(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Dedicatii de sfârsit de an

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 28, 2011

Fiecare dintre noi se afla in armonie-dinamica cu restul universului, intr-un soi de echilbru curgator cu cosmosul intreg. De altfel dintr-o perspectiva mai profunda acest echilibru dinamic provine din aceea ca suntem in fapt una cu universul, cå fiinta nu se sfârseste acolo unde pielea ne separa de aer, si nici acolo unde ni se sfarsesc gandurile, cunostintele, sentimentele, limbajul sau emotiile. Fara sa bagam de seama, fiecare din noi se continua la nesfarsit, universul intreg fiind o prelungire organica a sinelui, a fiecarui sine. Fiecare EU este intregul univers, nu doar prin cuprinderea gandului sau a credintei ci in cel mai direct mod cu putinta. Atunci cand ne miscam, cand respiram, gandim sau vorbim, miscam practic tot universul, din aproape in aproape, ca pe un imens mecanism care ne este atasat de maini, de picioare, de pleoape, de piele, de ganduri. Tegumentele (si cele fizice si cele meta-fizice) ne sunt poroase, permeabile, atat cele din aparentul exterior cât si cele din aparentul interior, pentru ca in fapt nu exista asa ceva, nu avem in realitate un interior si nici un exterior, aceste notiuni fiind intru-totul iluzorii. Aceasta continuitatea, prin prelungire a sinelui in intreg universul, este valabila si in sens invers, facandu-ne sa fim sensibili si reactivi la orice impuls venit dinspre univers, fie ca este un raspuns/reactiune directa, imediata, la o intrebare/actiune a sinelui, fie ca este un ecou, o reverberatie intoarsa de pretutindeni, de la capatul lumii, trecuta prin spatii si prin galaxii, prin nevidul cosmic, prin ionosfere, prin biosfere, prin blogosfere si minerale. TOTUL, intregul, ne atinge, totul ne impresioneaza, totul ne schimba, totul ne conditioneaza, altfel decat o fac partile, actionand si interactionand separat.

Tot asa dupa cum interactiunea gravitationala privita separat intre oricare doua corpuri, intre oricare trei corpuri… intre oricat de multe corpuri, este diferita de interactiunea gravitationala a fiecarui corp in parte cu tot restul universului, aceea care-i confera inertie (instinctul de conservare al materiei), principilul primar prin care orice corp incerca sa-si pastreze starea de repaus (sau de miscare relativa, adica tot de repaus). Atunci cand ne aflam in relatie de armonie cu Universul (adica cu noi insine) ne putem gasi starea de confort, de bine, in orice pozitie, putem dormi pe spate, sau pe burta, pe partea dreapta, pe partea stanga, putem sta drepti sau chirciti, ca-n uter, tot intinsi si relaxati suntem, universul intreg arcuindu-se neted in prelungirea noastra. Putem sta in picioare, putem merge, putem alerga, putem sta in maini cu capul in jos, putem fi singuri-singuri, putem fi alaturi de altii, in centru atentiei sau la marginea atentiei, putem fi simpli spectaori, totul ne prieste, totul ne avantajeaza. Atunci cand insa alunecam pe nesimtite in dizarmonie cu Universul (adica cu noi insine) nimic nu mai este cum (ni) s-ar cuveni. Nu mai puem dormi decat pe stanga, sau pe dreapta, ori cu multe perne sub cap, singuratatea devine izolare, insingurare, prezenta altora devine infern, roulurile in care suntem distribuiti devin stresante… ne-ar avantaja mineralizarea, fosilizarea, congelarea, inghetul. Cand totul este pana la urma atat de simplu, reducandu-se la a accepta ca suntem una cu universul intreg si ca n-are niciun rost, niciun sens, ca e absurd sa-i fim inamici Lui sau unora din partile care-l compun. Ca e ca si cum ne-am dusmani noi cu degetele de la picioare ori cu organele interne, ori cu gandurile noastre, cu ispitele, cu sentimentele, cu emotiile, cu trecutul (trecut) ori cu viitorul (neintamplat)…

Fara a avea pretentia ca asta s-ar afla intr-o relatie directa si profunda cu cele de mai sus (ci doar indirecta si profana) as vrea sa ofer cateva dedicatii (muzicale) celor care au intermediat, aici, pe aceasta Arca virtuala, relatia mea cu universul, adica cu mine insumi. Se gasesc mai jos. Nu-i voi numi inca pe toti destinatarii, voi lasa cateva zile loc de suspans, de surpriza, pentru a mai testa inca o data spiritul ludic al faptului de a fi devenit previzibil. Probabil ca toti vor ghici destul de usor corespondenta intre muzici si personaje. Si daca da si daca nu asta nu poate fi decat spre bine.

Asadar, daca doriti sa pre-vedeti din programul nostru de revelion:

Solo Spanish Guitar Dedicatie pentru Alpha-Goe 01

Mosule ce tanar esti! – Dedicatie pentru Ana Ayana (nascuta Melom pe 27 Decembrie, maritata Ayana cu blogul oamenilor. Ano-nima nu te stie, Ano-Melom-Ano… etc )02

Zeitgeist 2011: Year In Review – Andreanum 03

Mireille Mathieu – Sous le ciel de Paris – Dedicatie pentru Aya (nascuta Ioana Ilie, pe 23 Decembrie, maritata cu blogul lui Nastase, bogasierul bugetar) 04

G.F.Haendel – Watermusic – Dedicatie pentru Contele 05

All I Want for Christmas Is… Jews – Dedicatie pentru Cum va place 06

Jingle Bells – Dedicatie pentru Delaepicentru <a href="http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=qy5zpASnsdQ&quot; 07

Dance me to the end of love, LEONARD COHEN – Dedicatie pentru Depresium 08

BUY BUY BUY OSCAR BENTON – Dedicatie pentru Dictatura Justitie 09

John Lennon – Imagine – Dedicatie pentru Doina Popescu-Braila 10

Frank Sinatra & Luciano Pavarotti – My Way – Dedicatie pentru Conu Dorin (De Craciun Tudoran-Bloggerul a-nviat. Adevarat a-nviat) 11

Guns N’ Roses – November RainDedicatie pentru Franckmelen 12

Miley Cyrus – The Climb – Dedicatie pentru Gabiluta 13

The Red Army Choir – Katusha – Dedicatie pentru Gabriela Savitsky 14

Akkordeon – La Noyee – Dedicatie pentru Ghelme 15

Shakin Stevens Somewhere in the Night – Dedicatie pentru „Habar N-am” 16

ENRICO MACIAS J’AI QUITTE MON PAYS / LE VOYAGE – Dedicatie pentru Kibby 17

Nikita Mikhalkov – Mochnatiy Shmyel – Dedicatie pentru Link Ping 18

Smokie: I’ll Meet You At Midnight – Dedicatie pentru Medusa 19

Aerosmith – Livin’ On The Edge – Dedicatie pentru pur si simplu Mircea Vasilescu, vataful de la Dilema Veche 20

Billy Idol – Dancing With Myself – Dedicatie pentru Mitzaa Biciclista 21

Phoenix – Mica tiganiada – Dedicatie pentru Neamtu Tziganu 22

Gary Moore – Still Got The Blues – Dedicatie pentru Nelu 23

LA COPA DE LA VIDA – Rick Martin – Dedicatie pentru Niku Electriku 24

Crazy Frog Last Christmas – Dedicatie pentru Oglinda de vest 25

Chris Spheeris – Dancing with the Muse – Dedicatie pentru Polichinelle 26

Rabbie’s dance – Dedicatie pentru Radu Humor 27

Susan Boyle – Britains Got Talent 2009 – Dedicatie pentru Rebeliunea Minerala

28

flamenco arabe….gipsy200 – Dedicatie pentru Rongo 29

I Like To Move It – Dedicatie pentru Serafina Dafinescu 30

Vertical Tango – Dedicatie pentru Steliana si Viorel (D-na Ki si Dl. X) 31

Tarantella Neapoletana – Dedicatie pentru Tesoruccio 32

Live is Life – Opus – Dedicatie pentru Tiberiu Orasanu 33

Three women shaking NO. Trippy spooky visual illusion – Dedicatie pentru Tilbuhoglinda 34

CHRIS SPHEERIS Aria – Dedicatie pentru Tony 35

Imnul Nicadorilor – Dedicatie pentru Sf. Vasile cel Mare (Gogea Mitu) 36

The Sounds – Diana – Dedicatie pentru Vinovat ca exist 37

Europe – The Final Countdown – Dedicatie pentru Vizitatorul 38

Spanish Romance – Balada Andaluza (autor ANONIM) – Dedicatie pentru Zoe-OmegaUnei entitati anume si tuturor acelora care au vizitat Arca sistematic si care au comentat adesea in gand, arareori cu voce tare, niciodata in scris, precum si celor omisi, cu voie sau far de voie, in dedicatiile de mai sus 39

25 răspunsuri to “Dedicatii de sfârsit de an

  1. arcaluigoe said

    Pentru a afla care melodie a fost dedicata cui, se pot face presupuneri, se poate apela la intuitie, la perspicacitate, se poate specula, se poate aplica metoda eliminarii ori metoda reducerii la absurd, integrarea prin parti sau centrifugarea, decantarea, distilarea, sublimarea. Cert este ca singura informatie ajutatoare valida (in afara de mentionarile in clar ale catorva dintre destinatari, vezi mai sus, printre randuri) este aceea ca Tanti Mitza stie care-i ordinea in care au fost oferite dedicatiile. Si mai multe nu!

  2. Hehehehe, acum chiar îmi pare rău că nu ştiu (b)Arca mai demult. Dar tot m-am amuzat închipuindu-mi cam cine ar fi unii destinatari ai dedicaţiilor de mai sus 😀

  3. Dar pot să-mi dau cu presupusul, aşa e?
    Hmmm, The Red Army Choir-Radu Humor? 😀
    Nikita Michalkov-Neamţu Ţiganu?
    John Lennon-Doina Popescu Brăila?
    Tarantella-Tesoruccio49?
    Billy Idol-pentru mine? 😀
    Rabbie’s dance-Polichinelle?

  4. Dar pot să-mi dau cu presupusul, aşa e?
    Hmmm, The Red Army Choir-Radu Humor? 😀
    Nikita Michalkov-Neamţu Ţiganu?
    John Lennon-Doina Popescu Brăila?
    Tarantella-Tesoruccio49?
    Billy Idol-pentru mine? 😀
    Rabbie’s dance-Polichinelle?
    Solo Spanish Guitar- Tibi Orăşanu?
    Hmm, cred că mai degrabă le-am făcut varză decât să le ghicesc.

    • Dl.Goe said

      @Tanti Mitzo – Intuitia matale ma incanta si ma inspaimanta totodata. Pe toate le-ai ghicit.

      P.S. Chiar daca la repartitia finala vor aparea si unele diferente fata de avanpremiera mitzeasca asta se va datora numai si numai unor masinatiuni de culise, prin care se vor fi masluit unele dintre dedicatii din simplul motiv ca-s interschimbabile si pre-stabilite. Acum na, ce-a zis tanti Mitza, zis ramâne (vorba-i vorba) mai ales ca a apucat sa zica prima.

      P.P.S. @Mitzaa Biciclista, sper ca ma veti ierta pentru formularile folcloric-colocviale precum „tu” sau „matale”. Asa era textul, asa l-am zis ca asa e pe scena, poti sa joci si cu De Niro, daca textul cere sa-i zici „ba, ma-ta e curva” ii zici si gata.

      • Bag seama ca va place sa ma alintati si chiar de gresesc, treceti cu vederea, schimband oarecum rolurile. De parca eu as fi adevaratul Goe al lui Caragiale si domniile voastre Mitzele si Mamitzele 😀
        Si nu, nu ma deranjeaza formularile gen „tu” sau „matale”. O data pentru ca reduc considerabil „distantele” si al doilea pentru ca oricum ma simt in permanenta rasfatata pe acest blog 🙂

  5. Radu Humor said

    Esti dat in cutele matasii !
    Ma miram eu de ce-am ramas pe blogul asta de care ma tinea, ma tintuia ceva aproape imposibil de explicat !
    Si asta cu toate jignirile si umilintele la care am fost si m-am supus cu incredibila usurinta si suspecta detasare ( si nu ma refer doar la mine !!)
    Interesanta si pledoaria de deschidere a galei
    dedicatiilor, care reuseste sa faca dintr-o fraza o intreaga filosofie ego-cosmica, semn al unei profunde lejeritati in gandire !
    Da, pot spune cu mana pe inima ca a meritat sa raman pana la sfarsit, pe care mi-l inchipuiam altfel la un moment dat !
    Cred ca sunt unul dintre cei pe care fiecare postator de pe aici, dar mai ales omul cu pagaia poate sa-l atace cu multe dintre dedicatii, importanta pentru mine ramane una dintre ele, care nu poate fi revendicata de nimeni altcineva, si vorba cantecului, ma mandresc cu ea !
    In rest e spectacol, si chiar daca-i de Gala nu poate egala un prea scurt crampei de viata hranit, din pacate, cu atatea vieti !

  6. rongo said

    Să nu mi-l pui în cârcă pe Cohen, că nu mai dansez pe aici.
    Băga-v-aş un La mulţi ani, să vă bag, tuturor!

    • Dl.Goe said

      @Rongo – Pai sigur, acuma ca s-a deschis discoteca la Vox Maris iar nu va mai plac dansurile grele din Ring. Eeee, o sa va vad eu dansand pe Terasa Tineretului.

      P.S. E minune de minune. Nu-l aveti pe Cohen, dar asta s-a intamplat abia la finisarea listei atunci cand vi s-a luat ca sa vi se dea. La viata mea am o dambla, sa dau la toti, la toti sa bea… si la… decan, la prodecan, la toti colegii mei de an. La multi ani si domniei voastre sa va bag, si-apoi sanatate si virtute.

  7. Polichinelle said

    La multi ani lui le Formidable si marinerilor arcei!

    • Dl.Goe said

      @Polichinelle – Nu se putea dedicatie mai potrivita pentru goeleta si echipaj decat aceasta Maria Tanase peruviana pe post de Adnana. Expertul tot expert. Inspiratie sa aveti si la anul care vine, sanatate si belsug si armonie deplina si cu scretul poli-chin-eli-an, si cu enigma si cu mister-ul si cu valurile inspumate ale marilor involburate.

      P.S. Daca ar fi avut-o Ulise pe Yma Sumac in echipaj cu siguranta ca n-ar fi avut de ce sa se teama de cantecul sirenelor. Nici de Circe. Dar probabil ca nici la Penelopa n-ar mai fi ajuns.

  8. Radu Humor said

    Are si Goe ceva care i se potriveste pe aici, dar ma apuc si eu de cautat poate gasesc ceva sa i se potriveasca ca o manusa de guma/prezervativ.
    Pe care ghiciti cine il va pune ?!
    Intr-un perfect echilibru, si doar pe doua roti :roll::

    Ajuns aici mi-am amintit un banc :
    – De ce poarta fetele tinere bluze foarte decoltate?
    – Sa li se vada sanii.
    -Dar de ce poarta unele babe fuste mini ?
    – …….
    – Tot de aia….
    Persoanele (de)din fatza se exclud .

  9. Superb preambulul dedicaţiilor. Parcă l-ai fi scris la patru mâini. Dacă aşa crezi, ai ajuns cu adevărat la înţelepciune şi Adevăr.
    Fii binecuvântat.

    • Dl.Goe said

      N-as putea sa spun ca-i chiar o credinta… e mai degraba o convingere trecatoare spre alte convingeri. Si-apoi, vorba ‘ceea teoria, ca teoria, Practica ne omoara. Accept insa urarea si-ti urez si tie acelasi lucru.

  10. EUNGEN said

    Multumesc si eu pe aceasta cale (fara intoarcere) pentru urari (da, cele de anul trecut) si pentru dedicatie. Mi-ati dedicat suficienta atentie si replici.

    • Dl.Goe said

      @Eungen – De ce pentru cele de anul trecut? De ce nu si pentru cele de anul acesta? Dedicatia atentiei si replicilor (declarata, iata, suficienta) a fost pe masura radiatiei cosmice si deci nu-i meritul meu. Cat priveste calea (lactee) fara intoarcere nu m-as aventura in teoretizarea unei astfel notiuni. Ca astronomi stim amandoi ca in cosmos nu exista cale fara intoarcere si ca totul, dar absolut totul se misca pe traiectorii curbe si inchise. Pana si fotonii si neutrinii patesc la fel. Asa e spatiul. Nu eu serpuiesc ci drumul serpuieste, zice sarpele. Ma intristeaza faptul ca nu v-a placut dedicatia muzicala facut in mod special domniei voastre:

      Nu-i superba? Precum numarul cel mai mic ce poate fi reprezentat utilizand mai putin de 100 de simboluri…(sic) corpul cosmic codificat in cataloage sub titulatura Eungen, apare indicat in textul dedicatiei in mod explicit si unic. Ma bucur ca ati receptionat mesajul si va multumesc pentru confirmarea de primire, ce constituie, iata, primul si singurul mesaj substantial de pe acest fir topic si topologic. Pentru la anul va urez toate cele bune precum in cer asa pe pamant si cåi cu intoarcere, numai cu intoarcere. Calatorului ii sade bine cu drumul. Cu drag al dv. dl. Goe.

    • Dl.Goe said

      Pentru cei neavizati in Eungenologie trebuie precizat ca Eungen este un vizitator cosmic luminos care a survolat adesea Arca, marcandu-i cerul cu semne pline de intelesuri.

      • EUNGEN said

        Asa-i, cosmic, ca nimeni altul. Eungenologia, aceasta insondabila zona a cunoasterii (cum ar veni nepatrunsa in sine insasi) emana lumina ilarianta. Aveti cu ce sa va impodobiti pomul, in caz ca (vi) s-au ars beculetele.

  11. Tony said

    Multumesc 🙂 Apreciez . Replay 🙂 http://www.youtube.com/watch?v=LlvUepMa31o

    • Dl.Goe said

      Va multumesc pentru dedicatie (de o neasteptata similitudine (…)) si va urez la multi ani si spor, filosofare usoara in filosofii grele. Sper ca la anul sa fiu in stare sa compatimesc impreuna cu d-voatra din cand in cand. Ca amator si anonim, desigur.

  12. N-am inteles exact dedicatia prropusa dar aprreciez ca am fost avut in vederre desi aparr foarrte rrarr pe blog. Le urez d-lui Goe si tuturrorr arrcasilor la multi ani si sa auzim numai de bine.

    • Dl.Goe said

      @Tilbuhoglinda – Dedicatia viza cumva sonoritatea nicknamului ales precum si iluzia prezentei domniei voastre in blogosfere. Multumesc pentru urari. La multi ani!

  13. Vero said

    Multe mulţumiri pentru dedicaţiile pentru „Link-Ping” şi „Cum vă place”!
    LA MULŢI ANI!

  14. […] EUNGEN spus decembrie 30, 2011 la 12:29 pm – Multumesc si eu pe aceasta cale (fara intoarcere) pentru urari (da, cele de anul trecut) si pentru dedicatie. Mi-ati dedicat suficienta atentie si replici. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: