(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Imn-ul o-dă în bară

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 28, 2011

Avem un imn ineficient. De 20 de ani ne someaza zilnic să ne deşteptam şi noi… neam. Adica nu ne-am. Sau ne-am si atunci înseamna că avem un imn redundant-inadecvat care nu lasa poporul sa se odihnească îndemnîndu-l la insomnii. Cert este ca nici revoluţia permanentă nu-i (a) bună, iar insomnia naţiunii nu naşte îngeri ci cearcăne. In plus omoară (pe Siret) din faşă orice (idee de) revoluţie. Teoretic vorbind, ca să poată fi un îndemn eficient, cântecul lui Andrei Mureşanu ar trebui să se odihnească puţin şi să fie scos la înaintare doar de zile mari când poporul (prost) doarme în front. Că problema imn-ului care o-dă în bară nu-i banală o dovedeşte ştiinţific şi faptul că se regaseşte pe lista de preocupări a unor concetăţeni nebanali. Onorabili. Dl. Andrei Pleşu, unul dintre elitiştii favoriţi ai d-lui Goe, îşi asuma, cu mare curaj, o mare responsabilitate şi foarte multe riscuri, abordând Psihologia Imnului Naţional în revista Dilema. Dacă nu dânsul atunci cine? După numarul de vizite şi după aplombul comentatorilor s-ar zice că subiectul este un sucess în ceea ce priveşte audienţa (peste 15 mii de specialisti au vizitat deja pagina care conţie articolul, făcând un „trafic” dublu faţă de articolul precedent, cel despre nu mai puţin importanta problema a Muzeului Comunismului 🙄 ). Discuţiile fiind desigur oportune pentru a da greutate pregatitoare ideii şi de a premedita contextul viitor, în care măsura schimbării imnului să a/pară in mod evident ca o-por-tu-nă, administratorii şi moderatorii forumului au alocat mai multa libertate pe cap de vizitator, îngaduind fel de fel de comentarii pe care va invit să le citiţi la SURSA. Ceea ce nu veţi gasi acolo este un umil comentariu al d-lui Goe, pe care moderatorul meu preferat, dl. Vasilescu, l-a cenzurat din motive care îmi scapă. Îl redau mai jos cu speranţa vagă că voi afla ce anume l-a facut să para atât de subversiv încât să fie refuzat (de) la bară:

Mesaj cenzurat abuziv la Dilema Veche:

Mesaj postat abuziv la Dilema Veche:

Este de folos faptul că uşoara incompatibilitate (d)intre îndemnul „Deşteaptă-te române” şi postura de imn naţional este semnalată (în fine) de către cineva care nu poate fi banuit nici de „adormire” nici de „neinteligenta”. Problema este ca avem de-a face aici cu o minoritate, care trebuie să se supună majorităţii şi prevederilor constitutionale in vigoare (cele referitoare la caracterul de stat unitar, national având ca forma de organizare republica, sic, şi altele). Oricat de inadecvat ar fi imnul (de parca asta e cel mai grav ori cel mai alandala lucru din ţarisoara ori ultimul de luat în reformă) trebuie ştiut ca in mod obiectiv un aşa ceva se schimba numai la ocazii mari, la vreo revoluţie de-o pilda. Poate dl. Andrei P. ştie ceva ce noi nu ştim şi nici nu putem anticipa… Ceea ce ar face discutia extrem de pertinentă şi serioasă…

Am citit articolul cu atenţie extremă, de doua ori, încercand să sesizez dacă autorul sugereaza, fie si aluziv,ce alt imn ar merge mai bine. Si n-am constatat nimic. Ceea ce mi se pare nedrept. Intrucât nici Ziua Nationala nu cade bine între moina toamnei şi înghetul iernii (naţiunile mari, puternice si/sau fericite având ziua Nationala vara, ca de… nu ne-a placut 23 August, zi de glorie mareaţa in care Majestatea sa Regele Mihai I ne-a trecut de partea anglo-americanilor) cred că problema imnului ar merita un tratament mai general. Desigur ca 10 Mai, fiind mai spre vară, ar rezolva simplu si problema spinoasă a imnului. Desi, totusi, dupa exemplul celor care şi-au luat ca reper ziua Independentei pe 4 Iulie 1778, ar fi normal ca ziua Nationala a Romaniei så se aniverseze, pe 9 Mai, vizand Independenta (din 1877, asta e, noi milenarii suntem cu un secol in urma Americii) castigata in lupta (alaturi de glorioasa armata rosie) in Bulgaria, la Vidin, Smârdan, Grivita, Plevna… Iar imnul care s-ar asorta ar fi fara indoiala: 

„Ferentarul mândru, mandru ca si Crinul,
Cînd pe mal s-arată tremură Vidinul”

Adica de la un nume de Traian la unul de Crin. Plus ca 9 Mai s-ar leaga mai bine si de destinul nostru european… Nu? Ca si Europa serbeazå parcå ceva pe 9 Mai. Mai bine nici ca nu s-ar putea.

Atat am zis. Atat am avut de zis.

Update:

Ferentarul – Dimitrie Bolintineanu

(Fragment dintr-un marş vechi)

Nu e nici mîndria, nu e nici mulţimea,
Care în batalii încunun oştimea;
Nu e nici noroc.
Cela ce se bate pentru neatîrnare
Are zece braţe, zece inimi are.
Inime de foc.

Roşiorul mîndru şi frumos ca crinul
Cînd pe mal s-arată tremură Vidinul
La vederea sa.
Face de se miră toată arăpimea,
Ieniceri, spahii şi arnăuţimea
Şi-i strigă: ura !

Ferentarul, ager şi cu lungă chică,
Intră în oştime fără nici o frică.
Tare ca un leu.
Iute ca săgeata tabăra străbate:
— „Ferentar sînt eu !”

Astfel ferentarul ştie ca să moară:
Pentru ţara dragă, pentru soţioară
Cine n-ar muri?
Unul ca acela blestemat să fie !
Nimeni să nu-l plîngă, nimeni să nu-l ştie
Cînd el va pieri !…

Junele fecioare, tineri luptători,
Pe mormîntul nostru vor culege flori !…

33 răspunsuri to “Imn-ul o-dă în bară”

  1. Vizitatorul said

    la bulivar birjar la bulivar

    • Dl.Goe said

      @Vizi – Mâna birjar si du-ma-n noapte / Cat mai departe, oriunde ai vrea… Birjar, Vizi-tiu tot un drac. Ce inseamna „a minti bijareste”? Sa fie oare vizitii mai tare decat pescarii 😉 in povesti pescaresti?… Don’t tell me (wo)man!

  2. Vasiliade said

    Puteti reclama la Avocatul Poporului!

    • Dl.Goe said

      @Vasiliade – Poate ati dorit sa ziceti la AVocatul Poporului… Virtual… Ptiu drace! Pai si acolo (in Oltenia) sunt Banat… Azi in Timisoara maine-n toata Tzara.

      Si-apoi ce nevoie sa am de avocatul poporului, când eu am arca mea? 🙄

      • rongo said

        Andrei PLEŞU

        Că Nicolae Ceauşescu credea în competenţa lui universală, că nu ezita să dispună de poporul român ca de propriul său şeptel, că n-avea dubii, că se considera o figură istorică şi un lider planetar o ştim. Nu ne miră: e simptomatologia clasică a megalomaniei paranoiace.

        • Dl.Goe said

          @Rongo – Si fiecare soldat poarta in ranitza bastonul de maresal. 😉 Vizavi de simptomatologia clasică a megalomaniei paranoiace. Aveti pe cineva anume in vedere? Si apropo, d-voastra cum anume considerati ca un ins oarecare, normal la un moment dat, devine apoi (destul de brusc) megaloman? Sa fie o gena la mijloc, sa fie efectul anturajului… Ce sa fie?

          P.S. Nu cred ca Andrei Plesu are 100% dreptate in privinta lui Ceausescu in enuntul de mai sus. Voi explica alta data care parte lipseste la procentaj.

      • rongo said

        Nimic nu știi, Neagoe. Etimologic, megalomanii vin din megaliți; ăștia, de la galii, normali și înalți, din ideolitic.

  3. Matilda said

    D-le Goe dacă tot te apuci să faci băşcălie de lucrurile serioase încearcă măcar să fii consecvent altfel începi să semeni cu tăntălăul care-şi taie singur creanga de sub picioare.

    • habar n-am said

      …..daca am inteles bine comentariul dvs. (sincer, cam nu !), dar imi veni in minte o zisa a unuia, Mordecai Richler : E nevoie de 72 de muschi pentru a sta bosumflat, dar numai de 12 pentru a surade. Incercati, ca v-ar prinde bine… si, adaug eu, ati face economie si de riduri !

    • Dl.Goe said

      @Matilda – Nu-i bai. Am plasa. Daca vrei iti dau si tie.

      @Habar N-am – Cred ca d-na sau d-soara Matilda a vrut sa spuie ca am facut bâza si de varianta Plesului (sau a Pelesului) dar, vai, si de varianta propusa chiar de dl.Goe, cea cu 9 Mai. Asta pentru ca d-lui Goe fiindu-i degraba si venindu-i stenahorie n-ar mai putea astepta in fiecare an câte inca o zi pana pe 10 Mai, ca sa mearga dus de tantii la Bucuresti. Cate o zi pe an de frustrare in asteptare, la o speranta de viata optimista ca la vreo suta paispe ani, asta vine deci 114 zile de intarziere, adica de pe 9 Mai taman pana la 23 August. Acuma nici eu nu prea inteleg de ce s-a suparat d-na sau d-soara Matilda pe faptul ca, prevazator din fire, am livrat si varianta „Dl.Goe”, ironizata de-a gata, pret-a-porter. Poate voia sa ma ia in balon si n-am incaput de birja. Zic si eu, da’ nu bag mana-n foc.

  4. rebeliunea minerală said

    Că libretul unui imn naţional trebuie să fie un poem, nu mai încape discuţie, pentru că, prin excelenţă, poetică, intuiţia procesează îndemnul, mobilizează. Poezia este construcţie verbală în spaţiu şi timp, viziunea asupra acestora, însuşi mesajul pe care numai şi numai compoziţia e aptă să-l susţină; dovadă înflăcărarea inspirată de muzica imnică, mai puţin sau deloc prin discursul explicit. Dincolo de „hai să ne haidem”, nerevelată, n-ademeneşte nici o perspectivă. Întregul imnului trebuie ca, prin compoziţia muzică-text, să fie fereastra către modernitatea arhitectural-spirituală care să ne regenereze în spaţiu şi timp. Deocamdată, poeţi-muzicieni-politicieni de ăştia n-avem. Şi nici critici.

    • Dl.Goe said

      @Rebeliunea Minerala – Deci? Ramanem fara imn de tot? Acum daca tot a propus CTP desfiintarea echipei nationale de fotbal a Romaniei (de data asta pe buna dreptate) nu vad ce ne-ar mai trebui imn. Ca nici la Olimpiade nu se canta nimic pentru medaliile de bronz sau pentru „simpla” participare. Asadar am putea astepta linistiti pana la nasterea poeţi-muzicieni-politicieni-lor potriviti care sa rimeze cu istoria multi milenara a neamului nostru vitejesc. Desi, vad mai jos, ca exista propuneri pentru (un nou) imn. Chiar asa! Mai propune cineva ceva?

  5. Otte said

    • Dl.Goe said

      @Otte – Asta da, ar fi bun de imn, daca ar fi periat bine la versuri (care nu-s rele) si daca s-ar umbla cu amneziatorul prin anumite zone ale memorie colective. In plus ar trebui sa fie cantat nu de grecul sâsâit, cu nas subtire Nicu Alifantis ci de românii Marcel Pavel si Adrian Simionescu. Duetul minune. As da zile de la mineeee…

  6. Radu Humor said

    Ce tie nu-ti place, altuia nu-i…. bana !

  7. Dl.Goe said

    Tin sa multumesc pe aceasta cale d-lui moderator Vasilescu, de la Dilema Veche pentru ca mi-a cenzurat nevinovatul mesaj. Altminteri nu vad de unde as fi putut scoate intocmai si la timp un topic nou nout, potrivit (cât de cât) incontinuarea celui despre Facerea Lumii si care sa faca legatura (atat de natural) cu Urmatorul Topic 🙄 . Zau asa. Ca de la Zoso stim si noi ca exista o ritmicitate optima cu care trebuie alimentat un (ah) blog. O frecventa optima a aparitiilor, o lungime optima a articolelor, si altele din acestea (…) care sa asigure… asta, åå… audienta, traficul, aåâ, ma rog, cum s-ar zice, ca sa (ce?) sufragele lor. Unanimitate neicusorule.

  8. habar n-am said

    Batalii sangeroase pentru schimbarea Imnului se duc si prin alte parti ale lumii. Aveti proba mai jos si chiar ca habar n-am cum cineva se poate opune lui „Va pensiero” de Verdi.
    (Poate ca daca pana la urma nu se ajunge la nici o intelegere, ni-l dau noua ! Ca sa ramana in familie…)

  9. Radu Humor said

    @Goe
    Si cand te gandesti ca pentru a-i face placere Abalarului mi-ai interzis si mie sa mai public
    la tine 🙄
    Si acum uite ce face cu tine, mai ales ca i-au venit in ajutor inca doua maidaneze scapate din stabilimentul de protectie a animalelor gata (mas)turbate !
    Asa-ti trebuie nenorocit mic si prostut ce esti!
    Te baga astea urgent sub fuste ca-s arzoaice rau 😉
    Muieri aprige si greu de multumit de pustani ca tine sau de bosorogi ca asta !

  10. Dl.Goe said

    De-zas-tru. M-am facut de râs. Dl. Vasilescu mi-a postat pana la urma comentariul la articolul despre imn al d-lui Plesu. Cu o mare intarziere, acum cand deja s-a schimbat editia, dar n-are a face. Ca sa ma faca de ocara si sa ma scotza de mincinos. Amice Vasilescu esti o canalie! 😉

    • Dl.Goe said

      Dar stai ca l-am prins cu alta mai boacana. La articolul autorului meu favorit (unul dintre favoriti), Radu Cosasu, Un monolpg la Cilty Grill dl.Vasilescu (ce nume predestinat), moderatorul meu favorit, mi-a cenzurat urmatorul mesaj:

      „Mai Radule ma faci sa plang. De emotie. De bucurie. Cu speranta. Ca uite unul de 80-si poate fi mai tanar decat unul de 60-si.(i stim noi) Si? Si… De-aia te si tutuiesc ca sa se vada clar cat de tanar esti, mai tanar si decat unul de 40-si. Dar ce spun eu aici? Si decat unul de 23. Si amicul? Cine e amicul? E un dulce. E ala cu care ai alergat in adolescenta-matura intr-o cursa de fuga (si ce fuga) pentru aceea care va astepta gravida pe banca, in parc, intr-a luna a patra, isprava fiind a altuia mai sedentar? Si ce tanar inca ai putea fi mai Radule daca ai mai alerga dupa femei. Ca sportul face bine la sanatate si mentine vesnic tineretea fara batanete.

      P.S. Sanatate maxima sa aveti Maestre. Cu stima, al dv. dl.Goe”

      Sa vaz acu daca-l posteaza sa ma scoatza iar de mincinos. Mare canalie.

      • habar n-am said

        1- Da’ asta al cui este : „O cerber aspru cu cerbice tare…” (26 sept. 10.09) ?
        2- „Si amicul? Cine e amicul ? E un dulce.” Chestia asta, cu toata simpatia, nu se poate citi, zau…

        • Dl.Goe said

          1) Aia cu cerberul tare de cerbice e a mea, in semn de omagiu moderatorului care mi-a moderat primul mesaj pe topicul respectiv.

          2) Merci pentru simpatie. Restul nu conteaza. Vreti sa sugerati ca tentativa mea de mesaj ar fi prea insolenta?

  11. habar n-am said

    Ea este o dulce, el este un dulce, voi sunteti niste dulci… este… cum sa zic… mai bine tac.
    Oricum, merçi pentru merçi.

  12. Dl.Goe said

    Se ingroasa gluma: Traiasca Patria.

    Cine este „pentru„? Cine este „impotriva„? Se abtine „cineva” 😉 ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: