(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 5 noiembrie 2011

O tempora – O vuire în vid

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 5, 2011

Din presa vremii – Ce vuiet tinea paginile ziarelor, forumurilor, blogurilor acum un an, un singur an: decesul cetateanului Paunescu Adrian. S-au scris zeci, poate sute de articole de ziar, de „revista”, de forum, de blog… si mii, poate zeci de mii de comentarii. Toate pline ochi de sentiment. In mod curios, desi pareau foatre contradictorii, majoritatea enunturilor rostite cu ocazia „festiva” a respectivului deces erau intr-un acord excelent cu adevarul. Chiar si intensitatea sentimentelor facea un acord perfect cu fosta persoana a poetului. De aceea ma si mir azi constatand o usoara nepotrivire de caracter intre trecutul de marire si viitorul de plumb, cu ocazia pomenirii de un an de la trecerea in nefiinta a omului Adrian Paunescu. Am ales aproape la intamplare cateva esantioane ale vuietului vid, azi vag, ce facea tara-ntreaga sa vibreze anul trecut pe vremea asta: 5 Noiembrie 2010. „Afla ca se lucreaza in notariate la copiile legalizate ale certificatelor noastre de deces. / Si ca nu se vor gasi flori pentru respectiva petrecere.  / Afla  ca bolile sunt multe si si leacurile sunt false. Tu care vii pe lume cu ale tale omtimism/pesimism… / Afla ca ultima gogoserie particulara a cazut la cutremur / si ca Shakespeare este optimist in timp ce eternitatea dobitocilor este pesimista…” (Pesimism, AP, fragment aproximativ).

(1) Monitorul Neoficial – Dăunescu Traian Ungureanu • noiembrie 8, 2010

(…) Adrian Păunescu s-a străduit vulcanic să facă din noi ceva pe gustul și după nevoile lui. Prin urmare, avem, acum, dreptul și datoria să spunem ce credem despre asaltul de 40 de ani al lui Păunescu asupra vieții publice românești.(…)

(2) De vorbă cu Adrian PăunescuAlexandru Dumitriu

După beţia derivei în care ne aflăm, ne vom trezi mâine mahmuri şi amari.

Interviu realizat în această vară, cu puţine zile înainte de aniversarea Poetului. Pe atunci, Adrian Păunescu părăsea admirabil nefericita zodie a resemnării, aşteptând, într-o fertilă convalescenţă, apariţia primului său roman. Din păcate, inima lui n-a mai putut învinge şi ultima suferinţă, care îl hărţuia ameninţător. Dumnezeu să-l odihnească!

(3) Traseul talentatului domn Adrian Păunescu: poet de curte, părinte de cenaclu, dizident contestat, senator Andreea Dogar, Vlad Odobescu

În anul 1973 a înfiinţat Cenaclul „Flacăra”, transformat rapid într-un fenomen de masă. Timp de 12 ani, membrii Cenaclului au susţinut peste 1.600 de spectacole de muzică folk şi poezie, în faţa a mii de spectatori, cei mai mulţi tineri. De pe la mijlocul anilor ’80 însă, relaţiile poetului cu regimul comunist de degradează. În 1983 a fost realizat filmul documentar de 70 de minute „Cenaclul Flacăra – Te salut, generaţie în blugi”, care a fost interzis de autorităţi.

(4) Adevăruri rabatabile: despre ură și disprețDorin Tudoran

A te prezenta, permanent, drept victimă a urii altora este un act de laşitate. Sartre avea dreptate: “Infernul sunt ceilalţi.“ Întotdeauna. A te declara urât de alţii este şi un act totalitar – de partea ta e binele. Întotdeauna. De partea celorlalţi – doar resentimentul. Negreşit, întotdeauna. Dar de ce să ne uităm în oglindă, când e mai ușor și mai spectaculos să scoatem o carte despre ura și resentimentele celorlalți față de noi?

Până la urmă, poetul a acceptat că moare. Nu știu dacă, în final, a admis că putea fi și dispreţuit. Acolo unde vine resemnarea în faţa morţii, nu mai e loc şi pentru alte acceptări. De partea cealaltă, a te grăbi să trimiţi în tâmpla abia răcită glonţul pe care scrie “Eşti de dispreţuit!” mi se pare un act de ură, nu de dispreţ. Un act de dispreţuit, nu un act critic.

(5) Viaţa lui Adrian Păunescu în imaginiAna Zidărescu

Poetul s-a implicat în activitatea Partidului Comunist Român din 1968. Relaţia cu regimul comunist a fost una ambiguă, cu oscilaţii de la poezii adulatoare pentru Ceauşescu, la critici directe. În cele din urmă, Adrian Păunescu a fost exclus din PCR.

(6) Adrian Paunescu Astăzi, 5 noiembrie 2010Dorin Tudoran

…prefer să-mi amintesc cum venea cu un poem ori altul al Constanţei, mi-l citea şi apoi făcea o moacă de marţian. ”Adică?”, întrebam. “Bă, tu tot nu înţelegi? Dacă e o poetă mai mare ca mine?” ”Păi, cam este…” ”Du-te dracu’… Ai înnebunit.” Fireşte.

…prefer să mi-l amintesc agitând pe toată lumea că trebuie apărată Reconstituirea lui Lucian Pintilie fiindcă e o capodoperă şi dacă i se face lui Pintilie nedreptatea asta, suntem cu toţi nişte nenorociţi.

Pe Păunescu l-am pierdut când a apucat-o pe nişte scări ce i se păreau că duc sus, foarte sus, în vreme ce eu am crezut că ele duc jos, foarte jos.

Pe Adrian l-am regăsit, vineri, 5 noiembrie 2010, acolo unde a stat pitit tot timpul după ce l-am pierdut pe Păunescu: în cutia de rezonanţă a sufletului meu.

(7) Păunescu-i printre noi…Alin Cristea

Mi-au plăcut multe lucruri în viață, dar am renunțat la unele dintre ele, întrucît m-am maturizat. Oricînd citesc cu plăcere unele dintre poeziile lui Păunescu, dar tot timpul sînt conștient că trebuie să năzuiesc spre alte orizonturi.

(8) Adrian Păunescu – unul dintre marii PITICI ai RomânieiAlin Cristea

(9) Week-end PăunescuAlexandru Matei

Am fost bolnav în week-end-ul Păunescu, aşa că m-am uitat la televizor. Nu doar pe posturile de ştiri. Păunescu pe TVR1, pe Cultural. La Sport. Am citit două episoade ale unui interviu luat de AP lui Radu Cosaşu, în 13 martie 1972. Cosaşu: „ Generozitatea e un cuvînt cu prea multe silabe pentru mine. Nu poate exista, domnule Păunescu, generozitate în lumea literară.”

Adrian Păunescu a fost un om mare. Mare la stat, la sfat. Cu prea multe silabe. A funcţionat ca o centrală termică. Zice el. Ca un convector, de fapt. Massa băga combustibil, el îl convertea. Funcţiona doar cu paie, cel mult lemn de brad. Paiele, lemnul de brad se găsesc peste tot. Ieşea un foc scurt şi intens, cu fum. Nu iese foc fără fum. În România nu se prea făcea foc, nu era voie. Te încălzeai cum puteai.

(10) Adrian Păunescu – înmormântat la picioarele lui Eminescu / Iubirile lui Adrian Păunescu/ Dragoş Stănculescu

Adrian Păunescu a fost căsătorit de două ori, cu poeta Constanţa Buzea şi cu Carmen Antal. Pe lângă cele două soţii, pe lista iubirilor poetului s-au aflat şahista Margareta Mureşan, poeta Ana Blandiana, poeta Ioana Proca, Doina Aldea-Teodorovici şi poeta Carmen Bogorodea.

(11) Adrian Paunescu Cealalta fata a mortiipaulgsandu

Obişnuit să trăiască în lumina reflectoarelor, omul Adrian Păunescu n-a putut muri altfel. A ţinut să ne adreseze mereu scrisori, uneori în versuri, înscenându-şi – în sens perfect literal al cuvântului – suferinţa, punând-o între ghilimelele liricului, dramatizând-o, fluturând-o ca pe un drapel în faţa tuturor, iar reflectorul canalelor de ştiri a făcut din ritualul trecerii lui un eveniment media, urmărindu-l pas cu pas

(12) Tobosarul Epocii de Aur: Moştenirea roşverde a lui Adrian PaunescuVladimir Tismaneanu

Adrian Paunescu a fost si este plans de toti cei care regreta frigul, foamea, cozile, supravegherea universala, domnia suspiciunii si a minciunii, infernul cotidian dintr-o Romanie jignita si umilita. Cand Ion Iliescu afirma ca Paunescu nu a fost un poet de curte al dictaturii lui Ceausescu, el comite o frauda istorica. O face cu buna (adica rea) stiinta. Ca fost secretar al CC al PCR insarciant cu propaganda, Ion Iliescu stie perfect ca Paunescu a fost un ultra-zelos constructor al cultului familiei Ceausescu, ca s-a prosternat fara jena in fata ”geniului Carpatilor”. Cine va rasfoi “Antologia rusinii” de Virgil Ierunca va gasi probe irefutabile ale degradarii intelectuale si morale a lui Adrian Paunescu.

(13) Adrian Păunescu, poetul plâns pe cele două maluri ale PrutuluiAna Zidărescu

Eugen Simion, fost preşedinte al Academiei Române, declara în această dimineaţă că, odată cu dispariţia lui Păunescu, s-a pierdut şi “ultimul mare poet social român”. “Şerban Cioculescu a spus, cu 30 de ani în urmă, despre Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social după Arghezi. Eu mai completez să spun că este şi ultimul mare poet social român”.

(14) Adrian Paunescu, sange de basarabean Dani Rockhoff

„Nu vreau sa mor. Nu cred ca e timpul să mor. Totusi, nu pot sa nu ma gandesc la moarte. Mai ales ca am impresia ca si ea se gandeste la mine. Si la altii. Spuneam, acum cateva saptamani, ca moartea e printre noi. Sta nevazuta in odaie, pe strada, in avion, la spital. Si ma gandesc la moarte pentru ca prea mor multi oameni care dadeau un inţeles notiunii de om. Prea multi. Din ce in ce mai multi. Si ritmul s-a intetit. Si se face intuneric in cultura romana“.

Sunt cuvintele, aproape de pe urma, ale lui Adrian Paunescu. Inca viu

(15) Testamentul lui Adrian PăunescuCristian Tudor Popescu

„Nu mă iubeşti, domnule Popescu”. Aceste cuvinte, spuse cu tristeţe, chiar cu durere de poet, au fost momentul de vârf al întâlnirii mele cu Adrian Păunescu. După articolele aspre pe care le-am scris la adresa lui în anii ’90, cel mai dur fiind acela legat de moartea tinerilor la cenaclul Flacăra pe stadionul din Ploieşti, în loc să-mi răspundă cu lovituri sub centură, cum e obiceiul pe la noi, a încercat să mă seducă. Ne-am întâlnit de câteva ori, am vorbit, am făcut emisiuni de televiziune memorabile împreună. Două drumuri se deschideau mereu între noi: unul al literaturii, al culturii pe care mergeam alături de Adrian Păunescu fără să şovăi, respirând în acelaşi ritm cu el, cuprins de o stare rară de bine, atingându-mi sufletul de al lui; celălalt, al politicii, al comportamentului social şi moral, unde paşii nu ni se potriveau aproape niciodată.

(16) Rugă pentru Păunescu

Adrian Păunescu a mai fost şi „profesor de limba română, de istorie a neamului pentru românii basarabeni”. Cuvintele îi aparţin altui mare dispărut, Grigore Vieru, apropiat al basarabeanului prin născare şi simţire Adrian Păunescu. Deşi din părinţi olteni, a luat prima gură de aer la Copăcenii de Bălţi. Apoi, pentru toată viaţa, a avut imboldul de a împărţi oxigenul cu Druţă, Aldea-Teodorovici, Lari, Ilaşcu sau cu toţi românii de peste Prut care au simţit că versurile lui Dabija, „Doru-ni-i de dumneavoastră / Ca unui zid de o fereastră”, fuseseră compuse şi pentru Păunescu.

(17) Adrian Păunescu – Trecutul care nu trece Alin Cristea

Sorin Ioniță: “Mişcarea Flacăra a fost o pastişă flower power, dar fără flower, fără power şi fără cea mai mică intenţie de rebeliune şi spargere a canoanelor. […] Înmormântarea sa de alaltăieri, cu onoruri naţionale la Ateneu şi gardă militară, mi se pare perfect justificată în context. Este un triumf al culturii de masă, marginală, bombastică şi kitsch la care aspirau atât Păunescu, cât şi Ceauşescu, recent confirmat ştiinţific în groapa sa din Ghencea, în ciuda diferenţelor de tactică dintre ei.”

(18) Lumea lui Adrian PăunescuVasile Dâncu

Veneau zeci de mii de tineri la Cenaclu pe care nu i-a spălat nimeni pe creier. Păunescu nu a încercat să întârzie revoluția, cum am vazut că scriu unii acum. Astea sunt prostii, adevărul este că în noaptea istorică în care eram, Păunescu aducea o luminiță, singura. Era iluzia alternativei, dar era o alternativă adusă de sus, ca un fel de program obligatoriu. Păunescu pentru noi era un zeu care desfăcea cultura din lanțuri pentru o seară. Cu prețul de a nu înjura conducerea (aici era monopolul lui Adrian Păunescu), cu prețul de a cânta Partidul-Ceaușescu-România, în momentul unei excitații maxime a publicului. Păunescu era un nomenclaturist, avea o putere fantastică, îi umilea pe prim-secretarii care nu se supuneau. Făcea o serie de lucruri bune, rezolva cereri ale populației. Era parcă într-o cursă electorală în care se bătea discret cu Guvernul și cu Marea Adunare Națională.

(19) Păunescu, România kitsch şi triumful ceauşismului – Horia Ghibuţiu

Poetul avertiza patetic, cavernos, despre sănătatea planetei, ca un Al Gore avant la lettre, că tema începuse să fie la modă. Dar reieşea cumva că la mijloc e un complot imperialist, nu o dramă în derulare la Baia Mare şi Copşa Mică, cele mai poluate oraşe ale Europei, sau în Delta Dunării, pe care nebunul de Ceauşescu voia s-o transforme în ogor de porumb. Ca în definiţia de mai sus, adecvarea la realitate lipsea cu totul. Nu era niciodată clar la ce se referă efluviile versificate, care-i problema şi ce-ar fi de făcut. Asta-i în regulă dacă Păunescu ar fi fost doar poet, numai că el se voia mai mult, anume reformator social. Suspectez că nici el nu ştia, ci doar, ca un actor talentat şi cabotin, se îndrăgostise de propria voce plutind deasupra mulţimilor şi găsise în tiermondismul spontan, necultivat, platforma care îi trebuia…

(20) Toboşarul „Epocii de Aur”: despre Adrian Păunescu (II)Vladimir Tismăneanu

Puţinii care îndrăznesc să reamintească în aceste zile cine a fost Păunescu sunt taxaţi drept „străini de neam” şi „lipsiţi de respect pentru morţi”.

Cam la fel s-a vorbit şi când s-au dus pe cealaltă lume un Mihai Ungheanu ori un Paul Niculescu-Mizil. Cu discrete excepţii, din raţiuni care se cer examinate atent, pare să domnească un doliu universal care interzice echilibrul evaluativ şi aboleşte referinţele la rolul său politic. Contribuţia lui Păunescu la reproducerea regimului comunist în România nu a fost câtuşi de puţin neglijabilă, aşa cum foarte clar a demonstrat Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu idolatrizarea lui Păunescu este un nou exemplu din seria acelora care l-au făcut cândva pe Paul Goma să scrie, cu obidă şi disperare, cartea „Amnezia la români”.

(21) Trecutul (Morala cazului Paunescu)Dan Cristian TURTURICA

„Trecutul este o ţară străină: acolo altfel se fac lucrurile”

În Trecut poţi fi în acelaşi timp şi cel mai zelos menestrel al unui regim criminal, şi întâiul disident al ţării. Poţi să scrii versuri precum „În vremurile grele pe care le trăim, Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare, Dezamorsând minciuna, Eroule sublim, Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare”, iar la moartea ta să se spună că ai fost un geniu literar, şi nu un geniu al duplicităţii.

În Trecut poţi să faci mulţimi de oameni să ovaţioneze pe stadioane libertatea, chiar dacă ei trăiesc ca într-o închisoare. Poţi să convingi milioane de oameni să strige că poporul e suveran, chiar dacă el, poporul, chiar dacă ei, oamenii, se zbat în cea mai umilitoare sclavie. Poţi să închini ode păcii, iar oamenii să creadă că e pace, chiar dacă războiul împotriva lor a început de mult. Iar la moartea ta să fii omagiat ca un erou al limbii române, şi nu ca un trădător al ei, nu ca un agent dublu care a pus-o în slujba agresorului.

În Trecut poţi să organizezi cenacluri în noaptea de Paşte, astfel încât tinerii care pleacă de acasă pentru a celebra Învierea să sfârşească scandând lozinci spre fala unui regim ateu. Iar la moartea ta să se spună cât de credincios ai fost pentru că ai folosit cuvântul candelă de un milion de ori.

În Trecut poţi îndemna tinerii să se iubească, pe tunuri sau pe gazon, în timp ce mii de femei mor din cauza interzicerii avorturilor. Iar la moartea ta să fii ridicat în slăvi pentru că nu ţi-a fost frică să spui adevărul.

***

UPDATE: Faptul ca cei care-i contestau vehement proaspatului mort de anul trecut, orice merit trecut, au ales azi sa nu mai zica nimic, are o logica anume, dar tacerea mormantala a celor care in lacrimi il ridicau la cer pe poetul, politicianul, activistul, el-omul Adrian Paunescu, inubliabilul, nu bate, nu se loveste… Dar. Ce rost ar mai avea sa-l slaveasca azi cand astfel nu se mai pot peria pe sine… Mortii cu mortii… iar vii… cu cine s-o nimeri in atotputernicia clipei…

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 55 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: