Pe blog, ca-n viaţă?

Update: Ulteriorul anterior!

Pålåvragim deci vorbim?

– Ca bloggeri ori comentatori in mediile virtuale putem spune orice ne trece prin cap? Mai abitir ca-n viata? Cu ce riscuri? Cu ce limitari?

– „Vorbirea este modul prin care ne ascundem gandurile”. Ofera mediile virtuale argumente serioase pentru invalidarea acestui enunt paradoxal sau dimpotriva ii da noi valente si noi dimensiuni.

– Activitatea pe bloguri si in spatiile dedicate comentariilor cvasi-anonime (anonime prin prisma audientei limitate si neutre, neutra in raport cu opinia publica oficiala si neutra in raport cu anturajul nostru din realitate) micsoreaza sau mareste distanta dintre ceea ce suntem si ceea ce dorim/ne imaginam ca suntem?

– In general, cat de mare ar fi socul in cazul in care am fi pusi in situatia sa comparam ceea ce ne imaginam noi despre o persoana, citindu-i textele si comentariile cvasi-anonime si imaginea pe care am avea-o prin contatnt direct si nemijlocit cu acea persoana (daca ne-ar deveni cunostiinta)? Distanta dintre „una” si „alta” se datoreaza „libertatii de exprimare” sau „libertatii de cosmetizare”?

Cat de mare este diferenta dintre AVP si Viorela Abalaru? Dar dintre Conul Dorin Certocratul si Dorin Tudoran?

– Ce efecte are vorbirea libera (in medii anonime) asupra abilitatilor noastre de a gândi liber? Este aceasta abilitate stimulata sau inhibata de exercitiul vorbirii libere cu necunoscuti? Ni se consolideaza stereotipiile de gandire prin acest exercitiu voluntar de vorbire sau dimpotriva?

„Dac-a fost pus la-nceputul Genezei, dom’ Goe, rostul cuvântului nu-i de a rosti ce gândesti, ci exact ceea ce înca nu gândesti.” – rongo

– Daca „la inceput a fost cuvantul” asta ar insemna ca ar trebui sa vorbim inainte de a gandi (dupa cu ne indeamna dl.rongo), nu eludand gândrea ci anticipand-o?
Cât sens ar putea avea un asemenea indemn?

„Ideea vine vorbind” – Henry Wald

– Este formula „La inceput a fost cuvantul” echivalenta cu „La inceput a fist gândul”? Sau nu?

– Este palavrageala un viciu care creaza dependenta?

Sunt tot atatea intrebari despre care mi-ar placea sa aflu parerile altora, cat mai necunoscuti cu putinta, adica liberi.

Am extras doua raspunsuri „intâmplatoare”, exprimate recent in universul virtual de limba romana (vezi mai jos). Mai exista si alte pareri?

---

…Mai degraba ca-n second life.

Conexiuni intamplatoare

(intre mari scriitori necunoscuti)

…Nu ştiu cum ar fi fost fără bloguri, dar cu siguranţă, ar fi fost mai trist. La însingurarea fiecăruia în propria-i viaţă – o realitate a omului contemporan – s-ar fi adăugat şi tăcerea. Prin intermediul blogurilor, comunicăm, ne exprimăm opiniile – deşi, ca să folosesc un truism celebru, cuvintele le-au fost date oamenilor ca să-şi ascundă gândurile şi, aş adăuga, este de-a dreptul periculos să spui / scrii tot ce gândeşti.

Sigur, pentru un om care se exprimă magistral (ca să fiu modestă) în scris, blogul a fost o revelaţie. Un miracol, fereastra care se deschide, zidul care se fisurează într-un punct. Nu vă puteţi imagina cât de utilă şi fermecătoare este această funcţie a internetului, pentru o fiinţă care în viaţa de zi cu zi se exprimă ca o mulă, mai mult fiind perplexă decât reacţionând. Cei care m-au cunoscut mai întâi din scris (fără excepţie, cred) au fost dezamăgiţi de “prestaţia” mea ca individ.

De aceea, cred, artiştii ar trebui să stea în turnul de fildeş. Nu e o metaforă. Nu poţi face scamatorii, în viaţa de zi cu zi. Inspiraţia vine când vine şi atunci, da, poţi deschide porţile pentru toţi cititorii, pentru aceia care vor să zboare pe aripile imaginaţiei. Vedeţi voi, tensiunea pe care o pot pune în scris nu o pot “clona” şi în viaţa reală. De mult prea multe ori, pentru cineva care m-a “văzut” doar prin intermediul poemelor, prezenţa mea a fost dezamăgitoare. Nu am cum să schimb lucrurile. Unii chiar s-au lăsat înşelaţi rău de propria imaginaţie confundând omul cu scrisul. Sigur, scriind, pun şi din mine, din fiinţa mea, pe hârtie (pe pixeli, voila) dar…

…citeste mai aproape si mai departe AICI, acolo…