Arena Progresul

Dupa 22 de ani brucanieni Romania a progresat cât altii-n 7, dintr-o lovitura, de la cuplul Nicolae Ceausescu – Emil Bobu la Traian Basescu – Emil Boc. Un progres notabil de altfel, consfiintint prin tranziţia peste un alt Emil notoriu (fost lider regional).

In lume este si mai bine. Putin se pregăteşte puţin sa-l egaleze pe Iliescu-n mandate. Diferentele dintre SUA, China si Rusia dispar vazand cu ochii, iar Europa e cam ŞUE. Secolul este din ce in ce mai religios (D-zeii ma-mi lui), mai simandicos si mai belicos. In rest nimic notabil.

In arta nimic nou.

In stiinte nimic nou.

In societate nimic nou.

In religie nimic nou.

Nicaieri nicio revolutie. Niciun fel de revolutie.

Dar individual? Ce face individul? Pai ce sa facă? Face revoluţie dupa revoluţie. Dupa revoluţia fast-food-ului (adica a ceea ce bagi pe gura) este pe cale sa se incheie si revoluţia comunicarii libere (adica a ceea ce iese pe gura). Rezultatele celor doua revoluţii fiind extrem de similare. Vezi fenomenul GIGO. Dincolo de mutaţiile previzibile (dar neesentiale) in ceea ce priveste mecanismele comunicarii, notabil ar fi efectul invers, cel produs de catre comunicarea libera asupra individului, a felului in care esenta acestuia a fost alterata semnificativ prin „simplul” fapt de a fi fost lasat sa vorbeasaca liber-singurel, stimulat sa vorbeasaca singur, dandu-i-se, cu ajutorul internetului, sentimentul ca n-ar vorbi (chiar) singur ci cu lumea intreaga. Senzatia iluzorie a existentei unor spectatori a accelerat procesul de alienare al individului, si de indepartate a acestuia de realitate, frontiera dintre „eu” si „univers” ingrosandu-se enorm, cu vorbe, pseudo-informatie produsa chiar de catre individ. S-a ajuns la situatia bizara in care comunicarea cu exteriorul nu mai este posibila din cauza pădurii de auto-vorbe pe care individul le considera (culmea) chiar parte a „universului”. Ca sa devina reflectabil in mintea individului universul de dincolo de pseudo-univers trebie sa fie armonizat conceptual, transformat (pana la contorsionare) cu universul tampon care-l imbraca pe orice vorbitor liber (liber in exces) altminteri comunicarea nu se produce. Se produc (d)in abundenta zgomote. Cel care percepe cat de cat „natura” acestui mecanism (care include, de exemplu, blogosfera) are de ales una din trei: ori (a) se conformeaza, ori (b) renunta ori (c) profita de situatie si se distreaza. Este ceea ce vreau sa va propun azi. Putina distractie.

Sa presupunem ca, prin jocul intamplarii, ati descoperi acasa, abandonat pe balconul d-voastra un colet. Cu imensă uluiala aţi constata, desfacand coletul, că înauntru se afla un corp uman, inert, un cadavru recent, în mod aparent cel putin, care arata identic cu d-voastra înşivă, iar alaturi de acesta o nota prin care vi se aduce la cunoştiinţă că un laborator secret a produs o clona a d-voastra pe care o puteţi activa (aduce la viata) pe baza unui procedeu simplu (descris in nota) sau ca o puteti distruge, utilizand un dizolvant aflat intr-un recipient din acelasi colet. N-am de gand sa va intreb cum ati proceada. Sper doar ca ati acceptat acest scenariu în mod serios, fara a ceda in fata tentatiei de a cadea în derizoriu şi băşcălie. Sa zicem ca aţi decis activarea dublului d-voastra, si ca procedand conform indicaţiilor va aflati in fata unei fiinte vii care nu are niciun fel de informatie stocata in creier. Prin urmare pentru a o putea scoate in lume este necesar s-o pregatiti, s-o aduceti la zi cu cunostiintele despre lume si viata. Despre univers. Sa presupunem ca fiinta este foarte inteligenta şi că asimileaza repede limbajul, vorbirea şi că in scurt timp aceasata fiinta, total dependenta de d-voastra, vă intreabă: „Cum a fost creat UNIVERSUL?”. Ei bine intrebarea mea este, cu toata consideraţia, „Ce anume i-ati raspunde acelei fiinte la intrebarea pe care v-a adresat-o?”. Nu mie, nu publicului, nimanui altcuiva ci ei, clonei d-voastra neştiutoare. Pentru a vă inspira in formulare redau mai jos câteva raspunsuri acordate aceleiaşi întrebari.

Care dintre cele patru raspunsuri vi se potriveste mai bine?

Cum preciati prestatia celor 4 care au raspuns acelei intrebari?

1)

2)

3)

4)

Si ca bonus, a cincea cale: Universul a fost creat in laborator

Astept cu mare nerabdarea raspunsurile pe care vi le veti da vorbind singuri. Ca de obicei, cu consideratie, al dv. dl. Goe

Update. Hm! Cheloo s-a retras din concurs.

Inainte de a avea o surpriza de proportii constatand ca si ceilalti „opinenţi” isi vor fi retras raspunsurile la delicata intrebare, cred ca ar fi cazul sa rezumam pe scurt răspunsurile lor.

1. Mihai Dobrovolschi. Din raspunsul său rezulta (pe departe) ca universul n-a fost creat ci ca (pur si simplu) exista (dintotdeauna) fiind supus unor transformari care-l duc in felurite stadii trecatoare (fiecare din ele cu inceput si sfarsit). In conceptia  dobrovolschiana „acest univers” este foarte unitar, foarte „Unul” (Universul este Dumnezeu) si ca prin urmare exista interconexiuni intre toate entitatile care-l conţin si care au doar in mod aparent o existenţă distincta. Fascinatia cea mare vine asadar nu din faptul ca Universul va fi fost (sau nu) creat ci din simplul fapt ca acesta exista. Existenta este Dumnezeu. Este asadar de mirare ca Universul exista. Faptul ca ceva (orice) exista este miraculos, anormal si de neinteles. Faptul ca ceva exista pare rezultatul unui defect, al unei anomalii, a unei imperfectiunii a Nimicului ca limita a in/existentei. Dar oare, vin acuma si-l intreb (dl. Goe pe Dl.Dobrovolshi), vorba lui Hegel 😯 chiar exista ceva in acest triunghi obtuz  al Bermudelor format intre libertate, imanenţa si transcendenta? Sau nu? Aceasta e-ntrebarea!
2.  Andrei Gheorghe. Mare pişicher. Face din intrebare o competie sportiva intr-un meci cu trei combatanţi (hm, iaraşi  trei?): Stiinta, Religia si Oamenii („noi”, mintile oamenilor). Nu se intelege clar daca in conceptia anderigheorghiana primordial in Univers este Sexul sau Dragostea, cert este insa ca in urma big-bangului dintre un barbat si o femeie apare o noua minte capabila sa „genereze” (prin reflectare) Universul, in toata splendoarea sa infinita.  Si mai zice domnul Gheorghe ca Universul il creaza pe Dumnezeu, ca Dumnezeu este o necesitate a Universului. Prin urmare ca Dumnezeu nu se afla la inceputul Universului   (ca si cauza a acestuia) ci la sfarsitul Universului, ca finalitate a acetuia, ca efect. Hm, acum, ma satept sa vina „cineva” (Dumnezeu de la Corabia) si sa spuna ca sf. Anderi i-a citit blogul si i-a furat ideile originale.  Desi Gheorghe zice clar „Da’ nimeni nu s-a gandit vreodata ca e posibil ca Universul sa-l creeze pe Dumnezeu”. Adica ca Gheorghe nu l-a citit pe Abalaru. Si nici Cartea Urantia a Consilierului Divin. Ca sa nu mai vorbim despre mai putin cunoscutii optimisti Nietzsche ori Schopenhauer.
3. Cheloo. Omul e un intrigant. Onest. Considera ca intrebarea despre cum a fost creat universul e prea grea pentru Omenire. Apoi zice ca doar pentru el care este un „ignorant”,  si ca-si asuma conditia. Care va sa zica oi fi eu „prost” dar si ceilalti sunt la fel de „proşti” fata de „aceasta intrebare”. Ba inca ceilalti sunt inca si mai prosti prin simplul fapt ca incerca sa raspunda la o asemenea intrebare. Dar oare nu are Cheloo un pic de dreptate? Nu-i o intrebare cam grea, pentru Om?  Cum a fost creat universul? Este aceasta o intrebare pertinenta? O intrebare cu „sens”? Aceasta-i intrebarea.
4. Alexandru Mironov. Fostul purtator de cuvand al lui Ion Iliescu si fost ministru al Tineretului si Sportului (la fel ca Crin A.) ofera (aparent cel putin) cel mai dezamagitor dintre cel 4 raspunsuri. Parca citeste din cursurile de ateism „stiintific”. Partea cu adevarat nostima a raspunsului sau rezida in motivatia pentru care voteaza raul cel mai Small, adica „Big Bang”-ul (vs. Dumnezeu): teama de plictiseala. Stiinta nu este asadar decat felul in care putem evita alternativa de a ne duce acasa si de a ne culca sau ocupa de alte treburi (dumnezeiesti de banale, precum facutul muraturilor). Mai bine ne apucam sa masuram distante in Univers ca sa-i punem un capat: la 13 virgula 87 miliarde de ani lumina. Si? Cu asta ce-am facut? De ce ne-a fost frica n-am scapat. Acuma (ca s-a lamurit ce-i cu creatia Universului) ce Dracu mai facem? Ca iar o sa ne plictisim si-i bagam pe stiinţifici in şomaj tehnic.

 Scurta recapitulare a variantelor de raspuns:

a)      Universul n-a fost creat fiind o entiate cu o infinitate de etaje intr-o infinitate de directii, in care timpul si spatiul sunt doar piese (locale) ale acestui puzzle infinit. In interiorul acestui Univers putem eventual vorbi despre „creatia” Protonului, Atomilor, Planetei, a Galaxiei sau a Meta-Galaxiei ( o secventa oarecare inte minus infinit si plus infinit). Asa, ca sa nu ne plictisim.

b)      Universul a fost Creat de catre Dumnezeu, din Nimic, conform Bibliei sau intr-o maniera usor diferită, inaccesibila mintii umane. Dumnezeu fiind ceva asemanator cu entitatea descrisa la punctul (a).

c)        Universul este rezultatul unei Explozii petrecute accidental (numita Big-Bang) intamplata acum 13,87 miliarde de ani in urma. Ceea ce a explodat atunci fiind insusi Nimicul sau un Atom Primordial, adica o forma incipienta de Univers, un pre-Univers, aflat intr-o stare a carui existenta nu presupunea  spatiu si timp, ci altceva (nu e treaba noastra). Cum a aparut acel Atom? Dracu stie. O fi fost creat de catre entitatea descrisa la punctul (b).

d)      Universul a fost creat in laborator printr-o explozie controlata de catre cercetatorii stiintifici de la un alt nivel. Care s-au jucat cu Atomul Primordial, de la punctul (c). Acestia la randul lor au fost creati de catre Dumnezeu. Din noroi.

e)      Universul este rezultatul unori erori, a unor imperfectiuni. Universul este o aberatie, o greseala,. (ma rog ceva de genul acesta), ce nu reuseste sa se rectifice desi Cineva tot incearca.

f)       Universul nici macar nu exista. E doar o parere. Care nici macar ea nu exista.

Astept alte pareri (desi nu cred sa mai existe altele) ori credite pentru una sau mai multe dintre Ipotezele (a) … (f).