(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Intermezzo – Intermission. Parabola de poezie (II)

Posted by Arca lui Goe pe Mai 19, 2011

…In pe-Trecere de pietoni catre „Umbrele Soarelui”, sub care se va presupune ca vom sti cum stam si ce leafa luam, as vrea sa recapitulam materia din urma despre pseudonimie si identitate.

Motto:
cu mintea plutocrat imberbă
zăcută-n nu ştiu ce cotlon
vom reclădi un Babilon
din imbecili dispuşi în jerbă
– Polichinelle – mai 14, 2011 la 11:10 am

Poetul Polichinelle… o sarbatoare a vorbirii articulate, pe care nu l-am banuit si nu-l banuiesc a fi poet (Polichinelle – Submitted on 2011/01/28 at 6:00 pm – „Aveţi dreptate. Nu sunt poet, nu am fluenţa maieuticii sacre.) in limitele statice, satanice si sacrosancte ale termenului din DEX, pe baza primelor 100 de acceptiuni ale cuvantului, este totusi nu „un poet” ci „poet” in acord cu semnificatiile de la 101 pana la, sa zicem 369, ale vorbei, aproape continuu in acest spectru de banda. Polichinelle este poet nu atât prin expresie cât prin modul de a fi. Nu prin vorba ci prin port. Sensibil, delicat, gingas, generos, constient de imensitatea Universului infinit si de nesfarsita mila a lui Dumnezeu, se lasa alungat cu mare usurinta, de oriunde, din orice parc, din orice „parcå”, de catre orice porc ce tropaie si guiţă in limba romana aproximativa. A abandonat discret si elegant spatiul comentariilor la Dilema Veche atunci cand zelul zeului „Vasilescu” a dirijat din intamplare sageata de mâzgă a lui-razvaaaaan-georgescuuu catre calcâiul sau de clestar, altminteri imun. Recent scena s-a repetat la scara mica pe (b)Arca cu dl.Goe fara voie in rolul „Vasilescu” si homocron cu hominidul Radu Humoral in rolul „Georgescu”. Totusi poetul Polichinelle, parabolizand din pseudo-anonimitate, ramane imun la imund.

Polichinelle – Submitted on 2011/04/13 at 9:24 pm
Polichinelle nu are cum să devină o identitate, un ingredient de comunitate (fie el şi reperul flamboaiant al escapadelor…). Polichinelle e o rană volubilă, un abis dandy, un surplus cu joben… De aceea, Polichinelle nu poate fi trădat: el e “inavuabilul ostentativ”, capitalul meu de smoală fosforescentă. E “secretul meu de tarabă”. Polichinelle sunt chiar EU: nu o dihanie de dincolo de portretul obştesc, nu o nebuloasă zvăpăiată ce transcende buletinul, ci acel impas, acea imposibilitate ce sabotează în permanenţă tentativele buletinului meu de a deveni rotund, suveran, monolit.

Polichinelle – Submitted on 2011/04/13 at 7:05 pm | In reply to Dl.Goe.
Da, Polichinelle agonizează euforic sub fiecare iscălitură „Polichinelle” fiindcă e convins că fiecare nickname e un debuşeu de ADEVĂR. Lacan (psihanalistul) avea o vorbă: “La vérité ne fait surface que dans l’univers de la fiction.” Prin urmare, ceea ce eu, un cetăţean oarecare, anodin şi previzibl, fac sub pseudonim e să fiu OBIECTIV sincer, adică să mă expun jucându-mă de-a mascarada

Polichinelle – Submitted on 2011/04/05 at 2:22 am | In reply to Dl.Goe.
Rogu-vă, ascultaţi: chiar credeţi că ejacularea tălâmbă a Georgescului m-a destabilizat ca musafir DV? Să fim raisoneuri, ce scaraoţchi! Nu o trambulină elitistă, ci mai degrabă un soi de convingere a la noblesse mă imunizează apriori la tipul ăsta de năzdrăZvănie ignară. Cum să te mâhnească unul care susţine zglobiu că STILUL cuiva poate fi PLAGIAT? “A fura meserie”, da, merge… Şi din câte ştiu, e de bine, e onorabil, e o ispravă. Dar să plagiezi duhul cuiva, nucleul excelenţei sale, chestia asta numai în imaginaţia “tropicală” a RG-ului are trecere.

Intervenţia domnului Vasilescu, în schimb, m-a derutat. Să pozezi în ditamai dihania de redacţie, dar să fii cu un călcâi în lojă şi cu altul în derdeluşul ţoapelor, participând la picante cozerii de maidan, e bizar. Admit, sprijinindu-mă pe o reflecţie simplă, că Polichinelle e bombastic, superfetatoriu, hipercaloric. Dar asta e, în fond, funcţia măştii: să găzduiască un exces, un virus, o vâscozitate pe care chipul nostru obştesc o reprimă igienic pentru a funcţiona previzibil, nesubversiv. Prin urmare, da, Polichinelle e adevărul traumatic, miezul inavuabil, surplusul primejdios al unui cetăţean oarecare. Însă jongleria cu cleiuri fosforescente nu trebuie să devină, totuşi, nesimţire. Dacă dl. Vasilescu îmi acceptă comentariile ţinându-se de nas sau astupându-şi urechile, pentru ce să-i prelungesc, săptămânal, poznaşa agonie? Nu e mai… decent să te evapori surâzător?

Polichinelle – Submitted on 2011/04/01 at 10:52 pm
V-aş recomanda contubernaliceşte să nu vă mai îngăduiţi / încurajaţi aşteptări în ce mă priveşte. sunt cel ce sunt (plagiez cumva repertoriul lui Iahve?), adică un cabotin al Filigranului, un biet hamal de paralaxe, o mlaştină ce flirtează cu lacătele Parnasului…………. Iar domnia voastră sunteţi, cum altfel?, ilustrul conchistador de nişă Barna, sedus de efectele electro-optice şi elasto-optice în cristale lichide nematice şi colesterice, de hipnoza lepidopterelor, de melancolia lui Tennyson (“Deep as first love, and wild with all regret; O Death in Life, the days that are no more!”), de Jacques Ferron – de ce NU? (“La dignité humaine est une question vestimentaire parce que précisément la conscience est un costume, une mise en scène, un théâtre.”)… Sunteţi cordial, citric, cozeur, carpolog, chifteluţă, chirurg. Şi, bineînţeles, sunteţi un fel de Noe cu funicular subteran.

Meilleures salutations,
 Pulcinella aka Polichinelle

25 răspunsuri to “Intermezzo – Intermission. Parabola de poezie (II)”

  1. Serafina Dafinescu said

    Dar domnul Polichinelle chiar există? Eu am crezut că e o metaforă. 🙂 Ceva precum Madame Bovary c’est moi! 😉

  2. Dl.Goe said

    a) Pe blogul Certocratia, conul Dorin propune publicului poze ale artistului din tinerete. Din abundenta. Bine intercalate cu poze al ex-regelui Mihai I, Niky Manolescu si Paul Goma 😯 Efect subliminal garantat. Sa moara dusmanii sai.

    b) A fost dezlegat misterul de la Corabia: Cetateanul Viorel spranumit Padina a facut armata la geniu. Ceea ce explica multe. Si marunte. Inclusiv ca nu poti nega big-bangul fara a fi pasibil de negationism sau alte nihilisme.

    c) Craiova a cazut in C. Divizia C 🙄

    d) De ce nu?

    • Medusa said

      a) eu am murit; de plictiseala.

      • Dl.Goe said

        Ha-ha… Nimic mai simplu. Intrati in combinatie cu „rongo” pe firul cu „breban” si Carmen Negoita. S-a facut acolo o conventie tacita pentru evitarea cu orice pret a plictiselii. Sunt sigur ca orice „animal bolnav” (de plictiseala) va fi primit, tratat si vindecat. Sa ezitati… sa nu ezitati… Eu zic sa nu ezitati. Intre timp poate se rezolva si pe aici.

        • Medusa said

          Da? Credeti ca daca intru in combinatia recomandata, pozele conului Dorin or sa-mi para mai putin anoste? „Credeti-ma” ca de-atatea cate-am vazut „pa peste tot”, am ajuns ca imediat ce vad un om posomorat si cu ochelari sa zic ca-i conu Dorin. Deunazi l-am vazut pe Val Valcu (nu stiu daca il stiti, e un monument de ratiune si bun simt) si am zis, hopa, conu Dorin la Realitatea… Dar nu era el, ca inca nu venise in tara, o sa vina in curand cica.
          Ia deschideti Observatorul Cultural si uitati-va in colturi 🙂

        • Medusa said

          Ma rog, conul nu e chiar in colt, e mai pe centru-stanga 🙂

        • Dl.Goe said

          Nu stiu ce sa zic. Totusi interactiunea cu ludicul „rongo” ar putea sa va fie de ajutor si-n problema alergiei la mohor cu ochelari. Dansul nu doar ca tolereaza foarte bine polenul de mohor dar pare ca-l adora si-i prieste. Ma gandesc la faptul ca de veti sta in preajma sa v-ati putea contamina cu „germenii” care-i asigura imunitatea anti-mohor. Ceea ce nu inseamna ca veti inceta sa vedeti figuri mohorate cu ochelari, care aduc cu dl.Tudoran, doar ca or sa inceapa sa va placa si sa va inveseleasca…

      • rongo said

        În alfabetul morse, eşti obligat să semnezi Foca.

        • Serafina Dafinescu said

          După logica asta tu ar trebui să fii un căţel greşit cu pete care se dă meduz pe plajele dalmaţiene 😉 ham-ham

          un meduz şi o meduza
          stau pe plajă buză-n buză
          el propune. ea refuza.
          nu se ard.

        • rongo said

          Poveste roşcată

          Goelor

          Teatrul pe care am tot încercat, nu chiar ca Shakespeare, să-l dreg până nu demult constă în aproape o sută de piese. Om cu scaun la cap, sau mai bine zis cu toate picioarele pe pământ, să nu crezi ca totul este praf de shleif şi zădărnicie, ţin să-ţi relatez cum am dat castingul. Era – aşa parcă începe orice poveste, dar nici pe departe literatura nu-i totul – un soare cu trei picioare, cum îi zic tâmplarii celui de septembrie, când lumina după-amiezii se reazemă astfel în ochi, şchioapătă. Pe banca pusă şreg între teatru şi hotel, unde mă tolănisem, se prăbuşi delicat disperarea unui vlăjgan (violonist, am să aflu) care, într-o neînţeleasă cheie de sol pentru mine, oftă, acordându-şi sfios vocea. Mi-a plăcut să bat câmpii cu picioarele nu cu mintea – precizând în acest fel că nu leneveam, ci visam. La nişte peşti roşii care zburdau inutil în fântâna broaştelor, uitată şi astăzi ca fără folos în decorul oraşului, la care copil mă holbam – bazin meşterit parcă de nişte nemţi – cum halucinantă mi-a rămas în propria teorie a mentalităţilor copilăria. Peştii ăştia tezişti au fost şi rămas pentru mine nemţeşti. „Bitte!”, scârţâi brusc prăjina, picior peste picior. Bite, zic aglutinant, să-i tai cheful de vorbă. Când abia eşti în stare să dai bună ziua, primejdia unei conversaţii în germană e terifiantă, mai ales că-n ocazie n-ai câtuşi de puţin chef să munceşti: limba asta îţi cere să aduni şi să strângi, să cepuieşti şi să făţuieşti cuvânt în cuvânt – te trudeşte la sânge. Nici pe muzica lui Wagner nu te odihneşti. Categoric! – căzu de acord şi arcuşul abandonat. Fiindcă, fără să-şi acordeze viola care apăru printre peştii mei roşii zbătându-se în contrastul negru de catifea al cutiei acesteia, ciupi primele note din Toamna lui Vivaldi, pe coarda Re, restul repetând un ecou fleşcăit în căluşul ştirbit. „Gut!”, am preluat tonul, întrebându-l din degete, tâmplăreşte, dacă n-are o brişcă, dupa doctrina că neamţul umblă numai şi numai înarmat. Şi-a avut. Să-i repar chichirezul n-a fost un fleac: Brahms, Berlioz, Haydn, Paganini, Mozart, Bach – Ciprian Porumbescu, am strecurat eu în duo-ul antrenat – câte tristeţi nu pot sfâşia o violă! Şi, din desmărginirea graiului muzical, a ieşit la iveală un căluş nou-nouţ de cireş roşietic ce plutea printre peştii mei camuflat.
          Asta nu-i doar o poveste meşteşugită. Primăvara m-am pomenit că dă buzna în salonul meu de tâmplar un neamţ roşcovan, care zicea c-a pescuit cam tot oraşul să mă firitisească, şi că vrea să-i fac scaune Biedermayer săsesc, şi că nici el nu prea ştie cum arată, dar că l-a încântat un violonist din Munchen, de la el, cu nişte peşti roşii pe care-i visează întruna. Iar pe scena galeriei sale de antichităţi, www. antikfrank. de, (zice-se, cea mai mândră), joacă şi azi, (în Tische, tische, tische – a cincea poză de sus), două scaune din roşu cireş cu spătare arcuite de mine.

          Mihai Rogobete

        • Dl.Goe said

          @rongo – Iata un text pe care semnatura face toti banii…

  3. Polichinelle said

    Motto: “Je n’hésite pas à le déclarer, le diplôme est l’ennemi mortel de la culture.” (Paul Valéry)

    Cred că domnului Goe îi va cădea bine acest aforism. În fond, diploma, triumful cu ştampilă, detenta controlată birocratic, albia protocolară îi repugnă. Şi-n fond, nu are dreptate gazda noastră să descalifice ludic jargonul vasal, iscălitura groasă şi autorlâcul? Nu simţim oare, în gâfâiala pedantă a oricărui singraf, miasma orchestrării de sine?

    Nu am vocaţia panegiricului. Tind să adulmec mefient, mai degrabă decât să îngurgitez euforic. Am alergie la ditirambi, la flirturi umede, la convulsii imnice. Bineînţeles, atât grimasa bănuitoare, cât şi sarcasmiada sunt excese anapoda, nerozii declamatoare, fisuri ce se închipuie volute. Prin urmare, mă surprind bifând o excentricitate, după ce – tont – am debutat cu nimb de vampă. Mă aflu, aici, vorbindu-l de bine (!) tocmai pe acela căruia îi veştejeam, la un moment dat, omniprezenţa deşucheată…

    A nu fi resentimentar e, indeniabil , o virtute, o deprindere nobilă, un indiciu de sănătate interioară. Dacă cineva te cleveteşte gongoric şi tu îl incluzi cordial, în loc să îl evacuezi acru, ai, într-adevăr, dincolo de orice gălbeneală, hipertrofie ori penumbră, un fond de înţeleaptă ospitalitate. Nu ştiu cum se simt alţii pe ambarcaţia vag faustică a acestui căpitan „rococo”, însă eu – zoilul dânsului de odinioară – ezit între siestă şi tabiet. E comod (fără fiţe), e hrănitor (fără nausea), e pitoresc (fără scintilaţii kitsch). Pe scurt, e o pleaşcă (fără a fi musai pleşuvă şi portocalie).

    Nu cred că Polichinelle merita un intermezzo (darămite o rubrică!) în această croazieră. Căci personajul acesta de „cardiacă improvizaţie” e, pe cât de autentic, pe atât de volatil. Oricum, din întâlnirea cu Goe nu a avut decât de câştigat. Cel puţin o vâslă longevivă şi o duşcă de amenitate haute couture.

    Mulţumesc.

    P

    PS: patriotism…

    • Dl.Goe said

      Da, dar aceasta interventie valoreaza, cel putin cat timp n-o invalideaza vreun georgescu, aproape cat o diploma care-mi confera titlul de profesionist al amatorismului intru promovarea anonimitatii, ca premisa a sinceritatii fara dureri, a tolerantei si a non-excluderii contrariilor, contractiilor, contradictiilor si a acceptarii senine a tuturor zicerilor, zicatorilor si contrazicatorilor. Sper sa-mi dau/iau in curand doctoratul in aceasta arie a cunoasterii de sine a altora. 😉 Mai am cateva referate de facut si teza, in rest nu mare lucru. Iar cand s-o omologa in nomenclatorul de meserii activismul pentru drepturile personajelor in relatia cu persoanele si a textelor in raport cu semnatura autorului, ei bine abia atunci, in fine, dl.Goe ca fi invitat la emisiunea „Profesionistii” a Eugeniei Voda. Daca nu-si va fi schimbat intre timp pseudonimul pentru a evita inevitabilul si consacrarea, adica, vai, recursul in anulare. Caci ipoteza lui Eugen Negrici, potrivit căreia orice autor () devine victima expresivităţii involuntare şi a unui mecanism textualizant care-l va face sa funcţioneze de la un punct încolo în gol, producînd doar clişee, poate fi amânata (practic) sine die prin migrarea consistenta spre un nou pseudonim, in aceasta lume bizara in care identitatea se confunda atat de usor cu semnatura.

      P.S. Nu gasesc defel cuvintele deslusite pentru a va multumi pentu foarte inspirata dedicatie, necum sa gasesc… asa spontan, ceva potrivit-armonic de contra-dedicat. Poate o poezie de Tudor Arghezi !?

    • Dl.Goe said

      Si inca ceva… Nu stiu daca d-voastra „personal”, ca personaj volatil, ati merita sau nu o rubrica permanenta pe Arca sau Aiurea, ori macar cate un „intermezzo” pe vreun Titanic, dar idea pe care o intrupeaza acest „Polichinelle” este durabila si merita consemnata. Ca orice adevar care devine cu mult mai adevarat atunci cand „sade” pe marginea unei prapastii si contemplå abisul. – “E un ştreang în adâncul genunii
      Ce mă spânzură invers spre cer”…

      • Polichinelle said

        în spatele Măştii nu e decât Chipul care o ascunde…

        • Dl.Goe said

          uneori în spatele Măştii e un Chip Strain ori insusi Kobo Abe…

          De la el am invat ca intotdeauna „Capcana de apa” functioneaza invers atunci cand femeia nisipurilor e gravida. Mastile insa sunt ceva mai autonome. N-au intotdeauna nevoie de femei pentru a functiona bine. Era un film odata: Alearga dupa mine ca sa te prind… alteori mi se pare ca (b)Arca lui Goe este o capcana de apa.

        • micronezia said

          Nu există terenuri arabile în Arabia.

        • Stely said

          „Adevarata noastră faţă
          nu este masca feţei . Îndărătul măştii feţei,
          se află masca capului ;îndărătul măştii
          capului, se află masca sentimentului;
          îndărătul măştii sentimentului,
          se află masca corpului ;şi îndărătul
          măştii corpului, se afla masca feţei.
          Numai fiinţele de antilumină
          pot vedea adevarata noastră faţă

          Femininul lui Eu . Bucuria .
          Ambele cuvinte au aceeaşi semnificaţie :
          totalitatea Fiinţei .”
          (Teoreme poetice -Basarab Nicolescu )

  4. Radu Humor said

    Nu te superi pe SAT doar pentru ca cineva iti spune ca ai un stil de a pazi vacile asemanator cu al unuia, intamplator avansat in grad, ca altfel nu puteau scapa de el 🙄
    Mai bine zis de gura lui, principala vinovata de disparitia din turma a unor animale considerate bolnave pentru ca-si luau lumea-n cap, de fapt in(tre) coarne, ne mai fiind de acord cu ingradirea, intzarcuirea ideologica, atitudine inexplicabila celor obisnuiti sa leneveasca, sau sa se odihneasca gandind …la nemurire ).
    Cand vrea cu orice pret sa intre in gratziile cuiva, DG devine de-adreptul scarbos, ajungand sa nu-si mai vada propria barna, dar semnaland insistent si injurios paiul din ochii altora, doar-doar se va face remarcat in vederea ( deh, tine de ochiul stapanului, care se spune ca ingrasa vita 😉 ) obtinerii a ceva beneficii, macar spirituale, numai sa fie ceva acolo, ca la ei daca daca n-ai inselat, pacalit pe cineva, obtinand astfel ceva, ziua e considerata pierduta !
    Nu conteaza ca se pierde si ceva din onoare, sau incredere ( nu dau ei doi bani pe astea ;), totul e sa intre cat mai rapid in niste cluburi caraghiose ( Al Perciunatilor, al Pistruiatilor, sau al Cracanatilor, etc.) , nu conteaza denumirea, ci factorul comun care tuna si-i aduna, spre a baga strambe si a deruta cativa gura casca, ramasi asa dupa citirea vorbelor ce dau frumos din coada, fara a avea insa de spus, mai nimic 8)
    Daca-ti pierzi vremea analizandu-i putin, observi ca nici intre ei nu se inteleg uneori, daca nu reusesc sa se si vada ( avand ei in comun niste stridente anatomice care-i si unesc in muget si-n (pre)simtiri 💡 ), fiind nevoie ca supervizorul sa-i (re)puna pe sine:
    Pana la urma principala lor sarcina este de a macula, distruge si denatura personaje de priima marime a culturii romane cum au fost Eminescu, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, V.Voiculescu,Lucian Blaga, Eliade, Cioran, G. Calinescu sau cum sunt Paul Goma, Nicolae Breban, I.Negoitesc, sau Augustin Buzura cu ale carui recente si amare vorbe o sa va las, nu in plata Domnului, ca voi n-aveti nici un Dumnezeu, ci-n plata domnilor ce va finanteaza :

    ” Mi-e rusine de toate cate se petrec in tara aceasta !
    O haita de stalinisti (si urmasii lor s.m.)decisi sa distruga tot ce a mai rams din cultura romana contemporana ” ( si nu numai, zic eu 🙄 )

    • Dl.Goe said

      @Radu Humor – Vai Radu: „Cata „demnitate” atata suferinta” – Amice esti idiot. As fi preferat sa fii canalie. Eh, n-a fost sa fie.

      • Radu Humor said

        ” As fi preferat sa fii canalie.”

        Ti se pare ca sunteti prea putini ?! 8)

        • Dl.Goe said

          Interesant mod de a accepta ca sunteti idiot. Ce va mai place Tolstoievsky

        • Radu Humor said

          Pentru asta cu Cretinul lui Tolstoievsky ,
          era sa raman repetent la gradinitza !
          Facusem aluzie la fiul educatoarei, care peste ani s-a nimerit sa semene foarte mult cu un celebru personaj de-al lui Caragiale, a carui identitate a fost imprumutata de un altul ! La fel 😉 🙄

        • Radu Humor said

          Mai ai undeva aia cu zisa lui H.Salem – la fel de cretina :mrgreen:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: