(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Despre Munca

Posted by Arca lui Goe pe Mai 8, 2011

Dan Puric despre MUNCA.

Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi insisi. Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil.

Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.

Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr- un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei.. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca. Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce,ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea.

Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic. In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi – nu in sens de egoism, ci de crestere interioara – a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara. Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor, persoanei iubite, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni. Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de aceeasi varsta), pe care cand o termini, nu mai poti face altceva decat sa dormi, pt a o putea lua de la cap a doua zi..

Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala. In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabiuinta sa munceasca pentru a avea banii pt respectiva distractie.

Update: Dupa unele informatii recente se pare ca nici acest text nu-i apartine actorului Dan Puric ci auctorului Emil Cioran. Dupa unii autori (vezi Meduza) acest lucru nu este esential in timp ce dupa alti autori (vezi Doina) mesajul continut in text capata semnificatii net diferite  daca autorul e altul. Mie febra musculara de dupa o plimbare prelunga pe biciclete m-a pre-dispus sa consider ca acest text (de Tudor Arghezi, oricum si asta e tot un pseudonim literar de pe vremea cand nu exista internetul) se potriveste unei zile nelucratoare de  duminica,  si ca din graiul lor cu indemnuri pentru vite /ivitu-s-au cuvinte potrivite”… “din bube , mucegiuri si noroi ”…  „si le subjuga munca vietii lor intregi„… Cine a zis, cine a zis? Oameni in toata firea si nu… Maine insa intoarcem foaia, schimbam placa si dåm militaria jos din pod. „La munca ba enoriasilor…”… Nu, nu ca si asta e tot un citat. Citetz. Si tot din Dan Puric. Ca asa e dansul. Colectioneaza citate.

49 răspunsuri to “Despre Munca”

  1. Viorel Grecu said

    Interesant articol !

  2. „In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabiuinta sa munceasca pentru a avea banii pt respectiva distractie.”

    Genial! Iată că primii care au înceles aceste adevăruri profunde au fost ţiganii care stau cu mâna întinsă la ajutoarele de stat sau mai rău, pe străzile Romei ori la metroul parizian!
    O altă categorie de iluminaţi sunt cei din gaşca asfaltatorilor şmenari care n-au avut nesăbuinţa să muncească pentru vacanţele de vis de la Monaco ori pentru tinichelele alea de Veyroane, ci au mituit pur şi simplu nişte politicieni ca să le aranjeze licitaţii ori să le deconteze lucrări neefectuate ori devize exagerate! Normal, munca dezumanizează!

    Este adevărat că orice exces dăunează dar, ca artist şi scriitor ai putea să fii suspectat că munceşti din pasiune. Iar pasiunea înalţă!

    • Dl.Goe said

      Båtranetzea nu se instaleaza dintr-o data (slava domnului) ci treptat, trimitand din vreme semne si semnale. Cica un semn de batranete ar fi atunci cand joci fotbal si apoi povestesti tuturor cunoscutilor despre asta. Ieri am fost la o plimbare prelunga pe biciclete asa incat febra musculara de azi ma predispune la lene si visari. De unde si citatul centenar-aniversar despre munca (despre care sper sa mai vorbim 😉 ca despre negarea negatiei sau despre „ca artist şi scriitor ai putea să fii suspectat că munceşti din pasiune” ori „ce este munca”). In fine…

      Intr-o sfanta zi de duminica, intr-o biserica catolica, pastorul asculta spovedaniile enoriasilor, din camaruta alaturata, fara a se vedea fata in fata cu pacatosul (nu ca la noi…). Un pacatos ii spune parintelui:

      – Parinte aseara am agatat o „pustalina” si am dus-o acasa. Toata noaptea am facut sex.

      – Fiule, ii zice parintele, dar cati ani ai?

      – 77 de ani parinte, atata am, zice pacatosul.

      – Dar fiule, de cand nu te-ai mai spovedit?

      – Parinte nu m-am spovedit in viata mea, sunt ateu…

      Dupa un moment de nedumerire parintele zice:

      – Dar fiule, atunci pentru ce-mi spui mie despre asta?

      – Parinteeeee, spun la toata lumea.

  3. rongo said

    Prin indisciplinaritatea perspectivei, teoria ţine de domeniul sfintelor exacte. De altfel, s-a demonstrat sifilitic şi infernaţional că tăiatul frunzelor de apocalipt încurajează autodenunţul anonim şi afinităţile erectile, din eroarea greşită a agenţiei lui TASSu, întrucât şi boschetarii se pot socoti botanişti, darmite, colectivişti, comedianţii arşi de încălzirea globală.

    • Dl.Goe said

      Extrem de interasnat comentariu. Pacat ca nu e anonim. Isi pierde mult din valoare prin asumare.
      Categoric mai mult decat castiga prin marturia indirecta a prezentei si a evazivei aluzii la faptul ca v-ati prins. Era si greu.

  4. Medusa said

    Ce faceti, domnu’ Goe cu textele astea, ne puneti vigilenta la incercare? O parte din textul asta am primit-o acum cativa ani pe mail semnata „Emil Cioran”. N-am verificat nici atunci, si n-o sa verific nici acum cui ii apartine. Ideea e generoasa, valoarea literara a textului prea mica. Mai interesant decat sa stiu cine a scris asta ar fi pentru mine sa stiu, de pilda, de ce vi s-a parut sterila emotia creata de canadianul care a facut o instalatie din propria moarte. Poate ca veti comenta putin acolo?

    • arcaluigoe said

      Chiar ma intrebam unde-mi e Meduza… 🙂

      P.S. Voi invata si voi munci pentru a deveni… si pentru a explica ce-i cu sterilitatea emotiei respective.

    • Dl.Goe said

      P.S. Pentru a mai compensa nitel discrepanta dintre generozitatea ideii si valoarea literara prea mica a textului, mi-as ingadui sa va fac o recomandare de lectura: Punct Contrapunct – Aldous Huxley. Persoana importanta care mi-a imprumutat cartea asta (nu spui cine) gasise in fel foarte interesant de a-mi atrage atentia intr-un mod pozitiv si discret asupra anumitor pagini, la care rezonase, ea, persoana in chestie: le impregnase cu cate un strop din parfumul pe care-l folosea si despre care stia ca-mi place la nebunie.

      • Medusa said

        Ce parfum, ce parfum? :-))
        Asta pana sa va urmez recomandarea de lectura (pentru care va multumesc). Cred ca am citit-o in tinerete dar dupa cum vedeti, tin minte mai degraba textele primite pe mail decat lecturile importante 😦

      • Medusa said

        Da, da, da… E clar, nu vreti sa spuneti. Daca mi-ati spune, v-as tine la curent si cu evolutia situatiei (mai apare, nu mai apare), ca poate dumneavoastra nu petreceti la fel de mult timp ca mine prin magazine.
        O precizare: eu n-am spus ca textul ii apartine lui Cioran, ci doar ca l-am primit ca apartinandu-i. E plauzibil sa fi scris in felul asta neslefuit in tinerete. Si, la cate satisfactii mi-a procurat scrisul lui, nici nu ma trage inima sa am aceasta confirmare.

  5. Dacă textul îi aparţine lui Cioran deja este altă poveste: vorbim deja de un boem care a adorat lenea.

    • Dl.Goe said

      Lenea si munca sunt unul si acelasi lucru. Textul ii apartine lui Ion Creanga. Dar asta n-ar trebui sa conteze la valoarea de adevar.

  6. rongo said

    Dar eu n-am propriu zis, dom’ Goe, că m-am lovit cu onoarea băgării în seamă, ci doar m-am oferit isteţ cu plata retrospectivă, ca-n ţopârceanu, care n-avea niciun ban pe el, flerui-ler.

    • Dl.Goe said

      @Rongo – Eu va cred, dar asta e prea putin important. Pe de alta parte si d-voastra ati putea fi sincer. Dar asta este inca si mai nesemnificativ. Aparentele n-au fost salvate, iar juriul va trebui sa tina seama doar de probe. Iar probele… Si contextul… Plus circumstantele… In fine, nu voi sa ma ante-pronunt. Din cauza prezumtiei… si a consecventei cu care promovati inconsecventa (ne)bagarii in seama de la caz la caz si de la loc la loc. Ideea ar fi si mai generoasa daca diversitatea ar fi mai ampla in biocenoza. Cu doar doua flori nu se face primavara iara.

  7. rongo said

    Din suburbia textului a reieşit infiormaţia scuipiciunii coincidentale, şi nu că m-am deontologizat la semanticoase, ci pen’că pot urla c-am văzut-o cu mâna mea pe Arghezi.

    • arcaluigoe said

      Mi-e din ce in ce mai greu sa va urmaresc. Si/sau sa va urmez. Trebuie sa recunosc (cam prea usor si repede) ca sunteti tare. Mai tare decat atentia mea distributiva. Si tranzitiva. Ce culoare avea?

  8. Pe culmile disperării…
    Cioran este un leneş congenital atât de înfricoşat de muncă încât se lasă întreţinut de Simone din minusculul ei salariu de profesoară.

    • Dl.Goe said

      O lene destul de productiva, s-ar zice.

      • Eu nu am nimic nici cu aranjamentul dintre Simone şi Cioran, nici cu lenea ca formă de încărcare a bateriilor.
        Problema este că acest text, în cazul lui Cioran este plauzibil dar este strident şi total nepotrivit în situaţia lui DP.

        • Ca să înţelegeţi mai bine ce spun, vă voi da următorul exemplu: nu m-a şocat deloc faptul că un actor, Claudiu Bleonţ şi-a dat chiloţii jos în faţa ziariştilor într-o încercare de-a atrage atenţia asupra piesei Richard al III-lea cu care era în turneu de promovare.
          Dar, dacă Mugur Isărescu, intenţionând să atragă atenţia asupra deprecierii monedei naţionale, şi-ar scoate chiloţii în faţa ziariştilor spunând: „aşa mică cum e ea,(moneda naţională) ne-am făcut treaba cu ea!”, parol că n-ar mai fi la fel!

        • Dl.Goe said

          Dar cine-i Bleont si cine Isarescu dintre Puric si Cioran?… Bai puric, de ce esti bai cioran?

        • Dl.Goe said

          Curs de sexualitate suspendat. Femeie penetrata în fata a 100 de studenti.

          Universitatea americana Northwestern Si-a suspendat cursurile de “sexualitate umana”, dupa ce un profesor a facut o demonstratie Socanta, în sala de curs: a penetrat o femeie cu o jucarie sexuala.

          Studentii prezenti au vazut cum o femeie a ajuns la orgasm cu ajutorul fierastrau electric modificat.

          Profesorul de psihologie care a tinut cursul, Michael Bailey, Si-a cerut scuze Si a spus ca astfel de demonstratii nu vor mai avea loc.

          Acesta s-a declarat surprins de câta vâlva a stârnit acest incident:

          „În vremuri de criza financiara, razboi si încalzire globala, povestea a fost una de top pentru mai bine de doua zile.

          Asta arata diferenta de opinii dintre oamenii ca mine, care nu vad niciun rau moral în ce s-a întâmplat, si cei care cred ca a fost profund gresit”, sustine profesorul.

  9. rongo said

    Nici din exagereza cuantichităţilor palpitabile, nici din uzufructul întâmplăriei, ci dintr-un extrem de violent spirit de toleranţă sunt siluit să intru-n mentenanţă, până-n deceneul de mâine, din motiv de ortografie paradită.
    Yahoo, yahoo, copii şi fraţi!

  10. „Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei înşişi. Munca este un blestem. Iar omul a făcut din acest blestem o voluptate. A munci din toate forţele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într‑un efort care nu duce decât la realizări irelevante, a concepe că te poţi realiza numai printr‑o muncă obiectivă şi neîncetată, iată ceea ce este revoltător şi ininteligibil. Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează. Ea deplasează centrul de preocupare şi interes din zona subiectivă într‑o zonă obiectivă a lucrurilor, într‑un plan fad de obiectivitate. Omul nu se interesează atunci de destinul său personal, de educaţia lui lăuntrică, de intensitatea unor fosforescenţe interne şi de realizarea unei prezenţe iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevărată, care ar fi o activitate de continuă transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de ieşire din centrul fiinţei. Este caracteristic că în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează. Faptul că fiecare om trebuie să aibă o carieră, să intre într‑o formă de viaţă care aproape niciodată nu‑i convine, este expresia acestei tendinţe de imbecilizare prin muncă. Să munceşti pentru ca să trăieşti, iată o fatalitate care la om e mai dureroasă decât la animal. ” – Emil Cioran, Pe culmile disperării

    Dan Puric, mai are de aşteptat pînă să fie memorabil, sau măcar, citat.

  11. În treacăt fie spus, atît Cioran cît şi Noica, chiar au fost AUCTORIALI.

  12. Şi, nu mai vorbiţi despre Doamna Simone, dacă nu ştiţi ce spuneţi, OK ?

  13. Radu Humor said

    Eu stiam de mult ca „munca-i pentru tractoare”. 🙄
    Nu stiam insa cat de mult tin unii la acest concept ( nu la activitatea propriuzisa, mai ales daca nu-i (si)intelectuala !
    Ca-n rest , ma indoiesc in van(t) ca frunza Udrii, ce n-o sa reuseasca niciodata sa-i acopere spurcaciunea (furaciunea), de mare ce e ! 😉

  14. contele said

    Întotdeauna am privit munca cu un sănătos scepticism. Întotdeauna am avut bănuiala că ceva nu este în regulă cu ea. Articolul de faţă îmi întăreşte convingerea că am făcut bine încercând să mă ţin departe de ea.

    Filozofia muncii am descoperit-o în copilărie citind AVENTURILE LUI TOM SAWER.
    ” Tom spunea că, la urma urmei, lumea nu era chiar aşa de plicticoasă. Descoperise fără să
    ştie că pentru a face pe om să dorească un lucru, fie că-i bărbat în toată firea, fie că-i băieţaş, trebuie
    să-i înfăţişezi acel lucru ca greu de obţinut. Dacă ar fi fost un filozof mare şi înţelept, de pildă ca
    scriitorul acestei cărţi, ar fi învăţat de pe urma întâmplării de mai sus că muncă înseamnă ceea ce
    eşti nevoit să faci, iar joc—ceea ce nu eşti nevoit să faci. Ar fi înţeles mai uşor de ce acela care face
    flori de hârtie sau cel care învârte cu piciorul o roată înseamnă că munceşte, pe când acela care care dărâmă popice sau cel care suie Mont-Blanc-ul se cheamă că se distrează. Există gentlemeni bogaţi, în Anglia, care mână poştalioane cu patru cai, treizeci până la cincizeci de kilometri pe zi, în toiul verii, fiindcă această plăcere este neaccesibilă oamenilor de rând: îi costă o mulţime de bani; dar
    dacă ar primi leafă pentru treaba asta , s-ar chema că sunt puşi să muncească şi atunci s-ar lăsa repede păgubaşi.”

    • Domnu Conte,
      se vede ca esti de vita, ai scris f. frumos.
      Daca-mi permiti sa-ti fac o confidenta, eu am fost, cu mici exceptii un norocos, am muncit f. rar, in sensu spus de mata, mai intotdeauna mi-a placut ce am facut.
      Admit insa ca munca poate fi ceva groaznic. In Germania am muncit frun an ca un fel de timplar, adica trebuia sa tai, saptamini in sir, niste cubulete de lemn la dimensiunea de 11 pe 11. Pot spune ca simteam o nespusa fericire atunci cind trebuia sa matur talaju. Desigur ca mai sunt si alte meserii dificile, de ex. peste, presedinte Basescu, Udrea, sau poiet.

      • Dl.Goe said

        „Ce este munca?” si „Ce este lenea?” sunt doua probleme (sau poate doar una) care ma framanta dintotdeauna, numai ca intotdeauna cand am timp si stau sa ma gandesc la ele ma cuprinde in mod subit somnul, motiv pentru care cred ca o sa raman cu ele nerezolvate.

        Poate ar trebui sa sparg „problema” in probleme mai mici:

        a) O activitate pe care o faci pe gratis poate fi considerata munca sau nu?

        b) O activitate pe care o faci degeaba poate fi munca sau nu? (ca „pe gratis” si „degeaba” nu e nici pe departe tot aia)

        c) O activitate pe care o faci de placere poate fi considerata munca sau nu?

        d) O activitate pe care o faci pentru ca esti fortat (cumva) sa o faci e intotdeauna o munca?

        Odata (cu ceva vreme in urma) faceam, la serviciu, de placere o activitate neremunerata, in paralel cu sarcinile curente. Eu mi-o alesesem si fusesem „lasat” sa o fac. Institutia era scutita astfel de plata pe care ar fi trebuit sa o dea cuiva special angajat in acea problema.

        Pe de alta parte in cadrul activitatii in institutie, se gaseau mereu tot felul de corvezi neremunerate care se distribuiau, cat mai echitabil, tuturor. Odata insa am refuzat sa primesc o astfel de corvoada motivand ca ma ocupam deja de ceva util si neremunerat. In cadrul colectivului (ce misto suna) s-au gasit unii (care nu faceau decat strictul necesar, pentru ca nu aveau „placeri”) sa spuna ca asta nu e un motiv intemeiat sa ma eschivez si sa refuz sa impart lucrurile neplacute cu toata lumea si ca ce fac eu de placere nu poate conta la impartirea corvezilor neremunerate.

        Acum nu stiu cine o fi avut dreptate, dar stiu ca de atunci ma feresc cu mare sfintenie sa spun ca-mi place ceva din ceea ce fac de placere. N-am reusit insa sa progresez intr-atat incat sa cer intotdeauna compensatii cand fac din placere vreo chestie (si) utila. Ca fapt divers va pot spune ca pana la urma a trebuit sa accept corvoada aceea impusa dar ca asa mi-am bagat piciorele in ea incat in scurta vreme cineva mai de sus (afectat direct de felul in care o indeplineam) a sunat si a cerut sa fie data altcuiva. Si data a fost.

        • munca e o activitate pe care o faci cind nu ai chef de ea. Nu trebe sa fi neaparat obligat de nevoia de bani sau de gura muierii, cel mai perfid mod de autosclavagie e sa faci ceva ce nu-ti place doar pt. ca te obliga buna crestere, constiinta, politetea.
          De ex. a merge in vizita la niste cunostinte plictisitoare mi se pare cel mai mare chin. Generalizind as zice, fiecare minut pierdut din viata pt. lucruri plictisitoare, incl. spalatu pe dinti, barbieritu, frizeru, mersu cu autobuzu, cu liftu, si multe altele reprezinta munca.
          Mie imi place extrem de mult sa fac treaba in gradina, sa tai iarba, sa pun flori, faptu ca-mi place acest lucru cred ca e suficient, nu trebe sa-l si fac.

        • Dl.Goe said

          Este foarte clar ca nu va e clar.

          Mersul in vizita la cunostiinte plictisitoare e munca? Nu toate activitatile pe care le facem fara a avea chef de a le face sunt munca. Dupa cum nici toate pe care le facem cu placere, din placere, nu pot fi considerate nemunca. Dar uite ca ma faceti sa insir banalitati. Mai bine hai sa vorbim despre Kosmosul germinativ si depre punctul alpha al Creatorului care deseneaza hyperforme. Pe nisipul plajei la Costinesti. Nu, nu la epava ci dincolo in golful francezului. Nu?

  15. Radu Humor said

    @ NT :
    „Mie imi place extrem de mult sa fac treaba in gradina, sa tai iarba, sa pun flori, faptu ca-mi place acest lucru cred ca e suficient, nu trebe sa-l si fac.”

    Hai, ca-ti meriti nick-ul atat de cu grija ales !
    Am ras cu pofta !

    • Serafina Dafinescu said

      Pentru orice „poanta” exista cineva care o aude pentru prima oara. Cati ani ai Raducule? 😉

      • Radu Humor said

        Desi am ani pe care-i poti usor ghici,
        nu-mi inchipuiam ca esti unsa cu atat de multe alifii !
        Dar si cu alte substante de consistenta si origine asemanatoare 😉

  16. contele said

    Oare să te ocupi de un blog înseamnă să munceşti?
    Oare d-lui Goe îi place sau nu să ţină acest blog? Aceasta-i întrebarea…Sau va ocoli răspunsul „cu sfinţenie”?

    • Dl.Goe said

      Pana la urma ne vom afunda in definitii vagi (vagi-n capul acela)…

      Ca e facuta cu placere sau de placere, sub constrangere sau voluntar, ca e remunerata sau nu, ca presupue efort (nu gluma) ori nu, pana la urma, o activitate ar trebui considerata munca sau nu, prin raportare la principiul utilitatii, adica daca rezultatelor obtinute dupa finalizare li se vor gasi utilizatori care sa le foloseasca voluntar, sa le consume (cu placere), eventual sa fie dispusi sa plateasca pentru ele.

      Atentie: este vorba despre rezultatele de dupa, nu din timp ce. Activitatile care-si gasesc utilitatea „in timp ce” se cheama sport, sex, hobby.

      Dar pana la urma totul e relativ. Adica relativul e absolut.

      Inclin sa cred ca hobbyul meu de-a (b)Arca nu va putea trece nicicand drept munca.

    • arcaluigoe said

      – Noua nu ne e frica de munca. Ca stim sa ne ferim de ea.

      – Munca il innobileaza pe om. Da, dar noi nu avem nevoie de nobili.

      – Munca l-a facut pe om. Si omul a facut pe munca.

      – Munca e un izvor de sanatate. Atunci sa o faca bolnavii.

      – Sa ridicam munca cat mai sus. Ca sa nu mai ajungem la ea.

      – Munca n-a omorat pe nimeni. Bine, dar de ce sa risti.

  17. Radu Humor said

    Apropos de ce inseamna sa muncesti !
    Priviti cum se munceste unul , turbat de-a binelea, sa rupa lantul, camasa de forta si gura targului (toate de odata, daca s-ar putea 😉 ) :

    AVP
    mai 10th, 2011 at 13:02
    Un R.I.P. din toata inima pentru Gheorghe Ene, intrat deja la judecata de apoi a Faptelor oricarui didiloi (judecata pe care o vor face next generations, una dupa alta, pana la sfarsitu lumeei, iar nu vreun mosulica din descarnatele ceruri, aloo…).
    Si tocmai pentru ca vreau sa-ntelegi ca vorbesc serios, dear LIS, alaturand avertismentul meu de epitaful pentru colegul nostrum de generatie, Gheorghe Ene, tin sa te anunt chiar aici ca eu personal nu voi mai posta pe acest blog, atata timp cat voi risca sa dau nas in nas cu trogloditul @”radu humor”, un anonim lash si iresponsabil, care-si permite sa se traga de revere cu “Niky” si cu “Abălaru” si sa-i balacareasca ferentareste, de parca ar fi mancat cu ei din aceeasi strachina. Repet, daca anonimu lu pesce ar avea un nume real si o adresa verificabila, unde sa primeasca o citatie – presupunand ca si-ar pune cineva minte cu obraznicatura, la rigoare -, n-as avea nimic impotriva sa-l si adoptezi aci, cum ar veni ; asa insa, constat ca procedezi ca ex-my friend Dorin Tudoran : desi ai toate dovezile, n-asa? ca ipochimenu ma insulta si ma calomniaza demential, ascuns intr-un anonimat total, plus ca e un antisemit penal, tu continui sa-l promovezi pe your blog, ca si cum nici ceapa cu usturoi n-a mancat si nici, mai ales, kkt…
    Altefel, ramanem pretini, pai cum dreaq.

    Postat pe blogul lui Liviu Ioan Stoiciu, ca de altfel peste tot, pe unde da nas in shezut cu mine !

  18. Nu stiu in ce masura e important sa aflam daca ceva e munca sau nu!?

    Din partea mea cred ca n-are importanta, pe undeva imi aminteste de scremutu intelectalilor de a afla cine si de cind si de ce e de dreapta sau de stinga. Io nu mai cred de mutl in alb si negrii de cind au aparut mulatrele.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: