(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Efectul oamenilor asupra omului

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 3, 2011

ATENTIUNE: Acesta nu este un topic dedicat „injurarii” lui ADRIAN…

Am primit prin e-mail anexata poezie… MARS DE ADIO.

La muncă , derbedei , că trece anul
şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.

Nenorociţilor, se rupe şnurul,
“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !”

Poemul care combate bine, cu priza la multe mase, ii apartine poetului national. E scris in perioada sa senatoriala si, dupa cu se poate vedea, sub aspect literar e nul, precum majoritatea versificatiilor compuse de bard in ultimii 30 de ani ai vietii sale. Desigur insa ca nu despre (non)valoarea literara a poemului poetului national as vrea sa zic vreo doua vorbe ci despre… confuzia Omului. De catre Om. La prima vedere acest poem denota tupeu cât China, o mare impertinenta, care de altfel rimeaza logic cu natura „porcului” Adrian Paunescu. Politicianul-lichea, Paunescu-patriotul, ajuns in Parlamentul Romaniei, in virtutea aceluiasi mecanism care ii propulsase acolo si pe Irina Loghin si Ion Dolanescu,  isi face dormitor in plenul Senatului, iar cand nu trage la aghioase, sforaind ca o lighioana disgratioasa, Paunescu-Senatoru-Multzinii (PSM) isi exercita influenta pentru a-si salva de puscarie nevasta criminala. Ei bine creatura asta, traind politic dintr-o  trecuta glorie literara (pe care oricum o mai vanduse odata pe bani buni) le spune celorlalti parlamentari:  „La muncă , derbedei , că trece anul //şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.” S-ar zice ca-i la mijloc o impertinenta pana la cer. (Paranteza: Ironia soartei este teribila cand ii casuna d-neaei. Asa se face ca taman „paunescul”, cel care se visa traind pe viata din diurna de senator, obtinuta prin  conversia unei renta viagere mostenita in contul unui talentat poet de la Bârca (mort de tanar), taman el este lasat repetent, nu inainte de a fi mutat disciplinar de la Dolj la Hunedoara… i se rupe şnurul si vin ăilalţi şi-i iau ciolanul. Incheiat paranteza)… Impertinenta sa fie? Tupeu dublat de un calcul machiavelic? Obraznicie? NU, nici vorba… Omul era cat se poate de sincer, onest si bineintentionat scriind acel „Mars de Adio”… Se credea indreptatit sa-l scrie, investit cu o autoritate divina, iar poemul rezultat il va fi gasit el insusi magnific ca fond si ca forma, cum de altfel le va fi a/parut multor altora care-l vor fi citit, extazindu-se despre cat de bine le-a zis-o poetul national…

…Citit cu ochiul liber, de la distanta optima, adica de oriunde din interiorul locului geometric al punctelor ce ofera perspectiva naturala asupra poem-poetului, se poate constata spontan, ca „Marsul de Adio” este comic. Ridicolul sau patetic este atat de evident incat singura reactie fireasca citindu-l este hohotul de râs. Jalnicia lui este atat de hilara incat nu poate starni mila ci hazul…

…Tragedia incepe de la numarul cardinal al multimii cititorilor care parcurg acest poem intr-o alta cheie  (anacronica si stranie)  decat cea comica, directa, si care cititori sunt, de fapt, producatorii, proprietarii si beneficiarii acestui mars de adio, intermediat liric de catre mortul Adrian Paunescu… Tragic este ca acest poem a incaput in lume… Si ce (de) lume… Efectul oamenilor asupra omului…

Calitatea (formala) (d)in care comicul Adrian Paunescu scrie Marsul de Adio, este aceea de ambasador al lui Ceausescu in Parlamentul Romaniei Post-Comuniste (zisa si de Tranzitie). Nimic mai evident in legatura cu asta decat versurile:

„C-ati luat o tara de mai mare dragul (Cå ah, „o tara de mai mare dragul” era Romania in 1989)
 si i-ati distrus averile si steagul.”

„ati desfiintat uzine, câmpuri, fabrici.”

„Fanus cel mare”

Daca acest gen de sex oral, obscen, practicat cu comunismul si cu ceausescul aferent putea fi interpretat la vremea respectiva ca fiind un compromis cinic si pragmatic practicat de catre licheaua prostituata Paunescu, in avantajul poetului (social) Paunescu si deopotriva al javrei (umane) Paunescu, in care curva nu risca mare lucru, nepunandu-se problema ridicolului, totusi continuarea relatiilor sexuale in forma continuata, perversa, necrofilie in toata regula, ridica anumite probleme de logica. Logica sentimentelor…

…Dupa dandanaua din Decembrie ’89, poetul nationl, ca persoana, n-a lasat pe nimeni indiferent. Pe deoparte se afla o gloatå populara care-l venera, iar pe de alta contestatari de toate calibrele, intre cele doua categorii neexistand practic nimeni si nimic.  In acest context, omul a „decis” sa nu se dezica, de Ceausescu (cel care-l umilise si-l marginalizase, direct, prin decret, si indirect, lasandu-se, ca dictator, inlaturat de la putere odata cu comunismul in forma sa institutionalizata), de comunism, si de trecutul sau libidinos. Decizia sa brava vrand sa transmita (posteritatii?) ideea ca n-ar fi fost o lichea machiavelica si pupincurista ci un om sincer si onest atasat pana la capat unui ideal nobil, un mare patriot.  Personajul obtinut prin aceasta decizie a fost un bufon hilar, o caricatura umana (de succes),  intr-o tara plina de umor(i), dar care a ratat pe nedrept aplauzele bine-meritate pentru calitatile sale comice, fiind aruncat in mod tragic in Parlament, de catre cetatenii care n-au inteles gluma…

…Dar (teoretic) ce variante de destin, racordate în mod cât de cât neted la viaţa sa de până atunci, să fi avut la îndemană, dupa 1989, cetăţeanul Păun/escu Adrian, in afara celei (a) consumate deja, in mod atât de tragi-comic, pentru a-şi construi o alta soartă?

b) Păi întâi şi-ntâi ar fi putut nu facă politica deloc (adică sa fie aşa… niţel nedumerit in legătură cu comunismul, capitalismul etc). Să se retragă, la ţară, din viaţa publică. Să mai versifice din când in când. Să se ocupe cu stupăritul. Să-şi scrie memoriile (în detaliu). Eventual să se ocupe de copiii satului cu talente la rime. Să reziste cu stoicism şi să respingă cu smerenie încercările oricărui partid de a-l înrola şi a orciarei televiziuni, organ de presa… de a-l expune in vreo vitrina. Abstinenţă totala intru decontaminarea de narcisism.

c) Sau ar fi putut să întoarcă foaia. Să-şi puna cenuşă-n cap. Să se dezică va să zică, de Ceausescu, de Comunism, de Partid. Să stea niţel deoparte şi apoi să se apuce să combată comunismul, să fie liberal, activist al punctului 8 al Proclmatiei de la Timisoara…

Zodia „Adrian”
a) Adrian Poetul Minune
b) Adrian Premierul Minune
c) Adrian Copilul Minune
d) Adrian Euro-Parlamentarul Minune
 Toti victime nefericite ale efectului oamenilor asupra (ne)omului. A se reveni dupa golire.

***

Si totusi Adrian Paunescu, un om inteligent, cultivat, un poet talentat candva, stiind bine despre modul in care este detestat de catre multi, inclusiv de catre majoritatea membrilor elitelor intelectuale, dar mai ales avand abilitatile necesare pentru a constata nula valoare literara a creatiilor sale (in genul „Marsului de Adio”) nu a optat nici pentru varianta (b), nici pentru varianta (c) ci pentru varianta (a). Ar fi oare valide intrebari precum „cum?” si „de ce?” s-a intamplat asa si nu altminteri? Inclin sa cred ca omul n-a avut de ales. Adica. (1) Nu putea sa abandoneze prematur promovarea importantei de sine. (2) Nu mai avea mijloacele necesare pentru a produce arta (literatura sau poezie) de calitate si era (oarecum) constient de asta, de faptul ca n-ar putea sa mai scrie ceva care sa-i impresioneze pana la lacrimi pe „literati”, pe „filologi”, pe „confrati”. (3) Stia foarte bine ca exista o mare de oameni, obscuri, care-i adora versificatiile si-i impartasesc nostalgiile dupa epoca de aur, masa capabila sa-i ofere iluzia unei cariere politice (omul a fost chiar candidat la preşedinție) şi iluzia confortabila a popularitatii ca poet. Social. Existenta acelei mări de oameni obscuri, gata sa-l cauţioneze pe poetul social si pe politician (PSM – Paunescu Senatorul Multimii…) a fost contextul in care bietul Paunescu n-a avut nicio sansa intru amorsarea unei mobilizari interioare si a unei luciditati, care sa-i ingaduie vreo abnegatie, vreun eroism sau vreun sacrificiu de sine in favoarea adevarului si al omului, ascuns in porc. Efectul oamenilor asupra omului a fost si de data asta devastator, contribuind la risipirea in van a ultimilor 30 de ani din viata cetateanului Paunescu Adrian, născut in Bălţi.

P.S. Adrian Paunescu este veriga de legatura intre Viorel Padina si Albert Einstein, cu care are in comun risipirea in desert a ultimilor 30 de ani din viata. Despre ceea ce-i deosebeste, voi aminti altadata.

Si o recomandare pentru o foarte draguţă lectura suplimentara AICI.

5 răspunsuri to “Efectul oamenilor asupra omului”

  1. Dl.Goe said

    Anunt umanitar: Nefericitului care viziteaza (b)Arca doar pentru a naviga (de aici) la Cerocratia, îi aduc la cunostinta pe aceasta cale ca blogul conului Dorin a fost inchis sine die, cu ocazia celei de-a treia sinucideri a bloggerului omononim. Mai multe detalii la Mama Omida Blog. Multumesc pentru intelegere.

  2. Arca lui Goe said

    ATENTIUNE: Acesta nu este un topic dedicat „injurarii” lui ADRIAN…

    …va urma…

    Zodia „Adrian”

    a) Adrian Poetul Minune

    b) Adrian Premierul Minune

    c) Adrian Copilul Minune

    d) Adrian Euro-Parlamentarul Minune

     Toti victime nefericite ale efectului oamenilor asupra (ne)omului. A se reveni dupa golire.


    In aceeasi zodie se incadreaza miraculos si anonimul Adrian. Adrian Merfu. Voi reveni cu o colectie de perle ale acestui anonim pentru a-i reabilita imaginea dovedind ca nu este cu nimic mai pre/jos decat adrianii de mai sus/jos.

  3. Dl.Goe said

    Un text excelent al lui Andrei Plesu despre ziaristi. Are aplicare si la bloggeri.

    Atentie! Ziaristi!.

  4. Arca lui Goe said

    …Dar (teoretic) ce variante de destin, racordate în mod cât de cât neted la viaţa sa de până atunci, să fi avut la îndemană, dupa 1989, cetăţeanul Păun/escu Adrian, in afara celei (a) consumate deja, in mod atât de tragi-comic, pentru a-şi construi o alta soartă?

    b) Păi întâi şi-ntâi ar fi putut nu facă politica deloc (adică sa fie aşa… niţel nedumerit in legătură cu comunismul, capitalismul etc). Să se retragă, la ţară, din viaţa publică. Să mai versifice din când in când. Să se ocupe cu stupăritul. Să-şi scrie memoriile (în detaliu). Eventual să se ocupe de copiii satului cu talent la rime. Să reziste cu stoicism şi să respingă cu smerenie încercările oricărui partid de a-l înrola şi a orciarei televiziuni, organ de presa… de a-l expune in vreo vitrina. Abstinenţă totala intru decontaminarea de narcisism.

    c) Sau ar fi putut să întoarcă foaia. Să-şi puna cenuşă-n cap. Să se dezică va să zică, de Ceausescu, de Comunism, de Partid. Să stea niţel deoparte şi apoi să se apuce să combată comunismul, să fie liberal, activist al punctului 8 al Proclmatiei de la Timisoara…

  5. Arca lui Goe said

    Si totusi Adrian Paunescu, un om inteligent, cultivat, un poet talentat candva, stiind bine despre modul in care este detestat de catre multi, inclusiv de catre majoritatea membrilor elitelor intelectuale, dar mai ales avand abilitatile necesare pentru a constata nula valoare literara a creatiilor sale (in genul „Marsului de Adio”) nu a optat nici pentru varianta (b), nici pentru varianta (c) ci pentru varianta (a). Ar fi oare valide intrebari precum „cum?” si „de ce?” s-a intamplat asa si nu altminteri? Inclin sa cred ca omul n-a avut de ales. Adica. (1) Nu putea sa abandoneze prematur promovarea importantei de sine. (2) Nu mai avea mijloacele necesare pentru a produce arta (literatura sau poezie) de calitate si era (oarecum) constient de asta, de faptul ca n-ar putea sa mai scrie ceva care sa-i impresioneze pana la lacrimi pe „literati”, pe „filologi”, pe „confrati”. (3) Stia foarte bine ca exista o mare de oameni, obscuri, care-i adora versificatiile si-i impartasesc nostalgiile dupa epoca de aur, masa capabila sa-i ofere iluzia unei cariere politice (omul a fost chiar candidat la preşedinție) şi iluzia confortabila a popularitatii ca poet. Social. Existenta acelei mări de oameni obscuri, gata sa-l cauţioneze pe poetul social si pe politician (PSM – Paunescu Senatorul Multimii…) a fost contextul in care bietul Paunescu n-a avut nicio sansa intru amorsarea unei mobilizari interioare si a unei luciditati, care sa-i ingaduie vreo abnegatie, vreun eroism sau vreun sacrificiu de sine in favoarea adevarului si al omului, ascuns in porc. Efectul oamenilor asupra omului a fost si de data asta devastator, contribuind la risipirea in van a ultimilor 30 de ani din viata cetateanului Paunescu Adrian, născut in Bălţi.

    P.S. Adrian Paunescu este veriga de legatura intre Viorel Padina si Albert Einstein, cu care are in comun risipirea in desert a ultimilor 30 de ani din viata. Despre ceea ce-i deosebeste, voi aminti altadata.

    Si o recomandare pentru o foarte draguţă lectura suplimentara AICI.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: