(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 27 ianuarie 2011

Amintiri literare

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 27, 2011

„Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărţile lui sunt în toate mâinile şi reputaţia marelui umorist, dramaturg şi neîndurat tălmăcilor al numeroaselor noastre imperfecţii fizice şi sociale, a intrat de mult în conştiinţa publică. Dar dacă cititorii răspândiţi în toate colţurile României mari pot să-i admire perfecţia matematică a stilului, verva scânteietoare şi fineţea observaţiei de o ironie uneori amară, sunt foarte puţini aceia care l-au cunoscut personal şi au putut să-i preţuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, şi acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depăşit de imensitatea personalităţii sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că şi-a trăit viaţa mai mult decât şi-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversaţiile lui zilnice şi în discuţiile cu prietenii, unde îşi cheltuia c-o dărnicie de nabab resursele unei elocinţe fără precedent în marea familie intelectuală a contemporanilor. Nici chiar Titu Maiorescu, a cărui dialectică era strălucită, n-a putut să-l înfrângă în discuţiile animate de la Convorbirile literare…

Citeste AICI continuarea

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 7 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: