(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Universul pe intelesul tuturor. Mai putin al tau.

Posted by Arca lui Goe pe Iunie 20, 2011

Azi iti explic Universul. Numai tie. Celorlalti NU. Doar azi. Nu stiu ce vom face mâine… Oricum mâine nu-i o alta zi. Ci aceeasi: azi.

Ce este Universul? Sau si mai simplu spus: Pe ce lume traim? Dar este Universul congruent cu lumea pe care traim? Conjunctia “pe” (iar nu “in”) si faptul perisabil si relativ al “trairii” ar indemna spre un raspuns mai degraba negativ. Lumea (care ne suporta “pe” ea, adica de-asupra ei) ar trebuie sa fie, prin urmare,  subordonata notiunii de Univers, o mica parte din vastul Univers, cu rol de suport pentru existentele noastre plutitoare intre troposfera si infinit.

Dar uite ca nici n-am inceput bine si deja ne-am afundat in contradictii si inconsistente generate de prea multele ipoteze perfide induse de catre limbajul aferent. Sa luam un exemplu la intamplare din trecutul imediat al vorbirii noastre anterioare: Am folosit formula aparent neutra “lumea e… o mica parte din vastul Univers”. Adica… habar nu avem ce este Universul dar “stim” deja ca ar fi format din “parti (mai) mici” si ar fi “vast”. In cea mai optimista varianta acest “adevar” evident s-ar putea “dovedi” a fi un enunt fals. Adica Universul nu este alcatuit din “fragmente” ci dintr-o (singura) bucata, fiind atomic in sens originar, indivizibil in sub-unitati si ca, prin urmare, orice “descompunere” a sa in “parti” (chiar si sau mai ales cele “teoretice”) ar fi o indepartarea abrupta de la intelegerea lui, orice fel de intelegere. Cat despre infinit si vastitate… Sa ne ierte Dumnezeu. Ar putea fi vast ceva dintr-o singura bucata? Dar infinit? In cel mai defavorabil caz enutul despre alcatuirea universului din parti (mici, din ce in ce mai mici) si vastitatea sa, s-ar putea “dovedi” un non-sens. Ce poate fi mai interesant si mai captivant si totodata mai prostesc si lipsit de sens (de orice sens) decat a (te) intreba “daca Universul este infinit sau nu” si de a (mai si) oferi raspunsuri acestei intrebari goale de orice continut.

Nimic mai marginit decat sintagma “Universul infinit in timp si spatiu”. Nimic mai “infinit” decat “notiunea” de infinit. Un univers infinit in timp si spatiu ar fi (in fond 🙂 ) un infinit limitat la timp si spatiu. Timp si spatiu? Sunt aceste doua notiuni consistente? Exista ele cu adevarat? Te rog sa nu te revolti ca te intreb. Cunoastem. Sunt intrebari fara rost. Dar ne-am putea preface ca le cautam un rost, o semnificatie. Majoritatea dintre noi (doi) considera ca ele (notiunile astea) au semnificatii exprimabile in cuvinte si deci ca, democratic vorbind, acesta este Adevarul, ca universul este un imens gol (spatiul) in care plutesc corpuri (materiale) care interactioneaza si se transforma in timp. Ei si apoi! Cautarea este importanta, nu gasirea. Ce este deci “Ce este Universul”? O intrebare inconsistenta, o intrebare capcana, o intrebarea fara obiect. Adica ceea ce ne preocupa zilnic. In fond nu putem vorbi despre Univers in sine (nu avem cum) ci despre o colectie de informatii generata pe baza perceptiilor noastre. Termenul de “perceptii” ingloband (aici) in mod firesc  informatiile (brute) ce ne parvin pe cale senzoriala cat si intregul esafodaj la interpretarilor si meta-interpretarilor acestor informatii la nivel inconstient si constient, pe cale reflexa sau prin efort intelectual.  Paharul cu cognac (din fata noastra) in care a nimerit o viespe precum si quarc-urile care “compun” protonii nucleelor atomice interioarea moleculelor ce alcatuisc materia organica din care este “construita” vespea ori quasarii si meta-galaxia, toate isi datoreaza “existenta” atot-puternicei perceptii ca parti ale unui universul “gândit” (adulmecat-gândit), singurul vizibil-divizibil in fragmente, singurul accesibil. Vom fi oare de acord ca vorbind despre Univers (or despre Dumnezeu, tot una) vorbim de fapt despre “perceptia” colectiva asupra unui set foarte vag de pseudo-informatii?  Si acelea foarte schimbatoare…

Perceptia ofereita de simturile si inteligenta aferenta asupra timpului ne ofera o perspectiva iluzorie asupra acestei notiuni vagi-n capul nostru. Timpul pe care-l re-simtim ca masura a transformarii, o oricarei transformari, ce transfera “viitorul” spre “trecut” (spre a fost odata ca niciodata), prin poarta ingusta a prezentului, asupra caruia aruncand valul alb al poeziei il introducem in basmul cu infinitul, exista el cu adevarat? Oare? Trecut, prezent, viitor in aceasta imuabila ordine… Despre trecut s-ar fi zis (hal de definitie) ca ar fi timpul evenimentelor despre care, in principiu cel putin, am putea afla ceva (la limita „totul”) dar asupra carora nu putem actiona si pe care nu  le putem influenta si/sau schimba, in timp ce viitorul ar fi (alt hal de definitie) timpul evenimenelor despre care, cel putin in principiu, nu putem sti/afla nimic (cu certitudine) dar asupra carora putem actiona. Imi imaginez ca n-ar fi complicat sa te conving asupra faptului ca aceste definitii sunt inexacte si prin urmare catastrific gresite. Conform teoriei lui Eckhart Tolle singur „prezentul” este cel care exista. In prima instanta el are dreptate. Argumentele sale, de o coplesitoare ingenuitate, sunt un pas mare spre desfiintare notiunii de timp. La urma urmei nu e de mirare (de mare mirare) ca despre unele lucruri petrecute in trecut nu vom putea afla decat in viitor? Iar viitorul nu este oare deja intamplat prin presiunea infinita a determinismului, fiind prin urmare accesibil din prezent in aceeasi masura ca si trecutul. Memoria reginei Rosii din Tara Minunilor functioneaza bine merci in ambele directii… Dar sa nu anticipez deodata toate etapele des-fiintarii timpului… Ca sa nu te zapacesc ori mai rau se te enervez.

Pentru noi ca simpli muritori, sugereaza Tolle, trecutul (ceea ce numim trecut) este una cu semnele trecutului si deci cu memoria. Memoria noastra personala, memoria altora „incriptata” pe tablite, papirusuri, carti, hard-drivere ORI memoria materiei in sine. Trecutul de care ne „amintim” din minte sau din carti sau din piatra nu exista, nu are nicio consistenta. Amintirile noastre reflecta strict starea actuala, in care se afla neuronii nostri, ACUM, in momentul prezent. Viitorul fiind inca si mai inconsistent in extravilanul clipei. Nu-mi spune te rog nimic despre faptul ca inconsistenta trecutului ca memorie este subiectiva. De vreme ca ai acceptat ca Universul (singurul accesibil) este cei generat de perceptiile noastre (pseudo-intelectuale)… Pana la urma „timpul” este doar (in)semnul decuplarii noastre de infinit, felul nostru „limitat” de a percepe Universul intamplat deja. Da, da… acum o sa-mi spui despre principiul nedeterminarii si despre dualitatea unda-corpuscul a materiei. Te rog nu-mi spune. M-am amuzat deja destul ascultand filologi si ingineri vorbind dezinvolt despre splendida cacofonie care este mecanica cuantica ori despre toria Big-Bang-ului. Niciuna dintre teoriile astea nu anuleaza/desfiinteaza/eludeaza principiul determinismului. Prin urmare nimic nu se poate intampla altfel decat se intampla, nu exista nicio „transformare”, exista doar faptul ca, spre deosebire de Dumnezeu, noi nu putem „vedea” universul dintr-o data. Ah!  Nu te-am convins. Bine. Bine inginerule. Filologule. Filosofule. Avocatule (al diavolului). Diavole. Faptul ca trecutul si viitorul nu sunt decat reverberatii ale nimicul in strictul clipei prezente nu te-a convins. Faptul ca universul e ca si intamplat (de la minus la plus infinit) prin determinism strict de la cauza la efect si ca in absenta abilitatii de a genera o surpriza cat de mica, un „ce” cat de cat neasteptat, echiavland logic cu inexistenta timului, nu te-a clintit, nu te-a convins in legatura cu inexistenta timpului, o notiune pur teoretica, o proteza a inteligentei noastre tinzand la zero.

Uite mai incerc o data sa te dezvat deoadata de timp si spatiu. Einstein (un soi de Dumnezeu al tuturor ateilor) a profetit teoria generalizata a relativitatii. Stiu ca o stii. Pe dinafara. Stii asadar ca E = mc2, ca viteza luminii in vid e constanta si ca e viteza maxima in univers. Stii despre dilatarea timpului si contractia spatiului.  Te-ai ars. In Universul pe care te incapatanezi sa-l vezi facut bucati, in mod cuantic, spart, in bosoni, fermioni, neutrini, atomi, stele, galaxii, roiuri si etc si in care te incapatanezi (incapatanare pre-determinta si ea) sa crezi ca poti decide liber daca sa comentezi sau nu pe (b)Arca lui Goe, simultaneitatea, notiunea care da consistenta termenului timp (si spatiu) nu exista. Ce poate insemna simultaneitatea intr-o entitate meta galactica in care dintr-un punct in altul cel mai rapid semnal (de  sincronizare) circula cu viteza finita? Cum ar putea functiona coerent un sistem in care inteligenta materiei se transfera de  la un punct la altul in miliarde de ani, adica intr-un „timp” local suficient de lung incat sa fi ingaduit surgerea destulor „ere” care sa distruga orice coerenta intre emitent si destinatar. Sau… nu.

Daca vrei sa discuti cu varul Vinny ori cu varul Shakespeare, actualmente aflat undeva in Galaia Spirala din Constelatia Andromeda, la 2 milioane de ani lumina, ar trebui sa-i trimiti o scrisoare cu posta intergalactica. Calatorind cu jumatate din viteza luminii vagonul de posta va avea nevoie de 4 milioane de ani dus, 4 milioane de ani intors pentru ca tu sa citesti continuarea la Hamlet. Daca postasul se va dota cu ultimul ragnet in materie si va opta pentru o nava care calatoreste cu 95% din viteza luminii atunci va putea sa-ti aduca scrisoarea in circa 4 milioane  si jumatate de ani in timpul tau, lui insa calatoria luandu-i nu mai mult de cateva ore (din cauza dilatarii timpului si contractiei spatiului).  Daca ar calatori cu viteza luminii timpul sau s-ar opri, spatiul s-ar condensa, distanta pana in Galaxia lui Shakespeare ar fi zero si el, postasul ar parcurge-o instantaneu, in timp ce tu ar trebui sa astepti fix 4 milioane de ani, nici mai mult, nici mai putin. Ceea ce-l impiedica pe postas sa circule cu viteza luminii este faptul ca masa navei sale ar creste asimptotic spre infinit cand s-ar apropie de viteza luminii, astfel incat pentru orice sporire a vitezei energiea necesara ar tinde la infinit. Totusi cineva circula cu viteza lumnii: fotonii. Pentru ei timpul si spatiul nu exista, ei putand ajunge de oriunde oriunde instantaneu, pentru ca starea lor aparenta de miscare face ca distanta de oriunde oriunde sa fie zero, si timpul sa fie inghetat. Pentru fotoni universul este concentrat intr-un singur punct pentru care timpul nu curge, iar big-bang-ul nu s-a produs si nu se poate produce.  Si mai circula cineva cu viteza luminii: ingerii. Ingerule. Noi, noi celalti, materia, in baza fundamentului  de la temelia lumii si a lui e=mc2,   nu suntem decat energie inghetata,  fotoni, corpusculi, dualitate, lasitate, pierduti in determinismul unui univers uni-dimensional. Vezi? Dumnezeu trebuie sa existe, altul decat Cioran, ca sa ne salveze, pentru ca din interiorul materiei, din interiorul Universului cauzal, numic nu ne iese, nimic anume nu se poate face, altfel decat, oricum, se intampla.

P.S. Timpul si spatiul sunt niste himere fara niciun Dumnezeu. Daca maine ar exista ti-as putea povesti cum se face ca, dupa una si alta universul in care timpul si spatiul nu exista, este in fapt gol, golut, ca-n ziua cea de-intai (cand izvorau lumine) si ca (nici) materia nu exista. Deloc, deloc. Alba sau neagra. Norocul tau este ca maine nu-i o alta zi.

31 răspunsuri to “Universul pe intelesul tuturor. Mai putin al tau.”

  1. Daniel Croitoru said

    Profesorul meu de materialism dialectic si istoric ne repeta de cite ori avea ocazia ca cine neaga infinitatea universului va deveni mai devreme sau mai tirziu mistic sau agnostic. Trebuia sa credem in infinitatea universului ca sa nu ne strice media de bursa.

    • Dl.Goe said

      Multe alte „ipoteze” si teorii au devenit intre timp religii. Multi cred, de exemplu, in Big-Bang. Unii numai in Big. Altii numai in Bang. Fiecare cu Dumnezii lui. 🙂

  2. Medusa said

    Asa e, n-am inteles nimic 🙂
    Si culmea e ca nu m-a obligat nimeni sa-l citesc 🙂

    • Dl.Goe said

      Ati parcurs Universul pe intelesul tuturor, mai putin al d-voastra, utilizand o anumita densitate de lectura pe centimetru liniar de fraza (aceea si nu alta) pentru ca n-ati avut incotro. Nu stiu daca idea ca ar fi trebuit sau existe (in sub-text) ceva de inteles sau de de neinteles, este in sine optimista sau peimista. De realism nu poate fi vorba. 🙂 Ce mai faceti?

      • Medusa said

        Domnule Goe, ce facem aici, de-a ce ne jucam? Am intrat intr-un experiment? 🙂
        Adevarul e ca ati dat la un moment dat un avertisment…

  3. Dl.Goe said

    Ne jucam de-a ce ne-am jucat intodeauana. 🙂 Nici vorba de vreun experiment. Nu-mi este la indemna asa ceva (…). Daca mi-ati spune ce a nume a putut trece drept avertisment in privinta asta cred ca am putea ajunge mai usor la concluzie.

    P.S. Incep sa banuiesc despre textul propus azi ca inlocuitor de avarie ca este o „eroare complet gresita” si ca doar lungimea sa va putea sa reduca proportiile micii catastrofe… 🙄

    • rongo said

      Absolut toate reprezentările lumii, (cosmosul/universul) este o probabilitate de eroare peste greşeală, puse la plesneală peste alte aiureală.

    • Medusa said

      Haideti, domnule Goe, chiar daca aveti acest principiu de a nu va lasa influentat de ce vor comentatorii de pe barca, cred ca e timpul sa ne spuneti de ce ne-ati supus caznei de a citi acest text, stiind bine ca nu vom intelege nimic din el dar ca ne va framant, cel putin pe unii dintre noi, intrebarea „care-i spilul?” 🙂
      Sper ca nu a fost un test de perspicacitate sau, pentru cei perspicace, de sinceritate…

      • Dl.Goe said

        @Medusa – Nu sunt sigur ca intuesc exact ce se ascunde in spatele aparentei d-voastra precipitari spre deznodamant. Faptul ca au aparut doua articole deaspura „explicitarii ratate a universului” nu inseamna ca va fi sosit deja timpul „spilului” (if any). Cele doua sugestive articole despre „materie”, adaugate in straturi succesive, nu semnifica incheiere si iesire din situatie ci au simplul rol de ambalaj al „spatiului” si „timpului” de pe acest fir (i/logic, i/rational, imaginar) cu scopul asigurarii unei minime intimitati. Cei care n-au apucat sa intre vor evita s-o faca, iar celor care au apucat sa intre le va fi mai greu sa iasa. E o capcana. De apa. Presupun ca va place idea capcanei de apa in care fiecare se prinde pe sine. (Kobo Abem Fimia Nisipurilor, daca se va fi intamplat s-o cititi).

        P.S. Daca exista sau nu (vre)un spil asta este deja imprescriptibil, chit ca „acum” nici d-voastra si nici eu (…) n-avem stiinta de existenta sau inexistenta lui.

        P.P.S. Si apoi ce atata graba? N-ati remarcat ca d. Polichinele inca n-a sosit. 🙂

      • Dl.Goe said

        Dau jumatate din imparatie si pe tanti Mitza de s-o tie, contra la un poem: Lunaticii de Mihail Galateanu. Il caut de-mi sar capacele (de cativa ani) si nu reusesc sa-l re-gasesc. Ma ajuta cineva?

        P.S. Sunt cautand de asemenea si cateva filme de negasit: „Visul Regilor” (cu Anthony Quinn si Irene Papas) si „Mainile unui strain” cu Armand Assante, ala de joca-n California Dreamin (Endless)… dar cu astea ma descurc eu pana la urma. Cu „Lunaticii” lui Mihail Galateanu insa mi-am pierdut aproape orice speranta.

        • Medusa said

          Pai nimcic mai simplu cu prima cerinta si cea mai arzatoare: cautati dupa „Galatanu”, nu „Galateanu” si cred ca gasiti 🙂

        • Medusa said

          Eu am gasit „Lunaticii. Semnul sarpelui” (merge si cu „teanu” si cu „tanu”). Poate ca mai exista una, „Lunaticii” si aceea nu e de gasit?

        • Dl.Goe said

          Ma duc sa vad daca-s Lunaticii pe care-i caut. Si daca sunt… sa-mi spuneti unde sa va trimit jumatatea de imparatie si pe tanti Mitza… Dansa se afla acum in gara la Titu. Mananca gogosi la madam Tinca.

        • Dl.Goe said

          Da domne, asta era. Punct ochit, punct lovit. Merci beaucoup. Cum facem? Va ramân dator pe viata sau nu?

        • Medusa said

          Domnule Goe, oricata placere mi-ar face sa va stiu dator la mine nu pot sa primesc nimic pentru ca v-am facilitat accesul la o poezie. Dumneavoastra cate nu ne facilitati? (cand nu ne supuneti la cazne, teste si pretexte :-))
          Iar in privinta tantei Mitza nu va mai iluzionati ca o s-o tie altcineva, e a dumneavoastra pe viata si o sa muriti cu ea de gat 🙂

  4. Medusa said

    In fine, nu mai zic nimic ca sa nu devin prea transparenta :-).
    Astept cuminte sa vad ce-or mai zice si altii.

    • Dl.Goe said

      Presupun ca n-or sa zica. Sunt aproape sigur sa sunt pre-conditionati in acest fel. Daca totusi va fi sa zica ceva vor zice numai si numai ca sa sfideze destinul. Nu ca sa-l implineasca… 😉

      • rongo said

        Universul fiecăruia este realitatea, reprezentarea sa despre lume. Epopeea lui Ghilgameş remarcă prezenţa a cel puţin două realităţi, presupunându-se că eroul epopeii este beneficiarul unei educaţii princiare, dacă nu un iniţiat. În termeni moderni, Enchidu ar fi un autist; pentru a-l înţelege, mitul fraţilor Cain şi Abel, care dezvoltă ceva mai generos paradigma lui homo apocosmos, (omul fără univers), marşează alegoric pe percepţia incapacităţii de reprezentare a omului-univers, pentru care, nu numai că nu există nimic în afara lui, nici nu este „bine” să existe, trebuind să fie distrus, ucis – altfel, existenţa a orice în afara sa negându-l, des-fiinţândul. Pentru Cain, „a fi” înseamnă „a fi singur”, de unde formula de viaţă „ucide pentru a nu fi ucis” şi sensul vieţii, „a trăi pentru a trăi”. În paradigma cainică, logonul este, deci, tautologic: apa este apă. viaţa este viaţă, totul este ceea ce este. Alegorie a singularităţii, menhirul şi obeliscul nu sunt, pentru fiinţa cainică, reprezentări, arhetipuri, ci primele temple, în care esenţa esenţelor vieţii, (singularitatea, codul care-i conferă prezenţa în lume) sunt obiecte, lume. Nu univers, nu realitate. Sacralitatea cainică este şi nu este reprezentare. Spaţiul mai mult nu este, decât este; timpul, aşişderi. Despre Cosmos, nici pomeneală.
        În acest infernal inconceptibil mental călătoreşte, pentru a-l regăsi, Ghilgameş pe Enchidu. (Abia raţionalismul dantesc va „coborî” în Infern.). Precursor adamic, Ghilgameş gândeşte prin logonul analogic, procesator al mentalului dualist, pentru care – odată ce-a fost remarcată prin cel mai direct şi important simţ simetria naturală, anatomică vegetală şi animală – noul cod, (şi, deci, noua sacralitate) este anti/simetria: contrarietatea şi asemănarea. Conform ideii platonice, toate sunt apostaziile analogice ale ideii patern, după chipul şi asemănarea acesteia – şi multi, nu numai simetrice, iterative – ceea ce a fost, va mai fi – timpul este ciclic şi spaţiul circular. De data aceasta, labrysul, minotaurul bicorn, Colosul biped din Rodos,silexul despicator, roata, pârghia etc. sunt arhetipuri, în esenţa sa paradigma edenică procesând, prin dualitate, reprezentarea.
        Bibliotegile gem de exegezele realităţii duale.
        Pentru a nu plictisi cu vrăjeala, remarc supra-dualitatea dublei realităţi, Enchidu şi Ghilgameş coexistând, prin realuri distincte, într-un univers bi-real.
        Sunt dovezi, că înalta preoţime egipteană gândea probabilistic, indeterminist, Moise dovedind că stăpânea teoria clopotului lui Gauss în descifrarea visului lui Faraon.
        Co-fiinţarea mentalităţilor conturează un aproape de neimaginat univers.

        • Dl.Goe said

          O viziune „umanista” asupra „lumii”. As spune. Homocentrica 😉 am putea zice. Incercarea de a explica universul intreg trecand in revista explicatiile altora despre morala si tâlcul infruntarii ontologiei Universului de catre arhetipale personaje mitologice (schite umane simplificate) ramannd (astfel) nu doar in interiorul strict al umanitatii, ci chiar in centrul ei, departe de orice frontiera cu nefiinta, denota, as zice, optimism. Universul uman isi ajunge sine insusi, iar universul intreg poate fi explicat destul de bine fixandu-ne pe om si numai pe om. Individul, din ce in ce mai singur intr-o societate din ce in ce mai numeroasa, fortat sa adopte solipsismul ca singura alternativa a inaccesibilei termodinamici a numerelor mari, contine imbricat in sine suficient Univers, incat sa reconstituie, in caz de avarie, intreaga lume. Din vorbe. In vorbe. -mi rasuna, asa din subsidiare reverberatii ale celor spuse de catre domnia voastra.

        • rongo said

          Nu există om, să nu fi rostit o tautologie, măcar o dată. „Asta-i viaţa”, „Moartea e moarte”, „Iarna nu-i ca vara” etc. Cele mai dense fraze sunt cele în care se găsesc analogii, cauzalităţi, probabilităţi; cele mai serbede, cele silogistice sunt. Procesul realizării sensului, semioza nu este un apanaj exclusiv logic. Iraţionalitate? Suntem trans-raţionali. Fiindcă, numai exprimându-ne toate mentalităţile vârstelor traversate, numai asumându-ne vârstele omenirii putem inventa, creea şi regenera. Temându-se de declin, s-a împotrivit Faraon pierderii fecundabilităţii culturale prin uşchiala evreilor. Când triumfalismul a-similaţioniost s-a manifestat, a prăvălit putrede cele mai puternice imperii. Contradicţta şi dezacordul fac creaţia şi autocreaţia. Prin terţiul inclus, nu prin cel exclus.

        • Turin said

          Teachers who love teaching, teach children to love learning.
          Faith is not knowing what the future holds but knowing who holds the future.

          Telefoanele inteligente nu sint pentru prosti…

        • Dl.Goe said

          @Turin – Ati scris adânc. 🙂

  5. Foarte interesant acest articol.

  6. Serafina Dafinescu said

    Nu cerceta aceste legi, că eşti nebun când le-nţelegi!

  7. Kibby said

    pe masura ce intelegi, atunci cind intelegi, iti dai seama ca ai de inteles tot mai mult, adica – cum ar veni – intelegi tot mai putin
    eu insa as vrea sa inteleg daca e posibil si invers – neinteleging nimic sa inteleg tot sau – macar – din ce in ce mai mult ??
    cred ca nu dar nu-i bai, mergi roata sau nu tot la terminus ajungi

    PS reteta de mici – fabuloasa, dar unde e carnea de miel dintr-insa? nu inteleg, stiam de miel

    • Dl.Goe said

      Cred ca la toate intrebarile d-voastra s-ar cuveni sa raspunda dl. Rongo. Dânsul a adus reteta. 🙂

    • rongo said

      Se precizează, doar: numai carne de vită.
      Nu sunt sigur, dacă la Corabia, sau Alexandria, pri ’63, am nimerit la un grătar, în port, pe care sfârâiau raci şi mici din carne de oaie, în maţe de oaie, acolo – da, la Alexandria – trăind şi musulmani. Foarte picanţi! Micii.
      La Deva, între două trenuri, într-o margine de peron, tot pe grătar, într-o tavă, clocoteau plutind în grăsime nişte dublu-mici. N-am uitat cât de zemoşi au putut fi. Şi gustoşi.
      La marginea Banatului, unde locuiesc, cumpăr de la o carmangerie o pastă de mici din carne de porc, demenţială.
      Am aplicat, deja, reţeta discutată: n-o să mai vreţi altfel de mici.

  8. D-na Z said

    Asemanari intamplatoare ori dl. Goe o fi un fizician englez

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: