(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Cât trăieşte un blog?

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 3, 2011

Motto:
 Imi place la nebunie sa filosofez dar detest filosofia! – Dl.Goe

Filosofia este expresia cea mai eleganta a stupizeniei si limitarilor asociate inteligentei umane. In fond toate filosofiile sunt profund gresite. Chiar si cele care denota frumusete! – Dl.Goe

Filosofii ar trebui sa învete sa râdă  de ei înşişi” – Alt domn Goe (Richard F. un prieten de-al meu, nu-l stiti voi)

Bloggingul – sau cum sa-ti da seama cât de prost erai odata… – asta fiind desigur valabil pentru cei tineri (care au de unde muri). Nu şi pentru cei bătrâni, care nu vor mai fi avînd timp să-şi dea. Seama. Rămânînd geniali până la sfârşit.

Apropo, stiţi care-i deosebirea dintre bătrâni şi tineri? Na…ca am inceput să sar de la una la alta… Scuze.

La naştere fiecare om (om-om, nu altceva, ca parameci, oaie, frasin, ştevie…), toţi oamenii, prin urmare si bloggerii, primesc, in dar, câte o cheia: Cheia de la Poarta Raiului. Dar, caci mai exista un “dar”, acea cheie (aceeasi cheie) se potriveşte şi la Poarta Iadului. Fără acea cheie Omul n-ar putea intra in Rai. Aşa şi la bloggeri.

I-aş întreba pe bloggeri cum se între/ţine un blog. Dar nu-i intreb. Se spune ca un cărbuş l-ar fi intrebat odată pe un miriapod în ce ordine îşi mişcă picioarele. Incercînd să-i răspundă miriapodul a început să se poticnească şi să se împleticească şi aşa a şi rămas: împiedicat, încercand să desluşească în ce ordine îşi mişcă picioarele.

Ii întreb însă altceva. Este Omul responsabil pentru felul in care este Lumea in care traieste? Da sau ba? In functie de raspunsul ales se poate ajunge la de/responsabilizare totala. Dar, de fapt, ce anume-i poate responsabiliza sau deresponsabiliza pe oameni? Ce anume i-ar putea face pe oameni sa adere la Bunul Simţ, la Common Sens? Dar să se îndeparteze de el? Unii cred ca religia. Altii că ştiinţa sau educaţia. Unii cred ca ateismul e capabil de aşa ceva. Altii că libera exprimare în (abjectul) anonimat. Unii că inteligenţa. Altii că iubirea. Ori dorintele, principiul plăcerii. Teama, constrangerile, libertatea… Ori alte aiureli.

Dar să revin totuşi (un pic) la întrebarea din titlu: Cât trăieşte un blog? Când este un blog gata sa moara? Când intra in adormire? In Purgatoriu… Desigur ca un blog poate muri intr-un accident. Lovit de un tir, sau de un meteorit, de un tsunami… de o bombă atomică cu neutroni… Acestea fiind insa cazuri exceptionale care nu pot intra in atentia intrebarii mele. As vrea sa stiu asa… statistic, care e speranta medie de viata pentru un blog, inainte de a se stinge pe cale naturala, de bătrâneţe. Nu ştim. Nu ştim pentru că nu ştim. Nu ştim si nu putem deduce pe cale teoretica pentru ca nu stim ce fel de metabolism are un blog. O fi unul mai degraba vegetal sau animal? Un Copac creste toata viaţa. Un Animal creste numai până la maturitate. Apoi descreşte. Totusi inclin sa cred ca un blog are mai degraba un metabolism asemanator combustiei solare. Ca si stelele, un blog poate straluci prin auto-combustie, transformandu-si hidrogeniul in heliu. Apoi poate (sau nu) sa amorseze un nou gen de reactie generînd carbon prin combustia heliului, devenind o stea carbonica, ori o pitica alba, ori o giganta rosie, ori o supernova, o stea neutronica sau chiar o gaura neagra. Stiu cateva bloguri care au trecut prin aceste stadii. Si intrucat nu avem o stiinta care sa studieze si sa modeleze cresterea si descresterea entropica a blogurilor nu ne ramane decat calea empirica pentru a stabili cat traieste un blog.

Indiferent ce-or spune unii sau altii un blog ramane in primul rând un vehicul pentru ego-ul posesorului sau, un mijloc de transport catre locurile cele mai potrivite in care acesta sa poata conferentia unei audiente optime, care sa-i puna in valoare importanta de sine. Si aici intervin deosebirile genetice dintre bloggeri in legatura cu felul in care sunt in stare sa managerieze influenta oamenilor asupra omului, a celorlati. Infernul. Tensiunea intre felurite feluri de trolli, de la cei echilibrati pana la cei extremisti. Cel mai probabil un blog moare atunci cand aproprietarul nu mai poate tine sub control emotiile pe care i le creaza spectaorii sai, cand vehicolul ego-ului sau nu-l mai (poate) duce acolo unde se simte bine in propria piele. Dii, dii, calutzule dii, unde-am fost si-alaltaieri seara…

Pentru unii bloggeri importantå este anvergura celor care le tin trena, rangul, hangul, cantandu-le in struna, a celor care-i aproba si-i incurajeaza. Daca gaseste suporteri potriviti, in acord cu asteptarile sale, un astfel de blogger poate ignora cu usurinta orice detractor, cârtitor, spameor, troll-drol. Alminteri nu. Nu poate si… moare. Este cazul lui AVP pe care l-a ucis pipernicia curtenilor de bine, sensibilizandu-l la maximum pe frontiera cu jocularii contestatari, cinici, ironici, amarnici. Desigur ca n-a fost in niciun fel vina sa ca n-a reusit sa atraga (la galerie) suporteri mai de doamne-ajuta. Fiind prea genial n-a putut fi inteles si frecventat de catre intelectualii cu frunti late. Ca ce e prea mult strica. Nu?

Pentru altii  suporterii sunt indispensabili (fratii, chemati sa-si aduca aportul, sprijinul, sus-tinerea) dar prezenta lor nu-i poate ajuta decisiv impotriva efectelor omamenilor asupra omului, iar daca exista (si misterul si intelesul existentei n-a fost inca rezolvat de nimeni) voci care sa-l conteste, care sa insiste pe imperfectiuni, pe umbre… gata sunt. De ce tovarasi? De ce? Bloggerul Dorin Tudoran (spre mare deosebire de bloggerul Viorel Padina) a avut in siaj o pleiada de comentatori de bine, foarte, foarte elevati, cum putin bloggeri se pot mandri sa aiba. Si? La ce i-a(u) folosit? A inchis trei bloguri si-un forum de comentarii in baza la motivul (care era un pretext, un simplu pretext) ca-i roiau prin preajma sub/oameni de rau.  Vai!

Cum-necum cei care-si inhid blogul, abrupt, prin moarte violenta (sinucigandu-l 😉 ) o fac din cauza propriei subrezeli, uzuri, imbatraniri morale, care se manifesta acut prin inabilitatile manageriale  la capitolul „public relations”.  La urma urmei fiecare moare singur. Nu?

Cred insa ca mai exista o categorie de bloggeri. Sunt acei bloggeri pentru care nu conteaza deloc nici comentatorii-suporteri, nici comentatorii-conestatari, fie pentru ca apropitarii sunt foarte timizi, incapabili de dialog, polemica, zicere si contrazicere ori pentru ca pur si simplu pentru ca n-au nevie de niciun dialog sau de confirmare ci doar sa se elibereze de vorbele din ei. Acestia (de regula) sunt politicieni ratati pentru care important este numarul vizitatorilor (tacuti) sau macar existenta lor minimala. Exemple clasice Dl.Nimeni – (autointitulat) un blog lipsit de importanta si/sau un Blog Ideologic 😯

Dar, na beleaua, ca iar  sar cu incoerenta de la una la alta. Sa revenim la empirio-criticism.

Cred ca s-ar putea colecta cateva informatii printr-o leapsa.

Leapsa:

1. Ce varsta are cel mai vechi blog activ de care aveti cunostiinta?
R. Zoso – 7 ani

2. Care este primul blog pe care ati comentat? Cam cand?
R. Blogul lui Adrian Nastase. Acum vreo 5 ani, cred.

3. Regretati inchiderea vreunui blog? Daca da, care anume?
R. Regret inchiderea blogurilor Terorism de cititoare, H.Salem blog, Rudi Schmueckle, Blogul lui George Pruteanu, Blogul lui Adrian Paunescu, Primul blog al lui Dorin Tudoran, Nervi de Sezon – Blog filosofic

4. V-ar bucura inchiderea vreunui blog. Daca da, care anume.
R. Nu. Nu doresc nimanui sa scape asa usor din capcana.

5. Care este blogul pe care-l vizitati cel mai des (in afara celui personal)?
R. Madame Blogary. E blog?

6. Cam cat timp credeti ca poate un blog sa-si justifice existenta.
R. Cam 3 ani. Am argumente.

7. In ce conditii v-ati inchide blogul.
R. Daca as ajunge consul 😉 sau daca asa avea vointa.

8. Ce varsta are blogul pe care-l intre/tineti?
R. Ne-blogul pe care-l intre-tin are 1 an si 8 luni.

9. Cum ati decis sa deschideti un blog?
R. Din greseala. Pentru ca existau bloguri si forumuri unde nu eram lasat sa comentez in voie.

10. Este bloggingul un viciu care da dependenta?
R. Da.

I-as invita la aceasta leapsa pe urmatorii:
Ana Ayana, andreanum, hobbitul, ghelme, delaepicentru, nikuelektriku, depresium, Doina Popescu – Cine are urechi…, franckmelen, Florea Cristian, neinfectat-de-comunism, Pioneza dintre fese – Concurs fain, Tilbuhoglinda, Ancelin Roseti, Simona Tache, Gogea – luminatia, Angela, Adrian Arvunescu – In apararea inchizitiei, Dictatura justitiei – Mesaj catre mine, Gabilutza – puncte-puncte, tesoruccio49, Culai – Un taciune si-un carbune, Vinovat ca exist – Arta Crestina, Tiberiu Orasanu – Vorbe-de-ntrecut, Copacul din padure, Gabriela D. Savitsky.

 
Blogurile zilei (le recomand cu caldura) Kaos Moon si (pentru iubitorii de poezie) Blogvista.

Si in final o dedicatie tuturor celor care au comentat pana acum pe Arca:

 

 

71 răspunsuri to “Cât trăieşte un blog?”

  1. arcaluigoe said

    Si in completare o dedicatie celor mu(l)ti necomentatori si necomentatoare, vremelnic veniti pre (b/)Arca, mai mult ochi…

  2. Dl.Goe said

    Era sa uit sa va spun care e deosebirea dintre batrani si tineri. Deosebirea e ca batranii trag sa moara si tinerii mor sa traga…

    Sanatate si virtute… 😉

  3. […] Leapsa lui (b)Arca lui goE […]

  4. Cum știu că n-am înclinații spre filosofeală, filosofie serioasă nici atât, am și eu momente de modestie , nu am să mă contrazic esențial pe tema aceasta.
    O mică observație aș avea însă. Când toți cei care comentează pe blogul meu sunt de aceeași părere cu mine mă întreb, pe bună dreptate, dacă sunt cu toții sinceri. Nu cred că sunt atât de grozavă ca să am dreptate de fiecare dată și, atunci, îmi spun mie însămi, că în mod sigur ei , unii măcar, o fac din complezență.
    Dar n-am de unde să cunosc adevărul.

    • arcaluigoe said

      @Dictatura Justitiei – Regina omorâtå nu trebuie sa va fie frica.

      Nu va faceti griji ca nu va contrazice nimeni dintre cei prezenti. Mai exista si o alta lume. O multime dintre cei care nu sunt de fata v-ar contrazice cu siguranta. Nu stiti cum e lumea? Ba s-ar putea spune ca refuzand sa va frecventeze acestia (cei absenti) va contrazic foarte tare insasi existenta. 🙂

      • Pot să spun că nu-i perfect adevărat ? 😆

        Bun e faptul că nu sufăr pentru acest adevăr. Mă voi duce în Rai ?

        @”Dictatura Justitiei – Regina omorâtå” să înțeleg că-i o poreclă sau doar o ironie ?
        Mă gândesc că nu-i chiar așa de rea .

        • Dl.Goe said

          @Dictatura Justitiei – Eu am zis „Regina omorata nu trebuie” !!! Sa va fie frica!

          P.S. Am o usoara strangere de inima de fiecare data cand cineva ma intreaba daca-i dau voie sa ma contrazica. Presupun ca ar trebui sa fie evident ca „voia la dumneata ca la banul Ghica” pe (b/)Arca lui Goe. Am vaga banuiala ca unii, carora nu le scapa evidenta, intreaba doar asa… ca sa minimizeze riscurile coversatiei ulterioare… Deci da, puteti spune ca nu-i perfect adevarat. In fapt nici nu exista „perfect adevarat”. Perfectul este oricum un timp trecut. Si asta este deja mai mult ca perfect.

          P.P.S. Nu stiu dac veti ajunge sau nu in Rai. Din cate stiu eu cei care sufera au prioritate nu cei care nu sufera. Dar nu cred ca acesta sa fie criteriul decisiv. Aveti la d-voastra cheia de la poarta Raiului.

  5. contele said

    Bravos Dle Goe, merci…
    Dar noi, pălmaşii, cei ce muncim cu ziua pe blogurile voastre, noi de ce nu suntem apreciaţi ? Suntem buni să vă facem trafic, la împărţit gloria…altădată…Păi drept e Dle Goe?

    Să vă dau un exemplu simplu de ce înseamnă un comentator bun. Vă tot întrebaţi cum de traficul pe blogul d-stră s-a dublat…Cum de unde!? Din cauza mea. Eu sunt un Master Comentator, unde scriu dublez traficul!! Trag fanii, admiratorii după mine…

    M-am gândit odată să-mi fac blog. M-am gândit să trăiesc din el. Ce naiv! Să câştig o groază de bani scriind ba de pe o plajă din Grecia, ba de pe una din Franţa, ba din Alpi…oooh, ce viaţă! Eu, laptopul şi cititorii. Şi publicitatea, desigur.
    Poate într-o altă viaţă. Deocamdată n-am un blog al mea şi nici nu cred s-o am în curând; e prea mare responsabilitatea şi prea mare timpul alocat. Şi nu-s destul de one man show.
    Românii sunt un neam de proprietari, nu eşti om serios dacă n-ai casă. Eu sunt, în virtual, ca americanii: stau cu chirie pe unde-mi place. Nu-mi place casa virtuală, mă mut în altă casă. Simplu şi fără bătaie de cap.

    • arcaluigoe said

      Vai de mine si de mine Serenisime, d-voastra nu sunteti apreciati? Poate in alte parti de Luna pline. Si de sonate. Aici pe Soare sunteti foarte, foarte apreciati. Si implicit (avand liberate infinita de exprimare libera, libera, ca nici nu-ti vine sa mai zici nimica atunci cand poti spune orice), dar si explicit, prin felurite semne.

      P.S. Si eu la fel as prefera de 1000 de ori sa comentez cand si unde vreau, ce vreau… nu asa inchis in (b/)Arca, dupa cum m-am si de/plans in Riscurile si tentatiile meseriei.

  6. rebeliunea minerală said

    Tot tineretul e de vină, Neagoe. Că nu suntem şi noi ca ei.

  7. […] citit ceva interesant despre bloguri și viața lor,  https://arcaluigoe.wordpress.com/2011/11/03/cat-traieste-un-blog/comment-page-1/#comment-6467       după care am devenit curioasă să văd […]

  8. Ana Ayana said

    De obicei răspund acolo unde apare leapșa, subiectele de pe blog alegându-le după bunul plac 😛

    1 și 2. Teologie pentru azi – primul blog pe care am comentat/citit/citesc.
    3. Cum frecventez puține bloguri (dar bune) o regret și eu pe Terorista. Îmi plăcea stilul ei.
    4. Nu. Mi-a părut rău de cele care au dispărut. Proprietarul a apăsat pe delete și blogul a dispărut în neant.
    5. Hmm, nu m-am întrebat până acum. Cred că pe normalitatea normală intru cel mai des. Îmi plac subiectele alese. Mă provoacă mereu la vorbă 🙂
    6. Oricât. Depinde ce tratează.
    7. Când va intra la apă, o să-l închid.
    8. A făcut recent 5 ani.
    9. Cu intenție. Aveam o grămadă de subiecte de dezbătut și m-am pus pe scris.
    10. Da, mai ales în primii 2 ani.

    p.s. de ce Goe scrie cu diacritice când și când?

    • Dl.Goe said

      @Ana – 7. Când va intra la apă, o să-l închid. 🙂 Exact invers decat la mine. Eu abia o sa-l deschid cand o intra Arca la apa. Cu ocazia Potopului. Atunci voi ridica puntea, voi inchide lista cu pasageri si voi deschide Jurnalul de Bord – Blog de croaziera.

      P.S. Depinde de inspiratia momentului, de graba sau de accesele de meticulozitate.

    • Dl.Goe said

      6. Oricât. Depinde ce tratează. – Pai ce-ar putea sa trateze un tratament? O afectiune. Nelinistea agnoasanta a eului. Daca o alina traieste. Daca nu, nu. Nu? Pana la urma intrebarea era cat timp poate un blog sa-si faca treaba, fara sa se uzeze moral? Nu cred ca oricat. Eternitatea e foarte mare. Si, vorba poetului, orice nu este zadarnic este condamnat sa devina plictisitor.

      P.S. 5 ani? Grupa mare! Multi inainte.

      • Ana Ayana said

        Plictisitor devine atunci când nu i se mai acordă aceeași atenție 🙂 ar trebui să punem întrebarea din titlu celor mai vechi în domeniu.

        • Dl.Goe said

          Da, ar trebui intrebati cei care au rezistat cel mai mult „in domeniu” si rezista inca, dar ar trebui intrebati si cei care si-au inchis blogurile. De ce-au facut-o? Ce n-a (mai) mers? In decizia de a zice „Gata” or fi predominat cauze exterioare mediului virtual sau cele legate de blog si de ne/viziatorii sai? Mai mult deact speculatii nu putem face.

    • frmshk said

      Ana… multumesc mult. Ma onoreaza cuvintele tale, cu atat mai mult cu cat, in comparatie cu tine, eu sunt asa micuta in ale blogaritului… Toate bune! Multumesc. 🙂

  9. habar n-am said

    Solitudine.
    Printre cauzele (si in disperare de cauza) nasterii unui blog. O iluzie ca multe altele…

    • Dl.Goe said

      Oamenii au obiceiul asta: sa incerce la intamplare tot felul de tratamente impotriva solitudinii, constatand ca nu functioneaza nici unul. Si uite asa mai trece timpul si mai uiti de dimensiunile singuratatilor incomensurabile si incompensabile. O vreme doar, pentru ca, zice si Tony omul are la dispozitie cea mai mare inventie a sa: Moartea. Aceea de care nu se tem geniile.

      P.S. Stiu pe cineva care e ar fi gata sa sara si sa certifice ca nu se teme de moarte si ca, deci, e geniu. Din pacate implicatia logica respectiva nu functioneaza in acel sens. Ci invers. Toti corbii sunt negri si deci toti non-negrii sun non corbi. Dar daca esti negru nu inseamna musai ca esti corb. Poate esti african, tzigan sau nespalat… Stie d-lui la cine ma refer. Scuze pentru digresiune…

      P.P.S. Superb filmuletul si morala sa…

  10. INTJ said

    Din greseala. Pentru ca existau bloguri si forumuri unde nu eram lasat sa comentez in voie.” … cui?

    • Dl.Goe said

      Uite de exemplu acuma (ca sa dau numai un exemplu) nu pot comenta AICI unde sunt moderat de monitorizator. Dv. puteti comenta?

      • INTJ said

        ok, va multumesc pentru raspuns (Die Gedanken sind frei, nu si expunerea lor). iar ca sa va raspund la randul meu (desi, cica, la intrebarile retorice nu se raspunde): nu cred ca sunt eu in masura sa comentez. 🙂

  11. […] Ps. Răspund în acest mod, invitaţiei provenite de la domnul Goe. […]

  12. Ai uitat să pomeneşti de cei care ţin un blog doar pentru a se elibera de imaginaţia care nu le dă pace şi prin care aceştia exprimă arta(fie ea naivă sau nu) în diverse forme. Sunt cei care au nevoie de feedback-uri, critice sau nu, care să le confirme mai degrabă că ceea ce scriu ei are ecou. Oricare ar fi acela. Sunt blogurile care oferă fără să ceară nimic în schimb.
    P.S. mă scuz pentru faptul că nu am folosit pronumele de reverenţă deşi e prima dată când vin aici.

    • Dl.Goe said

      @Mitzaabiciclista – Re P.S. Nu face nimic. Si Tanti Mitza tot asa imi zice: Tu, domnu Goe… Dupa nume s-ar zice ca sunteti rude.

      Imi ingadui sa spun ca situatia prezentata de d-voastra este doar un caz particular (o instantiere) a unei clase generice pe care am mentionat-o in „expunere”, prin puterea sugestiei. Nu cred ca bloggerii care (cred ca) fac arta se deosebesc esentialmente de cei care (cred ca) fac politica, filosofie, stiinta, religie, psihologie, suete, jocuri ori etc. Sunt doar moduri diferite de a-si promova eul si importanta de sine. Nu cred ca exista bloguri care „ofera” fara sa „ceara” nimic in schimb. Cer macar atentie. Nu? Adica totul. Am scris mai pe larg (intr-o maniera inca si mai naiva) despre acest subiect (Simfonia Ratarii) – AICI. Va multumesc pentru atentie.

      P.S. Cred ca voi studia mai cu atentie Blogvista sa vad daca aveti cumva si alte note in comun cu Tanti Mitza. Cu drag al dv. Dl.Goe.

      • Pseudonimul MitzaBiciclista, ales ca o glumă şugubeaţă, este mai degrabă un semn de respect şi admiraţie faţă de anumite vremuri aparent apuse dar fantastic de prezente şi nu numai. Plus de asta Caragiale, ca şi figură marcantă este, în mintea şi sufletul meu, unul dintre cei mai mari pamfletari ai tuturor timpurilor(alături de Molliere şi La Fontaine) gen sub care dealtminteri subscriu precum un învăţăcel umil care, chit că nu are puterea să se ridice mai sus de genunchiul broaştei ca şi formă de exprimare, are totuşi forţa de a râde cu pasiune şi de a admira cu toată sinceritatea pe cei care reuşesc să înscrie în acest gen al literaturii cu brio şi cu urme mai ales. Ironia şi satira cu cât sunt mai subtile cu atât fac savoarea mai fină.
        Dar citind comentariul nu pot să nu remarc că, în fond, prin absolut tot ceea ce dorim să exprimăm în viaţă, chit că e scriere sau pictură ori croşetă sau plăcintă, roată sau găleată vrem să atragem atenţia. Stă în firea noastră, a tuturor. Aşa suntem creaţi şi nu putem nega asta. Cine spune că nu vrea să atragă atenţia de nici un fel ori e ipocrit ori e….extraterestru(asta în glumă, desigur). Aşa că, indiferent cum se cere atenţia, ea oricum se cere şi chiar dacă mergem pe stradă, dar să mai şi creezi ceva cu pretenţia depăşirii banalului concret. Mulţumesc pentru sugestia de a citi Simfonia Ratării. Ce să spun? Terifiantă, domne!
        Acuma că mi-ai spus că îmi iei blogvista la puricat mai, mai că-mi vine să-mi doresc să nu-ţi poţi ţine bereta pe cap precum Dl. Goe şi asta nu din cauza curentului 😀

  13. kaos moon said

    multam de nominalizare dar… ma, sigur scriu un blog de poezie ?:)

    kaos moon

  14. habar n-am said

    @ Tony

    • Dl.Goe said

      Habar n-am care Tony? 😉

      • habar n-am said

        @ Dl. Goe
        Eh, un prieten de-al meu. Unul care nu-si da pace si tot cauta o jurnalista si al ei blog. Chiar cu pretul vietii, asta da suferinta…

        • Dl.Goe said

          @Habar N-am – Da, dar mesajul d-voastra (cel din sticla) desi poate alina suferinta sigur complica existenta. Ambele efecte avand sanse de reusita numai si numai daca mesajul ajunge la destinatie. Fapt in legatura cu care am incertitudini mai mari decat Heisenberg…

        • Tony said

          prieten: „Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită” […] sa nu exageram Habar

          „Chiar cu pretul vietii, asta da suferinta” – da da sufar zilnic, bre esti emotionant 🙂

  15. […] înțeleg pe unde a ajuns linkul dar,  repet,  lealșa e de la https://arcaluigoe.wordpress.com/2011/11/03/cat-traieste-un-blog/ Like this:LikeOne blogger likes this […]

  16. […] Dedic această postare Brânduşei- “Gepetto, mai spune o poveste!”- şi nepotului meu de văr de capră, Domnul Goe. […]

  17. Dl.Goe said

    Culmea snobismului acum 5 ani: Sa ai blog anul asta ca la anul oricum are toata lumea.

    Mda. Problema e ca in blogosfera numarul scriitorilor a depasit cu mult numarul cititorilor. Este a doua drama sociala majora dupa cea consemnata atunci cand numarul inginerilor a depasit numarul intelectualilor. Dar si aceasta drama a deficitului de cititori va cadea in derizoriu atunci cand anuntatul deficit de femei la scara planetara va veni in scena. Mult nu mai e. (Va sfatuiesc sa faceti provizii)

    Pe blogul såu un foarte tanar scriitor de blog adresa altor bloggeri urmatoarea intrebare: Tu cat timp ai putea scrie pe blog daca n-ar mai aparea niciun comentariu? – Buna intrebare. Chiar asa! Cât? O saptamana? Doua? O luna? Te si miri cum de puteau scrie scriitorii si jurnalistii pe vremea cand nu exista internet, iar cititorii n-aveau unde comenta. E un mare mister al trecutului. Cert este ca blogurile s-au inmultit fara masura (desi nimeni nu iubeste pe nimeni) asa incat se poate preconiza o perioada de framantari, agnoase, cautari, disperari, criza (am remarcat deja starea in blogosfera), urmata de abandonuri, descrestere, sinucideri, depresie, compresie. Cate bloguri nu s-au inchis? Urmeaza selectia naturala. Cititi-l pe Darwin. Vor rezista doar cei mai tari, mai oportunisti, mai adaptabili care vor reusi sa-si mentina blogurile (pe sec) in absenta cititorilor pana atunci cand va creste iarasi numarul cititorilor proveniti dintre bloggerii esuati. Pana atunci insa lasciate ogne speranza, voi ch’entrate in infernul noului babel blogosferic.

    • contele said

      Ah, ce bine mă simt citind acest comentariu, parcă-i cronica unei morţi anunţate…mă simt tânăr şi fără griji! Prin această mărturisire am acum revelaţia puterii pe care o deţin în lumea virtuală.
      Pentru mine, Marele Comentator, muncesc blogerii, pentru comentariile mele au ei insomnii, din cauza vizitelor mele nu dorm cei cu blog noaptea, o veni?n-o veni? se întreabă angoasaţi, din dorinţa de a-mi ţine treaz interesul se chinuie să-mi ia ochii cu articole dintre cele mai variate şi mai incitante; eu, pălmaşul şi vagabondul spaţiului virtual sunt de fapt adevăratul stăpân al acestei lumi.
      Vreţi să vă citesc ?Vreţi rating? Vreţi trafic? Atunci gâdilaţi-mi orgoliul, spuneţi-mi că sunt cel mai bun cititor din hyperspaţiu, „spuneţimi” că greşelile mele gramaticale vă „unge” plăcut la ureche, că platitudinile mele sunt perle de originalitate,periaţi-mă, iubiţi-mă, ocrotiţi-mă ca pe o specie pe cale de dispariţie…suntem, vai, din ce în ce mai puţini!

      P.S. 1 Iată un blogger care n-are probleme existenţiale:Adrian Năstase – „Cititorii mei sunt mai inteligenţi decât scriitorii altora” . Să înţeleg că d-ul în cauză este în vârful lanţului trofic. Al bloggerilor.
      P.S.2 „…numarul inginerilor a depasit numarul intelectualilor” Aşa deci…Puteţi, Dle Goe, să-mi spuneţi şi mie „cine este la o adică intelectuali şi ce vrea ei”? Lucrul acesta trebuie să fie pe persoană fizică?

      • eungen said

        Asadar, bloggareala e o maladie care se cere eviscerata, exhibata si necesita consumatori. „Tu cat timp ai putea scrie pe blog daca n-ar mai aparea niciun comentariu?” – frumos, dar nu dezamorseaza… Cunosc pe cineva care ar scrie orice, oricand, oricui si il cuprinde disperarea nu cand nu e citit, ci doar cand, in puterea noptii, se repede buimac spre laptop si nu reuseste sa-si aminteasca sfertul de idee geniala care s-a itit cam pe la sfarsitul visului. In restul timpului e normal si cocheteaza cu poezia. Memorialistica shue, cultul acesta pentru arhivarea continua, amanuntita dar exagerat de subiectiva a experientelor intime nu e ceva nou. Acum mediul virtual il potenteaza infinit. Ma gandesc ca in definitiv nu e nimic daunator in asta, nimic blamabil. Fiecare isi consuma vremea pe aceasta lume in fel si chip, fiecare cauta sa lase urma trecerii sale si nu putini spera in puterea motrica a cuvintelor lor, chiar daca nu si-au propus o finalitate la demersul lor. Si reverberatiile se propaga si misca ceva, chiar si infinitezimal, in fiecare cititor. Garantat! Acesta este efectul scontat?
        Analogia cu filosofeala ori vreo alta forma de nebunie sfanta e discutabila in cazul formatorilor de opinie „profesionisti”, cei care isi promoveaza prin scris entitatea localizabila, materiala (pecuniara), politica ori prin ordin de la urechea si timpanul. A nu avea nici un interes in harnicia hranirii blogguli personal e semn rau. Sau nu?

        • Dl.Goe said

          @Eungen – maladie nu, viciu da… Dar de multe orii viciile aduc si boli. Pot fi chiar si boli profesionale. Nu?

          P.S. Si eu cate idei n-am pierdut pe vremea cand nu aveam laptop. Povestea felului in care am intrat in posesia primului meu laptop seama incredibil de bine (sub aspect factic si afectiv) cu poveste primului laptop al lui Mircea Cartarescu. N-o mai redau pe a mea pentru ca a lui e deja de notorietate publica si n-o sa pot convinge pe nimeni ca mi-am luat laptop inaintea lui. N-am pastrat chitanta.

      • Dl.Goe said

        @Contele – Teoretic vorbind, in conditiile unor profile similare, intre un simplu comentator si un simplu blogger, comentatorul va avea mai multa libertate de exprimare. El va putea sa spuna cand, cum, cat, unde si ce vrea, avaind in fata drept constrangeri exterioare doar eventuala decizie a moderatorului de a-i refuza nu dreptul de a spune (pe care nu are cum sa i-l refuze), ci favoarea de a fi publicat si promovat spre alte urechi. In absenta unei astfel de constrangeri comentatorul poate oricand parazita, cu succes, audienta la public a bloggerului gazda, platind obolul necesar. In acelasi timp un blogger are (aparent cel putin) mult mai multe constrangeri, prin simplul fapt ca are o identitate caruia trebuie sa-i fie consistent. De aici obligatia de a satisface un anumit orizont de asteptare, de a publica cu o anumita ritmicitate, de a face concesii, compromisuri…Totusi in realitate lucrurile sunt mai nuantate. Pe firmamentul diviziunii muncii unul este „vanator”, iar celalat „påstor”. Greu de spus care „meserie” este mai profitabila, mai sigura sau mai aducatoare de satisfactii. In plus, in realitate, nu exista cazuri pure de bloggeri si comentatori sadea. Exista o categorie mixta de indivizi care ba blogaresc la ei „acasa” ba comenteaza la altii, completand satisfactiile si avantajele ambelor „meserii”.

        Bunaoara favoritul d-voastra, Adrian Nastase, este si vânator (de mistreti) si si crescator de animale, la Ferma sa de animale (creste gaini, din rasa cu cornu si lapte). Este drept ca dl. Nastase nu are problemele normale ale unor bloggeri normali veniti in blogosfera din neant. Domnia sa a ajuns in blogosfera ca esuat din politica, pe un blog gratuit pe care i l-a facut un fan pe de-a moaca. Comentatorii clasici ai bloggerului Nastase (åia declarati mai inteligenti decat scriitorii altora) sunt victime politice, captivii, carora bloggerul Nastase le poate vinde orice fara nicio greata. Chiar si daca ar posta pentru ei o poza a sa aratandu-le degetul mijlociu prin termopane si tot n-ar risca nimic atata vreme cat e in gratiile lui Iliescu cel Batran. Incolo nu. Ca bonus ar fi de adaugat ca sloganul ala cu „inteligentii sai cititori” este un plagiat ordinar dupa un slogan original (de altfel mult mai subtil) al celor de la Academia Catzavencu. Ca asa este dl.Nastase, un boier scapatat aflat pe drumul de pastise ce duce la Mizil… Blogul sau politic nu l-a ajutat niciodata in politica si nici n-a influentat, nici macar infinitezimal, rezultatele vreunui scrutin electoral sau ale vreunei competitii interne in PSD… Este, excelenta, un blog 100% inofensiv. Nu mai avea omul unde sa-si zica oful si sa se defuleze asa ca a acceptat blogul moca la pachet cu vizitatorii aferenti. Cei de fata (si nu numai ei) se exclud. Intelegeti excelenta voastra cu precizie la cine nu ma refer. Da?

        P.S. Intelectual este cel ce gândeste singur si scormone lumina… Urma care scapa turma.

        • INTJ said

          eu n-am blog, citesc bloguri foarte diferite (in functie de ce-mi apare nou in reader) si comentez pe ici pe colo … dar in esenta tot la cele scrise de tine ajung (in categoria „vanator” + „pastor”, imo) deoarece si suma comentariilor poate fi privita ca un blog (daca nu-ti schimbi la fiecare comment nick-ul).

        • Dl.Goe said

          @INTJ – Multi bloggeri au inceput ca simpli comentatori. Cå suma comentariilor unui comentator consecvent ar putea valora cat un blog este foarte posibil dar ma indoiesc despre faptul ca ar putea fi privita ca un blog. In general o asemenea „suma” este greu de privit. Nu ca nu s-ar putea construi o oarecare glorie virtuala (trista faima) pe asa ceva. Cå se poate. Si-i la fel de buna ca si faima de blogger. Dar mai usor de castigat. Si de pierdut.

          P.S. N-o sa deschideti blog niciodata? Cine stie…

  18. habar n-am said

    @ Tony, cel ce mi se adreseaza cu „bre” :
    Ma scuz pentru incurcatul sticlelor cu mesaje desi n-am decat o vina partiala. M-am luat dupa altii si am intrat intr-o stare confuzionala greu de descalcit. Considerati, va rog, ca retrase efuziunile sentimentale (!) si interpretarea neavenit-glumeata a video-ului trimis. Promit sa-mi vad de treaba in viitor, ce ma costa ?… Nimic.

    • Tony said

      „1. N-am nevoie sa te inteleg ca sa te accept, si
      2. N-am nevoie sa discut cu tine pentru a-ti da dreptate”

      Nu m-am uitat la video. Dialectica e inutila. Dar ce „prieten” interesant ! Un video, o remarca la „bre” (ca’s moldovean nu stiai?) o stare confuzionala, o efuziune sentimentala si in final o promisiune care costa!

    • Dl.Goe said

      Habar n-am Tony… – Mi-e teama ca (desi n-am nicio frica) e incurcatura la mijloc din cauza de misunderstanding eronat daca nu chiar aberant care se trage de la onomatopei, omonimii, anonimitate si onanimitate in unanimitate. Rezultatele sunt insa promitatoare (in ciuda unor sensibilitati de gingasii) cu aroma de dialog in floare. Vorba lui Tony (Tony… nu Tony) nu trebuie musai sa ne intelegem ca sa ne acceptam… Mai ales aici, in cosmos. Astept cu interes polemicile cordiale. In caz de ragaz din trebi in viitor. Nu intreb. Nimic.

  19. Domnule Goe,
    Un blog trăieşte atîta vreme vrea cît vrea iniţiatorul său, indiferent dacă are comentatori, sau NU.
    Dacă un blog transmite un mesaj viabil, va avea măcar cititori. Despre asta este vorba în principal, cred eu.
    Nu voi face alte referinţe la ideile vehiculate în această postare, pentru că nu are nici-un rost (părerea mea, nu postarea).
    Cu unele dintre aceste idei sînt de acord, cu altele nu, dar acest lucru nu este important.
    Important mi se pare mie, că acest mod de comunicare este – încă – neîngrădit.
    Şi mult mai important mi se pare, că bloggerii au scăpat de sub influenţa excesivă a aşa zişilor formatori de opinie.
    De aici şi reacţia unora dintre aceştia, reacţie care se împarte în două categorii prefigurate magistral, de Umberto Eco: apocaliptici şi integraţi. Apocalipticii sunt cei care resping indignaţi (sau suficienţi) acest mod de comunicare, integraţii find cei care îl adoptă şi îl folosesc. NU ?

    • Dl.Goe said

      @Tiberiu Orasanu – (1) „Un blog trăieşte atîta vreme vrea cît vrea iniţiatorul său, indiferent dacă are comentatori, sau NU.” – Asta-i aproape evident si aproape adevarat. Cred. Da numai cata vreme vrerea si putintza bloggerului sunt intr-o relatie de subordonare potrivita. Problema pe care am incercat s-o ridic (la fileu?) este „cam cat ar mai putea sa vrea un blogger puternic sa-si tina blogul daca n-ar mai avea cititori-comentatori sau daca ar avea cu preponderenta unii care-l enerveaza, sau pe care-i detesta, sau care nu corespund orizontului sau de asteptare (realist sau nu nici nu conteaza)?” Aceasta-i intrebarea. Desigur ca acesta este si raspunsul: Atat cât… vrea.

      (2) „Important mi se pare mie, că acest mod de comunicare este – încă – neîngrădit.” – Pai despre asta este vorba si pe (b/)Arca lui Goe, despre neingradire… Care nu merge chiar asa mana-n-mana by default cu acest mod de comunicare…

      Cred ca am mai discutat despre acest subiect si am detectat destul de exact lucrurile cu care suntem de acord cat si pe cele in care suntem de acord ca nu suntem de acord. Doar in aparenta in dezacord… Cred… Si nu exista motive serioase pentru a ajunge la conciliere in privinta relativelor dezacorduri. Ar dauna la comunicare. S-ar ajunge la situatia in care n-am mai avea nevoie sa discutam ca sa ne dam dreptate. Ceea ce ar fi trist.

  20. „Am o usoara strangere de inima de fiecare data cand cineva ma intreaba daca-i dau voie sa ma contrazica.”

    Dacă aș fi citit păreri precum : justiția română e integră, politicienii noștri sunt deosebiți de capabili, comunismul a fost o ideologie bună doar că președintele Ceaușescu a întinat-o, securitatea n-a făcut poliție politică iar securiștii au fost bravi apărători ai idealurilor comuniste, turnătorii ne sunt necesari, Crin Antonescu merită să ne conducă sau Mircea Geoană a fost adevăratul câștigător al alegerilor nu mi-aș fi cerut scuze pentru faptul că am altă părere. În rest despre bloguri și viața lor pot să fiu chiar și de acord.
    O seară de duminecă liniștită !

    • Dl.Goe said

      @Dictaturajustitiei – Sper sa nu mi-o luati in nume de rau daca voi spune ca adevarurile incomplete pe care le-ati dat de exemplu m-au facut sa zambesc… Fiecare dintre ele avand mare potential prin completari sau modificari minimale. Cum ar fi: La urma urmei Crin Antonescu merită să ne conducă pe unii dintre noi… SAU comunismul a fost o ideologie bună doar că președintele Ceaușescu a întinat-o la fel cum a facut-o si Brejnev, Stalin, Lenin sau Marx. Justitia romana e integrala. Politicienii noștri sunt deosebiți (ce nu sunt?)… securitatea n-a făcut poliție politică ci miliție politica.

      P.S. Va rog sa va simtiti ca acasa si sa ma contraziceti in orice imprejurare fara retineri si fara preaviz…

  21. Merci de leapşă.
    Am intrat de pe Zelist astăzi şi, pur şi simplu, mi-a plăcut ce am citit!
    Ce ciudaţi sunt oamenii…
    E adevărat că mă enervează unele comentarii ale tale dar cele mai multe enervări se topesc când îţi citesc productele blogeristice.

    • Dl.Goe said

      Cu placere pentru leapsa, multumesc pentru feedback. Cred ca va enerveaza comentariile mele pentru ca le cenzurati. Nu invers, dupa cum s-ar putea crede. Daca nu le-ati cenzura, pastrandu-le astfel doar pentru dv., ati imparti nervii cu (multi) altii si v-ar reveni mai putin. Pe cap de locuitor. Zic si eu. 🙂

  22. Şi îmi place la nebunie Hopkins.
    E actorul meu preferat pentru totdeauna.

    • Dl.Goe said

      Da, Hopkins, actorul, e un monstru. In ce film v-a placut cel mai mult?

      P.S. Dupa cum merg lucrurile este posibil sa va devina si compozitorul favorit. Cati oare stiu de talentul sau simfonic eclipsat atata vreme de colosalul actor? Eu unul abia am aflat.

      P.P.S. Cel mai recent film in care l-am vazut pe A.H. este (cred) acesta:

  23. Nici nu ştiu în care mi-a plăcut cel mai mult. L-am văzut pentru prima dată în Tăcerea Mieilor, în 1994. M-am reîntors în sala de cinema de 3 ori. Am gândit că aşa ceva nu există. Un om nu poate interpreta astfel un rol. Sigur, sunt mari actori din toate timpurile dar pe Anthony îl receptez cu inima. Probabil fiecare are un actor care i se potriveşte sufletului. Zic.
    Am văzut şi A.H. şi Legendele toamnei şi Surviving Picasso, pentru că tot ne-am oprit asupra acestui diamant, mâine o să mai caut un film să-l privesc.
    Scuze pentru tonul colocvial.
    Am citit şi dizertaţia despre Univers. 🙂 Ce ştiţi despre Floarea Vieţii?

    • Dl.Goe said

      Va rog sa folositi tonul cu care va simti cel mai bine. Pe (b/)Arca scuzele sunt facultative. Melodramaticul ne ocoleşte, vorba unui clasic in viata. Dar fiti pregatita pentru variatiuni. Nimic nu poate garanta ca nu voi trece eu insumi de la un „ton” la altul, in functie de context ori pretext ori de te-ai mira ce. 🙂 Ori doar asa…

      Anathony Hopkins ar trebui vazut si in Ramasitele Zile. Dar si intr-unul din filme sale mai vechi (mai putin cunoscut) care pe mine unul m-a impresionat in mod deosebit: Magic – este titlul filmului, dar la noi parca a circulat sub numele „Marioneta” sau „Ventrilogul”, nu-mi aminesc exact. Ca sa vezi cum arata Tony Hopkins in 1978:

  24. Sunt emoţii în noi care stau imobile precum lucrurile pe care, la un moment dat, le urcăm în pod considerând că nu mai avem nevoie de ele şi le abandonăm acolo. E destul să le ridicăm din cine ştie ce pricină şi să le scuturăm de praf cu un gest absent şi ele stârnesc nu doar un nor de pulbere fină ce joacă în razele piezişe care reuşesc să se strecoare printre scânduri ci şi o intensă emoţie. O emoţie poate la fel de intensă ca aceea a primei întâmplări sau poate intensificată de sentimentul că am pierdut iremediabil starea de graţie iniţială.
    Am scuturat de praf – cu ajutorul sau, mai degrabă, din pricina dvs. – emoţia primului impact cu Anthony Hopkins. Şi m-a gândit ce-l face atât de unic, genial şi magistral pentru mulţi şi pentru mine. Am adormit gândindu-mă la asta. Nu ştiu dacă am visat sau în starea de semitrezie am găsit acest gând. Cred că Hopkins este cu mult mai inspirat şi mai convingător decât personajele pe care le interpretează. Poate că gesturile lor (găsite de scenarist în universul inspiraţiei) n-au fost chiar atât de perfecte, nici expresia lor n-a fost atât de totală (am vrut să zis exhaustivă). El „umple” personajul cu mult mai multă viaţă decât ar fi avut vreodată. Nu ştiu dacă s-a întâlnit exact cu rolurile potrivite dar şi-a potrivit perfect, până la identificare şi mai mult decât atât, până la sublimare, toate măştile care i-au fost propuse. Este fascinant. Dacă aş fi putut fi altcineva pe lume, aş fi vrut să fiu Anthony Hopkins.
    Mulţumesc.

    • Dl.Goe said

      @Gabriela Savitsky – Si eu am aceeasi senzatie vizavi de Anthony Hopkins, ca persoana sa il intrece cu mult (in complexitate?) pe actor. Uneori in spatele unor actori fabulosi, geniali chiar, se ascund niste persoane comune, banale adesea, a caror personalitate este strivita de povara gloriei, care sunt devorati de actor si de rolurile jucate. Aproape ca nu mai pot fi. Ei insisi. Fiind fortati sa se limiteze, in cotidian, la strictul (existential) necesar. Am banuit intotdeauna ca nu este cazul cu sir Anthony Hopkins, iar faptul ca a compus acel „And The Waltz Goes On” mi se pare o splendida confirmare.

      P.S. M-am luat cu vorba si am uitat sa va intreb la care „dizertaţie despre Univers” v-ati referit (atunci cand ati mentionat si „Floarea Vieţii”).

      • Mă refeream la acest articol: https://arcaluigoe.wordpress.com/2011/06/20/universul-pe-intelesul-tuturor-mai-putin-al-tau/. Ca majoritatea textelor dumneavoastră, e un labirint. Când crezi c-ai găsit ieşirea, dai cu nasul într-un alt labirint. Acum, labirinturile pot fi anoste, din piatră, din buxia, din măceşi… Sau din oglinzile mişcătoare ale altor dimensiuni.
        Despre Anthony, mă sfiesc să mai adaug ceva. Pot doar să mă bucur că am „nimerit” în aceiaşi dimensiune cu domnia sa. 🙂

        • Dl.Goe said

          @Gabriela Savitsky – Aaa… acela. N-a vrut nimeni sa intre cu mine in labirint. Ariadna mea nu s-a nascut inca. Am intrat singur de cateva ori si spre norocul meu am si reusit sa ies de tot atatea ori, din ne/fericire prin aceeasi poarta prin care intrasem. Tot sper sa existe si o alta iesire care sa raspunda in alta parte. N-am gasit-o inca. Nici macar peste Minotarur n-am dat. Pana acum n-am gasit decat cateva hiene (hedoniste) si niste pinguini (masochisti)… Dar cine stie? Poate data viitoare reusesc sa merg mai departe si cine stie peste ce dau. Si daca dau sa stiti ca va dau de stire. Apropo ati vazut „Labiritul”? Filmul. Acolo va puteti intalni nas in nas cu David Bowie. Si zau ca merita:

  25. […] Goe şi respectiv proprietarul blogului – recte Goe – m-a cadorisit/ m-a invitat cu/ la o leapşă. Interesantă. Drept să spun, mă simt un pic culpabilă faţă de proprietarul (b)Arcei, pentru […]

    • Dl.Goe said

      Hm! Despre asta voi comenta la fata locului. Pe moment ma aflu intr-o mare dilema vizavi de „directia” in care sa orientez comentariul intentionat.

  26. Poate că Ariadna îl aşteaptă pe Pygmalion. Deşi, frumuseţea şi înţelepciunea arareori şed sub acelaşi acoperământ. Mulţumesc pentru Labirint. Îl văd mâine. Deşi, a urmări un film pe laptop e ca şi cum ai asculta Mozart într-un birt sordid de cartier. Lipsesc cadrele largi în care să poţi surprinde amănuntele (de exemplu tablourile sau tapiţeria, strălucirea gulerului sau nuanţele pălăriei în „Rămăşiţele zilei”). Oricum, decât nimic, e.

    • Dl.Goe said

      Pygmalion! Uneori nimic nu e mai inaltator decat sa asculti Mozart într-un birt sordid de cartier.

      Daca stau sa ma gandesc bine am ascultat candva Bach (pe radio cultural) la un tranzistor cu baterii, stand, alaturi de altii, pe scaune de fier forjat, in jurul unei mese rotunde, asezata pe un ponton de lemn ce se legana usor, clatinat de valurile lacului. Tranzistorul era pus in mijlocul mesei, iar noi jucam rentz. Si statea sa ploua. A fost magnific. Altadata chiar a trebuit sa vad un episod dintr-un serial special, pe care cu nciun chip nu l-as fi putut pierde, intr-un birt de langa o gara, in timp ce ma intorceam de la munte. Alt film l-am vazut in intregime, stand doua ore in picioare, intr-un mgazin de DVDuri de pe Champs Elysees, la o consola din acelea cat podul palmei pentru preview. Apoi am cumparat DVD-ul si l-am mai vazut imediat, inca o data si acasa. Deci se poate. Si dupa ce vezi „Labirintul” ar trebui vazut si filmul documentar „In iteriorul labirintului” care explica cum a fost facut „Labirintul”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: