(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

De ce trebuie sa ne întoarcem mereu la izvoare!

Posted by Arca lui Goe pe August 26, 2011

(Auzita in tramvaiul 16)

Un tânăr novice ajunge la o mănăstire.

Sarcina pe care o primeşte este aceea de a-i ajuta pe alţi preoţi să transcrie vechile canoane şi reguli ale Bisericii.

Tânărul novice observă că ceilalţi preoţi fac aceste transcrieri plecând tot de la nişte copii mai vechi şi nu de la manuscrisele originale. Se duce la părintele abate şi îi explică acestuia că dacă în prima copie s-a strecurat o greşeală aceasta s-a propagat în toate copiile următoare şi de la o generaţie la alta. Părintele abate îi răspunde:

– De multe secole se procedează în acest fel şi facem copiile plecând de la copia precedentă. Dar observaţia ta este corectă fiule.

Ca urmare, în dimineaţa următoare, părintele abate coboară în adâncurile pivniţelor mănăstirii, într-o cavernă unde erau păstrate cu sfinţenie manuscrisele şi pergamentele originale. Acolo unde, de secole, n-a mai pus nimeni piciorul, unde nimeni n-a mai intrat să deschidă cufărul în care sunt păstrate preţioasele documente. Astfel se scurge dimineaţa, pe urmă prânzul, seara şi chiar noaptea întreagă făra ca părintele abate să dea un semn de viaţă. Alarmat, în cele din urmă tânărul novice coboară să vadă ce se întâmplă.

Îl găseşte pe batranul abate complet devastat, cu veşmintele smulse, cu fruntea însângerată lovindu-se într-una cu capul de pereţi.
Tânărul se repede să-l ia în braţe şi întreabă:

– Părinte abate, ce s-a întâmplat?

– AAAAAAAAAAHHHHH !!! CARITATE !!! CARITATE !!! Aici scrie ca trebuia să facem legamânt de CARITATE nu de CASTITATE!!!!!!!!

***

Morala ar merita extinsa (mult) in afara manastirii, pentru ca desi puterea de a te indoi este la fel de mare cu puterea de a crede, aceasta este numai arareori folosita eficient. Cum ziceam acum doua „to-pi-ce” OMUL este mai degraba predispus sa creada orice decat sa se indoiasca de orice. O fi bine? O fi rau? O fi asa? Sa intrebam un spe-ci-a-list. Se afla cativa prin zona. 😉 


10 răspunsuri to “De ce trebuie sa ne întoarcem mereu la izvoare!”

  1. Tramvaiul 16 din București ? Care îi mai este traseul ?

    Povestea este frumoasă.

    Nu știu dacă este adevărat că : ”OMUL este mai degraba predispus sa creada orice decat sa se indoiasca de orice. ” Eu mă îndoiesc că așa ar fi. E drept că eu nu sunt un etalon dar tot mă îndoiesc.

    • arcaluigoe said

      Azi toate drumurile duc in Pipera. 🙂

      A te indoi este echivalent cu a-l considera pe „poate”, „poate da”, „poate nu”. Dar mai stiu o poveste:

      Cand o doamna spune „NU” asta inseamna „POATE”, cand spune „POATE” inseamna „DA”, iar daca spune „DA”, inseamna ca nu-i o doamna. La diplomati e putin diferit. Cand un diplomat spune „DA” asta inseamna „POATE”, daca spune „POATE” asta inseamna „NU”, iar daca spune „NU” inseamna ca nu-i un diplomat. Din interventile d-voastra de pana acum am constatat ca sunteti o doamna foarte diplomata.

      P.S. Sper sa avem ocazia sa ne indoim serios despre indoiala intr-o discutie viitoare. Multumesc pentru intrventie.

  2. Kibby said

    hahaha, fain abatele.
    chiar le-auziti astea in tramvaie?

    eu am indoieli o zi, apoi nu, apoi iar le am etc. problemutzaaa este ca sint aceleasi indoieli…nu stiu foarte clar ce inseamna da ma face sa ma gindesc la Margelatu cu Soby Cseh – „bey tu nu esti prost ma…tu esti idiot…”
    ce sa ma stiu face omule?

    • Dl.Goe said

      @Kibby – Precum dv. ori precum Samuel Langhorne Clemens nici eu nu ma simt prea bine dar, ca si dânsul, la intrebarea d-voastra pot raspunde prompt: nu stiu.

  3. Servus!

    E bună snoava asta auzită în tramvai, şi chiar nu este aiurea.

    Problema este că de exemplu, VT a fost transmis nealterat pînă în zilele noastre, de MASOREŢI, adică de scribii din acele vremuri, care înainte de a copia astfel de texte, jurau să nu schimbe nimic din textul copiat.

    • Dl.Goe said

      @Tiberiu Orasanu – Daca-mi amintesc eu bine parca am vazut un articol despre asta pe blogul d-voastra. Acuma stau si ma intreb cuprins de indoiala: Sa fie oare un juramant o garantie suficient de solida?

      • Pentru oamenii care cred cu tărie în (astfel de) principii, DA!
        Cel puţin în ceea ce priveşte VT, s-a demonstrat cu asupra de prisosinţă
        Mare parte dintre textele descoperite la Qumran, sunt identice cu versiunea VT pe care o cunoaştem de mai bine de două milenii.
        Eu aşa ştiu.

        • Dl.Goe said

          „Pentru oamenii care cred cu tărie în (astfel de) principii, DA!” – Si aici intervine problena credintei (si a necredintei, care este tot o credinta) in contrapondere cu indoiala de tot si de toate, ca filosofie de viata si logica fuzzy. Oamenii si credintele lor care nu sunt imuabile. Ei pot crede cu tarie in astfel de principii. O vreme. Apoi se pot razgandi considerandu-se prin acest simplu fapt dezlegati de orice juramant. Altii pot trece peste juramantul facut fara sa se dezica formal de el sub presiunea unor ratiuni superioare ori constrangeri constrangatoare, iar altii, in fine pot incalca un juramant din greseala, din credulitate, din neatentie, din oboseala, fara sa-si dea seama, tradati de propriile simturi ori de propria ne/inteligenta. Juramintele oamenilor sunt colectii de vorbe pe care ma indoiesc, ca ar trebui contat serios, altfel decat probabilistic. Oamenii sunt mai degraba consecventi cu prejudecatile lor decat cu juramintele facute.

  4. cica ion si maria facura un concediu la cannes. cind s-a intors astia doi de la cannes vasile la intrebat pe ion cum fu acolo. si ion ii spusa. ba vasile fu bine da avusai o problema cu maria. ce problema ba? pai ma sculai io intro dimineata sa ma duc la plaja. maria nu vru sa vie ca cica mai vru sa doarma. ma dusai io la plaja si cind ma intorsai maria nui si nui. de un so iau? intrebai receptioneru in franceza sim zisa ca vazuto plecand cu brad pitt. acuma io ce sa cred? ma dusai la camera lu brad pitt si batui la usa. deschisa asta usa si aparu asa la bustu gol da numa fibra pe el. pina sal intreb io in engleza daca no vazu pe maria numa ce ese maria a mea din bae depuiata toata, cu titele cazute, cu curu lasat. baaaa vasile mia fost o rusine de omu ala…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: