(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 27 mai 2011

RECALIBRARE

Posted by Arca lui Goe pe mai 27, 2011

„Nu am lansat acest blog pentru a deschide un război anti-Cutare sau o campanie pro-Cutare. Nu am un cal în această cursă în care abjecţia este vocea politicului, iar politicul abjecţia tuturor. Mă interesează mai mult mentalităţi decât oameni. Numai că unii oameni ţin să ilustreze, cu asupra de măsură, mentalităţi nefericite, de teamă că fără ei acestea din urmă ar rămâne vorbă-n vânt.

Nu cred că rolul meu pe acest blog este să particip, 24 din 24 de ore, la toate discuţiile declanşate de textele pe care le semnez. Profitând de două săptămâni mai libere, am fost prezent în comentarii mai mult decât s-ar fi cuvenit. A fost, probabil, şi un exces de zel declanşat de datoria de gazdă. Numai că un asemenea exces pare să conducă la altele. Fie şi născut din bună intenţie, un exces rămâne un exces. Nu sunt răspunzător decât pentru ce scriu eu, nu şi pentru ce spun alţii.

Nu doresc să-mi asum rolul unui poliţist electronic sau al unui monitor al clasei. Nu cred că rolul meu este să spun de zece ori acelaşi lucru, doar pentru că unul sau altul dintre cei care îmi fac onoarea să citească blogul acesta ţine morţiş să-şi impună un punct de vedere. Nu mă sufoc – cum au prevăzut unii dintre dumneavoastră, nu dau bir cu fugiţii – cum mă vor acuza alţii. Tot ce fac este să recalibrez prezenţa mea în discuţii.

Înaintea postării unui text nou, voi extrage câteva ideii din comentariile dumneavoastră şi le voi comenta/răspunde. Asta nu înseamnă că discuţia în jurul unui text mai vechi este închisă pentru dumneavoastră. Înseamnă doar că nu voi continua să revin, la infinit, asupra unor lucruri deja discutate. Nu închid uşa unei discuţii la care v-am invitat lansând acest blog. Dar, când sunt prea multe uşi şi ferestre deschise în acelaşi timp, riscăm să ne trezim toţi luaţi pe sus de curent. Una este să stai la aer curat şi alta este să stai în curent. Una este polifonia şi alta – cacofonia. M-aş bucura să acceptaţi această invitaţie la polifonie cu o bună credinţă egală celei pe care o pun în acest mesaj.”

***

Textul de mai sus ii apartine lui Dorin Tudoran. A fost postat initial AICI, pe unul dintre blogurile sale anterioare si reflecta strict si punctual vremelnica parere a domniei sale (…) in contextul fluid al relatiei blogger-vizitator, oglindind partial si problema responsabilitatii nascute odata cu dihotomia Blog-Moderat / Blog-Nemoderat precum si a dihoniei Proprietar-de-Blog / Troll. Multe dintre interesantele comentarii si polemici nascute acolo nu si-au pierdut actualitatea. Am adus in atentie acest text din motive conexe cu unele teme care au ramas in suspensie pe (b)Arca lui Goe si a caror finalizare necesita unele pregatiri preliminare.  Se dedica aceasta pluta Meduzei. 

P.S. Celor care survoleaza din intuneric (b)Arca (asta in cazul in care nu toate dintre cele aproape 500 de vizite de azi ii apartin lui Radu Humor), veniti sa vada care mai e treaba si care nu rezoneaza cu acest subiect confuz le-as recomanda alte lecturi interesante:

a) Ultimele 4 postari de pe blogul ACESTA

sau acest ARTICOL cu legatura.

 


Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 38 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: