(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Adevarul dintr-o po-Veste trista…

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 14, 2011

Pun in „hold” raportul de inventariere pentru ca am citit AICI: Ghici cine ia o pauza?  o po-veste trista:

Îmi trebuie o pauză. Şi vreau să ofer o pauză şi altora.

Scriu acest text pentru a-mi lua la revedere de la cititorii editorialelor mele din „Adevărul”. Am hotărât să mă opresc. Sunt obosit. Am practicat, de când mă ştiu, scrisul ca pe un act de comunicare, ca pe un mod de a oferi ceva – „rambursabil” – unui potenţial partener de dialog. Or, de la o vreme, scrisul a devenit, din ce în ce mai apăsat, o specie a războiului. A scrie e a ieşi la bătaie. Îmi e tot mai clar că mă mişc într-o lume străină, pentru care nu sunt pregătit şi pe care nu pot şi nu vreau să o asum. E, poate, şi o problemă de vârstă. Vine o vreme când trebuie să faci un pas înapoi. Când trebuie să accepţi, cu luciditate, bărbăteşte, că galaxia ta a trecut dincolo de linia orizontului, că deasupra ta sunt alte stele şi alt cer. Mie, cerul care se întinde acum deasupra mea mi se pare supărător de roşu. Roşu de nostalgii prosteşti, de mânii şi obrăznicii pubertare, de impostură zgomotoasă, de violenţă, de grosolănie ofensivă.

Îmi trebuie o pauză. Şi vreau să ofer o pauză şi altora. Forumiştilor mei, de pildă, care, cu excepţia unei minorităţi de condeie cuviincioase, se întrec, săptămână de săptămână, să mă tăvălească prin micile lor nevroze şi frustrări, să mă îngroape în obscenităţi, agramatisme, ameninţări, invitaţii la spânzurătoare şi cimitir. Sper că absenţa mea din gazetă va contribui, cât de cât, la însănătoşirea lor sufletească. O pauză vreau să ofer şi cititorilor, sau unor publicişti harnici, care mă ceartă că nu scriu despre ce vor ei, că nu gândesc ca ei, că mă bag în toate, că nu mă bag în nimic, că sunt „omul lui Patriciu”, sau, dimpotrivă, „intelectualul lui Băsescu”, că mă vând pe bani grei şi privilegii cosmice, că sunt cripto-comunist, ţigan, homosexual, securist, că public în afara ţării nu din 1991 şi la solicitarea unor edituri străine, ci de-alaltăieri, de când mă susţine Patapievici, că două memorii către Ceauşescu în care ceream – în penibilul limbaj standard al birocraţiei comuniste – dreptul de a supravieţui erau, de fapt, scrisori de dragoste, că sunt gras, că sunt mason, kaghebist, British Intelligence, Mosad sau CIA, „jidănit”, antisemit, cripto-fascist, fundamentalist, impostor, clovn, agent al unui monopol ideologic, mâncător de tinere valori şi câte şi mai câte alte lucruri, care de care mai respingătoare, mai scandaloase şi mai periculoase pentru neam şi patrie.

Da, recunosc, am atins o anumită limită şi prin concursul unor împrejurări imediate. Mi se pare exasperant ca, în gazeta la care scriu, câţiva băieţi încă nenăscuţi să se răfuiască nărăvaş cu Mircea Dinescu. La vârsta lor eram în faza „primim marfă”: mă străduiam să învăţ, să pricep, să găsesc modele. Dânşii ştiu, au aplomb, au trecut peste noapte de la grădiniţă la procuratură. Am mai multe motive decât ei să mă cert cu Dinescu, să fiu întristat sau scos din minţi de o anumită evoluţie a lui, de excesele nonşalanţei sale. Dar, până una alta, omul a scris o pagină de neînlocuit în literatura română şi a avut, înainte de 1989, un curaj care nu poate fi terfelit zglobiu prin ipoteze „ştiinţifice” de doi bani.

Şi încă ceva: nu mai suport să am de-a face, vrând-nevrând, cu un anumit personaj din „Holdingul Adevărul”, când sentimental ca o telenovelă, când ţâfnos ca un fost şef de sală, bucuros să se tragă în poză cu felurite VIP-uri pentru o ţâră de notorietate, haotic administrativ şi cu veleităţi culturale pendulând între Paulo Coelho şi Dan Diaconescu. Regret că mă despart de cititori, dar am măcar satisfacţia de a scăpa de vecinătatea unui asemenea ins.

Nota redacţiei: Republicarea articolului „O sminteală” în această rubrică, săptămâna trecută, nu a fost alegerea autorului (care era plecat în străinătate), ci a redacţiei.

1. Uraaaaaa, am invins. Dictaorul a fugit. Mircea (tu esti Mircea?) fa-te ca lucrezi… Gaudeamus Igitur

2. Cine sa fie insul ţâfnos ca un fost şef de sală? 

3. Cu sau fara inventar in regula trebuie sa finalizez „Efectul oamenilor asupra omului„. Are un potential catastrofic nebanuit,  iar aici avem o ilustrare tragica de zile mari.

Update: Daca Dl.Plesu este sincer atunci cand afirma ca regreta despartirea de cititori (ca si cum s-ar retrage si de la Dilema) si ca nu-i pasa de onorariul pierdut prin retragerea patriciana de la Adevarul, cred ca solutia este simplisima. Ar putea sa deschida un blog moderat cu moderatie, ceea ce ar repara tot ceea ce este de reparat si reperat tot ceea ce este de reperat (onoarea, aflata momental in custodia lu’ dom’ Mitica). Cine se incumeta sa faca galerie d-lui Plesu in favoarea acestei idei? Pacat ca nu mai sunt pe aici ale Medusa, Polichinelle, Rebeliunea Minerala si altii ca ei capabili sa puna o vorba buna ori chiar sa vina cu sugesti pentru titulatura unui asemenea blog. (a) Galaxia Plesu? (b) Adevarul lui Plesu? (c) Post-adevarul?

38 răspunsuri to “Adevarul dintr-o po-Veste trista…”

  1. nikuelektriku said

    incerc o ipoteza: sa fie gregoar?

    am un discomfort la gindu’ ca plesu, iliescu si mircea badea ajung sa dispretzuiasca unu’ si acelasi om!

    „omu’ cu coasa”

    • gregoar E!

      • nikuelektriku said

        @tibi

        il citez p’un comentator de pe hotnews:

        „e vorba despre Peter Imre (Miercuri, 14 decembrie 2011, 3:38)

        radu [anonim]

        Mircea Badea isi dorea foarte mult sa fie vorba despre Cartianu si a fost foarte dezamagit cand a aflat ca de fapt e Imre.
        dorinta lui perversa s-a stins ca flacara sub jet, i-a disparut ranjetul de pe bot cum au diparut banii din conturile Crescent.
        a fost inca un moment penibil la Antena 3”

        nu e un motiv suficient de puternic sa caut pe sait la antenisti, desi curiozitatea m’ar putea ‘mpinge sa ma aseman pisicii, care stim sigur ce a patzit din cauza asta (nu ma gindesc la ce ingroapa ea :)))

        • Dl.Goe said

          @Dl. Niku, Dl.Tibi: Dl. Plesu este (iarasi) uluitor. Desi are antecedente notorii in privinta retragerilor aureliene strategice, a reusit iarasi sa fie surprinzator. Dupa ce victime ale retragerilor sale au fost un Marino ori vreun Basescu, a venit acum randul acestui misterios sentimental haotic administrativ şi cu veleităţi culturale sa se confrunte cu vidul lasat de abandonul d-lui Plesu. Nu vreau sa fiu catusi de putin malitios ci doar sa consemnez faptele care indica un anumit pattern comportamental al d-lui Plesu. Cred ca prin clarificarea unuia dintre momentele sale de aparent recul s-ar putea face lumina destul de bine si in celelalte. Cazul in speta are cateva enigme-benigne care ar putea fi relativ usor dezlegate. Spre lamurirea misterului. Acum trebuie sa urc in autobuz. Revin.

        • Din păcate, flerul meu s-a adeverit, iar. Apropo de dezamăgirea mai veche, vizavi de d-l Pleşu.

        • Dl.Goe said

          Peter Imre ??? Who the fuck is PI in galaxia lui Plesu? De-o fi unul, de-o fi altul, presupun ca e unul. Si acelasi cu cel care este tras finutz de urechi in cel mai recent articol din Dilema Veche (pe refugiu) al aceluiasi d.Plesu:

          2 decembrie 2011

          Există oameni cu care, în mod normal, n-ai cum să te întîlneşti. Sînt din alt film: se mişcă în altă lume decît lumea ta, au alt tip de biografie, alte relaţii, alte gusturi, altă soartă. Dar viaţa de azi nu mai îngăduie stratificări etanşe, exclusivisme băţoase, excomunicări „elitiste“. Avantajul e că ai prilejul să cunoşti un spectru de „vietăţi“ mult mai larg. E „challenging“! E „cool“! E îmbogăţitor. Sînt, însă, şi dezavantaje: te trezeşti în aceeaşi ciorbă cu te miri cine. Ai de-a face, vrei nu vrei, cu lighioane greu de clasat. La rîndul tău, eşti, pentru ei, tot o lighioană. Şi e musai să „colaboraţi“. Problema e că amestecul lumilor produce confuzii asfixiante. Cutărică pare, la bază, „băiat bun“. Are aspiraţii „fine“, are bani să cumpere artă, vrea să treacă drept om de lume şi să defileze, măcar un pic, pe scena „’telectualilor“. Dă mese bune, vrea prietenii „alese“, vrea să-l iubeşti, să-l validezi, să-l respecţi. Nu se înţelege exact pentru ce. Pentru că e şi el om? Pentru că depinzi de el? Pentru marile lui isprăvi? Care isprăvi? Uneori, e înduioşător: personajul e gata să se şi gudure puţin pe lîngă ce crede el că e „valoare“ (de piaţă). Cînd vede aparate de fotografiat prin preajmă, se iţeşte şi el, „întîmplător“, pe lîngă vreo vedetă: e şi el pe-acolo. Vrea să-l vedem în ziar, la vreo lansare de carte, la vreo sindrofie sau măcar la vreo înmormîntare. „OK!“ – îţi spui. Tot e mai bine decît să ai de-a face cu vreun mitocan fără veleităţi şi fără fasoane. Dar iată că, dintr-odată, strecurat în lumea ta, insul de care vorbim o ia razna. Crede că e la locul lui, cînd în realitate tocmai asta e problema: nu mai e la locul lui. Se ia drept altcineva, începe să-şi atribuie virtuţi şi îndreptăţiri fantasmagorice şi, pe nepusă masă, se obrăzniceşte. Dacă e, în adîncurile fiinţei lui, cuviincios, va găsi puterea – într-un moment de luciditate – să-şi ceară scuze. Dacă nu, se va institui în victimă ofensată. Şi îşi va continua alergarea bezmetică prin pustiul imaginii sale false despre sine.

        • Dl.Goe said

          D-le Tibi, cred ca exagerati, asa… din emaptie pentru vechea d-voastra premonitie. Nu cred ca aici vorbim despre dl.Plesu ci doar despre un gest al domniei sale cu unele implicatii care nu pot merge chiar pana la esenta lucrului in sine.

  2. Kibby said

    dar nu e trist, luarea de pauza e un tonic fizic si mental binevenit.
    respect pt cel care are curajul sa plece in vacantza 🙂
    e benefic si pt forumisti, chiar si pt cei nemultumiti de ecartul persoana-personaj. dl goe mi-a atras atentia asupra acestui aspect, care-mi scapase. dar era vorba de forumul dilemei mai mult…;)

    in fine, dl Plesu paraseste Adevarul – acesta e un lucru bun, in sinea lui deci nu vad tristetea….

    • Dl.Goe said

      Tristetea nu-i a lui. Tristetea e a noastra. Ma intristeaza nu „retragerea-din-Adevarul” in sine, ci genul literar al scrisorilor de adio carora dl.Plesu i se dedå cu volutatea oricarui blogger care in lipsa de inspiratie isi pune lacatul pe blog, dand vina pe trolli. Ma intristeaza inconsistenta mesajului såu de despartire la plecarea de la un jurnal la care oricum nu prea avea de ce sa scrie, prezenta sa acolo fiind un compromis mai degraba nerezonabil. Ma intrsteaza ca då vina (si) pe forumisti (idioti si agramati). Ma intristrteaza ca foloseste pretextul galaxiei asfinţinde (apunînde?) pentru mici rafuieli. Ma nedumereste a tristete apararea facuta mirceadinescului cu aerul ca då din caså. Ma intristeaza fragilitatea „imperiului” fata de contra-atacul clonelor smintite… si cate altele, dle Kibby. Ma intristeaza pânå si constatarea ca scrisoarea de adio (la fel de inconsistenta) a d-lui Tudoran (conu Dorin, de…) a fost mai convingatoare sub aspect liric, mai artistica si mai percutanta.

      • Kibby said

        fata cu atitea tristeturi nu pot decit sa va recomand vacantza.
        va amintiti zgomotul valurilor ce se sparg la mal?

        al dvs cordial

        • Dl.Goe said

          Pai ziceati ca doar ce m-as fi intors din vacanta… Si acuma ma trimiteti iarasi? Si-apoi de unde stiti ca pe mine nu ma stimuleaza tristeturile? Nu banuiam ca as da asa o impresie de predispozitie spre deprimare… facila.

          Zgomutul valurilor care se izbesc de tzarmuri, sunetul tunetului si cel care insoteste eruptiile vulcanice sunt printre cele mai vechi sunete care au aparut pe pamant. Vorbirea a aparut mult mai tarziu, iar zgomotul lovirii cadentate a tastelor de calculator abia se nåscu. Pana si sueratul pietrelor aruncate spre inamici este mai vechi. Trimiterea spre arhaice solutii cred ca-i poate fi utila si d-lui Plesu: de vorba cu umbra lui Paler, pasind curajos pe dig. Digul pe care-l loveste marea, ca si cand l-ar cunoaste.

      • Vizitatorul said

        interesanta apararea siciliana pe care boierul mintii i-o face boierului de la cetate si-n dilema de saptamina asta . gurmand cum il stim fac prinsoarea ca ar vrea sa se aboneze la chiolhanurile cimpenesti pe care le organizeaza dinescul la conac . boierii tot boieri

        • Dl.Goe said

          Nici n-ar fi primul (rotofei) acuzat (pe nedrept) de o asa plebee pornire. Cu titlu de glumitza insa, ca explicatie a inexplicabilului, merge…

  3. Kibby said

    🙂
    pai va recomand ceea ce ma gindesc eu ca ar functiona. nu mai stiu unde am auzit de medici care recomanda clisma la durere de deget…
    1a data (ieri parca) am glumit cu vacantza, azi glumesc mai serios. serios glumesc acuma, chiar n-am idee daca sinteti deprimat sau nu. de fapt din rostogolirea cuvintelor prin eter unele chestii nu rezulta pt ca nu pot rezulta si asta e.
    adica nu stiu, vreau sa zic
    mergeti undeva in vacanta?

    • Dl.Goe said

      Da, pe 10 Mai ma duc la 2 Mai. Sa ascult valurile marii lovindu-se de tzarm si sa practic meditatia yoga, in incercarea de a ma focusa pe un dor, un singur dor. Dar numai dupa ce dau o raita la bulivar, la Bucuresti. 😉 Sigur ca merg undeva. In vacanta. Daca va spun ca as alege cateva locatii morbide precum Valea Mortii (unde lespezile umbla singure batute de vant) ori Marea Moarta iarasi m-ati banui de depresie? Dl.Goe, ca personaj, n-are adancimea necesara pentru tristeti. Cand zice dansul ca e trist abia isi stapaneste râsul.

  4. Arca lui Goe said

    Update: Daca Dl.Plesu este sincer atunci cand afirma ca regreta despartirea de cititori (ca si cum s-ar retrage si de la Dilema) si ca nu-i pasa de onorariul pierdut prin retragerea patriciana de la Adevarul, cred ca solutia este simplisima. Ar putea sa deschida un blog moderat cu moderatie, ceea ce ar repara tot ceea ce este de reparat si reperat tot ceea ce este de reperat (onoarea, aflata in custodie la doom’ Mitica). Cine se incumeta sa faca galerie d-lui Plesu in favoarea acestei idei? Pacat ca nu mai sunt pe aici ale Medusa, Polichinelle, Rebeliunea Minerala si altii ca ei capabili sa puna o vorba buna ori chiar sa vina cu sugesti pentru titulatura unui asemenea blog. Galaxia Plesu?

    • Vizitatorul said

      bre nea goe tu parca te-ai afla incontinu pe 1 aprilie

    • Dl.Goe said

      In sfarsit! Dupa lupte milenare (care au durat 13,7 miliarde de ani) domnul Andrei P. din urbea B. si-a calcat pe inima si, dand curs indemnurilor inimii si constiintei sale, a adimis, in ciuda si in dauna imagnii sale de sine si a perenelor si tenacelor declaratii de anti-blogarism-virtualism-si-de-anonimi-frecare, ca DA, i se potriveste si d-lui statutul de blogger la fix un and dupa ce s-a retras din postura de editorialist (clasic) la Adevarul (relativ). Doamnelor si domnilor Andeeeeeeeri Plesu si-a facut blog, iesind din Dilema A fi sau a nu fi… online. Este un pas mic pentru om, dar un pas mare pentru omenire (Omenirea din HUVACA). Curat constitutional. Muzica! Pe el fratilor! Merita sa aiba un botez furtunos in blogosfera.

    • Dl.Goe said

      Poate ca nenea Plesu o fi prins curaj vazandu-l pe mereu tânarulAlex Stefanescu cum si-a luat inima-n dinti si si-a deschis pravalie la blog. Cine o mai urma?

  5. rongo said

    Libertatea temniţei unei rubrici săptămânale nu-i loc de joacă: cea mai crudă pedeapsă fu a lui Cain lăsat liber după fratricid. Dom Pleşu ucise un pleşuv; lasă-l singur o ţîră.

    • Dl.Goe said

      Dar d-voastra cu cine tineti? Retoric vorbind. Dar m-ar intersa sa stiu daca in logica tribala actul lui Cain si actul lui Abel puteau fi (sau nu) evitate. Daca se putea si altminteri, adica daca au pre-dispus ei, in scena omorului, de free choice. Se pare ca aceeasi arhetip al absentei libertatii de alegere s-a transferat prin transhumantza de la arhaicul binom Cain-Abel, la trinomul bacial ungurean-vrâncean-moldovan: Bicisnica Treime. Oricum nu crez sa mai tie mult gerul acesta…

      P.S. Cred insa ca pleşuvul era mai mult plevuşcă. O fi dat si dl. Plesu la peste si asta a tras.

  6. rongo said

    Orice cal de curse ajunge o gloabă, dar nu orice gloabă a fost armăsar.

    • Dl.Goe said

      Tttt… nu crez o iota. Stiu eu un cal de curse care n-a ajuns gloaba, ca a murit de tanar impuscat, intr-un film de Sergiu Nicolaescu. Desigur ca gloabele de sex feminin n-au fost niciodata armasari. In rest nu. Cert e ca am prins ideea, taman la pont, inainte de a se pierde in eter catre tzinta. Acum ca am prins-o, o s-o bat in tzinte. Si-i dau pinteni. Sa vad daca mai scot ceva din ea. Desi gloaba de dar nu se cauta la dinti. Nu?

      P.S. Am putea reveni la dl.Plesu? Sa-si faca sau sa nu-si faca blog?

      • rongo said

        Nu cred să-şi facă; şi blogurile sunt pe ducă. Poate fanfară:

        http://www.audepicault.com/fanfare/fanfare.htm

        Click, pe instrumentişti.

        • Dl.Goe said

          Cam da, blogurile sunt in criza. Inflatia nemiloasa si-a facut efectul cu varf si indesat. Dar nu cred sa moara chiar toate. Deodata. Timp ar mai fi pentru un blog Plesu, doar ca nu prea exista vointa politica in directia asta. Pe dl.Plesu nu prea-l lasa rangul, iar pe ceilalti, cei care ar trebui sa incurajeze ideea, nu prea-i tin curelele. Frica de concurenta…

          P.S. Super oferta de orchestra 🙂

  7. constat said

    Andrei Plesu s-a repliat. Ii pute Puterea careia i-a limbizat de zor. N-are el treaba cu morala. Isi cauta viitoarea tinta. Pe Cartarescu il inteleg mai repede: e idiot politic. Plesu e doar profitor. Mirosit de Monica Lovinescu, a ramas in preajma ei doar sa o distreze cu cate o glumita. Asta-i „filozofu” daruitor de edituri. Pe cand prin Piata Univ. altii visau cai verzi pe peretii democratiei. Un circar de talent si atat. Saracul AVP isi musca pumnii de necaz. El a ramas doar cu stely. Desi limba-i vorace cauta funduri de zor.

    • Kibby said

      fabulos, i-ati ginit dle. epocal.
      ia spuneti dvs ce cauta muie ala de antenescu linga psd?

    • rongo said

      Tot din ciclul Moarte intelectualilor:

      1. Daca mersul pe jos ar fi bun pentru sanatate, atunci postasul ar fi
      nemuritor.
      2. O balena inoata toata ziua, mananca plancton, bea apa si e grasa.
      3. Un iepure fuge mereu, tzopaie si traieste doar 15 ani.
      4. O broasca tzestoasa nu fuge, abia se tareste si nu face mai nimic
      altceva, cu toate astea traieste 150 de ani.

    • Dl.Goe said

      Constat – Si eu constat. Constat ca aveti opinii. Un drept garantat de constitutia (solida) a Arcei. Cred ca am putea sa sondam opinia publica si sa votam daca dl.Plesu este sau nu un ticalos. Asa ar fi democratic. Am putea constata, cu o mare majoritate, circa 90%, ca dl.Plesu poate fi declarat ticalos. Ca e democratie. Asta asa, cand discutam politica. Altminteri nu. Iar altminteri opiniile trebuiesc sustinute cu argumente, iar cand nu avem (timp pentru) argumente, se poate accepta provizoriu autoritatea (in general sau in materie) a opinentului. Constat ca sunt indeplinite strict conditiile pentru o discutie strict politica. Domnia voastra fiind un animal. Politic. Adica, conform definitiei grecesti antice, un om.

      P.S. Cred ca AVP ar trebui sa va fie recunoscator pentru alaturarea cu dl.Plesu pe care o propuneti. Tot politic. Incolo nu. Si nu. Parerea mea.

  8. Dl.Goe said

    Nastase achitat, Vanghelie decorat… Vivat matusa Tamara, vivat Bucifal (de ce nu). Urmeaza felicitarile, masa si dansul, in casa mirelui… din strada Z-am Bac ciAN. Iata avantajele unui regim constitutional… Care va sa zica ca Justitia functioneaza.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: