cuvintele care s-au adunat (de prin diverse interjectii originire) sub pre-fixarile meta-si-para. Tot ceea ce excede (prin sonoritate) sensul semi-cuvintelor de dupa cratima, subliniind discret dihotomia intre prefix si corpul cuvantului, formeaza prin combinari si acumulari o imagine operationala a semnificatiei momentane a para-meta-blogului. Rezultanta acestora dar si fiecare in parte desemneaza destul de exact si semnificativ (b)Arca lui Goe, daca mai era nevoie:

Para-trasnet, para-bola, para-lela, para-pluie, para-militar, para-van, para-normal, para-graf, para-psihologie, para-dox, para-nteze, para-ntetic, para-zit, para-pet, para-zitar, para-lizie, para-fa, para-da, para-suta, para-digmatic, para-diziac, para-dis, para-fina, para-geneza, para-laxa, para-logism, para-lelogram, para-lelipiped, para-meci, para-noia, para-goe, para-metru, para-selenă, para-simpatic, para-sintetic, para-sinoptic, para-taxa, para-re, para-, para-vant, para-zapada, para-scantei, para-solar, para-xial, para-digma, para-frazare, para-fraza si mai ales PARA-GON (n.b. lb.\ eng. in text)

Meta-, meta-n, meta-l, meta-loid, meta-lurgist, meta-fora, meta-fizica, meta-bolism, meta-carpian, meta-centru, meta-geneza, meta-limbaj, meta-comunicare, meta-mer, meta-morfic, meta-morfoza, meta-morfism, meta-fosfat, meta-frază, meta-plasma, meta-staza, meta-tarsian, meta-teza, meta-nol, meta-fonie, meta-lizare.

Fu confuzie? Genune? Fu noian intins de ape? N-a fost lume priceputa…

Efectul existentei spatiului virtual ca „urlatoare” la liber si la discretie a avut si are inca multiple efecte bizare asupra participantilor la trafic.  Putini au fost cei capabili de progres constant intru intampinarea libertatii de exprimare sub auspicii, daca nu democratice (caci democratiea e o arta dificila) atunci macar morale si in spiritul minimal al fair-play-ului si sportivitatii. Cei mai multi au atins foarte rapid limitele suportabile ale libertatii si s-au intors in micro-dictaturile ferme si datatoare de iluzorie siguranta. Unii s-au conglomerat in tipice Ferme de Animale, cedand cu mare usurinta tentatiei gregarismului si segregationismului (cazul sindicatului blogurilor de stanga din Romania: SBS Romania), altii au decazut in anonimat chiar daca semneaza inca sonor (cazul DT de ex) in timp ce pe altii au fost scosi din anonimitate (mai rar din anonimat), iar altora li s-a exacerbat fondul frustrarilor inalienabile… in fine multe nenorociri despre care s-ar pute scrie tratate si teze de doctorat. Behaviorismul ar putea cunoaste o noua perioada de inflorire. Fiecare caz in parte vine la pachet cu legenda si anecdota lui.

Un caz clasic de embolie gazoasa, de betie a adancurilor se manifesta la un grup auto-intitulat  „Madame Blogary”. Initial niste bloggeri independenti de succes (cine n-a auzit de Bleen?) indivizii s-au inhaitat si au decazut moral. Prima nenorocire care li s-a intamplat (fara sa-si dea seama) a fost aceea ca au fost scosi din anonimitate (nu si din anonimat. Who the fuck are these guys: Florin Cojocaru, Mirel Axinte?) si impinsi sa ilustreze exemplar Principiul lui Peter. Emblematica va ramane sectiunea in care sunt propuse Regulile comentariilor. Este foarte amuzant ca acolo au ajuns nu numai sa blocheze comentarii care nu incalca niciuna dintre regulile propuse oficial ci chiar sa retraga mesaje pe care initial le-au acceptat si le-au postat pe blog, impreuna cu propriile replici alocate acelor mesaje. Comic nu? Si asta nu e totul! Oamenii de sub poala madamei Blogary au un potential comic de invidiat.

… meta-mesaj aflat in curs… flux-reflux… A se completa dupa citire/

8 răspunsuri to “Poemul de Goethit – Puterea si neputintele cuvintelor”

  1. Dl.Goe said

    Una dintre multele confuzii (virtuale) cu care se confrunta simpatica si virtuoasa madama Blogary este cea legata de continutul termenilor „public” si „privat”. Daca incerci s-o lamuresti se enerveaza si te baneaza.

    Iata un mesaj, initial acceptat si comentat, iar apoi sters (impreuna cu alte cateva apartinand altor comentatori ingenui), fapta petrecuta AICI

    „Constat cu dezagreabila surpriza ca-confuziile care persista, in interiorul acestei almiteri onorabile intreprinderi, sunt mult mai cuprinzatoare decat la prima vedere. Deplang faptul ca autorii considera acest website ca fiind (a)casa lor, in care n-ar putea fi trasi de urechi la vreo raspundere sau morala. Va inselati teribil domnilor. ACESTA ESTE UN SPATIU PUBLIC, NU PRIVAT. Poate nu va dati seama. Poate mai meditati. //// Si inca ceva (de la un baiat mai destept si mai voinic decat voi): “Costul progresului moral şi intelectual este spulberarea confortului sufletesc, care se bazează pe consens şi conformism. Totul trebuie să poată fi supus criticii (nu injuriei!), inclusiv convingerile noastre cele mai scumpe. Iar acest lucru, recunosc, este ofensator. Dar e preţul pe care trebuie să-l plătim: de dragul libertăţii, al autenticităţii, al progresului intelectual şi moral trebuie să apărăm dreptul la existenţă al discursurilor critice ofensatoare. Ofensatoare nu doar pentru alţii, ci şi pentru noi. Ofensatoare nu doar la adresa ideilor pe care le dezaprobăm, ci şi la adresa valorilor pe care le preţuim. Oricât de greu ne-ar fi să acceptăm acest lucru, libertatea de opinie merită, cred, acest sacrificiu emoţional.” (Horia-Roman Patapievici)”

    Replica venita de la dl. Cutare Cojocaru, in intampinarea acestui nevinovat mesaj on topic, a fost una agresiva, plina de sentiment si incarcatura emotionala. Eram invitat sa facem „noi” un blog mai bun inainte de a ni se accepta (vai) comentariile pe blog-ary.

    Dl.Goe a incercat un raspuns care i-a adus scurt (da’ stii, scurt, scurt) banarea.

    Iata mesajul:

    „@Florin Cojocaru – Stimate domn, continuati sa fiti urticat (aproape amarnic) fara a avea justificari rezonabile pentru asta. Este posibil insa in schimb sa aveti motive serioase. Conform unei opinii impamantenite se considera (gresit) ca un plus de agresivitate poate compensa o logica defectuoasa. Enervarea d-voastra urmata de o iminenta moderare a mesajelor mele va poate ajuta sa castigati formal disputa dar nu si dreptatea. In sfarsit, dati-mi voie sa revin la problema. Public versus privat. Oricine vinde/ofera ceva la o taraba aflata in strada se cheama ca desfasoara o activitate PUBLICA chiar si atunci cand vinde castraveti, gogosi sau inghetata. Faptul ca-si poate inchide oricand taraba si pleca acasa (in spatiul sau privat) nu inseamna ca locul in care desface, si activitatea in sine, ar fi private. Si asta ramane valabil atata vreme cat accepta sa interactioneze cu publicul intr-un spatiu public. Si Patriciu poate sa-si inchida afacerea privata care pe cale de cosecinta va stopa activitatea publica a ziarelor sale dar asta nu inseamna ca informatiile publicate pana acum in ziare n-ar fi sau n-ar mai fi publice. Chiar daca el inchide maine, ziarele sale raman in arhive (fel de fel) iar informatiile respective raman publice. In cazul blogului dv. lucrurile stau identic. Faptul ca nu exista cineva eventual preocupat sa arhiveze informatiile publice continute in articolele si comentariile de pe blogul dv. nu spune mare lucru despre cat de public versus privat ar fi blogul ci despre (dez)interesul publicului vizavi de informatiile publicate (iar nu privatizate) de catre dv. Pentru ca blogul dv. sa fie privat ar trebui ca acesta sa nu fie vizibil in saptiul public ci sa fie disponibil PENTRU LECTURA doar membrilor clubului carora sa li se permita accesul in mod controlat pe baza de parola si alte elemente de identificare. Cum ar veni, ceva ca o taraba intinsa in casa sau in curte unde au acces doar rudele. Nu e cazul aici. Faptul ca-i puteti selecta pe cei care sa scrie in „cartea de onoare” sau in „condica de sugestii si reclamatii” a magazinului dv (in care vindeti impresii contra audienta contorizata) este dreptul dv. de care insa nu e prea moral sa abuzati. Oricum cei refuzati nu vor inceta brusc sa gandeasca lucrurile care va deranjeaza si, mai devreme sau mai tarziu, vor gasi locul in care sa le si exprime. Este ceea ce incercam sa va transmit. Si incerc asta tocmai pentru ca mi se pare un blog serios si util sub aspect social. Desigur ca veti proceda (cel putin o vreme, in virtutea inertiei ) dupa cum considerati inainte de a realiza ca libertatea este mai buna decat cenzurarea inclusiv pentru a inhiba, atenua si controla lucrurile care nu va convin. N-o sa va vina sa credeti cat de mult a invatat (de ex) bloggerul Adrian Nastase in privinta asta.

    P.S. Decamdata „noi” nu putem face un blog mai bun decat Madame (fiindca nu putem) dar am facut unul mai liber. Oricum nici faptul ca al vostru e mai bun, iar al nostru e mai liber nu conteaza realmente sub aspect logic in economia discutiei despre „libertatea de exprinare in spatiile publice”. N-au a face. Aducerea in discutie a acestor aspecte (cine le-o fi adus?) este o simpla diversiune facuta in spiritul comun al pervertirii logicii de care este contaminata intreaga media din Romania. Ca d-voastra faceti asta voluntar sau nu, nu prea conteaza la logica . Conteaza doar la morala. Ca nu-i tot aia.

    P.P.S. Vad ca iar am batut apa in piua. Cum veti proceda? Ma veti lasa sa ma fac de ras in public sau veti pastra secretul in varinta „privata”, numai pentru dv. si pentru Madame. Eu va multumesc oricum.”

  2. Mirela Rogoz said

    Doamnei Blogary i s-a urcat capitalismul la cap. In compesaţie i-a coborît democraţia în călcîie, pe principiul vaselor comunicante. Am auzit ca „scrie” şi pe bani. Asta îmi aminteşte de magazinele cooperative de la ţara care vindeau şi la schimb cu produse agricole. La frizerie era scris mare in vitrina: „Bărbierim şi pe ouă”.

    • Dl.Goe said

      Partea proasta este ca la Madame Blogary se practica un capitalism colectivist, adica impur. Si asta in detrimentul celui promovat despre care momental nu voi sa spun nimic…

  3. Aa said

    Si ce mai scria, doamna Rogoz, acolo? „Barfim si pe degeaba” sau „Barfim numai organizat”?
    Nu iau neaparat apararea „Doamnei Blogary”, ci a unui principiu: in spatiu public nu venim cu „am auzit ca..”, daca nu avem probe sau macar nu spunem unde „am auzit”.
    Altfel, intru cu placere aici, chiar daca nu particip la discutii. Sper ca v-a trecut supararea de zilele trecute, domnule Goe 🙂

  4. Dl.Goe said

    Doamna Blogary (in masura in care e si sincera, nu doar calculata) a facut un gest care ar putea avea semnificatii reflexiv deontologice. A postat pe blog (AICI) linkul catre (b)Arca lui Goe, in atentia celor carora le este limitat (sub varii motivatii) dreptul de libera exprimare in ograda sa. Ceea ce denota. Sau macr ar putea denota. Ca Madame B. n-are, in fond, nimic in contra libertatii de exprimare si ca daca ingradeste vreun drept acolo la dânsa asta este doar din motive estetice de cochetarie interna, in vederea crearii unui entitati, asa… mai omogene, ne avand nimic impotriva ca vocile care-i suna fals sa cante la alta masa. Asta n-au inteles prea multi dintre bloggerii care mai degraba ar vrea sa-i vada pe bietii inimici redusi la tacere universala decat sa se multumeasca cu indepartarea lor. Abia atunci cand toti acestia vor fi capabili a fi in stare sa inteleaga ce anume ar putea castiga, afisand la vedere pe blogurile personale, adresa virtuala a locului in care se pot duce indezirabili ce-i viziteaza, (b)Arca lui Goe se va afla in blogroll-ul oricarui „scriitor virtual”, cat de cat inteligent, fara ca acesta sa ramana cu impresia ca i-ar face d-lui Goe vreun favor special si nociv-nasol. Parol. (M-am exprimat spre final asa… mai ca pe la… Ambarcatiune ca sa priceapa tot omul cum sta taina cu felul in care iti poti extinde gradele de libertate garantandu-le sau delegandu-le pe cele ale celorlalti, indiferent cate de rai sau inadecvati ar fi ei.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: