(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 13 februarie 2012

Aniversari si ono-mastici

Posted by Arca lui Goe pe februarie 13, 2012

  • Alaltaieri (unsp’ce feb) a fost ziua lui Edison.
  • Maine (14) e sf. Vali. Profit de ocaziune pentru a le ura la multi ani tuturor celor pe care-i cheama Vali, Valentin, Valentina, Valerică, Valerica, Valeriu, Valeria or Valentino dar mai ales celor care sarbatoresc acest sfânt desi nu-i cheama asa:

Update: 14 Februarie 2012: In avanpremiera zilei de Dragobete, Sf. Valentin este (ar trebui sa fie) o sarbatoare din ce in ce mai cuprinzatore pe care o pot celebra (in fel si chip) Valentinii si Valentinele (multi, putini cati ori fi), indragostitii (multi am fost, putini am ramas) precum si aspirantii la acest titlu sublim si trecator. Intrucat intelepciunea populara ne invata ca atunci cand iubesti, sexul nu conteaza (ci dragostea e mare) ne vom trezi in curand ca acest Sf.Vali poate fi (in mare secret Polichinele) si patronul narcisistilor de toate riturile si chiar al artistilor si onanimilor din blogosfere. O sarbatoare planetara, prin urmare. Vivat. Noi, de exemplu, il iubim pe dl.Goe ca pe noi insine.

Vorbesc cu mine însumi, cum aş vorbi c-un frate
Întors rănit din lupta cu zilele de ieri,
Şi parcă tot nu-mi vine să cred că n-am dreptate –
Că El şi Eu nu suntem decât acelaşi frate,
Şi-aceeaşi rană-i doare pe ambii scutieri.

Armurile alt’dată pătate de rugină
Azi par mai sclipitoare decât oricând,
Iar spada,
Încrucişată-n luptă de-atătea ori,
E plină
De sângele netrebnic al celor ce cad prada
Aceluiaşi proteic şi veşnic Torquemada.

Vorbesc cu mine însumi şi-mi zic:
– De ce mă minţi
De-atâţia ani de-a rândul că tu eşti cel mai mare
Din toţi îmblânzitorii cohortelor barbare,
Că-n gestul tău palpită străvechile altare,
Iar vasta catedrală, zidită de părinţi,
Cu-ntreaga-i melodramă de Dumnezeu şi sfinţi,
O poţi schimba-ntr-o clipă,
De nu ţi-ar fi ruşine
De bărbile lor albe,
De mine
Şi de tine?

Vorbesc cu mine însumi şi-mi zic:
– De-atâţia ani,
De când mă porţi spre-acelaşi sublim necunoscut,
De ce mă minţi cu-aceleaşi îndemnuri de temut
Şi-mi profanezi credinţa cu-acelaşi prefăcut
Surâs –
Citit pe buze de josnici curtezani?
De ce din armonia supremelor cântări
Azi nu se mai aude decât grozavul urlet
Al celor ce se-neacă în descărcâri de tunet
Departe,-n cine ştie ce profunzimi de mări!…

Mă simt aşa de singur, c-aproape-mi este frică
Să mai vorbesc cu mine,
Şi-mi zic:
– Ascultă, frate,
Ascunde-ţi rana,
Uită c-ai fost rănit şi tu –
Tu, ce-ai strivit atâţia ce nu se mai ridică –
Te scutură de greul armurii-nsângerate;
Iar celui ce te-ntreabă de-ţi sunt sau nu-ţi sunt frate
Răspunde-i: „Nu”.

De vorba cu mine insumi – Ion M.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 6 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: