(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 14 august 2011

America lor

Posted by Arca lui Goe pe august 14, 2011

Se dedica d-lui Kibby.

Germania e greu de comentat. Mult mai la indemana e America. Sa comentam asadar:

America mea / Acum doi ani am fost invitat la un festival de poezie in Luxemburg.

Acolo am locuit in tot soiul de castelute si orangerii si-am fost indopati pana la refuz cu somon, caviar si creveti. Totul era excesiv de opulent, respira acea prosperitate de film glamoros care pana la urma devine indecenta. Am fost cu atat mai mirat cand, la sedinta de deschidere a festivalului, directorul manifestarii a tinut un discurs in termeni pe care-i stiam cat se poate de bine. Am aflat din nou ceea ce mi se spusese si in tara de-atatea ori: cat de putred e capitalismul, ce rau e in societatile consumiste, cum se alieneaza omul in lumea occidentala. Am mai aflat ca fortele revolutionare salasluiesc azi mai ales in lumea a treia, si mai cu seama in tarile arabe. Mai presus de orice, am aflat ce imperiu criminal e America si mi s-a fluturat prin fata si o scrisoare de protest, in numele poeziei si al libertatii umane, impotriva interventiilor americane in Afganistan si Irak, pe care ni s-a cerut s-o semnam in corpore. S-au citit apoi poezii. Mai toate cu acelasi profil. Invitatii erau mai cu seama din randul „fortelor revolutionare“. Dar pana la urma tot America s-a dovedit cea mai tare din parcare: o poeta new-yorkeza i-a uimit (cred) pana si pe magrebieni urland literalmente un poem in care America era mereu numita „rogue state“ (stat talharesc). Apoi s-a luat pauza si ni s-au adus din nou frumoase tarte cu caviar…

Prima mea calatorie dupa revolutie a fost in Statele Unite. Timp de trei luni am strabatut tinutul dintre cele doua oceane, am vazut buna parte din marile orase, am vizitat cateva campusuri universitare, am fost prin muzee, biblioteci si librarii. Am incercat sa fac abstractie de marele mit american cu care noi toti am trait sub comunism atatea zeci de ani. Am vrut sa vad totul cu ochii mei si sa judec cu mintea mea. Am intalnit o lume extraordinar de diversa, imposibil de redus la cateva clisee pozitive sau negative. Dar atunci mi s-a parut, fara nici o-ndoiala, una dintre cele mai bune si mai frumoase lumi construite vreodata de om. Nu am intalnit acolo acel „comunism la varf“ despre care a vorbit cineva, nici puerilismul, nici „lipsa de radacini“, nici incultura, nici macar obezitatea pe care-ar produce-o hrana de la fast-foods. M-am intors din Statele Unite incantat si fericit, mai mult, mandru ca oamenii au putut cladi o asemenea societate.

La-ntoarcerea din tara insa, doi distinsi intelectuali romani s-au straduit, o noapte-ntreaga, sa ma convinga ca n-am vazut bine, ca am umblat peste tot in America avand ochii larg inchisi. Atunci am fost teribil de socat auzind ca pamantul pelerinilor si-al parintilor fondatori e, de fapt, „cea mai nedemocratica tara din lume“. Cum? Mai nedemocratica decat Cuba? Decat Coreea de Nord? Da, chiar asa. Si, pe masura ce whisky-ul isi cobora nivelul in sticla, America se zugravea tot mai monstruoasa. O dominatie a banului, a fortei militare brutale… Rasista, sexista… Distrugatoare a adevaratei culturi… Am facut in acea noapte greseala sa ma angajez in discutie. Inca nu stiam ca nu poti discuta cu oameni care deja cunosc adevarul absolut. M-am simtit adanc ranit in credintele mele si mai ales descumpanit: daca era chiar asa? Daca seductia superficiala si perfida a Americii (un fel de „Matrix“ sau de opiu pentru popor) imi anesteziase simtul critic? Mi-am revazut infrigurat lecturile si amintirile. Am recitit revistele cu dezbaterile din lumea americana… In ciuda avertismentelor vigilente ale celor doi, dragostea mea pentru aceasta lume – deloc ideala, asa cum s-ar fi vrut comunismul, dar in care eu am trait cateva luni experienta unei adevarate bucurii – a supravietuit. Si supravietuieste mai departe.

De-atunci, am suportat mai usor socurile succesive, tot mai intetite. Sa fii azi antiamerican e foarte „trendy“, chiar si-n Statele Unite. Eram la Berlin cand au cazut turnurile gemene. A doua zi, mii de oameni au iesit in strada nu in semn de protest impotriva terorismului international, ci contra militarismului american. O carte ca „Macdonaldizarea societatii“ „demonstreaza“ foarte serios ca restaurantele McDonalds, simbolurile Americii, sunt urmasele directe ale sistemului de incinerare a cadavrelor de la Auschwitz. Mi-am pastrat la urma exemplul cel mai simpatic. Un tanar antiglobalist protesta intr-o scrisoare, in „Dilema“, impotriva consumismului din lumea noastra alienata si povestea ca un prieten elvetian venit in Romania cumparase de-aici un sapun „Primavara“. Dar de ce, il intrebase junele, caci doar ai la tine acasa sute de feluri de sapunuri produse de marile firme. „Pentru ca miroase altfel!“, ii raspunsese elvetianul. Intr-adevar, mizeria miroase altfel, poate chiar fascinant pentru cel trait intr-o plicticoasa prosperitate.

Nu sunt analist politic, sunt un simplu muritor. In judecatile mele ma ghidez dupa ceea ce vad cu ochii mei. Incerc sa filtrez informatiile care vin catre mine si sa nu ma las manipulat sau sedus. Este, fireste, extrem de greu. Poate ca vreodata mi se vor deschide ochii si voi fi de acord cu poeta americana care vede-n tara ei un stat talharesc. Deocamdata insa, nici macar politica lui George Bush n-a reusit sa altereze splendoarea tomnatica a Americii mele, amintirile mele din Iowa City si San Francisco si New Orleans, alergarea mea de Forrest Gump prin peisaje ce nu erau de pe lumea aceasta.

Sunt independent si traiesc in US de multi ani. Desi l-am sustinut pe Bush acum patru ani am votat de aceasta data impotriva, nefiind insa convins ca un presedinte democrat cu o majoritate republicana in senat si casa ar putea face mare lucru din ceea ce a promis. Motivele votului meu sunt urmatoarele:

1. Administratia Bush s-a dovedit incapabila la nevoie sa protejeze America de un atac terrorist. Nu stiu convins ca democratii ar fi fost mai eficienti, dar pana una alta sa ramanem la fapte, nu speculatii.

2. Premizele razboiului din Irak s-au dovedit a fi false in cele din urma. Inventate? Nu stiu, posibil, sunt destule argumente de ambele parti. Ceea ce conteaza este ca SH nu reprezenta un pericol imediat pentru America, iar intre el si 9/11 nu s-a gasit o legatura directa. Un razboi pornit pe premise false este impardonabil pentru orice presedinte in exercitiu.

3. Administratia Bush a cheltuit iresponsabil in ultimii patru ani, ceea ce va duce la o incetinire a ritmului de crestere economica sau stagnare pentru o durata de cel putin cativa ani. L-am sustinut si sustin pe Bush in programul sau de scadere a taxelor, dar daca decizi sa aplici un asemenea program ce implica scaderea semnificativa a venitului, nu iti mai poti permite sa te lansezi comcomitent si iresponsabil in conflicte militare fara justificare cum a fost cel din Irak. Rezultatul: un deficit bugetar imens in numai trei ani. De platit insa, nu vor plati numai cei ce il voteaza pe Bush, ci si eu pentru greselile si ignoranta altora.

Sunt destui romani fie in America, fie in Romania care il sustin neconditionat actualul presedinte. Multi pleaca de la ideea falsa ca partidul republican este anti-comunist iar cel democrat apropriat organizatiilor de stanga din Europa. Apreciez si impartasesc convingerile anticomuniste ale acestora. In realitate insa, programul politic al democratilor americani este de centru-dreapta judecand dupa spectrul politic european, nicidecum de stanga. Destui intre democrati sunt social-liberali si financiar-conservatori, precum este cazul si multor independenti. Democratii in prezent sustin cresterea taxelor pentru cei cu venituri foarte mari, pentru sustinerea unor programe sociale care, desi necesare, sunt ignorate in general de republicani. In US exista trei partide de stanga, nici unul cu sustinere semnificativa: doua socialiste si miscarea verzilor care e mai mult un partid de socialisti cu preocupari de mediu, daca vreti. Deci, inca o data, pentru cei care cred ca democratii sunt ceva asemanator cu PSD-ul romanesc: partidul democrat, desi de stanga in comparatie cu cel republican, este de dreapta in comparatie cu alianta democrata din Romania, de exemplu.

Cateva lucruri care ar trebui sa-i dea de gandit domnului Ungureanu, ale carui articole recente, desi excelent scrise, denota o cunoastere limitata a motivelor ce stau la baza realegerii lui Bush:

– Cei care voteaza pentru Bush traiesc preponderent in regiuni rurale, sunt de varsta medie si inaintata, sunt credinciosi, nimic rau in asta, si eu ma duc regulat la biserica. In Romania un electorat cu caracteristici similare voteaza PSD-ul de patrusprezece ani. Exista vreo asemanare intre partidul republican si PSD-ul romanesc? Nu, cele doua partide sunt la poli opusi din punct de vedere politic. Electoratul pe care se bazeaza ambele organizatii, insa, se aseamana izbitor pentru ca si intr-un caz si in celalalt avem de a face cu o populatie in general conservatoare si relativ usor de manevrat politic.

– Manevrele politice la care au apelat republicanii de aceasta data au fost foarte eficace, iar raspunsul democratilor a fost intotdeauna fie inexistent, fie intarziat si slab. Un exemplu este prezenta pe buletinul de vot a unor intrebari cum ar fi introducerea unor amendamente la nivel de stat in privinta definirii mariajului sau restrictii privind recunoasterea drepturilor celor din cupluri homosexuale egale cu ale celor din cupluri heterosexuale, lucruri sensibile si opuse vehement de cei credinciosi. Introducerea acestor referendums a adus la vot o multime de persoane care, desi republicani sau conservatori fara apartenenta politica, ar fi stat mai degraba acasa nefiind chiar convinsi ca Bush face in prezent o treaba prea buna. Votand pentru referendums au votat si pentru Bush, mai degraba impotriva lui Kerry. O idée magistrala la care democratii nu au gasit replica.

– Am spus mai sus ca multi dintre cei ce au votat actuala administratie sunt usor de manevrat politic. Pe ce baza afirm acest lucru? Un exemplu este valorile morale ale celor doi candidati de care au facut atata caz republicanii in timpul campaniei. Amandoi candidatii au familii serioase, cu copii. Amandoi se duc in fiecare duminica la biserica, unul fiind catholic, celalalt baptist. In timp ce despre Kerry nu s-a auzit sa fi avut probleme sociale, Bush este cunoscut ca betiv in trecut si ca a consumat ocazional si alte droguri sociale. Nu am auzit nimic negativ inca de copiii lui Kerry, dar am auzit de fetele lui Bush care desi nu aveau varsta legala au fost prinse repetat prin baruri consumand alcool. Pe mine unul nu ma deranjeaza, fiecare este liber sa faca ce doreste si sa-si creasca copiii cum crede, dar cum au ajuns multi dintre sustinatorii lui Bush la concluzia ca si Kerry are valori morale mai slabe decat actualul presedinte? Cum au ajuns aceiasi sa vada in cuvantul liberal ceva urat, jignitor? Daca liberal inseamna sa fii pentru dreptul inalienabil al fiecarui individ sa-si randuiasca viata fara interferenta celorlalti, dreptul fiecarei femei de a decide cand sa aiba un copil si cand nu (cel putin in primele sase luni de sarcina), ori dreptul homosexualilor de stabili uniuni civile, atunci si eu sunt liberal si consider ca orice persoana democrata este liberala prin definitie. Cum de s-a ajuns ca un veteran de razboi decorat pentru meritele sale in Vietnam sa se apere impotriva atacurilor venite dinspre diferite grupuri pro-republicane care sustin, culmea ridicolului, realegerea unui presedinte care a fugit de razboi la vremea lui si, totusi, conduce o tara la razboi in prezent? Simplu – prin manevrarea politica a unor minti credule.

– Terorismul a fost al doilea motiv declarat de vot pentru Bush dupa valorile morale. Ori atacul terorist cel mai dureros pe teritoriul american A AVUT LOC in cursul administratiei Bush. Daca nu existau teroristi in Irak inainte de razboi, acum sunt cu duiumul, dovada ca metodele actuale nu sunt deloc eficiente. UBL, direct raspunzator pentru 9/11, se plimba liber, distribuie inregistrari video in care isi permite cu nerusinare sa lectureze publicul american si continua sa racoleze noi membrii pentru o organizatie criminala. Cum Dumnezeului atunci aproba unii ce a facut Bush pana acum in razboiul anti-terorist cand el este total ineficient? Doua motive: dezinformare si credinta multor simpatizanti republicani, dar si independenti, ca democratii sunt in general sovaielnici.

– Se intreaba cineva oare de ce, daca Bush este atat de eficient in combaterea terorismului international, iar Kerry, vezi Doamne, nu ar fi, cei din New York, cei care au suportat direct consecintele atacului 9/11 si care ar fi teoretic tinta principala a unor atacuri in viitor, au votat totusi impotriva actualei administratii in majoritate covarsitoare? Sa fie ei doar o adunatura de destrabalati “fara valori morale”, ori o adunatura de „liberali” nenorociti?

Sa fim bine intelesi: nu sunt dintre cei cu vederi de stanga care s-au transformat peste noapte in “pacifisti” si consider de exemplu ca razboiul din Afganistan a fost pe deplin justificat. Dar de aici si pana la a sustine neconditionat o administratie pe motive nejustificate dupa o multime de greseli comise intr-un timp atat de scurt, mi se pare cale tare lunga. Asemanator cu mine gandeste cealalta jumatate a publicului american. Imi scot palaria in fata strategiei excelente in campania electorala a republicanilor, si ii doresc actualului presedinte mai multa intelepciune in urmatorul mandat. In acelasi timp, le doresc democratilor sa gaseasca cel putin un strateg de talia lui Rove daca mai spera sa castige in viitorul apropriat. Celor dezolati de rezultatul acestor alegeri le sugerez sa gandeasca ca putea fii mai rau – mai sunt totusi numai patru ani si nu opt. Sper, insa, d-le Ungureanu, sa reflectati putin asupra celor scrise mai sus.

Textele de mai sus sunt scrise de doi autori: Mircea Cartarescu si Graham Frank. Care ale cui sunt nu vå va fi greu sa detectati, decelati, in fine… De cand l-am vazut intâiasi data pentru prima oara mi-am dorit acest text vârat in discutii tematice purtate de competenti anonimi. Daca nu acum, atunci la toamna. Cu vin si cu pastrama. De la pescarie, cu drag al dv. dl. Goe, cu un nisetru dinainte.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 2 Comments »

Inapoi la politica disperarii culturale

Posted by Arca lui Goe pe august 14, 2011

Se dedica stimabilului Neamtzu Tziganu:

Inapoi la politica disperarii culturale – Ralf DAHRENDORF

In urma cu cativa ani, istoricul Fritz Stern a scris o carte despre Germania intitulata „Politica disperarii culturale”. Autorul a folosit exemplul a trei scriitori de succes (acum dati uitarii) de la sfarsitul secolului al XIX-lea, inceputul secolului al XX-lea, pentru a arata aversiunea profunda a multor germani fata de lumea moderna, in special fata de economia de piata si de politica democratiei.

S-au schimbat multe de la era nazista. Triumful criminal si infrangerea sangeroasa a politicii disperarii culturale au fost urmate de un miracol economic care a facut din Germania una dintre cele mai prospere tari, cu aproape sase decenii de stabilitate democratica din ce in ce mai accentuata.

Cu toate acestea, Germania inca mai prezinta urmele unei atitudini care considera economia moderna drept detestabila si deschiderea tuturor frontierelor in vederea unei lumi globalizate drept inspaimantatoare. „Capitalismul pur” si „globalizarea” evoca imagini de groaza. Roiuri de „lacuste” capitaliste ameninta sa coboare asupra oamenilor lipsiti de aparare, care muncesc din greu – asta ca sa citez nefericita metafora folosita intr-un discurs recent de presedintele social-democratilor aflati la guvernare, Franz Muntefering.

Desigur, repulsia fata de economiile de tip liberalist si pietele globale nu se limiteaza la Germania. Un sentiment similar a constituit unul din motivele pentru care francezii si probabil chiar si olandezii au respins Tratatul constitutional al UE, pe care unii l-au considerat prea „anglo-saxon” in liberalismul lui economic.

Pentru multi, alternativa la capitalism si globalizare este o imagine idilica a „modelului social european”, pe care nimeni nu l-a definit deocamdata. Intr-adevar, ar fi dificil de facut. Politicile sociale in Europa – la fel ca si orice altceva, de altfel – variaza, iar atitudinile populare acopera un spectru de la protectionismul obosit si dorinta de subventii in cazul unora din „batrana Europa” la entuziasmul pietei libere manifestat de membrii mai recenti ai UE in Vest (Irlanda si Portugalia) si in Est (Polonia si Slovacia).

De fapt, cel mai laudat model social este mai mult un vis decat realitate, respectiv visul unei lumi comode in care un stat binevoitor are grija de noi. Aceasta lume a incetat sa fie viabila in mare parte din motive de demografie, de vreme ce solicitarile de asistenta in crestere se materializeaza in costuri inacceptabile.

Unii oameni – si chiar unii politicieni – stiu ca, la urma urmei, trebuie sa ne bazam pe propriile initiative si eforturi si profita de oportunitatile pietei deschise. Insa altii din Europa trateaza astfel de atitudini ca pe un desen animat, a carui explicatie ar putea spune in franceza sau germana: „auto-sustinerea este importanta, contam pe stat pentru aceasta”.

In spatele acestor diferente se afla traditii politice si culturale inradacinate, referitoare la rolul statului in viata de zi cu zi. Aici se vede cum SUA difera cu adevarat de Franta si Germania, in vreme ce Marea Britanie manifesta o lipsa de incredere in stat traditionala.

Dintr-un alt punct de vedere, aceasta este valabila si pentru Italia. Italia are de multa vreme un Partid Comunist mare, iar stanga ar putea ajunge la conducere inca o data; insa nu exista o opozitie evidenta fata de libertatile incurajate de capitalism. Polonia este o alta tara in care initiativa individuala o duce bine. Este inutil de amintit ca nu exista impedimente in cazul multora dintre economiile bine dezvoltate ale Asiei.

Toanele anti-capitaliste si anti-globaliste manifestate in alte parti ale lumii reprezinta o sursa de ingrijorare. In fond, cartea lui Fritz Stern a fost scrisa ca un avertisment la adresa pericolelor ridicate de o ura romantica fata de modernitate. Somajul ridicat, adeseori pe termen lung, si reducerea beneficiilor sociale alimenteaza, insa nu provoaca asemenea atitudini; radacinile lor politice adanc ingropate sunt mult mai importante.

Acelasi lucru se poate spune si despre consecintele lor. Un sentiment de frustrare, care rezulta dintr-un sentiment anti-capitalist si anti-globalist duce la o combinatie fatala de vise desarte („Franta pentru francezi”) si realitatea unor lideri nemilosi, poate carismatici, de dreapta (Jean-Marie Le Pen in Franta) si de stanga (Oskar Lafontaine si noul sau partid in Germania). Prosperitatea si libertatea vor fi victime, in cazul in care cei care profita de oportunitatile lumii noi nu vor triumfa.

Autor a numeroase titluri de succes si fost comisar european din partea Germaniei, Ralf Dahrendorf este membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie, fost rector al London School of Economisc si fost custode al Colegiului St. Anthony, Oxford.

Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2005.

http://www.project-syndicate.org

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 7 Comments »

Diabolizarea Intelectualilor, minerii scriu acum articole in ziare

Posted by Arca lui Goe pe august 14, 2011

Inapoi in anii ‘90: de pe frontispiciul unui cotidian central lipsea ieri doar sloganul „moarte intelectualilor” pentru a fi din 15 iunie 1990, si nu din 27 februarie 2007. Celor mai cunoscuti semnatari ai „apelului intelectualilor” le sunt terfelite credibilitatea profesionala si biografiile personale in maniera FSN si in bine-cunoscuta traditie stalinista, pe care o credeam claustrata in paginile revistei „Romania Mare”.

Ceea ce urmaresc detractorii „Apelului intelectualilor” prin agresarea mediatica a lui Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Alexandru Zub, Radu Filipescu etc. este sa dovedeasca faptul ca ei nu au nicio competenta morala pentru a vorbi despre decomunizare si stat de drept. Atacul la persoana este cea mai facila, cea mai josnica, dar si cea mai eficienta manevra pentru a distorsiona mesajele si a macula ideile.

In acest caz, pentru a arunca in derizoriu pericolul ca Romania poate ajunge un stat captiv unor grupuri economico-politice. Metoda se aplica si lui Traian Basescu, in locul caruia putea sa se afle foarte bine Calin Popescu-Tariceanu, daca ar fi aparat aceleasi valori. Cum ridiculizezi campania anticoruptie daca nu afirmand ca Basescu este corupt si mincinos; Liiceanu, plagiator; Patapievici, fiu de nomenclaturist; Traian Ungureanu, vanator de functii.

Campania impotriva intelectualilor tinteste si majoritatea – prin resuscitarea sentimentelor anti-elitare insamantate de comunism -, si elita, prin asemuirea lor, subtila si manipulatoare, marilor ganditori sedusi de tirani. Liiceanu este acuzat nu numai ca l-a plagiat pe filosoful german Martin Heidegger – o invinuire caraghioasa si pentru un necititor de filosofie – dar implicit si ca este un fel de Heidegger al dictatorului Basescu. Pentru majoritatea poate inca sceptica fata de utilitatea intelectualului in societate exista stereotipiile „n-a creat locuri de munca”, „fluiera de pe margine”, „este vandut unor interese”. Imaginea intelectualului parazit, dusman al poporului, nu-i convinge pe ceilalti intelectuali, neimplicati, ezitanti sau pur si simplu moderati.

Lor li se livreaza nocivitatea angajarii ganditorului in politica, a fascinatiei pentru personaje de pe alte coordonate istorice, pledoaria pentru scepticism si sange rece. Daca intr-un caz sunt apelate emotii, in celalalt se face abuziv aluzie la istorie: Basescu nu este dictator, ci un presedinte supus votului, afirmarea statului de drept nu inseamna societatea fara clase, iar episodul Heidegger a fost explicat de alti ganditori (Habermas) tocmai ca o consecinta a neimplicarii intelectualilor germani in politica, in secolul al XIX-lea.

O frauda sentimentala si una intelectuala comise cu scopul de a trezi resentimentele impotriva intelectualilor activi in spatiul public, precum si de a-i stigmatiza in interiorul elitei ca fascinati de puterea lui Basescu. Dezonorarea in piata a intelectualilor contine si o amenintare implicita, sperie si separa: cine face ca ei ca ei va pati, va fi tarat in mocirla; un fel de minieriada psihologica.

Scris de: Geta Costea
La data: 2007-02-28// 01:02:10

Ghicitoarea zilei: Nascut in Olt, nu departe de Scornicesti, un haiduc al cuvantului, absolvent al facultatii de drept, poet si publicist (sub un pseudonim literar Pa…), aflat in conflict deschis cu regimul comunist, autor al unui important „manifest”, laudat candva de un mare critic literar, dar aflat practic in anonimat, fiind foarte putin cunoscut si apreciat astazi. Ghicitorilor recompensa. 

Hm! Niciun raspuns corect. Dezlegarea ghicitorii AICI.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 26 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: