(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for noiembrie 2011

Inchis pentru inventar

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 14, 2011

I N V E N T A R 

***

Trepte

Alergam pe o platformă infinită de beton
alergam.
Tăcerea era desăvârşită şi alergarea nu mi-o auzeam
vederea platformei era amplă şi infinită
şi n-o mai vedeam.
Alergam pe-o platformă infinită de beton
alergam.
Deodată-un ţiuit şi platforma s-a rupt pe orizontală
şi am căzut din dimineaţă spre seară, spre foarte seară
pe o altă platformă de beton infinită
alergând,
din tăcere neauzind, din vedere nemaivăzând.
Alergam alergând şi deodată
un ţiuit
platforma s-a rupt pe orizontală
şi iar am căzut dinspre dimineaţă spre seară
spre foarte seară,
pe o platformă de beton infinit
când alergam, alergam, alergam,
alergam.

.

Dar of- of- of desiş de ochi…

.

UPDATE: Am inceput sa ma prostesc. Simt o senzatie bizarå de… vinovatie… rusine… jena chiar… fata de cei (doi, trei) care, vizitandu-ma (de control) la „blog”, ma (tot) gasesc in acest penibil inventar. Dar inventarul e inventar. Te poti pune cu el? Ca nu poti. Si acuma, na beleaua, aproape toata comisia de inventariere a intrat in concediu de sarbatori. Cica se intorc abia dupa Boboteaza, de Sfântul Ion. Ce pot face deocamdata, nu, nu spre alinarea bizarei senzatii de… rusine (?!?, asta e chiar culmea!) ci spre anularea ei, pe partea cealalta, prin exacerbare, este sa va fac propunerea zilei: Rudolph Aspirant AICI (Sunt ingrijorat), AICI (Avem dreptate – vezi comentariile) si AICI (Birocratia iubirii). Daca-l vizitati, si recomandarea mea e sa-l vizitati, si nu neglijati link-urile super-inspirate pe care le propune in text, veti sta o vreme ocupati. Multumesc pentru intelegere!

Update 2: Un articol percutant, la obiect, cu umor, foarte bine conceput si scris: AICI – PSD-ul Mare! Merita citit, indiferent de orientarea politica (a cititorului) si de oranduirea sociala (a zilei)  🙄 Pentru ca e antologic.

Update3:Buna-seara trollaria, buna-seara bloguresti

Posted in Arcaluigoeologie | 79 Comments »

The Soviet Story. Partea a-II-a

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 14, 2011

Cu ceva vreme in urma televiziunea nationala a difuzat un film care circulase cu luni inainte pe internet: The Soviet Story. Cu o singura si notabila exceptie, evenimentul nu a starnit niciun ecou ulterior. Exceptia a fost dl. Andrei Plesu de la Dilema Veche care a scris un articol intitulat Un film antipatic. Dl. Plesu marturisea ca vazuse filmul pe internet inainte de difuzarea acestuia la TVR. M-a mirat si nu prea faptul ca dl. Plesu a gasit potrivit sa scrie despre filmul respectiv abia dupa difuzarea acestuia pe canalele media oficiale. Cred ca unele dintre concluziile propuse de catre dl. Andrei Plesu s-ar putea potrivi si altor firme care circula pe internet, nedifuzate inca la televiziuni. Ca acesta de ex, (subtitrat in limba romana, cc):

Incerc sa-mi imaginez daca, in cazul in care, prin absurd, filmul ar fi prezentat de catre televiziune, ar mai face dl. Plesu niste observatii ca acestea:

Filmul xxxxxxx poate deschide un infinit front de dezbatere. Mă voi opri doar la o scurtă reflecţie despre istorie: 1) Nu ştim istorie. Trăim, de regulă, toată viaţa, din ce-am învăţat în liceu, ceea ce, în multe cazuri, e insuficient şi manipulatoriu. Dar să zicem că e o „vină“ scuzabilă. În definitiv, nu toată lumea trebuie să se investească în cercetarea trecutului. Mai grav e că 2) Nu ştim istoria recentă, istoria de alaltăieri şi de ieri, cea care a marcat soarta bunicilor şi a părinţilor noştri. Şi pe a noastră. Cu alte cuvinte, 3) Nu ştim istoria care ne priveşte. Nu vrem să pricepem „cauzele“, sursele, limitele existenţei proprii, alcătuirea ambianţei în care ne-am format. Încă şi mai grav e că 4) Nu vrem să ştim cum s-au petrecut, de fapt, lucrurile. Trecutul e incomod. Ne poate contrazice opţiunile conjuncturale, poate infirma idiosincrasii, teze, „principii“ care ni se par mai importante decît adevărul gol-goluţ. În sfîrşit, 5) Preferăm să ne purtăm, să gîndim şi să ne exprimăm ca şi cum am şti. Pentru a ne obloji competenţa nu avem nevoie de fapte reale, de verificare, de bună-credinţă. Dimpotrivă. Le vom evita pentru a avea, în mod apodictic, dreptate. E motivul pentru care un film ca xxxxxxx e un produs antipatic, despre care e mai bine să tăcem. 

P.S. Televiziunea Română merită mulţumirile noastre pentru curajul de a difuza filmul. E cu atît mai regretabil că, dintr-o neglijenţă tehnică, numele celor care vorbesc pe parcursul documentarului au fost evacuate. Din această cauză, spectatorul neavizat nu află că, printre comentatori şi analişti, se află personalităţi prodigioase, de la istoricul oxonian xxxxxxx  la xxxxxxx , de la xxxxxxx  şi xxxxxxx  la xxxxxxx  şi la o sumedenie de oameni politici şi parlamentari europeni, ca să nu mai vorbim de vechi cadre ale xxxxxxx -ului. Greşeala s-ar putea repara, poate, la o difuzare ulterioară.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 11 Comments »

Loganul si molusca

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 14, 2011

Invitat la emisiunea dlui Paul Grigoriu, „Sfertul Academic”, dl Basescu afirma: „Daca Romania ar fi avut 22 de milioane de Patapievici ori de Plesu, eu n-as fi fost presedinte”. In realitate, tot ce-i trebuia Romaniei spre a evita varianta Basescu era sa aiba un Nastase mai putin si o vadra de noroc mai mult. 

Una din situatiile absurde la care a condus solutia Basescu este ca ne-am trezit cu un Plesu cam mult si cu un Patapievici cam teleportat.

Dl Plesu a trudit cu entuziasm pentru presedintele Iliescu. A trudit rabdator si pentru presedintele Constantinescu. Azi se speteste pentru presedintele Basescu. Mai e cineva de slujit? Cat despre cum se acuza intre ei de toate nenorocirile trecute, prezente si viitoare ale Romaniei cei trei presedinti carora dl Plesu le-a oferit serviciile sale cu atata stoicism, ce sa mai vorbim? Mai bine vorbim de o intamplare.

Dl Augustin Buzura afla de la ziaristi ca a fost destituit din fruntea Institutului Cultural Roman. Noi aflam dintr-un text al dlui Buzura (Romania literara nr. 4/2005) cum l-a tratat presedintele Basescu in momentul cand, in sfarsit, si-a gasit timp sa-i confirme ce stia deja tot targul.

Ani la rand, dnii Buzura si Plesu sunt buni prieteni – si sub dl Iliescu, si sub dl Constantinescu. Cand, potrivit dlui Buzura, dl Plesu ii cere sa-i transfere „Dilema” din proprietatea statului in proprietate personala, iar dl Buzura, din motive legale, refuza, prietenia se strepezeste.

Ajuns la Cotroceni, dl Plesu se apuca de platit polite. Il destituie pe dl Buzura printr-o hotarare a dlui Basescu. Fireste, marlania spiciuletului si cinismul rasului prezidential raman profund basesciene. Totusi, in acest caz, presedintele l-a slujit pe consilier, si nu invers; o schimbare de roluri cam nepotrivita. Pe vremuri, exista stiinta punerii batistei pe tambal pentru a mai lua ceva din stridenta cantarii. Chiar e criza de bumbacel la Cotroceni?

Dl Patapievici este unul din intelectualii proeminenti ai Romaniei. Intrarea sa pe poarta din fata a unei institutii culturale ar trebui sa fie o bucurie. Numai ca dedesubturile rocadei au creat o situatie deplorabila. Cat priveste imensa admiratie a dlui Basescu pentru dl Patapievici, faceti un test. Luati o pagina scrisa de ultimul si puneti-o sub ochii celui dintai. E posibil ca, in mai putin de un minut, dl Basescu sa faca pluta pe parchet. Noroc cu dl Plesu, care-i poate descanta de deochi.

Inca de la infiintarea Fundatiei Culturale Romane, am fost extrem de critic fata de felul in care functiona institutia. Din acest motiv, relatiile mele cu dl Buzura au devenit pentru ani buni mai reci ca vremea in Alaska si n-au mai revenit vreodata la ce fusesera candva. Pe atunci, sotii Plesu erau angajatii voiosi ai fundatiei. Azi, cand oameni carora dl Buzura le-a asigurat un acces substantial la o placinta de lux ii regizeaza o iesire din scena atat de umilitoare, n-ai cum sa nu te intrebi de unde Dumnezeu vin aceste reflexe de lumpenelita.

Simpatizanti ai dlui Basescu – eu insumi fiind unul din ei, dar foarte bine temperat – asteapta de la cel pe care l-am numit candva „Marlanul General al Capitalei” sa inteleaga diferenta intre sef de stat si sef de piroga. Cine il impinge intr-o alta directie nu-i face decat rau.

In sfarsit, una din miscarile zilei pare a fi renuntarea la un indragit sport national in favoarea unuia mai dinamic si din vestiarele caruia se pot miscula multe – pupinbasismul. Totusi, nu inteleg: in ce consta progresul?

Va veti intreba, probabil, de unde si pana unde titlul acestui editorial. Stiu si eu? La urma-urmelor, l-a intrebat cineva pe Urmuz de ce a pus drept morala a fabulei sale Cronicari versul absurd „Pelicanul sau babita”?  

UPDATE: ♀♪►♫↕◄ ◙ ♀♫☼►♪♪↕╚ 

Update 2: Textul in italic de mai sus, ii apartine d-lui Dorin Tudoran, si a fost publicat de catre domnia sa, demuuuult, intr-o gazeta centrala, cu titlul Trabantu’ Si Levantu’.

L-am reluat aici, depozitandu-l in actualitate, din trei motive:

(a) …Pentru ca ne este dor de domnia sa, de exuberanta, umorul, entuziasmul si tineretea cu care s-a manifest, o buna parte din vrema in care a activat, in trista tranzitie, ca figura de ziarist si bloggerist, in special la inceputuri, in antichitatea postcomunismului ori chiar in era medievala, cand ne spunea, in plina molima de gripa, ca Elena Udrea n-are motive sa-si stranguleze pasarica aviara. Si cate altele…

(b) …Pentru ca poate fi interesant de vazut ce va face, in timpul unei scurte re/invieri,  un text de ziar, pre/destinat la nastere,  sa traiasca o singura zi, pentru ca apoi sa fie uitat cu desavarsire. Trabantu’ si Levantu Redivivus este  o ipostaza (nici macar prima) a unui experiment pe care merita sa ni-l asumam,  chit ca pana acum n-a produs niciun rezultat spectaculus. Insist.

(c) …Pentru ca spre deosebire de celelalte sinucideri in direct ale conului Dorin-blogger, care s-au bucurat de atentie, dezbateri, analize, aceasta din urma, cea mai recenta, a ramas invaluita in ceata si mister. Cautam prilejuri pentru a remedia problema.

si nu din altele, tot trei:

(x) …Nu pentru ca am fi de acord cu continutul acestui text (e cineva-mpotriva? se abtine cineva in unanimitate?) care si asa contine unele contra-dictii interioare.

(y) …Nu pentru ca am dori sa facem cuiva vreun proces de intentie

(z) …Nu pentru a starni sentimente.

Posted in Poetul GreFo | Etichetat: , | 31 Comments »

Mircea si Dama

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 10, 2011

Drama fara acte

2. Dama

Elena Udrea este, si nu de ieri de alaltaieri, o prezenta extrem de emblematica in lumea politica dâmboviteana. Capabila oricand de performante uluitoare, pe care le atinge adesea in mod involuntar, printr-un soi de scurt-circuitare interioara, Elena Udrea este, spre afara, o vesnica flama care face vâlva, cu ocazia fiecareia dintre ispravile sale, fie ca acestea sunt premeditate, fie ca nu. Elena Udrea este ca un aparat de sudura electric la care nu te poti uita prea multa vreme fara echipament de protectie, altminteri riscand inrosirea conjunctivelor oculare, låcrimåri abundente si senzatia de nisip in ochi. In mod miraculos, dar nu lipsit de rost, incarcatura emotionala degajata de faptele-i memorabile, cu care loveste prin sticla, se epuizeaza instantaneu, radiata spontan din memoria afectiva a ingratului public, devorator de eveniment cotidian. Cine se mai emotioneaza astazi vizavi de legendarele intamplari care au avut-o ca eroina pe cea mai puternica femeie din politica romaneasca de la 1938 si pana in prezent? Nimeni. Nimeni nu mai vibreaza fatza cu desfintarea monarhiei in Norvegia, ori cu biletelul roz care i-a adus pana la urma o noapte de vis lui Dinu Patriciu, la pârnaie, ori de comedia del arte prin care a infruntat, cu pieptul gol (precum Andri Popa cel vestit) comisia parlamentara care o ancheta (pentru ceva… pentru ce?), crosetatul in direct, la televiziune, smotrul in sali de sport in halat de femeie de serviciu (dar cu bikini Victoria’s Secrets pe dedesupt)… Pantofi cu toc-cui donati sinistratelor… si cate altele. Toate si-au trait traiul si si-au mancat malaiul. Odata brevetate au devenit standarde ale normalitatii si nimeni nu mai are voie sa se minuneze ori sa se emotioneze a nostalgie amintindu-si-le. Asa si trebuie pentru ca Elena Udrea, cea mai puternica elena din toate timpurile (si uite ce patesc elenii care nu mai au elene potrivite in politica, ca pe vremuri) are mereu altceva pe tzeava. Ceva nou-noutz cu care trebuie sa surprinda, sa impresioneze o tara intreaga si, la nevoie, o lume intreaga (de ce nu?, urmeaza SUE si Guvernul Mondial), ca si cand ar fi prima ei isprava notabila, debutul in insolentul insolit de calibru mare. Relativ recent Elena Udrea a pozat pentru revista Tabu. Pe urma s-a declansat drama. Intre timp drama a cazut in desuet,  iar gestul in uitare. Tocmai de aceea (pentru ca-i fumat) imi permit sa-l folosesc drept pretext pentru re/aducerea pe Arca a unui alt personaj al tragediilor aproape grecesti cu deschidere la Mazare: pe Mircea cel Mare. Nu, nu este vorba nici de Mircea Geoana, nici de Mircea Badea. Nici macar de Mircea Lucescu ci de… Mircea Cartarescu, doamnelor si domnilor, unul dintre cei mai mari in viata sa daca nu cumva cel mai mare.

1. Mircea

Prietenul meu Mircea Cartarescu, editorialistul, a propus (vezi AICI), incalcand si domnia sa niste tabuuri, o anumita perspectiva asupra concubinajului impotriva naturii, dintre Elena si Tabu. In paranteza fie spus o concluzie similara a oferit si Doina Popescu (AICI – Cine are urechi de auzit sa auda – desi topicul este fara sonor), accest fapt proband desigur nu solidaritatea intre scriitori ci o convergenta asupra „problemei Udrea” la care fiecare „cercetator” ajunge in mod independent. Totusi perspectivele respective sunt gresite. La ambii scriitori. De ce sunt gresite si care ar fi (in fapt) morala si tålcurile tabuurilor ne/incalcate de Elena Udrea constituie chiar subiectul pe care-l propune, azi, dl.Goe.  Nu ma grabesc insa sa le insir asa de-a valma si intempestiv pentru ca nu sunt nici editorialist nici de/formator de opinie, si n-as vrea, prin urmare, sa-i influentez de la bun inceput pe eventualii cititori. Eu cred ca Elena Udrea a facut maximum de bine (sic) pozand in pictorialul buclucas. Va las sa revedeti mai intai materia din urma, apoi voi reveni (pe puncte) cu expunerea de motive si pretexte vizavi de micile greseli ale lui Mircea fata cu marea greseala a Elenei:

(a) Update: Prima greşeală. In prima jumatate a editorialului sau Mircea cel fara de blog, descrie perfect mecanismele si traseele pe care circula si se recircula mizeria si misoginismul jegos (poate exista si misoginism nejegos), libidosenia, zoaiele, mârlania si complexele sexiste ale masculului politic de ambele sexe, de la Bucuresti, fara discriminari legate de nivelul de educatie, religie, orientare sexuala si/sau politica. Autorul broşurii „De ce iubim femeile” ştie ce spune, iar ideea de „Elena Udrea” este pretextul cel mai raspandit pe care-l folosesc la greu intru defulare şi gheşeft toţi desrânaţii impotenti ai patriei.  Pe blogul lui Adrian Nastase, de exemplu, care, intamplator sau nu, are aceeasi orientare sexuala cu Elena Udrea, pe blogul unde taraţii care-l venerează l-au declarat pe Adrian intelectual rasat, calomnierea si porcairea „curvei marinarului” a devenit sport de masa, cu largul concurs al moderatoarei (d-na Manuela, un nume parca predestinat pentru manipularea comentariilor pe blogul rasatului). Chiar si amfitrionul s-a dedat la aluzii sexiste in comentarii de o infantilitate induiosatoare. Dar nici opozitia opozitiei nu sta mai bine. Cu consternare am fost martor al unei scene petrecuta pe un blog dunarean, in care, cu manie proletara, un fost dizident,  i-a sfasiat Elenei Udrea rochia cea buna (si foarte scumpa), din gelozie. In mai multe episoade. Sesizand corect aceste realitati, prietenul meu Mircea, editorialistul, avanseaza insa o solutie aberanta, considerand ca Elena Udrea a gresit esential expunându-se de bună voie oprobriului public, neţinând seama de reactiile usor de anticipat ale colegilor intelectuali din politica si de  „ferocitatea delirantă a jurnaliştilor şi bloggerilor”.  Nu e uluitor? Mircea Cartarescu considera in mod cu totul eronat ca Elena Udrea si altii ar trebui sa se auto-cenzureze, sa-si restranaga de buna voie libertatea de exprimare,  pentru a proteja „sensibilitatile” misoginului jegos care populeaza majoritar ţarisoara. Sa avem pardon. Majoritar sau nu acesta trebuie plesnit peste fata sau ignorat cu detasare (de la caz la caz) nu incurajat sa-si imagineze ca umorile sale sunt firesti.

(b) Update: A doua la mânå. Desi nu la fel de explicita ca si prima, a doua greseala facuta in tenis, de catre dl. Cartarescu, tot neprovocata (prin care astfel pierde serviciul) este ca domnia sa isi imagineaza ca Elena Udrea ar putea fi prejudiciata in vreun fel, de reactiile usor de anticipat ale colegilor intelectuali din politica si/sau de  „ferocitatea delirantă a jurnaliştilor şi bloggerilor”. Nu stiu cum de si-a putut imagina Mircea asa ceva. Gloria Elenei Udrea este cladita si hranita tocmai din astfel de reactii mitocanesti. Injuraturile mizerabililor (multi dintre ei curat puscariabili) functioneaza ca o negare a negatiei, consolidandu-i coanei Elena notorietatea si imaginea de femeie puternica si detasata, cu stomac pentru politica ori (dupa caz) aceea de victima a badaranilor politici fara scrupule. A-i provaca pe imbecili sa-si dea in petic poate fi o strategie politica de mare succes. Pictorialul Tabu ar putea fi, in mod colateral desigur, un nou episod strategic al filmului „Elena contra tuturor”.  In plus daca astazi se gaseste sa te vorbeasca de rau o lichea penala, care maine merge la puscarie, capitalul tau de imagine nu poate decât sa sporeasca. Vei parea mai bun fara prea mult efort sau merite deosebite. Cam cum a fost devenit Ion Diaconescu lider marcant al unui partid, pentru meritul ca-l vor fi tinut comunistii 17 ani la puscarie. 

(c) Update: Trei. O alta mica aberatie „carteziana” a d-lui Cartarescu, vizavi de Elena fata cu reactiunea, este aceea care decurge din asteptarile excesive pe care se pare ca le are Mircea de la damå. In cazul ca d-na Udrea (un ministru, adica o persoana foarte ocupata, care are prea putin timp pentru a fi si femeie, in adevaratul sens al cuvantului)  n-ar fi facut „gafa-tabu”, cea incriminata de dl. Cartarescu (un scriitor, fara responsabilitati) si, conectata cumva,  in mod magic, la vointa lui Mircea, dânsa chiar s-ar stradui sa se comporte in acord cu asteptarile acestuia (acelea care decurg din articol), care ar fi scopul? Ce ar urma sa mai dobândeasca d-na Udrea in schimb? Sau altfel zis ce pierde madam Udrea pozand in Tabu?  Postul de prim-ministru? Candidatura la presdintie? Chiar daca la (a) si (b) dl.Goe ar fi in eroare (ceea ce e oricum fals), tot am ajungem la punctul (c). Ca sa ce? In ce scop o sfatuieste Mircea de bine pe Elena? Fenomenul Elena Udrea si-a atins maximul. „Vampa” n-o sa fie nici prim-ministru, nici canditat la presedintie…(dupa cum se tot tem unii si altii pe care in niciun caz nu-i voi pomeni hic et nunc, cu exceptia d-nei  Doina Popescu II, tot scriitoare, mai cunoscuta publicului sub psedonimul literar Gabriela Savitsky). Si daca tot a ajuns la apogeu, inainte de a intra in raza de actiune a principiului lui Peter (cel pe care Petre Roman n-a reusit sa-l evite) nu vad de ce-ar trebui ca Elena Udrea sa-si refuze micile placeri personale practicate in timpul liber. Sedintele foto nu dauneaza ministeriatului (dupa cum se teme d-na Doina Popescu Braila in articolul domniei sale).  Si fiindca veni vorba, intre noi fie vorba, mi se pare ca d-na Udrea este de departe cel mai bun ministru al turismului, din 1973 pana in prezent si in tot cazul cel mai activ. Ca e loc si de mai bine e o alta poveste valabila la orice minister.  Asta in materie de fapte bune. Iar in materie de fapte rele, cred ca toata lumea e constienta ca daca asupra Elenei Udrea ar fi planat fie si numai 1o% din suspiciunile 😉 care planeaza asupra lui nena Adrian Nastase, bogasierul de la Mizil, „vampa” ar fi fost demult poveste, ucisa prin lapidare dupa o judecata lapidara

 (d) De ce nu. Eu nu-mi imaginez, asa cum isi ichipuie Mircea, ca Elena, interpersonand personaje, isi imagineaza ca s-ar compara cu ele. Ca nu se compara. Nici faptul ca respectivele intruchipari ar viza personaje mai degraba malefice nu mi se pare relevant. Poate ca daca Mircea Cartarescu ar poza asa nitam-nisam in Homer, Shakespeare, Goethe, Proust sau Kafka 🙄 (i-auzi ce viseaza musiu Mircea!) ar putea parea caraghios. Dar acelasi lucru s-ar intampla daca ar aparea imbracat in mov, rosu sau roz, ori fardat ori cu parul vopsit. Pentru ca d-lui este barbat. Elena Udrea este femeie si, ca urmare, isi poate permite fara probleme aceste mici capricii, pe care numai niste misogini ranchiunosi i le-ar putea refuza. Cu toate conotatiile formal negative, cred ca fie si in acest fel, pomenirea ministrei si tarii in presa straina, are per total, un efect benefic asupra Romaniei intru compensarea deficitului de imagine. Se vorbeste prea putin despre Romania in lume. Nu-mi imaginez ca cititorul de rand din America, Argentina, Anglia, China etc, vazand pozele Elenei Udrea, doamna cu intuitie de fier, in postura Madonei, Cleopatrei, Evitei, Margaretei, ori Jacquielinei, ar putea sa-si strice impresia despre Romania. Dimpotriva. S-ar mai sterge un pic din imaginea de tara stapanita de satre de tzigani.

Asa ca pana la urma, din critica d-lui Cartarescu, singura parte pe care o gasesc valida este cea referitioare la aspectele estetice si la rezultatele artistice ale pictorialului. Care raman discutabile. Vezi pozele de mai jos.  In rest nu. Un NU hotarat. Iar daca la o televiziune de bine, care ar promova integrarea europeana a Romaniei, de exemplu prin fotbal, dl. M. Cartarescu l-ar „interpersona” pe dl. M. Platini (cel tanar, nu coruptul grasut de acuma) ar putea castiga si Romania si dl.Cartarescu. Pe care nu-l stiam scortos din fire.

***

Despre EU se pot spune foarte multe desi nimic n-ar merita spus…

EU este pentru Familia Basescu ceea ce era Melchiade pentru familia Buendia. Jumatate plus unu dintre barbatii cu drept de vot recunosc sincer ca s-ar culca cu ea (dama bine bå), inclusiv conul Dorin (Cocos). Dar tinand seama ca votul este individual si secret este foarte posibil sa adune in realitate un procentaj mult mai mare, similar cu cel obtinut de Ion Iliescu la primele alegeri foarte libere. Pe langa ea celelate femei din politica (cu cateva exceptii notabile: Monica Macovei, Adriana Saftoiu…) par niste intamplari nefericite ale statisticii, fie ca este vorba de Oana de Mizil, de Rovana, Roberta, Norica, Adina, Ecaterina, Lavinia, Sulfina, Daciana… Corina (Cretzu, care e foarte blonda) ori Sf. Ana (zidita-n partid pân la tzâtzisoare, pân la buzisoare)… Nu-mi amintesc insa cum o cheama pe sotia din politica a lui Victor Ponta (mostenita de la Mircea Geoana pe linie de partid si de stat). Dincolo de legende si mituri, Elena Udrea ramane un model strategic al eficientei in politica. Cu o educatie lacunara, lipsita de cultura, fara experienta politica inainte de 89, asadar cu un bagaj ultra-precar de mijloace (o oarecare inteligenta vie-vicleana si un puf de vino-ncoace) a reusit sa obtina, in politica, performante similare (echivalente as putea pentru ca sa zic) cu cele ale ditamai elitistului Andrei Plesu. Pai nu? El consilier, ea consilier, el ministru, ea ministra, el ministru a doua oara, ea minstra a doua oara. Deuce. Egalitate perfecta. Acum ea-n guvern, el in Dilema. Avantaj serviciu ea. Plus minge de meci. C-asa-i in… tenis?

***

Se afla in pregatire doua fictiuni literare cu animale rare (doamne fereste bolnave): uni-Cornul Gainar si Regele Hyper-decrepit, care si-au castigat locul pe Arca intru salvare, ca specii.

0. Avanpremiera

1. Unicornul Gainar. A fost odata ca niciodata (ca daca n-ar fi nu s-ar povesti) un trisexual. Daca nu si mai mult de atata. Nevasta il regula la cap, in mod regulat, dar si el regula la randul sau aproape tot partidul. Cu curul. Din cand in cand il violau o bunicuta blajina si un marinar pensionar. Umbla mai mereu cu coruptia-n gura si cu sula-n coaste. Altadata l-a abuzat (tot sexual) un unchi care i-a bagat pe gât o bunica de neam prost, iar din incestul la care a fost supus de catre sotie s-a trezit ca a nascut prematur o matusa. Care si ea l-a avut de nepot. Cu martori. Ca sa scape de necazuri si-a vandut toate ouale (eggless), så nu mai aiba ce sa-i numere cei care se tot chinuiau sa-l duca in ce-lula, la baieti. Se vede asadar cu claritate  ca trisexual e putin spus… Omul este cumulard… etc, etc

2. Regele Hyper-decrepit. A fost odata tot ca niciodata (cam in acelasi timp) un Rege al Hyperspatiului, pe scurt R.H.+, personaj pozitiv, in analize politice si nu numai. Din ciocnirea cu anti-particula sa Radu Humor, pe scurt R.H.-, personaj negativ (rau de tot), s-au anihilat reciproc, lasand in urma o excelenta supa primordiala, praf cosmic si radiatie de fond, materie prima fundametala pentru evolutia stelara si pentru meta-merfuziune nucleara… etc, etc

E P I L O G: Faptul ca scriitorii si detractorii se inseala in privinta Elenei Udrea (ambitia blonda) si ca pictorialul tabu nu dauneaza nici imaginii, nici vocatiei ministeriale, nici ministerului s-a bucurat de o splendida materializare, daca mai era necesara, prin primirea Elenei Udrea la casa regala britanica, un barometru al prestigiului si notorietatii de care se bucura personajele la scara planetara, unde ministrul român al turismului a avut o intalnire cu printul Charles of Wales, urmata de acordarea unui interviu pentru „The Telegraph”. Sunt curios daca Mircea Cartarescu va reveni cu precizari si daca prietenul meu Contele va reusi sau nu sa smulga  vreun comentariu de pe domeniul vicontelui de Mizil, despre eveniment.

Nu pot incheia fara a preciza ca Elena Udrea, o versiune la alta scara a bebelusei Oana, care o si „interpersoneaza” adesea cu mare succes pe „interpersonalizatoarea” Margaretei, Madonei, Jacquelinei, Cleopatrei etc si  Evitei, este si blogger. In aceasta calitate, desi se descurca mult mai bine decat multi alti bloggeri, care adesea se si folosesc de „fenomenul Udrea” ca sa-si sporeasca bietul trafic, are inca lipsuri mari. Incercand ca foloseasca blogul in scopuri politice si propagandistice, Elena Udrea reuseste performante comice notabile prin felul in care-si scrie articolele, dar mai ales prin felul in care selecteaza comentariile care sunt postate si care nu. Am facut acolo cateva mici experimente. Rezultatele partiale arata rau.  Intrucat blogul Elenei are un ridicat potential umoristic este foarte posibil sa-l introduc in circuitul comediilor popularizate (cu moderare) pe (b/)Arca lui Goe.

Posted in Arcaluigoeologie, Darwin epistolar | Etichetat: , , | 64 Comments »

Bis închis

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 10, 2011

P R I M I M     M A R F A !!!

UPDATE: N-am primit mare lucru. Depozitele sunt mai mult goale. Au bagat insa oua si bomboane de pom. Uite ce am primit noi:

Daca inca nu ati semnat petitia de salvare a padurilor virgine din Romania, va rog sa intrati pe

http://padurivirgine.ro/

si sa o semnati astazi.

Petitie Paduri Virgine

Dati mai departe oricui credeti ca ne poate sustine in acest demers.

.

Ma nelinisteste faptul ca padurile sunt numite virgine cat si faptul ca sigla firmei care promoveaza initiativa de salvare a padurilor virgine din Romania are ca logo un urs panda din China. In sfarsit. Stie cineva ceva despre asta? E pe bune? E scam? E spam? Semnam? Nu semnam?

Posted in Arcaluigoeologie | 32 Comments »

PSD – File de poveste

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 7, 2011

Balada lui Mircea – båiat de båiat…

A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti, a fost odata un partid care nu se tragea din pcr si nu era format din fostii activisti si securisti. Partidul era condus de o bunicuta buna, blanda, saraca si cinstita pe care o vizita din cand in cand o nepoata cu scufita rosie. In padure nu era nici un lup dar existau sapte pitici sau mai multi care nu se potriveau cu doctrina partidului. Ei au inteles ca ar fi mult mai bine daca ar pensiona bunicuta si ar aduce la conducerea partidului o marioneta de lemn simpatica si graseiata.

Au vorbit cu Gepetto si asa s-a nascut Pinochio care n-a avut nicio problema sa se substituie bunicii retrograde. Piticii au triumfat si au crescut mari, iar Pinochio pentru ca a fost bun si perseverent, cu consimtamantul bunicii neranchiunoase si nerazbunatoare, de la care a preluat de mai multe ori stafeta si cu toate ca avea cap de lemn, a reusit s-o induioseze pe zana cea buna care l-a atins cu bagheta magica (sau cu franzela magica, nu se stie exact) transformandu-l astfel in baiat adevarat. Cu alta parte din descantec zana cea buna a facut ceva si pentru nepoata cu scufita rosie transformand-o in nepot. Taman cand lucrurile se linistisera in Partid s-a anuntat un congres alert de alerta din cauza ca iepurasul cel rau a recidivat si dupa ce ca-i furase nepoatei sampania din cosul bunicutei acum i-a mai sustras si cascavalul din gura papusii. Nepotul cu scufita rosie s-a inrosit si a candidat…. dar piticii care n-au vrut-o pe Bunicuta n-au niciun motiv sa-l vrea acum pe nepot. Acum ei incearca sa se lamureasca daca e mai bine sa-l pastreze pe Pinochio (devenit intre timp baietel adevarat) sau s-o promoveze pe Alba-ca-Zapada in poveste. Totul depinde de votul lui Mutulica si de retragera Morocanosului din cursa in care in loc sa-i tina trena Albei-ca-Zapada mai mult o cam calca pe rochie (rochie alba de muselina cu dantela).

Happy-end ar fi ca Alba-ca-Zapada sa ajunga regina (piticii ar fi in al noualea cer, ar bea numai 7 Up si ar visa toata ziua Fanta-albei-ca-zapada, doar ca Alba-ca-Zapada e cam sfioasa, pioasa, plicticoasa si sensibila la minciunile lui Pinochio cel cu nas erectil si care in plus mai are si niste sfori (cu dus-intors) in dotare. In minus il mai are si Alb-ca-Funinginea in echipa, care desi are mâncarimi mari la limba se abtine sa deschida pliscul ca sa nu-i cada si lui cascavalul, asa ca suspansul va continua pana in momentul fatalului deznodamant. Intre timp se pare nepotul si-a luat iarasi scufita si cosul cu bunatati si-i viziteaza pe piticii cei ciudati cu acordul larg al binevoitoarei bunici. Ce complicata e alba-neagra-rosia-si-violeta in partidul din poveste. S-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa. Si la nunta de final am fost invitat si eu si stateam intr-un colt de masa cu un pahar de vin rosu gol in fata si faceam conversatie formala cu voinicul Miron Mitrea, dar mai mult trageam cu urechea la captivanta discutie purtata la masa vecina intre Contele de Bârlog si Ducele Hara de Botosima si ma uitam cu jind la paharele lor meru pline de care se ingrija cu stoicism Scufita Rosie la fata.

Mosule cocosule, ce ti-e barba rosie?

Mi-au rosit-o fetele facand Dragobetele!  – Strigatura populara cu valente social-democrate care-i vizeaza pe pensionari si necesitatile acestora de stanga.

Ta-ra-ta-ta, goarnele au sunat!
Ta-ra-ta-ta si-ntr-un glas am cantat:
Multumim din inima partidului
Ca-ntr-o zi de sarbatoare
Ne-a croit

Nu mai stiu cum era mai departe si nici daca ziua de sarbatoare e pe 7 Nov de ziua revolutiei din Octombrie, a iubirii, dragostei si a armoniei in partid sau pe 1 Mai ziua revolutiei din Decembrie, adica invers.

Va urma, sau mai bine nu, ca are si rabdarea voastra o limita. In sfarsit. Sfarsit.

UPDATE: De-ale zilei. Si carnavalul continuaaaaa…

1.    Corlatean… – „Du-te ba si fa-ti o poza cu scaunul de presedinte al Senatului ca cu atât o sa te alegi, ca te-am facut secretar general al PSD….”, i-ar fi spus Geoana pe un ton batjocoritor lui Titus Corlatean luni seara la sedinta de plen a Senatului.

2.    Sange, sex, violenta… – Îl recunoasteti? E Geoana. Pasul înapoi facut de Iliescu si Nastase, i-a dat un curaj nebun. Îl vede pe Ponta, singur, lasat în ofsaid, si simte miros de sânge. Îl priveste cu dispret: izolat, lupanul din fata sa nu are nici o sansa. Sub blana grumazului jugulara palpita ademenitor.

Mârrrhâie si se arunca înainte. Cere convocarea Consiliului Executiv al Haitei. Mihaela poate sa fie mândra. Degeaba l-a bestelit si l-a facut expirat. O sa-i arate el. Mircea al tau is back!

3.    Procurorul Ponta vrea sa finalizeze dosarele lui Nastase si Voiculescu – Victor Ponta ar profita din plin de o eventuala sentinta defavorabila lui Nastase, pentru ca s-ar debarasa de un rival redutabil în partid. Nu cred ca fostul procuror, promovat în politica mare de Nastase, ar avea vreo retinere sa repete noaptea cutitelor lungi de la Hotel Confort, când Mircea Geoana a reusit debarcarea lui Nastase de la sefia Camerei Deputatilor si din functia de presedinte executiv al PSD

Nici macar filiala Gorj, din care face parte Victor Ponta, nu-l sustine pe actualul presedinte al PSD. În asta sta influenta lui Mircea Geoana în partid, pe care si-a pastrat-o în ciuda faptului ca a pierdut rusinos prezidentialele. El este cel care, din fruntea Senatului, îi poate salva pe PSD-isti de propriile dosare. El este cel care, înaintea turului doi al alegerilor prezidentiale din 2009, declara ca, daca va ajunge presedinte, o va schimba pe Laura Codruta Kovesi din fruntea Parchetului General.

4.    Putrea diplomatiei. Politica externa – De ochii nemtilor tinichigii au fost avansati la rangul de ingineri. Nu vad totusi ce-ar putea sa inginereasca inginerii in Romania. Probabil ca este vorba de inginerii care or sa fie tinichigii in Germania si filosofi germani atunci cand vin in vacanta la Neptun.

5.    Ce-i in Gusa si-n capusa – S-a reincarnat Brucan. Gusa e medium. Se pot pune pariuri. A se verifica la primavara. Sau la pulivara, pardon de…

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 1 Comment »

O tempora – O vuire în vid

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 5, 2011

Din presa vremii – Ce vuiet tinea paginile ziarelor, forumurilor, blogurilor acum un an, un singur an: decesul cetateanului Paunescu Adrian. S-au scris zeci, poate sute de articole de ziar, de „revista”, de forum, de blog… si mii, poate zeci de mii de comentarii. Toate pline ochi de sentiment. In mod curios, desi pareau foatre contradictorii, majoritatea enunturilor rostite cu ocazia „festiva” a respectivului deces erau intr-un acord excelent cu adevarul. Chiar si intensitatea sentimentelor facea un acord perfect cu fosta persoana a poetului. De aceea ma si mir azi constatand o usoara nepotrivire de caracter intre trecutul de marire si viitorul de plumb, cu ocazia pomenirii de un an de la trecerea in nefiinta a omului Adrian Paunescu. Am ales aproape la intamplare cateva esantioane ale vuietului vid, azi vag, ce facea tara-ntreaga sa vibreze anul trecut pe vremea asta: 5 Noiembrie 2010. „Afla ca se lucreaza in notariate la copiile legalizate ale certificatelor noastre de deces. / Si ca nu se vor gasi flori pentru respectiva petrecere.  / Afla  ca bolile sunt multe si si leacurile sunt false. Tu care vii pe lume cu ale tale omtimism/pesimism… / Afla ca ultima gogoserie particulara a cazut la cutremur / si ca Shakespeare este optimist in timp ce eternitatea dobitocilor este pesimista…” (Pesimism, AP, fragment aproximativ).

(1) Monitorul Neoficial – Dăunescu Traian Ungureanu • noiembrie 8, 2010

(…) Adrian Păunescu s-a străduit vulcanic să facă din noi ceva pe gustul și după nevoile lui. Prin urmare, avem, acum, dreptul și datoria să spunem ce credem despre asaltul de 40 de ani al lui Păunescu asupra vieții publice românești.(…)

(2) De vorbă cu Adrian PăunescuAlexandru Dumitriu

După beţia derivei în care ne aflăm, ne vom trezi mâine mahmuri şi amari.

Interviu realizat în această vară, cu puţine zile înainte de aniversarea Poetului. Pe atunci, Adrian Păunescu părăsea admirabil nefericita zodie a resemnării, aşteptând, într-o fertilă convalescenţă, apariţia primului său roman. Din păcate, inima lui n-a mai putut învinge şi ultima suferinţă, care îl hărţuia ameninţător. Dumnezeu să-l odihnească!

(3) Traseul talentatului domn Adrian Păunescu: poet de curte, părinte de cenaclu, dizident contestat, senator Andreea Dogar, Vlad Odobescu

În anul 1973 a înfiinţat Cenaclul „Flacăra”, transformat rapid într-un fenomen de masă. Timp de 12 ani, membrii Cenaclului au susţinut peste 1.600 de spectacole de muzică folk şi poezie, în faţa a mii de spectatori, cei mai mulţi tineri. De pe la mijlocul anilor ’80 însă, relaţiile poetului cu regimul comunist de degradează. În 1983 a fost realizat filmul documentar de 70 de minute „Cenaclul Flacăra – Te salut, generaţie în blugi”, care a fost interzis de autorităţi.

(4) Adevăruri rabatabile: despre ură și disprețDorin Tudoran

A te prezenta, permanent, drept victimă a urii altora este un act de laşitate. Sartre avea dreptate: “Infernul sunt ceilalţi.“ Întotdeauna. A te declara urât de alţii este şi un act totalitar – de partea ta e binele. Întotdeauna. De partea celorlalţi – doar resentimentul. Negreşit, întotdeauna. Dar de ce să ne uităm în oglindă, când e mai ușor și mai spectaculos să scoatem o carte despre ura și resentimentele celorlalți față de noi?

Până la urmă, poetul a acceptat că moare. Nu știu dacă, în final, a admis că putea fi și dispreţuit. Acolo unde vine resemnarea în faţa morţii, nu mai e loc şi pentru alte acceptări. De partea cealaltă, a te grăbi să trimiţi în tâmpla abia răcită glonţul pe care scrie “Eşti de dispreţuit!” mi se pare un act de ură, nu de dispreţ. Un act de dispreţuit, nu un act critic.

(5) Viaţa lui Adrian Păunescu în imaginiAna Zidărescu

Poetul s-a implicat în activitatea Partidului Comunist Român din 1968. Relaţia cu regimul comunist a fost una ambiguă, cu oscilaţii de la poezii adulatoare pentru Ceauşescu, la critici directe. În cele din urmă, Adrian Păunescu a fost exclus din PCR.

(6) Adrian Paunescu Astăzi, 5 noiembrie 2010Dorin Tudoran

…prefer să-mi amintesc cum venea cu un poem ori altul al Constanţei, mi-l citea şi apoi făcea o moacă de marţian. ”Adică?”, întrebam. “Bă, tu tot nu înţelegi? Dacă e o poetă mai mare ca mine?” ”Păi, cam este…” ”Du-te dracu’… Ai înnebunit.” Fireşte.

…prefer să mi-l amintesc agitând pe toată lumea că trebuie apărată Reconstituirea lui Lucian Pintilie fiindcă e o capodoperă şi dacă i se face lui Pintilie nedreptatea asta, suntem cu toţi nişte nenorociţi.

Pe Păunescu l-am pierdut când a apucat-o pe nişte scări ce i se păreau că duc sus, foarte sus, în vreme ce eu am crezut că ele duc jos, foarte jos.

Pe Adrian l-am regăsit, vineri, 5 noiembrie 2010, acolo unde a stat pitit tot timpul după ce l-am pierdut pe Păunescu: în cutia de rezonanţă a sufletului meu.

(7) Păunescu-i printre noi…Alin Cristea

Mi-au plăcut multe lucruri în viață, dar am renunțat la unele dintre ele, întrucît m-am maturizat. Oricînd citesc cu plăcere unele dintre poeziile lui Păunescu, dar tot timpul sînt conștient că trebuie să năzuiesc spre alte orizonturi.

(8) Adrian Păunescu – unul dintre marii PITICI ai RomânieiAlin Cristea

(9) Week-end PăunescuAlexandru Matei

Am fost bolnav în week-end-ul Păunescu, aşa că m-am uitat la televizor. Nu doar pe posturile de ştiri. Păunescu pe TVR1, pe Cultural. La Sport. Am citit două episoade ale unui interviu luat de AP lui Radu Cosaşu, în 13 martie 1972. Cosaşu: „ Generozitatea e un cuvînt cu prea multe silabe pentru mine. Nu poate exista, domnule Păunescu, generozitate în lumea literară.”

Adrian Păunescu a fost un om mare. Mare la stat, la sfat. Cu prea multe silabe. A funcţionat ca o centrală termică. Zice el. Ca un convector, de fapt. Massa băga combustibil, el îl convertea. Funcţiona doar cu paie, cel mult lemn de brad. Paiele, lemnul de brad se găsesc peste tot. Ieşea un foc scurt şi intens, cu fum. Nu iese foc fără fum. În România nu se prea făcea foc, nu era voie. Te încălzeai cum puteai.

(10) Adrian Păunescu – înmormântat la picioarele lui Eminescu / Iubirile lui Adrian Păunescu/ Dragoş Stănculescu

Adrian Păunescu a fost căsătorit de două ori, cu poeta Constanţa Buzea şi cu Carmen Antal. Pe lângă cele două soţii, pe lista iubirilor poetului s-au aflat şahista Margareta Mureşan, poeta Ana Blandiana, poeta Ioana Proca, Doina Aldea-Teodorovici şi poeta Carmen Bogorodea.

(11) Adrian Paunescu Cealalta fata a mortiipaulgsandu

Obişnuit să trăiască în lumina reflectoarelor, omul Adrian Păunescu n-a putut muri altfel. A ţinut să ne adreseze mereu scrisori, uneori în versuri, înscenându-şi – în sens perfect literal al cuvântului – suferinţa, punând-o între ghilimelele liricului, dramatizând-o, fluturând-o ca pe un drapel în faţa tuturor, iar reflectorul canalelor de ştiri a făcut din ritualul trecerii lui un eveniment media, urmărindu-l pas cu pas

(12) Tobosarul Epocii de Aur: Moştenirea roşverde a lui Adrian PaunescuVladimir Tismaneanu

Adrian Paunescu a fost si este plans de toti cei care regreta frigul, foamea, cozile, supravegherea universala, domnia suspiciunii si a minciunii, infernul cotidian dintr-o Romanie jignita si umilita. Cand Ion Iliescu afirma ca Paunescu nu a fost un poet de curte al dictaturii lui Ceausescu, el comite o frauda istorica. O face cu buna (adica rea) stiinta. Ca fost secretar al CC al PCR insarciant cu propaganda, Ion Iliescu stie perfect ca Paunescu a fost un ultra-zelos constructor al cultului familiei Ceausescu, ca s-a prosternat fara jena in fata ”geniului Carpatilor”. Cine va rasfoi “Antologia rusinii” de Virgil Ierunca va gasi probe irefutabile ale degradarii intelectuale si morale a lui Adrian Paunescu.

(13) Adrian Păunescu, poetul plâns pe cele două maluri ale PrutuluiAna Zidărescu

Eugen Simion, fost preşedinte al Academiei Române, declara în această dimineaţă că, odată cu dispariţia lui Păunescu, s-a pierdut şi “ultimul mare poet social român”. “Şerban Cioculescu a spus, cu 30 de ani în urmă, despre Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social după Arghezi. Eu mai completez să spun că este şi ultimul mare poet social român”.

(14) Adrian Paunescu, sange de basarabean Dani Rockhoff

„Nu vreau sa mor. Nu cred ca e timpul să mor. Totusi, nu pot sa nu ma gandesc la moarte. Mai ales ca am impresia ca si ea se gandeste la mine. Si la altii. Spuneam, acum cateva saptamani, ca moartea e printre noi. Sta nevazuta in odaie, pe strada, in avion, la spital. Si ma gandesc la moarte pentru ca prea mor multi oameni care dadeau un inţeles notiunii de om. Prea multi. Din ce in ce mai multi. Si ritmul s-a intetit. Si se face intuneric in cultura romana“.

Sunt cuvintele, aproape de pe urma, ale lui Adrian Paunescu. Inca viu

(15) Testamentul lui Adrian PăunescuCristian Tudor Popescu

„Nu mă iubeşti, domnule Popescu”. Aceste cuvinte, spuse cu tristeţe, chiar cu durere de poet, au fost momentul de vârf al întâlnirii mele cu Adrian Păunescu. După articolele aspre pe care le-am scris la adresa lui în anii ’90, cel mai dur fiind acela legat de moartea tinerilor la cenaclul Flacăra pe stadionul din Ploieşti, în loc să-mi răspundă cu lovituri sub centură, cum e obiceiul pe la noi, a încercat să mă seducă. Ne-am întâlnit de câteva ori, am vorbit, am făcut emisiuni de televiziune memorabile împreună. Două drumuri se deschideau mereu între noi: unul al literaturii, al culturii pe care mergeam alături de Adrian Păunescu fără să şovăi, respirând în acelaşi ritm cu el, cuprins de o stare rară de bine, atingându-mi sufletul de al lui; celălalt, al politicii, al comportamentului social şi moral, unde paşii nu ni se potriveau aproape niciodată.

(16) Rugă pentru Păunescu

Adrian Păunescu a mai fost şi „profesor de limba română, de istorie a neamului pentru românii basarabeni”. Cuvintele îi aparţin altui mare dispărut, Grigore Vieru, apropiat al basarabeanului prin născare şi simţire Adrian Păunescu. Deşi din părinţi olteni, a luat prima gură de aer la Copăcenii de Bălţi. Apoi, pentru toată viaţa, a avut imboldul de a împărţi oxigenul cu Druţă, Aldea-Teodorovici, Lari, Ilaşcu sau cu toţi românii de peste Prut care au simţit că versurile lui Dabija, „Doru-ni-i de dumneavoastră / Ca unui zid de o fereastră”, fuseseră compuse şi pentru Păunescu.

(17) Adrian Păunescu – Trecutul care nu trece Alin Cristea

Sorin Ioniță: “Mişcarea Flacăra a fost o pastişă flower power, dar fără flower, fără power şi fără cea mai mică intenţie de rebeliune şi spargere a canoanelor. […] Înmormântarea sa de alaltăieri, cu onoruri naţionale la Ateneu şi gardă militară, mi se pare perfect justificată în context. Este un triumf al culturii de masă, marginală, bombastică şi kitsch la care aspirau atât Păunescu, cât şi Ceauşescu, recent confirmat ştiinţific în groapa sa din Ghencea, în ciuda diferenţelor de tactică dintre ei.”

(18) Lumea lui Adrian PăunescuVasile Dâncu

Veneau zeci de mii de tineri la Cenaclu pe care nu i-a spălat nimeni pe creier. Păunescu nu a încercat să întârzie revoluția, cum am vazut că scriu unii acum. Astea sunt prostii, adevărul este că în noaptea istorică în care eram, Păunescu aducea o luminiță, singura. Era iluzia alternativei, dar era o alternativă adusă de sus, ca un fel de program obligatoriu. Păunescu pentru noi era un zeu care desfăcea cultura din lanțuri pentru o seară. Cu prețul de a nu înjura conducerea (aici era monopolul lui Adrian Păunescu), cu prețul de a cânta Partidul-Ceaușescu-România, în momentul unei excitații maxime a publicului. Păunescu era un nomenclaturist, avea o putere fantastică, îi umilea pe prim-secretarii care nu se supuneau. Făcea o serie de lucruri bune, rezolva cereri ale populației. Era parcă într-o cursă electorală în care se bătea discret cu Guvernul și cu Marea Adunare Națională.

(19) Păunescu, România kitsch şi triumful ceauşismului – Horia Ghibuţiu

Poetul avertiza patetic, cavernos, despre sănătatea planetei, ca un Al Gore avant la lettre, că tema începuse să fie la modă. Dar reieşea cumva că la mijloc e un complot imperialist, nu o dramă în derulare la Baia Mare şi Copşa Mică, cele mai poluate oraşe ale Europei, sau în Delta Dunării, pe care nebunul de Ceauşescu voia s-o transforme în ogor de porumb. Ca în definiţia de mai sus, adecvarea la realitate lipsea cu totul. Nu era niciodată clar la ce se referă efluviile versificate, care-i problema şi ce-ar fi de făcut. Asta-i în regulă dacă Păunescu ar fi fost doar poet, numai că el se voia mai mult, anume reformator social. Suspectez că nici el nu ştia, ci doar, ca un actor talentat şi cabotin, se îndrăgostise de propria voce plutind deasupra mulţimilor şi găsise în tiermondismul spontan, necultivat, platforma care îi trebuia…

(20) Toboşarul „Epocii de Aur”: despre Adrian Păunescu (II)Vladimir Tismăneanu

Puţinii care îndrăznesc să reamintească în aceste zile cine a fost Păunescu sunt taxaţi drept „străini de neam” şi „lipsiţi de respect pentru morţi”.

Cam la fel s-a vorbit şi când s-au dus pe cealaltă lume un Mihai Ungheanu ori un Paul Niculescu-Mizil. Cu discrete excepţii, din raţiuni care se cer examinate atent, pare să domnească un doliu universal care interzice echilibrul evaluativ şi aboleşte referinţele la rolul său politic. Contribuţia lui Păunescu la reproducerea regimului comunist în România nu a fost câtuşi de puţin neglijabilă, aşa cum foarte clar a demonstrat Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu idolatrizarea lui Păunescu este un nou exemplu din seria acelora care l-au făcut cândva pe Paul Goma să scrie, cu obidă şi disperare, cartea „Amnezia la români”.

(21) Trecutul (Morala cazului Paunescu)Dan Cristian TURTURICA

„Trecutul este o ţară străină: acolo altfel se fac lucrurile”

În Trecut poţi fi în acelaşi timp şi cel mai zelos menestrel al unui regim criminal, şi întâiul disident al ţării. Poţi să scrii versuri precum „În vremurile grele pe care le trăim, Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare, Dezamorsând minciuna, Eroule sublim, Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare”, iar la moartea ta să se spună că ai fost un geniu literar, şi nu un geniu al duplicităţii.

În Trecut poţi să faci mulţimi de oameni să ovaţioneze pe stadioane libertatea, chiar dacă ei trăiesc ca într-o închisoare. Poţi să convingi milioane de oameni să strige că poporul e suveran, chiar dacă el, poporul, chiar dacă ei, oamenii, se zbat în cea mai umilitoare sclavie. Poţi să închini ode păcii, iar oamenii să creadă că e pace, chiar dacă războiul împotriva lor a început de mult. Iar la moartea ta să fii omagiat ca un erou al limbii române, şi nu ca un trădător al ei, nu ca un agent dublu care a pus-o în slujba agresorului.

În Trecut poţi să organizezi cenacluri în noaptea de Paşte, astfel încât tinerii care pleacă de acasă pentru a celebra Învierea să sfârşească scandând lozinci spre fala unui regim ateu. Iar la moartea ta să se spună cât de credincios ai fost pentru că ai folosit cuvântul candelă de un milion de ori.

În Trecut poţi îndemna tinerii să se iubească, pe tunuri sau pe gazon, în timp ce mii de femei mor din cauza interzicerii avorturilor. Iar la moartea ta să fii ridicat în slăvi pentru că nu ţi-a fost frică să spui adevărul.

***

UPDATE: Faptul ca cei care-i contestau vehement proaspatului mort de anul trecut, orice merit trecut, au ales azi sa nu mai zica nimic, are o logica anume, dar tacerea mormantala a celor care in lacrimi il ridicau la cer pe poetul, politicianul, activistul, el-omul Adrian Paunescu, inubliabilul, nu bate, nu se loveste… Dar. Ce rost ar mai avea sa-l slaveasca azi cand astfel nu se mai pot peria pe sine… Mortii cu mortii… iar vii… cu cine s-o nimeri in atotputernicia clipei…

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 55 Comments »

Cât trăieşte un blog?

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 3, 2011

Motto:
 Imi place la nebunie sa filosofez dar detest filosofia! – Dl.Goe

Filosofia este expresia cea mai eleganta a stupizeniei si limitarilor asociate inteligentei umane. In fond toate filosofiile sunt profund gresite. Chiar si cele care denota frumusete! – Dl.Goe

Filosofii ar trebui sa învete sa râdă  de ei înşişi” – Alt domn Goe (Richard F. un prieten de-al meu, nu-l stiti voi)

Bloggingul – sau cum sa-ti da seama cât de prost erai odata… – asta fiind desigur valabil pentru cei tineri (care au de unde muri). Nu şi pentru cei bătrâni, care nu vor mai fi avînd timp să-şi dea. Seama. Rămânînd geniali până la sfârşit.

Apropo, stiţi care-i deosebirea dintre bătrâni şi tineri? Na…ca am inceput să sar de la una la alta… Scuze.

La naştere fiecare om (om-om, nu altceva, ca parameci, oaie, frasin, ştevie…), toţi oamenii, prin urmare si bloggerii, primesc, in dar, câte o cheia: Cheia de la Poarta Raiului. Dar, caci mai exista un “dar”, acea cheie (aceeasi cheie) se potriveşte şi la Poarta Iadului. Fără acea cheie Omul n-ar putea intra in Rai. Aşa şi la bloggeri.

I-aş întreba pe bloggeri cum se între/ţine un blog. Dar nu-i intreb. Se spune ca un cărbuş l-ar fi intrebat odată pe un miriapod în ce ordine îşi mişcă picioarele. Incercînd să-i răspundă miriapodul a început să se poticnească şi să se împleticească şi aşa a şi rămas: împiedicat, încercand să desluşească în ce ordine îşi mişcă picioarele.

Ii întreb însă altceva. Este Omul responsabil pentru felul in care este Lumea in care traieste? Da sau ba? In functie de raspunsul ales se poate ajunge la de/responsabilizare totala. Dar, de fapt, ce anume-i poate responsabiliza sau deresponsabiliza pe oameni? Ce anume i-ar putea face pe oameni sa adere la Bunul Simţ, la Common Sens? Dar să se îndeparteze de el? Unii cred ca religia. Altii că ştiinţa sau educaţia. Unii cred ca ateismul e capabil de aşa ceva. Altii că libera exprimare în (abjectul) anonimat. Unii că inteligenţa. Altii că iubirea. Ori dorintele, principiul plăcerii. Teama, constrangerile, libertatea… Ori alte aiureli.

Dar să revin totuşi (un pic) la întrebarea din titlu: Cât trăieşte un blog? Când este un blog gata sa moara? Când intra in adormire? In Purgatoriu… Desigur ca un blog poate muri intr-un accident. Lovit de un tir, sau de un meteorit, de un tsunami… de o bombă atomică cu neutroni… Acestea fiind insa cazuri exceptionale care nu pot intra in atentia intrebarii mele. As vrea sa stiu asa… statistic, care e speranta medie de viata pentru un blog, inainte de a se stinge pe cale naturala, de bătrâneţe. Nu ştim. Nu ştim pentru că nu ştim. Nu ştim si nu putem deduce pe cale teoretica pentru ca nu stim ce fel de metabolism are un blog. O fi unul mai degraba vegetal sau animal? Un Copac creste toata viaţa. Un Animal creste numai până la maturitate. Apoi descreşte. Totusi inclin sa cred ca un blog are mai degraba un metabolism asemanator combustiei solare. Ca si stelele, un blog poate straluci prin auto-combustie, transformandu-si hidrogeniul in heliu. Apoi poate (sau nu) sa amorseze un nou gen de reactie generînd carbon prin combustia heliului, devenind o stea carbonica, ori o pitica alba, ori o giganta rosie, ori o supernova, o stea neutronica sau chiar o gaura neagra. Stiu cateva bloguri care au trecut prin aceste stadii. Si intrucat nu avem o stiinta care sa studieze si sa modeleze cresterea si descresterea entropica a blogurilor nu ne ramane decat calea empirica pentru a stabili cat traieste un blog.

Indiferent ce-or spune unii sau altii un blog ramane in primul rând un vehicul pentru ego-ul posesorului sau, un mijloc de transport catre locurile cele mai potrivite in care acesta sa poata conferentia unei audiente optime, care sa-i puna in valoare importanta de sine. Si aici intervin deosebirile genetice dintre bloggeri in legatura cu felul in care sunt in stare sa managerieze influenta oamenilor asupra omului, a celorlati. Infernul. Tensiunea intre felurite feluri de trolli, de la cei echilibrati pana la cei extremisti. Cel mai probabil un blog moare atunci cand aproprietarul nu mai poate tine sub control emotiile pe care i le creaza spectaorii sai, cand vehicolul ego-ului sau nu-l mai (poate) duce acolo unde se simte bine in propria piele. Dii, dii, calutzule dii, unde-am fost si-alaltaieri seara…

Pentru unii bloggeri importantå este anvergura celor care le tin trena, rangul, hangul, cantandu-le in struna, a celor care-i aproba si-i incurajeaza. Daca gaseste suporteri potriviti, in acord cu asteptarile sale, un astfel de blogger poate ignora cu usurinta orice detractor, cârtitor, spameor, troll-drol. Alminteri nu. Nu poate si… moare. Este cazul lui AVP pe care l-a ucis pipernicia curtenilor de bine, sensibilizandu-l la maximum pe frontiera cu jocularii contestatari, cinici, ironici, amarnici. Desigur ca n-a fost in niciun fel vina sa ca n-a reusit sa atraga (la galerie) suporteri mai de doamne-ajuta. Fiind prea genial n-a putut fi inteles si frecventat de catre intelectualii cu frunti late. Ca ce e prea mult strica. Nu?

Pentru altii  suporterii sunt indispensabili (fratii, chemati sa-si aduca aportul, sprijinul, sus-tinerea) dar prezenta lor nu-i poate ajuta decisiv impotriva efectelor omamenilor asupra omului, iar daca exista (si misterul si intelesul existentei n-a fost inca rezolvat de nimeni) voci care sa-l conteste, care sa insiste pe imperfectiuni, pe umbre… gata sunt. De ce tovarasi? De ce? Bloggerul Dorin Tudoran (spre mare deosebire de bloggerul Viorel Padina) a avut in siaj o pleiada de comentatori de bine, foarte, foarte elevati, cum putin bloggeri se pot mandri sa aiba. Si? La ce i-a(u) folosit? A inchis trei bloguri si-un forum de comentarii in baza la motivul (care era un pretext, un simplu pretext) ca-i roiau prin preajma sub/oameni de rau.  Vai!

Cum-necum cei care-si inhid blogul, abrupt, prin moarte violenta (sinucigandu-l 😉 ) o fac din cauza propriei subrezeli, uzuri, imbatraniri morale, care se manifesta acut prin inabilitatile manageriale  la capitolul „public relations”.  La urma urmei fiecare moare singur. Nu?

Cred insa ca mai exista o categorie de bloggeri. Sunt acei bloggeri pentru care nu conteaza deloc nici comentatorii-suporteri, nici comentatorii-conestatari, fie pentru ca apropitarii sunt foarte timizi, incapabili de dialog, polemica, zicere si contrazicere ori pentru ca pur si simplu pentru ca n-au nevie de niciun dialog sau de confirmare ci doar sa se elibereze de vorbele din ei. Acestia (de regula) sunt politicieni ratati pentru care important este numarul vizitatorilor (tacuti) sau macar existenta lor minimala. Exemple clasice Dl.Nimeni – (autointitulat) un blog lipsit de importanta si/sau un Blog Ideologic 😯

Dar, na beleaua, ca iar  sar cu incoerenta de la una la alta. Sa revenim la empirio-criticism.

Cred ca s-ar putea colecta cateva informatii printr-o leapsa.

Leapsa:

1. Ce varsta are cel mai vechi blog activ de care aveti cunostiinta?
R. Zoso – 7 ani

2. Care este primul blog pe care ati comentat? Cam cand?
R. Blogul lui Adrian Nastase. Acum vreo 5 ani, cred.

3. Regretati inchiderea vreunui blog? Daca da, care anume?
R. Regret inchiderea blogurilor Terorism de cititoare, H.Salem blog, Rudi Schmueckle, Blogul lui George Pruteanu, Blogul lui Adrian Paunescu, Primul blog al lui Dorin Tudoran, Nervi de Sezon – Blog filosofic

4. V-ar bucura inchiderea vreunui blog. Daca da, care anume.
R. Nu. Nu doresc nimanui sa scape asa usor din capcana.

5. Care este blogul pe care-l vizitati cel mai des (in afara celui personal)?
R. Madame Blogary. E blog?

6. Cam cat timp credeti ca poate un blog sa-si justifice existenta.
R. Cam 3 ani. Am argumente.

7. In ce conditii v-ati inchide blogul.
R. Daca as ajunge consul 😉 sau daca asa avea vointa.

8. Ce varsta are blogul pe care-l intre/tineti?
R. Ne-blogul pe care-l intre-tin are 1 an si 8 luni.

9. Cum ati decis sa deschideti un blog?
R. Din greseala. Pentru ca existau bloguri si forumuri unde nu eram lasat sa comentez in voie.

10. Este bloggingul un viciu care da dependenta?
R. Da.

I-as invita la aceasta leapsa pe urmatorii:
Ana Ayana, andreanum, hobbitul, ghelme, delaepicentru, nikuelektriku, depresium, Doina Popescu – Cine are urechi…, franckmelen, Florea Cristian, neinfectat-de-comunism, Pioneza dintre fese – Concurs fain, Tilbuhoglinda, Ancelin Roseti, Simona Tache, Gogea – luminatia, Angela, Adrian Arvunescu – In apararea inchizitiei, Dictatura justitiei – Mesaj catre mine, Gabilutza – puncte-puncte, tesoruccio49, Culai – Un taciune si-un carbune, Vinovat ca exist – Arta Crestina, Tiberiu Orasanu – Vorbe-de-ntrecut, Copacul din padure, Gabriela D. Savitsky.

Blogurile zilei (le recomand cu caldura) Kaos Moon si (pentru iubitorii de poezie) Blogvista.

Si in final o dedicatie tuturor celor care au comentat pana acum pe Arca:

 

 

Posted in Arcaluigoeologie | 72 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: