(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Lepadarea de Basescu

Posted by Arca lui Goe pe Iulie 6, 2011

Comunicat:

Preludiu: A sosit in sfarsit momentul adevarului. Basescu a pornit de la un capital de incredere foarte inalt pe care l-a avut in randul unor categorii foarte diverse. Rand pe rand a inselat increderea acordata de catre fiecare dintre sustinatorii sai, dovedindu-se un personaj primitiv, rudimentar, imprevizibil, insuportabil. Nicicand animat de intentii bune, a promovat, dupa un plan prestabilit si foarte bine ascuns, camarila sa personala care domina azi Romania. Rand pe rand cei bineintentionati care au facut posibila ascensinea sa, au fost inlaturati sau s-au retras de buna voie, scarbiti. Azi a venit randul d-lui Goe sa faca acest pas. Da, sunt unul dintre semnatarii apelului mereu nobilului Sorin Iliesiu. Marturisesc sincer ca m-am simtit incurajat sa ma dezic de Traian Basescu prin gesturle similare ale unor personalitati care se afla dincolo de orice banuiala in legatura cu probitatea lor morala, cu inteligenta lor ori cu gradul, de informare. Ma refer desigur la admirabilele luari de pozitie ale unor Andrei Plesu (trei la rand), Gabriel Liiceanu, Viorel Padina si multi altii. Cred ca in scurt timp vor urma Vladimir Tismaneanu, Horia Roman Patapievici, Cristian Preda, Sever Voinescu si chiar Traian Ungureanu. Dupa ultimele declaratii mitocanesti si iresponsabile prin care ne-a ofensat istoria, sensibilitatile si ne-a periclitat relatiile cu vecinii, cele despre Rege si Antonescu, ar trebui sa fie clar oricui ca aceste lucruri nu s-ar fi putut intampla cu Adrian Nastase ca presedinte. Am fi fost azi o tara stabila si respectata. Imi pare rau ca nu l-am combatut din prima clipa pe acest Machiavelli antisemit, acest Antonescu avant la lettre. Va avea in Dl.Goe, incepand de astazi, un contestatar constant dar obiectiv. Va multumesc pentru neatentie.

Update: Va rugam ramaneti pe receptie. Nu inchideti internetul. Urmeaza un comunicat important pentru tara. Stejar extrema urgenta.

Traim intr-o tara in care oricine poate spune orice fara nici cea mai mica teama ca ar putea sa pară neverosimil, neplauzibil. O tara in care (de ex) limbricoidul Ioan Cristoiu care a vomitat timp de 4 ani in fiecare zi lasata de la Dumnezeu rahat proaspat si aromat pe imaginea presedintelui Traian Basescu sfârseste stand cu acesta la masa si facand glumite despre rege. O tara in care Dan Pavel este fara greturi consilierul lui Gigi Becali, iar Dorin Tudoran al lui Voiculescu, pentru a deveni apoi si deodata critici onesti si lucizi ai dusmanului dusmanilor lui Basescu and co. In aceasta tara, desigur, textul pe care l-am propus in preambulul acestui  topic este unul care poate trece oricand drept plauzibil, pe simplul motiv ca suna in urechile intamplatorilor ascultatori cu orice slagar al zilei. Ne-am invatat sa ascultam doar melodia si sa nu dam atentie textului, care poate fi, nu-i asa?, subinteles din ritm si tobe (to be or no tobe).

FEW  HOURS  LATTER:

He-he. He. Si acum, dupa acest 23 August ratat pe (b)Arca lui Goe, tot sub girul imaginar al Majestatii sale Regele, haide sa vorbim serios. Despre „Basescu” si despre „Schimbare”. Incepand cu prima si candida sa candidatură la primaria Bucurestiului si incheind cu ultima candidatura la presedintia Romaniei, Traian Basescu a castigat in mod miraculos toate competitiile in care intrase de fiecare data cu sanse foarte putine. Dupa ce i se ingaduise (adesea cu resemnare,  rareori cu disperare) sa participe (pe post de maciuca) la niste competitii ce pareau dinainte pierdute (vezi istoria moderna si contemporana), in toate, fara exceptie, Traian Basescu a oferit lovituri de teatru in teatrele de razboi, intorcand in mod miraculos rezultatele dinainte cunoscute, in tot atatea lupte cate vor ramne in manualele de istorie (si de alte stiinte): primaria Bucurestiului (2), presedintia PD (1 si 1 virgula ceva), presedintia Romaniei (unde, ca si Iliescu dar totusi atat de diferit, a canditat tot de 2 ori si jumatate, o jumatate de data impotriva unui canditat colectiv – 322) a reusit sa-i puna la respect pe mai titratii la vremea respectiva, Roman, Nastase, Geoana, Oprescu, Parlamentu… – toti unul si unul. Datoreaza Traian Basescu aceste succese cuiva anume? Exista vreo entitate (indivizi, grupuri, strategi) care sa-l fi pregatit, antrenat, propulsat si (eventual) impus pe Traian Basescu, prin strategii sofisticate, prin perseverenta ori prin puterea autoritatii (asa cum se intampla cu presedintii americani)? Nu. Nici vorba. Traian Basescu a castigat singur bataliile acceptand cauze pierdute si aplicand cu incapatânare o strategie simpla, aceea de a fi el insusi. Asa cum este! Nu asa cum si l-ar fi dorit unii sau altii. Mai ales altii. Ulteriori cu totii.

Evident ca a fost sprijinit de „echipa” si de catre „colaboratori” si incurajat de simpatia „simpatizantilor” dar el a fost in permanenta factorul decisiv, locomotiva care a pus in miscare trenul. Succesele lui incredibile („yes we can”, avant la lettre) a atras in jurul sau o lume pestrita, de la visatori inocenti pana la escroci oportunisti, toata gama. Dintre acestia (care au fost, ca altii nu erau, in afara poate de Padina si Iliesiu), intr-o maniera mult mai fluida decat cea cu care ne obisnuise osificarea PSD-ist, s-a constituit mecanismul administrativ in care au intrat, si din au iesit sau au fost scosi (pentru a fi bagati) fel de fel de indivizi… Nu insist asupra faptului ca, in fond, in 2004 s-a schimbat presedintele, nu tara. Dintre ulteriorii care au aderat activ, intr-o maniera pozitiva as zice, la fenomenul Basescu au fost si multi intelectuali de elita care, desigur, nu aveau prea multe afinitati la „profile” cu „rudimentarul” Basescu, stare despre care ambele parti ale parteneriatului a avut stiinta de la bun inceput. Intelectualii, multi dintre ei autopropusi pe post de hartie creponata (ca amortizor prin ambalare frumoasa a buzduganului Basescu), care acceptasera implicit ca starea in care se afla Romania necesita in mod expres un presedinte cu exact acest profil, din topor, abraziv, contondent (si nimic altceva) s-au trezit deodata ca, pentru a putea fi egali cu ei insisi, sarcina lor ar fi aceea de a-l imblanzi, educa, civiliza, cizela si de a-l catifela pe presedinte, pentru a-l face moale si pufos. De a-l face sa se schimbe. N-a fost nici pe departe nici cea mai importanta si si nici cea mai constanta presiune indreptata spre a-l face pe presedinde sa se schimbe aici si aici, acolo si dincolo, asa si asa, cum se cuvine, nu-i asa?, unui presedinte. Dupa cateva momente de deruta spontana in 2004 (va mai amintiti ce atmosfera?) baietii destepti au pornit masinaria de facut zgomot si de pictat Basescu. Daca n-au putut sa-l schimbe cu totul au optat firesc pentru varianta startegica a inundarii cu cacat. In scurta vreme, dispunand de amplificarea potrivita au inceput campania electorala anti-Basescu si de atunci n-au oprit-o nicio clipa. N-au reusit sa-l sufoce cu cacat dar l-au tinut prizonier in acesata puscarie, impiedicandu-i eficient orice miscare, orice reforma. Strategiile utilizate au fost trei mari si late: (a) zice Basescu  de cineva ca e comunist, securist, corupt etc? Nu-i nimic zicem si noi despre el exact acelasi lucru, de zece ori mai mult si mai tare, de mult mai multe ori si-n mult mai multe locuri. Si mai adaugam pe deasupra, ca nu ne doare gura, alogen, dictator, hitler, stalin… Nu se va mai alege. Ba da se alege chiar ca Voiculescu, Vantu, Nastase, Iliescu, Ponta, Antonescu sunt mai curati, mai uscati si mai frecventabili decat mitocanul, de…   (b)  In al doilea rand se pun in balanta toate defectele pe care le-ar putea avea un fost marinar (betiv, curvar, incult, badaran, scandalagiu etc) cu aptitudinile necesare functiilor de presedinte, decan la arte, academician, critic literar, popa, papa si ce-o mai fi. Se umfla bine  primele,  prin trâmbiţare perpetua si i se atribuie numitului Basescu. Zi si noapte, 24 din 24 7 din 7 pe 7 x 7 canale. Din cand in cand pe ecran apare cate un nastase la cate un vernisaj. (c) In al treilea rand orice individ care etaleaza vreo predispozitie pentru a lua atitudine in favoarea inamicului Basescu trebuie “convins” prin mijloace specifice sa renunte sau daca nu este starpit fara mila. Orice metode sunt admise, calomnia, santajul, terfelirea, ambalarea in cacat, culpabilizarea  si discreditarea. Orice sprijinitor sau simpatizant al lui Basescu va fi fie speriat ori tinut ocupat cu procese si amenintari (precum „plagiatorul” Liiceanu…), ori scarbit pana la renuntare, ori fortat sa se radicalizeze pentru a deveni ridicol. In acest “micut” context as fi curios cum ar fi rezistat presiunii psihice cei care se dezic azi de Basescu. Cum ar fi aratat ei ca indivizi cand o infinitate de oglinzi tv paralele i-ar fi aratat ca pe niste statui sub munti de gainat si scuipaturi venite de la jegurile cele mai jegoase ale aceste societati sau de la imbecilii cei mai imbecili. Ar fi continuat probabil sa fie ingeri inaripati si diafani, monumente de civilitatesi eruditie sau ar fi murit tristi in casele lor incercand cu disperare sa para altceva decat zice maimutoiul Badea ca ar fi (ba esti!). Dintre cei doi presedinti si jumatate din cat am avut dupa “evenimentele din decembrie 89” (ca de… asa suntem, noi sub zodia neispravirii), asupra lui Basescu s-au exercitat cele mai mari si mai contradictorii presiuni inspre transformarea sa si fortarea spre un model  convenabil defaimatorilor. Paradoxal, Basescu a fost cel care a rezistat cel mai bine acestei presiuni, ramanad mereu egal cu sine insusi, in pofida adversarilor si a prietenilor de parcurs. Pacat, mare pacat ca n-a reusit sa se depaseasca pe sine insusi, nici macar atunci cand l-a numit pe fostul rege sluga la rusi si tradator. Iliescu s-a schimonosit cel mai tare incercand sa para ceea ce nu era, traversand prin chinuri groaznice metamorfoza de la postura de acuzator al intinătorilor la acea patron al capitalismului de cumetrie, sarac si cinstit si la masa cu regele, pentru a ramane in cele din urma un bolsevic  nenorocit, o limba de lemn clocitoare de nastase, geoane, poante. Constantinescu, sarmanul, s-ar fi schimbat el dar n-a existat nicio presiune in acest sens, baietii destepti anticipand corect ca se va cere singur afara foarte repede.

Dar sa revenim la formula de ocara de dânsi inventata: Intelectualii lui Basescu (cum ar veni ai analfabetului). Intelectualii lui Basescu sunt o legenda. Si atat. Intelectualii lui Basescu sunt acea categorie de oameni de elita care au fost facuti cel mai repede si mai categoric inofensivi in vreo sprijinire a lui Basescu intru demolarea sistemului ticalosit sau macar spre reforma si schimbare. Contributia lor la aceasta batalie, la faptul ca n-a fost inca pierduta este, doamnelor si domnilor nesemnificativa. Absenta unei contributii notabile li se datoreaza in primul rand lor, slabiciunilor, agnoaselor si inabilitatilor lor de a nu aluneca pe rahat. Batalia cea mai mare si mai importanta pe care Basescu n-a castigat-o si pe care n-o poate castiga nu apare pe lista enumerata mai sus. Va ramane consemnata in istorie ca un sah etern pe care pionul Basescu il tot da Regelui advers, bine ascuns in munti. Munti de rahat bineinteles. A fost batalia care a trebuit sa fie purtata in fiecare zi si pentru a carei necastigare “intelectualii” il acuza acum pe Basescu:

Iata ce zice ultimul mohican intr-un ultim necrolog: “Un ultim cuvînt: nu-i fac lui Traian Băsescu un proces de rea intenţie. Sînt dispus să accept că a vrut să facă ceva marcant şi durabil. Ceea ce spun, fără nici o plăcere, e că n-a fost deloc la înălţimea ambiţiilor lui. Iar ceea ce se conturează la orizont nu face decît să mă convingă că sîntem o ţară fără noroc…”

In acest context, lamentarile penibile in serial cu care-i rasfata dl.Plesu pe cititorii Dilemei si Adevarului (ce ironie a soartei in aceste titulaturi de gazete) raman niste vaicareli de babe in amurguri (dupa cum bine metaforiza la un moment dat dl.Polichinelle despre personajul cu pricina). Chiar daca n-ar fi stricat daca presedintele s-ar fi abtinut sa-si faca publica parerea despre niste probleme istorice care-i intrec competentele, totusi sub aspect uman, cineva care, conducator de stat fiind, este balacarit, ofensat, defaimat, injurat birjareste, clipa de clipa de catre armate de jigodii si imbecili in concubinaj, ar putea avea dreptul moral sa-i zica tovarasului Mihai I fost de Hohenzollern, in prime-time, Majestate mai du-te pizda ma-ti, fara ca asta sa demoralizeze neapart partenerii si sa provoace dezertari (cu pompa si capac) in masa.

Despre acest incident ar fi putut comenta critic in articolele lor intelectualii, in primul paragraf, urmand ca in celelalte sa-si expuna parerea lor despre  reforma, despre legalizarea confiscarii averilor ilicite, despre reorganizarea teritoriala, despre alte reforme ramase nepromovate (invatamat, electorala, justitie, cultura etc) ori despre orice cai verzi pe pereti le dicteaza preocuparile lor de intelectuali notorii (si pre-ocupati).

Armatele de jigodii in concubinaj cu imbecilii incurabili, carora li se alatura prin aceasta dezertare, unii intelectuali de marca si remarca, de ultima ora, mai contin cateva specii: (a) moflujii care-i considera pepotriviti in functii pe Tismaneanu, Patapievici ori pe consulul Morar de la Marsilia (apropo cine o fi consulul potrivit de la Munchen, ca nu se stie) pentru ca mai potriviti ar fi ei (unii or fi, nu zic nu, ca consuli cel putin), si (b) armata calicilor ce sufera de sindromul consilierului inchipuit, si care cred sincer, in imaginatia lor de cefalopode, ca presedintele ar trebui sa se uite in gurile lor stirbe in care sa le si puna eventual cate ceva (vezi cazul autorului profesionist de apeluri, Sorin Iliesiu si a amicilor sai de pahar. Paharul gol cu care dai de pamant si nu se sparge). Cacat, pardon, bonjour.

P.S. Cred incontinuare ca in Romania actuala Traian Basescu este cel mai potrivit tip de presedinte. Un tip pe care-l meritam. Cu prisosinta. Daca insa acest tip optim de presedinte (in tara alternativei Ponta-Crin) nu este si de ajuns, asta nu mai este vina exclusiva a lui Basescu. Preponderent este vina intelectualillor săi. Care sunt. Si care nu sunt.

Bibloografie facultativa:

Basescu-Basarabia

Averea lui Basescu

Rusia nu-l poate da la o parte pe Basescu dar l-ar da

Insemnari din subterana (a se citi comentariile din subteran)

Comentarii la Cerocratia.

Dar pentru ca azi e vineri, zi de post, propun postul zilei Aici: Constiinta lui asa cum trebuie,

iar in ton cu postul curent de pe (b)Arca lui Goe propun si postul zilei de ieri: Aici: Asemanari frapante.

 

44 răspunsuri to “Lepadarea de Basescu”

  1. De reținut .

  2. vai nea Goe, ca sa te lepezi inseamna ca pin-acum ai fi fost pupincurist basesc!?
    Smechere, noua nu ne-ai spus, ai luat-o cu poezii, filme, citate da de fapt matale sufereai, tare sufereai, cred ca ti se rupea inima cind vedeai cum il injura poporu!
    Hei lasa nu fii trist, gasesti mata altu pa care sa-l pupi in cur, ca cum e voorba din popor, odata pupincurist pt. totdeauna pupincurist!

    • Dl.Goe said

      @Neamtu Tiganu – Imi cer spasit scuze pentru ca nu v-am dat crezare inca de la inceput. D-voastra ati vost mereu lucid si onest, iar asta se va contabiliza in cele din urma. Nu este insa prima data cand remarc la d-voastra o perspicacitate iesita din comun ceea ce va da,iata, iarasi posibilitatea sa fiti prompt, pe faza.

      In plus as vrea sa (ad)notez spiritul d-voastra de sacrificiu (da,da !) si de observatie, si aici nu ma refer in primul rand la suferinta mea (pe care iata o regret) ci la abilitatea (care nu este de ici de colea) de a sesiza ca pe Basescu il injura poporul. Va multumesc enorm pentru interventie (nici nu va imaginati cat de enorm) si contez sincer pe prezenta d-voastra mai activa pe blogul meu, acuma ca tot impartasim aceeasi orientare politica. Cu toata consideratia al dv. dl. Goe.

    • Dl.Goe said

      @Rrommica – Acum ca am facut adaugari pe text s-ar cuveni sa fac adaugari si pe comentarii. Pentru simetrie. Nu pentru cumetrie. Uite ca le fac: ai buze reci si limba aspra. Mai fa sugestii si altora. Pe la alte mese. Ca vorba ‘ceea, aia taina, ingheata puţul, domnule.

  3. Kibby said

    da, sigur.
    dle G de unde ati copiat mesajul de mai sus cu adinci vibratii patriotice?

  4. Că intelectualii pe care-i vedem sunt cei foarte bine adaptați la principiile comunismului, au pupat multe …. mâini , e vorba de un substantiv neutru pe care nu-mi permit să- l numesc, ca să ajungă unde sunt, se face multă lume că uită.

    S-ar putea ca unul dintre motivele care-i scoate din minți , pe cei care le mai au , să fie și acesta. Pe ei să nu-i măgulească nimeni ? Vreun președinte .

    Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu venea criza ca un tsunami în mandatul marinarului dar și ce s-ar fi întâmplat dacă în timpul crizei ne era altcineva președinte ?

    • Dl.Goe said

      @Dictaturajustitiei, in pofida aparentelor, eu nu cred ca institutia presedintiei sau vreun presedinte anume este atat de puternic/a incat sa determine esentialmente modul in care arata Romania, societatea, economia etc… Ideea ca Traian Basescu face si desface totul ori ca am fi stat cu totul si cu totul altfel (in bine sau in rau) daca am fi avut alt presedinte este cred una falsa, o diversiune intretinuta in primul rand de catre adversarii presedintelui actual si de cei care sunt deranjati in vreun fel (dintre multele feluri in care se deranjeaza omul, ba la cap, ba la stomac) de actiunile (destul de bine si eficient blocate pana acum) ale cetateanului Traian Basescu (un om ca toti oamenii cu defecte, calitati, limite). Cu siguranta ca acest presedinte va ramane ca figura marcanta in istoria Romaniei iar nu contestatarii sai de ocazie, desi, vai, meritul pentru aceasta performanta remarcabila a „marinarului” le revine aproape integral. Inca o nedreptate strigatoare la cer. Nu? 🙂

      • @Dl.Goe,

        Dacă în principiu sunt de acord cu faptul că ”institutia presedintiei sau vreun presedinte anume” nu ” este atat de puternic/a incat sa determine esentialmente ” un anume drum oare de ce , punctual, am senzația că premierul Boc nu prea are chef să înfăptuiască cu adevărat o reformă ?

        • Dl.Goe said

          @Dictaturajustitiei – In mod normal ar trebui sa-mi fie teama sa raspund intrebarii d-voastra (retorice) in primul rand pentru ca intram pe un tarâm pe care nu am nicio competenta si in al doilea rand pentru ca sunt convins ca d-voastra aveti in vedere anumite aspecte „punctuale” (pe care nu le pot ghici) si nu rezistenta in genere pe care ar opune-o PM Boc reformei. Dar intrucat suntem noi intre noi anonimii si comentariile noastre nu forteaza nicaieri vreun efect secundar, as indrazni sa zic (fara a fi nevoie sa o zica toti deoadata cu mine) ca dl. Boc n-ar trebui sa aiba prea mari responsabilitati si atributii in legatura cu reforma sau initierea acesteia. Cred ca primul ministru si guvernul ar trebui sa se ocupe cat mai competent si mai exhaustiv cu putinta de administrarea ministerelor, in cadrul normativ si legislativ pe care il au la dispozitie, sa administreze „actualitatea” (nu viitorul), criza, nevoile si neamul etc. In ceea ce priveste reforma cred ca initierea, promovarea si consacrarea reformei ar trebui sa fie (adica sa cada cum ar veni) in sarcina presedindelui, parlamentului, parlamentarilor (care in mare majoritate toaca frunze la caini si resurse lor insisi) precum si societatii civile. Guvernul ar trebui (doar) sa accepte reforma (si reformele), sa fie permisiv, si sa se ocupe competent si exhaustiv de implementarea acetora (a reformelor in particular, nu a reformei in general) atunci cand ar avea (pe) ce: mura-n gura, dupa documente, deci atunci cand reformele vor fi devenit actualitatea zilei pentru guvern. Ideea ca ministrii ar trebui sa fie musai initiatorii principali ai reformei in tarlaua lor este usor bizara si ilogica. Cam cum ar fi sa-mi dau eu singur sarcini la serviciu, numai bune sa fie reconsiderate de inlocuitorul meu de maine. Un cadru potrivit acestei idei geniale de simple a d-lui Goe n-ar putea insa exista decat in cazul unei reforme constitutionale consistente, pe care oricum responsabilii cu reforma nu si-o doresc. Din acest blocaj nu se va putea iesi. Am zis.

          P.S. Poate doar dl. Rongo sa ne ofere solutia in plic, simplisima, lexicala 😉 si fara (alte) ambiguitati. Sau nu.

  5. rongo said

    Ai noştri, ca brazii, cu mucii pe piept.

    • Dl.Goe said

      @Rongo – Care ai nostri, care ai vostri? Concret daca s-ar putea. Daca nu… inima rea.

      Ati semnat? Si d-voastra acolo ceva, ori una, ori alta ori mai bine si una si alta precum alergicul Anton Esei. Ca intelectualul ce treaba are? Sa semneze petitii, apeluri, proteste, (pe alese) sa ceara scuze, sa acuze, sa se amuze si sa reguleze muze. Care confuze, care mofluze. Eventual sa scrie pamflete pentru fete. Lauze. Incolo nu. Sau nici pe d-voastra nu v-a invitat nimeni… Deci care ai nostri, care ai vostri, ca nu se intelege prea bine. Pe bune.

  6. contele said

    He,he.He. Când am citit la Năstase declaraţia de inversare a orientării sexual…pardon, a orientării politice desigur, am crezut prima oară că-i 1 aprilie…Mai ales că l-aţi felicitat pentru comentariu ăla, un exemplu de manipulare de predat la şcoală. Intrigat, am intrat pe blog…dar deja la preludiu m-am cam prins.
    Domnule, eu, ca unul care a fost catalogat ca intelectual (eu?! intelectual!? 🙂 ) de-al lui Băsescu ( normal), în rarele momente când nu eram pedelepră, securist, pupinbăsist, vânzător de ţară portocaliu etc. pot să spun că am fost mereu vertical şi l-am criticat pe Băsescu atunci când inteligenţa-mi spunea şi situaţia o cerea. Ultima oară a fost atunci când mi-a jignit şeful, pe Rege. M-am cam enervat dar luat cu altele…Oricum, tov.Iliescu a fost mortal de domn la faza cu Regele…
    Apropo de intelectuali, zice unul pe blogul lui Năstase că, după câte ştie el, în Occident intelectualii sunt toţi de stânga. Trebuie să recunosc că m-a cam pus pe gânduri…bine, oricum n-am pretenţii acum dar mă gândeam că dacă aş munci, dacă aş citi ceva, peste ani şi ani poate ajung şi eu intelectual. Mai ales că am Bacul luat. Se pare că numai o apropiere de stânga democratică mă scoate din impas.
    Cât despre Andrei Pleşu, cum scrie, ce scrie,de ce scrie, este treaba lui. Cum spune un bun prieten de-al meu pe forumul Dilemei, d-ul Pleşu este egal cu sine însuşi.
    Aşa că să fim calmi. Dar să nu aud că ajungeţi consul la Munchen…cu toate că v-ar sta bine.

    • arcaluigoe said

      Excelenta, as prefera la Malaga. La Munchen ar fi mai potrivit Rromica Germanul cel perspicace.

      P.S. In ceea priveste preponderenta intelectualilor din occident pe stanga ce sa zic? Cred ca e adevrat. Dar numai in Anglia. Ca n-or fi idioti sa circule tocmai ei pe dreapta. Statisticile arata ca 90% din cetatenii lumii sunt dreptatci. Culmea este ca de treaba asta e responsabila emisfera cerebrala stanga. Incurcate rau orientarile astea. Revenind, alteta, la intelectuali, pot sa va spun ca mie ciungii de o mâna imi inspira mila, iar cei cu o singura emisfera in creier sila. La urma urmelor un fotbalist adevarat loveste mingea la fel de bine cu ambele picioare (nu de odata fireste) ca de aia le are. La intelectuali ar trebui sa fie cam la fel. Nu? Doar ca ei lovesc cu picioarele nu mingea ci ideea de minge. Mare diferenta nu poate sa fie. Cred. La cei bisericosi insa nu se aplica. Astia sunt fortati sa-si aleaga si sa-si declare aprioric credinta de Stanga sau de Dreapta (Adica Dumnezeu sau Satana, una din doua). Nu sa fie ambigui, ubicui…

      P.P.S. Daca v-ati propus sa deveniti intelectual eu va urez succes. Dar asta va va face mai putin conte. Ar fi pacat.

      • rongo said

        Asta cu intelectualitatea stângistă e clişeu troţkist. De la Moise la Kant, ai care concep legea, fac, deţin şi sunt chiar puterea.

  7. test, sunt banat?

  8. Pa mine ma plictiseste enorm interminabila discutie despre basescu, e tipic romanesc, toata lumea asteapta un tatic care sa faca reforme sau sa puna coada la pruna.
    P-aici, prin alta lume, unde ma-nvirt eu, nu exista aceasta polarizare, chiar la nivel de concern, firma, echipa de fotbal, vedetele, personalitatile nu sunt atit de discutate si considerate de neinlocuit.
    Pa mine Basescu nu numa ca ma enerveaza, mai rau, ma plictiseste!

  9. nea Goe, uite un citat de pe un blog mult iubit de mata,

    „Eu am impresia că dacă Blogary (poate) face ceva cu adevărat important pentru dreapta românească e tocmai acest lucru: să o coboare din jilțul doctrinar în viața oamenilor. Membrii Blogary ar trebui să fie sculer matrițerii, tinichigii și agricultorii lui Băsescu, nu intelectualii lui. Dacă se înțelege asta, nu cred că trebuie să citim multe cărtți să ne dăm seama ce vrea Asociația Blogary. În sensul ăsta “să faci ce e drept” e mult mai simplu și mai clar decât o bibliotecă de doctrine politice.”

  10. Dl.Goe said

    Dar pentru ca azi e vineri, zi de post, propun postul zilei Aici: Constiinta lui asa cum trebuie,

    iar in ton cu postul curent de pe (b)Arca lui Goe propun si postul zilei de ieri: Aici: Asemanari frapante.

  11. contele said

    Dl.Goe, am citit ultimul articol din Dilema şi cred că te-ai îngrijorat degeaba pentru dl. Pleşu. Aşa cum am bănuit, dumnealui este egal cu sine însuşi. O să urle antibăşiştii că A.Pleşu a trădat „noua” cauză.

    • Dl.Goe said

      Sire nu m-au ingrijorat catusi de putin alegatiile ducelui de Plesu despre republicanul Basescu, care n-ar fi fost la inaltimea ambitiilor si asteptarilor etc, etc, etc… Pe mine ma ingrijoreaza dl.Plesu in sine. Felul insistent in care inceaca sa acrediteze ideea ca poate sa fie pro sau contra cui, cum si cat vrea domnia sa, incercand sa respinga cu un soi de disperare presiunile te-ai mira cui, inclusiv ale forumistilor anonimi in legatura cu alegerea subiectelor din articolele sale (de presa) denota slabiciuni care pe mine unul ma intristeaza. Poate ca pe unii ii amuza ca dl.Plesu arunca cu pietre dupa muste tot mai des in ultima vreme. Pe mine ma intristeaza. Singurul lucru care m-a amuzat a fost acela ca ceea ce i-ar fi pus capac, umpland paharul de amar in relatia sa „afectiva” cu republicanul, ar fi fost declaratia iresponsabila a acestuia despre „sluga tradatoare”. Pardon de impresie dar mie asta mi se pare o reactie a la tanti Mitza, care este fata culta cu doi ani de pansion. Si mai mult nu. Fiecare intelectual care enunta cu prefacuta tristete esecul presedintelui si iminenta ratare a acestuia ca destin istoric, are in minte tot felul de picaturi din astea care i-a umplut lui paharul, ba o insolenta televizata (inofensiva in sine) ba vreunul dintre instiutele (importante desigur in planuri colaterale si neesentiale in raport cu destinul istoric, bla, bla, bla, criza, reforma etc) la care au fost numiti unii si nu altii, adica rahaturi, maruntisuri, prostii. Adica io tara arz in focul meu si lor le arde de somn si de ambitz. Domnule.

    • Dl.Goe said

      Excelenta, ati citi cumva si comentariile forumistilor de sub articolul celui aflat mereu intr-o perfecta relatie de indentitate cu sine insusi? Ma refer in special la textul vicontelui de Harabula:

      Rinocerizarea – adăugat de Harabula la data de 04 Iulie 2011 11:07:16

      Va rinocerizati domnule Plesu, va rinocerizati.
      Nimic din ce a facut Basescu nu poate constitui un motiv sa-l parasiti.
      In tot articolul dv. nu aveti ce sa-i reprosati serios inafara declaratia privitoare la rege si prezenta la moartea lui Paunescu.
      Eu sunt in stare sa va explic atitudinea fata de Paunescu:
      Nu putem spune ca Basescu este un cunoscator rafinat in literatura. Dupa gustul sau Paunescu este un mare poet, asa cum este considerat de o mare parte a populatiei tarii. Gestul sau a fost un omagiu sincer fata de un “geniu” al poeziei. Desigur a avut si o tenta electorala.
      Daca ar fi sa detestati pe toti cei care îl considera mare pe defunctul poet unde ati ajunge?
      Si apoi, domnule Plesu, dv. chiar nu faeti nici un compromis?
      Este oare mai mare poet Dinescu decat Paunescu?
      Remarc si vesnica iintrebare ipocrita de care nici dv. nu scapati: de ce tocmai acum*
      Deocamdata oamenii din jurul lui Basescu sunt singurele forte progresiste din tara asta. In rest, elemente retrograde care se opun oricarei reforme.

      • contele said

        Cum sa nu citesc…chiar m-am amuzat gândindu-mă ce nebunie ar fi fost pe blogul A.N.ului dacă aş fi dat cu copypaste, felicitându-l în acelaşi timp pe Harabula. Niciodată nu a fost atât de direct.

  12. AnaAyana said

    în completare: http://www.isuciu.ro/?p=5591

  13. Dl.Goe said

    Secvente dintr-un fil artistic:

    • rongo said

      Istoria asta, Neagoe, pe care numai vulgul maniheist o crede ciclică, (repetabilă şi fatidică) îşi ignoră eroii, şi-i striveşte, căci îi şi ne transcende, conform viziunii; numai dualismele produc martiri. O fi adevărul şi restul valorilor deasupra a tuturor şi a toate, sau tocmai a le adânci, spori şi intui devenirea înseamnă a face istorie ?

      • Dl.Goe said

        @Rongo – Pardon de prea multe impresii (vagi in textul dv.). Ca intotdeauna vorbiti foarte adanc. Nu inteleg (insa 😉 ) ce va mentine la suprafata.

        P.S. Si cam de cate ori s-ar putea face „o istorie” in opinia d-voastra, stimate domn?

        • rongo said

          Tot un erou (civilizator) ne-a scos familia din grote şi ne-a făcut să trăim, pe familii, în cătune, ca şi cel care, din cătune, ne-a strâns, pe triburi, în cetăţi, după cum şi acela care, pe etnii, ne-a „mutat” în state. Şi, de fiece dată, ne-a trecut dintr-o regulă a convieţuirii colective în alta: pe scurt, de la autism şi nonculturalitate cainice, la multiculturalitate şi mondialism. Nu continua replămădire este istoria? Cum să-l judece istoric cel ce trăieşte în grote, pe cel din cătune, când nu-l poate cuprinde? Cum ar putea maniheismul tribal să gestioneze, din miniatura ei vizionară, inconceptibila, pentru ea, complexitate statal-socială? Cine-cui, competent, scrie istoria, dacă nu „învingătorul” civilizator?

        • Dl.Goe said

          @Rongo – Haideti ca m-am prins. Mai greu da’ m-am prins pana la urma: de fapt vorbeati cu dictatorul Antonescu. Vreau sa zic Antonescu I, contemporanul lui Mihai I care-i si contemporan cu Antonescu II. O singura nelamurire mi-a ramas. Daca invingatorul nu-i civilizator n-are dreptul si el sa re-trans-scrie istoria? Nu? Si atunci cine sa o scrie? Sau ramane orala?

        • rongo said

          Rămân la părerea că Pericle a scris istorie; Herodot a transcris-o.

  14. rongo said

    Dac-am folosit expresia „vulgul maniheist”, nu peiorativ am făcut-o. De la Lao Tse, la Nietsche, maniheismul îşi are performeri de fală, care fie au cultivat mentalitatea, fie au nuanţat-o până-n cele mai subtile amănunte, desăvârşind-o. În esenţă, dualismul acesteia disociază, prin determinism analogic, în feed back, cosangvinul de extrasangvin şi binele de rău, (frumosul de urât, adevărul de fals) prin criteriul anti/simetriei. Etic, aici poate fi identificat „răul cel mic”, în măsura în care nu este cosangvin//anti/simetric. „Răul cel mare” apare, fie când bidimensionalei morale tribale i se aplică cea tridimensional-socială, fie invers, aceasta din urmă trisociind câmpul etic. În morala socială, eşti sau nu eşti „compatibil”, „competent” sau „regenerabil” – natura partiţiei făcând-o ireductibilă cu cea tribală. Ireductibil cu „Răul cel mare”, prin inferioritate dimensională, „Răul cel mic” nu numai că nu-l rezolvă, ci degenerează, prin reducţionism, „Binele cel mare” în cel mic, uzurpând în trib societatea.
    Cu alte cuvinte, dacă colectivitatea este de tip tribal, maniheismul este mentalitatea cea mai potrivită care s-o organizeze şi guverneze; dacă e de tip social, raţionalismul – acesta constituind orizontul gândirii politice competente, compatibile şi regeneratoare. Pentru a-i activa, calului trebuie să-i dai ovăz, automobilului combustibil, orice inversare determinând căruţaşul sau şoferul să se pună cu biciul poliţienesc pe „motor”.
    Nu vulgaritatea lui Băse constituie impedimentul, ci, prin visceralitatea specifică, maniheismul ei funciar. Pentru micul trib al echipajului unui vapor, altul n-ar fi fost mai bun, ca „Bine mai mic”; pentru societate, nimic mai rău, decât „Răul cel mare”, pe care-l întruchipează.
    În ceea ce priveşte Antonescu I, niciodată nu va putea avea dreptate, căci confruntarea dintre maniheismele comunist şi fascist, n-a fost civilizatoare – dovadă degradarea tribală a Europei de est, decivilizată comunist – efectul presupus al celeilaltei victorii neconturându-se altul. Dovada? Efectele victoriei raţionalismului anglo-americănesc în Europa occidentală. Antonescu ar fi fost un erou, dac-ar fi gândit într-adevăr politic. A fost, pur şi simplu, „Un rău mic”.

    • rongo said

      Nici raţionalismul nu-i fără beteşuguri, dar, cum colectivitatea de tip social este un (mega)sistem, şi acesta este o construcţie (trisociativă, prin partiţiile axiologice bine-adevăr-frumos) raţionalistă – spre deosebire de mega-entelehia tribal-dualistă – el, numai raţionalismul poate s-o gestioneze compatibil, competent şi regenerator. Cum, regenerator ? Atât din disponibilitatea adâncitoare a cauzalităţii, cât şi din cea dezvoltatoare a efectualităţii. Spre deosebire de entelehitatea ciclic-fatidică.

    • arcaluigoe said

      Pentru a schimba vorba ii ofer d-nei Medusa un filmuletz pe care voiam sa i-l dedic d-lui Polichinelle. Un film firav despre puterea simbolica a anonimatului:

  15. Dl.Goe said

    @Rongo – Desigur ca mesajul d-voastra plin de certitudini (si nu e si asta o forma de maniheism?) nu este lipsit de sens. Existenta sa, (a mesajului) care denota fata de (b)Arca generozitate si condescendenta binevoitoare sporite in raport cu precedentele (pentru care va multumesc) este incarcata de sincere dorinte clarificatoare. Unii scriu ca sa incurce lucrurile altii (printre care va numarati) ca sa le descurce, fiecare din ei cu gradul sau de reusita, in functie de multi factori: abilitati verbale si cognitive, rabdare, graba, pripa, si in special in raport de raportul calitate / pret. Ne risipim elocinta in funcite de importanta locului/contextului in care o livram mai de graba decat in raport de importanta pe care o are problema respectiva pentru noi insne sau pentru univers (dupa standarde universale). Probabil ca ati fi scris mesajul pe care-l comentez acum altfel, in alt loc.

    Dar revenind la mesaj as avea de zis doua lucruri. Primul ar fi o observatie. Am senzatia ca exista o fractura in corpul mesjului in trecerea cam abrupta de la foarte general si teoretic (maniheism vs rationalism) spre particular si practic (zisul maniheism al vulgaritatii viscerale aferent „fenomenului base”), o fractura de densitate. Ceea ce lipseste fiind chiar contextul in care fiinteaza „particularul” discutat, despre care context cred ca nu poate fi ignorat cu prea mare usurinta. Impresia mea este ca majoritatea contestatarilor lui Basescu il pun pe acesta in balanta cu Dumnezeu pentru a fi siguri ca-l vor scoate astfel in dezavantaj, pe locul doi, nerealizand astfel ca-l propulseaza in postura cea mai inalta cu putinta, aceea de „challenger” „istoric” al lui Dumnezeu, ceea ce-i si asigura succesul printre muritori. Toti cei care exprima critic dezamagiri in raport cu orizontul asteptarii dinspre Traian Basescu (chiar si cei mincinosi precum Adrian Nastase) nu fac decat sa acrediteze idea compatibilitatii dintre Basescu si capabilitatilor pe care acesta le-ar sabota intentionat. In plus niciunul dintre contestatarii lui Basescu (trei categori mari si late) nu ofera o alternativa umana competitiva acestuia. Unii nici nu incearca, nepariandu-le-se necesar, nefiind treaba lor. Altii insa, constienti ca n-au ce sa ofere, se multumesc sa teoretizeze despre defectele de proiectare si de fabricatie ale evenimentului istoric „Basescu” in raport cu alte detalii teoretice. Da, daca vreti se poate considera ca „basescu” este o intruchipare maniheista intr-o lume in care rationalismul si-a dovedit mai mereu daca nu infailibilitatea atunci macar superioritatea. Dar. Cineva aflat/ajuns in postura de a crea istorie nu poate opera cu logica fuzzy ca actor/autor al unor decizii, decizii in raport cu care comentatorii (ca noi) raman intotdeauna simpli spectatori (chibiti dedati judecatilor afective).Si-apoi, este varianta politica alternativa (cea din realitate, nu ingerii) mai rationalista si mai putin vulgar-maniheista decat „Basescu and Co”? Oare?

    In ceea ce-l priveste pe Antonescu I. as nuanta putin lucrurile, pe ici pe colea, prin punctele esentiale. Putinul care i-a lipsit pentru a fi erou fara a fi martir nu s-a datorat lipsei sale viziune politica ci nesansei de a fi actionat intr-un context politic nefavorabil la o scara mult peste starea sa de „conducator al unei tari mici”. Deciziile oamenilor politici raman consemnate ca erori grave sau ca acte revolutionare, civilizatoare strict prin prisma rezultatelor din context care insa sunt generate de rezultanta vectoriala a tuturor actiunilor lumii. O modelare statistica a istoriei sugereaza ca in fiecare moment de cumpana, decisiv, fiecare dintre actorii istorici are intotdeauna mai mult de doua optiuni posibile (nu doar da sau nu) ci o paleta intreaga. Aceasta paleta este mai larga in timpuri calme dar si mai laxa in ceea ce priveste rezultatele care nu se vor deosebi net, categoric, fundamental, de la o decizie la alta, si mai ingusta in vremuri tulburi dar mai ales cu urmari foarte diferite de la o decizie la alta. De cele mai multe ori in paletele de oferta decizionala care stau in fata unor posibili creatori de istorie constau, vai, intr-un numar de variante aprioric pierzatoare toate (in care sansele statistice de reusita sunt mult subunitare). Dar chiar si asa raman in istorie cei care dintre toate variantele disponibile (toate tragice) reusesc sa aleaga mai mereu pe cea cu probabilitatea cea mai buna. Un astfel de studiu arata ca Mihai Viteazu a luat mai mereu deciziile care-i ofereau cele mai bune sanse in context, ceea ce desigur n-a fost suficient. Acestea sunt tragediile statistice ale celor care compun istoria (pe care alti o vor tot re-trans-scrie). Credeti d-voastra sincer d-le Romgo ca Antonescu I. avea in paleta sa de obtiuni decizii mai potrivite decat cele pe care le-a luat? Eu cred ca, de ex. Ceausecu a avut mereu de ales si ca a ales intotdeauna prost (cel mai prost cu putinta) in drumul catre tragedie. Spre deosebire de el, intr-o maniera similara cu aventurierul Mihai Viteazu (nu Mihai I), Antonescu I. si Basescu T, au ales in contextele lor variantele pierzatoare cu cele mai mari sanse de reusita in perspectiva istorica, care insa nu-i vor fi putut scuti de tragedie.

    P.S. Cum fi se pare convingerea unora in validitatea unui sistem monarhic in Romania, dupa ce acest sistem a oferit la apogeul sau un dictator, urmat de concubinajul cu alte doua dictaturi intre care a intermediat transferul? Va apare o asemenea convingere ca „maniheism vulgar” sau ca „rationalism”? De curiozitate.

  16. rongo said

    Evenimentele istorice s-au petrecut exact cum trebuiau să se petreacă, orice dat cu presupusul venind ori din rea voinţă, ori din necunoaşterea minuţioasă a determinărilor şi contextului; atemporale, utopiile n-au nici viitor, nici trecut. Aşişderi, eroii, marile personalităţi au avut fler şi geniu, exact atât , cât şi când le-au avut. Altfel, ne văităm absurd, de ce n-am avut un Aristotel, un Hegel ori un Einstein. Fiindcă n-aveam cum. N-avea cum, altfel, să procedeze, nici Antonescu, nici Regele Mihai I.
    O analiză a monarhiei româneşti este descumpănitoare. Pe de o parte, lipsa unei genealogii autohtone, într-o – să recunoaştem bărbăteşte – colectivitate încremenită în proiectul tribal pare să argumenteze că nici tribalitatea originară n-am apucat să ne-o merităm, s-o încununăm. Şi s-o-ncoronăm!
    Că monarhiile sunt extracţiile luminate raţionalist ale elitei tribale, forme de tranziţie de la trib la societate, nu merită efortul s-o mai dovedim. Educatoare sau civilizatoare, monarhia se fixează în memoria colectivă nu atât ca formă de putere, cât de pedagogie: monarhul mai mult profesor decât patriarh. Nu, românul n-are nostagia tătucului, (ale cărui sămânţă şi genealogie nu le-a prins gustul), ci a fratelui mai mare neîncoronabil. Nici boierimea n-a privit în ochi adopţia monarhiei fără…fond. În staza actuală tribală, monarhia n-ar fi anacronică, dar instituţiile ei fie nu s-ar integra în strategia imperativei ruperi de tribalism, fie ar recicla crizele şi aventurile extremiste. Singurul drum pe care-l avem de pavat este cel care, trecând prin civilizaţie, duce la democraţie.

    • rongo said

      Ca post scriptum, ţin să-mi precizez relativismul atitudinii faţă de cele exprimate:
      Cum acţiunile creatoare produc produc câmp – spaţiu-timp – istoric, primenind viziunea asupra istoriei, odată exprimată, orice judecată de gen face istorie nu numai suplimentând istoriografia, ci şi regenerând-o. Ba, chiar în cursul rostirii acesteia, făcând ca nicio afirmaţie să nu poată fi considerată definitivă. În al doilea rând, ţin să atrag atenţia, că, dacă teoriile politice, doctrinare şi filozofice s-au lăsat cu experimente sociale nefaste, şi, cum viziunea asupra câmpului istoric o are la bază pe cea fizică, a spaţio-temporalităţii, e de preferat verificarea ipotezelor în laboratoarele fizicii şi chimiei celor economico-sociale, evidenţiind dimensiunea profund umanistă a
      …. neumanioarelor.
      În al treilea rând, câtă vreme cunoştinţele tehnico-ştiinţifice sunt ţinute, din ifose umaniste, în afara dimensiunii culturale, în multiculturalism nu se poate accede.

    • Dl.Goe said

      Desigur ca in contextul auto-kosmosului infinit si inutil totul se intampla in singura varianta in care se poate intampla si prin urmare „Evenimentele istorice s-au petrecut exact cum trebuiau să se petreacă”… Din asta are decurge pe cale logica faptul ca nimeni n-ar trebui nici glorificat, nici blamat, nici tras la raspundere intrucat fiecare n-a facut decat sa fie parte la ceea ce urma sa se intample in mod unic, irepetabil si fara alternativa. Ceea ce nu-i tocmai adevarat daca acceptam sa luam in considerare (doar) parti finite ale universului, precum o tarisoara mica-ca a noastra (numai cateva mese). Intr-un domeniu finit „conditiile de frontiera” condenseaza conceptual, in fiecare clipa, felul in care restul universului actioneaza asupra acelui domeniu. Exceptand insa aceste conditii (oricum inaccesibile unei cunoasteri rezonabile), actorii din interiorul domeniului au totusi libertatea (aparenta) a alegerii si a deciziei, iar judecatile noastre ar trebui sa adere acestui univers interior, ceea ce ar justifica deplin si glorificari, si blamari, si condamnari etc. Acte care vor trece la randul lor, in contextul auto-kosmosului infinit si inutil, drept inexorabile. Cum si sunt.

  17. rongo said

    Cum a fost, bă, tataie, cu tzunami, ăla, din Olt?
    – A, păi, pusăi, anţărţ, 25 de ouă, sub cloţă, c-atât încăpură…
    Nu cu găinile; zi-i cu tzunamiu !
    – …şi 25 de găini mi-au ieşit, să mor io…
    Aşa, şi?
    – Şi tot câte 25 de ouă sub 25 de cloţe, anu trecut, de mi s-albi curtea de găini…
    Zi-i, tată, cu tzunamiu, că mă albişi.
    – Bă, şi când veni tzunamiu de Olt, toate se-necară. Mai bine puneam răţe.

    • Dl.Goe said

      @Rongo – Presupun ca postarea asta v-a fost refuzata la Corabia si de aceea ati decis sa-i mai dati o sansa (de salvare) pe (b)Arca. 🙂

  18. […] iulie 7, 2011 la 8:14 pm e De reținut . Răspunde […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: