(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for ianuarie 2011

Postare provizorie. Definitiv.

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 31, 2011

Cititi acum ca nu stiti ce pierdeti !

Bunul mieu amic virtuos, A si V si P, inconjurat de (m)ucenici ascultatori, la dansul in batatura, incearca sa-si transfere magnificele-i invataturi despre libertate si altora. Dupa ce a insistat ca un un om plin de bunsimt si onoare, pe langa alti bloggeri si personaje cu propunerea demna de un doctorat sau macar de dezbatere nationala, de a nu-l mai accepta pe un anonim anume (sic) in gradinile virtuale personale, reuseste azi sa imbunatateasca dramatic termenii apelului. A si V si P este mare maestru in apeluri. La loc de cinste se afla, alaturi de alte apeluri, apelul anti-RH.  Nu e suficient sa-l banezi pe respectivul anonim anume (sic) pe blogul tau, dar trebuie sa-l eviti cu obstinatie oriunde s-ar afla acesta intamplator si eventual sa eviti cu sfintenie lourile prin care acesta a umblat, imputind aerul. Daca nu procedezi asa te-ai ars. Anatema avepiana te paste. Poate sa  reusesti in mod miraculos sa scapi nears pe rug pentru erezie dar atunci vei continua sa-ti duci mizerabila existenta ca un proscris.  Bucura-te Radu Humor. Esti o persoana importanta. Regele hyperspatiului te considera asa.

P.S. De cand a demarat campania de deratizare a lui R.H., egalul acestuia, AVP (doau personaje anonime din blogosfera virtuala, nu?, in spatele carora se afla doi cetateni dubiosi ai patriei noastre, doi patrioti) i-a ridicat el insusi in persoana banarea, in nenumarate randuri, chiar pe blogul sau, complacandu-se in a-l gazdui, invoca sau oferi ca ofranda prioteselor sale. Ce sa mai intelegi de aici? Ca n-ai ce. Nu faceti ca ei.

Si un bonus nepretuit:

 

 

Posted in Poetul Paradigma - Fo-pe-Vi | Etichetat: , | Leave a Comment »

Invăţaturile lui nea „Goe” Tudoran către foştii săi compatrioţi!

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 30, 2011

A.

„Aşa e. Mai spun ceva: toată lumea crede că România este ţara cea mai coruptă. Eu cred că Washingtonul este mai corupt politic decât Bucureştiul. Ce face insuportabilă corupţia în România este stratul de jeg de pe ea – de la ce se vorbeşte până la ce iese pe piaţă. Nicăieri, când răbufnesc aranjamentele politice, nu o fac la rigolă, la canal. Aici toată mizeria iese afară.

B.

Uitaţi-vă pe forumuri, în presă sau pe bloguri. Omul nu te mai citeşte ca să vadă dacă e de acord cu tine sau nu, o face doar pentru a-ţi transmite că pentru el tu nu reprezinţi nimic. Îşi satisface două necesităţi: de a spune, de sub pseudonim, că el există şi de a-ţi transmite că tu, deşi semnezi cu numele tău, nu exişti.”Dorin Tudoran, in trecere prin Romania.

Update 1.

Echipajul (b)Arcei lui Goe protesteaza vehement pe aceasta cale impotriva:

a) Hartuielilor la care este supus Julian Assange.

b) Inchiderii abuzive a studiourilor Al Jazeera din Cairo.

Consideram ca libertatea de expresie este in suferinta din cauza acestor abuzuri.  Julian Assange si Al Jazeera pot conta oricand pe gazduire si refugiu pe Arca lui Goe, alaturi de Radu Humor si alti cativa.

Update 2.

Punctul A. din invataturile lui nea „Goe” Tudoran abunda in paradoxuri. Conul Dorin accepta sa populeze o tara,  in care, d-lui, ca cetatean plateste taxe, mai corupta chiar decat Romania. Nu numai ca accepta, dar nu se remarca prin niciun fel de dizidenta, cat de mica. Nu e asta un paradox? Poate ca nu. Stai sa vezi ca ne spune chiar el mai departe. Ca nimeni n-are dreptul a manca de la discretie. In Romania coruptia e insuportabila pentru ca totul (sau aproape totul) iese la iveala. Pai daca se perpetua regimul Nastase, conul Dorin dadea cu tifla coruptului sistem american si ar fi fost bine mersi, consilier (de consilier) in dulcea limba romneasca. Plus gazetar la si la si tra-la-la. Asa insa… nicio branza. Nu mai poate omul sa consilieze ca se murdareste pe pantofii de lac de la mizeria care iese afara din canal. Problema Romaniei este care va sa zica drenajul. De aici vine deranjul: de la drenaj. Vinovat este „Basescu”, omul care a zapacit momentan sistemul, incalcand conventiile tacerii curate. Singurul care a accept sa lase gunoiul sa iasa la vedere sperand (poate) ca asta-i va ajuta la he-he-he, progres si reforma. Vede romnul mizeria, realizeza ca exista o problema si atunci va sprijini rezolvarea ei. Aiurea… Strategia a fost buna dar s-a gripat… Vorbim alta data pe tema asta. Romanul adora mizeria (nu ca finul Dorin), nu este o problema. Si uite asa ni se sperie consilierii valorosi fortati sa se complaca silentiosi sub regimuri inca si mai corupte dar mai curate si mai uscate. Si-i mai cer cate unii sa zambeasca cand ajunge la televizor. Pai cum sa zambeasca. Omul lucid n-are motive de zambet.

Punctul B. Eeee la B. (ma scuzati) chiar avem o problema. Adica nu chiar noi (anonimii) ci chiar el, Omul recent, decent, recte conul Dorin. De cand cu dosarele, cu batranetea, cu des-consilierea, cu eu-bastardul-lor, lui conul Dorin i s-a subrezit de tot identitatea. Omul sufera in mod evident de o carenta de identitate acuta, fiind insa Om care si-o ia foarte in serios si o trateaza cum poate cu… adjuvante si argila. Uitati-va pe blogul sau. Nu cred sa mai existe altul care sa abunde in atatea marci simbolice ale identitatii. Numele, semantura (olografa), caricatura,  poza, adaugate engros, prezente, ai zice narcisist, la fiecare comentariu, sunt simptome clare ale unei carente existentiale grave. Omul nu mai stie cine e si atunci incearca sa-si lipeasca etichete care sa-i aduca aminte lui si celor care-l viziteaza. Ii e teama ca ar putea fi luat drept un altul. Chiar e altul. Blogul sau aduce astfel cu blogul unui mort pe care-l intretine altcineva, gest facut in memoria marelui disparut, fost dizident, fost poet, fost roman.  Si in aceasta oaza sanatoriala care se doreste un balsam pe rana existentiala a regretatului Dorin Tudoran (om de cultura) ce se intampla? Drame. Omul aude voci. In cap. Voci cavernoase. Din neant. Care-i spun ca el, el care semneaza fiecare lucrusor, el nu exista, in timp ce neantul exista. Iata ce-l necajeste foarte tare pe conul Dorin. Mai ales ca el are convingerea ferma ca semnand si punadu-si poza ingandurata pe orice replica adresata lui Radu Humor, exista astfel (si numai astfel) mai abitir decat un anonim care  se pretinde numai a fi. Nebunie si trista si goala. Urechea te minte si ochiul te-nseala. Iar vocile insista si insista: Tudoran nu existi, tu Dora nu existi, tu nu existi, nu existi, nuuu… Cine? Cine frate?  In disperarea sa omul ii baneaza tocmai pe cei care i-ar putea da consistenta existentiala negandu-l, iar disperarea sa este un balsam si un drog pentru cei care, anonimi fiind, nici ei nu exista. Da’ ba n-oi exista io, dar uite ca nici Tudoran nu (mai) exista. Nici Eminescu n-a existat.

In pofida aprentelor care-l marcheaza pe Dorin Tudoran, consistenta existentiala nu depinde deloc de marcile simbolice ale identitatii formale, administrative.  Cu sau fara semnatura, vorbitorii (nu) exista exact la fel. Conul Dorin bate campii. Si la A. si la B.

 

Posted in Poetul GreFo | Etichetat: , , , , , , , , | 167 Comments »

Urmasii lui I.L.Caragiale

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 28, 2011

…nu e un actor care improvizează genial, ci un autor care ştie să-şi vândă „marfa” cu un inegalabil talent. Scrisul său se revendică „momentelor” imbatabile şi inclasificabile ale lui Caragiale. O asemănătoare privire, o identică plăcere a scufundării în interstiţiile lumii mărunte, plină de hachiţe, fandacsii, ighemonicoane complicate îşi face loc în textele sale, invitând la o meditaţie profundă despre rostul lumii şi al vieţii. În egală măsură, vine însă şi din lumea „Crailor” mateini…

Citeste mai mult…

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 8 Comments »

Forumul Dilema si Campionatul Mondial din Proxima Centauri

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 28, 2011

Practicantii promotori ai importantei de sine in spatiile virtuale (anonimi, animisti, anonimisti, n-anonimi, onanimi, notorii, vorbitori, nevorbiti, vorbeti, consacrati sau in curs de consacrare etc, in fine, toata gama) stiu cat de important este, esential, ca eterul in care-si transmit mesajele sa fie un bun conductor de „electricitate”, astfel incat decalajele datorate vitezei finite de transmitere a mesajelor sa nu interfereze dramatic sau melo-dramatic cu decalajele datorate vitezei de reactie emotional-intelectuala (tot finita) a participantilor la trafic. Putini se incumeta sa-si promoveze importanta de sine, talentele, valoarea, candoarea, ontologia si deontologia, in spatii in care moderarea dureaza zile intregi, pentru ca riscurile de a fi mai ridicoli decat in conditii normale sunt destul de ridicate. Daca urmatoarea editie a campionatului mondial de fotbal s-ar desfasura, sa zicem, nu in Brazilia ci pe o planeta din sistemul Proxima Centauri si am dori sa avem un comentator la fata locului ar trebui sa-l trimitem din vreme pentru a putea participa la festivitatile de deschidere (echivalente cu aparitia unui articol al d-lui Andrei P. in Dilema Veche pe Planeta Veche, de ex.). Omul nostru dotat cu o nava capabila sa calatoreasca cu viteza luminii (sau pe aproape) ar trebui sa plece cam cu patru ani mai inainte. Lui calatoria i-ar lua sub o ora, nici n-ar avea timp sa-si scrie cuvantul de deschidere, dar ar ajunge acolo taman la pont. Ar incepe sa transmita, iar noi i-am auzi vocea si am vedea imaginile dupa alti patru ani, chiar daca fotonii purtatori ai informatiei ar ajunge (din punctul lor de vedere) instantaneu. Ne-am bucura ca prostii pentru niste goluri marcate cu mult timp in urma. Poate in alt tarâm, in alt regim. Bietul comentator virtual de fotbal s-ar intoarce dupa o calatorie de cateva ore in care e inclus si meciul de deschidere, constatand ca in lipsa sa s-au scurs pe pamant mai bine de 8 ani si ca, intre timp, tot ce era de comentat s-a comentat si ca oricum nu mai intereseaza pe nimeni cine a castigat campionatul mondial de acum 8 ani. Cam asa este sa comentezi pe forumul Dilemei Vechi. Totusi ambitie si ambitiosi exista. Bunoara dl.Goe si altii.

Intr-un trecut oarecare, relativ, care oricum creste (i)reversibil in urma noastra, dl. Andrei P. un vector al comunicarii virtuale, a inghegat  O teorie a intrebarii (AICI). Dar vorba `ceea, teoria ca teoria… Intr-un nou episod transmis de pe Proxima Centauri domnia sa a trecut la exemplificari, extragand din scrisori (in varianta clasica nu e-relativista) venite de la cititori unele intrebari (ce respecta standardele teoretice preconizate de catre teoria restransa a intrebarilor bine formulate) si carora, asadar, li se poate raspunde. Intrebarile (cu variante de raspuns incluse) venite de la o tanara domnisoara din Focsani, sunt foarte generoase cu adresantul cunoscut AICI (Intrebari si unele Raspunsuri – Dilema):

Ce este, în fond, literatura? O sumă de „vorbe bine ticluite“, sau o „copie a realităţii“? O „jucărie“ estetizantă de „lumină şi cuvinte“, sau un mod de „a surprinde veridic viaţa“, „în sublimul ei“?

Asadar ce este, in fond(!), literatura. Ce univers vast de-de-zbatere! In fata acestei provocari munumentale nu se poate sa nu-ti amintesti de conferinta sustinuta de catre precurrsorul d-lui Andrei P., dl.Caragiale, in fata Societatatii protectoare a Muzelor Daco-Romane, cu tema „Ce este Arta”. Insist sa o savurati, chiar si in reluarea, AICI ori (daca aveti posibilitatea) s-o audiati in interpretarea d-lui Radu B.

De la general la particular si de la particular inapoi la general, s-ar putea desigur reconstitui spontan (o intreaga nebunie), faimoasa polemică dintre sustinatorii artei pentru artă versus ai celor pentru arta cu tendinţă ce i-a avut candva ca protagonisti pe Tony B. si Alexandru V. (sau invers) despre care insist sa cititi AICI.

Asadar putem considera ca literatura este o… arta, un caz particular, o instantiere polimorfica a clasei mai vaste a artei si ca prin urmare si literatura este exact ceea ce zicea nenea Iancu ca ar fi arta, in magistrala conferinta de acum 100 si de ani. Nimic nou sub soare. Domnul Andrei P. se fereste in expunerea domiei sale sa raspunza clar ce-i literaratura, dar propune o serie de ipoteze si intrebari ajutatoare care sa-i ingaduie cititorului sa afle, la alegere, ce-i cu literatura si ce este ea. Ba chiar sa-si dea seama daca (aoleu) jurnalismul e si el literatura sau nu. In discursul sau dl. Andrei P. indeamna la moderatie, moderare, mediere , intre toate cele ce literatura ar putea fi, astfel incat toate ingredientele (frumosul, veridicul, substantialul, utilul, misiunea) sa fie folosite armonios pentru obtinerea produsului finit: produsul literar. Desi este scriitor si eseist (adica producator de literatura), dl. Andrei P. este in primul rand un consumator (devorator) de cultura, arta si in cele din urma de literatura, fiind si critic de arta. Din acest motiv, impresia mea este ca in articolul cu pricina domnia sa are tendinta de a exagera in legatura cu prezentarea produsului literar in ansamblu sau, inclusiv ambalajul (de vorbe si realitati) al acestuia in dauna esentei, adica a acelei parti care mentine un produs literar in limitele ontologice ale definitiei sale de „creatie” si „artistica” adica ceva nou, ne mai vazut, care produce emotie.

Ca sa-mi ilustrez punctul de vedere am apelat la un contrapunct postat in Dilema Veche in subsolul generos al articolului, incercand o trecere inversa decat cea incercata mai sus, de la general la si mai particular. Dupa un timp de asteptare indefinit dl. Vasilescu i-a dat unda verde:

Contrapunct – adăugat de Dl.Goe la data de 21 Ianuarie 2011 10:01:45
Poezia este o forma de literatura, o subdiviziune, un caz particular, o instantiere a unei clase mai cuprinzatoare: literatura. Ceea ce i s-ar potrivi clasei ar trebui sa i se potrivesca (cumva) si subdiviziunii, formei particulare. Totusi daca in textul d-lui Andrei P. am inlocui termenul „literatura” cu „poezie” nimic nu s-ar mai potrivi. Este o dovada ca abordarea este gresita. Contingenta literaturii cu realul, realitatea si veridicul este contextuala si intamplatoare, neesentiala. Mai exista si alte arte care au problema asta, artele palstice in general (pictura, sculptura), despre care s-ar putea crede ca in principal redau si transfigureaza „artistic” anumite realitati observate de catre artistul creator. In fond literatura, ca si pictura, sculptura sunt in esenta lor definitorie, ca entitati logice, la fel ca si dansul sau muzica (cea mai abstaracta arta dupa matematica) tocmai ceea ce creaza artistul, intermedind un mesaj divin, abstract, profund, nou, din sine, fara vreo legatura cu realitatea in care este constrans sa creeze si care-l ajuta (doar) sa-si ambaleze arta (literatura in cazul in speta). Literatura „Celui mai iubit dintre pamanteni” nu consta in realismul naratiunii, al intaplarilor sau plauzibilitatii acestora, al personajelor sau dialogurilor, ci in acel ceva aproape inefabil pe care autorul l-a strecurat in ambalaj.

Dupa un alt interval „amasurat” a primit unda verde o replica venita de la cel pe care l-am pomenit mai sus la „si alti comentatori curajosi” si pe care-l credeam disparut pentru totdeauna din peisaj: dl.Polichinelle. Domnia sa (pe care nu-l banuiesc a fi poet) a replicat:

poetry as holy obstetrics – adăugat de Polichinelle la data de 24 Ianuarie 2011 11:01:32
Poezia nu e un delir elegant, tutelat de Muză, nici o reverenţă sibilinică dinaintea Misterului, ci o liturghie teogonică. La capătul ei, un zeu înţărcat îşi surâde taina…

Am fost siderat de reaparitia misterioasa a d-lui Polichinelle dar si de precizia si concizia cu care reusea, nepoet fiind, sa articuleze poetic, trecand prin preludiul a doua negatii, definitia exacta a poeziei, pe care presupun ca nici macar Viorel Padina, el insusi in persoana, n-ar putea-o contesta sau intregi invreun fel: „O liturghie teogonică la capătul careia un zeu înţărcat îşi surâde taina.” Sublim. Superficial, d.Goe s-a bucurat constatand ca misteriosul anonim, seraficul d.Polichinelle, un exclusivist elitist, care comenteaza (d)in obscuritatea anonimatului virtual doar la Dilema Veche si cateodata pe Arca lui Goe, sustine mai degraba varianta propusa vag de catre dl.Goe in dauna celei mai generale sugerata consistent de catre dl. Andrei P.

Spre verificarea acestei ipoteze am adaugat un mesaj:

Fara trimiteri obstetrice va rog… – adăugat de Dl.Goe la data de 24 Ianuarie 2011 01:01:24
Pai asta am vrut sa spun si eu mai in general, ca poezia nu este nici (a) nici (b) ci (c). Un „ce”. Prin urmare nu este nici (d), (e), (f)…si nu e (z). Nu reusesc sa-mi dau seama daca ati vrut sa ma contraziceti, sa ma talmaciti, rastalmaciti sau doar sa ma traduceti. In mod asemanator Literatura nu este nici (A), nici (B) ci (C). Un „CE”. Deci nu e (D), (E)… si nu e (Z). Poezia, literatura, orice arta este ceea ce este (arta) doar prin acel CEva intermediat de catre artist intru Continuarea Creatiei. Si reCreatiei. Recreatia mare. Prin urmare Arta, si pe cale de consecinta Literatura si si Poezia, nu au nici o legatura cu realitatea preexistenta, cu vechiul, cu ceea ce exista deja in preajma artistului. Dupa cum omul nu este lutul si nici macar felul in care Creatorul vede lutul. Sau se vede pe sine. Si nu e omul Om pentru ca e din CEva (din lut) si pentru ca e dupa chipul si asemanarea Cuiva. Doar mai multul e Omul. Literatura. Ma rog, nu discutam aici despre pseudo-literatura. Dar poate ca idealizam exagerat, ca muzica aceea care sentimentalizeaza obositor orice atom.

Vidul cosmic a intervenit iarasi. Mesajul n-a aparut. In schimb a disparut, retras de pe piata, si cel poropus de catre misteriosul domn Polichinelle. Cum si de ce s-a intamplat aceast enigmatic fenomen pot doar presupune. Dupa cuvenita asteptare am cazut spontan intr-un soi de solipsism vulgar. Am gasit de cuviinta sa nu mai insist cu neconcisele mele modele scurtand mesajul initial, la care am avut din nou acces, dupa disparitia replicilor ce-i erau atasate, parafrazanu-l pe dl.Polichinelle. Surprinzator dupa aceasta manevra au reaparut si replicile din aval, intr-un context acum-oarecum producator de confuzie, ca in romanele SF in care se calatoreste in timp inainte si inapoi astfel incat efectul poate sa se nasca, voluntar, inaintea cauzei. Iata ce poate sa iasa de la un exces de moderare (extremism de centru?) in care oricand, oricine poate cadea in capcana timpului. Pentru intregirea haosului un fragment scos din contextul mesajului meu initial, acum invizibil pe forum, este luat in balon de un oarecare VictoreL, care se baga-n seama ca sa ma ironizeze ca ma bag in seama: io si io exist. Ce sa mai! O placere, o fantezie, o nebunie sa comentezi comentarii la Dilema Veche. Succesul e garant.

Recomand spre documentare si:

Solipsismul ca esenta a omului
si
Golul (in) care sunt!

Posted in Arcaluigoeologie, Dilema Plus - Dilema Minus, Parerea lui Goe | Etichetat: , , , , , , , , | 30 Comments »

Amintiri literare

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 27, 2011

„Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărţile lui sunt în toate mâinile şi reputaţia marelui umorist, dramaturg şi neîndurat tălmăcilor al numeroaselor noastre imperfecţii fizice şi sociale, a intrat de mult în conştiinţa publică. Dar dacă cititorii răspândiţi în toate colţurile României mari pot să-i admire perfecţia matematică a stilului, verva scânteietoare şi fineţea observaţiei de o ironie uneori amară, sunt foarte puţini aceia care l-au cunoscut personal şi au putut să-i preţuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, şi acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depăşit de imensitatea personalităţii sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că şi-a trăit viaţa mai mult decât şi-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversaţiile lui zilnice şi în discuţiile cu prietenii, unde îşi cheltuia c-o dărnicie de nabab resursele unei elocinţe fără precedent în marea familie intelectuală a contemporanilor. Nici chiar Titu Maiorescu, a cărui dialectică era strălucită, n-a putut să-l înfrângă în discuţiile animate de la Convorbirile literare…

Citeste AICI continuarea

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 7 Comments »

Acesta e deci

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 26, 2011

Acesta e deci

CEASUL

Nu ştiu ce să

Fac mai întâi

Ce atitudine să iau.

La naştere cică am

Ţipat ca un disperat

Trei zile.

Dacă n-ar fi fost

Durerile astea aş fi zis

C-a fost o moarte bună.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 4 Comments »

Taman din Pont

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 25, 2011

Jos Guvernul ! Libertate de expresie in stare pura:

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Tuseste scorpie batrâna!

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 25, 2011

La cele mai bune replici ale mele
Ai tusit,
Scorpie batrana.

Ele erau cheia
Intregului spectacol,
Le pregateam in febra
Ani in sir,
Oamenii m-asteptau cu respiratia taiata,
Efectul trebuia sa fie formidabil,
Dar pe tine tocmai atunci
Te ineca tusea,
Scorpie batrana.

Daca se-ntampla
Sa lipsesti odata,
Incepea sa tuseasca
Scaunul pe care statusesi.

Acum ai molipsit
Toata sala,
Piesa se petrece de la un cap la altul
Intr-o tuse magareasca…

Tusiti,
Ragusit, pitigaiat, dogit,
Cu pauze, in accese, uscat, pistruiat,
Ca la vocalize, ca la doctor,
Tusiti!

Credeti ca spun rolul pentru voi,
Ochii mei par ca se uita la voi,
Cand, de fapt, eu privesc peste capetele voastre

Becul rosu din fundul salii.
Pentru el vorbese,
Lui ii spun sufletul meu invatat in nopti de insomnie,
Becului rosu care arata locul pe unde, la sfarsit,
Voi trebuie sa evacuati sala,
Scorpii batrane.

* …

Imi pare rau de fluturi
Cand sting lumina,
Si de lilieci,
Cand o aprind…
Nu pot sa fac un pas
Fara sa jignesc pe cineva?

Se-ntampla atatea lucruri misterioase,
Ca mereu imi vine sa-mi duc mana
La tampla,
Dar o ancora aruncata din cer
Mi-o trage in jos…

Nu e inca momentul
Sa-ti sfasii panzele,
Lasa…

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | Leave a Comment »

Absurd – Abstract (V)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 24, 2011

0) Dracu. Cand n-are ce face isi cantareste coaiele (zicatoare). Intotdeauna ii da un numar cu foarte multe zecimale si perioada (666).

1) Eugenia Voda. Cand n-are ce face il invita pe Ion Cristoiu in emisiunea Profesionistii. Se obtine un numar (de circ) irational.

2) Ion Cristoiu. Are intotdeauna ce face: arunca petarde si pietre-n balta. Balta face cercuri (mai mari sau mai mici). Apoi apa trece. Pietrele raman. Se obtin gaini cu uter si tzate. Cine (n-)tras apa?

3) Cercul evreilor vigilenti de la muzeu. Cand n-au ce face se uita la televizor. Urmaresc vedetele favorite precum Ion Crisoiu, CVTudor, Dan Diaconescu…
Apoi se strang pe circumferinta si se impart diametral (opus 9). In cele din urma il reclama pe voda-Crisoiu la inalta Poarta a CNA-ului. Obtin un numar transcedental: pi. Chiar pi patrat. Pe alocuri averse. Ce anume au urmarit cu adevarat sa obtina e greu de spus. De aceea nici nu confirma, nici nu infirma, banuieli, suspiciuni, scorneli. Acum au descoperit ca tacerea e de aur.

4) CNA-istii. De unde nu e nici D-zeu nu cere. Niciodata n-au ce face. Se prefac ca au. Sau ca iau. Iau seama la cercurile facute in aer de pietroiul aruncat in balta TVR de catre bolovanosul Cristoiu. Se obtine un procent bun. Se ia cate o masura. La TVR se va da cu var la ora de maxima audienta. De trei ori pe saptamana. Se obtin numere mici.

5) Cercul restrans al romanilor verzi. Ca brazii. Cunoscatori de istorie. Tin piept, cu brio (la briose inainte!) ca la Posada, ca la Podul Inalt, ca la Rovine, ca la Calugareni, ca la Plevna, ca la Marasesti, Marasti si Oituz, intotdeauna in inferioritate numerica dar superiori valoric, åi mai prima (tv) domnule, numai unul si unul, dau cu barda-n Dumnezeu. Câte 1 (un) roman brav la 10 (zece cu felicitari) straini rai, in apararea onoarei, a tarii si a lui Voda. N-au ce face. Si atunci il ignora (in ecuatie) pe Cristoiu. Il baga si pe Paunescu (un mort frumos). Iau Smârdanul. Iau si CNA-ul. La rost. Fara rost. Pe de rost. Ca sa ce? Rezultate imaginare. Precum radicalul din minus 1. Sirul vorbelor de claca tinde la infinit.

6) Alti intelectuali de marca. Care nici ei n-au ce face si se remarca.

7) Popor, gura-casca, bloggeri, forumisti, gân-ditori, gân-daci. Se implica. N-au de ales. Din patriotism. Din luciditate. Din nostaligie. Din prostie. Intru validarea elitelor.

Si gluma rasuflaaaaaa. Insa foarte putin: Deci…

1) Eugenia Voda n-ar fi trebuit sa-l invite pe Ion Cristoiu in emisiunea sa. Dar daca tot l-a invitat, pentru aceasta eroare ar fi trebuit sa fie pedepsita prin admonestari de catre prieteni. Nu de catre dusmani.

2) Lui Ion Cristoiu nu i se poate reprosa nimic. Nu putea refuza invitatia, tocmai pentru ca nu i se cuvenea si pentru ca nu putea rata alturarea cu precursorii sai, invitati anterior special pentru a pregati terenul acestei aparitii. Apoi Ion Cristoiu nu putea sa nu faca poc in emisiune pentru ca asta l-ar fi descalificat din postura de „Ion Cristoiu”. Omul face ce face de cand se stie. N-a facut sarmanul nicio propaganda legionara, n-a facut nimic anume. Omul nu e in stare sa adere la ceva, sa fie adeptul sau promotorul a ceva sau inamicul consecvent a ceva. Omul e pur si simplu autist, tâmp, un idiot cu exceptionale reflexe spinale despre care el insusi crede ca ar fi semne de intelepciune. Dupa cum a remarcat Niky Manolescu, Ion Cristoiu este un cabotin care traieste din numere de circ in care gainile care nasc pui vii, ori in care clovnul anunta serios ca asteapta restaurarea inevitabila a comunismului (ati uitat sarmanilor ca si uitarea escrisa, nu-mi aduc aminte unde), sau ca Ceausescu ar trebui sa fie model al politicianului de azi. Un circ in care marele Maestru al trapezului Ion Cristoiu tine scena ocupata timp trei ani de zile cu articole zilnice (!!!) de critica literara la adresa lui Traian Basescu a-la caminul cultural Gaiesti intoarsa apoi ca la Ploiesti, blocand prin inflatia diareica orice critica serioasa. Omul, care sigur nu-i chiar zdravan la cap, debiteaza cu seninatate intelepciuni. Greva militienilor este pentru el indubitabil, nici mai mult o mineriada a lui Blaga, iar dezvaluirile WikiLeaks n-au nimic de-a face cu relitatea ele fiind (vai cat de perspicace poate fi omul) doar parerile ambasadorilor despre unele realitati, motiv pentru care nici spusele lui Cristoiu despre legionarul Corneliu Zelea Codreanu nu reflecta vreo realitate ci parerea provizorie a lui Ion Cristoiu. Ion Cristoiu este nevinovat. Singurul nevinovat al tuturor nenorocirilor relative care au decurs din zisele sale la TVR, singurul fara alternativa, care n-a avut de ales si nu va avea de ales. Poate ca incoerenta sa, superficialitatea, frivolitatea si tereibilismele sale sunt doar incercari disperate de evadare, de scapare, din acest destin unic al sau in care, sarmanul, niciodata nu are nimic de ales. Intr-un fel Ion Cristoiu este un Forest Gump in varianta balcanica.

3) Centuria centurionului Radu Ioandid (100, a dracului potriveala, de ce nu 103 virgula paispe) nu trebuia sa-l bage/ia in seama pe Ion Cristoiu, nu trebuia sa-i faca acestuia jocul ieftin, circul scump. Ar fi trebuit sa-l ignore. In mod categoric ar fi slujit astfel, mult mai bine si mai eficient obiectivul formal pe care l-au folosit ca pretext pentru a se da in… cerc: prevenirea manifestarilor extremiste similare celor care au animat Miscarea Legionara. Daca insa asta au urmarit, sa le starneasa, sa le observe, sa le masoare, pentru a le combate (sic) in viitor atunci da, bravos natiune (ce natiune nu ne pasa) se poate spune ca s-au obtinut unele rezultate benefice. Dar vai, falsificate, alterate, perturbate, amplificate, masluite chiar de catre centurioni prin actiunile lor. Tot esec se cheama. Totusi sunt sigur ca in grupul cu pricina au exista si persoane de „buna credinta” care n-au dorit sa combata prostiile evidente si inevitabile ale lui Ion Cristoiu, nici sa mascheze sau aplifice efectele nocive ale acestora (inevitabile, pe criza asta monser…) ci au vrut doar sa fie si dansi prinsi in schema (centurion de bon ton), bagati in seama, sa aiba parte saracii de animatie pe blog, si sa-i plateasca polite infamului Ion Criostoiu, un jeg vechi. L-am numit pe Dorin Tudoran. De altfel domnia sa nici nu este evreu. Dupa cate stiu eu. In fine, ce mai tura vura, este deci de buna credinta. A dovedit-o ambiguu pe blogul sau. Or mai fi si altii. Poti sa stii?

4) CNA-ul nu trebuia sa dea curs, asa la ordin, pârei centuriei, iar daca a dat si a luat (masuri) atunci nu trebuia s-o faca in doru lelii. Adica or sa stea acasa ori sa nu vina in piata (sic). Daca tot a decis ca lacramatia lui Radu Ioanid and Co e indreptatita atunci cred ca se impuneau masuri ceva mai serioase, nu complezente rizibile si nas lui Cristoiu. Asa insa, si cu dânsa-n-trânsa (competenta-n vacanta adica) si cu sufletu-n rai, nu faci, tu institutie publica platita din banii lui Radu Humor, ca suntem o tara plina de Humori, decat sa-i intarati si sa-i incurajezi si pe unii (!) si pe altii (ceilalti) in rahatul asta de Tranzitie pe vreme de Criza. Cu poli. Polarizati.

5) Cei 10 Cavaleri ai Legiunii de aparare si reperare a onoarei domnei Voda. Va urma…

Posted in Arcaluigoeologie, Parerea lui Goe | Etichetat: , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Simplu. Pauza. Optimism. Recreatie. Sambata. Duminica.

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 22, 2011

Se dedica acest mesaj pentru A.A. spre incurajare!

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , | 19 Comments »

Cucoana serioasa cu perfidie ma mintea! (IV)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 20, 2011

Se dedica acest text d-nei Doina Popescu-Braila, o mica profesionista a schitelor si textelor scurte.

Comunismul ne-a (a)dus intr-o fundatura. Gravitatia de partid si de stat a produs in cele din urma inevitabilul colaps, astfel ca in 1989, total inghesuit, sistemul social era incremenit intr-o stare bizara de aparenta nemiscare care trada insa o continua prabusire interioara. Prabusirea a fost stopata brusc de catre o explozie care a pulverizat constrangerile gravitationale anterioare aruncand sistemul intr-o nu mai putin bizara stare de imponderabilitate sociala egala cu deruta absoluta. Societatea româneasca din anii 90 era populata in majoritate cu indivizi aflati in stare avansata de confuzie, marcati de fel de fel de precaritati: ideologice, „idologice”, morale, financiare, biologice, alimentare, intelectuale, locative, profesionale. Desigur ca fiecare dintre aceste precaritati ce nu au fost inca surmontate multumitor, ar putea fi centrul tot atator preocupari (teoretice) si/sau, desigur, a unor (oricate) suete nevinovate intre gura-casca pe bloguri (poate altadata). Totusi in era tranzitiei in care nimeni nu stia anume ce sa faca, ce ar trebui facut, spre ce „centru” anume sa-si dirijeze eforturile si destinul personal, instinctele si intamplarea i-au mânat pe indivizi pe fel de fel de contorsionate traiectorii, catre implinirea inevitabila a destinelor. Orice feluri de piruiete, de trucuri, de salturi, de propulsii, admise in imponderabilitate, au intarit confuziile intre bine si aparenta binelui, intre eficienta si viclenie, intre valoare si impostura, intre orice si orice. Totusi in acest haos care n-a fost total (pentu ca nimic nu este niciodata total, nici macar totalitarismul) au existat PROFESIONISTI: oameni (ca toti oamenii) care si-au vazut, cum-necum, consecvent si onest de treaba lor, de talentul lor, de abilitatile si de proiectele lor. Unii dintre ei au avut succes, adica au putut proba un real si semnificativ progres, performanta. Altii nu. Multi alti, cu alt fel de talente, au reusit sa gasesca scurtaturi, surogate, smecherii, impunandu-se ca modele de eficienta si succes. Totusi acestia n-ar putea trece cu nici un chip drept PROFESIONISTI.

D-na Eugenia Voda, un profesionist, a reusit sa-si construiasca destinul gasind (pr)in haos calea cea mai potrivita de a se exprima pe sine, cu maximul de libertate, venind in intampinarea unei nevoi sociale de auto-reflectie, de clarificare: emisiunea „PROFESIONISTII”. Emisiunea si prestatia d-nei Voda (ca un tot peste timp) n-a fost desigur perfecta. D-na, ca multi altii dintre noi, are unele sechele retorice care tradeaza concubinajul indelungat cu limbajul de lemn al altor ere, are un soi vizibil de lipsa de naturalete si de spontaneitate care insa n-au reusit niciodata sa compromita farmecul inefabil al emisiunilor sale nici macar atunci cand a insistat sa livreze (invitatului si spectatorului deopotriva) cu orice pret, o metafora „spontana” (pregatita atent din avans). Majoritatea invitatilor domniei sale s-au incadrat (admirabil am putea spune) in categoria PROFESIONISTI, adica persoane care au obtinut onest performanta in ceva. I-am urmarit pe Victor Rebenciuc, Andrei Plesu, Oana Pelea, Solomon Marcus, Mircea Cartarescu, Puiu Calinescu… am ales „arhetipuri” aproape la intamplare, si multi, multi altii. Chiar daca unii dintre invitati n-au reusit sa probeze necesarul talent actoricesc care sa faca interesanta aparitia „in sticla, pe sticla” si chiar daca au existat unele compromisuri in legatura cu incadrarea in categoria „profesionisti”, formatul emisiunii, abnegatia si talentul documentar al doamnei Voda, inspiratia… si expiratia, bunele intentii, umilinta misionarului, au facut emisiunea sa fie mereu agreabila, captivanta, utila, necesara.

In acest context invitarea lui Ion Cristoiu in emisiunea patronata de catre d-na Eugenia Voda este, doamnelor si domnilor, scandaloasa. Sunt uluit in primul rand de faptul ca acest „amanunt” nu este sesizat la adevarata dimensiune (desi a fost amintit de cativa dintre protagonistii dezbaterii pe aceasta tema) si ca majoritatea „ante-vorbitorilor” prefera sa se piarda in fel de fel de detalii care raman detalii chiar si umflate de vorbe, dispute, galceve de anvergura intre intelectuali de marca despre ideologii, deontologii si alte „rahaturi”. Derapajul de logica (in primul rand de logica) din spusele „borfasului” Ion Cristoiu (un diversionist, un speculant, un impostor), declansatoare de dezbatere sub forma de „circus intelectualis”, este un mizilic digerabil pe langa enormitatea comisa de catre d-na Voda prin invitarea acestui limbric pe post de PROFESIONIST, un hiatus de proportii care poate forta reconsiderarea intregii serii de emisiuni. Ce mai este acela un profesionist? Cine urma sa mai fie invitat in studiou ca profesionist? Dan Diaconescu? Sorin Ovidiu Vantu? Mitica Dragomir? Monica Columbeanu? Oana Zavoranu? Gigi Becali? Mi-e teama deopotriva sa-mi imaginez ce anume a putut-o face pe d-na Eugenia Voda sa-si ingaduie aceasta fantezie bizara si sa (mai) si gaseasca pretextele necesare pentru a putea pune in scena farsa nascuta din aceasta fantezie. Sper sa nu fie cumva vorba de „sindromul CTP” al celui care gasindu-si succesul de/in lume, prin vocatia rostirii artistice a adevarului, incepe la un moment dat sa creada ca adevarul este ceea ce rosteste el. Faptul prezentei lui Ion Cristoiu – scriitor, in emisiunea PROFESIONISTII mi se pare prima si cea mai grava dintre greselile in serie care au insotit fenomenul Voda-Cristoiu al acestor saptamani. D-na Voda a gresit si merita s-o incaseze. Cum anume a ales destinul sa aplice pedeapsa tine de specificul locului. Ne aflam in Balcani. Presupun ca nici ulteriorii enoriasi ai erorii neprovocate nu vor scapa chiar basma curata. Vom vedea. Singurul in castig 100% ramane limbricul: omul care paraziteaza de ani si ani de zile tubul catodic digestiv al societatii din Romania: Ion Cristoiu. Bravo Maestre. La mai mare.

P.S. Ramane cum am stabilit:

…va urma

Posted in Arcaluigoeologie, Parerea lui Goe | Etichetat: , , , | 7 Comments »

Cristian Paturca: Imnul golanilor

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 18, 2011

Imnul Golanilor

Dat afara!

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 3 Comments »

Telegrame (III)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 17, 2011

Intr-un sistem stabil accidentele, inadecvarile ori disfunctionalitatile sunt urmate de o reactii organice, spontane, minimale si coerente ale sistemului, in sensul atenuarii efectelor respectivei „avarii” si a imunizarii structurale a sistemului in raport cu recidive viitoare. Societatea umana (?) din Romania este foarte departe de un astfel de deziderat. Discrepantele intre necesarul de reactie si recatiile manifestate cu orice prilej alaturi de veselia cu care orice se transforma in prilej, fac din Romania un loc in care plictiseala nu apare niciodata.  Romania este tara in care Irimia a dat cu oistea-n gard pentru a-i prilejui apoi mosului cu proverbe se breveteze zicerea „Unde dai si unde crapa”.  Loc de costernare ramane insa de fiecare data cand, amanunte straine de orice esentialitate, pornesc tavalugul slujit de mecanica bizara a feedback-ului pozitiv, in cascada, in avalansa, pe principiul bulgarelui de zapada. La fiecare rosto-GOL-itura se mai gaseste cate unul gata sa extraga din spinul axial al problemei fix durerea care-l doare-n cap pe el, l-l, in vederea adjudecarii momentul cinetic la moara personala, spre arvunirea spuzei spre turta sa. Pas de a reusi. Caci cine-l lasa? Cearta-i cearta, iar gâlceava-i gata si apocaliptica împrejurul Pietii Independentii.  Iata aici o sama de Telegramme prilejuite (vorba vine) de catre greseala fatala a nechibzuitei d-ne Voda, care a catadicsit senina a-si nesocoti limitele.

1 ) Cotidianul – Eugenia Voda si Ion Cristoiu acuzati de promovarea la TVR a fascistului Corneliu-Zelea-Codreanu

2 ) BadPolitics – Ion Cristoiu si Eugenia Voda acuzati de Radu Ioanid de la muzeul holocaustului si alti intelectuali evrei

3 ) Cafenea Blogspot -Ion Cristoiu / Eugenia Voda cz-codreanu

4 ) Apologeticum – Luptatorii anticomunisti cer anularea deciziei CNA de sanctionare a realizatoarei tv Eugenia Voda

5 ) Critix – Zece intelectuali acuza CNA ca s-a grabit sa judece fara argumente cazul Eugeniei Voda

6 ) Baricada – O armata de profesionisti vrea sa-l taie-mprejur pe Cristoiu

7) Observator Cultural – TVR, Ion Cristoiu şi Eugenia Vodă

8 ) Evz – Scrisoarea celor zece intelectuali in apararea Eugeniei Voda

9) Harghita E-informatii -Eugenia Voda si Ion Cristoiu: parati pentru apologia lui Corneliu-Zelea Codreanu

10) Realitatea – Liiceanu, Plesu, Mungiu, si Purcarete o apara pe Eugenia Voda

11) Critix – Foarte bun articolul din adevarul despre amendarea doamnei Eugenia Voda de catre CNA

12) Napoca News

13) Doina Popescu WordPress – Pamflet cu babe

14) Dorin Tudoran / blogger – Spiritul si Litera

15) Observator Cultural – Cine este conformist

16) Dilema Veche / Andrei Plesu – Scrisoare deschisa Ion Vianu

17) Dilema Veche / Ion Vianu – Raspuns Scrisoare deschisa lui Andrei Plesu.

18) Insolent – Nicolae Manolescu îl atacă dur pe cu Ion Cristoiu şi o numeşte ignorantă pe Eugenia Vodă.

19) AnimaNews / Mirel Horodi – Responsabilitatea Eugeniei Vodă.

s.a.m.d. , s.c.l, etc, etc,

Va urma

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , | 26 Comments »

Blogul – poem postum / Autor: Mihai Eminescu

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 15, 2011

Blogul

Blogul? Bal mascat cu lume multa,
In care toti pe sus isi poarta nasul,
Disimulandu-si mutra, gandul, glasul…
Cu toti vorbesc si nimeni nu asculta.

Si eu intrai. Ma vezi rarindu-mi pasul.
Un vers incerc cu pana mea inculta.
Pe masa ta asez o foaie smulta,
Ce de cand e nici n-a visat Parnasul.

Spre-a-ti aminti trecutele petreceri.
Condeiu-n mana tu mi-l pui cu sila.
De la oricine-un snop de paie seceri,

Apoi te uiti razand la cate-o fila:
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,
Privind in vrav prostia imobila.

In tonul Zilei, o lectura facultativa AICI

Si o lectura mai degraba obligatorie AICI

Si o alta AICI

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 13 Comments »

Usor cu cucoana pe scari! (II)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 12, 2011

„Dracul când n-are ce face isi cântareste coaiele!” – Aforism popular.

Operatiunea cu nume de cod „Voda” pare (daca stai sa te gândesti) o poveste fantastica cu niste copii de la tara plecati sa culeaga flori (pentru doamna învatatoare) pe un câmp minat cu… artificii si pocnitori. Asta poate explica în buna masura prezenta masiva a artificierilor în poveste. Nu este însa o poveste usor de povestit. Actiunea si semnificatiile se deruleaza în multe starturi ceea ce face dificila urmarirea unui singur fir logic al tuturor neroziilor continute (ca) in (orice) poveste cu efect de somnifer la infanti si infantili. Nici nu ne propunem asa ceva ci doar o recapitulare selectiva a unora dintre mirarile din sprânceana cu iz de gura cascata, iscate la fiecare jerba de cuvinte tâsnite din minele calcate, fara stiinta, fara voie, de catre participantii la trafic. Asadar care sunt personajele si faptele în opera de trei parale cu o mie de autori?

A) Personajele:

1) Doamna Voda, mare dregator (samblean?) la curtea televiziunii române. Profesionista, atenta, meticuloasa, miraculoasa, modesta, reuseste cu migala, efort, abnegtie si talent, în ani si ani (de zile), sa ilustreze simplu si eficient, prin exemple, ce (mai) înseamna profesionalismul, intr-o lume a reperelor pierdute (Romania in tranzitie din obscurantism spre nicaieri dar nu spre nicadori). O mare parte din esenta lucrului în sine poate fi extrasa citind AICI: (a se citi atent, pe îndelete).

2) Ioan Cristoiu, scriitor 😉 Cica profesionist. Cica niste scriitor ducea lipsa de pistol. Ziarist de tranzitie. Zero virgula ceva. Persoana de succes, daca e sa ne luam dupa milioanele de gura casaca care se uita-n gura lui si-l vad negru in cerul gurii de la carii. Un idiot viclean. Un profesionist al tertipului si diversiunii. Un ordinar cu pretentii (ordinar in sensul de „comun”). Omul potrivit în timpul potrivit. O gaina vesnic fatatoare de idei crete, de o genialitate incontestabila, daca n-ar fi toate nitel vitel stupide. O oratanie din specia lui Dan Diaconescu altoita cu Mircea Badea si Ilie Dobre. Semi-zeu, semi-om, vedeta de lux la carnavalul speciilor. Jurnalistul anului in anul in care CTP (titanul) a refuzat premiul. In fine o rusine de român rupt in cur. O gânganie, o zâzanie, un zvon, un zar. Masluit. Pe scurt Ion Cristoiu, specie pe cale de disparitie, protejata de legea corectitudinii politice, numai bun de expus. Acum aflandu-se supra-expus. Hiba si rusinea presei libere (ma rog) si a natiei care-l tin în top, în atentie, în voga, de atâta amar de vreme. Responsabilul datului artistic cu bâta-n balta. Dezinvoltura in penibil (vom reveni cu exemple). Limbricul vertebrat cu zgârciuri, demn (ca e demn) oricad de cartea recordurilor prin performante inegalabile. Nimeni nu e capabil ca domnia sa sa înghita si sa regurgiteze acelasi rahat mereu proaspat si aromat. Nimeni nu e in stare precum domnia, sa când vine din biblioteca, sa puna „i”-ul sub punct cu simplitate, întelepciune si mister de care se mira si se mândreste brusc eu-l sau.

Vi se pare ca exagerez? Hm! Câti oare nu-l stiu exact asa pe marele Maestru al Combiantiilor, ziaristul nea-zapada, Ion Cristoiu. Dar de… corectitudinea politica, deontologia si enologia, dimpreuna cu umbra apocaliptica a muntelui de fani, cititori, gramada, electorat si gloata de aspiranti, inhiba legitim producerea unor ode precum cea de fata.

3) CNA – Perrsonaj colectiv, confuz, mofluz. Protectorul handicapat la muzelor deontologiei si comunicarii. „Omul” care plateste o mie de tzechini pe o ceapa degerata si care-si plimba fata nuda (adica-n pielea goala) prin piata urland din toti bosogii: Daca prind pe cineva ca o violeza pe fata mea ii dau amenda de nu se vede. Nu se vede. Si violul si fiorul se sporeste.

4) Ceata celor 100 de intelectuali cu muschi. Corul antic, difuz. Se distinge Dorin Tudoran in grup. Vom explica mai la vale „de ce” sau mai bine zis „cum” ca „de ce” nici Dumnezeu nu stie. Dracu stie, dar e ocupat cu cântarul si cu cântarea. Romaniei.

5) Legiunea celor 10 negrii maricei si cu Manolescu 11 care-i si intrece. Unul dintre ei e (pre)ocupat cu Ion Vianu si-au ramas doar 9…

6) Gura-casca, târgoveti, negustori, ingineri, antisemiti, hocheisti, semiti, contestatari, sculeri-matriteri, frezori, frizeri, intelectuali, popor, lume. Comentatori.

Hm! Mi-au iesit 6 personaje. Bizar. Am obosit de ocupat ce sunt si trebuie sa ma opresc iarasi, fir-ar a dracului de viata amarâta ca m-a facut mama fara noroc. N-am si eu parte de o compatimire. Ma vad nevoit sa adaug iarasi un „va urma”. Va urma episodul in care sa recapitulam faptele personajelor (în piesa si colateral)… si mai ales sa sublimiem ce anume fu futil si (atât de) gresit în comedia erorilor de data aceasta. Cine oare a gresit mai tare. Asadar, momental, scuze. Sa avem pardon:

Va urma!

Posted in Arcaluigoeologie | 130 Comments »

Domnilor, hai sa fim cucoane serioase! (I)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 5, 2011

„Dracu când n-are ce face îşi cântareşte coaiele” – Aforism popular

Intelectualul când n-are ce face (şi asta se întâmplă des) îşi cântreşte cuvintele cu care apoi ori compune ode (in metru feudal), apeluri, proteste, adeziune, scrisori deschise şi alte asemenea minuni florale ori combate odele, apelurile, protestele, adeziunile, scrisorile deschise ale altora. In majoritatea cazurilor gesturile de acest fel ale intelectualului sunt inutile sau chiar daunatoare, adesea producand exact efectul opus celui declarat solemn in textul propus, compus din cuvinte cântarite cu precizie farmaceutică in jurul vreunei corectitudini politice.

Sper să nu mă intelegi exagerat de greşit. Exista situaţii (rare) in care se impune solidarizarea expresa a unui grup de inelectuali notorii in jurul unui document compus in forma de apel, protest, adeziune etc in vederea amplificarii importantei acelui text si pentru a-i forţa aducerea in atenţia opiniunei publice (obişnuita mai degraba sa caşte gura la oameni mari decat la cuvinte potrivite) atunci cand se impun actiuni colective ce necesita coordonare. Dar care sunt acele situatii?

In mod firesc, ceva care presupune indignare si/sau indreptare, necesita apelul la mijloacele administrative aflate in recuzita sistemului in care s-a produs pocinogul. Indignatii se pot duce la tribunal, bunaoara, sau in instanta(e), in general, pentru a contesta/combate/compatimi. Impreuna. Daca asta nu se poate (…) atunci este de ales intre doua variante: (a) resemnarea (eventual provizorie) si (b) luarea armei in mână. Intelectualul nu ia arma în mâna ci pixul. Pixul nu este arma per se dar mânuit cu indemanare ii poate face pe altii sa ia arma in mana si sa puna de o revolutie, revolta, rascoala, razmerita etc, care sa rastoarne „regimul banditesc” (care nu ingaduie indreptarea unei situatii de belea pe cale administrativa) ori macar sa-l sileasca (pe el pe regim) la compromisuri rezonabile si repliere. Asadar amice ca sa n-o mai lungim (ci s-o facem lata) singurele situatii in care intelectualul  (cel ce prin definitie gândeste singur, nu in grup, si scormone lumina) trebuie sa-si iasa din sine si sa treaca de la actiuni individuale la actiuni de grup presupun:

(a) Exitenta unei fapte ilegale, imorale sau inumane (ca nu-i totuna)
(b) Cu un impact social (cat de cat) considerabil
(c) Care presupune imperativ corectie, corectare, recuperare, revenire, restabilire, compensatii, concesii
(d) A caror obtinere a esuat pe cai administrative
(e) Dar care sunt susceptibile de a fi obtinute chiar de la faptuitor (fortat la reconsiderare) asupra caruia se actioneaza emotional, direct, prin impresionarea acestuia in fata anvergurii intelectuale a sematarilor unui protest bine scris,
(f) Ori prin presiunea aplicata faptuitorului de catre opiniunea publica, trezita la viata de catre un protest bine scris, asezonat cu semnaturi grele.

Un caz tipic care a indeplinit aceste conditii a fost celebrul apel al celor 50 de intelectuali (remarcabili cu totii) care au semnat petitia de sustinere a presedintelui Romaniei cu prilejul suspendarii acestuia din functie de catre parlamentul Romaniei. A existat o fapta (suspendarea), a existat un scop (reinstalarea presedintelui) si a exista o actiune de restabilire (votarea la referendum) incurajata de protestul sincer si preocupat de problema in sine, a celor 50.

Inflatia de proteste, adeziuni, apeluri semnate de Greuceanu et Co, in cazuri minore, banale, care nu vizeaza nimic altceva decat eventual consolarea vreunui amic nedreptatit accidental sau iritarea unui inamic iertat pe nedrept pentru cine stie ce ciubuc, nu face decat sa devalorizeze institutia „solidarizarii” intelectuale.

O astfel de situatie aberanta se petrece in legatura cu sanctiunea aplicata d-nei Eugenia Voda de catre CNA. Sustinuta de catre intelectualitate de doua ori si ceva mai abitir decat suspendatul (vezi apelul en gros celor 100 de intelectuali dimpreuna cu cel en detail, sublimat spre esentializare al celor 10 si cu Manolescu 11 care-i si intrece) doamna Voda se trezeste martor si mar al discordiei in razboaie care nu sunt ale sale. Desigur ca subiectul in sine, desi pare cumva adiacent libertatii de exprimare, nu este de competenta Arcei lui Goe, in primul rând pentru ca majoritatea celor implicati nu sunt anonimi ci nanonimi. Totusi ecourile noii gâlceve a intelectualilor (care n-au ce face, ca dracu) au ajuns si in zona anonimitatilor notorii si astfel in atingere cu Arca lui Goe.

va urma!

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 39 Comments »

Feluri de a comunica!

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 3, 2011

A se viziona cu ochii inchisi!

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: