De ce furnicile nu pot sa minta?

Euro-€-$cepticism si optimism  national. Obiceiuri de integrare la samuraii danubiano-pontici. Sau cam asa ceva.

Sa consideram multimea nevida dar finita, a informatiilor pe care le detinem, ca indivizi, ca entitati indepndente. Faptul ca stim sa preparam un mic dejun, ca stim care e capitala Portugaliei, cat fac 7 ori 8, care este viteza sunetului in aer si a luminii in vid, ce este democratia,  ce este rezonanta, cum se trateaza raceala, cum se fac copiii, ce este un sunet, un sonet, o sonata, ce este Dumnezeu, unde e ficatul si ce rol are, ce este fiscul si ce rol are,  ficusul, ma rog, toate, toate lucrurile pe care le “stim” la un moment dat sau “consideram/credem ca le stim” (acelasi lucru adica), in sensul relativ al cunoasterii, sau la care putem avea acces intr-un timp scurt, comparabil cu rememorarea. Ne aflam asadar, fiecare dintre noi,  in posesia unei colectii impresionate de date care alcatuiesc setul nostru de cunostiinte, exprimabile in cuvinte, si in legatura cu care putem emite opinii sau raspunde la intrebari vizavi de ele: Cate sticle de bere mai sunt in frigider? Trei! N-as  vrea acum sa pun in discutie “gradul” in care le cunoastem sau  vreun raport in care s-ar afla aceste cunostiinte cu vreo realitate si nici “importanta” lor relativa in economia vietii fiecaruia dintre noi, de la “indispensabil” pâna la “inutil” ci altceva, un alt criteriu prin care sa le putem cataloga, include in “clase”, “grupuri”, eventual organizate ierarhic: provenienta acestor informatii. Mai exact spus care dintre ele au fost achizitionate si/sau verificate direct si nemijlocit in contatct cu realitatea neverbala si care dintre ele sunt strict intermediate, preluate in procesul de comunicare, prin vorbe, de la alti indivizi (din spusele altora, din carti, ziare, televiziuni, internet etc), la a doua “mâna” sau a treia, a patra, a cinsprezecea, si pe care fara sa le fi (putut) verifica “personal”,  le-am introdus in circuitul valorilor noastre personale, pe baza carora ne construim imaginea despre sine si despre (orice din) univers. In ce proportie credeti ca se afla aceste doua categorii de informatii detinute? Si in ce fel va imaginati ca vor conditiona ele (cele prezente) achizitionarea si acceptarea altor informatii intermediate (ca fiind seturi valide de cunostiinte) in sistemul personal de date?

Se dau “doua texte” (vezi mai jos).  Cum ar trebui sa procedam pentru a extrage informatiile utile continute in multiplele lor mesaje etajate, pentru a le pune in relatie cu ceea ce “stim” deja?

Azilul planetar – Umanitatea penduleaza intre balamuc si azil – Andrei Plesu Deunăzi, mi-a căzut în mînă un document stupefiant. Dacă este autentic – şi după verificările pe care le-am făcut este – ne aflăm dinaintea unei probe dezesperantede sminteală instituţionalizată. E vorba de o listă de recomadări pe care membrii unui juriu al Comisiei Europene trebuie să le respecte, atunci cînd judecă şiselectează diferite proiecte de cercetare. Care va să zică, eşti invitat într-un board de experţi, capeţi spre analiză un set de dosare ale unor candidaţi care cer finanţare pentru proiect ele lor şi trebuie să scrii un referat de susţinere sau de respingere.Mai întîi însă, trebuie să-ţi însuşeşti o serie de „indicaţii de la centru“. Lecturaacestor indicaţii dovedeşte că autorii lor au avut în minte două presupoziţii: 1) Membrii juriului sînt nişte vietăţi rudimentare, necuviincioase, fără educaţie,porniţi, din plecare, să-şi căsăpească muşteriii şi 2) Candidaţii sînt o adunătură de semi-handicapaţi, în plină criză sufletească,bolînzi, vulnerabili pînă la leşin. Iată ce ţi se cere: A. Să fii politicos (nu cum eşti dumneata de obicei, o fiară sîngeroasă şi grobiană). B. Să te exprimi clar (nu să bălmăjeşti cuvinte fără sens, cum oi fi făcînd lacursurile dumitale). C. Să adopţi un ton rece, analitic, fără consideraţiuni negative privind candidatul sau tema lui de cercetare. (Chiar şi cînd respingi, trebuie să fii tandru, pozitiv,încurajator.) D. Să nu te declari incompetent şi nici neîncrezător faţă de proiectul pe careurmează să-l evaluezi. (Adică poţi fi incompetent, cu condiţia să n-ospui, iar dacăproiectul în discuţie ţi se pare bezmetic, e preferabil să-l declari promiţător. În niciun caz nul.) E. Să nu te referi la vîrsta sau naţionalitatea candidatului. (Să nu zici, de pildă, că„pentru vîrsta lui“, candidatul are o excelentă – sau lamentabilă – performanţă). F. Să eviţi orice remarcă întemeiată pe o experienţă personală (adică cum?).G) Să nu-ţi permiţi, în comentariul tău, aprecieri care să sugereze ierarhii nete(note, de exemplu). H. Să nu vorbeşti la persoana I („Cred că…“, „Sînt de părere că…“). I. Să nu faci comparaţii cu alte proiecte (riscînd, astfel, să pui candidatul într-o poziţie de inferioritate frustrantă faţă de alţi candidaţi). J. Să te fereşti a descrie sau rezuma substanţa proiectului de care te ocupi (?). K. Sa ai mereu în minte ca te adresezi direct candidatului si ca ai datoria sa nu-lindispui. În rezumat: referentul nu e chemat sa exprime o opinie („parerea mea este ca…“),ci sa oblojeasca un convalescent. Evaluarea are, preponderent, un scop terapeutic: trebuie sa te simti prost cînd critici, iar pacientul trebuie sa se simta bine. N-ai voiesa-ti exhibi identitatea si convingerile, dupa cum n-ai voie sa faci aluzie la identitatea preopinentului. Esti o instanta abstracta, fara afecte, idiosincrasii, optiuni sau experiente de viata proprii. Candidatul, la rîndul lui, e îndreptatit în tot ce face, fundamental bun, dar extrem de sensibil. Nevrotic. Depresiv. Susceptibil. În pragul colapsului psihic. Vei avea deci grija sa nu-l enervezi, sa nu-l traumatizezi, sa nu-i pui în pericol buna dispozitie si încrederea în sine. Sanatatea lui e în mîinile tale. Daca nu e competitiv, problema ta, ca referent, e cum sa i-o spui, lasîndu-l totusi sa creada ca e competitiv. Ceea ce regizorii acestei fine coreografii nu par sa ia în considerare e ca indicatiile lor au si ele un posibil efect castrator. În fond, referentii sînt si ei oameni. La fel desubrezi, de delicati, de labili psihic, ca si candidatii. E oare corect sa sugerezi ca ar putea fi inadecvati, abuzivi, subiectivi, grosolani, cruzi, haotici, lipsiti de tact? Daca se socheaza? Daca dau în fandacsie? Daca le creezi ditamai inhibitia profesionala si existentiala? Ce e cu discriminarea asta între referenti si candidati? Dincolo de toate aceste piruete, se întrevede, de fapt, o anumita filozofie: umanitatea penduleaza între balamuc si azil. Trebuie sa mergem în vîrful picioarelor, sa ne purtam cu aproapele nostru asa cum te porti cu o vietate debila, inapta sa suporte sinceritatea, observatia critica, adevarul. Caci nu ni se cere, pur si simplu, sa fim bine crescuti, sa ne controlam impulsivitatile, excesul de autoritate, comportamentul necivilizat. Asta ar fi perfect legitim. Ni se cere sa stergem diferenta dintre da si nu, dintre acceptare si refuz, dintre autenticitate si ipocrizie. Pedagogia e barbara. O vom înlocui cu psihiatria. Omul e, prin definitie, bolnav. Îl vom trece pe respiratie artificiala, la sectia de reanimare. Vom construi un univers aseptic, protector, fara provocari, esecuri si constrîngeri. Ne vom surîde pios unii altora, vom face din paloare singurul criteriu al vitalitatiisi vom evacua orice forma de discernamînt, ca nu cumva sa stîrnim suspine simelancolii. Nu vom mai fi nici prea tristi, nici prea veseli. Vom fi „corecti“. Si nu vom întreprinde nimic, fara sa asteptam indicatii clare de la centru.

Text care circulå pe net prin e-mai: E oficial – exista o decizie – vezi mai jos. Pe tine nu te furnica ce se pregateste? Nu cumva sunt prea multe coincidente stranii??? Gandeste, ca de-aia ne-a dat Dumnezeu cap!!! Nu stiu daca se mai poate face altceva decat sa ne rugam , ca de schimbat, nu ne schimbam mentalitatile si luam de bun orice ii imbogateste pe unii, cica de-ai nostri.IATA DE CE INSISTA GUVERNANTII NOSTRI SA COLECTEZE TOATE DATELE PERSONALE ALE ROMANILOR: Conform deciziei UE, Israelul controlează datele personale ale românilor! 6 martie, 2011 Iata ultimul “beneficiu” al apartenentei noastre la noua Uniune Sovietica, adica UE: absolut toate datele noastre personale, urmeaza sa fie transferate pentru “pastrarea în siguranta deplina”, statului Israel. Fireste, ele vor fi tinute la curent în timp real. De ce se face asta? Asa, pentru ca baietii pot sa o faca! Nu se ofera absolut nici o justificare pentru aceasta aberanta masura anti-libertate si nici nu este vorba de vre-o reciprocitate. Nu întreaba nimeni dintre “reprezentantii” nostri ce treaba are statul evreu cu numele, chipurile si vârsta copiilor nostri, cu parerile noastre politice si cu starea de sanatate a românilor precum rezultata din fisele de asigurare ale CAS? Dar cu veniturile noastre si cu numerele de telefon sunate, cu rudele si prietenii nostri, bagati împotriva vointei lor într-o uriasa baza relationala de date? Domnilor politicieni de la putere,de-aceea am intrat noi în UE, ca sa ne dati pe tava unora care nu au nici o treaba cu Europa, înafara faptului ca ne cumpara literalmente tara de sub noi si înfaptuiesc în ascuns planuri secrete de colonizare a României, împreuna cu guvernantii nostri ? Are cineva idee daca romanii au fost pusi la curent cu faptul ca, pe 31ianuarie CE a aprobat transferul datelor personale ale cetatenilor tarilor membre, catre Israel ? Decizia adoptata pe 31 ianuarie 2011 prin care se prevede transferul datelor personale ale cetatenilor CE catre Israel explica faptul ca acest Stat raspunde directivei 95/46 privind protectia datelor. Justificarea deciziei nu apare in text. Comisarii nostri au fost de acord cu aceasta decizie? Cum se justifica hotararea? Date personale inseamna numerele de telefoane,conturile bancare,datele de sanatate, familia, deplasarile.. TOATE datele pe care guvernele statelor membre le colecteaza despre noi. Toate Statele trebuie sa puna in aplicare directiva 95/46 in termen de trei luni… Iata textul in cauza, pentru cititorii care nu cred cele relatate mai sus: 2011/61/UE: Decizia Comisiei din 31 ianuarie 2011 în temeiul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind nivelul de protecție adecvat asigurat de Statul Israel privind prelucrarea automată a datelor cu caracter personal [notificată cu numărul C(2011) 332] Text cu relevanță pentru SEE Jurnalul Oficial L 027 , 01/02/2011 p. 0039 – 0042 Decizia Comisiei din 31 ianuarie 2011 în temeiul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind nivelul de protecție adecvat asigurat de Statul Israel privind prelucrarea automată a datelor cu caracter personal [notificată cu numărul C(2011) 332] (Text cu relevanță pentru SEE) (2011/61/UE) COMISIA EUROPEANĂ, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având în vedere Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date [1], în special articolul 25 alineatul (6), După consultarea Autorității Europene pentru Protecția Datelor, întrucât: (1) În temeiul Directivei 95/46/CE, statelor membre li se cere să ia măsuri astfel încât transferul datelor cu caracter personal către o țară terță să poată avea loc numai în cazul în care țara terță în cauză asigură un nivel adecvat de protecție și în cazul în care legile statelor membre care pun în aplicare alte dispoziții ale directivei sunt respectate înainte de transfer. (2) Comisia poate constata că o țară terță asigură un nivel adecvat de protecție. În acest caz, datele cu caracter personal pot fi transferate din statele membre fără să fie nevoie de garanții suplimentare. … (… … …) Articolul 7 Prezenta decizie se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, 31 ianuarie 2011. Pentru Comisie Viviane Reding Vicepreședinte [1] JO L 281, 23.11.1995, p. 31. [2] Documentul WP114 din 25 noiembrie 2005. Disponibil la adresa: Dă clic pentru a accesa wp114_en.pdf [3] Avizul 6/2009 privind nivelul de protecție a datelor cu caracter personal în Israel. Disponibil la adresa: Dă clic pentru a accesa wp165_en.pdf ANEXĂ Autoritatea competentă în materie de supraveghere menționată la articolul 1 alineatul (2) din prezenta decizie: The Israeli Law, Information and Technology Authority (Autoritatea privind legislația, informația și tehnologia din Statul Israel) The Government Campus 9th floor 125 Begin Rd. Tel Aviv Israel Adresa poștală: P.O. Box 7360 Tel Aviv, 61072 Tel.: +972-3-7634050 Fax: +972-2-6467064

Gaddafi. Un dictator mai putin…

„Dacă un dictator al secolului XX cade, înseamnă că el s-a sinucis.” 😉 – Adolf Hitler (dictator in secolul trecut)

Muammar al-Gaddafi a fost un dictator sângeros, avid, fara limite, de putere, avere si marire, un vector al totalitarismului pe care l-a perpetuat din mileniul trecut in mileniul actual, dupa o perioada de domnie de 42 de ani, una dintre cele mai lungi din istorie, cea mai lunga printre lideri arabi fara origini monarhice. In timpul domniei sale, a abolit constitutia precedenta si a concentrat intreaga putere economica si militara in mâinile sale, facandu-se cunoscut ca promotor al terorismului international de stat si ca satrap nemilos al popurului libian caruia i-a supt sudoarea vreme de aproape o jumatate de secol, lipsind triburile libiene de drepturile cele mai elementare ale omului. Autor al mai multe crime impotriva umanitatii, avea si veleitati de lider regional, fiind presedinte in exercitiu al unei organizatii a continentului african, calitate in care a propus iesirea din sistemul financiar global si inlocuirea dolarului american cu o moneda unica africana.

Barack Obama, presedintele Statelor Unite, a comentat luni situatia din Libia, sustinand ca regimul lui Moammar Gaddafi este terminat, iar viitorul Libiei este in mainile poporului sau. 🙄

Recent un grup de tineri protestanti, incurajati de catre opinia publica interna si internationala, profitand de primvara araba, au declansat revolutia iasomiei, reusind sa-l rstoarne pe sangerosul dictator in pofida aparatului de opresiune pe care acest il detinea si pe care l-a folosit prompt in tentativa sa de a se agata de putere, producand o baie de sange in tara sa, ucigand pe durata protestelor mai mult de 500 de oameni, inainte de a fugi din tara. Libia e libera. Militantii pentru drepturile omului, pastrand dreapta credinta in Dumnezeu, au preluat puterea, in numele poporului libian.

Tramvaiul 16 se intoarce

Alta poveste auzita (aiurea ?) in tramvaiul folcloric 16. 

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze, la intrarea unei cetati. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:

– Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Batranul ii raspunse printr-o intrebare:

– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?

– Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.

– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:

– Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:

– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?

– Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.

– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:

– Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

– Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei. 

De ce trebuie sa ne întoarcem mereu la izvoare!

(Auzita in tramvaiul 16)

Un tânăr novice ajunge la o mănăstire.

Sarcina pe care o primeşte este aceea de a-i ajuta pe alţi preoţi să transcrie vechile canoane şi reguli ale Bisericii.

Tânărul novice observă că ceilalţi preoţi fac aceste transcrieri plecând tot de la nişte copii mai vechi şi nu de la manuscrisele originale. Se duce la părintele abate şi îi explică acestuia că dacă în prima copie s-a strecurat o greşeală aceasta s-a propagat în toate copiile următoare şi de la o generaţie la alta. Părintele abate îi răspunde:

– De multe secole se procedează în acest fel şi facem copiile plecând de la copia precedentă. Dar observaţia ta este corectă fiule.

Ca urmare, în dimineaţa următoare, părintele abate coboară în adâncurile pivniţelor mănăstirii, într-o cavernă unde erau păstrate cu sfinţenie manuscrisele şi pergamentele originale. Acolo unde, de secole, n-a mai pus nimeni piciorul, unde nimeni n-a mai intrat să deschidă cufărul în care sunt păstrate preţioasele documente. Astfel se scurge dimineaţa, pe urmă prânzul, seara şi chiar noaptea întreagă făra ca părintele abate să dea un semn de viaţă. Alarmat, în cele din urmă tânărul novice coboară să vadă ce se întâmplă.

Îl găseşte pe batranul abate complet devastat, cu veşmintele smulse, cu fruntea însângerată lovindu-se într-una cu capul de pereţi.
Tânărul se repede să-l ia în braţe şi întreabă:

– Părinte abate, ce s-a întâmplat?

– AAAAAAAAAAHHHHH !!! CARITATE !!! CARITATE !!! Aici scrie ca trebuia să facem legamânt de CARITATE nu de CASTITATE!!!!!!!!

***

Morala ar merita extinsa (mult) in afara manastirii, pentru ca desi puterea de a te indoi este la fel de mare cu puterea de a crede, aceasta este numai arareori folosita eficient. Cum ziceam acum doua „to-pi-ce” OMUL este mai degraba predispus sa creada orice decat sa se indoiasca de orice. O fi bine? O fi rau? O fi asa? Sa intrebam un spe-ci-a-list. Se afla cativa prin zona. 😉 

A noua arta

Posed arta de a ma face urât. Voi cum stati?

Ca trebuie sa ai un oarecare talent pentru a te face urât fără a te intrebuinta prea tare in acest „scop”, adica de a obtine sentimente intense si de buna calitate fara efort. Credeti ca e simplu? Ia incercati. Desigur ca, fără a trişa buna-credinta, poti enerva spontan, din vorbe, pe unul sau pe altul, cu un zâmbet anume, cu un hohot de râs la un kix, cu o nuca-n perete (care dărâmă peretele), cu un deget pe o rană, da, dar un sentiment plenar si durabil precum ura nu-i chiar la indemana. Ei bine… am acest talent. Si mă mândresc cu el. Dar numai in sinea mea. Desigur. As fi tentat sa spun (spre victimizare) ca acesta este „preţul” corect al adevarului (ah, adevarul; unde voi gasi cuvăntul ce exprima adevarul?). Ei bine nu. Pentru ca nu este vorba despre „o plată” (a plati, plătire) ci despre un nesperat bonus. In lumea reala, aceea (prea) incarcata de aspecte „materiale” (patrimoniale si … matrimoniale), problema „urii” este plina de conotatii negative. In lumea virtual-imponderala a hyperspatiilor anonime nu. Este la fel de buna ca iubirea. Adesea chiar mai buna, mai utila, mai tandra, mai exotica, mai nu-stiu-cum.

Problema urii este buna si ca subiect de dezbatere. Uite aici un caz de ura a muritorului in care am reusit printr-un experiment simplu o ilustrare a trecerii de la teorie la practica, obtinand un mic esantion de ura in stare pura. Nici n-a fost greu.

Nu va ingrijorati. N-am de gând sa va vând secretul fericirii. Si nici să vi-l ofer pe gratis. (Tot n-ati avea ce face cu el in absenta talentului in discutie si a inca ceva esential si rar(isim), pe care il trec sub tacere, trebuitor oricui ar fi nevoit sa gestioneze ura, fie ea si virual-imateriala). As vrea doar sa ofer un exemplu recent, cald.

Amicul meu V. din micuţa urbe C. are un sistem filosofic al sau. Si nu de ieri, ci de alataieri. Si-l tot pitroceste, si-l tot promoveaza, la dugheana sa virtuala. Doar, doar o cumpara cineva o felie din tortul pe care-l degusta promotional, pe gratis, o gospodina din zona dughenei. Acuma sa ai un sistem filosofic al tau nu e rau. Cati au? Dorin Tudoran (de exmplu) nici n-are. Asa ceva. Are el altele dar asta nu. Nici altii n-au… Dar ma rog, sa nu deviem. Asadar a-micul meu V. din micuţa urbe C. are sistem. L-a botezat „planeta ou”. Ca sa-l faca mai atractiv l-a pus pre versuri in cu-metru avepian. Stiti bancul ala cu miliţienii care invatau tabla inmulţirii pe muzica si care pana la urma au uitat versurile. Deunăzi l-a scos iarasi de la naftalină si l-a expus in galantonul galantar, intr-o noua prezentare. Galantarul, vreau sa zic. Sistemul e acelasi – aceeasi compilatie nostima intre fel de fel de idei, majoritatea neoriginale, unele valide la ele acasa, altele dubiaose, multe false de-a dreptul, toate forţate sa intre in Patul lui Padina, unde sunt pe rand violate fara mila. Pe versuri. Versuri in care se repeta obsesiv cateva cuvinte anume (cheie) care ar trebui sa ofere citititorului stirea despre genialitatea amicului meu V: big-bang, logos, soft, ipoteză, kosmos germinativ, soare-clocitoare, sageata-timpului, vârful săgeţii timpului, sfântul duh, atom primar, alpha-male, omega-tare si-ncă-o noua germinare. Si cam asta e totul. Ingrediente ideale pentru supa primordiala. Se mai adauga un vârf de lingurita din ideea ca planeata Pamant este singura din tot Cosmosul care gazduieste viaţă 😯 si ca, sub aspect entropic, este (ar fi) entitatea cea mai avansata din Universul (in rest) monoton si marginit.

Amicul meu este asadar, un fel de Giordano Bruno inversat, răsturnat (intr-o rână, ca de la Râm ne tragem). E drept ca pentru pacatele sale Giordano Bruno a petrecut 7 ani in inchisorile comuniste fiind in cele din urma execut. Prin ardere pe rug. Dar si amicul meu este forţat sa sufere tot felul de cazne pentru crezul sau invers. Il suna bancile (la telefon) cu cereri bizare (sa-si plateasca ratele inainte de vremea muraturilor) si mai ales trebuie (trebuie?) sa suporte fel de fel de ironii si contestatii pe net (unde pierde toata ziua fiind somer, asistat al statului asistential) din partea grupului autointitulat „Loja celor 12 apostoli unici”, care se afla (mai mult ca sigur) in misiune platita pentru a-i toca nervii artistului si pentru a-l discredita (desi nimeni nu l-a creditat inca, in afara de naivul Neamtu Tziganul si naiva Banca Comerciala Corabia). Bunaoara nu mai departe decat ieri insolentul d.Goe si-a permis sa posteze un comentariu anost in deschiderea subiectului pe blogul amicului meu V. din micuţa urbe C., vizavi de cosmogonia epistemologica a gnoseologiei corabiene de rit scientist. Iata comentariul:

„Oricât de mândri am fi de ea, oricât de multe ori am relua-o, repeta-o, am pitroci-o, in oricâte cuvinte (ce din coada au sa sune, oare?) am ambala-o si oricât de evidenta am declara-o, o tâmpenie, ramâne (totusi) o tâmpenie. Planeta Ou este o tâmpenie dragutza cu valente literarea si antropologice, dar goala de orice (alt) continut. Credinta mistica a autorului in valabilitatea ei (…) este un detaliu ramas neexploatat si care va ramâne asa atata vreme cat „fenomenul” Padina nu va cadea in atentia unui scriitor profesionist (…) care sa intregeasca ce-i mai lipseste personajului prin regandirea sa intr-o perspectiva mai larga, mult mai larga. Binomul Padina-„planetaou” ca entitate compacta poate fi o instantiere romaneascå potrivita a clasei care-l contine alaturi de atatia alti „gânditori” de pe planeta, clasa ce s-ar putea numi „Provincialul Universal”.

P.S. Daca Pamantul este centrul Universului atunci cu siguranta ca Gura Padinii este buricul Pamantului. Incolo nu.

P.P.S. Sunt dezamagit foarte tare ca dl.Merfu, desi si-a anuntat intoarcerea, nu se arata. Era un companion util al d-lui Padina intregind in mod firesc comedia. D-na Stely este deja nesarata, plata, plictisitoare, comicul sau ca personaj fiind in mod categoric epuizat. Ceea ce nu s-ar putea spune despre dl. Merfu. Tot mai sper ca va reaparea cu limba sa filosofica…”

Mesajul, normal, n-a aparut. Nici nu trebuia. Nu era necesar sa apara. In schimb au aparut din senin o multime de invective, calomnii sub forma de dezvaluiri, amenintari si cate altele la adresa bietului invizibil domn Goe, in multiple mesaje in care, ca sa nu vorbeasaca singur, maestrul vorbea cu margareta. Capodopera dimpreuna cu aria calomniei pot fi vizionate AICI. Asa se face ca dl.Goe a ajuns sociopat, jigodie, securist ordinar, obraznicatura, poltron nenorocit, nåimit, vierme si pro-rector la Universitatea Bucuresti. Desi nu au vazut textul d-lui Goe care a declansat pandaliile bloggerului, ranindu-mi astfel si viguros sentimentele sensibile, 🙄 toti ceilalti cometatori (2) s-a raliat maestrului si au abandonat cosmogonia pe Dunare in favoarea caterincii si a bârfei pe blog.

I-am facut, s-ar zice, inca o data trafic amicului meu V. din micutza urbe C. intr-un moment de apatie f-estivla, cele mai multe comentarii pe topic fiindu-i dedicate d-lui Goe si nu planetei ou. (Apropou: Cu o mare probabilitate nu este vorba despre un ou sferic, precum cele de peste (!), de broasca (inclusiv ţestoasă) sau crocodil, ci de unul ovoid precum cele ale animalelor ceva mai evoluate: dinozauri si gaini, care atunci cand se oua se screm tare sa scoata sfera, pe cur, turtind-o la ecuator (invers decat planeta) si ascuţind-o la poli, cotcodacind apoi prelung, a jale. La animalele inca si mai evoluate (mamifere) teoria avp n-are aplicare, caci atunci ar fi trebuit sa vorbeasca despre planeta uter sau despre planeta testicul, ceea ce, desigur, n-ar fi lipsit de sens).

In concluzie de ce s-o fi suparat amicul V. din micuţza urbe C.? Explicatia ar putea fi extrasa din retorica sa intrebare:

AVP Says: 23 august 2011 la 23:51 – Apropo: nea @Goe pretinde ca el publica toate mesajele rafuzate de alte bloguri. De ce nu-si publica si mesajele cenzurate pe my blog ?

O intrebare care m-a induiosat. Sincer. Trec peste faptul ca domnia sa recunoaste senin ca cenzureaza pentru a reveni la supararea sa cea mare. Ca un observator atent ce se afla al fenomenului (b)Arca lui Goe, domnia sa a remarcat ca in genere atunci cand un mesaj al d-lui Goe este respins pe blogul vreunui alt fost dizident, automat acel mesaj este adus si apare pe (b)Arca la rubrica poetului cu pricina, ceea ce nu se intampla in cazul såu al poeselului cu Apel si cu apil. Discriminare s-ar zice. Eroare. Nu este nicio discriminare la mijloc. Pe blogul celuilat „dizident” exista cititori (destui) care sunt, si care sunt, vai, vaduviti si abuziv de la lectura mesajelor d-lui Goe. Este firesc sa li se mai dea o sansa. Nu intru gloria lui „nea Goe” le public pe (b)Arca cum s-ar putea crede, ci pentru cititori, pentru ei luptam noi, pentru ei muncim. Doar pentru ei. La AVP-n blog nu exista alti cititori in afara maestrului, ori el dovedeste constant ca citeste deja mesajele adrisate adrisantului, loco. Ce rost ar avea sa le mai aduc pe (b)Arca? Ca sa-i faca reclama gratuita (ca acuma)? Asta sa fie supararea? Ei uite ca i-am facut pe plac si am postat pe (b)Arca lui Goe mesajul refuzat pe (b)Arca de la Corabia. Cand o avea si domnia sa mai multi cititori si cititoare fireste ca mesajele pe care o sa mi le refuze acolo la dânsul or sa fie aduse si pe (b)Arca ca sa nu poata sa spuie comentatorii ca au fost lasati fara replica sau ca n-au avut stiinta de una, de alta. Pana atunci nu.

Ca sa ma stimuleze, amicul meu V. din micuţa urbe C. mi-a fcaut o dedicatie. Muzical-coregrafica. Aceasta, Mambo Siria – Lino Lino Catalino (pe gustul sau).

Nu pot decat sa-i multumesc si sa-i ofer la schimb o alta dedicatie cu consideratie:

Mooji – Nimic nu se intampla cu adevarat (cu subtitrare; pentru subtitrare vizionati in Youtube si apasati butonul cc)

Videoclipul a fost gasit pe blogul d-lui Suciu Vlad pe care-mi ingadui sa-l declar blogul zilei.

Update:

Giordano Bruno o fost condamnat la moarte si ars pe rug  pentru urmatoartele acuzatii:

sustinerea unor opinii contrare credinţei catolice şi a vorbirea împotriva ei şi a slujitorilor săi;
sustinerea unor opinii contrare credinţei catolice despre Trinitate, divinitatea lui Hristos, şi a Întrupării;
sustinerea unor opinii contrare credinţei catolice referitoare la Isus Hristos;
sustinerea unor opinii contrare credinţei catolice  în ceea ce priveşte virginitatea Mariei, mama lui Iisus;
sustinerea unor opinii contrare credinţei catolice atât despre transubstanţiere şi masă;
susţinerea existenţei unei pluralităţi a lumilor şi a eternitatii lor;
credinta în metempsihoză şi în transmigraţia sufletului uman în brute;
se ocupă de magie şi divinaţie.

***

Textul integral continut in topicul de mai sus este adresat exclusiv d-nei Stely. Ii rog pe ceilalti eventuali vizitatori (inclusiv pe padina) sa nu-l citeasca. Ci sa-l ignore. Este si confidential.

Nevoia de stiri si prostia umana

In cvasi-totalitate „stirile” accesibile pe canalele media sunt de-a dreptul inepte, dar oricat de inepte ar fi tot se vor gasi numerose exemplare ale glorioasei specii umane sa le creada si sa le devoreze. (Am auzit ca Tismaneanu ar circla fara pasaport si ca primul ministru al Australiei ar emite in mod oficial anunturi xenofobe). Desigur ca multe dintre stirile inepte difuzate sub presiunea nevoii de stiri sunt rodul activitatii unor „ziaristi” care stiu ca stirile sunt inepte, fiind asadar vorba despre „niste ziaristi” un pic mai destepti decat stirile pe care le difuzeaza in virtutea principiului ca oricat de tâmpita este o „informatie” se vor gasi tâmpitii potriviti pentru ea. Grav este ca „ziaristii” sunt si ei tot oameni, creduli, care scriu cu mare convingere stiri. In fine, omul poate fi facut sa creada orice, dar absolut, orice. De aceea si sunt raspandite credinte si convingeri atat de stupide incat sunt considerate sacre si pe care trebuie sa fii si mai stupid pentru a incerca sa le contesti sau sa le pui la indoiala. Nu permite politica-correctness-ul si altele. Este de-a dreptul reconfortant sa „vezi” in ce sau ce poate crede OMUL.

Voi trece azi in revista cateva stiri inofensive care probeaza ca omul este gata sa inghita orice.

01) Populatia lumii, in scadere 😯   – In Romania, ultima femeie se va naste in jurul anului 3.200 🙄

02) IBM lucreaza la un procesor care gandeste asemanator creierului uman, iar aici un exemplu de individ care pune botul la stire: Riscul stiintei.

Alte nevinovate stiri traznite (nevinovate dar numai atunci cand sunt considerate individual):

03)  NASA avertizeaza: Vin extraterestrii. Nu mai poluati

Multe dintre stirile cele mai stupide se refera (culmea) la NASA sau sunt puse pe seama NASA, dar multe chiar provin de la NASA. Citirea titlurilor poate fi extrem de amuzanta:

04) Astronautii NASA vor descoperi ceva inexplicabil: extraterestri exista

05) NASA dezvaluie un proiect secret: naveta spatiala care ne va duce pe alte lumi

06) NASA: naveta spatiala secreta cu care sa fugim de pe Terra in caz de dezastru

07) NASA a descoperit peste o mie de planete in afara sistemului nostru solar

08) Cel mai indepartat cluster de galaxii de pamant descoperit de NASA – Astronomii au mai observat ca in grup exista numeroase zone in care se formeaza stele intr-un ritm sustinut si o enorma gaura neagra, urmand ca in mijloc sa se formeze o galaxie uriasa care ar ajunge sa domine tot grupul.

09) NASA ii scoate ochii lui Obama cu bacterii si gauri negre – NASA ne tot tine cu sufletul la gura anuntand diverse descoperiri revolutionare. Cand te gandesti ca e ditamai institutia, apartinand celui mai puternic stat din lume, SUA, nu-ti prea trec prin cap ganduri care sa te indemne sa nu iei in seama anunturile lor.
Cele doua descoperiri ale Agentiei Spatiale Nord Americane, gaura neagra si bacteriile care se hranesc cu arsenic, mai ca te fac sa pui la indoiala profesionalismul specialistilor americani. E ca si cum nea Costica descopera ca in latrina din fundul curtii traiesc cativa limbrici in conditii extrem de toxice si intr-o atmosfera mult prea gazoasa pentru orice forma de viata.

10) NASA a anuntat o descoperire importanta in ce priveste viata extraterestra – NASA a anuntat, joi, descoperirea unor microbi care traiesc intr-un lac ce are o concentratie mare de arsenic, ceea ce arata ca viata poate exista si sub alte forme, diferite de cele cunoscute pana acum.

Asta cu gaura neagra e mortala:

11) NASA. Astronomii au descoperit o gaura neagra in vecinatatea noastra – Gaura neagra, cu o varsta extrem de mica pentru astronomie, adica 30 de ani, gasita de Observatorul Chandra, este o ramasita a SN 1979C, o supernova din galaxia M100, aflata la aproximativ 50 de milioane de ani lumina de Pamant, informeaza NASA.

O gaura neagra in vecinatate? Tanara? De 30 de ani? Taman cat „Apelul catre Europa”. Mangafaua, miercuri, Corabia…

12) NASA construieste un avion supersonic de pasageri cu de cinci ori viteza sunetului

13) NASA vrea sa demonstreze existenta universurilor paralele
Existenta universurilor tine de existenta materiei, antimateriei si a materiei intunecate, iar folosirea in experimetul propus a Spectrometrului Alpha Magnetic 2 va oferi noi informatii referitoare la modul in care s-a format universul, scrie Daily Galaxy.

14) Un asteroid ne poate lovi oricand, afirma astronautii de la NASA – Ai dracului astronauti. I-auzi ce le-a dat pân cap. Taman la „astronauti”.

15) OZN-uri care parasesc Pamantul filmate de NASA.

16) NASA descopera viata extraterestra sub gheata Antarcticii

17) Astronautii NASA confirma existenta OZN-urilor – Ai dracului astronauti, lovesc iarasi.

Si o tripleta:

18) Nasa a descoperit peste 1000 de planete in afara sistemului nostru solar
19) NASA a descoperit 140 de planete de marimea pamantului. Sunt ele locuibile?
20) NASA a identificat peste 700 de planete similare cu pamantul – sic

NASA si Fotbalul:

21) NASA: Jabulani e imprevizibila – He-he… Si NASA e imprevizibiala.

22) NASA nu mai trimite oameni pe Luna – Da? De cand?

23) Ultimul experiment NASA: soareci care leviteaza

24) NASA va cauta voluntari pentru colonizarea spatiului

Si una pe bune:

25) NASA amana pentru a cincea oara lansarea navetei Endeavour

26) NASA a descoperit o gaura neagra imensa in centrul unei galaxii indepartate – NASA asta are o obsesie maniacala pentru gaurile negre.

27) NASA anuleaza testele la aparatul de reciclat urina

28) Nasa lanseaza o misiune spatiala pentru descoperirea vietii in univers – Cool.

29) NASA: in patru ani vom descoperi o alta planeta locuibila – Planeta Cinema

30) Un sunet (n.b. 😯 ) puternic din cosmos a fost detectat de NASA – Un pârtz.

31) NASA amana pana in 2011 misiunea pe Marte – Expirata

Si inca un grup:

32) NASA va cauta apa pe Luna
33) NASA a descoperit apa pe Marte
34) NASA nu a gasit apa pe Marte
35) Cantitati importante de apa au fost descoperite pe Luna – Un alt oficial al NASA a spus ca este vorba despre „o descoperire majora”.

36) Cea mai mica gaura neagra descoperita de NASA – Ooo, so sweet. Ce-i mai mica si mai mica decat putza de furnica?

37) NASA a descoperit o stea canibal care si-a mancat vecina

38) NASA transmite Beatles across the universe

39) NASA: spatiul miroase a friptura si a metal incins

40) NASA vrea sa afle ce se intampla la marginea Sistemului nostru Solar

41) NASA vrea sa colonizeze planeta Marte

42) NASA cauta donatori de urina

Se pare ca NASA asta s-a grabit sa ocupe un loc ramas gol dupa caderea cortinei de fier devenind noul Radio Erevan al planetei.

Intre timp avem parte de o ploaie de OZN-uri:

43) Italia: OZN urias filmat deasupra Romei
44) Anglia: OZN vazut de un politist britanic
45) Kazahstan: Un reporter tv a filmat un OZN in direct
46) China: Un OZN provoaca panica pe un aeroport din China
47) Lupta dintre avioane Harrier si un OZN
48) Intalniri celebre cu OZN-uri si extraterestri
49) SUA: invazie de extraterestri dintr-un OZN urias in Kansas
50) SUA: O baza militara americana a pierdut controlul rachetelor sale din cauza unui OZN
51) Anglia: Un reporter BBC a relatat in direct aparitia unui OZN
52) USA: OZN filmat in direct de o televiziune americana
53) Brazilia: OZN filmat pe cerul Braziliei
54) Australia: OZN fotografiat in Australia
55) Romania: De la comori blestemate la OZN-uri: harta Romaniei misterioase
56) Canada: OZN filmat deasupra Canadei
57) OZN-ul prabusit intr-o padure. Un militar rupe tacerea
58) OZN scufundat descoperit in marea Baltica
59) Dosare secrete despre OZN-uri ascunse in Australia
60) Romania: OZN-uri pe cer la Bacau. Localnicii ii asteapta pe extraterestri cu vin
61) Anglia: Doua OZN-uri portocalii pe cerul Marii Britanii
62) Australia: OZN urias deasupra Australiei
63) Un OZN a venit sa vada nunta regala
64) In interiorul ultrasecretei zone 51. Locul unde s-a prabusit un OZN
65) Japonia: invazie de OZN-uri deasupra Japoniei
66) OZN filmat de pasagerul unui avion
67) Un OZN s-a prabusit in SUA
68) A luat FBI-ul OZN-urile in serios
69) OZN-uri deasupra Noii Zeelande
70) OZN-uri filmate doua nopti consecutiv in Noua Zeelanda
71) Linie telefonica pentru OZN-uri si extraterestri
72) Documente secrete despre OZN-uri date publicitatii
74) OZN-uri portocalii deasupra orasului Chicago
75) Misterul OZN dezlegat de un fost militar
76) Mai multe OZN-uri trec pe langa o naveta spatiala
77) Documente FBI care atesta existenta extraterestrilor si a OZN-urilor
78) OZN-uri survoleaza Manhattan-ul
79) OZN pe cerul Ierusalimului
80) OZN filmat deasupra Mexicului

81) OZN-urile si extraterestrii. Pana unde ajunge obsesia oamenilor
82) Extraterestrii si OZN-urile o nevoie a oamenilor

Acestea ar dintre fi stirile care-si gasesc cei mai putin credinciosi. Despre altele la fel de credibile vorbeste aici o persoana credibila:

83) Informatii utile.

Exista insa si stiri care sunt 100% crezute de catre adeptii lor: celelalte stiri, cele politice…

Traiasca 23 August

Dor de defilare?

S-a intamplat pe 23 August:

23 August 79: erupe vezuviul	23 August 1572: Masacru de Ziua sf. Bartolomeu
23 August 1595: Batalia de la Calugareni	23 August 1754: Se naste Louis al-XVI-lea
23 August 1806: Moare Charles-Augustin de Coulomb	23 August 1926: Moare Rudolph Valentino
23 August 1939: Tratatul Molotov – Ribbentrop – Stalin	23 August 1942: Incepe batalia de la Stalingrad
23 August 1944: Eliberarea Marsiliei de sub jugul fascist. Marsilia devine astfel apta de a gazdui consulate.	23 August 1944: Zoe Petre serbeaza implinirea a 4 ani de la nastere. Regele Mihai I. primeste ordinul de a ordona arestarea maresalului Antonescu. Ordinul este executat. Apoi si maresalul.
23 August 1948: Se naste Andrei Plesu	23 August 1966: Este realizata prima fotografie a Pamantului vazut de pe orbita Lunii. Andrei Plesu isi serbeaza majoratul.

***

Asadar azi 23 August este zi aniversara pentru d-na Zoe Petre si pentru dl. Andrei Gabriel Plesu, si desigur pentru toti cei care-i apreciaza. Profit de ocaziune pentru a le ura domniilor lor la multi ani, viata lunga, impliniri sufletesti si intelectuale, prieteni buni, inspirati, inventivi si ingaduitori, si, mai ales, muze generoase care sa le aduca dorinte proaspete si inspiratie in re-creatie.

6 Personaje in cautarea unui autor

6 personaje (sau mai putine) in cautarea unui autor (sau mai multor autori)
de William Pirandello si Luigi Kafcaragiale

Piesa în nenumarate acte (de fapt drama intr-un singur act care se repeta indefinit)

subtitlu la alegere: O noapte forum-oasa / Noaptea Forumului / Noaptea pe forum/ Noaptea blogosferica

SAU si mai bine: DESPRE LIBERTATEA DE EXPRIMARE.

Motto: Cine inchide usa minciunii lasa afara si adevarul.

Personajele (in ordine an-alfabetica):

1)     Presedintele Basescu – Regele Poloniei

2)     V.Stan sau orice alt Cronicar dupa ureche la curtea prea-fericitului informat-ician sau patrician (Felix – the best PC) ori blogger din blogosfera, la alegerea cititorului.

3)     Fanul Presedintelui (zis si Hermes, ori Harabula ori altul) – Vornic fara portofoliu la curtea regelui Poloniei

4)     Anastasia (zisa si Selena sau mai rar Maria doamna, Stely sau alt personaj de bine) – personaj fictiv dintr-o pictura naiva cu care Cronicarul dupa Ureche isi ilustreaza letopisetul.

5)    Corul – Ceilalti forumisti, personaj colectiv(a) – Negustori, targoveti, figuranti, bagatori de seama, gura casca, ingineri, lume pestrita, popor

…si, cu voia d-voastra, ultimul pe lista, sau primul, am putea zice, intr-o ierarhie inversa ce se practica cu atata succes de, e-he-he, 2000 de ani in tara noastra in care, mereu, cei din urma sunt cei dintai, iar cei dintai sunt din esalonul 2… asadar:

6)     Moderatorul (amutitorul) – om coborat din motan care tace si face si pe altii, sa taca sau sa se smiorcaie (dupa cum vrea algoritmul muschilor lui implementat pe sau de PC).

Actiunea se petrece saptamanal, pretutindeni in Jurul Nostru, dupa un scenariu prestabilit, si, mai nou, cu cenzura pe masura, moderata fara moderatie.

Scena I.

Soarele si rasare. Regele Poloniei Basescu si vorbescu in acelasi timp. Unii se uita in gura lui, la măselele lui, la laringele lui, la esofagul lui, la duodenul lui, la… si asa mai departe. Mult mai departe. Altii nu au atata curaj si se opresc la vreme ca sa constate ca e negru in cerul gurii si ca… are carii. Oamenii au pareri. Unii au si talent. Altii au logica. Altii au si logica. Unii sunt consecventi, altii nu. Unii au pareri fixe, altii au pareri vagi. Altii NU au pareri deloc, dar au talent si disponibilitate. Unii au pareri, altora li se fac. Pareri. Unii dezbat, altii combat. Pareri. Pareri de tot felul. O cacofonie de pareri. Oferta e foarte bogata. Dar si cererea e foarte bogata.

Oameni cu bani, cu acces la bani (care sunt ca si ai lor, daca nu cumva, intre timp, ati ghicit, vor fi devenit deja, ai lor) au mare nevoie de cacofonie pentru a pastra, prin zgomot, secretul focului. Si atunci, ei vin la piata si aleg (culeg): Oameni cu pareri (cu anumite pareri) si cu talent (sau cu talente) carora le dau… libertate de exprimare. Aceasta se cheama libertate de exprimare. Cea pe care o ofera, in imensa lor bunatate, magnatii de presa (si, coincidenta, nu numai de presa) D.Patriciu, SO.Vantu, I.Tiriac, D.Voiculecu si (pana mai ieri) magnatul intregii prese A.Nastase, corul vanatorilor de mistreti, cei care impusca francul, leul, lira, liru, garantii libertatii de exprimare, baza celei de-a patra puteri anexe in stat. Ei nu au de ce sa suprime libertatea de opinie, este suficienta o selectie potrivita, pentru ca (nu-i asa?) avem democratie si diversitate (in unitate, fireste). Doar, uneori, foarte rar, asa pentru divertiment si/sau profilactic e util sa convingi sau sa fortezi un ziarist sa-si schimbe nitelus opinia, prin punctele esentiale. In rest nu. E suficient sa ai fler la preselectie ca sa n-o dai in bara cu vreun D.Tudoran, care se apuca din senin sa inscrie autogoluri. (Intre noi fie vorba, domnia sa ar putea fi un atacant mult mai bun decat B.Nicolita si cu siguranta si-ar fi demonstrat valoarea intre timp, daca n-ar fi fost transferat la alta echipa, unde, a dracului  fataliate, mai mult face tusa, dupa o accidentare neprogramata la genunchiul lui Pericle. Va dati seama ce cuplu de atacanti ar fi facut cu extema V.Stan?).

Scena II.

Gong, gong, gong. Lumina scade (scade seara): Simpaticul V.Stan sus rasare c-o durere mare: „O cititori ai mei, ce poate fi mai minunat in lumea asta vasta, decat sa ai epopeice frustrari pentru a-caror etalare sa fie cineva dispus sa te si plateasca inspre alinare? Poate numai un ministeriat de externe sau macar acolo ceva (copist gradul 2?!) ar mai putea aduce atata-voluptate. Bla si bla si bla, bla, bla.” Cronicarul dupa ureche isi incheie monologul si se retrage in durerea lui. Intra in scena vornicul Fan al Presedintelui care, atent, competent (si el rezultatul unei preselectii corecte) il combate pe neprezentul cronicar si-l desfinteaza (de-a surda) punct cu punct. Unii il aplauda, altii il huiduie. Moflujii. Unii pun botu – fanii fanului, fan, fan, la tulip. Altii au apucat sa puna botu la savarina (apropo, cine poate sa-mi spuna unde se mai gasesc savarinele de odinioara?)  si, bine crescuti, refuza sa vorbeasca cu gura plina. Altii au apucat sa puna botu la ditirambele cronicarului dupa ureche si fac pe fanii Stanului, disimulandu-si mutra, gandul, glasul. Si zarva continua. Insa foarte putin. Caci, nascut obosit, moderatorul (un paj viclean, responsabil cu caterinca) se duce fugutza la culcare (ca sa nu-i sara somnul!) dupa ce, mai intai, seteaza raspunsul implicit al algoritmului de validare pe valoarea: RESPINS. Urmeaza un silentium lugubru. Pana saptamana viitoare cand un nou spectacol (JN-ant) va lumina scurt intunericul dintre noi, de dupa perdeau de fum. Cortina.

Epilog.

Spiritul forumului antic a incetat din viata dupa o lunga si grea suferinta. Regrete eterne. Acum forumul nu mai are nici un fun, iar s-lova e subtire. O colectie de specimene ciudate posteaza comentarii fara substanta, fara umor, fara bun simt, fara logica, fara viziune si mai ales lipsite de orice toleranta si permeabilitate la argumente. Un perpetuu monolog al surzilor in care indivizi vorbitori isi repeta prejudecatile de pe pozitii prestabilite. Este incredibil cum a fost posibil ca cititorii d-lui V.Stan sa se contamineze de aproape toate bolile acestuia. Chiar si fanul presedintelui (singurul care mai pastreaza un discurs coerent, aproape tehnic) cedeaza tentatiei de a intra in certuri cu mize marunte, nerealizand ca asta este o cale sigura spre esecul demersurilor sale.

Cred ca forumul a intrat intr-o fundatura din care ar putea iesi numai printr-o minune (pe care, aproape subconstient, o mai astept). Poate indivizii noi, poate o miscare neasteptata a lui V.Stan (el insusi in persoana), sau cine stie ce altceva… care va sa zica, prin urmare cum am zitze: Forumul a murit (becher). Traiasca Forumul (logodit cu moderatorul).

Dar, despre morti, numai de bine. Singura mea suspiciune este ca moartea nu a fost naturala si s-ar impune autopsia. Cu titlu de experiment. Se incumeta cineva?

Pana atunci s-auzim numai de bine.

Si sa fie primit.

Paul Everac	Lucretiu Patrascanu

America lor

Se dedica d-lui Kibby.

Germania e greu de comentat. Mult mai la indemana e America. Sa comentam asadar:

America mea / Acum doi ani am fost invitat la un festival de poezie in Luxemburg.

Acolo am locuit in tot soiul de castelute si orangerii si-am fost indopati pana la refuz cu somon, caviar si creveti. Totul era excesiv de opulent, respira acea prosperitate de film glamoros care pana la urma devine indecenta. Am fost cu atat mai mirat cand, la sedinta de deschidere a festivalului, directorul manifestarii a tinut un discurs in termeni pe care-i stiam cat se poate de bine. Am aflat din nou ceea ce mi se spusese si in tara de-atatea ori: cat de putred e capitalismul, ce rau e in societatile consumiste, cum se alieneaza omul in lumea occidentala. Am mai aflat ca fortele revolutionare salasluiesc azi mai ales in lumea a treia, si mai cu seama in tarile arabe. Mai presus de orice, am aflat ce imperiu criminal e America si mi s-a fluturat prin fata si o scrisoare de protest, in numele poeziei si al libertatii umane, impotriva interventiilor americane in Afganistan si Irak, pe care ni s-a cerut s-o semnam in corpore. S-au citit apoi poezii. Mai toate cu acelasi profil. Invitatii erau mai cu seama din randul „fortelor revolutionare“. Dar pana la urma tot America s-a dovedit cea mai tare din parcare: o poeta new-yorkeza i-a uimit (cred) pana si pe magrebieni urland literalmente un poem in care America era mereu numita „rogue state“ (stat talharesc). Apoi s-a luat pauza si ni s-au adus din nou frumoase tarte cu caviar…

Prima mea calatorie dupa revolutie a fost in Statele Unite. Timp de trei luni am strabatut tinutul dintre cele doua oceane, am vazut buna parte din marile orase, am vizitat cateva campusuri universitare, am fost prin muzee, biblioteci si librarii. Am incercat sa fac abstractie de marele mit american cu care noi toti am trait sub comunism atatea zeci de ani. Am vrut sa vad totul cu ochii mei si sa judec cu mintea mea. Am intalnit o lume extraordinar de diversa, imposibil de redus la cateva clisee pozitive sau negative. Dar atunci mi s-a parut, fara nici o-ndoiala, una dintre cele mai bune si mai frumoase lumi construite vreodata de om. Nu am intalnit acolo acel „comunism la varf“ despre care a vorbit cineva, nici puerilismul, nici „lipsa de radacini“, nici incultura, nici macar obezitatea pe care-ar produce-o hrana de la fast-foods. M-am intors din Statele Unite incantat si fericit, mai mult, mandru ca oamenii au putut cladi o asemenea societate.

La-ntoarcerea din tara insa, doi distinsi intelectuali romani s-au straduit, o noapte-ntreaga, sa ma convinga ca n-am vazut bine, ca am umblat peste tot in America avand ochii larg inchisi. Atunci am fost teribil de socat auzind ca pamantul pelerinilor si-al parintilor fondatori e, de fapt, „cea mai nedemocratica tara din lume“. Cum? Mai nedemocratica decat Cuba? Decat Coreea de Nord? Da, chiar asa. Si, pe masura ce whisky-ul isi cobora nivelul in sticla, America se zugravea tot mai monstruoasa. O dominatie a banului, a fortei militare brutale… Rasista, sexista… Distrugatoare a adevaratei culturi… Am facut in acea noapte greseala sa ma angajez in discutie. Inca nu stiam ca nu poti discuta cu oameni care deja cunosc adevarul absolut. M-am simtit adanc ranit in credintele mele si mai ales descumpanit: daca era chiar asa? Daca seductia superficiala si perfida a Americii (un fel de „Matrix“ sau de opiu pentru popor) imi anesteziase simtul critic? Mi-am revazut infrigurat lecturile si amintirile. Am recitit revistele cu dezbaterile din lumea americana… In ciuda avertismentelor vigilente ale celor doi, dragostea mea pentru aceasta lume – deloc ideala, asa cum s-ar fi vrut comunismul, dar in care eu am trait cateva luni experienta unei adevarate bucurii – a supravietuit. Si supravietuieste mai departe.

De-atunci, am suportat mai usor socurile succesive, tot mai intetite. Sa fii azi antiamerican e foarte „trendy“, chiar si-n Statele Unite. Eram la Berlin cand au cazut turnurile gemene. A doua zi, mii de oameni au iesit in strada nu in semn de protest impotriva terorismului international, ci contra militarismului american. O carte ca „Macdonaldizarea societatii“ „demonstreaza“ foarte serios ca restaurantele McDonalds, simbolurile Americii, sunt urmasele directe ale sistemului de incinerare a cadavrelor de la Auschwitz. Mi-am pastrat la urma exemplul cel mai simpatic. Un tanar antiglobalist protesta intr-o scrisoare, in „Dilema“, impotriva consumismului din lumea noastra alienata si povestea ca un prieten elvetian venit in Romania cumparase de-aici un sapun „Primavara“. Dar de ce, il intrebase junele, caci doar ai la tine acasa sute de feluri de sapunuri produse de marile firme. „Pentru ca miroase altfel!“, ii raspunsese elvetianul. Intr-adevar, mizeria miroase altfel, poate chiar fascinant pentru cel trait intr-o plicticoasa prosperitate.

Nu sunt analist politic, sunt un simplu muritor. In judecatile mele ma ghidez dupa ceea ce vad cu ochii mei. Incerc sa filtrez informatiile care vin catre mine si sa nu ma las manipulat sau sedus. Este, fireste, extrem de greu. Poate ca vreodata mi se vor deschide ochii si voi fi de acord cu poeta americana care vede-n tara ei un stat talharesc. Deocamdata insa, nici macar politica lui George Bush n-a reusit sa altereze splendoarea tomnatica a Americii mele, amintirile mele din Iowa City si San Francisco si New Orleans, alergarea mea de Forrest Gump prin peisaje ce nu erau de pe lumea aceasta.

Sunt independent si traiesc in US de multi ani. Desi l-am sustinut pe Bush acum patru ani am votat de aceasta data impotriva, nefiind insa convins ca un presedinte democrat cu o majoritate republicana in senat si casa ar putea face mare lucru din ceea ce a promis. Motivele votului meu sunt urmatoarele:

1. Administratia Bush s-a dovedit incapabila la nevoie sa protejeze America de un atac terrorist. Nu stiu convins ca democratii ar fi fost mai eficienti, dar pana una alta sa ramanem la fapte, nu speculatii.

2. Premizele razboiului din Irak s-au dovedit a fi false in cele din urma. Inventate? Nu stiu, posibil, sunt destule argumente de ambele parti. Ceea ce conteaza este ca SH nu reprezenta un pericol imediat pentru America, iar intre el si 9/11 nu s-a gasit o legatura directa. Un razboi pornit pe premise false este impardonabil pentru orice presedinte in exercitiu.

3. Administratia Bush a cheltuit iresponsabil in ultimii patru ani, ceea ce va duce la o incetinire a ritmului de crestere economica sau stagnare pentru o durata de cel putin cativa ani. L-am sustinut si sustin pe Bush in programul sau de scadere a taxelor, dar daca decizi sa aplici un asemenea program ce implica scaderea semnificativa a venitului, nu iti mai poti permite sa te lansezi comcomitent si iresponsabil in conflicte militare fara justificare cum a fost cel din Irak. Rezultatul: un deficit bugetar imens in numai trei ani. De platit insa, nu vor plati numai cei ce il voteaza pe Bush, ci si eu pentru greselile si ignoranta altora.

Sunt destui romani fie in America, fie in Romania care il sustin neconditionat actualul presedinte. Multi pleaca de la ideea falsa ca partidul republican este anti-comunist iar cel democrat apropriat organizatiilor de stanga din Europa. Apreciez si impartasesc convingerile anticomuniste ale acestora. In realitate insa, programul politic al democratilor americani este de centru-dreapta judecand dupa spectrul politic european, nicidecum de stanga. Destui intre democrati sunt social-liberali si financiar-conservatori, precum este cazul si multor independenti. Democratii in prezent sustin cresterea taxelor pentru cei cu venituri foarte mari, pentru sustinerea unor programe sociale care, desi necesare, sunt ignorate in general de republicani. In US exista trei partide de stanga, nici unul cu sustinere semnificativa: doua socialiste si miscarea verzilor care e mai mult un partid de socialisti cu preocupari de mediu, daca vreti. Deci, inca o data, pentru cei care cred ca democratii sunt ceva asemanator cu PSD-ul romanesc: partidul democrat, desi de stanga in comparatie cu cel republican, este de dreapta in comparatie cu alianta democrata din Romania, de exemplu.

Cateva lucruri care ar trebui sa-i dea de gandit domnului Ungureanu, ale carui articole recente, desi excelent scrise, denota o cunoastere limitata a motivelor ce stau la baza realegerii lui Bush:

– Cei care voteaza pentru Bush traiesc preponderent in regiuni rurale, sunt de varsta medie si inaintata, sunt credinciosi, nimic rau in asta, si eu ma duc regulat la biserica. In Romania un electorat cu caracteristici similare voteaza PSD-ul de patrusprezece ani. Exista vreo asemanare intre partidul republican si PSD-ul romanesc? Nu, cele doua partide sunt la poli opusi din punct de vedere politic. Electoratul pe care se bazeaza ambele organizatii, insa, se aseamana izbitor pentru ca si intr-un caz si in celalalt avem de a face cu o populatie in general conservatoare si relativ usor de manevrat politic.

– Manevrele politice la care au apelat republicanii de aceasta data au fost foarte eficace, iar raspunsul democratilor a fost intotdeauna fie inexistent, fie intarziat si slab. Un exemplu este prezenta pe buletinul de vot a unor intrebari cum ar fi introducerea unor amendamente la nivel de stat in privinta definirii mariajului sau restrictii privind recunoasterea drepturilor celor din cupluri homosexuale egale cu ale celor din cupluri heterosexuale, lucruri sensibile si opuse vehement de cei credinciosi. Introducerea acestor referendums a adus la vot o multime de persoane care, desi republicani sau conservatori fara apartenenta politica, ar fi stat mai degraba acasa nefiind chiar convinsi ca Bush face in prezent o treaba prea buna. Votand pentru referendums au votat si pentru Bush, mai degraba impotriva lui Kerry. O idée magistrala la care democratii nu au gasit replica.

– Am spus mai sus ca multi dintre cei ce au votat actuala administratie sunt usor de manevrat politic. Pe ce baza afirm acest lucru? Un exemplu este valorile morale ale celor doi candidati de care au facut atata caz republicanii in timpul campaniei. Amandoi candidatii au familii serioase, cu copii. Amandoi se duc in fiecare duminica la biserica, unul fiind catholic, celalalt baptist. In timp ce despre Kerry nu s-a auzit sa fi avut probleme sociale, Bush este cunoscut ca betiv in trecut si ca a consumat ocazional si alte droguri sociale. Nu am auzit nimic negativ inca de copiii lui Kerry, dar am auzit de fetele lui Bush care desi nu aveau varsta legala au fost prinse repetat prin baruri consumand alcool. Pe mine unul nu ma deranjeaza, fiecare este liber sa faca ce doreste si sa-si creasca copiii cum crede, dar cum au ajuns multi dintre sustinatorii lui Bush la concluzia ca si Kerry are valori morale mai slabe decat actualul presedinte? Cum au ajuns aceiasi sa vada in cuvantul liberal ceva urat, jignitor? Daca liberal inseamna sa fii pentru dreptul inalienabil al fiecarui individ sa-si randuiasca viata fara interferenta celorlalti, dreptul fiecarei femei de a decide cand sa aiba un copil si cand nu (cel putin in primele sase luni de sarcina), ori dreptul homosexualilor de stabili uniuni civile, atunci si eu sunt liberal si consider ca orice persoana democrata este liberala prin definitie. Cum de s-a ajuns ca un veteran de razboi decorat pentru meritele sale in Vietnam sa se apere impotriva atacurilor venite dinspre diferite grupuri pro-republicane care sustin, culmea ridicolului, realegerea unui presedinte care a fugit de razboi la vremea lui si, totusi, conduce o tara la razboi in prezent? Simplu – prin manevrarea politica a unor minti credule.

– Terorismul a fost al doilea motiv declarat de vot pentru Bush dupa valorile morale. Ori atacul terorist cel mai dureros pe teritoriul american A AVUT LOC in cursul administratiei Bush. Daca nu existau teroristi in Irak inainte de razboi, acum sunt cu duiumul, dovada ca metodele actuale nu sunt deloc eficiente. UBL, direct raspunzator pentru 9/11, se plimba liber, distribuie inregistrari video in care isi permite cu nerusinare sa lectureze publicul american si continua sa racoleze noi membrii pentru o organizatie criminala. Cum Dumnezeului atunci aproba unii ce a facut Bush pana acum in razboiul anti-terorist cand el este total ineficient? Doua motive: dezinformare si credinta multor simpatizanti republicani, dar si independenti, ca democratii sunt in general sovaielnici.

– Se intreaba cineva oare de ce, daca Bush este atat de eficient in combaterea terorismului international, iar Kerry, vezi Doamne, nu ar fi, cei din New York, cei care au suportat direct consecintele atacului 9/11 si care ar fi teoretic tinta principala a unor atacuri in viitor, au votat totusi impotriva actualei administratii in majoritate covarsitoare? Sa fie ei doar o adunatura de destrabalati “fara valori morale”, ori o adunatura de „liberali” nenorociti?

Sa fim bine intelesi: nu sunt dintre cei cu vederi de stanga care s-au transformat peste noapte in “pacifisti” si consider de exemplu ca razboiul din Afganistan a fost pe deplin justificat. Dar de aici si pana la a sustine neconditionat o administratie pe motive nejustificate dupa o multime de greseli comise intr-un timp atat de scurt, mi se pare cale tare lunga. Asemanator cu mine gandeste cealalta jumatate a publicului american. Imi scot palaria in fata strategiei excelente in campania electorala a republicanilor, si ii doresc actualului presedinte mai multa intelepciune in urmatorul mandat. In acelasi timp, le doresc democratilor sa gaseasca cel putin un strateg de talia lui Rove daca mai spera sa castige in viitorul apropriat. Celor dezolati de rezultatul acestor alegeri le sugerez sa gandeasca ca putea fii mai rau – mai sunt totusi numai patru ani si nu opt. Sper, insa, d-le Ungureanu, sa reflectati putin asupra celor scrise mai sus.

Textele de mai sus sunt scrise de doi autori: Mircea Cartarescu si Graham Frank. Care ale cui sunt nu vå va fi greu sa detectati, decelati, in fine… De cand l-am vazut intâiasi data pentru prima oara mi-am dorit acest text vârat in discutii tematice purtate de competenti anonimi. Daca nu acum, atunci la toamna. Cu vin si cu pastrama. De la pescarie, cu drag al dv. dl. Goe, cu un nisetru dinainte.

Inapoi la politica disperarii culturale

Se dedica stimabilului Neamtzu Tziganu:

Inapoi la politica disperarii culturale – Ralf DAHRENDORF

In urma cu cativa ani, istoricul Fritz Stern a scris o carte despre Germania intitulata „Politica disperarii culturale”. Autorul a folosit exemplul a trei scriitori de succes (acum dati uitarii) de la sfarsitul secolului al XIX-lea, inceputul secolului al XX-lea, pentru a arata aversiunea profunda a multor germani fata de lumea moderna, in special fata de economia de piata si de politica democratiei.

S-au schimbat multe de la era nazista. Triumful criminal si infrangerea sangeroasa a politicii disperarii culturale au fost urmate de un miracol economic care a facut din Germania una dintre cele mai prospere tari, cu aproape sase decenii de stabilitate democratica din ce in ce mai accentuata.

Cu toate acestea, Germania inca mai prezinta urmele unei atitudini care considera economia moderna drept detestabila si deschiderea tuturor frontierelor in vederea unei lumi globalizate drept inspaimantatoare. „Capitalismul pur” si „globalizarea” evoca imagini de groaza. Roiuri de „lacuste” capitaliste ameninta sa coboare asupra oamenilor lipsiti de aparare, care muncesc din greu – asta ca sa citez nefericita metafora folosita intr-un discurs recent de presedintele social-democratilor aflati la guvernare, Franz Muntefering.

Desigur, repulsia fata de economiile de tip liberalist si pietele globale nu se limiteaza la Germania. Un sentiment similar a constituit unul din motivele pentru care francezii si probabil chiar si olandezii au respins Tratatul constitutional al UE, pe care unii l-au considerat prea „anglo-saxon” in liberalismul lui economic.

Pentru multi, alternativa la capitalism si globalizare este o imagine idilica a „modelului social european”, pe care nimeni nu l-a definit deocamdata. Intr-adevar, ar fi dificil de facut. Politicile sociale in Europa – la fel ca si orice altceva, de altfel – variaza, iar atitudinile populare acopera un spectru de la protectionismul obosit si dorinta de subventii in cazul unora din „batrana Europa” la entuziasmul pietei libere manifestat de membrii mai recenti ai UE in Vest (Irlanda si Portugalia) si in Est (Polonia si Slovacia).

De fapt, cel mai laudat model social este mai mult un vis decat realitate, respectiv visul unei lumi comode in care un stat binevoitor are grija de noi. Aceasta lume a incetat sa fie viabila in mare parte din motive de demografie, de vreme ce solicitarile de asistenta in crestere se materializeaza in costuri inacceptabile.

Unii oameni – si chiar unii politicieni – stiu ca, la urma urmei, trebuie sa ne bazam pe propriile initiative si eforturi si profita de oportunitatile pietei deschise. Insa altii din Europa trateaza astfel de atitudini ca pe un desen animat, a carui explicatie ar putea spune in franceza sau germana: „auto-sustinerea este importanta, contam pe stat pentru aceasta”.

In spatele acestor diferente se afla traditii politice si culturale inradacinate, referitoare la rolul statului in viata de zi cu zi. Aici se vede cum SUA difera cu adevarat de Franta si Germania, in vreme ce Marea Britanie manifesta o lipsa de incredere in stat traditionala.

Dintr-un alt punct de vedere, aceasta este valabila si pentru Italia. Italia are de multa vreme un Partid Comunist mare, iar stanga ar putea ajunge la conducere inca o data; insa nu exista o opozitie evidenta fata de libertatile incurajate de capitalism. Polonia este o alta tara in care initiativa individuala o duce bine. Este inutil de amintit ca nu exista impedimente in cazul multora dintre economiile bine dezvoltate ale Asiei.

Toanele anti-capitaliste si anti-globaliste manifestate in alte parti ale lumii reprezinta o sursa de ingrijorare. In fond, cartea lui Fritz Stern a fost scrisa ca un avertisment la adresa pericolelor ridicate de o ura romantica fata de modernitate. Somajul ridicat, adeseori pe termen lung, si reducerea beneficiilor sociale alimenteaza, insa nu provoaca asemenea atitudini; radacinile lor politice adanc ingropate sunt mult mai importante.

Acelasi lucru se poate spune si despre consecintele lor. Un sentiment de frustrare, care rezulta dintr-un sentiment anti-capitalist si anti-globalist duce la o combinatie fatala de vise desarte („Franta pentru francezi”) si realitatea unor lideri nemilosi, poate carismatici, de dreapta (Jean-Marie Le Pen in Franta) si de stanga (Oskar Lafontaine si noul sau partid in Germania). Prosperitatea si libertatea vor fi victime, in cazul in care cei care profita de oportunitatile lumii noi nu vor triumfa.

Autor a numeroase titluri de succes si fost comisar european din partea Germaniei, Ralf Dahrendorf este membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie, fost rector al London School of Economisc si fost custode al Colegiului St. Anthony, Oxford.

Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2005.

http://www.project-syndicate.org

Diabolizarea Intelectualilor, minerii scriu acum articole in ziare

Inapoi in anii ‘90: de pe frontispiciul unui cotidian central lipsea ieri doar sloganul „moarte intelectualilor” pentru a fi din 15 iunie 1990, si nu din 27 februarie 2007. Celor mai cunoscuti semnatari ai „apelului intelectualilor” le sunt terfelite credibilitatea profesionala si biografiile personale in maniera FSN si in bine-cunoscuta traditie stalinista, pe care o credeam claustrata in paginile revistei „Romania Mare”.

Ceea ce urmaresc detractorii „Apelului intelectualilor” prin agresarea mediatica a lui Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Alexandru Zub, Radu Filipescu etc. este sa dovedeasca faptul ca ei nu au nicio competenta morala pentru a vorbi despre decomunizare si stat de drept. Atacul la persoana este cea mai facila, cea mai josnica, dar si cea mai eficienta manevra pentru a distorsiona mesajele si a macula ideile.

In acest caz, pentru a arunca in derizoriu pericolul ca Romania poate ajunge un stat captiv unor grupuri economico-politice. Metoda se aplica si lui Traian Basescu, in locul caruia putea sa se afle foarte bine Calin Popescu-Tariceanu, daca ar fi aparat aceleasi valori. Cum ridiculizezi campania anticoruptie daca nu afirmand ca Basescu este corupt si mincinos; Liiceanu, plagiator; Patapievici, fiu de nomenclaturist; Traian Ungureanu, vanator de functii.

Campania impotriva intelectualilor tinteste si majoritatea – prin resuscitarea sentimentelor anti-elitare insamantate de comunism -, si elita, prin asemuirea lor, subtila si manipulatoare, marilor ganditori sedusi de tirani. Liiceanu este acuzat nu numai ca l-a plagiat pe filosoful german Martin Heidegger – o invinuire caraghioasa si pentru un necititor de filosofie – dar implicit si ca este un fel de Heidegger al dictatorului Basescu. Pentru majoritatea poate inca sceptica fata de utilitatea intelectualului in societate exista stereotipiile „n-a creat locuri de munca”, „fluiera de pe margine”, „este vandut unor interese”. Imaginea intelectualului parazit, dusman al poporului, nu-i convinge pe ceilalti intelectuali, neimplicati, ezitanti sau pur si simplu moderati.

Lor li se livreaza nocivitatea angajarii ganditorului in politica, a fascinatiei pentru personaje de pe alte coordonate istorice, pledoaria pentru scepticism si sange rece. Daca intr-un caz sunt apelate emotii, in celalalt se face abuziv aluzie la istorie: Basescu nu este dictator, ci un presedinte supus votului, afirmarea statului de drept nu inseamna societatea fara clase, iar episodul Heidegger a fost explicat de alti ganditori (Habermas) tocmai ca o consecinta a neimplicarii intelectualilor germani in politica, in secolul al XIX-lea.

O frauda sentimentala si una intelectuala comise cu scopul de a trezi resentimentele impotriva intelectualilor activi in spatiul public, precum si de a-i stigmatiza in interiorul elitei ca fascinati de puterea lui Basescu. Dezonorarea in piata a intelectualilor contine si o amenintare implicita, sperie si separa: cine face ca ei ca ei va pati, va fi tarat in mocirla; un fel de minieriada psihologica.

Scris de: Geta Costea
La data: 2007-02-28// 01:02:10

Ghicitoarea zilei: Nascut in Olt, nu departe de Scornicesti, un haiduc al cuvantului, absolvent al facultatii de drept, poet si publicist (sub un pseudonim literar Pa…), aflat in conflict deschis cu regimul comunist, autor al unui important „manifest”, laudat candva de un mare critic literar, dar aflat practic in anonimat, fiind foarte putin cunoscut si apreciat astazi. Ghicitorilor recompensa. 

Hm! Niciun raspuns corect. Dezlegarea ghicitorii AICI.

Oh amurguri violete

Lumea se pre-face ca e in criza. Ma rog, daca trebuie. Cert e ca se preface foarte bine, are lumea asta un talent actoricesc ceva de speriat. In curand va fi atat de convingatoare incat se va convinge pe sine ca e in criza. Pe altcineva nici n-ar avea pe cine. Si atunci sa vezi distractie. Arabii se prefac a fi in revolutie. Revolutia de primavara. Zi de vara pana-n seara. Busuioc si iasomie. Chiar si evreii sunt in revolutie. La Tel Aviv. 😯 Anglia e cuprinsa de flacari. Jaf si pulbere, care va sa zica rivolutie. Dar ma rog, toate astea sunt prostii de tinut paginile ziarelor. Falimentul natiunilor, imperiilor, multiculturalismului, corectitudinii politice, comunismului, anti-comunismului, bla, bla, bla, si asa mai departe, in rest he-he-he, halte, triaje, inter-statiile amagirii… Vara si fum.

Revenind la lucrurile importante, adica la informatiile valide ca stiri, ar fi de mentionat ofensiva jurnalistica a d-lui Plesu. Dl. Plesu, cu un trecut foarte multicultural, se specializase in ultima vreme intr-un domeniu relativ ingust: editorialismul. Omul-editorialist a trait o vreme pe spatele notorietatii criticului de arta, scriitorului, filosofului, ministrului, consilierului etc… Si n-a trait rau. Dar orice lucru bun are un sfârsit.  Incet, incet, articolele d-lui Plesu au devenit stereotipe, previzibile, iar stilul sau friza (superb verb: a friza – frizare) manierismul. Inertia cititorului la perceptie a oferit un usor ragaz de gandire ziaristului. Solutia a fost simpla, ca orice solutie geniala.

Dl. Plesu vorbeste germana culta. Si o vorbeste des. Articolele sale recente (post-moderne) abunda de insertii in limba germana culta. Britanicii intercepteaza degeaba (s-ar zice) mesajele in germana pentru ca sunt criptate. In mod paradoxal insa englezii nu au nevoie sa descifreze mesajele germane pentru a intelege manevrele masinii de presa germane. Nu. Pot trage concluziile necesare analizand pe calculator starea de agitatie si febrilitatea, usor de constatat in numarul, lungimea si frecventa mesajelor. Herr Plesu a scris despre b-a-s-e-s-c-u, in (doar) cateva saptamani, mai multe articole decat in intreaga sa cariera jurnalistica.

Intr-o campanie publicitara cu premii importante (in bani si excursii) se organizase un concurs cu public pentru stabilirea celui mai important om al tuturor timpurilor. Surprinzator (oarecum) premiul a fost castigat de un evreu care a declarat ca cel mai important om al tuturor timpurilor ar fi fost Isus Hristos. Crestinii care au declarat acelasi lucru n-au castigat nimic. Intervievat ulterior castigatorul premiului a mentionat ca el stie foarte bine ca cel mai important om al tuturor timpurilor a fost Moise, dar business is business. Cert este ca Isus Hristos se vinde bine, cu conditia sa fii in postura de a-l vinde. Altminteri nu.

Tot asa, pe vremuri, Ion Iliescu avea un talent uluitor, amintit intr-un articol memorabil de nu mai putin memorabilul Tudor Octavian, acela de a trezi geniile adormite in orice ziarist. Cum scria cineva despre Ion Iliescu, cum  se nastea pamfletarul cel mai genial in dânsul, altminteri nesofisticat condeier, gondolier sau ce-o fi fost acolo, cu pix sa fie.

Andrei Plesu avea in stoc, din pozitia sa de Iuda potential o comoara de stiri anecdotice si concluzii prêt-à-porter despre mântuitorul Basescu. N-avea nervul necesar pentru a le vinde fara motiv. Cand deoadata, taman la pont, Traian Basescu i-a livrat pretextul perfect: crima de lezmajestate, si odata cu ea iesiriea din dilema. Dand curs cererilor vechi si constante venite de la cititori, opinia publica cum ar veni, 😉 avand pretextul, intr-o economie de piata, avand si arma, avand mobilul (mentionat mai sus in pargraful 2), numitul Andrei Gabriel Plesu, ziarist, a apasat pe tragaci, dupa ce fixase initial pozitia selectorului pe foc automat. Basescu cade secerat. Tradatorul Plesu urmeaza sa se spanzure. Sau nu. Basescu se ridica intr-un cot si trage un foc cu foc in mirul lui Andrei. Andrei, Andrei, ridica-te. Ridica-te Andrei. Andrei se ridica si scrie o alegorie. Apoi, in fine impacate, reincep eterna pace.

P.S. Totusi articolele cu gloante oarbe ale tradatorului de forma si de presa Plesu sunt, fiecare in parte, cate o micuta capodopera a genului (geniului) subliminal, intesate cu adevaruri de bine, in/formativ-inofensive, de opinie, pe sfarsit de mandat doi. Despre curajul pierdut al lui Basescu, despre lipsa sa de apreciere pentru „oamenii cu carte”, cat si despre felul in care-l introducea pres. Basescu pe cons. Plesu („El e Plesu. E un geniu”) la intalniri politice sau administrativ-prezidentiale, vom mai avea ocazia sa mai vorbim, ca si despre frumusetea pierduta a vietii. Doar se apropie cu pasi mari zi aniversara 😉 23 August, ziua insurectiei armate antifasciste si antiimperialiste.  63 de ani. La multi ani, sanatate si bucurii tuturor celor care o serbeaza. Mi-e dor de-o defilare ca de nenea.

Un aricol cu adevart curajos al d-lui Andrei Pleu se gaseste AICI in concubinaj (menage a trois !?) cu o misterioasa disparitie si cu un paradox al deplasarii spre rosu. O lectura nerecomandata celor care cred in planeta X.

Update. Merita sa ascultati:

Mai multe amanunte gasiti AICI, la Carmen pe baza unei recomandari facute de catre Tiberiu, AICI.

Continuum, x, y, z

x.  Intr-o dimineata oarecare cetateanul George B. gaseste pe noptiera, intr-un dosar cu coperti grena, scenariul unui film si un biletel din partea lui Regizor. Nedumerit si abatut cetateanul George B. isi toarna un pahar inalt cu lapte batut, apoi deschide agale si parca cu teama dosarul cu coperti grena. Incontinuare abatut soarbe din laptele batut si, din ce in ce mai mirat si intrigat, se lasa absorbit de lectura. Spre amiaza, inainte de a i se face foame, realizeaza brusc cateva lucruri esentiale.

              1. Rolul ce-i fusese propus de care Regizor nu e principal.

              2. Exista scene in care este atins pe gura cu buze de femeie.

              3. Numele personajului nu este Leo ci Belciug.

Tremurand de revolta si enervare cetateanul George B. isi baga picioarele in papuci si luand dosarul cu sine se deplaseaza cu pasi fermi pana la toileta. Arunca dosarul cu biletel cu tot in weceu si trage apa. Dosarul rezista. Cetateanul insista. Dupa a treia tragere dosarul se duce. La vale. Cetateanul se duce si el. La Parlamentul european. Pe drum sopteste incet, ca pentru sine:

De un dor fara satiu-s învins
si nu stiu ce sete ma arde.
Parca mereu din adînc,
un ochi rapitor de Himera
ar vrea sa ma prade.
Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino în spatii,
izvoare sub luna, ori dornica ciuta,
nimic nu ma stinge, nimic nu ma alina
si parca-as visa o planeta pierduta.
E atîta nepace în sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins…
Un dor fara satiu m-a-nvins,
Si nu stiu ce sete ma arde mereu.

y.  Mi-e si mie un dor fara satiu de orice atingere, de materia mea in contact cu materia ta. Caci niciodata materia mea n-a fost in atingere cu materia ta. Suntem prea incarcati de electricitate si prea goi de materie, dar totusi scânteiem sub-atomic incercand cu disperare sa ne atingem odata si odata, proton la proton. Ma si mir ca-mi poate fi atat de dor de ceva ce n-am avut niciodata.

z.  Desi, ca bloggari, imi sunt in/amici buni intr-un razboi inter-egoic destul de a/nost/im, si cu toate ca imi sunt cvasi-indiferenti ca persoane, gasesc de cuviinta sa repet ca fenomenele Padina si Tudoran nu se bucura de atentia pe care ar merita-o. Sunt mai anonimi decat ar fi normal. Despre fenomenele Padina si Tutoran ar trebui vorbit mai mult, mai altfel, mai nu stiu cum. Din pacate (…) cei doi sunt inca vii si foarte rezistenti la luarea in dezbatere a fenomenelor care-i imbraca. Cat vor fi inca vii si recalcitranti nu se va putea vorbi despre ei… deact asa, sporadic, pe sest, in petale fara sepale si-n corole fara pistil si fara petziol. Paradoxul trist al celor doua fenomene este ca de indata ce apartinatorii vor muri, nu va mai fi deloc imperioasa vorbirea despre fostele fenomene, foneme, sunete si sub-sunete, mai anonime azi decat ar fi normal.

Darwin epistolar. Scrisoarea II si III.

Am avut intotdeauna convingerea ca Universul este creatia lui Dumnezeu si ca El nu si-a abandonat niciodata creatia. In toate cercetarile pe care le-am intreprins, in toate teoriile pe care le-am adus in lumina cuvintelor, am fost pus in miscare de o intrebare al carui raspuns l-am crezut accesibil oamenilor. O intrebare simpla si modesta: …

Darwin. Scrisoarea II.

Darwin. Scrisoarea III.

5 August. Marin Preda

Putini isi amintesc despre faptul ca 5 August este zi aniversara in literarura romana. Azi Marin Preda ar fi implinit 89 de ani. Printre cei care si-au amintit se afla scriitorul Dorin Tudoran care-l rememoreaza in felul sau pe Marin Preda: AICI.

Update: Si pentru ca tot veni vorba despre scriitori importanti, as vrea sa semnalez un articol al unuia care are calitatea rara de a fi in plus onest si modest (Despre o decoratie) si care rastignit alegoric i-ar putea avea in preajma sa (de-a drepta si de-a stanga) pe dizidentii Padina si Tudoran, intr-un triptic de-a dreptul vizionar. In literatura.

Tribunalul de nebuni si lunga vara fierbinte

Onorata instanta

Sunt un om liber. Liber inclusiv sa mor. Adica sa devin nemuritor. Liber sa spun oricand, orice, orice-mi trece spontan prin cap. Liber sa inventez si sa improvizez orice altceva atunci cand nu-mi trece nimic-nimic prin cap si liber sa aleg liber oricare dintre prea multele lucruri care-mi trec prin cap in aceeasi clipa despre care este vorba in propozitie. Sunt liber sa fiu prizonier…

Uitarea este atunci cand se pierde irevocabil o metafora, o idee, o alcatuire de cuvinte, care-mi traverseaza in-tâmpla-tor mintea, in timp ce sunt la volan, la prasit, la cumparaturi sau la sedinta cu parintii, inainte a o putea asimila sau comunica altora ori posteritatii sau inainte de a avea ragazul pentru a-i realiza pe deplin subtirimea, inconsitenta, zadarnicia. Acea e uitarea. Dupa cum trecutul este ceea ce scapa uitarii… Trecut-viitor, memorie-imaginatie.

Matematicianul rus 😉 Grigori Perelman a rezolvat Conjectura lui Poincare (un amic de-al meu, nu-l stii tu) si apoi, ca un borfas misel, mizerabil, trufas, arogant si impertinent, insolent, insolat, demodat si futil, a refuzat premiul de un milion de dolari pus pe capul conjecturii. Adevarul e ca facea mai mult. Da’ totusi si Grigore asta cât voia? Un miliard? Un triliard? Sa fie stapanul FED-ului si al tiparnitzei? E pe dracu… Nesatul. O sa vada el pe dracu. Auzi la el:  „Stiu cum sa guvernez Universul. De ce trebuie sa alerg dupa un milion?”

In schimb ne putem pisa cu succes pe eroii care cer recunostinta patriei. „Pâna atunci, si pâna când patria-mi va fi recunoscatoare, Dzeu cu mila, fratioare…”

Onorata instanta sunt un om ocupat. N-am timp nici sa mor.

Scriitorul Woody. Woody Allen: Viata e o partida de poker pe care o joci zilnic cu Moartea. Stii povestea!

Daca n-ai facut greva foamei la timp acum faci foamea. Ca artist. Daca ai facut-o o mai faci. Ca magarul lui Nastratin.

Creatia artistica este efect al dumnezeirii remanente nu a instantierii lui Dumnezeu in vreun prapadit de muritor chior ori fara un chior. Artistii nu sunt surogate ale lui D-zeu, inlocuitori fara cofeina, ci norocosi aflati, intamplator,  in rezonanta cu radiatia remanenta a lui Dumnezeu in univers (3 K, pentru cine stie).

Memoria materiei este atunci cand fiul meu de doi ani, trezindu-se dimineata, ma recunoaste si-mi zambeste.

Planeta OU? Aiurea! De trei ori aiurea. Bic-Zbang. Planeta sperma – Planeta testicul cu 7 miliarde de spermatozoizi: participanti ad hoc la o proba olimpica de inot in care numai castigatorul evolueaza. 😉 Spermatozoizi ar fi deci, s-ar mai gasi (7 miliarde e un numar maricel nu? Poate cam prea maricel). Dar ouvule? Ovule avem? Numai unul? Si muzele? Muzele ce fac? Nu mai ovuleaza deloc, deloc? Mama lor de curve.

Containerul urias – Universul – o puscarie infinita. Mare lucru nu poti face din interiorul materiei care este constransa sa urmeze legi deterministe. Faci ceea ce faci, facut deja, Dumnezeu exista (trebuie sa existe) pentru ca Universul in sine, singur, ar fi prea putin. Si n-ar putea functiona autonom decat spre stingere. Un container atat de urias (poate nu-ti dai seama cat de urias) doar pentru omuleti? Bullshit. O asemenea risipa chiar si din partea Unuia care-si permite (orice) este greu de acceptat ca model de Univers. Univers care contine omul. Un mare cacat stimati telespectatori. In reluare, joi pe programul doi. Doi si-un sfert.

Blogosfera este un spatiu al ratarii, destinat anonimilor. Un spatiu al confortului obtinut din compromisuri rusinoase si complacere in anturaje facile. In fond cei care isi pun numele in clar si-si ofera persoana acestui spatiu iau in desert numele. Propriul nume si numele Domnului. Macar de rusine n-ar trebui sa-si vanda numele in spatiul ratarii pentru a cersi: bani, recunoastere, atentie, mila, respect.

Ideala este situatia in care un blogger (nascut din dorinta de a vorbi liber ???!!! dar nu singur ci cu public) atrage forumistii de care are nevoie si pe care-i poate duce. Dramele se nasc atunci cand un asemenea specimen uman ori nu reuseste sa atraga pe nimeni ori reuseste cumva sa atarga forumisti pe care nu-i poate duce. La limita exita drame si mai mari de bloggeri care au nevoie doar de forumisti pe care nu-i pot duce si cu care se si intalneste. Tragedia e garantata.

Cat de liber poti fi vorbind unui public de care este dependent? Cât de liber iti poti alege temele, subiectele, predicatele, verbul, dansul? Cam atâta: [ ø ].

Polka-n-trei-pasi. Nu prostii. Ca acuma.

Mâncare de pui sub capac de pâine

Mâncare de pui sub capac de pâine (de la o gospodina microbista in statia de tramvai la Bucur Obor)

Nu am crezut niciodata sa ajung sa spun despre o mancare de pui ca a fost pur si simplu divina, si asta, pentru ca nu iubesc in mod deosebit puiul si acest tip de mancare se afla ultimul pe lista retetelor pe care le prepar in rarele ocazii cand cumpar pui.

In general nu sunt un fan al mancarurilor de pui cu sos si de cate ori cumparam pui prefer sa il gatesc intreg si cat mai condimentat pentru ca puiul are o carne destul de fada. Printre preferatele noastre se numara si Puiul in crusta de sare, Puiul la rotisor si Puiul umplut cu lamaie.

Ei bine, antipatia mea fata de mancarea de pui, a disparut complet imediat dupa ce am gustat din aceasta mancare care are un gust cu totul special si asta datorita vasului de lut in care a fost pregatita si a capacului de paine care a conservat toate aromele.

Ingrediente:1 kg de pulpe de pui 400 gr rosii 100 gr masline 1 catel usturoi 1 pahar vin alb 400 gr ciuperci champignon 2 rosii deshidratate 1 ardei iute uscat patrunjel 2 frunze de dafin

Pt capacul de paine:300 gr faina 10 gr drojdie proaspata cca 160 gr apa calduta 1 lingura ulei de masline 5 gr sareIn plus: 1 lingura de faina 2 linguri de apa

Intr-un vas de lut, punem la calit in 2-3 linguri de ulei de maline, 1 catel de usturoi necuratat dar zdrobit cu muchia unui cutit. Dupa 2 minute, adaugam pulpele de pui taiate in doua si le lasam pe foc mic pana prind culoare. Dupa ce s-au rumenit, adaugam 1 pahar de vin alb iar in momentul in care alcoolul s-a evaporat adaugam maslinele, rosiile taiate in bucatele, ciupercile (daca sunt mari le taiem in doua, daca nu, le lasam intregi), rosiile deshidratate tocate marunt, patrunjelul tocat si foile de dafin,

Acoperim cu capac si lasam la foc mic cca 30 minute. Din cand in cand, intoarcem puiul de pe o parte pe cealalta.

Intre timp, ne ocupam de capacul de paine. Punem intr-un vas faina iar in centru adaugam drojdia dizolvata in apa calduta si uleiule de masline. Incepem sa framantam si cand prinde consistenta adaugam sarea.

In functie de tipul de faina folosit, aluatul poate mai cere putina apa. Adaugati lingura cu lingura pana ce obtineti un aluat elastic care nu se mai lipeste de mana.

Luam cratita de pe foc si o lasam cateva minute sa se racoreasca.

Intr-un vas micut, amestecam 1 lingura de faina cu cca 2 linguri de apa astfel incat sa obtinem un aluat fluid ca cel de caltite.

Intindem aluatul de paine intr-o foaie subtire, mai mare decat diametrul cratitei. Ungem cu o pensula bordura cratitei si cam 2 cm din partea exterioara a ei cu aluatul fluid, indindem aluatul de paine pe intreaga suprafata a cratitei si il presam bine. Aluatul fluid are rol de “lipici” asa ca nu va speriati ca o sa va treziti cu capacul in cratita pentru ca o data bagat la cuptor va creste frumos.

Bagam cratita la cuptor, la 180 grade, cuptor preincalzit pentru 30 minute sau pana ce capacul de paine se rumeneste frumos. Daca vreti sa faceti cateva decoratiuni din aluatul ramas, nu le adaugati pe capac decat dupa ce aceasta s-a umflat in cuptor. cand vedeti ca s-a bombat, deschideti usa cuptorului, adaugati decoaratiunile si inchideti repede usa cuptorului.

Il prezentati la masa cu tot cu capacelul de paine rumenit pe care il taiati in fata musafirilor.

Capacul are un gust absolut delicios asa ca poate fi servit alaturi de mancarica.

Putem pregati in acest fel orice tip de carne: vita, porc, miel, oaie, iepure, curcan, vanat, etc.

Pofta buna va doresc!!

P.S. Reteta puiului la capac s-a imbracat in strai literar, pre versurile tantii Mitzii AICI, ca dovada ca arta literara si arta culinara merg mana-n mana. Pofta buna si lectura placuta.

Despre normalitate si auto-gol

Despre „normalitate”, dar nu despre aceea pierduta in intalnirea ratata la Ateneu de catre conul Dorin impotriva lui Niky Manolescu, si despre autogol ca forma de consolidare a bizarului colectiv.

Spre deosebire de alte genuri literare, stirile de presa traiesc foarte putin, o zi sau cel mult cateva zile. Se nasc, isi consuma rapid gloria efemera, iar apoi, in mod miraculos, se sting ca si cum n-ar fi fost. Presiunea de a consuma stiri este atat de mare incat arareori vreuna are ragazul de a arde complet. Cel mai adesea, pe baza unui mecanism extrem de bine reglat, orice stire noua se va amorsa intocmai si la timp pentru a stinge alta care a facut fum si flama dar nu si scrum sau lumina. In aceasta lume „coada de peste” este la mare putere (nu capul de peste). Ca „ziaristii” uita sa re/vina cu deznodamantul anchetelor ori informatiilor incendiare, explozive, decisive poate avea explicatii plauzibile, dar felul in care si cititorii uita sa-si doreasca aflarea continuarii este o enigma de nedezlegat. Faptul ar putea fi in sine „o stire”. Astfel se face ca dezvaluirile generalului Pitulescu au ramas vesnic pitulate, ca procurori si generali s-au sinucis intr-o discretie postuma cel putin bizara, sau ca lista lunga a agentilor de influenta din redactiile ziarelor importante a ramas o amintire pe apa (grea) a sâmbetei nelucratoare. Epigramele, diagramele si stenogramele, inregistarile si interpretarile care o facut cicloane in istoriea clipei trecute sunt acum trecute sub tacere. Pe cine mai intereseaza, de exemplu, faptul ca in preajma celor mai recente alegeri prezidentiale s-au intamplat lucruri vizand paranormalul cel putin. Guvernul a fost demis (caz unic in istoria post decembrista) fara nicio legatura cu performantele acestuia sau cu starea natiunii ci doar pentru a bloca un candidat anume. Isi mai aminteste cineva cata energie si elocinta s-a consumat in incercarea de a demonstra „logic” faptul ca numirea premierului nu este atributul presedintelui? Desigur ca nu.

Imi amintesc, intamplator, ca asistand la discutiile extrem de nostime de pe blogul cu acord global intelectual al politicianului Adrian Nastase, nu ma puteam minuna indeajns ca data scrutinului se apropia vertiginos in timp ce Nastase evita cu cerbicie sa-si exprime explicit sprijinul pentru candidatul partidului sau: Mircea Geoana, insistand exclusiv pe ideea ca eliminarea lui Basescu, echivalenta in mintea sa cu intoarcerea la „normalitate” (pe care o predica cu mare avant si speranta), este prioritatea. Am ramas chiar cu impresia ca in ceea ce priveste raii cei mai mari pentru Nastase (cel mic) in functia de presedinte erau, in ordine, Geoana si abia apoi Basescu. Prefigurand vizita de relaxare a colegului Mircea la sap-ul lui Sorin Ovidiu, Adrian s-a scufundat intr-o fundatie a lui Dinu, intr-o intalnire, uitata azi, spre promovarea reciproc avan/tajoasa a crinului de gradina, corcit cu gaina de Cornu. Ce istorie fabuloasa s-ar putea scrie cu lucrurile ramase nespuse sau nefacute in spatele stirilor cu ardere incompleta.

Aproape fara nicio loegatura cu cele mentionate mai sus reiau un comentariu postat (fara succes) pe blogul lui Adrian Nastase, scris cu convingerea ca Basescu avea sa piarda alegerile impotriva cuplului de comici Mircea-Crin cu sprijin unanim.

Ce este aceea „normalitate”? Pentru un surdo-mut din nastere normalitatea este linistea desavarsita. Scos miraculos din surzenie pentru cateva ore se va trezi in mijlocul unui vacarm neinteligibil si insuportabil. In absenta unei pregatiri si informari adecvate va tanji dupa intoarcerea la „normalitate”. Profesorul platit de la buget care preda limbajul semnelor pentru surdo-muti va face galagia cea mai mare (exprimandu-si desigur bucuria) dar va pleda pentru intoarcerea la „normalitate” pentru a proteja cetateanul impotriva stresului informational. Normalitatea in Romania inseamna asadar, pe deasupra, Geoana-presedinte. Iar pe dedesupt… Tot intoarcerea la normalitate. Care normalitate? 1984? 1989? 1990? 2000?

INTRODUCERE: Indeobşte liniile de demarcatie intre anarhie, democratie si totalitarism sunt relativ clare din majoritatea punctelor de observatie posibile ale unei societati. Desigur ca acest context relativist ofera si niste nivele de observatie din care exista posibilitatea unei abordari (bine fundamentate) in care cele trei feluri de manifestare sociala sa fie considerate simple aparente, cazuri particulare ale uneia si aceleiasi esente care guverneaza (dez)organizarea sociala si mai ales meta-sociala a colectivitatilor umane. Dintr-un punct de observatie plasat pe un astfel de nivel se poate demonstra destul de riguros ca nu exista deosebiri esentiale intre felul in care este organizata politic societatea capitalista americana (de ex) si societatea socialista multilateral dezvoltata de tip ceausist (chiar daca deosebirile aparente pot fi destul numeroase). Desigur ca o astfel de abordare si o discutie pe aceste coordonate ar putea fi foarte interesanta chiar si intre „sociologi” amatori (ca noi toti, cei de pe acest blog) doar ca, in contextul crizei economice, politice, a campaniei electorale si a orientarii perene a acestui blog, o asemenea propunere de dezbatere ar fi (putin spus) inoportuna. De aceea ne vom rezuma (sic) sa luam in considerare doar locul geometric al punctelor din care anarhia, democratia si totalitarismul nu pot fi confundate. Exista desigur o serie de detalii specifice care contabilizate cantitativ pot califica o societate pentru incadrarea intr-una dintre cele trei categorii pomenite, intr-un interval oarecare de timp al existentei sale. Odata catalogarea acceptata se vor putea desigur identifica in intetiorul acelei societati anumite elemente care pot contrazice incadrarea respectiva. Intr-o oarecare masura anarhia, democratia si totalitarismul pot coexista in acelasi corp social. In totalitarism pot exista perioade de dezghet ideologic (cu aparenta democratica) si/sau miscari anarhice subterane dupa cum in democratie pot exista autoritatrisme care pot avea aparenta dictatoriala sau disolutii ale autoritatii specifice anarhiei. Si ce exemplu mai potrivit pentru aceast gen de mixtura poate fi decat tara si timpul in care traim.

CUPRINS: Romania este acceptata (aproape unanim, in interior si in exterior) ca tara in care societatea este organizata institutional dupa aparente democratice (ale unei democratii poate „originale” dar in nici un caz ale unei „democratii populare”, daca va mai amintiti sintagma). Cu toate astea, accente ale anarhiei si totalitarismului sunt foarte active. Exista unele detalii comune intre anarhie si totalitarism dintre care as vrea sa amintesc (a) starea de confuzie sociala (totala sau… respectiv ideologica) intretinuta sistemic, (b) caracterul arbitrar al deciziilor cu impact social (fara acordul sau consultarea membrilor societatii, de obicei in detrimentul acestora si in avantajul unei caste favorizate) si (c) permanenta unui absurd sesizabil in cotidian care pare ca guverneaza luarea unor decizii care nu sunt in favoarea nimanui ci mai degraba in defavoare tuturor. Confuzia, arbitrariul si absurdul sunt elementele care altereaza dramatic democratia institutionala (catalogata frecvent in Romania ca fiind, vai, fragila si de „tranzitie”) precum si relatile (macro si micro) sociale actuale in Romania. In Romania (cea care a consemnat existenta unei coruptii profunde fara corupti) exista anarhie fara anarhisti si totalitarism fara dictatori. Daca totalitarismul de tip ceausist era rudimentar cu organizare piramidala cel din zilele noastre este cinic, difuz si impersonal dar nu mai putin „eficient” si infricosator, pe alocuri chiar mai infricosator decat cel ceausit prin abilitatea sa de a functiona in conditii de aparenta democratie institutionlala. Este infricosator cum un astfel de sistem fara chip a reusit sa puna in miscare si sa intretina un mecanism atat de sofisticat si performant care integreaza elemente si resurse atat de eterogene, reusind practic sa izoleze fenomenul „Basescu”, sa-l discrediteze si diabolizeze in asa masura incat sa poata trece nestingherit la sfidarea fatisa a normelor democratice, a legilor si Constitutiei si a oricarui bunsimt. Pentru blocarea candidatului Basescu au fost suspendate, pana la noi ordine, Constitutia, normele internationale, angajamentele internationale ale Romaniei, interesul national, logica si ratiunea. Ce disperare a impins oare sistemul spre acte „electorale” de asemenea anvergura precum daramarea guvernului (fara nicio legatura cu performantele guvernului si fara niciun scrupul in pastrarea aparentelor) sau sfidarea Constitutiei prin respingerea apriorica a oricarui premier si guvern propus constitutional in conditiile in care este vital ca Romania sa aiba un guvern legitim capabil sa-si asume obligatiile internationale, sa propuna bugetul si sa organizeze alegerile prezidentiale? Nu va inspaimnata oare puterea unei astfel de entitati capabila sa actioneze astfel, arbitrar, abuziv impotriva unui candidat, individ, presedinte ales al Romaniei, „dictator” sau ma rog, „dictator in devenire”? Ciudat. Daca acest sistem il poate elimina astfel pe candidatul/”dictatorul” Basescu fara urma de grija pentru salvarea aparentelor democratice ce poate face atunci acest sistem unui cetatean oarecare care ar da fie si numai impresia ca poate deranja semnificativ sistemul? L-ar anihila desigur fara urme, fara ecouri si fara regrete. Si ca o fina ironie a soartei, componenta totalitara a societatii isi ingaduie cu cinism sa nu aiba un lider credibil, o tinta. Succesul va fi deplin atunci cand va reusi sa-l inlocuiasca pe „marele harţuitor al sistemului” cu „prostanacul amorf al sistemului”. Ce decredibilizare mai mare poate sa-i fie oferita post-mortem invinsului Basescu decat inlocuirea sa cu un „nimeni” al soacrei? Sau evenentual, la alegere, cu una din lichelutele crin-sorin? Niciuna!

Probabil ca Basescu va pierde alegerile in turul doi invins de sistem prin itermediul unora dintre fostii sai alegatori pe care sistemul i-a convertit cu rabdare si abilitate in adulmecatori de crin prin dezgustare mediatica. Oameni cu o oarecare educatie (cel putin in acte) dar suprficiali si fara apetit pentru urmarirea in profunzime a fenomenului politic au auzit in mod repetat la televizor ca Basescu este betiv, curvar, securist, comunist, ca ne face tara de ras si nu ne reprezinta, ca e scandalagiu, dictator si ca in genere face si spune numai prostii si ilegalitati. Oamenii aceia oarecum educati (in acte cel putin) dar superficiali s-au saturat, s-au scarbit sa auda acest zgomot de fond (cu sau fara suport in realitate, nu conteaza), iar solutia care le e la indemana este sa voteze impotriva lui Basescu. Sunt singurii dislocati din categoriile traditionale care votau „tematic” la precedentele alegeri si ei vor face diferenta. Nu talibanii „odiosi” (sa-mi fie ingaduit sa folosesc acest „sinonim” pentru creatorii de ode la adresa lui Adrian Nastase, vultur sacru si brad verde) care s-au radicalizat in psd-ism intr-atat incat vor accepta sa manance „geoana” doar in turul doi. Dupa aceea vom vedea, din pacate, destul de repede de ce se dorea eliminarea lui Basescu dupa ce s-a reusit convingerea sistemul imunitar al societatii ca anticorpul ar fi un microb.

In loc de CONCLUZIE: Romanii regreta comunismul si executia sotilor Ceausescu!
Romanii il considera pe Ion Iliescu cel mai respectabil politician al ultimilor 20 de ani!
Romanii il considera pe Adrian Paunescu cel mai respectabil scriitor al ultimilor 20 de ani!

Ion Iliescu, cel care va ramane in istorie ca parinte al mineriadelor si al capitalismului de cumetrie in perioada de maxima inflorire este „scos” de romani cel mai respectabil politician al ultimilor 20 de ani!

Adrian Paunescu care nu a mai scris nimic in ultimii 20 de ani si care a parazitat (capusare politica) „gloria literara” pe care o avea inainte de 89 prin cele 100 de poeme bune pe care le-a scris pentru a le ingropa in tone de rahat pana la invizibilizare este „scos” de romani cel mai respectabil scriitor al ultimilor 20 de ani?

Ce alte mostre de confuzie ar fi necesare? Aici, pe acest blog pe care intr-un ipotetic sondaj de opinie 95% dintre participanti ar putea jura ca Ciutacu este peste Patapievici la orice capitol, iar 95% dintre acestia ar si crede sincer ceea ce afirma. Ce alte mostre de absurd ar fi necesare intr-o tara in care ratarile lui Basescu se masoara prin exuberanta cu care Adrian Nastase zburda prin televiziuni pentru a afirma ritos ca interesul national coincide cu eliminarea celui pe care-l identifica a-i fi dusman personal, fara ca vocea sa-i sune catusi de putin fals?

Ma amuza de pe acum felul in care obisnutii acestui blog se vor raporta la presedintele Geoana in viitor si la cat de util va mai putea fi blogul ca instrument politic in mana lui Adrian Nastase care desigur spera acum sa nu mai aiba nevoie de un astfel de instrument pe care l-ar putea transforma, in fine, intr-o arena a dialogului si a dezbaterilor echilibrate si echidistante. Din pacate nu va fi sa fie. Din pacate pentru dezbatere, dialog si echidistanta, desigur. Prevad totusi ca anumite cariere politice vor fi irefutabil infundate, indiferent de rezultaul scrutinului prezidential, pe care-l voi urmari la televizor, inclusiv prelungirile care se vor incheia, prevad, cu un gol de aur.

Haiku vara

Cu zvonuri surde Se trage chiar în mine Sunt numai ţintă. ============================ Cât îți e de greu? Hai, spune-mi că mă iubești Puternicule! ============================ Răniți de valuri Nedumeriți și singuri Stabilopozii. ============================ La est de Eden O nuanță de durere Te nasc din coastă. ============================ Grele de fluturi În livezi pustiite Hulpave omizi. ============================ Brumă căzută Mă doare ca o rană Floarea de cais. ============================ Plin de iubire Să cad din nou în sine Floare de cires. ============================ Nuntă în iarbă Timp suspendat în amor De crini împietresc. ============================ Faţă în faţă Iar exces de cuvinte Eşti in pericol! ============================ Pentru iubire si pentru ura Am strivit o musca si am oferit-o Unei furnici. ============================ In cantecul greierului Nici un semn nu prezice Cat de curand va muri ============================ Langa batrana mea casa Pe care am parasit-o Ciresii sunt in floare ============================ Chiar pe picioarele mele Cand ai ajuns aici Melcule. ============================

Si cateva a caror traducere ad hoc din engleza in romana n-a reusit sa-mi sune defel. Poate se vor gasi hackeri de haiku care sa le patrunda codul muzical si sa-l deconspire in limba romana. A sudden shower falls – and naked I am riding on a naked horse! ============================ I kill an ant and realize my three children have been watching. ============================ First autumn morning: the mirror I stare into shows my father’s face. ============================ On New Year’s Day I long to meet my parents as they were before my birth. ============================ You rice-field maidens! The only things not muddy Are the songs you sing. ============================ After killing a spider, how lonely I feel in the cold of night! ============================ For love and for hate I swat a fly and offer it to an ant. ============================ In the cicada’s cry No sign can foretell How soon it must die. ============================ No one travels Along this way but I, This autumn evening. ============================ Clouds appear and bring to men a chance to rest from looking at the moon. ============================ Covered with the flowers, Instantly I’d like to die In this dream of ours! ============================ No sky no earth – but still snowflakes fall ============================ In my old home which I forsook, the cherries are in bloom. ============================ Right at my feet – and when did you get here, snail? ============================

Musuroiul de furnici

Tramvaiul 16 se intoarce:

Pentru a vedea cum arata in  interior un musuroi de furnici aceasta echipa de cercetatori a turnat ciment timp de trei zile intr-un musuroi abandonat, pana ce 10 tone de ciment au disparut in galeriile de sub pamant. Dupa o luna au inceput  sapaturile. A fost nevoie de saptamani intregi pentru a scoate la lumina orasul secret al furnicilor.

Cu ajutorul excavatoarelor, cercetatorii au dat la o parte tone de pamant, in cele din urma incepand sa vada structura orasului. Ce au descoperit este impresionant: exista autostrazi subterane care leaga camerele principale, si din strazile principale pornesc bifurcatii de stradute periferice…

Tunelurile sunt astfel proiectate incat sa asigure o ventilatie buna si sa ofere cea mai scurta cale de transport. Totul arata de parca ar fi fost proiectat de catre un arhitect. Insa acest oras colosal a fost creat din munca intregii comunitati de furnici, un organism extrem de bine instruit si disciplinat.

Structura acopera 50 de metri patrati si este adanca de 8 metri. Pentru construirea ei colonia a mutat 40 de tone de pamant, fiecare incarcatura pe care o cara furnica fiind de patru ori mai grea decat ea.

Update: Ro-mania o tara ca soarele pe cer. Dupa ce s-au construit 4000 de biserici in 20 de ani, se afla in constructie o catedrala (Casa Domnului in replica la Casa Poporului), iar conul Dorin si altii ca dansul vor (pe langa un institut al anti-comunismului care este) un muzeu al comunismului sau al victimelor comunismului (singura problema fiind titulatura cat mai ilustrativa) in care (multi) se viseaza exponate de lux, iata ca vine randul celor din exil, reprezentati cu cinste si deodata (cam dupa aniversarea in fel si chip a implinirii a 20 de ani de la caderea Marelui Zid Nemtesc) de catre laureata Herta Muller, sa ceara un muzeu al exilului. As paria ca conul Dorin va vota „DA”, iar Padina va vota „NU”. Ca e samisdat. Sau semizdat. Ghici cine mai vrea muzeu!

Epistole de la Darwin. I.

Se intampla lucruri ciudate. Primim semnale bizare. E-mailuri fantoma. Ni se fac semne. Proorocii prospera. E inflatie de mesii si mântuitori. Raul lucreaza mâna-n mana cu binele. Si nici eu nu ma simt prea bine. Dupa cum bine stiti mi-a scris Darwin. Charles Darwin. Nu i-am raspuns inca. Nu prea stiu ce sa-i raspund. Desi dupa prima spaima m-am simptit flatat si indreptatit sa primsc scrisorile sale, mai la urma, intre noi fie vorba, nu sunt sigur ca inteleg prea bine de ce mi-a scris tocmai mie. De ce nu lui Padina? De ce nu conului Dorin? De ce nu lui Adrian Nastase sau lui Ioan T. Morar? Lui Zoso sau Elenei Udrea? Sau macar lui Dan Diaconescu… In sfarsit. Redau un fragment din Scrisoarea I.

Am fost, la vremea respectiva, foarte surprins, nu atat de incisivitatea cat de diversitatea si de directiile total neasteptate ale contestarilor de care am avut parte dupa ce am publicat lucrarile “The Origin of Species” si “The Descent of Man”. Fiind ferm convins ca voi fi anticipat corect criticile si reprosurile pe care semenii le vor aduce teoriilor mele, mi-am pregatit meticulos apararea, construind esafodaje logice rafinate pana la dimensiunea detaliului, formuland in nenumarate variante, raspunsuri la ipotetice intrebari, ironii sau aluzii rautacioase de care, dupa cum am spus, eram ferm convins ca nu voi putea scapa, luand in considerare recrudescenta paradoxala a obscurantismului, intr-un sfarsit de secol XIX atat de plin de elanuri si descoperiri stiintifice…

Continuarea aici: Epistole de la Darwin. Scrisoarea I.