De la Dilema Veche la Certocratia Noua. Nu Voua!

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
 oamenii pe care nu-i cunoaste… pablo neruda noastra

***

P.S. Fidel pana-n panzele albe unor principii ferme, un gânditor mare si modern, un geniu nativ al calmburului si vorbei rasucite cu ciucuri, un elevat si elegant provincial, boem cu dispensa, eroic, s-a saturat si a spus NU! Asa NU mai merge. A decis voluntar sa abandoneze peste noapte o cariera intelectuala stralucita, acompaniata de un succes la public enorm (si succesul si publicul), la o revista de mare prestigiu, unde isi impårtea si impåråtea gloria cu somitati in materie de notorietate si abonament la posteritate, dintr-un motiv simplu si devastator: imperfectiunea lumii. La acea revista scria, printre zeci, un individ infam care-i lua aerul Gânditorului. In apararea unui principiu, dupa o lupta surda cu sine, eroul nostru decide sa se sacrifice pe sine oferind ca ofranda demisia sa. Un con-citatid se ofera sa-i ofere adapost, gazduire si vizibilizare. La con-citadin personajul infam e banat. Prin urmare aerul inteleptului aflat in gâlcevi cu imperfectiunea lumii este in siguranta. Si aerisirea continuaaaaaa. Insa foarte putin.

Patru ghicitori. Doua mari si doua la zburatori:

1) Ghici cine este inteleptul-erou.
2) De cine e acest distih ilar: “Când sunt mai puţin lucid/ Parcă-mi vine să-l ucid.”?

Blogul si articolul zilei: Argumentul Cosmologic