(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

O amintire

Posted by Arca lui Goe pe iunie 24, 2011

Cu nişte ani în urmă am fost, pentru câteva zile, cu nişte prieteni la Băile Herculane, de Revelion. (…) Intr-una dintre zile, bucuroşi de frig şi de zăpadă, ne-am prezentat la ora prânzului la locul indicat (de catre agentia turistică X din urbea Y). Ni se servea masa la un restaurant special amenajat pentru nuniţi, botezuri, revelioane. Meniul ne îmbia cu – „ciorbă” – zâmbind şăgalnic şi aburind în poză : de văcuţă, de pui, de porc, de legume, ţărănească etc, dupa cum scria aldin pe lista de bucate. Am comandat fiecare dupa pofta inimii.

Dupa o lungă aşteptare o „mămaiţă” bonoma, în halat alb (ca la spital) a venit cu voie buna şi cu o oala în braţe, pe care de-abia o căra. A trântit-o pe marginea mesei, a vârat polonicul în ea şi după ce a mestecat viguros a scos polonicul zicând: „Ciorba de văcuţă”. Am ridicat sfios mâna: „Eu. Eu am cerut de văcuţă”. Si pac doua polonice cu apetisant lichid, incarcat de arome a poposit in farfuria mea. Apoi doamna Mamaia a vârât iaraşi polomicul în oală şi a vrut să-l serveasca pe urmatorul la rând. Amicul a oprit-o politicos şi i-a spus că el n-a comandat ciorba de văcuţă ci de pui. Mamaia, dumerita brusc, a vărsat polonicul înapoi în oala şi, mestecând de zor, zice: „Stai mamă,  ca avem şi de pui”. Apoi, cu fata plina de zâmbet, scoate victorioasă polonicul, cu ciorba de pui 😯  şi o trânteste în farfuria amicului mieu, mut de uimire în faţa unei asemenea scamatorii. Apoi mamaia a servit pe toată lumea, din aceeaşi oala, cu ciorba de legume, de porc şi de ce-o mai fi cerut fiecare. Bine ca n-a comandat nimeni ciorba de burtă sau de peşte. Oamenii ofereau clintului ciorbă. De pui, de văcuţă, de porc, de legume, ţăraneasca… Asta era în meniu asta serveau. Puteai sa zici ca nu? Abia dupa ce tanti s-a mutat cu oala la altă masă am îndraznit să izbucnim in râs.

Nu stiu de ce, citind articolul d-lui Zigu O. – Formule frivole ale americanizarii, mi-am adus aminte de întamplarea asta de demult. Să  tratam aşadar eşecul americanizarii cu (ce altceva decat) o întoarcere la lecturi. Distrugand astfel pădurile patriei.

Pofta buna!

3 răspunsuri sa “O amintire”

  1. La o masă mîncau trei inşi. După prînz, au comandat cafea. Unul zice: -Io o vreau mai amară. Altul: -Io o vreau mai tare. Cel de-al treilea: -Io o vreau mai slabă. Chelnerul ia comanda, merge la bar şi zice: Georgele! Trei cafele la masa 5.

    Apreciază

  2. Dl.Goe said

    🙂 In ce zona folclorica se petrecea intamplarea? Am patit ceva asemanator in Zalau.

    Apreciază

  3. Culai said

    Cestia cu polonicul vârât în acelaşi oloi şi scos tot cu altfel de ciorbe, supe et eiusdem farinae, ţine de – dacă nu de „ingenuitate”, cel puţinus – de paranormalus…
    Dragii-mei (leg, ca să mă simţiţi mai de voi legatu’), aveam poate nici 14 ai-ai-ai, când am prins (subversiv!!!) o broşurică : „sugestie&autosugestie”, cu somaţie să n-o ţin mai mult de nu mai ştiu cât timp,,, Dar&fiindu că broşata in cauză mă iniţia directus in hypnosis+auto (avertizare: hipnoza era exclusă din neaoşele dicţionare de priceput limba mamei!), mi-am permis să o recopiez ad proprio manu, în cât alfabet şi caractere instinctive posedam,,,, mai mult platonic, decât pătimaş. Nu speraţi, nici aveţi teamă: din acel caieţel, doar suvenirea rimane (nu vă speriaţi: scriu, deşi nu grăiesc, în compozita română uzitată, curând normă, la câţi docţi de neaoşă limbă rămasu-ne-au!).
    Ştiu, însă, că învăţămintele acele, copiat-miniate de fantazia acelei vârste, mi-au servit nu numai la auto-reechlibrare în multiple dezechilibre, ci şi la inducerea unor stări/senzaţii neverosimile la terţe persoane.
    Nu eram, deci Houdini, nici mai harismaticul Iozefini… Însă, cine credea în mine, se lăsa impresionat, după ieşirea din „stare” de i se oferea un pahar cu apă chioară, suspina, cu deliciu : Ah, ce bere (la băieţi) / ce limonadă (la fete) răcoritoare mi-ai dat…
    Sunt peste 50 de ani de , iar eu nu mai am nimic din puştiul temerar de atunci… M-am autosugestionat permanent că trăiesc într-o lume normală. Normalitatea nu mi-a mai permis să „sugestionez” pre nimeni…
    Fiindu&că, pentru a induce hipnoză, ai nevoie de creier, la partener.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: