(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 19 mai 2011

Intermezzo – Intermission. Parabola de poezie (II)

Posted by Arca lui Goe pe mai 19, 2011

…In pe-Trecere de pietoni catre „Umbrele Soarelui”, sub care se va presupune ca vom sti cum stam si ce leafa luam, as vrea sa recapitulam materia din urma despre pseudonimie si identitate.

Motto:
cu mintea plutocrat imberbă
zăcută-n nu ştiu ce cotlon
vom reclădi un Babilon
din imbecili dispuşi în jerbă
– Polichinelle – mai 14, 2011 la 11:10 am

Poetul Polichinelle… o sarbatoare a vorbirii articulate, pe care nu l-am banuit si nu-l banuiesc a fi poet (Polichinelle – Submitted on 2011/01/28 at 6:00 pm – „Aveţi dreptate. Nu sunt poet, nu am fluenţa maieuticii sacre.) in limitele statice, satanice si sacrosancte ale termenului din DEX, pe baza primelor 100 de acceptiuni ale cuvantului, este totusi nu „un poet” ci „poet” in acord cu semnificatiile de la 101 pana la, sa zicem 369, ale vorbei, aproape continuu in acest spectru de banda. Polichinelle este poet nu atât prin expresie cât prin modul de a fi. Nu prin vorba ci prin port. Sensibil, delicat, gingas, generos, constient de imensitatea Universului infinit si de nesfarsita mila a lui Dumnezeu, se lasa alungat cu mare usurinta, de oriunde, din orice parc, din orice „parcå”, de catre orice porc ce tropaie si guiţă in limba romana aproximativa. A abandonat discret si elegant spatiul comentariilor la Dilema Veche atunci cand zelul zeului „Vasilescu” a dirijat din intamplare sageata de mâzgă a lui-razvaaaaan-georgescuuu catre calcâiul sau de clestar, altminteri imun. Recent scena s-a repetat la scara mica pe (b)Arca cu dl.Goe fara voie in rolul „Vasilescu” si homocron cu hominidul Radu Humoral in rolul „Georgescu”. Totusi poetul Polichinelle, parabolizand din pseudo-anonimitate, ramane imun la imund.

Polichinelle – Submitted on 2011/04/13 at 9:24 pm
Polichinelle nu are cum să devină o identitate, un ingredient de comunitate (fie el şi reperul flamboaiant al escapadelor…). Polichinelle e o rană volubilă, un abis dandy, un surplus cu joben… De aceea, Polichinelle nu poate fi trădat: el e “inavuabilul ostentativ”, capitalul meu de smoală fosforescentă. E “secretul meu de tarabă”. Polichinelle sunt chiar EU: nu o dihanie de dincolo de portretul obştesc, nu o nebuloasă zvăpăiată ce transcende buletinul, ci acel impas, acea imposibilitate ce sabotează în permanenţă tentativele buletinului meu de a deveni rotund, suveran, monolit.

Polichinelle – Submitted on 2011/04/13 at 7:05 pm | In reply to Dl.Goe.
Da, Polichinelle agonizează euforic sub fiecare iscălitură „Polichinelle” fiindcă e convins că fiecare nickname e un debuşeu de ADEVĂR. Lacan (psihanalistul) avea o vorbă: “La vérité ne fait surface que dans l’univers de la fiction.” Prin urmare, ceea ce eu, un cetăţean oarecare, anodin şi previzibl, fac sub pseudonim e să fiu OBIECTIV sincer, adică să mă expun jucându-mă de-a mascarada

Polichinelle – Submitted on 2011/04/05 at 2:22 am | In reply to Dl.Goe.
Rogu-vă, ascultaţi: chiar credeţi că ejacularea tălâmbă a Georgescului m-a destabilizat ca musafir DV? Să fim raisoneuri, ce scaraoţchi! Nu o trambulină elitistă, ci mai degrabă un soi de convingere a la noblesse mă imunizează apriori la tipul ăsta de năzdrăZvănie ignară. Cum să te mâhnească unul care susţine zglobiu că STILUL cuiva poate fi PLAGIAT? “A fura meserie”, da, merge… Şi din câte ştiu, e de bine, e onorabil, e o ispravă. Dar să plagiezi duhul cuiva, nucleul excelenţei sale, chestia asta numai în imaginaţia “tropicală” a RG-ului are trecere.

Intervenţia domnului Vasilescu, în schimb, m-a derutat. Să pozezi în ditamai dihania de redacţie, dar să fii cu un călcâi în lojă şi cu altul în derdeluşul ţoapelor, participând la picante cozerii de maidan, e bizar. Admit, sprijinindu-mă pe o reflecţie simplă, că Polichinelle e bombastic, superfetatoriu, hipercaloric. Dar asta e, în fond, funcţia măştii: să găzduiască un exces, un virus, o vâscozitate pe care chipul nostru obştesc o reprimă igienic pentru a funcţiona previzibil, nesubversiv. Prin urmare, da, Polichinelle e adevărul traumatic, miezul inavuabil, surplusul primejdios al unui cetăţean oarecare. Însă jongleria cu cleiuri fosforescente nu trebuie să devină, totuşi, nesimţire. Dacă dl. Vasilescu îmi acceptă comentariile ţinându-se de nas sau astupându-şi urechile, pentru ce să-i prelungesc, săptămânal, poznaşa agonie? Nu e mai… decent să te evapori surâzător?

Polichinelle – Submitted on 2011/04/01 at 10:52 pm
V-aş recomanda contubernaliceşte să nu vă mai îngăduiţi / încurajaţi aşteptări în ce mă priveşte. sunt cel ce sunt (plagiez cumva repertoriul lui Iahve?), adică un cabotin al Filigranului, un biet hamal de paralaxe, o mlaştină ce flirtează cu lacătele Parnasului…………. Iar domnia voastră sunteţi, cum altfel?, ilustrul conchistador de nişă Barna, sedus de efectele electro-optice şi elasto-optice în cristale lichide nematice şi colesterice, de hipnoza lepidopterelor, de melancolia lui Tennyson (“Deep as first love, and wild with all regret; O Death in Life, the days that are no more!”), de Jacques Ferron – de ce NU? (“La dignité humaine est une question vestimentaire parce que précisément la conscience est un costume, une mise en scène, un théâtre.”)… Sunteţi cordial, citric, cozeur, carpolog, chifteluţă, chirurg. Şi, bineînţeles, sunteţi un fel de Noe cu funicular subteran.

Meilleures salutations,
 Pulcinella aka Polichinelle

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 25 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: