(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for decembrie 2011

Precizare-n anul-are 365,25 de zile

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 30, 2011

Iesirea din inventar – Intrarea in faliment (partea a-IV-a, finale)

Constatarea ca preconizatul „obiect de activitate” al Arcei lui Goe in blogosfera nu mai este de actualitate (patinand in vetust) nu inseamna nicidecum ca s-ar fi instaurat pacea si armonia intre entitatile virtuale sau ca macar ar fi scazut cantitatea de inechitate si resentiment (si inutile toate) in hyperspatiul hiper-populat dintr-un dor fara satiu.  Nu! Nici vorba. Doar ca oamenii virtuali, imbatraniti in rele, s-au invatat cu ele precum tziganul cu scânteile. Pe vremuri banarea vreunui internaut (fie el si psihopat evident, badaran absolut, personificarea obscenitatii, cazul lui „Doru” pe forumul JN, de ex.) dupa luni si luni de agresiuni „gratuite” si cronicizare, starnea brusc dezbateri si controverse (pro si contra) in legatura cu conservarea libertatii de expresie. Astazi banarea, fie ea si fara motive rezonabile nu mai misca câtusi de putin, absolut pe nimeni (inclusiv pe cel banat). Forumurile si Blogurile publice (cu vizibilitate publica) au ajuns sa fie considerate spatii private, locuri de joaca personale ale bloggerilor si cantaretilor in struna agreati, care considera ca au toata indreptatirea morala sa baneze pe oricine, oricand, pe considerente de ordin strict personal, din capriciu, din ambitz, fara nicio raportare la vreun set prestabilit de norme sau principii. Este uluitoare usurinta cu care diversele instantieri egoice ale micilor entitati ce-si consuma ratarea in virtualitatea-surogat-al-realitatii, gasesc justificari cu pretentii de rezonabilitate acelui (la o adica) „pentru ca asa vrea muschii mei„. Pentru cei mai multi, abilitatea tehnica de a „modera” (cenzura, bana, ingradi), este echivalenta cu obligatia de a utiliza aceste instrumente in mod arbitrar, chiar in defavoarea blogului si a ratiunii acestuia de a fi. Multi bloggeri au murit sau au cazut in mizerie „moderînd” haotic, inconsitent.

Pe durata inventarului de pe Arca am „activat”, experimentînd si amuzandu-ma in acelasi timp, pe cateva bloguri si forumuri. Am reusit performanta notabila sa fiu banat sau re-re-banat (ex-comunicat 😉 ) foarte  repede pe aproape toate. Presupun ca nu este nevoie sa ma jur ca sa fiu crezut ca n-am injurat, n-am fost off topic, n-am insistat prosteste si in genere n-am facut nimic dintre lucrurile care se pot gasi pe o lista  rezonabila a celor care n-ar trebui permise in comunitatile virtuale.  N-a avut nimeni nimic cu mine, ba inca am fost incurajat cu temei, cata vreme am polemizat e-goic cu personaje neutre sau dusmanoase din zona. Brusc insa, cand mi-am permis acelasi gen de ironii (in niciun caz gratuite) cu „stapanirea”,  amuzamentul a capatat accente dramatice. Faptele intamplate pe cateva dintre aceste bloguri sunt incarcate de un umor aparte care ar merita tratament separat, ca episoade de sine statatoare. Nu-i momentul. Dupa ce provocarea a fost incununata de succes, materializandu-se cu banare subita, pe unul dintre bloguri, am facut, cu titlu experimental, incercarea de a sonda opinia publica. Am vizitat blogurile comentatorilor de baza (ca de, acum, fiecare comentator e si blogger) a celor care frecventau blogul cu pricina, plangandu-ma, chipurile, despre faptul banal ca am fost banat in mod abuziv pe blogul X, solicitand o opinie, un punct de vedere, in legatura cu asta. In afara celor care mi-au ignorat cu desavarsire solicitarea (au fost cativa), ceilalti, in unanimitate au declarat ca nu e treaba lor, si ca oricum bloggerul X are dreptul sa procedeze cum crede de cuviinta, indiferent de circumstante, pe blogul sau personal (?!) .  Nimeni nu mi-a cerut detalii, nimeni nu m-a intrebat daca am fost magar si violent si/sau fara manera.  Si daca mi-ar fi cerut ce le-as fi putut spune? Ar fi trebuit fireste sa le spun ca da, oamenii aceia au avut oarecare motive, cat se poate de solide, ca sa-si doreasca sa nu-l mai vada prin zona pe dl.Goe, dar nu dintre cele serioase, rezonabile si-n acord cu deontologia comunicarii. Oamenii aceia, nefiind in stare nici sa-l ignore pe dl.Goe, nici sa-l convinga, nici sa-l forteze sa plece, prin mijloacea rezonabile, prin vorbe (vorbe bune, vorbe rele, ooo-alo si ce-au mai fost in stare sa-si dea in petic, admirabil as putea pentru ca sa zic), au preferat (nici mai mult nici mai putin) sa fie caraghiosi, de dragul d-lui Goe, incercand sa gaseasca macar un pretext rezonabil  al gestului lor brutal. In mod invariabil, intr-un final, adesea in reluare, eram intrebat de ce nu am bascutza. Adica identitate. De ce sunt anonim? Ca daca n-as fi si daca ei ar stii ce identitate am, altfel ar sta treaba. Fiecare dintre anonimii care m-au acuzat ca anonimat (pe inter-net !!!?) au clamat faptul ca ei au mai multa identitate decat mine si ca asta-i indreptateste sa-l trateze (la o adica) pe dl.Goe cu oricata insolenta, mitocanie, pentru ca-i anonim, iar dansul nu are drept la replica din acelasi motiv. Banat fiind, dl.Goe a fost invocat, provocat, calomniat, injuriat (ma rog, oamenii au incercat), i s-au extras citate bine alese din comentariile cenzurate pentru a i se ilustra „mârsavia”, in fine toata gama micilor lucruri care reusesc sa ma distreze, adesea copios, in realatia cu acesti nefericiti si acasa (in realitate) si in deplasare (in universul anonimatului virtual), gata oricand sa se imbete cu ideea ca daca i-ar sti ei d-lui Goe numele din buletin altfel ar sta treaba si n-ar mai fi in suferinta.

Cred ca este momentul sa incercam o clarificare a acestei spinoase probleme a asa-zisului anonimat,  dintr-o alta perspectiva. Perspectiva pe care o am in vedere (sic) nu ofera exhaustivitate decat impreuna cu celelalte perspective asupra problemei, pe care le-am tot pitrocit pe Arca lui Goe si pe care nu le mai reiau. Deci sa mi se dea voie sa fiu partial si momentan.

Anonim este cel atins de anonimat, aflat intr-o pozitie de opozitie cu cel care se bucura (?!) de notorietate publica. Anonim este cel nepublic. O persoana publica este aceea care are expunere la public, care comunica (in cele mai felurite feluri) publicului, adica unor spectatori pe care nu-i cunoaste personal (de la persoana la persoana). Anonim este acela a carui voce nu este auzita decat de apropiatii sai, familie, rude, prieteni, vecini, colegi, pe care-i cunoaste personal unu-la-unu (aici in masura comuna a termenului cunoastere = relationare).  Sub acest prim aspect pe net practic nu exista anonimi ci doar persoane publice, cu public, mai restrans sau mai numeros, n-are a face. Sa mi se dea voie sa fiu insistent. Anonimi sunt scriitorii (amatori) care nu publica, anonimi sunt pictorii, sculptorii care nu expun, cantaretii, actorii care se manifesta in familie sau pe ascuns, fara public (sau care joaca doar roulul vietii personale), anonimi sunt fotbalistii care joaca pe maidan fara public. Anonimi sunt politicienii de cafenea sau de pahar. Anonimi sunt profesorii in general (care vorbesc unor cunoscuti de-ai lor, colegi mai tineri de la serviciu). Cei care scriu pe net, fie si numai simple comentarii sub pseudonim literar, nu sunt anonimi. Au public. Averea publicului este prima conditie a nanonimatului.  Aici se impune o paranteza. Procesul castigarii publicului nu este unul ireversibil. Insistenta unora de a pastra in jurul lor, ca public, o colectie anume de indivizi ii transforma pe acestia in (simple) cunostiinte ceea ce duce la un fenomen bizar: caderea in anonimat intr-un spatiu cu larga expunere publica (precum hyperspatiul anonimatului virtual si clandesin, blogosfera, de…) prin lichidarea prin indepartare a publicului (in urma tentativei absurde de a selecta manual spectatorii admisi in sala). E plina blogosfera de oratori care isi tin discursurile in fata  adoua trei gospodine simpatice din cartier cu care se cunosc personal de la personaj la personaj).

Dar existenta publicului  nu este nici pe departe singurul fapt care anuleaza caracterul anonim al celor care se manifesta pe Internet. Cei care (se) comunica pe net au nu doar „public” ci si „identitate”. Nu ma refer aici la iluzia faptului ca s-ar putea naviga pe net fara a lasa urme concludente care sa conduca la identificarea formala (civila) ci la faptul ca in mod inevitabil, prin prezenta sistematica pe net (spatiu public), orice vorbitor adauga cu voie sau fara voie (inevitabil) detalii care reflecta profilul sau personal si care detalii devin astfel publice. Din cele spuse de fiecare in comentarii transpar sau apar explicit sexul, 😉 varsta, orientarea politica, religioasa, sexuala, educatia, (in)cultura, locatia fizica, date familiale, ascendenta, anturaj, infatisare fizica, stare de sanatate, starea financiara, numele, prenumele, reumele, profesia, intentiile…  Fiecare dintre participantii la aventura comunicarii (sa-i zicem comunicare) pe net isi gestioneaza cum crede de cuviinta, liber, dupa posibilitati, colectia de informatii care-l identifica ca personaj si ca persoana, oferind publicului, de buna voie si nesilit de nimeni,  datele considerate a fi utile carierei sale de internaut, dimpreuna cu cele oferite fara voie, din neatentie, din impetuozitate ori din cauze naturale imbricate inevitabil in mecanismele comunicarii.  Sub acest aspect nimeni nu-i anonim pe net. Drama devine drama din momentul in care unii incep sa considere cå suma si structura datelor care le compun, lor, profilul personal al personajului,  ar fi un soi de standard ce ar trebui adoptat unanim si ca cei care se abat de la „aceste norme” ar fi vinovati de infractiuni, gata condamnati si ca lor personal li s-ar cuveni misiunea de a aplica pedepsele cerute de lege: banarea, bestelirea, balacarirea, calomnirea, injurierea, etc. In fapt se folosesc de acest jalnic pretext pentru a-si manifesta si justifica pornirile specifice intru pedepsirea celui vinovat de cu totul si cu totul altceva (…)

Cazurile concrete cu care m-am confruntat au fost adesea incarcate de umor involuntar de cea mai buna calitate. As mentiona cazul unei bloggeritze care, folosindu-si prenumele personal (de la mama ei de-acasa) in compunerea pseudonimului ano-nimitatii sale cu rima, il acuza pe dl.Goe ca Goe n-ar fi prenumele sau real si ca prin urmare  ar avea drepturi mai putine. La fel de umoristic va fi fost cazul unul vizitator polimorfic care in instantele sale primar-finale dezavua cu voce inalta utilizarea unor nesimtite pseudonime, pentru ca aici, pe Arca sa-si semneze interventiile, vai, cu un (alt) pseudonim pana in clipa in care, din repezeala, a semnat in „clar” dandu-se astfel de goooooool. Pentru refacere si-a luat concediu cateva saptamani. Eeee, altii au avut nevoie de luni de odihna. La fel de monumental este cazul unei asa-zise doamne care a venit pe Arca, in vizita, cu obscenitati in gura, injurand ca la usa cortului, pentru ca apoi sa se mire si dânsa de isprava, invitandu-l pe dl.Goe sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce a iesit dintr-însa.  De amuzat m-am amuzat in exact acelasi fel si pe la case mai mari, in episoade pe care le pastrez pentru altadata (pentru ca n-as vrea sa le stric din graba).

Cert este ca odata auto-convinsi ca anonimatul d-lui Goe e rau, iar al lor e bun, oamenii aceia au incercat cu sârg si zel sa rezolve problema. S-au dat peste cap (de mai multe ori) incercand sa puna datele cap la cap, sa-si foloseasca intuitia, flerul si perspicacitatea, antenele, e-mailurile si sa-l dezarmeze (!!??!) pe dl.Goe demascandu-l.    Suspiciunile si presupunerile lor au fost constant o alta sursa de amuzament si distractie. Dar cine n-am fost in imaginatiile intrigantilor de pe net de-a lungul timpului  ? Tot felul de identitati care de care mai simpatice mi-au fost asociate. Nu le pomenesc din modestie (sic). In general iminentele mele deconspirari sunau a amenintare (cu exceptia catorva care aduceau a simplu fapt divers). Oamenii aceia (si daca v-as spune cine s-a pretat la asemenea poli-stupizenii putini m-ar crede) erau convinsi ca deonspirarea in sine i-ar provoca d-lui Goe o mare suferinta, ca atunci cand ii ei unui copil rasfatat jucaria favorita.  Altii mergeau cu imaginatia mai departe inchipuindu-si ca ulterior deconspirarii dl.Goe va fi pus intr-o postura proasta fata de familie, prieteni etc si ca prin urmare se va simti rusinat, umilit… Te poti pune cu derapajele maladive ale imaginatiilor egoice care populeaza hyperspatiul? Ca nu poti. Deci nu, nu si nu. „Anonimatul” d-lui Goe nu e rau, „deconspirarea”  nu l-ar dezavantaja, „confruntarea” cu cei din anturajul real nu i-ar aduce prejudicii, dar a-i face pe altii sa creada asta s-a dovedit a fi extrem de productiv. In plan literar-coregrafic si umoristic fireste. Din pacate toate resursele productive sunt epuizabile in sine. Ca petrolul, ca antracitul, ca aurul sau ca diamantele din mine.  In fine, concluzia partiala este ca din aceasta perspectiva nu exista anonimi pe net ci numai si numai persoane publice, una-si-una. (Desigur ca, trebuie s-o spun, si impreuna cu mine trebuie s-o spuna toti, exista si perspectiva din care se poate constata realistic ca in spatiul anonimatului virtual si clandestin nu exista decat anonimi sadea, chiar si cei din randul prizonierilor de sine, care semnand cu nume si prenume (de buletin sau de pasaport), si asta e dreptul lor suveran, isi imagineaza ca pot combate astfel, pe net, in grup, alaturi de fiecare instanta trecuta a fiintei lor si ca opera vietii lor purtata in carca, prin asumare, ii poate  ajuta in lupte, pe post de buzdugan. Aici? Unde floreta e stapana. Unii dintre ei abia mai pot ridica frunze dar isi imagineaza ca ar putea mânui buzdugane grele, de gumilastic.

Ca personaj, dl. Goe a avut, pe Arca sau in alte locatii fixe (scene), sansa unor spectatori de marca, anonimi sau notorii, voluntari sau fortati, carora stiu ca le voi fi produs adesea impresii destul de intense incat sa constituie o mica piedica in calea uitarii, pentru o vreme cel putin. Tuturor acestora as dori sa le multumesc pentru… atentie. Si pentru neatentie. Ceea ce si fac: le multumesc frumos. Ii multumesc in egala masura si cosmanautului arhitect Eungen.

N-as vrea sa trec mai departe fara a-l mentiona in mod abuziv, alaturi de toti cei invocati mai sus in mod aluziv, pe poetul Florin Iaru. Acesta este un caz aparte. Omul acesta este de o prostie rar intalnita. Speciala. N-am nici cea mai mica intentie de a-l insulta, ingaduindu-mi sa vi-l indic, ca exemplu de ilustrarea a unei categorii aparte, unice, de personaje net-andertaliene. Ca orice individ limitat este obsedat de inteligenta si de prostie. Nu asta-l face special. Special il face faptul de a folosi acelasi pseudonim: Iaru (in realitate il cheama Râpå) si atunci cand isi semneaza opera culta (!) si articolele oficiale din ziare dar si atunci cand isi semneaza capodoperele anonime ca comentarii pe forumuri si bloguri. Lipsa deontologiei este distribuita in mod egal in ambele genuri de creatii literare dar vocabularu-i alterneaza halucinant de la banal la mahala si de la canon la hazna  cu o dezinvoltura stranie. Fauna hyperspatiului virtual al anonimatului clandestin ar fi incompleta fara prezenta sa insolita.

M-am cam abatut, din graba, in bataia vanturilor. Clarificarea binomului anonim-nanonim  nu este parte din inventar ci doar o digresiune intamplatoare. In inventar era vorba despre obiectul activitatii Arcei lui Goe care este lipsa. La inventar. Peste alte lipsuri (mentionate in episoadele anterioare). Si e lipsa nu pentru ca din blogosfera ar lipsi agresorii (care abunda) ci pentru ca lipsesc victimele. Au disparut, s-au imunizat, s-au metamorfozat… ia-le de unde nu-s. Si atunci la ce bun Arca? Desigur unii vor zâmbi sugubat zicandu-si un „haida de…”. Salvarea florei si faunei nu fuse decat un pretext la fel de bun ca oricare altul pentru a tine blog. Si atunci la ce bun acest inventar? Asa o fi, nu pot zice nu (desi pot, cum nu?). Rostul inventarului a fost de a arata ca exista motive rationale (si altele inca si mai rationale pot fi scoase la iveala) pentru a inchide Arca. Toate au fost motive surmontabile desigur, prin masuri compensatorii sau prin mizarea pe perisabilitate (in presa totul dureaza o zi) si nebagare de seama, adica exact ceea ce s-a intamplat pana acum atata amar de vreme, cand in asteptarea goethica si godotica a unui Potop inchipuit, n-a fost reusita salvarea niciunui animal de prasila. Motive surmontabile dar nu invalide sau inexistente. Ne mai punand la socotela bucuria nebunilor. Totusi trebuie spus ca declansarea inventarului si a concluziilor acestuia au fost rezultatul actiunilor erozive si sistematice de descurajare practicate in contra Arcei de catre o singura entitate, una anume, pe care n-o mentionez. Se stie ea. Sper sa-si savureze victoria aprobata formal (iata) si de catre consiliul de timona al Arcei.

Cam asta. Ocazie cu care se declara inchise Jocurile Olimpice ale Dreptului la Replica pe Arca lui Goe. Dl.Goe este concediat dimpreuna cu echipajul si personalul anex (mai putin cei de la serviciul de intretinere si conservare). Pana la noi ordine sau dez-ordine, Arca este declarata, momental, monument al naturii virtuale, uramand sa fie concesionata sau lasata in locatie de gestiune spontanee in vederea reducerii pierderilor prin sporirea pagubelor. Cum am zice vivat.  Placerea a fost intreaga de partea mea. Si asa va ramane. Cu drag, pertujur, al dv. dl.Goe.

P.S. 30 Decembrie! E si Ziua Republicii. O republica instaurata nu prin ghilotinarea Regelui ci prin abdicarea Majestatii Sale, à la légère. Tuturor celor interesati (de vreo similitudine) le transmit traditionalul „hai siktir si sa ma pupati in cur” (H.Salem – Intrerupatorul, replica memorabila, de infarct, rostita pe scena Teatrului Absolutului Fix). Incolo nu. Urare care nu poate fi savurata in toata splendoarea ei nuda decat citind romanul lui H.Salem. Ceea ce recomand tuturor cu cea mai mare caldura. La multi ani!

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , | 150 Comments »

Dezlegarea dedicatiilor

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 29, 2011

Pentru ca la sfarsit de an timpul nu prea mai are rabdare ma grabesc si eu sa livrez dezlegarea dedicatiilor mai devreme decat era prevazut.

Aflam din Dilema Veche ca pe 1 Ianuarie (de sfantul Vasile) este consennata in acte aniversarea zilei de nastere pe care insa Emil Brumaru o serbeaza in aceeasi zi cu Craciunul: AICI. Ii uram la multi ani cu sanatate si la anul muzele sa fie tot de partea sa.

Posted in Arcaluigoeologie | 22 Comments »

Dedicatii de sfârsit de an

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 28, 2011

Fiecare dintre noi se afla in armonie-dinamica cu restul universului, intr-un soi de echilbru curgator cu cosmosul intreg. De altfel dintr-o perspectiva mai profunda acest echilibru dinamic provine din aceea ca suntem in fapt una cu universul, cå fiinta nu se sfârseste acolo unde pielea ne separa de aer, si nici acolo unde ni se sfarsesc gandurile, cunostintele, sentimentele, limbajul sau emotiile. Fara sa bagam de seama, fiecare din noi se continua la nesfarsit, universul intreg fiind o prelungire organica a sinelui, a fiecarui sine. Fiecare EU este intregul univers, nu doar prin cuprinderea gandului sau a credintei ci in cel mai direct mod cu putinta. Atunci cand ne miscam, cand respiram, gandim sau vorbim, miscam practic tot universul, din aproape in aproape, ca pe un imens mecanism care ne este atasat de maini, de picioare, de pleoape, de piele, de ganduri. Tegumentele (si cele fizice si cele meta-fizice) ne sunt poroase, permeabile, atat cele din aparentul exterior cât si cele din aparentul interior, pentru ca in fapt nu exista asa ceva, nu avem in realitate un interior si nici un exterior, aceste notiuni fiind intru-totul iluzorii. Aceasta continuitatea, prin prelungire a sinelui in intreg universul, este valabila si in sens invers, facandu-ne sa fim sensibili si reactivi la orice impuls venit dinspre univers, fie ca este un raspuns/reactiune directa, imediata, la o intrebare/actiune a sinelui, fie ca este un ecou, o reverberatie intoarsa de pretutindeni, de la capatul lumii, trecuta prin spatii si prin galaxii, prin nevidul cosmic, prin ionosfere, prin biosfere, prin blogosfere si minerale. TOTUL, intregul, ne atinge, totul ne impresioneaza, totul ne schimba, totul ne conditioneaza, altfel decat o fac partile, actionand si interactionand separat.

Tot asa dupa cum interactiunea gravitationala privita separat intre oricare doua corpuri, intre oricare trei corpuri… intre oricat de multe corpuri, este diferita de interactiunea gravitationala a fiecarui corp in parte cu tot restul universului, aceea care-i confera inertie (instinctul de conservare al materiei), principilul primar prin care orice corp incerca sa-si pastreze starea de repaus (sau de miscare relativa, adica tot de repaus). Atunci cand ne aflam in relatie de armonie cu Universul (adica cu noi insine) ne putem gasi starea de confort, de bine, in orice pozitie, putem dormi pe spate, sau pe burta, pe partea dreapta, pe partea stanga, putem sta drepti sau chirciti, ca-n uter, tot intinsi si relaxati suntem, universul intreg arcuindu-se neted in prelungirea noastra. Putem sta in picioare, putem merge, putem alerga, putem sta in maini cu capul in jos, putem fi singuri-singuri, putem fi alaturi de altii, in centru atentiei sau la marginea atentiei, putem fi simpli spectaori, totul ne prieste, totul ne avantajeaza. Atunci cand insa alunecam pe nesimtite in dizarmonie cu Universul (adica cu noi insine) nimic nu mai este cum (ni) s-ar cuveni. Nu mai puem dormi decat pe stanga, sau pe dreapta, ori cu multe perne sub cap, singuratatea devine izolare, insingurare, prezenta altora devine infern, roulurile in care suntem distribuiti devin stresante… ne-ar avantaja mineralizarea, fosilizarea, congelarea, inghetul. Cand totul este pana la urma atat de simplu, reducandu-se la a accepta ca suntem una cu universul intreg si ca n-are niciun rost, niciun sens, ca e absurd sa-i fim inamici Lui sau unora din partile care-l compun. Ca e ca si cum ne-am dusmani noi cu degetele de la picioare ori cu organele interne, ori cu gandurile noastre, cu ispitele, cu sentimentele, cu emotiile, cu trecutul (trecut) ori cu viitorul (neintamplat)…

Fara a avea pretentia ca asta s-ar afla intr-o relatie directa si profunda cu cele de mai sus (ci doar indirecta si profana) as vrea sa ofer cateva dedicatii (muzicale) celor care au intermediat, aici, pe aceasta Arca virtuala, relatia mea cu universul, adica cu mine insumi. Se gasesc mai jos. Nu-i voi numi inca pe toti destinatarii, voi lasa cateva zile loc de suspans, de surpriza, pentru a mai testa inca o data spiritul ludic al faptului de a fi devenit previzibil. Probabil ca toti vor ghici destul de usor corespondenta intre muzici si personaje. Si daca da si daca nu asta nu poate fi decat spre bine.

Asadar, daca doriti sa pre-vedeti din programul nostru de revelion:

Solo Spanish Guitar Dedicatie pentru Alpha-Goe 01

Mosule ce tanar esti! – Dedicatie pentru Ana Ayana (nascuta Melom pe 27 Decembrie, maritata Ayana cu blogul oamenilor. Ano-nima nu te stie, Ano-Melom-Ano… etc )02

Zeitgeist 2011: Year In Review – Andreanum 03

Mireille Mathieu – Sous le ciel de Paris – Dedicatie pentru Aya (nascuta Ioana Ilie, pe 23 Decembrie, maritata cu blogul lui Nastase, bogasierul bugetar) 04

G.F.Haendel – Watermusic – Dedicatie pentru Contele 05

All I Want for Christmas Is… Jews – Dedicatie pentru Cum va place 06

Jingle Bells – Dedicatie pentru Delaepicentru <a href="http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=qy5zpASnsdQ&quot; 07

Dance me to the end of love, LEONARD COHEN – Dedicatie pentru Depresium 08

BUY BUY BUY OSCAR BENTON – Dedicatie pentru Dictatura Justitie 09

John Lennon – Imagine – Dedicatie pentru Doina Popescu-Braila 10

Frank Sinatra & Luciano Pavarotti – My Way – Dedicatie pentru Conu Dorin (De Craciun Tudoran-Bloggerul a-nviat. Adevarat a-nviat) 11

Guns N’ Roses – November RainDedicatie pentru Franckmelen 12

Miley Cyrus – The Climb – Dedicatie pentru Gabiluta 13

The Red Army Choir – Katusha – Dedicatie pentru Gabriela Savitsky 14

Akkordeon – La Noyee – Dedicatie pentru Ghelme 15

Shakin Stevens Somewhere in the Night – Dedicatie pentru „Habar N-am” 16

ENRICO MACIAS J’AI QUITTE MON PAYS / LE VOYAGE – Dedicatie pentru Kibby 17

Nikita Mikhalkov – Mochnatiy Shmyel – Dedicatie pentru Link Ping 18

Smokie: I’ll Meet You At Midnight – Dedicatie pentru Medusa 19

Aerosmith – Livin’ On The Edge – Dedicatie pentru pur si simplu Mircea Vasilescu, vataful de la Dilema Veche 20

Billy Idol – Dancing With Myself – Dedicatie pentru Mitzaa Biciclista 21

Phoenix – Mica tiganiada – Dedicatie pentru Neamtu Tziganu 22

Gary Moore – Still Got The Blues – Dedicatie pentru Nelu 23

LA COPA DE LA VIDA – Rick Martin – Dedicatie pentru Niku Electriku 24

Crazy Frog Last Christmas – Dedicatie pentru Oglinda de vest 25

Chris Spheeris – Dancing with the Muse – Dedicatie pentru Polichinelle 26

Rabbie’s dance – Dedicatie pentru Radu Humor 27

Susan Boyle – Britains Got Talent 2009 – Dedicatie pentru Rebeliunea Minerala

28

flamenco arabe….gipsy200 – Dedicatie pentru Rongo 29

I Like To Move It – Dedicatie pentru Serafina Dafinescu 30

Vertical Tango – Dedicatie pentru Steliana si Viorel (D-na Ki si Dl. X) 31

Tarantella Neapoletana – Dedicatie pentru Tesoruccio 32

Live is Life – Opus – Dedicatie pentru Tiberiu Orasanu 33

Three women shaking NO. Trippy spooky visual illusion – Dedicatie pentru Tilbuhoglinda 34

CHRIS SPHEERIS Aria – Dedicatie pentru Tony 35

Imnul Nicadorilor – Dedicatie pentru Sf. Vasile cel Mare (Gogea Mitu) 36

The Sounds – Diana – Dedicatie pentru Vinovat ca exist 37

Europe – The Final Countdown – Dedicatie pentru Vizitatorul 38

Spanish Romance – Balada Andaluza (autor ANONIM) – Dedicatie pentru Zoe-OmegaUnei entitati anume si tuturor acelora care au vizitat Arca sistematic si care au comentat adesea in gand, arareori cu voce tare, niciodata in scris, precum si celor omisi, cu voie sau far de voie, in dedicatiile de mai sus 39

Posted in Arcaluigoeologie | 25 Comments »

Sa ne bucuram asadar…

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 23, 2011

Tuturor entitatilor cu care am interactionat in universul anonimatului virtual, fara exceptie, le urez sarbatori fericite alaturi de toti cei dragi din lumea reala.

Cu drag al dv. Dl.Goe.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 23 Comments »

22

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 22, 2011

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | Leave a Comment »

Reactia rapida lipsa in gestiune…

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 16, 2011

Iesirea din inventar… intrarea in faliment (!?)

– continuare

Momentul optim al lansarii pe nisipul acela fierbinte de pe inaltul unei dune (a opta colina a lumii virtuale) a unei ambarcatiuni similare cu (b/)Arca lui Goe (pe post de corabie a desertului) s-a consumat cu doi ani si jumatate – trei, inainte de momentul deschiderii in locatie de gestiune a acestui modest lacas virtual de vorbe, ca arca, pe puntea caruia s-a amenajat formal o sezatoare in forma de magazin mixt (bufet & bodega).  De ce momentul optim a fost atunci si de ce Arca lui Goe a aparaut asa de tarziu sunt doua lucruri total diferite, precum logica si fericirea. Acum cativa ani buni (ca sa zic asa) blogosfera si hiperspatiul anonimatului virtual isi traiau periada romantica (ale tineretii valuri). Pe atunci erau bloguri putine, forumuri si forumisti mai putini si mai nervosi. Cuvantatoarele semi/articulate erau timide pe atunci, chiar si atunci cand timiditatea (li) se traducea in obscenitati, duritati de limbaj, violenta, marlanie. Putini indrazneau sa-si faca blog. Prin urmare majoritatea comentatorilor, fiind saraci, cu duhul, n-aveau lotca lor, fiind total dependenti de trollingul la bloaga altora. In acea epoca romantica, netabaciti in plemici polifemice in glodul virtual, navigatorii isi traiau mult mai intens emotiile, dramele existentiale si frustrarile, fie ca era vorba despre stapânii de bloguri, forumuri etc (ori de arendasii admini ai acestora) fie ca era vorba de popoarele net-andertalilor migratori. Si unii si altii erau repede varsatori de sange. Bloggerii se speriau repede (din nimic) si banau preventiv la greu, iar cei carora li se blocau comentariile la mantinela dadau foarte usor in stenahorie pe chestia asta. Vorba era vorba si avea valoare.  Procentual vorbind abuzurile  (pe cap de blogger) legate de ingradirea dreptului la libera exprimare, erau mult mai numeroase, iar suferintele resimtite de victime erau mult mai intense. Pe vremea aceea o Arca-a-lui-Goe ar fi facut toti banii. Intre timp lucrurile au evolut. Vorba s-a devalorizat. Intelegand ca nu-i ameninta personalmente niciun risc major, bloggerii (cei cat de cat normali la cap) au inteles ca nu-i nicio scofala sa-i cenzurezi pe comentatori, trolli si alte animale, iar vizitatorii au invatat (cum-ne-cum) sa nu mai puna la suflet si sa mai ia asa ca pe un afront personal intamplarea de se vedea cenzurati de te-ai mira cine.  Multi au prins curaj si si-au facut blog (vai) personal, ceea ce a dus la scaderea dramatica a tensiunilor inter-etnice dintre migratori (tziganii hiperspatiului) si ceilalti (pastorii si agricultori, in tot cazul majoritatea de pe la tara) cu blogul lor. Devenind bloggeri, multi au uitat de frustrarea avuta ca-comentatori liberi, iar inmultirea fara precedent a blogurilor ciupercoase (sunt in Romania circa 100 de mii de bloguri på persoana fizica 😯 ) a dat sansa fiecarui sac sa-si gaseasca peticul. Pe multi a inceput sa-i doara-n basca ca-i cenzureza bloggeul X, avand sansa sa comenteze aceleasi comentarii si la Y si la Z si la multi altii. Cererea pentru o institutie a dreptului la replica (precum Arca lui Goe) a scazut dramatic. Practic acum aproape doi ani cand am inceput sa arc-uiesc, epoca romantica a blogosferei isi traia sfarsitul (sic). Prin urmare se poate consemna in inventar ca d-lui Goe i-a lipsit din gestiune (inca de la inceput) abilitatea de a reactiona rapid la cererea pietei, si, deasemenea taria de a nu se arunca in lupta pentru cauze dinainte pierdute, din acestea precum (hå-hå) dreptul la replica. Despre alte lipsuri grave, data viitoare. Poate ultima.

-va urma

…si aproape fara nicio legatura putina pictura:

Sursa pozelor la Pandora.

Upgreetings: In acord cu corectitudinea politica si deontologia in vigoare, pentru a evita discriminarea si orice alt fel de inechitatati si pentru a avea garantia ca nimeni n-a fost exclus, omis ori marginalizat in mod ne/accidental, am decis ca pentru acest sfarsit de an, asezonat ca de obicei cu obiceiuri si cu un sezon al sarbatorilor, sa ofer sectiunii dedicate urarilor si felicitarilor pe Arca, un loc central, prin centralizare AICI – Holiday Greetings in limba universalului Billy Shakespeare. Se accepta notificatii in condica de sugestii si reclamatii, dar v-as ruga sa nu va grabiti. Umblu dupa inca niste actualizari in sectiunea upgreetings-ului.

Posted in Arcaluigoeologie | 27 Comments »

Banii si vorbele

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 14, 2011

Iesirea din Inventar… intrarea in Faliment (!?)

– continuare

Ce-ar mai putea lipsi la o adica din gestiunea unei Arce in inventar? Vreun animal… cu blana pretioasa? Vreun fildes?… Vreo scandura? O vela? O mani-vela, cârma, parâma, ancora, timona, carena, cala, trinca… Proviziile? Vinul, nutretzul, pastrama? Jurnalul de bord? Nimic din toate acestea. Dar banii? Cum sta Arca cu „finansele„? Pai cu „finansele” stam binisor, la zero ca suntem societate non-profit si non-profet. Dar cum naiba poate functiona Arca si intreaga Blogosfera fara bani, pe gratis mama soacra, care va sa zica? Care e moneda de schimb in care se fac tranzactiile intre tarile virtuale? Ca n-or fi doar schimburi in natura. Ei bine, ce sa mai lungim vorba, moneda curenta in imperiul virtual al anonimatului clandestin este „vorba„. Platile si ras-platile se fac cu vorbe. Politele se platesc cu vorbe. Unii au capital. Altii nu. Unii lucreaza cu bani falsi. Altii afirma ca toti banii sunt falsi. Cert este IVAC (Imperiul Virtual al Anonimatului Clandestin) se confunta cu o criza financiara de anvergura care ne poate trimite direct in recesiune. Inflatia de vorbe a distrus increderea investitorilor si consumatorilor in asa hal incat PIB-ul fiecarei gubernii virtuale se afla in pragul colapsului, sub presiunea datoriilor uriase, toate foarte aproape de scadenta. Este posibil sa asistam la prabusirea vorbei, la retragerea ei de pe piata si poate chiar la revenirea schimbului in natura ori  la intoarcerea aurului. Tacerea fiind de aur…

La inceput, a fost cuvântul. La inceput scopurile existentei banilor (sensul cuvantului „bani”), pe vremea in care acestia aveau valoare materiala intrinseca, erau, in principal, acelea de a oferi oamenilor posibilitatea de a face schimburi echitabile unii cu altii,  dar si (si poate asta in special) de a le da posibilitatea de a acumula, de a economisi, de a face rezerve,  de a conserva bogatia si, in genere, de a instrumenta proseritatea si echitatea, de a impiedica imbogatirea prin abuz, toatea acestea presupunand o relatie adecvata intre cantitatea de bani din circulatie si bogatie (totalitatea resurselor, bunurilor si valorilor existente). Ce s-a intamplat intre timp, pe drumul de la teorie la practica? Ce sa se intample? Cu putina atentie si cu multa neatentie, scopurile existentei banilor au fost pervertite transformandu-se in exact inversul celor avute in vedere initial. Banii si-au pierdut valoarea intrinseca, incaracandu-se in schimb cu valoare simbolica, decuplandu-se practic de resurse, bunuri, valori intr-o asemenea masura incat semnificatia lor a devenit foarte vaga. Toti banii au devenit falsi ori chiar inexistenti in forma curenta a banilor gheata, pesin, convertindu-se in abstractiuni matematice fara niciun suport in afara unor „niste biti” in calculatoare. In anumite calculatoare. A devenit un instrument al unor schimburi aberante (ce semnificatie sa aiba faptul ca o måsea cariata a lui John Lennon costa 40 de mii de dolari? Ori ca un colier al unei foste neveste a lui Richard Burton (Liz Taylor) se vinde cu 2 milioane de dolari?), un instrument de risipire, de distrugere a resurselor, de jefuire, un mijloc de a impiedica discriminatoriu acumlarea si economisire, un mecanism de transfer abuziv al puterii si averii. Bani au devenit un instrument de furat. Unii au posibilitatea sa creeze bani (falsi) din nimic. Acesti „unii” nu pot fi niciodata gasiti cu lipsa in gestiune, prinsi cu mâta-n sac, si nu pot da faliment.

Te intrebi poate ce legatura sa fie intre inventarul inventat pe Arca lui Goe si schema de mai sus (schita poetica ponzi pe intelesul pasagerilor potentiali de pe Arca lui Goe) care descrie  fenomenul pervertirii banilor, atata vreme cat Entreprise-ul arcadian este non-profit si non-profet, operand exclusiv cu vorbe, manipulate in deplina libertate de exprimare (limtele mele fiind limitele limbajului meu).  Legatura consta exact in paralelismul perfect dintre procesul pervertirii banilor si cel al pervertirii vorbelor. Inlocuirea cuvântului „bani” cu cuvântul „vorbe” nu-ar altera esential mesajul paragrafului anterior. Cuvintele au devenit vorbe si s-au decuplat de sensuri, inflatia le-a devalorizat pana la anulare. Comertul cu vorbe copiaza prin mimetism (chit ca la inceput a fost cuvantul nu banul) natura perversa pana la obscenitate, a tranzactiilor cu financiare de la bursa. Ansamblurile de cuvinte au semnificati vagi, adesea inverse. Cuvintele au fost falisificate si au capatat o viata independenta de sensuri. A zice ca X e un geniu, ori ca Y e un ticalos, ca Z un dobitoc, ori ca faptul A e o marsavie si a reveni precizand ca este marsavia cea mai mica cu putinta, toate astea sunt spectacole de sine statatoare, independente de orice realitate si de orice bun simt. Iar nebunia asta a cuprins pe toata lumea. Toti vor sa fie investitori la bursa. Finantisti. Nu mai poti juca un poker la cacelma, cu cunoscatorii, ca vei accidenta la sentiment vreun dobitoc ce-si ia in serios tranzactiile cu neantul cuvintelor, al vorbelor ce s-au instrainat de rosturi.

Ei bine inventarul pe Arca incerca sa vada daca nu cumva dl.Goe, cu voie sau fara voie, a acceptat foloase necuvenite ori a incercat sa schimbe, la banca, bancnotele false ale harjoanelor din anonimatul virtual pe bani buni . Adica ceea in  majoritate, celilalti fac cu o mare nonsalanta. Problema este insa ca dl.Goe, auto-desemnat seful si componentza comisiei de inventariere (daca altcineva nu s-a oferit) nu s-a prea tinut de treaba cu consecventa si silinta in aceasta luna de inventar, umbland brambura si cautand semnele evaziunii prin alte ograzi corupte. Mi-e teama chiar ca va falsifica (in directia asteptarilor) raportul de inventariere sau ca va acoperi eventualele lipsuri cu cuvinte de acasa. Nu din cauza ca n-ar fi onest (ca de onest e onest) ci asa… din lene si din lehamite, de rusine fata de contribuabili carora ar trebui sa le marturiseasca-ca, desi avea in plan, n-a terminat inventarul inceput cu elan si convingere. Totusi investigtiile d-lui Goe in deplasare au scos la iveala unele date care pot avea relevanta. Daca nu, nu. Ramane de vazut. – va urma.

Posted in Arcaluigoeologie | 17 Comments »

Adevarul dintr-o po-Veste trista…

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 14, 2011

Pun in „hold” raportul de inventariere pentru ca am citit AICI: Ghici cine ia o pauza?  o po-veste trista:

Îmi trebuie o pauză. Şi vreau să ofer o pauză şi altora.

Scriu acest text pentru a-mi lua la revedere de la cititorii editorialelor mele din „Adevărul”. Am hotărât să mă opresc. Sunt obosit. Am practicat, de când mă ştiu, scrisul ca pe un act de comunicare, ca pe un mod de a oferi ceva – „rambursabil” – unui potenţial partener de dialog. Or, de la o vreme, scrisul a devenit, din ce în ce mai apăsat, o specie a războiului. A scrie e a ieşi la bătaie. Îmi e tot mai clar că mă mişc într-o lume străină, pentru care nu sunt pregătit şi pe care nu pot şi nu vreau să o asum. E, poate, şi o problemă de vârstă. Vine o vreme când trebuie să faci un pas înapoi. Când trebuie să accepţi, cu luciditate, bărbăteşte, că galaxia ta a trecut dincolo de linia orizontului, că deasupra ta sunt alte stele şi alt cer. Mie, cerul care se întinde acum deasupra mea mi se pare supărător de roşu. Roşu de nostalgii prosteşti, de mânii şi obrăznicii pubertare, de impostură zgomotoasă, de violenţă, de grosolănie ofensivă.

Îmi trebuie o pauză. Şi vreau să ofer o pauză şi altora. Forumiştilor mei, de pildă, care, cu excepţia unei minorităţi de condeie cuviincioase, se întrec, săptămână de săptămână, să mă tăvălească prin micile lor nevroze şi frustrări, să mă îngroape în obscenităţi, agramatisme, ameninţări, invitaţii la spânzurătoare şi cimitir. Sper că absenţa mea din gazetă va contribui, cât de cât, la însănătoşirea lor sufletească. O pauză vreau să ofer şi cititorilor, sau unor publicişti harnici, care mă ceartă că nu scriu despre ce vor ei, că nu gândesc ca ei, că mă bag în toate, că nu mă bag în nimic, că sunt „omul lui Patriciu”, sau, dimpotrivă, „intelectualul lui Băsescu”, că mă vând pe bani grei şi privilegii cosmice, că sunt cripto-comunist, ţigan, homosexual, securist, că public în afara ţării nu din 1991 şi la solicitarea unor edituri străine, ci de-alaltăieri, de când mă susţine Patapievici, că două memorii către Ceauşescu în care ceream – în penibilul limbaj standard al birocraţiei comuniste – dreptul de a supravieţui erau, de fapt, scrisori de dragoste, că sunt gras, că sunt mason, kaghebist, British Intelligence, Mosad sau CIA, „jidănit”, antisemit, cripto-fascist, fundamentalist, impostor, clovn, agent al unui monopol ideologic, mâncător de tinere valori şi câte şi mai câte alte lucruri, care de care mai respingătoare, mai scandaloase şi mai periculoase pentru neam şi patrie.

Da, recunosc, am atins o anumită limită şi prin concursul unor împrejurări imediate. Mi se pare exasperant ca, în gazeta la care scriu, câţiva băieţi încă nenăscuţi să se răfuiască nărăvaş cu Mircea Dinescu. La vârsta lor eram în faza „primim marfă”: mă străduiam să învăţ, să pricep, să găsesc modele. Dânşii ştiu, au aplomb, au trecut peste noapte de la grădiniţă la procuratură. Am mai multe motive decât ei să mă cert cu Dinescu, să fiu întristat sau scos din minţi de o anumită evoluţie a lui, de excesele nonşalanţei sale. Dar, până una alta, omul a scris o pagină de neînlocuit în literatura română şi a avut, înainte de 1989, un curaj care nu poate fi terfelit zglobiu prin ipoteze „ştiinţifice” de doi bani.

Şi încă ceva: nu mai suport să am de-a face, vrând-nevrând, cu un anumit personaj din „Holdingul Adevărul”, când sentimental ca o telenovelă, când ţâfnos ca un fost şef de sală, bucuros să se tragă în poză cu felurite VIP-uri pentru o ţâră de notorietate, haotic administrativ şi cu veleităţi culturale pendulând între Paulo Coelho şi Dan Diaconescu. Regret că mă despart de cititori, dar am măcar satisfacţia de a scăpa de vecinătatea unui asemenea ins.

Nota redacţiei: Republicarea articolului „O sminteală” în această rubrică, săptămâna trecută, nu a fost alegerea autorului (care era plecat în străinătate), ci a redacţiei.

1. Uraaaaaa, am invins. Dictaorul a fugit. Mircea (tu esti Mircea?) fa-te ca lucrezi… Gaudeamus Igitur

2. Cine sa fie insul ţâfnos ca un fost şef de sală? 

3. Cu sau fara inventar in regula trebuie sa finalizez „Efectul oamenilor asupra omului„. Are un potential catastrofic nebanuit,  iar aici avem o ilustrare tragica de zile mari.

Update: Daca Dl.Plesu este sincer atunci cand afirma ca regreta despartirea de cititori (ca si cum s-ar retrage si de la Dilema) si ca nu-i pasa de onorariul pierdut prin retragerea patriciana de la Adevarul, cred ca solutia este simplisima. Ar putea sa deschida un blog moderat cu moderatie, ceea ce ar repara tot ceea ce este de reparat si reperat tot ceea ce este de reperat (onoarea, aflata momental in custodia lu’ dom’ Mitica). Cine se incumeta sa faca galerie d-lui Plesu in favoarea acestei idei? Pacat ca nu mai sunt pe aici ale Medusa, Polichinelle, Rebeliunea Minerala si altii ca ei capabili sa puna o vorba buna ori chiar sa vina cu sugesti pentru titulatura unui asemenea blog. (a) Galaxia Plesu? (b) Adevarul lui Plesu? (c) Post-adevarul?

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 38 Comments »

Iesirea din Inventar…

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 13, 2011

…intrarea in Faliment !(?)

Acum o lună Arca lui Goe a fost declarată în inventor. Un inventar inventat de catre Dl.Goe în persoană. Inventat dar nu invalid. Inventatorul inventarului a avut în vedere discrepanţele majore acumulate în/între timp între, pe de o parte, obiectivele originare şi inventarul metodologiilor agreate pe Arca lui Goe (a se vedea paginile „Despre”, „Dreptul la Replică” şi „Hello World” şi alte câteva) şi, pe de altă parte, starea de fapt a activitaţilor cvasi-cotidiene de pe ambarcaţiune (a se vedea restul articolelor, paginilor şi comentariilor, mai puţin câteva).

Scopul initial al Arcei lui Goe era acela de a depozita in cala arcei, mesajele interzise, refuzate, repudiate, in alte lococatii virtuale, publice, precum blogurile, forumurile ori subsolurile articolelor din editiile on line ale ziarelor si revistelor, în vederea salvarii acestora de la pieire prematură, ideea de baza fiind aceea a dreptului echitabil la replica, in faţa abuzurilor „autoritatilor” virtuale. Acceptand ca libertatea de expresie este dezirabila si ca prin urmare cenzura si restrictiile impotriva ei sunt indezirabile, nimic nu putea parea mai firesc decat necesitatea existentei uneia (sau mai multor) locatii, in genul paradisurilor fiscale (asemanarea dintre vorbe si bani fiind de altfel izbitoare din cateva perspective bine alese), in care exprimarea sa fie posibila in deplina libertatea (fara taxe si impozite) si unde sa fie acordata a doua sansa mesajelor abuziv reduse la tacere: sansa de a fi dezbatute si judecate pe un teren, daca nu totalmente neutru, cel putin neingradit de restrictii. Credem si azi (noi d-ni Goe) ca o asemenea intreprindere si-ar avea rosturile (ca sunt mai multe) si legitimitatea ei si nu m-ar deranja sa constat ca a fost preluata de catre altii cu mai multe resurse crono-intelectual-financiare pentru consacrarea ideii de Arca a lui Goe. Am incheiat paranteza.

Pentru a avea succes, una dintre conditii ar fi aceea ca Arca sa aiba o notorietate suficienta atat printre cei care se confrunta cu abuzurile cat si printre cei care le provoaca. Practica ne-a demonstrat ca o astfel de notorietate este aproape de ajuns (in proportie de 99%, restul de 1% fiind pura inspiratie poetica) pentru a repera onoarea victimelor abuzurilor cenzurii si de a-i „pedepsi” elegant si eficient pe micii dictatori la ei in bâr-blog… Din ne/fericire tocmai din acea necesara notorietate (printre cat mai multe perechi relative victima-agresor, sau viceversa 😉 ) a lipsit o mare cantitate la inventar. Caci despre inventarul inventat era vorba. Sarmanul d.Goe s-a confruntat cu un stres teribil al devenirii, atunci cand a deschis santier pe Arca, fiind fortat (de catre circumstante) sa abandoneze paradisul preocuparilor sale naturale, spontane, ludice de pana atunci, intr-o intreprindere atat de rigida si riguroasa precum consacrarea, tinerea si men-tinerea unei Arce neterminate. Eeeeh, o Arca terminata, finisata, trebuie sa fie asa, un soi de paradis al dialogului in care nu este necesara postarea de topice, ca la blog. Nu. E un loc unde se comenteaza numai (cu variantele sueta, dezbatere, chibitare, adica fix ceea ce se face oricum pe toate blogurile). Se intretine frumos o lista (deschisa) a posibilor candidati la titlul de mini-dictator (asa dupa cum am deschis aci cu CD (Conul Dorin), DV (Dilema Veche), ITMC (Ioan T. Morar-Consulescu), AVP (Stelana Ionesco), ANB (Adi Nastase Blogarul)…) si apoi cei care au plangeri le aduc in atentia publicului care contine parţile si pe martorii. Că se pot naste comentarii si dezbateri fara o tema data la cap de catre generosii inteligenti, anodinii din hiper-spatii (chit c-or fi ei din zei si/sau scritor/i/asi scoboratori) sta dovada inventarul de pe (b/)Arca pe durata caruia s-au adunat asa, ca la o poala, de comentarii facute… din Nimic, precum Universul creat de catre Dumnezeu. Asadar primul articol din inventar care il gaseste pe onor d.Goe cu lipsa in gestiunea (b/)Arcei, este notorietatea necesara intru amorsarea procesului de imbarcare. Si inca asta nu e totul…

 P.S. Atentie in poza si banii sunt falsi si apa e falsa…

UPDATE: Oamenii (in general) de stiinta si filosofii calomniaza Universul. Religiile si preotii  Îl calomniaza pe Dumnezeu, iar oamenii (in general) de arta si poetii calomniaza Universul emotiilor si al iluziilor, adica omenirea si pe ceilalti oameni. Ceilalti, fiind infernul, spectatorii (aka Gura-Casca), cei care calomniaza totul uitandu-se in gura oamenilor (in general) de stiinta, filosofilor, preotilor, artistilor si, in special, poetilor si intepretand fals, dupa ureche Aria Calomniei propusa de elite (!?) sunt cu totii ingenui, victime inocente ale inflatiilor.  In economia de piata.

Posted in Arcaluigoeologie | 35 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: