(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 14 decembrie 2011

Banii si vorbele

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 14, 2011

Iesirea din Inventar… intrarea in Faliment (!?)

– continuare

Ce-ar mai putea lipsi la o adica din gestiunea unei Arce in inventar? Vreun animal… cu blana pretioasa? Vreun fildes?… Vreo scandura? O vela? O mani-vela, cârma, parâma, ancora, timona, carena, cala, trinca… Proviziile? Vinul, nutretzul, pastrama? Jurnalul de bord? Nimic din toate acestea. Dar banii? Cum sta Arca cu „finansele„? Pai cu „finansele” stam binisor, la zero ca suntem societate non-profit si non-profet. Dar cum naiba poate functiona Arca si intreaga Blogosfera fara bani, pe gratis mama soacra, care va sa zica? Care e moneda de schimb in care se fac tranzactiile intre tarile virtuale? Ca n-or fi doar schimburi in natura. Ei bine, ce sa mai lungim vorba, moneda curenta in imperiul virtual al anonimatului clandestin este „vorba„. Platile si ras-platile se fac cu vorbe. Politele se platesc cu vorbe. Unii au capital. Altii nu. Unii lucreaza cu bani falsi. Altii afirma ca toti banii sunt falsi. Cert este IVAC (Imperiul Virtual al Anonimatului Clandestin) se confunta cu o criza financiara de anvergura care ne poate trimite direct in recesiune. Inflatia de vorbe a distrus increderea investitorilor si consumatorilor in asa hal incat PIB-ul fiecarei gubernii virtuale se afla in pragul colapsului, sub presiunea datoriilor uriase, toate foarte aproape de scadenta. Este posibil sa asistam la prabusirea vorbei, la retragerea ei de pe piata si poate chiar la revenirea schimbului in natura ori  la intoarcerea aurului. Tacerea fiind de aur…

La inceput, a fost cuvântul. La inceput scopurile existentei banilor (sensul cuvantului „bani”), pe vremea in care acestia aveau valoare materiala intrinseca, erau, in principal, acelea de a oferi oamenilor posibilitatea de a face schimburi echitabile unii cu altii,  dar si (si poate asta in special) de a le da posibilitatea de a acumula, de a economisi, de a face rezerve,  de a conserva bogatia si, in genere, de a instrumenta proseritatea si echitatea, de a impiedica imbogatirea prin abuz, toatea acestea presupunand o relatie adecvata intre cantitatea de bani din circulatie si bogatie (totalitatea resurselor, bunurilor si valorilor existente). Ce s-a intamplat intre timp, pe drumul de la teorie la practica? Ce sa se intample? Cu putina atentie si cu multa neatentie, scopurile existentei banilor au fost pervertite transformandu-se in exact inversul celor avute in vedere initial. Banii si-au pierdut valoarea intrinseca, incaracandu-se in schimb cu valoare simbolica, decuplandu-se practic de resurse, bunuri, valori intr-o asemenea masura incat semnificatia lor a devenit foarte vaga. Toti banii au devenit falsi ori chiar inexistenti in forma curenta a banilor gheata, pesin, convertindu-se in abstractiuni matematice fara niciun suport in afara unor „niste biti” in calculatoare. In anumite calculatoare. A devenit un instrument al unor schimburi aberante (ce semnificatie sa aiba faptul ca o måsea cariata a lui John Lennon costa 40 de mii de dolari? Ori ca un colier al unei foste neveste a lui Richard Burton (Liz Taylor) se vinde cu 2 milioane de dolari?), un instrument de risipire, de distrugere a resurselor, de jefuire, un mijloc de a impiedica discriminatoriu acumlarea si economisire, un mecanism de transfer abuziv al puterii si averii. Bani au devenit un instrument de furat. Unii au posibilitatea sa creeze bani (falsi) din nimic. Acesti „unii” nu pot fi niciodata gasiti cu lipsa in gestiune, prinsi cu mâta-n sac, si nu pot da faliment.

Te intrebi poate ce legatura sa fie intre inventarul inventat pe Arca lui Goe si schema de mai sus (schita poetica ponzi pe intelesul pasagerilor potentiali de pe Arca lui Goe) care descrie  fenomenul pervertirii banilor, atata vreme cat Entreprise-ul arcadian este non-profit si non-profet, operand exclusiv cu vorbe, manipulate in deplina libertate de exprimare (limtele mele fiind limitele limbajului meu).  Legatura consta exact in paralelismul perfect dintre procesul pervertirii banilor si cel al pervertirii vorbelor. Inlocuirea cuvântului „bani” cu cuvântul „vorbe” nu-ar altera esential mesajul paragrafului anterior. Cuvintele au devenit vorbe si s-au decuplat de sensuri, inflatia le-a devalorizat pana la anulare. Comertul cu vorbe copiaza prin mimetism (chit ca la inceput a fost cuvantul nu banul) natura perversa pana la obscenitate, a tranzactiilor cu financiare de la bursa. Ansamblurile de cuvinte au semnificati vagi, adesea inverse. Cuvintele au fost falisificate si au capatat o viata independenta de sensuri. A zice ca X e un geniu, ori ca Y e un ticalos, ca Z un dobitoc, ori ca faptul A e o marsavie si a reveni precizand ca este marsavia cea mai mica cu putinta, toate astea sunt spectacole de sine statatoare, independente de orice realitate si de orice bun simt. Iar nebunia asta a cuprins pe toata lumea. Toti vor sa fie investitori la bursa. Finantisti. Nu mai poti juca un poker la cacelma, cu cunoscatorii, ca vei accidenta la sentiment vreun dobitoc ce-si ia in serios tranzactiile cu neantul cuvintelor, al vorbelor ce s-au instrainat de rosturi.

Ei bine inventarul pe Arca incerca sa vada daca nu cumva dl.Goe, cu voie sau fara voie, a acceptat foloase necuvenite ori a incercat sa schimbe, la banca, bancnotele false ale harjoanelor din anonimatul virtual pe bani buni . Adica ceea in  majoritate, celilalti fac cu o mare nonsalanta. Problema este insa ca dl.Goe, auto-desemnat seful si componentza comisiei de inventariere (daca altcineva nu s-a oferit) nu s-a prea tinut de treaba cu consecventa si silinta in aceasta luna de inventar, umbland brambura si cautand semnele evaziunii prin alte ograzi corupte. Mi-e teama chiar ca va falsifica (in directia asteptarilor) raportul de inventariere sau ca va acoperi eventualele lipsuri cu cuvinte de acasa. Nu din cauza ca n-ar fi onest (ca de onest e onest) ci asa… din lene si din lehamite, de rusine fata de contribuabili carora ar trebui sa le marturiseasca-ca, desi avea in plan, n-a terminat inventarul inceput cu elan si convingere. Totusi investigtiile d-lui Goe in deplasare au scos la iveala unele date care pot avea relevanta. Daca nu, nu. Ramane de vazut. – va urma.

Posted in Arcaluigoeologie | 17 Comments »

Adevarul dintr-o po-Veste trista…

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 14, 2011

Pun in „hold” raportul de inventariere pentru ca am citit AICI: Ghici cine ia o pauza?  o po-veste trista:

Îmi trebuie o pauză. Şi vreau să ofer o pauză şi altora.

Scriu acest text pentru a-mi lua la revedere de la cititorii editorialelor mele din „Adevărul”. Am hotărât să mă opresc. Sunt obosit. Am practicat, de când mă ştiu, scrisul ca pe un act de comunicare, ca pe un mod de a oferi ceva – „rambursabil” – unui potenţial partener de dialog. Or, de la o vreme, scrisul a devenit, din ce în ce mai apăsat, o specie a războiului. A scrie e a ieşi la bătaie. Îmi e tot mai clar că mă mişc într-o lume străină, pentru care nu sunt pregătit şi pe care nu pot şi nu vreau să o asum. E, poate, şi o problemă de vârstă. Vine o vreme când trebuie să faci un pas înapoi. Când trebuie să accepţi, cu luciditate, bărbăteşte, că galaxia ta a trecut dincolo de linia orizontului, că deasupra ta sunt alte stele şi alt cer. Mie, cerul care se întinde acum deasupra mea mi se pare supărător de roşu. Roşu de nostalgii prosteşti, de mânii şi obrăznicii pubertare, de impostură zgomotoasă, de violenţă, de grosolănie ofensivă.

Îmi trebuie o pauză. Şi vreau să ofer o pauză şi altora. Forumiştilor mei, de pildă, care, cu excepţia unei minorităţi de condeie cuviincioase, se întrec, săptămână de săptămână, să mă tăvălească prin micile lor nevroze şi frustrări, să mă îngroape în obscenităţi, agramatisme, ameninţări, invitaţii la spânzurătoare şi cimitir. Sper că absenţa mea din gazetă va contribui, cât de cât, la însănătoşirea lor sufletească. O pauză vreau să ofer şi cititorilor, sau unor publicişti harnici, care mă ceartă că nu scriu despre ce vor ei, că nu gândesc ca ei, că mă bag în toate, că nu mă bag în nimic, că sunt „omul lui Patriciu”, sau, dimpotrivă, „intelectualul lui Băsescu”, că mă vând pe bani grei şi privilegii cosmice, că sunt cripto-comunist, ţigan, homosexual, securist, că public în afara ţării nu din 1991 şi la solicitarea unor edituri străine, ci de-alaltăieri, de când mă susţine Patapievici, că două memorii către Ceauşescu în care ceream – în penibilul limbaj standard al birocraţiei comuniste – dreptul de a supravieţui erau, de fapt, scrisori de dragoste, că sunt gras, că sunt mason, kaghebist, British Intelligence, Mosad sau CIA, „jidănit”, antisemit, cripto-fascist, fundamentalist, impostor, clovn, agent al unui monopol ideologic, mâncător de tinere valori şi câte şi mai câte alte lucruri, care de care mai respingătoare, mai scandaloase şi mai periculoase pentru neam şi patrie.

Da, recunosc, am atins o anumită limită şi prin concursul unor împrejurări imediate. Mi se pare exasperant ca, în gazeta la care scriu, câţiva băieţi încă nenăscuţi să se răfuiască nărăvaş cu Mircea Dinescu. La vârsta lor eram în faza „primim marfă”: mă străduiam să învăţ, să pricep, să găsesc modele. Dânşii ştiu, au aplomb, au trecut peste noapte de la grădiniţă la procuratură. Am mai multe motive decât ei să mă cert cu Dinescu, să fiu întristat sau scos din minţi de o anumită evoluţie a lui, de excesele nonşalanţei sale. Dar, până una alta, omul a scris o pagină de neînlocuit în literatura română şi a avut, înainte de 1989, un curaj care nu poate fi terfelit zglobiu prin ipoteze „ştiinţifice” de doi bani.

Şi încă ceva: nu mai suport să am de-a face, vrând-nevrând, cu un anumit personaj din „Holdingul Adevărul”, când sentimental ca o telenovelă, când ţâfnos ca un fost şef de sală, bucuros să se tragă în poză cu felurite VIP-uri pentru o ţâră de notorietate, haotic administrativ şi cu veleităţi culturale pendulând între Paulo Coelho şi Dan Diaconescu. Regret că mă despart de cititori, dar am măcar satisfacţia de a scăpa de vecinătatea unui asemenea ins.

Nota redacţiei: Republicarea articolului „O sminteală” în această rubrică, săptămâna trecută, nu a fost alegerea autorului (care era plecat în străinătate), ci a redacţiei.

1. Uraaaaaa, am invins. Dictaorul a fugit. Mircea (tu esti Mircea?) fa-te ca lucrezi… Gaudeamus Igitur

2. Cine sa fie insul ţâfnos ca un fost şef de sală? 

3. Cu sau fara inventar in regula trebuie sa finalizez „Efectul oamenilor asupra omului„. Are un potential catastrofic nebanuit,  iar aici avem o ilustrare tragica de zile mari.

Update: Daca Dl.Plesu este sincer atunci cand afirma ca regreta despartirea de cititori (ca si cum s-ar retrage si de la Dilema) si ca nu-i pasa de onorariul pierdut prin retragerea patriciana de la Adevarul, cred ca solutia este simplisima. Ar putea sa deschida un blog moderat cu moderatie, ceea ce ar repara tot ceea ce este de reparat si reperat tot ceea ce este de reperat (onoarea, aflata momental in custodia lu’ dom’ Mitica). Cine se incumeta sa faca galerie d-lui Plesu in favoarea acestei idei? Pacat ca nu mai sunt pe aici ale Medusa, Polichinelle, Rebeliunea Minerala si altii ca ei capabili sa puna o vorba buna ori chiar sa vina cu sugesti pentru titulatura unui asemenea blog. (a) Galaxia Plesu? (b) Adevarul lui Plesu? (c) Post-adevarul?

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 38 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: