(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

O tempora – O vuire în vid

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 5, 2011

Din presa vremii – Ce vuiet tinea paginile ziarelor, forumurilor, blogurilor acum un an, un singur an: decesul cetateanului Paunescu Adrian. S-au scris zeci, poate sute de articole de ziar, de „revista”, de forum, de blog… si mii, poate zeci de mii de comentarii. Toate pline ochi de sentiment. In mod curios, desi pareau foatre contradictorii, majoritatea enunturilor rostite cu ocazia „festiva” a respectivului deces erau intr-un acord excelent cu adevarul. Chiar si intensitatea sentimentelor facea un acord perfect cu fosta persoana a poetului. De aceea ma si mir azi constatand o usoara nepotrivire de caracter intre trecutul de marire si viitorul de plumb, cu ocazia pomenirii de un an de la trecerea in nefiinta a omului Adrian Paunescu. Am ales aproape la intamplare cateva esantioane ale vuietului vid, azi vag, ce facea tara-ntreaga sa vibreze anul trecut pe vremea asta: 5 Noiembrie 2010. „Afla ca se lucreaza in notariate la copiile legalizate ale certificatelor noastre de deces. / Si ca nu se vor gasi flori pentru respectiva petrecere.  / Afla  ca bolile sunt multe si si leacurile sunt false. Tu care vii pe lume cu ale tale omtimism/pesimism… / Afla ca ultima gogoserie particulara a cazut la cutremur / si ca Shakespeare este optimist in timp ce eternitatea dobitocilor este pesimista…” (Pesimism, AP, fragment aproximativ).

(1) Monitorul Neoficial – Dăunescu Traian Ungureanu • noiembrie 8, 2010

(…) Adrian Păunescu s-a străduit vulcanic să facă din noi ceva pe gustul și după nevoile lui. Prin urmare, avem, acum, dreptul și datoria să spunem ce credem despre asaltul de 40 de ani al lui Păunescu asupra vieții publice românești.(…)

(2) De vorbă cu Adrian PăunescuAlexandru Dumitriu

După beţia derivei în care ne aflăm, ne vom trezi mâine mahmuri şi amari.

Interviu realizat în această vară, cu puţine zile înainte de aniversarea Poetului. Pe atunci, Adrian Păunescu părăsea admirabil nefericita zodie a resemnării, aşteptând, într-o fertilă convalescenţă, apariţia primului său roman. Din păcate, inima lui n-a mai putut învinge şi ultima suferinţă, care îl hărţuia ameninţător. Dumnezeu să-l odihnească!

(3) Traseul talentatului domn Adrian Păunescu: poet de curte, părinte de cenaclu, dizident contestat, senator Andreea Dogar, Vlad Odobescu

În anul 1973 a înfiinţat Cenaclul „Flacăra”, transformat rapid într-un fenomen de masă. Timp de 12 ani, membrii Cenaclului au susţinut peste 1.600 de spectacole de muzică folk şi poezie, în faţa a mii de spectatori, cei mai mulţi tineri. De pe la mijlocul anilor ’80 însă, relaţiile poetului cu regimul comunist de degradează. În 1983 a fost realizat filmul documentar de 70 de minute „Cenaclul Flacăra – Te salut, generaţie în blugi”, care a fost interzis de autorităţi.

(4) Adevăruri rabatabile: despre ură și disprețDorin Tudoran

A te prezenta, permanent, drept victimă a urii altora este un act de laşitate. Sartre avea dreptate: “Infernul sunt ceilalţi.“ Întotdeauna. A te declara urât de alţii este şi un act totalitar – de partea ta e binele. Întotdeauna. De partea celorlalţi – doar resentimentul. Negreşit, întotdeauna. Dar de ce să ne uităm în oglindă, când e mai ușor și mai spectaculos să scoatem o carte despre ura și resentimentele celorlalți față de noi?

Până la urmă, poetul a acceptat că moare. Nu știu dacă, în final, a admis că putea fi și dispreţuit. Acolo unde vine resemnarea în faţa morţii, nu mai e loc şi pentru alte acceptări. De partea cealaltă, a te grăbi să trimiţi în tâmpla abia răcită glonţul pe care scrie “Eşti de dispreţuit!” mi se pare un act de ură, nu de dispreţ. Un act de dispreţuit, nu un act critic.

(5) Viaţa lui Adrian Păunescu în imaginiAna Zidărescu

Poetul s-a implicat în activitatea Partidului Comunist Român din 1968. Relaţia cu regimul comunist a fost una ambiguă, cu oscilaţii de la poezii adulatoare pentru Ceauşescu, la critici directe. În cele din urmă, Adrian Păunescu a fost exclus din PCR.

(6) Adrian Paunescu Astăzi, 5 noiembrie 2010Dorin Tudoran

…prefer să-mi amintesc cum venea cu un poem ori altul al Constanţei, mi-l citea şi apoi făcea o moacă de marţian. ”Adică?”, întrebam. “Bă, tu tot nu înţelegi? Dacă e o poetă mai mare ca mine?” ”Păi, cam este…” ”Du-te dracu’… Ai înnebunit.” Fireşte.

…prefer să mi-l amintesc agitând pe toată lumea că trebuie apărată Reconstituirea lui Lucian Pintilie fiindcă e o capodoperă şi dacă i se face lui Pintilie nedreptatea asta, suntem cu toţi nişte nenorociţi.

Pe Păunescu l-am pierdut când a apucat-o pe nişte scări ce i se păreau că duc sus, foarte sus, în vreme ce eu am crezut că ele duc jos, foarte jos.

Pe Adrian l-am regăsit, vineri, 5 noiembrie 2010, acolo unde a stat pitit tot timpul după ce l-am pierdut pe Păunescu: în cutia de rezonanţă a sufletului meu.

(7) Păunescu-i printre noi…Alin Cristea

Mi-au plăcut multe lucruri în viață, dar am renunțat la unele dintre ele, întrucît m-am maturizat. Oricînd citesc cu plăcere unele dintre poeziile lui Păunescu, dar tot timpul sînt conștient că trebuie să năzuiesc spre alte orizonturi.

(8) Adrian Păunescu – unul dintre marii PITICI ai RomânieiAlin Cristea

(9) Week-end PăunescuAlexandru Matei

Am fost bolnav în week-end-ul Păunescu, aşa că m-am uitat la televizor. Nu doar pe posturile de ştiri. Păunescu pe TVR1, pe Cultural. La Sport. Am citit două episoade ale unui interviu luat de AP lui Radu Cosaşu, în 13 martie 1972. Cosaşu: „ Generozitatea e un cuvînt cu prea multe silabe pentru mine. Nu poate exista, domnule Păunescu, generozitate în lumea literară.”

Adrian Păunescu a fost un om mare. Mare la stat, la sfat. Cu prea multe silabe. A funcţionat ca o centrală termică. Zice el. Ca un convector, de fapt. Massa băga combustibil, el îl convertea. Funcţiona doar cu paie, cel mult lemn de brad. Paiele, lemnul de brad se găsesc peste tot. Ieşea un foc scurt şi intens, cu fum. Nu iese foc fără fum. În România nu se prea făcea foc, nu era voie. Te încălzeai cum puteai.

(10) Adrian Păunescu – înmormântat la picioarele lui Eminescu / Iubirile lui Adrian Păunescu/ Dragoş Stănculescu

Adrian Păunescu a fost căsătorit de două ori, cu poeta Constanţa Buzea şi cu Carmen Antal. Pe lângă cele două soţii, pe lista iubirilor poetului s-au aflat şahista Margareta Mureşan, poeta Ana Blandiana, poeta Ioana Proca, Doina Aldea-Teodorovici şi poeta Carmen Bogorodea.

(11) Adrian Paunescu Cealalta fata a mortiipaulgsandu

Obişnuit să trăiască în lumina reflectoarelor, omul Adrian Păunescu n-a putut muri altfel. A ţinut să ne adreseze mereu scrisori, uneori în versuri, înscenându-şi – în sens perfect literal al cuvântului – suferinţa, punând-o între ghilimelele liricului, dramatizând-o, fluturând-o ca pe un drapel în faţa tuturor, iar reflectorul canalelor de ştiri a făcut din ritualul trecerii lui un eveniment media, urmărindu-l pas cu pas

(12) Tobosarul Epocii de Aur: Moştenirea roşverde a lui Adrian PaunescuVladimir Tismaneanu

Adrian Paunescu a fost si este plans de toti cei care regreta frigul, foamea, cozile, supravegherea universala, domnia suspiciunii si a minciunii, infernul cotidian dintr-o Romanie jignita si umilita. Cand Ion Iliescu afirma ca Paunescu nu a fost un poet de curte al dictaturii lui Ceausescu, el comite o frauda istorica. O face cu buna (adica rea) stiinta. Ca fost secretar al CC al PCR insarciant cu propaganda, Ion Iliescu stie perfect ca Paunescu a fost un ultra-zelos constructor al cultului familiei Ceausescu, ca s-a prosternat fara jena in fata ”geniului Carpatilor”. Cine va rasfoi “Antologia rusinii” de Virgil Ierunca va gasi probe irefutabile ale degradarii intelectuale si morale a lui Adrian Paunescu.

(13) Adrian Păunescu, poetul plâns pe cele două maluri ale PrutuluiAna Zidărescu

Eugen Simion, fost preşedinte al Academiei Române, declara în această dimineaţă că, odată cu dispariţia lui Păunescu, s-a pierdut şi “ultimul mare poet social român”. “Şerban Cioculescu a spus, cu 30 de ani în urmă, despre Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social după Arghezi. Eu mai completez să spun că este şi ultimul mare poet social român”.

(14) Adrian Paunescu, sange de basarabean Dani Rockhoff

„Nu vreau sa mor. Nu cred ca e timpul să mor. Totusi, nu pot sa nu ma gandesc la moarte. Mai ales ca am impresia ca si ea se gandeste la mine. Si la altii. Spuneam, acum cateva saptamani, ca moartea e printre noi. Sta nevazuta in odaie, pe strada, in avion, la spital. Si ma gandesc la moarte pentru ca prea mor multi oameni care dadeau un inţeles notiunii de om. Prea multi. Din ce in ce mai multi. Si ritmul s-a intetit. Si se face intuneric in cultura romana“.

Sunt cuvintele, aproape de pe urma, ale lui Adrian Paunescu. Inca viu

(15) Testamentul lui Adrian PăunescuCristian Tudor Popescu

„Nu mă iubeşti, domnule Popescu”. Aceste cuvinte, spuse cu tristeţe, chiar cu durere de poet, au fost momentul de vârf al întâlnirii mele cu Adrian Păunescu. După articolele aspre pe care le-am scris la adresa lui în anii ’90, cel mai dur fiind acela legat de moartea tinerilor la cenaclul Flacăra pe stadionul din Ploieşti, în loc să-mi răspundă cu lovituri sub centură, cum e obiceiul pe la noi, a încercat să mă seducă. Ne-am întâlnit de câteva ori, am vorbit, am făcut emisiuni de televiziune memorabile împreună. Două drumuri se deschideau mereu între noi: unul al literaturii, al culturii pe care mergeam alături de Adrian Păunescu fără să şovăi, respirând în acelaşi ritm cu el, cuprins de o stare rară de bine, atingându-mi sufletul de al lui; celălalt, al politicii, al comportamentului social şi moral, unde paşii nu ni se potriveau aproape niciodată.

(16) Rugă pentru Păunescu

Adrian Păunescu a mai fost şi „profesor de limba română, de istorie a neamului pentru românii basarabeni”. Cuvintele îi aparţin altui mare dispărut, Grigore Vieru, apropiat al basarabeanului prin născare şi simţire Adrian Păunescu. Deşi din părinţi olteni, a luat prima gură de aer la Copăcenii de Bălţi. Apoi, pentru toată viaţa, a avut imboldul de a împărţi oxigenul cu Druţă, Aldea-Teodorovici, Lari, Ilaşcu sau cu toţi românii de peste Prut care au simţit că versurile lui Dabija, „Doru-ni-i de dumneavoastră / Ca unui zid de o fereastră”, fuseseră compuse şi pentru Păunescu.

(17) Adrian Păunescu – Trecutul care nu trece Alin Cristea

Sorin Ioniță: “Mişcarea Flacăra a fost o pastişă flower power, dar fără flower, fără power şi fără cea mai mică intenţie de rebeliune şi spargere a canoanelor. […] Înmormântarea sa de alaltăieri, cu onoruri naţionale la Ateneu şi gardă militară, mi se pare perfect justificată în context. Este un triumf al culturii de masă, marginală, bombastică şi kitsch la care aspirau atât Păunescu, cât şi Ceauşescu, recent confirmat ştiinţific în groapa sa din Ghencea, în ciuda diferenţelor de tactică dintre ei.”

(18) Lumea lui Adrian PăunescuVasile Dâncu

Veneau zeci de mii de tineri la Cenaclu pe care nu i-a spălat nimeni pe creier. Păunescu nu a încercat să întârzie revoluția, cum am vazut că scriu unii acum. Astea sunt prostii, adevărul este că în noaptea istorică în care eram, Păunescu aducea o luminiță, singura. Era iluzia alternativei, dar era o alternativă adusă de sus, ca un fel de program obligatoriu. Păunescu pentru noi era un zeu care desfăcea cultura din lanțuri pentru o seară. Cu prețul de a nu înjura conducerea (aici era monopolul lui Adrian Păunescu), cu prețul de a cânta Partidul-Ceaușescu-România, în momentul unei excitații maxime a publicului. Păunescu era un nomenclaturist, avea o putere fantastică, îi umilea pe prim-secretarii care nu se supuneau. Făcea o serie de lucruri bune, rezolva cereri ale populației. Era parcă într-o cursă electorală în care se bătea discret cu Guvernul și cu Marea Adunare Națională.

(19) Păunescu, România kitsch şi triumful ceauşismului – Horia Ghibuţiu

Poetul avertiza patetic, cavernos, despre sănătatea planetei, ca un Al Gore avant la lettre, că tema începuse să fie la modă. Dar reieşea cumva că la mijloc e un complot imperialist, nu o dramă în derulare la Baia Mare şi Copşa Mică, cele mai poluate oraşe ale Europei, sau în Delta Dunării, pe care nebunul de Ceauşescu voia s-o transforme în ogor de porumb. Ca în definiţia de mai sus, adecvarea la realitate lipsea cu totul. Nu era niciodată clar la ce se referă efluviile versificate, care-i problema şi ce-ar fi de făcut. Asta-i în regulă dacă Păunescu ar fi fost doar poet, numai că el se voia mai mult, anume reformator social. Suspectez că nici el nu ştia, ci doar, ca un actor talentat şi cabotin, se îndrăgostise de propria voce plutind deasupra mulţimilor şi găsise în tiermondismul spontan, necultivat, platforma care îi trebuia…

(20) Toboşarul „Epocii de Aur”: despre Adrian Păunescu (II)Vladimir Tismăneanu

Puţinii care îndrăznesc să reamintească în aceste zile cine a fost Păunescu sunt taxaţi drept „străini de neam” şi „lipsiţi de respect pentru morţi”.

Cam la fel s-a vorbit şi când s-au dus pe cealaltă lume un Mihai Ungheanu ori un Paul Niculescu-Mizil. Cu discrete excepţii, din raţiuni care se cer examinate atent, pare să domnească un doliu universal care interzice echilibrul evaluativ şi aboleşte referinţele la rolul său politic. Contribuţia lui Păunescu la reproducerea regimului comunist în România nu a fost câtuşi de puţin neglijabilă, aşa cum foarte clar a demonstrat Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu idolatrizarea lui Păunescu este un nou exemplu din seria acelora care l-au făcut cândva pe Paul Goma să scrie, cu obidă şi disperare, cartea „Amnezia la români”.

(21) Trecutul (Morala cazului Paunescu)Dan Cristian TURTURICA

„Trecutul este o ţară străină: acolo altfel se fac lucrurile”

În Trecut poţi fi în acelaşi timp şi cel mai zelos menestrel al unui regim criminal, şi întâiul disident al ţării. Poţi să scrii versuri precum „În vremurile grele pe care le trăim, Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare, Dezamorsând minciuna, Eroule sublim, Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare”, iar la moartea ta să se spună că ai fost un geniu literar, şi nu un geniu al duplicităţii.

În Trecut poţi să faci mulţimi de oameni să ovaţioneze pe stadioane libertatea, chiar dacă ei trăiesc ca într-o închisoare. Poţi să convingi milioane de oameni să strige că poporul e suveran, chiar dacă el, poporul, chiar dacă ei, oamenii, se zbat în cea mai umilitoare sclavie. Poţi să închini ode păcii, iar oamenii să creadă că e pace, chiar dacă războiul împotriva lor a început de mult. Iar la moartea ta să fii omagiat ca un erou al limbii române, şi nu ca un trădător al ei, nu ca un agent dublu care a pus-o în slujba agresorului.

În Trecut poţi să organizezi cenacluri în noaptea de Paşte, astfel încât tinerii care pleacă de acasă pentru a celebra Învierea să sfârşească scandând lozinci spre fala unui regim ateu. Iar la moartea ta să se spună cât de credincios ai fost pentru că ai folosit cuvântul candelă de un milion de ori.

În Trecut poţi îndemna tinerii să se iubească, pe tunuri sau pe gazon, în timp ce mii de femei mor din cauza interzicerii avorturilor. Iar la moartea ta să fii ridicat în slăvi pentru că nu ţi-a fost frică să spui adevărul.

***

UPDATE: Faptul ca cei care-i contestau vehement proaspatului mort de anul trecut, orice merit trecut, au ales azi sa nu mai zica nimic, are o logica anume, dar tacerea mormantala a celor care in lacrimi il ridicau la cer pe poetul, politicianul, activistul, el-omul Adrian Paunescu, inubliabilul, nu bate, nu se loveste… Dar. Ce rost ar mai avea sa-l slaveasca azi cand astfel nu se mai pot peria pe sine… Mortii cu mortii… iar vii… cu cine s-o nimeri in atotputernicia clipei…

55 răspunsuri to “O tempora – O vuire în vid”

  1. Adrian Păunescu, un poet şi un om atât de contestat, atât de contestat că stai şi te întrebi câţi au puterea, forţa, geniul şi talentul de a ridica similar dar în oglindă două tabere cu un număr egali de admiratori şi contestatari. Câţi? Dar oare câţi sunt cei care să-l fi înţeles cu adevărat pe Adrian Păunescu? Dar, mai ales, câţi sunt oare cei care l-au admirat, apoi s-au dezis, apoi l-au admirat iar?

    • Dl.Goe said

      Mitzaabiciclista opus Rongo – In virtutea dreptului la impresie am impresia ca enunturile d-nei/d-soarei Mitza B. pe tema data si cele ale d-lui Rongo sunt oarecum convergente in continut dar perfect divergente in atitudine. Da, ideea de Adrian Paunescu are un mare numar de partizani dar si de inamici, categorici si intensi cu totii (ca sa zic asa). Fiecare considera insa ca parerea celeilalte tabere nu poate conta pentru ca este compusa doar din indivizi execrabili a caror parere chiar sincera fiind, nu poate fi decat infama. Hibrizii sunt evaluati rapid si trimisi urgent in tabara adversa… A fost odata o discutie foarte interesanta pe blogul lui Dorin Tudoran al-III-lea despre care poet e mare, foarte mare, cel mai mare si care nu, Care e bun, care e cel mai bun… O sa extrag poate cateva citate din clasicii care-l discutau pe „poetul Adrian Paunescu”… Sau mai bine nu…

      • Am uşoara senzaţiune că aţi înţeles exact la ce am vrut să mă refer. Nu am vrut nici să slăvesc nici să îngrop talentul unui om de a naşte controverse, ci doar să-l constat.

      • rongo said

        Parc-aş pune, în bătaia judecăţii literare, argumente poetice, nu exclamaţii.muzicale.
        Când Căţeluş cu părul creţ dovedeşte un auditoriu de milioane, nu-nseamnă că are şi valoare. Goga are fani – nu puţini – printre miltari, bucătari şi croitorese: ehe, ” Vezi, multe păcate sunt pe lumea asta / Lui Ion ciobanu i-a fugit nevasta” ! Ca-n viaţă, nu? Realistă!
        Numai că, precum compozitorul creează game şi instrumente noi, nu numai lălăială, şi poetul trebuie să creeze trăiri nemaitrăite în expresii nemairostite – poezia nu e realistă – nu să le refolosească pe cele folosite.

        • Dl.Goe said

          Asadar in opinia d-voastra Adrian Paunescu nu se face vinovat nicicum de trăiri nemaitrăite în expresii nemairostite. Asta ati vrut sa spuneti?

        • Dl.Goe said

          P.S. – Si apropo: Nu sunteti deloc poetic. Parca ati recita din AVP refolosind proza utilizata si de dansul cand se pastiseaza pe sine, reciclandu-se recicland, de dimneata spre seara, spre foarte seara, pe o platforma de beton infinita…

        • rongo said

          „…poetul… orbecăie în incertitudine…” : riscă între triumf şi eşec. Teza originalităţii este crocciană, nu avp-istă.

        • rongo said

          Şi despre manierism este vorba, dacă artistul nu-şi recreează mereu metoda.

        • Ei, domnule Rongo :D, eu nu aş fi mers atât de departe încât să mă gândesc la un exemplu atât de clasic cum e „căţeluş cu părul creţ” ci mă gândeam la alte exemple de poeţi controversaţi tot la noi în literatură, căci dacă tot aţi pomenit de Octavian Goga m-a mirat să văd că l-aţi sărit pe M.R. Paraschivescu. Una peste alta, treaba-i oablă. Domnii poeţi citaţi, că ne plac au ba, vor fi studiaţi prin manualele de limba şi literatura română mult timp de acum în colo şi când noi vom fi oale şi ulcele demult uitate, peste domniile lor nici praful nu se va aşterne, controversele sau nevoia de studiu îi vor ţine vii.

        • Dl.Goe said

          @Rongo: „Teza originalităţii este crocciană, nu avp-istă.” – Rongo nu va vad bine daca afla Padina despre aceasta afirmatie imprudenta. Pai antemergatorul viziunii care ne ajuta sa-ntelegem cu adevarat cine suntem, de unde venim, unde mergem… (adjudecata in pofida tuturor moftangiilor care si-au pus problema lui „c-o fi si-o pati” in toata istoria omenirii de pana la Padina) se poate impedica de un detaliu de cronologie cand el enunta din sine (ca si cand denunta) congruenta divina intre stilul unic si genialitate? Nici vorba. Ma rog, o faceti pe riscul d-voastra… Daca supravietuiti va rog sa nu uitati ca v-am gazduit pe Arca pe vreme buna. Ceea ce inseamana ca aveti acoperire si pe vreme rea.

          „crocciană” ne-„crocciană”, avp-ist, ne-avp-ista, intrebarea pe care ati evitat-o strategic era alta: Considerati ca Paunescu n-a avut atingere cu poezia (cea consemnînda de trăiri nemaitrăite în expresii nemairostite)? Da au ba? Aceasta-i intrebarea. Daca nu va e cu banat. Ca pe (b/)Arca nu se practica banatul. Ca la altii. 😉

        • rongo said

          Şi poezia îşi are istoria ei, nu mai puţin respectabilă ca muzeele, cimitirele şi mumiile care cu cinste o mobilează. Nu numai adevărurile sunt sau nu actual-necesare, ci toate valorile, inclusiv cea estetică. Doar fundamentaliştii susţin că dragostea a fost, este şi va fi una şi aceeaşi. Nu: cândva fiinţa iubită era adorată, după cum, azi, este doar dorită. Cât despre frumos, de la impresionişti a rămas vorba, că, de fiece dată, pedala frumosului este altundeva. Inseşi valorile vor dispare, dacă schelăria lor nu va mai fi capabilă să susţină cimplexitatea crescândă a spiritualităţii, alte grinzi luîndu-le locul.
          Nobleţea istoriei la care vă referiţi nu provine din caracterul ei de avere, ci de atanor creator al amintirilor individuake şi colective.

        • rongo said

          Omul Păunescu a ucis poetul Păunescu nu mult după debut. Grosul versificaţiilor sale este manierist – poezie de serie, răsuflată, răscoaptă.

        • Dl.Goe said

          @Rongo – „Omul Păunescu a ucis poetul Păunescu nu mult după debut.” – In sfarsit o raza de speranta. Asadar poetul Paunescu a fost viu la un moment dat. Apoi a fost ucis. Ceea ce se intampla tuturor poetilor… Dar un poet care e (odata) viu nu moare niciodata indiferent de cate ori ar fi ucis…

        • rongo said

          Artistul este cucurigul paradigmei, vremii sale. Care – după buget, să trăiţi, coane Goe! – poate fi mare sau mică. Unul creează un imaginar inedit, care, dacă se brodeşte cu cel pe al cărui string o iau ori invenţia tehnică, ori cea politică, ori cea..,.îşi supravieţuieşte. Numărul acestor coincidenţe devine cel al încastrărillor sale în montura vremii. Dacă nu, rămâne o arătare exotică, o cefalee vremelnică, o alienare. Ori nici atât.
          Dacă-n anii 70, citeai într-un cenaclu versuri „a la Eminescu, Cojbuc, Goga etc.” fără să fii susţinut de o autoritate extrapoetică – a elanului troţchist oficial, ca Păunescu – confuzia valorilor nu te favoriza, şi erai luat în şuturi; erai activist, fie şi-n sens general, oficialitatea politică te oficializa…literar.
          Nu mai au azi valoare Goga, Cojbuc, Eminescu? Depinde cât, ca vis al epocii lor, s-au încastrat în conştiinţele vârstelor noastre culturale. Căci etapele istoriei transpar, ca vârste, în destin. Dac-am rămas infantili, recităm Căţeluşul; nostalgicii îl preferă pe Păunescu. Suntem ceea ce ne place.
          Valoroşi sunt şi Goga şi Cojbuc şi Eminescu, pentru că valoroase sunt şi copilăria şi adolescenţa şi tinereţea. Dar, pe atât suntem noi înşine de valoare, pe cât ne situăm în vârsta în care trăim.

        • Dl.Goe said

          @Rongo – Stimate domn cine se scuza… ååå… ne amuza. Va ascundeti in context, in mode, epoci si in judecatile altora pentru ca va e teama sa sustineti barbateste propria judecata. Intuitia va spune ca o judecata prepondernt emotionala (ca cea care va face sa-l detestati pe Adran Paunescu) nu-i tocmai suficienta pentru a impune valorizari emotionale altora. Asadar, cu fel de fel de schele, care vizeaza si viseaza cucurigul paradigmei, d-voastra sus-tineti ca e rau sa ne placa unele poezii ale lui Paunescu (cam tot atat de rau pe cat ne-ar placea catelusul cretz) dar e bine sa ne placa unele poezii de Cojbuc (Cojbuc???). Iarasi va faceti vinovat de plagiat dupa AVP. In rest pe ce va bazati stimate domn? La care din poemele lui Paunescu, Goga, Cosbuc faceti referire? La toate? La media patratica ponderata a tuturor poeziilor? La rezultanta vectoriala obtinuta prin combinarea poeziei cu politica si persoanele poetilor? Nu se poate… Nu se poate… Discuta ar putea avea un sens daca s-ar rezuma la o colectie limitata (o selectie onesta si competenta) de poeme pe care le-am putea lua in discutie, asa de la amator la amator. Dl. Sorin Cucerai ori dl.Dorin Tudoran ar putea fi desemnati ca electori ai poemelor paunesciene de luat in discutie. Peste ere, mode, contexte sociale si politice incastratoare si emasculatoare… Cu selectia din Cojbuc (Cojbuc ???) va puteti ocupa domnia voastra. Ori Viorel Padina. sau si mani bine Rebeliunea Minerala.

        • rongo said

          Nu-mi cereţi scuze, melodramaticul mă ocoleşte.

        • Dl.Goe said

          @Rongo – Va rog sa ma scuzati!

        • Dl.Goe said

          Copiii nu-nţeleg ce vor:
          A plânge-i cuminţia lor.

          Dar lucrul cel mai laş în lume
          E un bărbat tânguitor.

          Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
          În ochii unui luptător.

          O luptă-i viaţa; deci te luptă
          Cu dragoste de ea, cu dor.

          Pe seama cui? Eşti un nemernic
          Când n-ai un ţel hotărâtor.

          Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
          Te lupţi pe seama tuturor.

          E tragedie nălţătoare
          Când, biruiţi, oştenii mor,

          Dar sunt eroi de epopee
          Când braţul li-e biruitor.

          Comediant e cel ce plânge,
          Şi-i un neom, că-i dezertor.

          Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
          Să stai luptând, căci eşti dator.

          Trăiesc acei ce vreau să lupte;
          Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

          De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
          Căci moartea e menirea lor.

        • Dl.Goe said

          Cineva mă ascultă

          În veac cu putere ocultă
          din zid cineva mă ascultă.
          cu cât mă coboară pe mine.
          cu-atât el mai mare devine.

          Iubirea mi-o suge prin tuburi.
          mă simt răstignit pe şuruburi,
          ce face cu mine nu-i veghea,
          el trage din zid cu urechea.

          Ai zice că apără, poate,
          poporul de rău şi păcate,
          de cei ce ţin arme în liră
          de cei care mint şi conspiră.

          Dar nu el ascultă orbeşte,
          pe om când acasă trăieste,
          ne întră-n cearceaf şi sub piele,
          în creier de gânduri săi-l spele.

          Prin mări, electronice unde
          în ochi şi în tălpi ne pătrunde,
          putere zeiască şi oarbă
          el scris e şi-n firul de iarbă.

          Ascultă fereastra deschisă
          şi viermii urcând în caisă,
          cum gâfâie-n dragoste mirii,
          concertul mărunt al pieirii.

          În veac cu poliţie multă,
          din zid, cineva mă ascultă.

          1981

        • Interesantă alegere pentru punerea în oglindă a celor doi 🙂

        • Dl.Goe said

          @Mitzaabiciclista – Interesantă ? Hm! La cate conotatii condescendent-negative au adesea furmulari precum „interesant”, „cumsecade”, „dragutz”, despre lucrurile teribil de plate, urâtzele, fistichii sau chiar aiurea, mi-e si frica sa ma gandesc la ce-ati vrut sa spuneti. Mai ales ca sunteti noua si nu va stiu inca pe dinafara, nu va ghicesc „stilul”, iar poeziile de pe blogul dv. (foarte interesante de altfel) mai mult ma incurca in privinta asta decat ma ajuta.

          P.S. Da, cred ca se putea face o selectie si mai potrivita pentru a ilustra mai exact contextul rongonian al artei încastrărillor sale în montura vremii… Dar cine mai are timp de asa ceva cand hazardul poate alege la fel de bine o ilustrare, si asa inutila de vreme ce martorul prefera sa fie absent de la absint. Va place absintul?

      • Depinde şi cât de teribil de plate, urâţele sau fistichii sunt lucrurile la care facem referirea. Când spuneţi că poeziile mele vi se par interesante la ce vă gândiţi? 😀
        Uneori îndrăznesc să scriu şi proză.
        P.S. Îmi place absintul. În mod deosebit.

        • Dl.Goe said

          Indrazniti sa scrieti proza? Pai nu poezia e aceea care presupune indraznela?

        • Ambele, poezie şi proză, presupun îndrăzneală în egală măsură. Sensibilitate deopotrivă precum şi bună cunoaştere a gramaticii, mai ales, pe lângă măiestria îmbinării cuvintelor în scop precis. Măcar teoretic.

        • Dl.Goe said

          Ce-i corect e corect. Pai nu? Cred totusi ca poezia necesita o atentie speciala pentru ca intotdeauna are pretentii (subintelese) de apartenenta la arta. Proza-i proza. Poate fi arta sau poate sa nu fie. Cam ceea ce face noi acum. Dar asta nu e neapărat ceva rău. Au contraire! (dupa cum bine ziceati si d-voastra pe alt fir logic).

  2. rongo said

    Conservator prin tradiţionalismul său şi populist calculat – megalomanic ahtiat de succes – Păunescu este un politician, pentru care, reacţionar, interesul gloriei personale a primat asupra celui naţional de modernizare şi un poet, care, exploatator al unui front sensibil vetust, şi-a ratat vocaţia poetică exploratoare, perspetiva anonimatului predestinat originalităţii trezindu-i reflexele laşităţii. Din calcul, s-a lepădat de curajul poetic avut la-nceput, al poetului care orbecăie în incertitudine, în favoarea siguranţei căilor sensibile şi prozodice bătătorite. Un manelist manierist!

    • Dl.Goe said

      @Rongo – Ma nelinisteste sa constat ca sentimentele asignate si lui Adrian Mititelu cat si lui Adrian Paunescu provin (providential?) din acelasi depozit. Nimic despre Severin? Tot Adrian. Sau si alti adrieni… Mi se pare o simplificare excesiva… a lumii in care traim. Oricum la judecata de apoi fiecare va fi comparat si cu Mititelu si cu Paunescu si cu… intru o ordonare ierarhica corespunzatare. Jumatatea de sus va merge in Paradis, jumatate de jos (a omenirii incheiate) va merge in Infern… Dar nu va temeti: Infernul sunt ceilalti… Va rog sa transmiteti salutari doamnei Rebeliunea M.

      • rongo said

        Aseverin e tot cufundat în comisia pentru anchetarea abuzivului hidrogen din apă. Inspir şekspir – vă răspunde curiozităţii, la o oră foarte talentată, Rebeliunea,

        • Dl.Goe said

          @Rongo – Va rog frumos s-o rugati pe Rebeliunea Minerala sa-i ureze la multi ani si petrecere frumoasa Sfantului Mihail… din partea mea. Inchin in sanatatea sa de arhanghel un pahar de montepulciano d’abruzzo… Cu drag al dv. dl. Goe.

  3. habar n-am said

    Daca tot l-ati citat recent pe Dante, sa ne amintim ca inaintea infernului (spre care, cu mare elan, multi ii doreau drum bun lui Adrian) ar exista o zona gri in continua expansiune destinata celor enorm de multi care nu sunt meritorii nici macar de pedeapsa.
    *
    In alta ordine de idei, azi e 7 noiembrie. Cineva prevestea ceva (ce?)… N-am inteles atunci, habar n-am nici acum.

    • Dl.Goe said

      @Habar N-am – Uneori am certitudinea ca Infernul si Paradisul nu exista ci ca exista doar un Purgatoriu. Intrucat judecarea pe criterii absolute ar trimite toti oamenii trecuti la cele sfinte direct in iad, sau (prin mila Lui) in rai inseamna ca numai o judecare relativa ar fi posibila. Ceea ce conduce la concluzia ca pana n-or muri toti oamenii n-are rost sa inceapa judecata (de apoi). Cei dusi sunt in asteptare… intr-o sala de asteptate… Asteapta dupa noi cei care inca n-am murit inca niciodata si mai ales dupa cei nenascuti inca… Nu?

      P.S. 7 Nov? D-voastra mai credeti in clarvazatori? Stiti vorba „aia” din Presul de Baiesu: A murit si ne-am impacat. De altfel nici nu cred ca era vorba despre 7 Noiembrie 2011… ci despre cu totul si cu totul alt an….

      • habar n-am said

        @Dl. Goe
        Eu acum pe unde scot camasa ? Din totdeauna n-am certitudini „pro” iar invalmaseala din cap de tip „contra” e tot mai invalmasita, pe masura ce mi s-au intamplat fel de fel… Dar cum nu consider un blog locul potrivit, ma opresc aici.
        Trecand la celalalte continute de raspunsul d.voastra , imi dau cu parerea ca Purgatoriul n-ar fi o varianta prea rea, intrucat priveste cele 7 pacate capitale. Din care, nici sub tortura, nu marturisesc mai mult de doua ! In rest, absolut de acord.

        • Dl.Goe said

          Cu siguranta ca blogul nu este locul potrivit in care sa va scoateti camasa 🙂

          P.S. Vai dar nu conteaza ce marturisiti si ce nu. Sunt camere de luat vederi peste tot. Importat este sa va plasati in partea de sus a clasamentului, adica så fi pacatuit mai putin decat 51% dintre muritori sau cat o fi pragul electoral la intrarea in Paradis. Daca o sa fie ca la Jurnalistica, 20 pe loc, Dumnezeu cu mila. Noroc ca aveti backup pe Arca. 🙂

  4. Kibby said

    am citit pe Criticatac cum ca cenaclul ar fi fost – in fapt – o manifestare telurica a anticolonialismului planetar….un al 4lea val draga, pornit din romania in conjuctie cu intreg mapamondul…:) da, imi plac baietii desi vorbesc prostii cit casa.
    OK – deci AP omul a ucis poetul. dar omul nu era comunist si nici politician ci era dornic sa ajunga/ramina la lumina rampei…pt asta iti trebuie un „text” si asta era textul lui. era un artist carevasazica.
    cind intelegi astea devii tolerant si te-mpaci cu toata lumea.

    teoretic asa ar trebui sa fie. ca si mine cu babacu. intre timp s-a dus si el si n-am mai apucat sa lamurim niste chestii.

    • Dl.Goe said

      @Kibby draga – nu-mi amintesc daca ne tutuiam sau ne dv-ostream asa ca da-mi voie sa fiu evaziv cu dv. Asadar din mesajul pe care l-ai postat am senzatia ca ati devenit intelept. O intelepciune din ramura cea buna. Din pacate pentru claritate si pentru altele si din fericire pentru sanse si pentru altele Adrian Paunescu, poetul care a trait foarte putin dar a murit in schimb foarte mult este in fapt o armata intreaga de adrianpaunesti… Dracu.. fiecare vorbeste de cate unul doi trei si-i contrapune cu alti doi trei… dand concluzii toate finale… Printre acesti adriani paunesti au fost si multi artisti veritabili, fel de fel…de arte… ca au fost si tampiti cu carul, si (martiri dar si) lichele, impotenti intelectuali si arivisti nu poate fi folosit decat ca fals argument impotriva primilor (mieii primi)… In sfarsit nu-i un sfarsit si nu mai zic ce sa zic…

      Imi pare rau pentru acele niste chestii ramase nelamurite intre tine si babacul d-voastra… Or sa se lamureasca… amanarea este pedeapsa care vi se cuvine probabil. Zic si eu. Ca sa nu zic nimic despre mine si chestiile pe care nu stiu cum o sa mi le lamuresc nu doar cu bababcul meu ci cu multe alte entitati (o groaza) chiar si cu tine, cu care ma aflu ca termen al binoamelor… Puterea lui doi… combinari de n luate cate doi. Oricare doi… tu cu babacul tau, eu cu babacul meu, goe cu kibby, chiar si cu avp, cu conul, cu detinatorul secretelor banale, ba poate chiar si cu sfanta treime ron-reb-mih (ah) care e si unime care cu care…

      Probabil drumul meu va duce-n iad
      Ma-mpiedic de o lacrima si cad
      Si iar adorm si iar mi-e dat un vis
      Ca biata cifra doi s-a sinucis.

      • Kibby said

        🙂
        iertare, vorbeam cu mine la persoana II-a sing. mi se-ntimpla pe arca…
        nu v-am tutuit decit in romgleza (iertare din nou)

        • Dl.Goe said

          @Kibbi – Nu incape nicio iertare pentru faptul ca n-ati sesizat ca n-am vrut pentru ca sa va fac un atac. La persoana. Sau la persoana a doua, singular, plural, dublu mixt. Atacul meu a fost la frecventa. Subtil am fost, subtil sunt inca. Voiam sa spun ca nu v-am mai vazut de un veac de singuratate ca aproape am uitat unde ramasesem cu felul comun de a comunica intre persoane, genuri, declinari, chestii, gramatica. Deci nu, nu-i niciun afront daca-mi ziceti „tu”. Pe bune. Chiar nu m-am gandit…

  5. Arca lui Goe said

    Poanta zilei:

    Se pare ca cei doi sefi de stat s-au retras intr-o camera privata, dupa ce au raspuns intrebarilor reporterilor, pentru a-si continua discutia, fara sa stie ca microfoanele erau inca deschise. Conversatia a inceput, aparent, cu criticile pe care Obama i le-a adresat lui Sarkozy, din cauza ca presedintele francez nu l-a anuntat ca tara sa va vota in favoarea aderarii Palestinei la UNESCO, in ciuda opozitiei clare a Washingtonului.

    Discutiile s-au mutat apoi asupra lui Netanyahu, moment in care Sarkozy a declarat: „Nu il pot suporta. Este un mincinos”. Replica lui Obama nu a intarziat sa vina: „Tu te-ai saturat de el, dar eu trebuie sa am de-a face cu el in fiecare zi”. Astfel, desi aceste remarci ar fi trebuit sa fie facute in particular, ele au ajuns la urechile presei din cauza microfoanelor care au ramas deschise din greseala.

  6. habar n-am said

    @ Dl. Goe
    Pana la urma, am „gustat” secventa habar-bre-Cadir etc. Astept sa gust si Montepulciano d’Abruzzo (Valle Reale?). Era vorba de numai un pahar, se poate face, ce naiba…
    *
    Sfat „prietenesc” : eu mi-o pot permite dar d.voastra faceti economie de ghilimele ! Nu servesc la nimic, se pierd in neant si crocciana ramane tot crocciana.
    *
    Vise placute tuturor. Dar atentie, in caz de unul frantuzesc, la trezire faceti imediat un descantec. Poarta ghinion. Parol !

    • Dl.Goe said

      @Habar N-am – Desigur ca puteti de/gusta din rezerva de Montepulciano d’Abruzzo de pe Arca daca va pofteste inima, dar paharul propus era pentru sfintia sa arhangelul Mihail care-i pastoreste pe cei doi talhari aflati de-a stanga si de-a dreapta sa: Rongo si respectiv Rebeliunea Minerala. Sa inteleg ca aveti fire care duc in bransa arganghelilor Mihail si Gavril sau pur si simplu poftiti la un pahar de vin? Din cauza adevarului pe care, inevitabil, il contine…

      P.S. Ma bucur ca l-ati „iertat” pe „Tony”-bre. Voi urma cu „sfintenie” sfatul d-voastra „prietenesc” si voi face „eforturi” supra-omenesti sa inteleg unde bateti cu frantuzescul care då ghinion, tratabil prin descantec.

  7. rongo said

    Grecii în criză:

    • Dl.Goe said

      Da domne dar pe ei ii ajuta si clima… Plus ca uleiul de masline e mult mai ieftin. Bine, acum noi il avem pe Dracula si armatele sale de vampiri/ite:

      La femme cependant, de sa bouche de fraise,
      En se tordant ainsi qu’un serpent sur la braise,
      Et pétrissant ses seins sur le fer de son busc,
      Laissait couler ces mots tout imprégnés de musc:
      — «Moi, j’ai la lèvre humide, et je sais la science
      De perdre au fond d’un lit l’antique conscience.
      Je sèche tous les pleurs sur mes seins triomphants,
      Et fais rire les vieux du rire des enfants.
      Je remplace, pour qui me voit nue et sans voiles,
      La lune, le soleil, le ciel et les étoiles!
      Je suis, mon cher savant, si docte aux voluptés,
      Lorsque j’étouffe un homme en mes bras redoutés,
      Ou lorsque j’abandonne aux morsures mon buste,
      Timide et libertine, et fragile et robuste,
      Que sur ces matelas qui se pâment d’émoi,
      Les anges impuissants se damneraient pour moi!»

      Quand elle eut de mes os sucé toute la moelle,
      Et que languissamment je me tournai vers elle
      Pour lui rendre un baiser d’amour, je ne vis plus
      Qu’une outre aux flancs gluants, toute pleine de pus!
      Je fermai les deux yeux, dans ma froide épouvante,
      Et quand je les rouvris à la clarté vivante,
      À mes côtés, au lieu du mannequin puissant
      Qui semblait avoir fait provision de sang,
      Tremblaient confusément des débris de squelette,
      Qui d’eux-mêmes rendaient le cri d’une girouette
      Ou d’une enseigne, au bout d’une tringle de fer,
      Que balance le vent pendant les nuits d’hiver.
      Baudelaire – Les Métamorphoses du vampire

  8. habar n-am said

    @Rongo
    Foarte frumos. Adevarat. Spontan. Fratesc.
    De ce fratesc ? Pentru ca primii care au inceput sa danseze sunt emigranti ai crizei italiene !

  9. habar n-am said

    Ati pus spam-ul pe pilot automat, d.le Goe ?

  10. habar n-am said

    @Dl. Goe
    S-a rezolvat.
    Am avut senzatia prezentei unei fantome
    „je fermai les deux yeux dans ma froide épouvante
    e quand je les rouvris à la clarté vivante”
    pierise…
    Si cu ea si comentariul meu pentru Rongo.

    • Dl.Goe said

      Habar n-am ce mesaj (vi) s-a pierdut (./?) Verific si va tin la curent.

    • Dl.Goe said

      @Habar N-am – Am verificat si n-am gasit niciun mesaj disparut si cu atat mai putin unul adresat de domnia voastra lui Rongo. Daca s-a pierdut un asa ceva atunci acolo la d-voastra trebuie sa se fi pierdut. Verificati si reveniti. Iar daca nu-l gasiti si nu-l gasiti nu vad ce v-ar putea impiedica sa-l reconstituiti si sa mai incercati o data.

      • habar n-am said

        @Dl. Goe
        Oh, prea mare deranjul. Este vorba de cele doua randuri privind video-ul. Nu vroiau cu nici un chip sa plece. Le-am repetat de vreo trei ori, apoi am renuntat indepartandu-ma de computer ca-mi venise o nestapanita foame. Nu de sange, sa fie toata lumea linistita !

  11. habar n-am said

    Ajutor ! Am reintalnit fantoma. Era in lacrimi…
    *
    Observand succesul enorm al video-ului trimis de Rongo in toate directiile, revin (cu parere de rau) asupra restabilirii adevarului : protagonistii sunt italieni in vacanta carora li s-au alaturat niscaiva obezi/obeze (americani ?). Grecii, saracii de ei, faceau un ban cu muzica la cerere, servitul pe la mese si curatenia strazii.

    • Dl.Goe said

      @Habar N-am – Nem tudom. Vai! Imi pare rau pentru dv. Puteti veni cu cate argumente vreti, puteti impinge in fata cate realitati si evidente doriti si/sau aveti la indemana. Tot degeaba. E prea tarziu. Prima impresie creata pe retina de catre video-clip-clipul rongonian este aceea care se trasmite la creier si se pupa cu ceea ce se asteapta omul sa vada. Se impregneaza si se conserva intru intarirea pre-conceptiei, a aceleia potrivite cu mintea cea de mai inainte (nu de pe urma) a romanului. Jos Dictaura. Sa cante muzica, sa curga vinul. Dansati voi oropsiti ai vietii… etc, etc, etc…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: