Efectul oamenilor asupra omului – II

un Hegel second hand…

In Fenomenologia spiritului, G.W.F. Hegel lansa – cum remarcă Marta Petreu într-un articol despre Noica şi utopia recunoaşterii – conceptul de „mişcare a recunoaşterii“. In succinta trecere în revistă a autoarei clujene, „Hegel a arătat că un om (orice om), pentru a fi într-adevăr uman, pentru a fi o conştiină de sine, are nevoie de un alt om, adică de recunoaşterea acestuia“ (Apostrof, an. XX, nr. 12, 2009, p. 17).

Filosoful german pune această constatare în cheie agonală, văzînd întîlnirea dintre cele două conştiinţe ca pe o confruntare izvorîtă din dorinţa fiecăruia de a fi recunoscut de celălalt, aspiraţie care nu este însă necesarmente dublată de disponibilitatea reciprocităţii. Numai în cazuri fericite legitimarea mutuală are loc, tot aşa cum nu toate oglindirile sînt nedeformante.

Ideea hegeliană a fost îmbrăţişată, în acest punct, cu entuziasm, de unii dintre urmaşii lui. Alexandre Kojève şi Constantin Noica, două voci europene calificate – provenind însă ambele, poate nu întîmplător, din răsărit –, ambii filosofi dedicînd Fenomenologiei spiritului comentarii inspirate şi de mare originalitate. Cu toate că demersurile lor, ca şi acela al lui Hegel însuşi, au o mare putere de seducţie, întrebarea rămîne însă: este dinamica recunoaşterii un punct obligatoriu de trecere în direcţia dobîndirii umanităţii omului? Si, dacă da, nu poate fi ea mediată decît prin luptă? Să fie oare, cu adevărat, instinctul combativ, impulsul beligerant, al omului atît de înrădăcinat încît rămîne singurul cu adevărat capabil să regleze conturile în sensul dobîndirii recunoaş terii celuilalt? Critica lui Hegel, întreprinsă pe alte tronsoane atît de Karl Marx (pentru idealism), de Kierkegaard (pentru nerealism şi aroganţă), cît şi de Karl R. Popper (pentru istoricism), a evidenţiat laturi vulnerabile sau măcar criticabile ale concepţiei filosofice a clasicului german. Tot astfel pare să fie şi chestiunea accederii la demnitatea umană prin oglindirea în celălalt. Emmanuel Lévinas şi-a alcătuit, practic, opera, pe una dintre laturile sale majore, tocmai ca o posibilă contrapunere la tipul de relaţionare umană avut în vedere de Hegel în Fenomenologia spiritului, urmărind relaţia dintre „eu“ şi „celălalt“ ca raportare „faţă către faţă“.

I-a revenit marketingului contemporan meritul de a descoperi că logica învingător – învins poate fi înlocuită, mult mai profitabil, de abordarea „win – win“, unde ambii inşi care intră în raporturi unul cu altul ies învingători. Diversitatea nu impune raporturi de asimilare, subordonare sau excludere, ci poate însemna schimb amiabil, mediere continuă, complementaritate care îmbogăţeşte prin punerea în valoare a tuturor resurselor valabile. Prins în cleştele hegelian al confruntării – şi, pe această cale, a raporturilor de „voinţă şi putere“ schopenhaueriene şi nietzscheene –, omul ar părea condamnat la formele brutale şi primare de dialectică dacă asemenea schimbări de perspectivă nu ar lărgi suficient perspectiva, îndemnînd la redefiniri şi recalibrări filosofice.

… intr-un Pecican de prima mâna.

Update:

Blogul zilei: BARICADA

Articolul zilei: Persoanele juridice nu au buric

Deviza zilei: Miscarea prinde radacini! 🙄  (… si miscarea inceteaza)

UPDATE: Am atatea exemple despre influenta oamenilor asupra omului incat imi vine foarte greu sa le aleg pe cele mai potrivite pentru a ilustra teoria anonimului influentabil. Recent, habar n-am de ce, Habar N-Am zice ca s-ar fi suparat in asa hal incat trebuie musai sa-si ia papusile si sa se retraga. Ma rog, acesta nu-i un caz potrivit pentru ilustrarea pentru ca e prea enigmatic. Se pare ca gestul sau are legatura cu aceste trei obiecte de arta (vezi mai jos), despre care a marturisit ca-l intriga pana la obsesie (motive existand din abundenta):