(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for iunie 2011

Mobila si Durere

Posted by Arca lui Goe pe iunie 30, 2011

Suferind, ca noi toti, de “mobila si durere”, d-na Medusa, o anonima responsabila, pe cat de simpatica pe atât de fina observatoare a activitatii de pe (b)Arca, ferma si lucida in interventii, mi-a facut o imputare: ca as fi prea liber schimbist si prea ultra progresist. Dupa cum i-am promis, incerc dupa puteri, sa raspund, puncual, comentariului sau. Celor 1% dintre cititorii care vizitandu-ma au obiceiul sa citeasca de buna voie ceea ce postez, le cer scuze pentru faptul ca n-am avut timpul si dispozitia necesare pentru a-mi scurta raspunsul. Se putea scurta. Foarte mult. Ramane desigur la laltitudinea fiecaruie daca sa-l scurteze de tot sau nu. In fond ii este adresat Medusei ca raspuns la comentariul sau (no.4) pe firul „sugestiv” intitulat Razboiul invizibil.

Raspunsul prelung al d-lui Goe pentru Medusa se gaseste AICI

UPDATE: Recapitulare – (b)Arca lui Goe s-a nascut din ideea ca in universul virtual si „inutil” al vorbelor de dragul vorbei, care include blogosfera, forumurile si subsolurile ziarelor etc, un univers destul de bine izolat si cu un impact „material” asupra restului lumii tinzand spre zero, exprimarea poate fi cu atat mai libera cu cat este mai anonima (…) si ca aceasta stare trebuie incurajata si protejata impotriva unor constrangeri artificiale impuse in numele unor principii false. Din interiorul profund al acestei lumi si beneficiind de infrastructura si instrumentarul (b)Arcii lui Goe, si de principiul libertatii de exprimare fara frontiere, anonima Medusa a propus ca tema filosofica o teorie care incerca sa argumenteze ca idea de (b)Arca a lui Goe este fundamental gresita.

Dupa lupte seculare care au durat zi de vara pana-n seara,  epuizand lista de pseudo-argumente, purtatoarea glorioasa a nickname-ului Medusa, fiind mai inteligenta, a cedat, prima, incheind lupta printr-o retragere aureliana precedata de o concluzie ambigua: argumentele decisive, altele decat cele expuse de catre domnia sa, secrete asadar, s-ar gasi in cateva carti a caror lectura ar asigura auto-anularea ideii de (b)Arca a lui Ego. Pana atunci insa faptul existentei acestui mic razboi  fara constrangeri a consolidat, cred eu, idea ca in lumea neoficiala in care ne aflam, anonimatul este de preferat neanonimatului si auto-reglarea preferabila constrangerilor (de aproape orice fel) si cenzurii, atata vreme cat lucrurile spuse nu forteaza efecte in afara acestei lumi. Daca Medusa nu va mai posta pe (b)Arca, in urma acestei polemici cordiale, purtata sub anonimat si fara constrangeri, asta va fi fiind prin libera sa alegere/decizie nu prin banarea sa de catre vreo autoritate crispata/constipata (cum se intampla pe alte bloguri). Daca va continua sa posteze atunci inseamna ca va fi gasit in interior solutia (banala de altfel) pentru a coexista pasnic cu  contradictia vorbe si fapte, sau, in varianta extrema, va hotarî sa se sinucizå (ca Medusa) prin iesire din anonimat , facîndu-si cunoscute numele, locatia, biografia si CV-ul, urmand apoi sa fie banata pe (b)Arca lui Goe, intru deplina impacare intre una si alta. Nu?

Pentru a o incuraja in aceasta a treia varianta ii ofer o sugestiva dedicatie:

Posted in Parerea lui Goe | Etichetat: | 18 Comments »

Interconexiuni in zig-zag.Razboiul Invizibil

Posted by Arca lui Goe pe iunie 28, 2011

Lumea e in criza. Uniunea Monetara Europeana e amenintata. Grecia e in pragul falimentului pe post de piesa de domino. America asijderea. Lumea araba arde intr-un inceput de schimbare a lumii ce nu va mai fi asa cum o stim azi. In Romania e criza. Reforme importante precum modificarea Constitutiei si Reorganizarea Teritoriala sunt pe cale sa esueze. Suntem in urma cu 21 de ani. Nimic mai firesc deci ca intreaga energie sociala si mass media sa fie folosita pentru a dezbate si razbate pârtul celui care denunta tradarea poporului român de catre o sluga a rusilor, petrecuta intr-un trecut plin de ecouri vide spre prezent, implicand nimic realmente important. Pot demonstra ca sunt capabil sa contribui cu note noi in scopul de a duce derizoriul pe noi culmi de civilizatie si progres. Floare la ureche. Ceea ce nu inseamna ca nu-mi scot palaria in fata talentului inegalabil al cetateanului Traian Basescu de a starni furtuna in desertul de rahat. Si de cenusa.

Inaite de a continua lectura pe acest fir aveti inca sansa de a citi cateva text realmente interesante:

AICI: Coincidente istorice.

Se pare ca remarca remarcabila a cetateanului Traian B. despre fostul monarh a reusit sa fie nu doar prilej de spume-spam-si-spasmuri ci si prilej pentru discursuri cat de cat coerente. Intrucat am convingerea ferma ca nitzica istorie si olecutza de „legislatie” nu pot face rau nimanui imi ingadui sa recomand cu voaia d-lui Rromica, doua astfel de articole:

Nuante

Regele este un simbol national viu

Carol al-II-lea despre abdicarea regelui Mihai


Si acum noi intre noi. Doi:

(1) Anonimii ii hartuiesc pe neanonimi, intr-un neobosit razboi de gherila. (2) Dar se hartuiesc si intre ei. (3) Neanonimii rabufnesc (din cand in cand) si ii mitraliaza pe anonimi, la gramada. (4) Dar se mitraliaza si intre ei. (5) Unii anonimi nu sunt (chiar) anonimi. (6) Multi neanonimi sunt anonimi de-a binelea. (7) Unii n/anonimi experimenteaza polimorfismul. (8) Anonimii sunt mai 🙄 liberi. (9) Neanonimii sunt mai 😯 responsabili. (10) Anonimii iau adesea in desert numele neanonimilor. (11) Notorii evita sa pomeneasca pseudo-numele anonimilor. (12) Exista anonimi cu notorietate si exista fosti anonimi, care si-au pierdut virginitatea (de obicei prin viol liber consimtit) dar care n-au nascut si nici nu sunt gravizi de notorietate. Fiind de stirpe sterpa si sterili in arte. (11 Bis) Granita dintre anonimat si notorietate este muuuult mai lata decat tarile pe care le separa.

Confuzia e totala: nimic nu e precum pare. Dar nici hazul nu e mai prejos.

Citeste (daca n-ai ce face) continuarea AICI ori daca nu, nu

Propunere pentru vacanta de vara:

O parere mai suava despre ce-i cu blogosfera si de ce se gaseste aici AICI – la Dictaura Justitiei…

Posted in Arcaluigoeologie | 26 Comments »

Intrebare de baraj

Posted by Arca lui Goe pe iunie 25, 2011

Imaginati-va un post de radio-televiziune de limba engleza, avand acreditare legala de functionare si licenta de emisie in tara pe teritoriul careia functioneaza si care are ca principale activitati cotidiene:

– denuntarea imperialismului american militarist si colonialist (impus prin prezenta armata pe glob).

– denuntarea abuzurilor Israelului in teritoriile ocupate si caracterul nazist al actiunilor Israelului impotriva palestinienilor, sub tutela americana.

– chemarea la insurectie mondiala impotriva ocupatiei de sub oligarhia financiar-bancara.

Ei bine un astfel de post de radio-televiziune exista. Ati putea „ghici” in ce tara se afla?

Update: Cred ca cine a avut de votat a votat si se pot inchide urnele. Vad ca Iranul a câstigat primul loc. Hm. O fi. Totusi postul de radio-televiziune cu profilul pomenit, unde isi fac loc critici dintre cele mai vehemente (si mai bizare) impotriva puterii si administratiei americane, fiinteaza chiar in SUA. O (alta) tara care ar ingadui un asemenea canal media ar fi desigur o tara pregatita sa-si strice relatiile cu America sau sa ramana pe axa, mai mult sau mai putin oficiala, a „råului”. Totusi America nu se cearta cu ea insasi sau daca s-o certa, nu din si prin acel post de radio-televiziune se intampla conflictul sau interior. Mi se pare insa ca existenta acelui canal media denota „libertate de expresie” la un nivel inalt. America va ramane o mare putere atata vreme cat va fi capabila sa tolereze si sa absoarba critica (calomnia, zeflemeaua, aberatiile…). Pacat ca nu toti „americanii” (cetateni cu cetatenie) sunt in stare sa sa adopte atitudinea patriei lor adoptive. Despre cei de alte nationalitati (cu traditie in cenzura, segregationisme si alte forme de limitarea libertatii de exprimare) nici n-are rost sa mai vorbim. E plina lumea de presedinti de blog sau de forum care vor liniste in tara. Ca sa poata lucra guvernul.

P.S. Le multumesc tuturor celor care au catadicsit sa voteze. Am astfel o perspectiva noua in legatura cu relatia aritmetica dintre numarul vizitelor contorizate, numarul vizitatorilor si numarul comentatorilor.

Update virgula doi: Recomandarile zilei:

De la Valul lui Traian la scutul lui Obama

Cronica lui Mattei din taramul omului

♪►Ü♫☺♠◘•,☺♪♀♫

Posted in Arcaluigoeologie | 9 Comments »

Intinerind brusc: Colombo

Posted by Arca lui Goe pe iunie 24, 2011

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 29 Comments »

O amintire

Posted by Arca lui Goe pe iunie 24, 2011

Cu nişte ani în urmă am fost, pentru câteva zile, cu nişte prieteni la Băile Herculane, de Revelion. (…) Intr-una dintre zile, bucuroşi de frig şi de zăpadă, ne-am prezentat la ora prânzului la locul indicat (de catre agentia turistică X din urbea Y). Ni se servea masa la un restaurant special amenajat pentru nuniţi, botezuri, revelioane. Meniul ne îmbia cu – „ciorbă” – zâmbind şăgalnic şi aburind în poză : de văcuţă, de pui, de porc, de legume, ţărănească etc, dupa cum scria aldin pe lista de bucate. Am comandat fiecare dupa pofta inimii.

Dupa o lungă aşteptare o „mămaiţă” bonoma, în halat alb (ca la spital) a venit cu voie buna şi cu o oala în braţe, pe care de-abia o căra. A trântit-o pe marginea mesei, a vârat polonicul în ea şi după ce a mestecat viguros a scos polonicul zicând: „Ciorba de văcuţă”. Am ridicat sfios mâna: „Eu. Eu am cerut de văcuţă”. Si pac doua polonice cu apetisant lichid, incarcat de arome a poposit in farfuria mea. Apoi doamna Mamaia a vârât iaraşi polomicul în oală şi a vrut să-l serveasca pe urmatorul la rând. Amicul a oprit-o politicos şi i-a spus că el n-a comandat ciorba de văcuţă ci de pui. Mamaia, dumerita brusc, a vărsat polonicul înapoi în oala şi, mestecând de zor, zice: „Stai mamă,  ca avem şi de pui”. Apoi, cu fata plina de zâmbet, scoate victorioasă polonicul, cu ciorba de pui 😯  şi o trânteste în farfuria amicului mieu, mut de uimire în faţa unei asemenea scamatorii. Apoi mamaia a servit pe toată lumea, din aceeaşi oala, cu ciorba de legume, de porc şi de ce-o mai fi cerut fiecare. Bine ca n-a comandat nimeni ciorba de burtă sau de peşte. Oamenii ofereau clintului ciorbă. De pui, de văcuţă, de porc, de legume, ţăraneasca… Asta era în meniu asta serveau. Puteai sa zici ca nu? Abia dupa ce tanti s-a mutat cu oala la altă masă am îndraznit să izbucnim in râs.

Nu stiu de ce, citind articolul d-lui Zigu O. – Formule frivole ale americanizarii, mi-am adus aminte de întamplarea asta de demult. Să  tratam aşadar eşecul americanizarii cu (ce altceva decat) o întoarcere la lecturi. Distrugand astfel pădurile patriei.

Pofta buna!

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 3 Comments »

Facil: Per aspera ad astra

Posted by Arca lui Goe pe iunie 24, 2011

Propunere de auditie inspirata de Scara si dedicata lui Kibby:

Pentru cei neimuni intru descretire:

Ce ghinion pe „dreapta” romuneasca sa aiva de ales intre un natzional-comunizd si un natzional-socializd

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 17 Comments »

Ca-n Cannes

Posted by Arca lui Goe pe iunie 23, 2011

O tempora. Cand, cum si mai ales de ce (de ce Doame, de ce?) au imbatranit artistii? Ii stii. Nici macar nu stiu de cine sa-mi para mai rau si mai rau:

Mai multe, altele AICI.

Poemo-ghicitoare:

Se face toamna scumpo
In toata viata noastra
Ramanem cei din urma,
Din toti care eram
Se face toamna scumpo
Si sufletul se uita
Indurereat pe gem.

Pe unde-o fi, tii minte?
Aveam o cana-nalta
Ce sta aici alaturi
Cuminte si privea…
Vezi? Nu stim cand a luat-o
Pe semne-n lipsa noastra
Pe drumurile lumii
Sa aiba din ce bea.

Si masa de la mijloc
Si scrinul si bufetul
Pe care alta data
Cu drag le-am adunat…
Cand o fi tras caruta
In poarta noastra veche
Si cand, in care vreme
Din preajma ni le-a luat.

Lipsesc doua-trei strofe, gasitorului recompensa.

Blogul zilei: Taciuni in spuza unei vieti – si altele – AICI.

Intrebare pentru Medusa: Gurile rele afirma ca acum, in prag de listare la bursa, FaceBook a pierdut milioane de useri. Sociologii sustin ca asta este din cauza faptului ca utilizatoarii au descoperit (mult le-a luat) ca socializarea virtuala nu are nicio finalitate.  Credeti ca e adevarat?

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , | 17 Comments »

Universul (uman) pe intelesul tuturor. Mai putin al tau. (II)

Posted by Arca lui Goe pe iunie 22, 2011

In primul episod (precedenta epistola), am ratat (cu foarte putin, adica de tot) explicitarea Universului. Dar, norcul mi-a suras. Prin contributia ne/asteptata a unui personaj enigmatic ce semneaza „Medusa„, am intrat in posesia unei „text” care „traduce” clar (ca lumina zilei) varianta apocrifa ce compune episodul (I). Iata ce voi fi vrut sa spun, si cu siguranta as fi spus daca nu m-as fi inpotmolit ca gipsy-clingonianul la malul meta-galaxiei:

LUNATICII

Ei păşesc pe lunămergînd întorşi/cu capul în jos
încît îşi faca răni adînci
lovindu-se de munţi pămînteni
Îşi trec mîinile pe feţe
ca prin ape transparente, iluzorii
ca-n vis îşi întind
picioare de paianjen în ape lunare
chipul lor e privit prin ceaţă
ca prin geosinclinale de ceaţă
ca prin nori de albeaţă
ca prin gogoaşa unui vierme de mătasă
ce îşi spun nu se aude
doar mişcarea calmă a maxilarului
insinuiază sunete, articulaţii
între materie şi materie
pe cuburi onirice scriu cifrele de la 1 la 6
1,2,3,4,5,6,
fiecare număr pe cîte o faţă
şi le aruncă rîzînd prin
mînecile sperietoarelor din cîmpuri cu popuşoi
chicotesc şi rîsul nu răzbate
parcă stau în spatele unui geam pe care
se scurg ploi de echinocţiu
sărutul lor are gust
de zărzăre-n chisăliţă
ei merg şi ţin într-un borcan
şarpele edenului conservat în formol
şi-ntr-un pahar o proteză de înger
şi arşicele negre, rotunjite la colţuri
de la un joc încă neinventat
se micşorează şi cresc – pe sfert ori pe jumătate
după primul sau ultimul pătrar
ei ţin ochii închişi, cu inima porto-franco
braţele perfect-înainte întinse, paralel cu tălpile
merg pe fuioare crăieşti de mătrăgună
şi rîd, rîd,
dezvelindu-şi dinţi divergenţi, orbitori
*
Ei păşesc pe lună
mergînd întorşi
cantr-o lentilă concavă dis-
-proporţionaţi sînt subţiri ca un şir-fără-şir
ductili deşiraţi şi limatici
aproape freatici undimensionali ca firul de păr
feţele li se alungesc devenind
singurul lor trup
mîinile filiforme cu palme imens lăţite
apoi dispar în oglinzile parabolice ale focului
albi cu privirea
sumeasă-n pupile
Ei intră şi ies prin oglinzitrîntind uşi metafizice
parcă sînt din sticlă incolori transparenţi
întind mîinile şi mîinile lor trec prin lucruri
le străbat fără vătămare apoi
lucrurile îi traversează într-o imponderabilitate interioară – plasmatici –
prin ei se vede ca printr-o apă verzuie
dincolo
clătinată de roze eoliene
ca nişte pelicule superficiale de molecule
pe buza paharelor.
Prin ei se vede – ca la radiografii –
echinocţiul de iarnă
mîinile cucutei clătinînd steaua
în somnul ospiciului
buza despicată a albiilor
iarba murdărită de vacsul cazon
petroleumul ierbilor negre ale subpămînturilor
congestia pulmonară a puberilor tuberculoşi
semiluna cosind cîmpul învineţit al nopţii
ei sînt ca stînjeneii pîlcuind
pubisul mireselor moarte
ca podurile peste eufraturi atmosferice
în vacuum
reţele de alveole aeriene
sparte-n cristalele de heroină ale zăpezii
Oglinzile au o mişcare de rotaţie – imperceptibilă –
în jurul propriei axe
Prin oglinzi cad ploi
horizontale cu plumb
în alveolele bolnavilor de saturnism
Oglinzile – de Veneţia, de Lueţia, de Poeţia
Sînt monumente funerare
în care ei îşi îngroapă spectrul.
*
Naşterea lor este din oglinzi, nicidecum
Prin femei
Trăiesc în triburi de raze paralele
şi echidistante.
Ei sînt luetici – cu totul luetici –
aluetici aluetici
“alouette alouette je te plumerais”
Mercurul este hrana lor principală
iar beţia- de fosfor. Femeile lor
sînt fotonii cu care se împreunează
efemeridic. Semn al însoţirii lor,
pe buze – alouette, gentille alouette
le apare un lizereu saturnian
ca un şarpe cenuşiu, metalic.
Lunaticii. Semnul Sarpelui – Mihail Galatanu

Blogul Zilei: Fara Buletin.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 1 Comment »

Carne

Posted by Arca lui Goe pe iunie 21, 2011

Amintiri despre viitor

Creşterea numărului populaţiei generează o problemă serioasă: criza alimentară. Cercetătorii japonezi au găsit soluţia salvatoare: creează fripturi comestibile din fecale umane.

Mitsuyuki Ikeda, cercetător la laboratorul Okayama, a obţinut carne bazată pe proteine din excremente umane, potrivit news.yahoo.com.

Cercetătorii au extras acele proteine şi au creat o friptură artificială, care conţine 63% proteine, 25% carbohidraţi, 3% lipide şi 9% minerale. Carnea are culoare roşie, datorită unui colorant alimentar, este apoi aromată cu proteină de soia şi chiar are gust de vită.

Studiile arată că industria ambalării produselor din carne este răspunzătoare pentru 18% din emisiile de gaze cu efect de seră.

Profesorul Ikeda este conştient de bariera psihologică peste care trebuie să treacă pentru că oamenii nu vor să accepte că mâncarea lor este fabricată din fecalele proprii sau ale semenilor, însă speră ca în timp şi acest aspect să fie rezolvat, în favoarea unor motive mult mai logice: responsabilitatea faţă de mediul înconjurător, costul şi faptul că are calorii mai puţine.

Sursa:

Creşterea numărului populaţiei generează o problemă serioasă: criza alimentară. Cercetătorii japonezi au găsit soluţia salvatoare: creează fripturi comestibile din fecale umane.

Mitsuyuki Ikeda, cercetător la laboratorul Okayama, a obţinut carne bazată pe proteine din excremente umane, potrivit news.yahoo.com.

Cercetătorii au extras acele proteine şi au creat o friptură artificială, care conţine 63% proteine, 25% carbohidraţi, 3% lipide şi 9% minerale. Carnea are culoare roşie, datorită unui colorant alimentar, este apoi aromată cu proteină de soia şi chiar are gust de vită.

Studiile arată că industria ambalării produselor din carne este răspunzătoare pentru 18% din emisiile de gaze cu efect de seră.

Profesorul Ikeda este conştient de bariera psihologică peste care trebuie să treacă pentru că oamenii nu vor să accepte că mâncarea lor este fabricată din fecalele proprii sau ale semenilor, însă speră ca în timp şi acest aspect să fie rezolvat, în favoarea unor motive mult mai logice: responsabilitatea faţă de mediul înconjurător, costul şi faptul că are calorii mai puţine.

Sursa materiei prime: AICI.

Update: Omenirea este pe cale sa inlocuiasca economia liniara cu cea circulara, transformandu-se pe sine intr-un soi de perpetuum mobile cu combustie strict interna. Nu doar problema alimentatiei a fost rezolvata ci si cea a apei potabile. Iata ca urina este reciclata pentru a recupera apa de consum (AICI), astfel incat viitorul e luminos. Nu mai trebuie decat sa se renunte la prejudecati si sa fie folosita judicios materia organica bogata in nutrienti din corpurile celor care mor. Se pot face niste biscuiti excelenti (am vazut intr-un film)… nu doar sapun. Ceea ce se pierde in procesul de reciclare papa-pipi-caca-biscuiti (din cauza ca de… randamentul nu poate fi 100%) se poate recupera prin incurjarea eutanasierii asistate precoce si uite asa omenirea isi castiga incet, incet indepententa in raport cu resursele planetei. Ura.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 49 Comments »

Mici

Posted by Arca lui Goe pe iunie 21, 2011

Prin bunavointa navigatorului anonim Rongo am intrat in posesia unei retete fabuloase, publicata, dupa cum ni se spune, in revista Timpul. De pe timpuri.

Iata deci ce se poate face cu materie in timp si spatiu. In Universul A.

CARUL CU BERE – Reţeta de mititei, Bucureşti, la 16 Iunie 1920

Onorate Domnule Ofiţer!

Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare ai mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tică Preoteanu, antemergătoriul meu la conducerea bucătăriei Carului.

Adresez aceieaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut. Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să va divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.

Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine stătătoru. Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia , dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor.

Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de jar, fie cu tacâm, ori la scobitoare sub formă de gustare, alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşca.

Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice ca numai la noi sunt. Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor. Sunt fericit sa dezvălui Doamnei Măriuţa acest mic secret, pe care ştiu ca nu îl va da mai departe, aşa cum nici eu nu-l voi dezvălui decât urmaşului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru cu Bere! Mititeii preparaţi de Dânsa sunt extrem de gustoşi, dar simţul meu gustativ mi-a dezvăluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat şi al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Măriuţa vor fi inegalabili! Va aştept luna viitoare când va întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreună cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreună! Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini Doamnei Măriuţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate! Dumnezeu să va ajute!

CARUL CU BERE – Reţeta de mititei, Bucureşti, la 16 Iunie 1920

Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform.

Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoarelor a mititeilor.

Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.

Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:

8 grame de piper proaspăt pisat marunt
12 grame de cimbru uscat pisat marunt
4 grame de enibahar pisat mărunt
2 grame de coriandru pisat mărunt
2 grame de chimion turcesc pisat mărunt
1 gram de anis stelat pisat mărunt
8 grame de bicarbonat de sodiu
1 linguriţă de zeamă de lămâie
1 lingură de untdelemn
1 căpăţână buna de usturoi aromat şi nu din cel iute

Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită.

Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.

Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă sa stea la zvântat un ceas.

Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca sa prindă o crusta rumenă de jur împrejur. Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit.

La prăjit mititeii vor scădea puţin, de unde şi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor.

Daca se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, lapădă tot sucul aromat şi devin seci.

Pofta

O tempora: 21 Iunie 1979.

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Universul pe intelesul tuturor. Mai putin al tau.

Posted by Arca lui Goe pe iunie 20, 2011

Azi iti explic Universul. Numai tie. Celorlalti NU. Doar azi. Nu stiu ce vom face mâine… Oricum mâine nu-i o alta zi. Ci aceeasi: azi.

Ce este Universul? Sau si mai simplu spus: Pe ce lume traim? Dar este Universul congruent cu lumea pe care traim? Conjunctia “pe” (iar nu “in”) si faptul perisabil si relativ al “trairii” ar indemna spre un raspuns mai degraba negativ. Lumea (care ne suporta “pe” ea, adica de-asupra ei) ar trebuie sa fie, prin urmare,  subordonata notiunii de Univers, o mica parte din vastul Univers, cu rol de suport pentru existentele noastre plutitoare intre troposfera si infinit.

Dar uite ca nici n-am inceput bine si deja ne-am afundat in contradictii si inconsistente generate de prea multele ipoteze perfide induse de catre limbajul aferent. Sa luam un exemplu la intamplare din trecutul imediat al vorbirii noastre anterioare: Am folosit formula aparent neutra “lumea e… o mica parte din vastul Univers”. Adica… habar nu avem ce este Universul dar “stim” deja ca ar fi format din “parti (mai) mici” si ar fi “vast”. In cea mai optimista varianta acest “adevar” evident s-ar putea “dovedi” a fi un enunt fals. Adica Universul nu este alcatuit din “fragmente” ci dintr-o (singura) bucata, fiind atomic in sens originar, indivizibil in sub-unitati si ca, prin urmare, orice “descompunere” a sa in “parti” (chiar si sau mai ales cele “teoretice”) ar fi o indepartarea abrupta de la intelegerea lui, orice fel de intelegere. Cat despre infinit si vastitate… Sa ne ierte Dumnezeu. Ar putea fi vast ceva dintr-o singura bucata? Dar infinit? In cel mai defavorabil caz enutul despre alcatuirea universului din parti (mici, din ce in ce mai mici) si vastitatea sa, s-ar putea “dovedi” un non-sens. Ce poate fi mai interesant si mai captivant si totodata mai prostesc si lipsit de sens (de orice sens) decat a (te) intreba “daca Universul este infinit sau nu” si de a (mai si) oferi raspunsuri acestei intrebari goale de orice continut.

Nimic mai marginit decat sintagma “Universul infinit in timp si spatiu”. Nimic mai “infinit” decat “notiunea” de infinit. Un univers infinit in timp si spatiu ar fi (in fond 🙂 ) un infinit limitat la timp si spatiu. Timp si spatiu? Sunt aceste doua notiuni consistente? Exista ele cu adevarat? Te rog sa nu te revolti ca te intreb. Cunoastem. Sunt intrebari fara rost. Dar ne-am putea preface ca le cautam un rost, o semnificatie. Majoritatea dintre noi (doi) considera ca ele (notiunile astea) au semnificatii exprimabile in cuvinte si deci ca, democratic vorbind, acesta este Adevarul, ca universul este un imens gol (spatiul) in care plutesc corpuri (materiale) care interactioneaza si se transforma in timp. Ei si apoi! Cautarea este importanta, nu gasirea. Ce este deci “Ce este Universul”? O intrebare inconsistenta, o intrebare capcana, o intrebarea fara obiect. Adica ceea ce ne preocupa zilnic. In fond nu putem vorbi despre Univers in sine (nu avem cum) ci despre o colectie de informatii generata pe baza perceptiilor noastre. Termenul de “perceptii” ingloband (aici) in mod firesc  informatiile (brute) ce ne parvin pe cale senzoriala cat si intregul esafodaj la interpretarilor si meta-interpretarilor acestor informatii la nivel inconstient si constient, pe cale reflexa sau prin efort intelectual.  Paharul cu cognac (din fata noastra) in care a nimerit o viespe precum si quarc-urile care “compun” protonii nucleelor atomice interioarea moleculelor ce alcatuisc materia organica din care este “construita” vespea ori quasarii si meta-galaxia, toate isi datoreaza “existenta” atot-puternicei perceptii ca parti ale unui universul “gândit” (adulmecat-gândit), singurul vizibil-divizibil in fragmente, singurul accesibil. Vom fi oare de acord ca vorbind despre Univers (or despre Dumnezeu, tot una) vorbim de fapt despre “perceptia” colectiva asupra unui set foarte vag de pseudo-informatii?  Si acelea foarte schimbatoare…

Perceptia ofereita de simturile si inteligenta aferenta asupra timpului ne ofera o perspectiva iluzorie asupra acestei notiuni vagi-n capul nostru. Timpul pe care-l re-simtim ca masura a transformarii, o oricarei transformari, ce transfera “viitorul” spre “trecut” (spre a fost odata ca niciodata), prin poarta ingusta a prezentului, asupra caruia aruncand valul alb al poeziei il introducem in basmul cu infinitul, exista el cu adevarat? Oare? Trecut, prezent, viitor in aceasta imuabila ordine… Despre trecut s-ar fi zis (hal de definitie) ca ar fi timpul evenimentelor despre care, in principiu cel putin, am putea afla ceva (la limita „totul”) dar asupra carora nu putem actiona si pe care nu  le putem influenta si/sau schimba, in timp ce viitorul ar fi (alt hal de definitie) timpul evenimenelor despre care, cel putin in principiu, nu putem sti/afla nimic (cu certitudine) dar asupra carora putem actiona. Imi imaginez ca n-ar fi complicat sa te conving asupra faptului ca aceste definitii sunt inexacte si prin urmare catastrific gresite. Conform teoriei lui Eckhart Tolle singur „prezentul” este cel care exista. In prima instanta el are dreptate. Argumentele sale, de o coplesitoare ingenuitate, sunt un pas mare spre desfiintare notiunii de timp. La urma urmei nu e de mirare (de mare mirare) ca despre unele lucruri petrecute in trecut nu vom putea afla decat in viitor? Iar viitorul nu este oare deja intamplat prin presiunea infinita a determinismului, fiind prin urmare accesibil din prezent in aceeasi masura ca si trecutul. Memoria reginei Rosii din Tara Minunilor functioneaza bine merci in ambele directii… Dar sa nu anticipez deodata toate etapele des-fiintarii timpului… Ca sa nu te zapacesc ori mai rau se te enervez.

Pentru noi ca simpli muritori, sugereaza Tolle, trecutul (ceea ce numim trecut) este una cu semnele trecutului si deci cu memoria. Memoria noastra personala, memoria altora „incriptata” pe tablite, papirusuri, carti, hard-drivere ORI memoria materiei in sine. Trecutul de care ne „amintim” din minte sau din carti sau din piatra nu exista, nu are nicio consistenta. Amintirile noastre reflecta strict starea actuala, in care se afla neuronii nostri, ACUM, in momentul prezent. Viitorul fiind inca si mai inconsistent in extravilanul clipei. Nu-mi spune te rog nimic despre faptul ca inconsistenta trecutului ca memorie este subiectiva. De vreme ca ai acceptat ca Universul (singurul accesibil) este cei generat de perceptiile noastre (pseudo-intelectuale)… Pana la urma „timpul” este doar (in)semnul decuplarii noastre de infinit, felul nostru „limitat” de a percepe Universul intamplat deja. Da, da… acum o sa-mi spui despre principiul nedeterminarii si despre dualitatea unda-corpuscul a materiei. Te rog nu-mi spune. M-am amuzat deja destul ascultand filologi si ingineri vorbind dezinvolt despre splendida cacofonie care este mecanica cuantica ori despre toria Big-Bang-ului. Niciuna dintre teoriile astea nu anuleaza/desfiinteaza/eludeaza principiul determinismului. Prin urmare nimic nu se poate intampla altfel decat se intampla, nu exista nicio „transformare”, exista doar faptul ca, spre deosebire de Dumnezeu, noi nu putem „vedea” universul dintr-o data. Ah!  Nu te-am convins. Bine. Bine inginerule. Filologule. Filosofule. Avocatule (al diavolului). Diavole. Faptul ca trecutul si viitorul nu sunt decat reverberatii ale nimicul in strictul clipei prezente nu te-a convins. Faptul ca universul e ca si intamplat (de la minus la plus infinit) prin determinism strict de la cauza la efect si ca in absenta abilitatii de a genera o surpriza cat de mica, un „ce” cat de cat neasteptat, echiavland logic cu inexistenta timului, nu te-a clintit, nu te-a convins in legatura cu inexistenta timpului, o notiune pur teoretica, o proteza a inteligentei noastre tinzand la zero.

Uite mai incerc o data sa te dezvat deoadata de timp si spatiu. Einstein (un soi de Dumnezeu al tuturor ateilor) a profetit teoria generalizata a relativitatii. Stiu ca o stii. Pe dinafara. Stii asadar ca E = mc2, ca viteza luminii in vid e constanta si ca e viteza maxima in univers. Stii despre dilatarea timpului si contractia spatiului.  Te-ai ars. In Universul pe care te incapatanezi sa-l vezi facut bucati, in mod cuantic, spart, in bosoni, fermioni, neutrini, atomi, stele, galaxii, roiuri si etc si in care te incapatanezi (incapatanare pre-determinta si ea) sa crezi ca poti decide liber daca sa comentezi sau nu pe (b)Arca lui Goe, simultaneitatea, notiunea care da consistenta termenului timp (si spatiu) nu exista. Ce poate insemna simultaneitatea intr-o entitate meta galactica in care dintr-un punct in altul cel mai rapid semnal (de  sincronizare) circula cu viteza finita? Cum ar putea functiona coerent un sistem in care inteligenta materiei se transfera de  la un punct la altul in miliarde de ani, adica intr-un „timp” local suficient de lung incat sa fi ingaduit surgerea destulor „ere” care sa distruga orice coerenta intre emitent si destinatar. Sau… nu.

Daca vrei sa discuti cu varul Vinny ori cu varul Shakespeare, actualmente aflat undeva in Galaia Spirala din Constelatia Andromeda, la 2 milioane de ani lumina, ar trebui sa-i trimiti o scrisoare cu posta intergalactica. Calatorind cu jumatate din viteza luminii vagonul de posta va avea nevoie de 4 milioane de ani dus, 4 milioane de ani intors pentru ca tu sa citesti continuarea la Hamlet. Daca postasul se va dota cu ultimul ragnet in materie si va opta pentru o nava care calatoreste cu 95% din viteza luminii atunci va putea sa-ti aduca scrisoarea in circa 4 milioane  si jumatate de ani in timpul tau, lui insa calatoria luandu-i nu mai mult de cateva ore (din cauza dilatarii timpului si contractiei spatiului).  Daca ar calatori cu viteza luminii timpul sau s-ar opri, spatiul s-ar condensa, distanta pana in Galaxia lui Shakespeare ar fi zero si el, postasul ar parcurge-o instantaneu, in timp ce tu ar trebui sa astepti fix 4 milioane de ani, nici mai mult, nici mai putin. Ceea ce-l impiedica pe postas sa circule cu viteza luminii este faptul ca masa navei sale ar creste asimptotic spre infinit cand s-ar apropie de viteza luminii, astfel incat pentru orice sporire a vitezei energiea necesara ar tinde la infinit. Totusi cineva circula cu viteza lumnii: fotonii. Pentru ei timpul si spatiul nu exista, ei putand ajunge de oriunde oriunde instantaneu, pentru ca starea lor aparenta de miscare face ca distanta de oriunde oriunde sa fie zero, si timpul sa fie inghetat. Pentru fotoni universul este concentrat intr-un singur punct pentru care timpul nu curge, iar big-bang-ul nu s-a produs si nu se poate produce.  Si mai circula cineva cu viteza luminii: ingerii. Ingerule. Noi, noi celalti, materia, in baza fundamentului  de la temelia lumii si a lui e=mc2,   nu suntem decat energie inghetata,  fotoni, corpusculi, dualitate, lasitate, pierduti in determinismul unui univers uni-dimensional. Vezi? Dumnezeu trebuie sa existe, altul decat Cioran, ca sa ne salveze, pentru ca din interiorul materiei, din interiorul Universului cauzal, numic nu ne iese, nimic anume nu se poate face, altfel decat, oricum, se intampla.

P.S. Timpul si spatiul sunt niste himere fara niciun Dumnezeu. Daca maine ar exista ti-as putea povesti cum se face ca, dupa una si alta universul in care timpul si spatiul nu exista, este in fapt gol, golut, ca-n ziua cea de-intai (cand izvorau lumine) si ca (nici) materia nu exista. Deloc, deloc. Alba sau neagra. Norocul tau este ca maine nu-i o alta zi.

Posted in Arcaluigoeologie, Parerea lui Goe | Etichetat: | 31 Comments »

Caragiale 2.0

Posted by Arca lui Goe pe iunie 17, 2011

„Caragiale trăia într-o lume ca o gazetă – aceasta era concluzia Ioanei Pârvulescu la capătul celor şapte eseuri din În ţara Miticilor (2007), în fond tot atîtea plimbări critice prin pădurea locurilor comune crescute în ultimul secol în jurul acestui scriitor; dar abia acum, cînd revine asupra contextului epocii, Ioana Pârvulescu pune punctul pe i: Caragiale şi scria ca la gazetă.

Se pare că ultima contestare a lui Caragiale s-a consumat în 1935, dar nici Ibrăileanu, nici Lovinescu, nici Zarifopol nu credeau că opera sa va trece proba timpului, că va mai putea fi înţeleasă şi gustată şi de generaţiile viitoare. De aceea, cele două întrebări…”

Caragiale 2.0 – Nu, nu este scorul la pauza al meciului dintre nenea Cara si tanti Aurora / Sotzietatea Romana. Este titlul sub care un talentat critic literar face recenzia unei carti AICI.

Bonus: De bine de la un evreu stalinist despre un apologet al capitanului.

Blogul zilei AICI: Recitiri din Eminescu. A nu se rata.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 45 Comments »

Conturile secrete ale lui Traian Băsescu.

Posted by Arca lui Goe pe iunie 15, 2011

Conturile secrete ale lui Traian Băsescu din SUA şi Germania Bani negri ai preşedintelui din afacerile morţii şi raportul Interpol şi Europol În urmă cu 20 de ani, după lovitura de stat din decembrie, au fost căutate, dezbătute, analizate în lipsă, contestate ori recunoscute, dar niciodată văzute, conturile lui Ceauşescu din Elveţia. După 20 de ani, Exploziv-News aduce în faţa cititorilor CONTURILE LUI TRAIAN BĂSESCU. Preşedintele României şi-a transferat în conturi bancare din Statele Unite, Israel şi Germania, sume imense de bani proveniţi din traficul cu armament…

Citeste mai departe AICI

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 2 Comments »

De la Dilema Veche la Certocratia Noua. Nu Voua!

Posted by Arca lui Goe pe iunie 14, 2011

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
 oamenii pe care nu-i cunoaste… pablo neruda noastra

***

P.S. Fidel pana-n panzele albe unor principii ferme, un gânditor mare si modern, un geniu nativ al calmburului si vorbei rasucite cu ciucuri, un elevat si elegant provincial, boem cu dispensa, eroic, s-a saturat si a spus NU! Asa NU mai merge. A decis voluntar sa abandoneze peste noapte o cariera intelectuala stralucita, acompaniata de un succes la public enorm (si succesul si publicul), la o revista de mare prestigiu, unde isi impårtea si impåråtea gloria cu somitati in materie de notorietate si abonament la posteritate, dintr-un motiv simplu si devastator: imperfectiunea lumii. La acea revista scria, printre zeci, un individ infam care-i lua aerul Gânditorului. In apararea unui principiu, dupa o lupta surda cu sine, eroul nostru decide sa se sacrifice pe sine oferind ca ofranda demisia sa. Un con-citatid se ofera sa-i ofere adapost, gazduire si vizibilizare. La con-citadin personajul infam e banat. Prin urmare aerul inteleptului aflat in gâlcevi cu imperfectiunea lumii este in siguranta. Si aerisirea continuaaaaaa. Insa foarte putin.

Patru ghicitori. Doua mari si doua la zburatori:

1) Ghici cine este inteleptul-erou.
2) De cine e acest distih ilar: “Când sunt mai puţin lucid/ Parcă-mi vine să-l ucid.”?

Blogul si articolul zilei: Argumentul Cosmologic

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 21 Comments »

Cultul im-Personalitatii la Dl.Goe

Posted by Arca lui Goe pe iunie 13, 2011

Dupa cum vei fi observat dl.Goe se venereaza pe sine. Are, in mod impersonal, o impresie admirabila despre propria persoana, se crede mult mai inteligent si mai subtil decat toti  cei care-i viziteaza bâr-logul si desigur este convins ca dânsul este mult peste nivelul celor carora le face favoarea de a-i vizita si comenta. Domnul Goe se iubeste si se stimeaza pe sine insusi ca nimeni altul. Un narcisist perfect. In aceasta calitate intretine discret dar consecvent un desantat cult al personalitatii personale. Pe Arca sau aiurea. Pe unde apuca. Convins fiind ca imaginea e totul si ca omonimiile ne/intamplatoarea ori analogiile eufonice aparente sunt in stransa relatie cu esentele si cu atotputernica perceptie, Dl.Goe se auto-propune  in calitate de erou al luptei pentru libera exprimare si democratie virtuala. Recent (de ex) a promovat un discurs al unui fost ministru de externe ca document de reabilitare postuma a Domnului Goe, adica a sa. In acest context general domnia sa n-ar fi putut lasa sa treaca neobservat faptul ca i-a fost dedicata o elegie cu totul speciala, venita de la un anonim de mare viitor. Va facem cunoscuta anexata poezie in avans, cu mult inainte de consacrarea poetica oficiala a unui anonim bogat. Deja. Doamnelor si domnilor, in aceasta zi deosebita, 13 Iunie,  special pentru d-voastra, dl.Polichinelle. Dar numai pe Arca lui Goe.

Polichinelle – iunie 11, 2011 la 2:14 am

matrozului Goe, un baton liric, de tip exces (Polichinelle) mediocru (Radu Humor)

elegie

în seara de coride cu fantome
întinsă pe o targă fără muguri
viaţa mea ca o halva de come
s-a măritat cu liniştea din struguri

nu mai e timp şi nu mai sunt culise
în care pajul certei inocenţe
se întorcea la criptele cu vise
pentru-a muri în foarfece şi zdrenţe

târziul gustă vulpea obosită
şi plescăie amarul blazonului pierdut
roşcată va muri şi ultima ispită
iar strugurii cei acri jeli-vor neştiut,

însă cum viitura de trişti aligatori
va scrie epitaful momentelor frumoase
în toamna prostituată, cu multe subsuori
ai să auzi un greier prin bălării de oase…

P.S.  – Update in pregatire. Despre…

Cum sa iesim din bulele narcisice in care ne baga internetul: AICI

Posted in Arcaluigoeologie | 9 Comments »

Amintiri din viitorul posterior

Posted by Arca lui Goe pe iunie 12, 2011

Cazuri de exercitatre a dreptului la opinie si libera exprimare.

a) CONTROLOAREA DE BILETE

  • Romania. Candva in epoca de aur, intr-un oras de provincie. In tramvai. Un profesor  universitar, doctor docent (singurul docent din oras) se duce la cursuri. Cu tramvaiul. E imbrcat modest si arata modest. Scundac, rotofei, roscovan si pistruiat. Nu dai doi bani pe el. Cine ar da? Este surprins de controloare fara bilet. Cu un zambet stramb incearca sa explice ca n-a apucat sa-si cumpere fiind grabit sa prinda tramvaiul sa nu intarzie la cursuri si ca intelege ca trebuie sa plateasca amenda. Controlarea  de bilete, functionarul,  nu se multumeste sa-l  lase sa scape asa usor. Il apuca de guler si zguduindu-l zdravan pe sarmanul omulet ii scuipa in fata o intrebare retorica, liber exprimata: ”Spune mai om nenorocit de ce nu-ti cumperi bilet?”. Cativa studenti aflati in tramvai huiduie. Pe cine oare?

b) DOCTORUL

  • Trecut-au anii. Intr-un spital construit in epoca de aur, un doctor refuza sa asiste o pacienta intr-o operatie de avort. Ii scuipa in fata scarba sa privata: ”La 39 de ani te-ai apucat sa faci copii?”

c) DOCTORUL II

  • Alt spital, alt doctor. Un copil moare din cauza  unei fracturi tratata superficial de catre doctor. Acesta le scuipa parintilor opinia sa la care are dreptul: „Ce ati vrea acum? Si asa era handicapat.”

Exemplele pot innegri păretii.

Mentalitatea functionarului de gubernie consolidata in epoca de aur denota in mod tragic faptul ca n-am iesit nici macar un milimetru din communism. Comunismul, stimati tovarasi, nu este decat in foarte mica masura cel oficializat in cadre institutionale si cantat in ode. Acela era doar ambalajul. Comunismul rezida esentialmente in felul relatiilor neoficiale dintre oameni, in mentalitati, in asteptarile (nefiresti) ale oamenilor. In 89 s-a optat pentru un alt ambalaj al fecalei. Faptul ca societatea este invelita in pseudo-pluralism politic si ca exista proprietate privata, nu poate impiedica-continutul sa-si degaje miasmele si sa tâsneasca pe la colturi cand strangi putin pachetul. Comunismul ca comunismul. La suprafata, Brucan-profetul a fost doar un idiot visitor si optimist.

Ma uimeste de fiecare data vitalitatea fecalei, energia cu care improasca, tasneste, felul in care se trezeste din apatie in fata oricarui pericol de igenizare.  Reorganizarea administrativ-teritoriala este o parte din reforma care intarzie de 20 de ani. N-ar avea nici cea mai mica noima sa incerc sa explic de ce ar fi necesara. Nici nu intentionez asta. Doresc doar sa-mi exprim liber fascinatia in fata exploziei de splendoare a fecalei, a elanului cu care, mimand sublim imaginatia, monstrul din colon, scoate usor, ca din cutie, tone de rahat proaspat si aromat cu care sunt incarcate artezienele liberei exprimari pe marile canale mass media, private toate. Este un spectacol fabulous. Pe masura mizei. Contra-atacul limbricilor ar merita ecranizat intr-o super productie cinematografica de animatie, pe calculator. Arma letala cu cacat este de o eficienta inegalabila. Si cu cat mai ampla este de/zbatrea limbricilor cu atat mai clar ar trebui sa fie cat de necesara si urgenta este reorganizarea teritoriala. Nu stiu cum se face insa ca cei atacati sunt mereu surprisi de amploarea contracului neconventional si nu au niciodata mijloace de contracarare la inundarea cu cacat. Iata o picătură din noianul necupris:

Deputatul PSD Aura Vasile (n.b. referindu-se la propunerea de reorganizare teritoriala) opineaza ca „legatura celor de la Putere cu diavolul este puternica”, iar ei vor sa transforme tara in iad si ii avertizeaza pe cei care conduc acum tara „scotand sabia impotriva poporului” ca vor ajunge la judecata oamenilor… Ecce homo. Cu coc.

In tablou avem o natura moarta cu deputata! Uitati-va bine la ea. Este emblema devenirii noastre.

Posted in Arcaluigoeologie, Tramvaiul 16 | 8 Comments »

Reabilitarea postumă a domnului GOE

Posted by Arca lui Goe pe iunie 12, 2011

M-am gîndit la ce spunea învăţătoarea mea din şcoala generală – şi iată, îţi destăinui şi ţie, cititorule: anume că se prea poate – spunea doamna – ca I. L. Caragiale, pe cînd mergea odată cu trenul de la Ploieşti la Bucureşti, chiar să fi întîlnit în vagon un june răsfăţat care să-l fi inspirat în crearea personajului „dl Goe“. Am verificat: povestioara, înainte de a apărea în manualele noastre, a fost publicată în ziarul Universul, pe 12 mai 1900. În tramă e vorba de un puşti de vreo 10 anişori – el se născuse, adicătelea, pe la anul 1890.

Iar dacă acceptaţi că învăţătoarea mea avea dreptate – şi dacă acceptaţi şi convenţia –, atunci e foarte probabil ca junele Goe, după episodul caragelian – fireşte – şi după ce a terminat cu repetenţiile, să fi urmat o şcoală militară (mariner… canonieri… Le Formidable… e credibil!). Şi taman venea peste România marele răzbel din 1916: moment în care dl Goe era un mîndru…

…Citeste mai departe AICI

Blogul zilei: AICI – Despre Genocidul Armenilor

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | Leave a Comment »

Anunt Umanitar

Posted by Arca lui Goe pe iunie 12, 2011

Servind cu zel si daruire internautul anonim Radu Humor si-a castigat dreptul la recunoastere si recunostiinta. Incepand de ieri domnia sa are pagina personala pe (b)Arca lui Goe. Aici vor fi colectate si centralizate toate textele si comentariile pe care domnia sa doreste sa le exprime liber. Doritorilor de lecturi inedite le facem cunoscut ca PAGINA LUI RADU HUMOR poate fi accesata din menuiul „Noduri si Semnale” (vezi mai sus bara de meniuri) pe primul link (pozitia minus unu), locatie in care se gasesc informatii complete pentru modul de acces la pagina. Sperand ca domnul Radu Humor va fi prolific in viitor va invit sa-l aplaudam si sa-i uram succes. Va doresc tuturor lectura usoara.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | Leave a Comment »

Bancuri de peşti. Pentru proşti.

Posted by Arca lui Goe pe iunie 11, 2011

Al doilea eseu.

Primul eseu se gaseste AICI.

Cică patru teologi, care va să zică intelectuali, duceau lipsă de şalvari. Ei erau buni prieteni (cu Rapaport) şi obisnuiau să campeze Duminica, la padure impreuna. Se trezeu dimineata devreme, se rugau pentru pâinea cea de toate zilele, iar apoi işi beau cafeaua, in pace si liniste, facută la ibric si discutau teologie. Chiar si teleologie. Cateodata erau anti. In fine, ce s-o mai lungesc cu introducerea, într-una dintre duminicile astea oamenii nostri (ca teologii sunt si ei oameni; ca mine si ca d-ta), discutand ei despre ingeri, au intrat intr-o polemica politica in legatura cu interpretarea unui verset biblic. Nu conteaza care. Cert este ca trei dintre ei (Luca si Matei) sustineau o anumita varianta de interpretare, iar al patrulea (Andrei) sustinea invers. Aproape ca ajunsesera in mod democratic la bataie. Cel de-al patrulea (sa-i zicem Andrei, ca sa nu ne incurcam in nume) insista ca nu si nu, că el are dreptate iar nu ceilalti trei, cat erau ei de trei (Luca si Maftei). Ceilati trei erau blajini si-l indemnau la cumpat si cugetare. Dar el nu si nu. Disperat, omul nostrum se apuca sa-l invoce pe bunul Dumnezeu rugandu-se de acesta (cu voce tare) sa dea un semn ceresc pentru a le arata celor trei (Tony si Matei) ca el are dreptate. Brusc, din senin adica, un fulger lumineaza cerul si un tunet sparege linistea acelei dimineti de Duminica.

Ei, vedeti mai necredinciosilor ca am avut dreptate, zice Andrei glorios.

Aiurea, ii raspunde Luca intr-o doara, a fost o simpla coincidenta. Atmosfera e incarcata de electricitate, ca uite sta sa ploua, zice si Matei (desi era senin pana-n zari). Se mai intampla.

Pe culmile disperarii Emil se intoarce din nou cu faţa spre cer si i se roaga si mai aprig (cam ca Manole din balada), lui Dumnezeu, sa dea naibi un semn mai clar ca sa priceapa si cei habotnici in ale greselii ca el are dreptate. N-apuca Andrei sa-si sfarseasca ruga cand un copac demn din apropiere este traznit, fiind cuprins de flacari inalte pana la cer. Radiind de o fericire nesanatoasa Andrei se intoarce catre cei trei si le zice:

– Ei, mai pacatosilor, acuma intelegeti ca am dreptate? Ca e ca mine si nu ca voi?

Cei trei isi iau seama scuipandu-si in sân dar dupa o vreme teologul anTony-escu  ii raspunde:

– Coincidenta frate, coincidenta! N-ai vazut ca era atmosfera incarcata. Se mai intampa sa trazneasca. A fost o intamplare, nu semn de la Domnul nostru Dumnezeu pentru un amarât ca tine.

Da mai, ii zic si ceilalti, tie nu-ti e rusine sa iei in desert numele Domnului din trufie? Ai fi in stare de orice erezie ca sa-ti satisfaci poftele egoice si sa zicem noi ca interpretarea ta stupida e cea corecta. Nu e!

Nevenindu-i sa creada, Andrei, al-IV-lea, se intoarce a III-a oara spre cer si cu voce stinsa zice:

– Domne, Dumnezeul meu, da un semn clar, clar ca lumina cea de-ntâi, care sa-i lamureasca pe işti trei nefericiti ca am dreptate, ori daca nu, trazneste-ma pe mine aici, in frunte.

Brusc se intunceca cerul si pamantul, se strag nori grei ca plumbul, doar o oaza mica de lumina galbuie mai ramane pe cer si in ea se arata chipul Domnului. O voce tunatoare din cer si de pre pamant le zice lor: “Andrei are dreptate, adevar va zic voua”. Apoi norii se risipesc intr-o clipa, ca si cand n-ar fi fost, seninul se intoarce, iarba se inroureaza, iar cafeaua înalţă aburi aromatici din cestile teologilor, scufundati adânc in tacere si smerenie. Andrei, soarbe primul o gura de cafea, apoi zambind superior intreaba asa, fara tinata: “Ei?” Ceilalti iau si ei cate o gura de cafea, iar apoi, Victor, cel mai intelept dintre traci, zice: Ei ce? Acuma suntem trei contra doi.

Al doilea eseu este o repovestire originala dupa o poveste originara

pe care am cules-o ca banc cu autor anonim.

Ca mine. Ca tine. Ca cine stie cine.

Posted in Arcaluigoeologie | 8 Comments »

Vinovăţie şi iertari. Semnificaţie şi dictoane.

Posted by Arca lui Goe pe iunie 9, 2011

In ACEA poema nestemata a lui Emil Brumaru, oferita spre dezvoltare, ca tema de casa, si pe care putini au catadixit s-o continue si/sau s-o dez/bata (si asta si aici dar si in ograda hobbyt-ului), era incastrata o idee care chiar ar merita lamurita, si anume ca păctele, furaciunile, minciunile de care ne facem vinovati ar fi detectabile ca atare in mintea noastra (prin spargerea capului cu sucitorul de catre insusi ingerul nostru pazitor, de catre constinta noastra). Prin urmare s-ar putea deduce ca vinovătii (crime) sunt doar cele pe care noi insine ni le stim si acceptam ca atare: pacatele cu voie, iar nu cele fara de voie (pentru care la ora de religie suntem invatati sa ne cerem iertare in egala masura).

De la vinovătii la pedeapsa si de la pedeapsa la iertare nu este in total decat un pas. Un singur pas.

Putem fi desigur pedepsiti (…) pentru lucruri pe care nu le-am comis. Putem fi pedepsiti pentru lucruri pe care le-am comis dar care nu sunt fapte rele (ilegale, imorale sau ingrasatoare), pentru ca, nu-i asa?, niciun bine nu ramane nepedepsit. Putem fi pedepsiti pentru fapte rele comise fara voie, din postura de simple instrumente ale unui destin ce persecuta implacabil. Putem primi astfel de pedepse. Accidental. De cele mai multe ori, adica in cea mai mare parte a timpului vietii, nu primim asa ceva, iar daca primim, suntem capabli sa ne reperam cumva onoarea ori sa beneficiem de favorurile capricioasei legi a compensatiilor. Despre acest gen de relatie intre crima si pedeapsa nu vreau sa vorbesc acum. Sunt pline bibliotecile lumii cu discutii despre aceasta relatie mama-fiu.

As vrea sa ma opresc o clipa asupra relatiei dintre gândurile criptate in adancurile mintii noastre, pe care noi insine le consideram „pacate”, minciuni, furaciuni, fapte rele, dar care sunt secrete foarte bine ascunse, ferecate, de care nu stie nimeni. Nimeni in afara noastra (insine) si a ingerului nostru protector cu sucitor. Intrebarea este (aceasta-i intrebarea) daca pot sau nu astfel de vini sa ramâna nepedepsite. Se pare ca nu. Se pare ca nu. Dovada si poetul Emil Brumaru. Greselile de care suntem constienti (sau semi-constienti) nu pot ramane nepedepsite, in acord cu legile naturii-mama care e parsiva si perfida. Partea proasta e ca nici aici nu e democratie. Unii isi gasesc vini in orice, la orice pas, iar altii (deh, asta e epoca) nu-si gasesc frate nicio vina, si nu doar in ceea ce sunt dispusi sa declare la spovedanie ori la preluarea mandatelor si declararea averilor, ci deep-deep inside, in adancuri in care nu au nicio apasare. Pe acestia din urma numai Dumnezeu i-ar mai putea pedepsi. Acum sau atunci. De aceea i-as lasa (momentan) in plata Domnului (chit ca multi sunt in solda Diavolului). Ma veti scuza ca am scris si „Diavolul” tot cu „D” mare.

Acum as vrea sa ma oressc preţ de un bob zabava asupra celor care-si gasesc vinonatii cu prea mare usurinta, sensibilii, ulltra-gingasii, melamcolicii in exces. Nu cred ca se vor fi afland multi dintre acestia pe (b)Arca dar mi-ar placea ca in cazul in care vreunii dintre acestia, in zborul lor intercontinental, interplanetar ori chiar intergalactic, spre celalalt tărâm, sau spre celalalt ţărm, vor poposi intamplator pe (b)Arca, sa stie ca cineva, candva, a ghicit ca ei exista. Ca exista aevea, ca ingeri ai acestei lumi. Mi-ar placea sa le pot oferi sfaturi utile despre cum ar putea sa-si evacueze o parte dintre vinovatiile imaginare care-i incarca sau macar sa-i invat cum sa-si acorde iertarea. Dar habar n-am cum anume s-ar putea face asta. Iertarea anonima. As vrea sa stiu ca poetul Emil Brumaru se va fi iertat pentru toate vinile pe care i le contabilizeaza cu sucitorul severul sau inger, Doamne iarta-ma, protector.

Despre iertare vorbeste si Vladimir Jankelevitch –  Iertarea / fragment de eseu:

“Se prea poate ca o iertare total străină de orice gînd ascuns să nu fi fost niciodată acordată pe pămînt, se prea poate ca o doză infinitezimală de ranchiună să dăinuiască totuşi în remisiunea oricărei insulte : orice dezinteres ascunde undeva, în străfundurile sale, un calcul imponderabil, un motiv microscopic de interes propriu, o mică speculaţie imperceptibilă, care face ca disperarea să fie un disperato teatral şi care este conştiinţa impură a conştiinţei vinovate. Din acest punct de vedere, iertarea este un eveniment care nu s-a produs niciodată în istorie, un act care nu are loc nicăieri în spaţiu, o pornire sufletească ce nu există în psihologia curentă. Şi totuşi, chiar dacă, să zicem, gestul iertării n-ar fi o trăsătură a experienţei psihologice, el ar trebui să rămînă o îndatorire.”

Am preluat fragmentul de mai sus de e blogul lui Tiberiu Orasanu, din dorinta de a unifica conceptul vinovatiei cu cel al iertarii. Pentru o tratare unitara. Desigur ca aburosul articol prezent pe care-l propun pe (b)Arca nu are darul vreunei clarificari initiale in special in rândul celor care vor fi avut rabdarea sa-l parcurga integral (exista cel putin unul), dar cred ca poate fi o buna premisa pentru viitoare clarificari terminologice. Prin teribile abuzuri, exagerari si extinderi colaterale de sens interpretam gresit termeni importanti precum IERTAREA, DEMOCRATIA, PATRIOTISMUL, IUBIREA, DRAGOSTEA si alte maruntsuri din VIATA.

Pe blogul d-lui Tiberiu Orasanu, am postat ca inginerul noaptea, un comentariu plin de greseli, despre „Iarta dar nu uita”. Il reiau in speranta ca voi fi reusit sa corectez macar o parte dintre greseli:

„Cred ca formula ghidusa „iert dar nu uit” este mai degraba un soi de sofism pervers, inventat de catre un anonim inteligent pentru a fi reutilizat apoi de nenumarate ori in istorie.

 A nu „uita” este echivalent cu a pastra posibilitatea retragerii (in anumite circumstante care se pot produce oricand in viitor)  iertarea acordata in mod formal la un moment dat . (Ce este viitorul?)

 Pana si gestul de a acorda iertarea inseamna in fond neiertarea deplina ci o favoare facuta cuiva pentru a deconta, spre balansare prin compensare, cine stie ce alte lucruri in relatia „comerciala” avuta cu cel care ne-a gresit candva. A ierta deplin inseamna a uita deplin, fie printr-un (simplu) deficit de memorie fie printr-un surplus de imaginatie si/sau inteligenta.

 Iertarea deplina este atunci cand constati (daca mai e nevoie) ca nu ai ce sa ierti si ca ceea ce parea la un moment dat vinovatie nu e decat cel mult un fapt divers digerat si integrat altor fapte dintr-un agregat care nu necesita vreo iertare.

De multe ori acordarea iertarii este confundata cu renuntarea deliberata la actiunile de pedepsire a acelei vinovatii care ar presupune acordarea iertarii. Este cazul lui Dorin Tudoran care nu conteneste sa declare ca-i iarta (ne fiindu-i la indemana sa-i pedepseasca) pe toti pe cei care i-au gresit, si pe care de fapt nu-i iarta, pentru ca este el insusi acrit.

Si apoi merita vinovatile sa fie scutite de pedeapsa? Poate ca nu. Dar cred ca pedepsele ar trebui cel mult amnate si oricum ar trebui decuplate de partea emotionala care implica iertarea.

Iertarea pentru vinovatiile altora fata de noi este pana la urma o problema de bucatarie interna a emotiilor proprii, a noastra cu noi insine nu cu faptuitorul. Nu ne-o putem acorda decat noua insine, eliberandu-ne. Daca putem. Uitînd. In mod inteligent. Complet si definitiv.

In clasele primare am fost pus in banca cu repetentul si batausul clasei, chipurile in scopul indreptarii sale. Cert este ca ce s-a indreptat la el s-a strambat la mine. In schimbul unor avantaje precum a-i imprumuta caietele de teme si a-l lasa sa copieze omul imi asigura, printr-o conventie tacita, niciodata exprimata in clar, protectie in recreatii.

 Puteam fi insolent sau chiar agresiv cu unii mai mari si mai tari decat mine care se fereau ca dracul de tamaie sa nu intre in conflict cu vlajganul ce-mi era coleg de banca, si care era repede varsatoriu de sange (nu din gâtlejuri ci din nasuri, dar orisicat). Intr-o zi insa s-a intamplat un incidet. Am avut lucrare de control si profa ne-a dat subiecte pe numere, randul unu, randul, doi… Se mai da oare extemporal pe numere? Cert este ca din cauza asta amicul meu nu putea copia de la mine fiind obligat sa traga cu „coada ochiului” la colega din fata sa. Cum nu era profa atenta, cum se ridica sa vada ce scrie colega din fata, avand grija sa se aseze repede cand profa ridica capul de pe lucrarile pe care le corecta.

 Intr-una dintre tentaivele colegului nu m-am putut abtine si i-am ridicat banca pe care trebuia sa se aseze. Cand profa a ridicat privirea omul s-a trantit repede inapoi dar s-a trezit pe sub banci spre hazul tuturor si nedumerirea profei care i-a zis doar: „Vezi ma Ghitza, de-aia n-are porcul coada”. Individul facut de bascalie, rosu ca racul, s-a ridicat, mi-a aruncat o privire ucigasa si mi-a suierat printre dinti: in pauza te umplu de sange. Incepusem sa-mi fac griji pentru mutra mea. A venit pauza. Am navalit cu totii afara sa facem repede o miuta. In curte individul m-a prins de umar si mi-a zis: Ba te sparg. Eu, cuprins de o inspiratie subita (si divina, ca orice inspiratie), cu o fata sincer mirata si nedumerita l-am intrebat cu neprefacuta ingenuitate: Ce-ai frate ce-ti veni? Pentru ce? Omul a parut brusc ca e pus in incurcatura. Stia clar ca trebuie sa ma cafteasca dar pur si simplu nu-si mai aducea aminte pentru ce. Si-a scremut un pic memoria, fara succes, si, pentru ca trebuia sa facem echipele mi-a dat drumul si mi-a zis: „Ei lasa ca-mi aduc eu aminte”. Nu si-a adus. M-a iertat si iertat am fost. Aceea a fost o iertare adevarata. Pentru ca omul avea o inima mare si iertatoare.

 Partea proasta cu intelectualii este ca si atunci cand uita de la ce le vine nevoia de razbunare nu renunta la razbunare. Cam ca olteanul care-si bate nevasta cand vine acasa fara sa stie de ce. Stie ea de ce. Sau poate pentru ca nu joaca miuta din cand in cand. Ar trebui. Chiar si cu golanii. Sportul elibereaza de stres.”

Blogul zilei (sau al noptii, chestie de fus orar): Ce-mi place mie. Cititi orice articol la intamplare si o sa simtiti o unda stranie venind dinspre calatorul caruia-i sade bine cu drumul, apoi vå va invada nitzel dorul departarilor.

Recomand iarasi AICI: Franc Kmelen. Un text emotionant de istorie anonima si contemporana. Daca vei citi primele fraze nu vei avea cum sa-l abandonezi.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 26 Comments »

Propunere de reforma (II)

Posted by Arca lui Goe pe iunie 9, 2011

1) Propun organizarea Super-super-cupei Româno-Basarabene la fotbal care sa se joace in fiecare an, tur-retur, la Bucuresti si la Chisinau, intre castigatoarea super-Cupei Romaniei si castigatoarea super-Cupei republicii Moldova. Ceva ma face sa cred ca s-ar gasi sponzori pentru acoperirea cheltuielilor organizatorice si premierea castigatorilor.

2) Propun analizarea posibilitatii de fuzionare a competitiilor de fotbal „Cupa Romaniei” si „Cupa Republicii Moldova” intr-o singura competitie numita Cupa Romaniei si Basarabiei.  Precedente oarecum similare exista. FC Monaco  (din principat) a activat (mai activeaza?)  in campionatul Frantei, multe dintre echipele canadiene de baschet, baseball si hochei activeaza in campionatul Statelor Unite, etc…

Posted in Arcaluigoeologie | Leave a Comment »

Continuarea reformei. Strategii si directii.

Posted by Arca lui Goe pe iunie 8, 2011

Am dezbatut candva intr-un serial neterminat despre “Prostitutia cu curve”, in usoara atingere „cu” sau in viguroasa prelungire „la” presupusa legalizare/dezincriminare/institutionalizare a prostitutiei (exclusiv) sexuale in Romania. N-am ajuns la nicio concluzie.

Am pomenit tangential despre faptul ca relatiile homosexuale au fost dezincriminate sub aspect penal, fara a se fi ajuns nici aici la concluzii clare in legatura cu dreptul/nedreptul minoritatii homosexualilor de a se exprima liber intru dedarea la parade si prozelitism si la alte manifestatii publice ori la acceptarea oficiala a casatoriilor intre homosexuali. De pe un alt blog conex 😉 cel al lui Adrian Nastase, am aflat cu parţiala stupoare ca ar fi fost dezincriminate sau ca ar fi pe cale sa fie dezincriminate relatiile incestuoase.

Intr-un episod mai recent am facut o timida dar foarte serioasa propunere de reforma a organizarii Ligii I de fotbal. N-am fost luat in seama. Deocamdata cel putin. Am de gand sa fac adaugiri propunerii de revolutionare a fotbalului carpato-danubiano-pontic si din Basarabia, dar am in minte si cateva inovatii excelente pentru renovarea modului de desfasurare al campionatelor mondiale de fotbal. Am facut propuneri remarcabile ramase neremarcate in legatura cu modificarea legii off-side-ului la fotbal. Nimic. Paraca am vorbit cu peretii.

Pe cateva bloguri politice alternative am propus (sub alte pseudonume, nu conteaza) cateva reforme dragute pentru legea electorala. Ce-i drept, n-am fost combatut. Intentionez sa propun niste amendamente in legatura cu varsta minima si maxima a acordarii dreptului ponderal la vot liber si universal intre 0 si 100 de ani, cu un spor de pondere pentru femeile gravide (Kinder surprise, vorba canibalului). In fine mustesc de idei bune si initiative legislative mai ceva decat un senator “primipar”, daca pot sa spun asa.

Printre picaturi, in pauza de activism misionar pe altarul deplinei libertati de exprimare in lumea virtuala (cea care conteaza nu?) voi continua sa-mi prezint si ideile nobile intru ameliorarea prin reforma a relatiilor sociale si a bunastarii materiale din lumea reala, cea de dincolo, sau ma rog, de dincoace de blogosfera, chit ca aceasta are o exsitenta indoielnica, suferind de precaritate de/ontologica .

Pana una alta as dori, dintr-un rest de elan ramas din weekend-ul trecut, sa prezint urgent cateva propuneri legislative minore care ar putea fi luate in considerare spre umplerea timpului si abaterea apatiei, acum repede, inainte de vacanta parlamentara, de catre senatorii melcilor si deputatii minune din Parlamentul Romaniei, institutia garant a democratiei, deontologiei, propasirii, neatarnarii si a statului. De drept.

a) Legalizarea menajului a trois si a fanteziilor erotice.

b) Legalizarea violului in grup. Exista argumente.

c) Legalizarea zoofiliei liber consimtite. (Ce poate fi mai natural? Daca tot ai dreptul sa-i iei unei gaini gatul si s-o canibalizezi, de ce n-ai avea voie sa-i ei virginitatea si s-o iubesti crestineste, in public).

d) Legalizarea necrofiliei liber consimtite. Acordul se stabileste nominal, pe cale testamentara, prin act notarial, fiind netransmisibil catre terti.

e) Legalizarea si impozitarea mitei la negru si la alb.

f) i-legalizarea pomenilor electorale mascate si a celei nude (in pielea goala).

g) Legalizarea operatiilor de schimbare a sexului pe banii contribuabililor prin casa de sanatate si prin casa de pensii. Fiecare cetatean sa aiba voie la oricate schimbari de sex vrea dar nu mai des de o data la noua luni, cu conditia sa fie cu CAS-ul la zi.

h) Legalizarea mersului cu naşul.

i) Legalizarea nudismului pe timp de vara la locul de munca si in spatiile comerciale fara aer conditionat.

j) Legalizarea casatoriei de proba.

k) Legalizarea eutanasierii de proba. Asistata sau nu.

l) Legalizarea sectei de la Corabia (practicanta ferventa a delirului mistic in forma de cliseu agnostic).

m) Legalizarea analfebetismului si a schizofreniei (ambele discriminate cras in raport cu oligofrenia si cu culturile de castraveti modificati genetic)

Lista ramane deschisa. Colectez propuneri si subscrieri.

P.S. Parlamentul ofera cea mai densa colectie de lichele si stupizi vicleni dintre toate institutiile si organismele care functioneaza in Romanaia. Parlamentarii lucreaza in medie 10 zile pe luna, iar cand „lucreaza” pierd o zi intreaga cu cate un amendament, sau cu justificarea neridicarii imunitatii unuia dintre ei.  Toti fiind pro. Si sunt mult prea multi. Pentru a indulci situatia cred ca s-ar putea ocupa cu succes pe cele 13 propuneri legilative de mai sus. Daca nu, nu. 

Celor care nu au chef de subtilitatii legislative si alte futilitati le pot recomanda cateva lucruri serioase. Scuzata sa-mi fie trecerea abrupta:

*** DESPRE CARTI

*** DESPRE FILME

*** BLOGUL ZILEI

si o noua propunere de blog al zilei: Vizitatorul la AICI Europa Libera.

si inca un blog al zilei de maine, cand nivelul radiattilor solare va fi maxim: CONFISCARE

…alegerea va apartine 😉

Posted in Arcaluigoeologie | 72 Comments »

In cautarea identitatii pierdute

Posted by Arca lui Goe pe iunie 5, 2011

Tuturor anonimilor care comenteaza in oceanul virtual li se dedica cu drag melodia de mai sus, a unui clarvazator orb. Celorlalti li se dedica aceeasi melodie cu si mai mult drag, cu conditia sa opereze o minimala corectie in timp ce asculta, fortandu-si imaginatia ca in loc de „eternitate” sa auda „identitate”. Hai ca nu e greu…

Identitate!… Care ar fi problema cu identitatea? Problema cu identitatea? Pai… n-ar fi chiar o problema… S-ar putea rezolva. Cu conditia sa stim ce-i aceea „identitate” in general si „o identitate” in particular dar… fara insa a utiliza dictionarul care sporeste confuzia pana spre cote de avarie. Mai ales in mediile astea virtuale… Multi isi imagineaza ca identitatea ar fi un soi de atribut, atasabil entitatilor (vorbitoare sau nu), pe care unii il au iar altii nu. Sau, ma rog, un atribut care este cunoscut in cazul unora si necunoscut in cazul altora… Aiurea. Identitatea este in fapt o relatie (nu un atribut) intre doua entitati ca instantieri ale aceleiasi clase. A identifica pe cineva sau ceva consta in a stabili cu cine sau cu ce este identic, egal, exact la fel. Faptul ca dl.Goe este neidentificat este echivalent deci cu aceea ca n-are pereche. In timp ce faptul ca Padina (ca sa dau un exemplu bun la toate) este identificat si oricand identificabil inseamna ca e mereu egal cu sine insusi (wow; adica cu o entitatea imaginara din imaginarul colectiv) … si deci ca e previzibil.

Pentru unii identitatea este identica cu actul de identitate. Care intre noi fie vorba nu este un act. Actul poate fi act intr-o piesa. La teatru (unde este pus in scena de catre act-ori), poate fi act sexual (alte piesa), act de caritate si alte act-iuni. Pentru altii identitatea inseamna numele (Liiceanu), pentru altii poza, sau semnatura (nu spun cine), pentru altii identitatea inseamna coerenta logica in timp, atasamentul, solidaritatea, amintirile, trecutul… toate surse inepuizabile de confuzie. Pana la urma identitatea (ca relatie si ca termen ideal) are un sens convergent cu cel de eternitate. Nu intamplator cei doi termeni au aceeasi sonoritate. Pentru cativa identitatea se bazeaza pe materie, pe materia concreta. Poate sta oare materia la baza identitatii?

Stiintificii au dovedit ca in timpul proceselor metabolice materia care alcatuieste (tranzitand) corpurile vii (mamiferele y compris) se schimba complet de mai multe ori pe durata vietii organismelor. La oameni aceasta perioada de „napârlire” substantiala dureaza intre 3 si 7 ani. Intraga materie care ne compune, alcatuind pielea, carnea, matele, ficatul, inima, creierul, chiar si oasele, totul, este evacuat la fiecare 3-7 ani astfel incat alt carbon, alt hidrogen, alt oxigen, sulf, fosfor, fier, alt zinc, calciu, magneziu, aluminiu, alt clor, alt flor, alt sodiu si alt potasiu ne dau o consistenta materiala absolut noua, o cu totul alta materie decat cea care ne-a populat fiinta acum 10 ani. Poate sa va spuna chiar si Mircea Cartarescu (pe care-l puteti identifica usor) pentru ca si pe el il fascineaza acest proces magic. Acum expresia „cei 7 ani de acasa” capata semnificatii mult mai profnde si mai sufletesti. Iar trupul tau care mi-e astazi cel mai iubit dintre limanuri, nici macar nu va (mai) fi un biet urcior din care vor bea drumetii pe la hanuri. Mult mai devreme se va fi risipt in univers. Crezi tu oarea ca intamplator nici dragostea (draga de ea) nu dreaza decat maximum 3-7 ani? Tot Stiintificii au stabilit, dupa ce oricum fiecare dintre noi va fi constatat pe propria piele ca poti iubi pe cineva pentru totdeauna, adica pentru eternitatea, pentru toata viata si toata moartea, dar de indragostit, vai, nu poti fi indragostit asa la nesfarsit. In cultura anglo-saxona 7 ani de casnicie este pragul peste care se poate constata soliditatea cuplului.

Deci, sa revenim, pentru a ne intreba iarasi in ce consta identitatea mea, a mea, a ta, cand toata materia care ne conferea consistenta si individualitatea, toata, toata, a fost risipta deja de mai multe ori in cele 4 zari (cele 4 zari ale universului tridimensional)… Pai, vor zice cunoscatorii, nu materia e importanta ci structura, felul in care e organizata si care este perena, aceeasi, imuabila, refacuta mereu identic dupa matricea originala, cu alti atomi, cu alte caramizi. Hm! Asa sa fie? Mi-e teama de tradare.

 …Am auzit ca pe fundul marii Negre curg rauri si fluvii. Vi se pare bizar sau imposibil? Ei bine nu. Salinitatea diferita si alti factori chimici fac posibile existenta unori rauri sub marine, identificabile la fel de precis ca si raurile trerestre…

Si daca ar fi adevarat ca structurile, in care doar materia migreaza, ar fi pereane si utilizabile pentru identificari va rog incercati sa identificatii persoanele din fotografiile de mai jos (care ofera o buna imagine a unor realitatii ce au existat aevea, candva):

1

 Ciudat ca Al Pacino a fost o problema grea. Cineva care mi s-a uitat peste umar la monitor a zis „Al Pacino” la prima privire.  

2

 Recunoscut de catre Intensive  

3

 Recunoscut de catre Intensive    

4

Identificat de catre Medusa    

5

 Recunoscut de catre Intensive    

6

 Adjudecat de catre Medusa    

7

Deconspirata de catre Medusa. Prin cercetari.    

8

 Recunoscut de catre Intensive    

9

 Ghicit de catre Medusa    

10

 Bunghit de catre Medusa    

11

 Dedus de catre Medusa    

12

Mustacioara? Care mustacioara? Totusi Medusa, punct ochit, punct lovit.    

13

 Recunoscut de catre Intensive    

14

  Secretul lui Polichinelle deconspirat de catre

Intensive Work

   

15

 Recunoscut de catre Intensive    

16

 Recunoscut de catre Intensive    

17

 Identificat de catre Medusa    

18

Cititi si Acest Articol    

19

 Recunoscut de catre Intensive    

20

 Recunoscut de catre Intensive    

21

Intensive Work

 

22

  Secretul lui Polichinelle deconspirat de catre

Intensive Work

   

23

 Intensive Work     

24

 Kibby – Cine se aseamana se… identifica 😉    

25

Kibby – Iubitor de tåcere. The Silence of the Lambs, I hop…kins  

26

 Secretul lui Polichinelle deconspirat de catre

Intensive Work

   

27

Intensive Work

   

28

Intensive Work

   

29

Intensive Work

   

30

Intensive Work

   

31

Tras de urechi de catre Radu Humor    

32

Intensive Work

   

33

Intensive Work


   

34

Intensive Work

   

Posted in Arcaluigoeologie | 55 Comments »

Vina este daca se vede…

Posted by Arca lui Goe pe iunie 4, 2011

Inger si Hobbit – AICI

Îngerul tau pazitor
Are sub aripa un sucitor
Cu care te pocneste în cap,
Desfacîndu-ti-l ca pe-un dovleac,

Daca gresesti…

Acolo,-ntre mate si sîmburi,
Se vad stricaciunile
Din vise si gînduri

si furaciunile si toate minciunele
Pe-a bunele…

***

s-a încarcat încet taraba
dar ti-a spart capul degeaba…

uite e aproape plina
cu nimicuri fara vina.

Ce sa zic? Mai bine tac.
Inger? Hobbit? Tot un drac.

Poetul „uitat” Emil Brumaru a propus pe blogul sau de hobbit o poezie de… dezvoltat. Adica da continuat… Am transcris-o mai sus in rosu… si am continuat-o (as cum m-am priceput) in negru. Daca vi se pare o poezie greu de continuat puteti sa o continuati pe cea din poza de mai jos.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 21 Comments »

La multi ani copii

Posted by Arca lui Goe pe iunie 1, 2011

La multi ani copiilor de toate varstele (intre 0 si 99 de ani). Azi si numai azi mai sunt 44 de ani pana cand Mircea va implini varsta lui Sabato. Pentru ca Sabato-l asteapta. La multi ani Mircea Cartarescu.

să ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur
că mâine vom fi pradă inundaţiilor, surpărilor de teren, beţiilor crâncene,
că mâine un ieri cu labe de păianjen de fân îţi va umbla în cârlionţii de flori ai coiffurii
zăpăcindu-te, ambetăndu-te . . .
să fim tandri, bâigui poligonul căţelu lipindu-şi irişii
de şoldurile voluptoase ale autobazei filaret
să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu
să fim tandri, mai zise o muscă.
primăvara ne lingea ca un pechinez pe faţă, pe mâini
ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită a nopţii plină de autocare şi stele,
primăvara ne mângâia depăşind uneori limitele maternităţii sau prieteniei nevinovate
arătându-şi provocatori sânii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit
oh, mai rămâi, şopti lustra către o scamă de pe covor,
nu vrei să te urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică, îţi arăt biblioteca . . .
nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?
să ne ţinem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul emilia irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amăm, să creştem şi să ne înmulţim
cântau tergarulile şi velurul, drilul şi chembrica pe gabroveni
le răspundeau până la răguşeală plutonierii şi norişorii
să facem chestia aia, gâfâiau frizeriile.
ca nişte becuri electrice legate în serie
nervii plezneau pe antebraţ, venele se umflau pe torace,
în nări analizatorii mirosului îşi încuiau paltoanele în dulapuri
şi indicele de refracţie îşi halea sandviciul cu carne de pui
în holbarea perversă a ochiului.
ce de ocheade, câte accidente din neatenţie,
conturi încheiate, polite plătite,
îngeraşule, strănuta plămânul când se privi în oglindă
şi văzând în urma lui o uzină.
primăvara ne întindea pe pâine felia groasă de televizor
mintea noastră era îmbâcsită de proiecte de agrasiune, deja vedeam microcosmosul împânzit de tranşee,
deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blană de vulpe al omului invizibil
la ochii catifelaţi ai omului care trece prin zid…
creierul nostru îşi amintea de când stătea ghemuit
de când pulsa, de când palpita, fojgăia, colcăia, mişuna, şerpuia
antebratul îşi defula în aerul slăbănog sentimentul de a avea pene,
urechea – sentimentul de a fi auzit boncăluitul triceratopsului
şi bulele de hidrogen pleznind malaria peste faţă.
ai încredere în mine, gânguri flora întestinală
întinzându-se voluptos în braţele groazei
care purta în acea seară un costum simplu, cambrat, tineresc,
dă-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism,
crudelo, nu mă chinui, rânjea maxilarul spre maxilar.

venea seara, oraşul se anima,
venea noaptea, străzile sfârâiau ca sifonul,
să fim tandri, loz necâştigător, să fim tandri, bătător de covoare,
să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri!
în rochii de moloz şi nuiele verzi, de mezeluri şi de brânzeturi,
spoite cu vodcă şi motorină emoţiile ieşiseră la agăţat.
prin ganguri şi pasaje acoperite cu geam colorat
câte un pisoi zgâria în lădiţa vreunui dafin
şi în berării ospătarele se lăsau deşurubate de vii contra cost.
să ne iubim, unamuno, nebuno, să ne iubim, chera mu,
şi apoi să ne-nşelăm cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinţi,
să ignorăm influenţa exercitată în psihicul nostru
de complexul lui grozăveşti.
primăvara priveşte galbenă prin stratosferă, gâdilată de ozon şi de ioni,
să ne cunoaştem mai bine, melcule, zice,
să ne îmbrăţişăm, depoule, hârţiuto, tomberonule …
iar noi la ţâşnitoarea din capătul aleii alexandru ne stropeam unul pe altul cu apă
chiar lângă policlinică, şi până şi copacii
miroseau a dentist.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 29 Comments »

Propunere de Reforma

Posted by Arca lui Goe pe iunie 1, 2011

Varianta ideala pentru transformarea in bine a fotbalului romanesc la nivel de club si la nivel de echipa nationala ar presupune, in aceasta ordine, urmatoarele „fapte”:

1) Inlocuirea indivizilor care au gestionat fotbalul in ultimii 20 de ani si reorganizarea Federatiei Romane de Fotbal pe alte baze. Nu insist pentru ca asa cum ziceam este vorba doar de o varianta ideala… Daca pana  si varianta minimala cu Gica Popescu la FRF si cu Ion Craciunescu la Comisia de Arbitrii care ar fi insemnat in fond extrem de putin, un alt aer, un alt suflu, a fost imposibila, ce rost ar avea sa insistam cu detalii organizatorice a la Isaac Aimov.

2) Crearea in orasele mari a unor cluburi de copii si juniori, sponzorizate de stat.

3)  Mutatii majore in mentalitatile care domina societatea si implicit oamenii din fotbal: fotbalisti, antrenori, presedinti, patroni, spectatori… Asta din pacate chiar nu se poate schimba prin reforma brusca…

4) O ameliorare semnificativa a climatului si performantelor economice in general, la nivel national.  (Mai usor s-ar putea realiza un perpetuum mobile de speta a treia).

***

Asadar astea nu. Atunci ce? Exista un set alternativ de masuri care s-ar putea lua chiar din interiorul sistemului. In cazul in care sistemul nu este doar corupt si stupid dar si sinucigas atunci ar putea continua sa ignore urmatoarele masuri simple care pot schimba fundamental cursul fotbalului romanesc (si care pot contribui chiar la evitatrea mortii subite a sistemului insusi):

1) Obligarea cluburilor din liga 1 sa aiba sectiune de juniori.

2) Sezonul de transfer al jucatorilor sa fie o singura data in fiecare an, la sfarsitul campionatului si sa nu fie admise exceptii.

3) Liga 1 sa cuprinda doar 9 echipe. 9 echipe mari si late. Oricum fotbalul romanesc nu poate furniza fotbalisti, nici suporteri si nici finantare pentru 18 echipe competitive. S-ar juca 2 tururi si 2 retururi, in total 32 de etape. Am avea de ex. 4 meciuri Steaua – Dinamo (sau Vaslui – Rapid) pe sezon. Incasarile ar fi mult mai mari (…) iar echipele ar fi fortate astfel sa joace mai multe meciuri la un nivel cat de cat acceptabil. Primele 6 ar juca in cupele europene iar ultimele 3 ar pica direct in liga a doua. Asa incat n-ar mai exista un pluton de mijloc care trage targa pe uscat sau tranteste meciuri in ultimele 10 etape. Ar scadea la jumatate si posibilitatile de a utiliza fotbalul in spalare de bani.

4) Sa se amelioreze sistemul de punctare. De ex. Intr-un meci in care diferenta de scor este mai mare de 3 goluri echipa castigatoare sa castige 4 puncte (in loc de trei) iar echipa invinsa sa fie penalizata 1 punct. Sau/si: Echipa care obtine trei victorii consecutive sa primeasca un bonus de 1 punct, iar echipa care pierde trei meciuri consecutive sa fie penalizata un punct.

Si s-ar mai gasi… Vointa politica sa fie…

Articolul zilei trecute: Perisabila, vecinică frumuseţă a magnolierului

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | 22 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: