(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 2 aprilie 2012

Absurdul de zi cu zi. Comunicarea

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 2, 2012

Cineva trebuie să reseteze toată comunicarea publică generală. Am impresia că trăim într-o lume complet absurdă, în care fiecare spune şi aude ce vrea, fără nici o legătură cu ceea ce spune şi aude celălalt. Mi s-a întîmplat foarte des, în ultima vreme, să spun ceva, şi vorbele mele să fie redate, mai departe, în cu totul alt sens. Exclud reaua-credinţă pentru că văd cum această situaţie se generalizează – nu e vorba doar despre mine, nu e vorba doar despre un anumit mijloc media.

În anii ’50, erupea pe scenele lumii libere un gen de teatru – zis „al absurdului“, de unii, zis „al deriziunii“, de alţii – în care actorii vorbesc unii cu alţii, dar nu se ascultă. Piese întregi, capodopere, unele dintre ele, sînt construite din discursuri paralele, fără legătură unul cu celălalt, şi nu puţine sînt acelea în care personajele încheie piesa rostind onomatopee, litere întîmplătoare, sunete nearticulate în cuvinte. Mai mult, ceea ce spun personajele sînt doar jalnice clişee ale cotidianului mediocru. Vorbele nu mai pot umple spaţiul dintre oameni. Singurătatea a învins definitiv. Cuvintele însele s-au surpat. Nonsensul domneşte tiranic şi absurdul dănţuieşte savaotic peste bietele fiinţe năucite şi rătăcite în ele însele. Profesorii de actorie spun că acel gen de teatru a şi produs un anume stil de actorie. În fine, moda acestui gen dramaturgic a fost depăşită. A marcat secolul trecut, a lăsat în istoria literaturii universale nume uriaşe, inclusiv nobeliarzi, dar a trecut. Dramaturgia de azi explorează pe alte piste rătăcirile omului. Dar impresia mea este că realitatea la care acel teatru se referea nu a pierit deloc, dimpotrivă, cunoaşte, în această vîrstă a democraţiilor europene, un nou moment maxim. Mi se pare sufocant. Chiar e nevoie de cineva („o forţă de undeva“, cum spunea un vecin de-al meu acum 35 de ani cînd încerca să-mi vorbească despre Dumnezeu) care să intervină pentru a readuce firescul comunicării printre noi. Altfel, vom muri ca fiinţe sociale şi nici măcar rugăciunea noastră de final nu se va auzi pentru că, pînă atunci, şi comunicarea cu Cerul va fi imposibilă, precum este cea de pe Pămînt.

Pe de o parte, constat o preocupare tot mai mare a actorilor sociali (corporaţii sau partide politice, ong-uri sau biserici etc.) pentru comunicarea publică. Au apărut ştiinţe ale comunicării. Au apărut şcoli de toate felurile anume dedicate comunicării. Sînt din ce în ce mai mulţi experţi în comunicare – mulţi dintre ei bine plătiţi pentru această expertiză. Comunicarea a devenit o obsesie în sine. Se dau bani grei pe „consultanţă“ în comunicare (ghilimelele evocă o anumită doză de ironie în acest caz). Se fac cursuri populare de comunicare şi se duc să se antreneze în comunicare oameni de toate vîrstele şi din toate profesiile.

Pe de altă parte, constat o tendinţă tot mai accentuată a tuturor celor care vor să comunice spre manipulare, propagandă falsă şi minciună sau, cel puţin, spre diversiuni ori trucuri şi giumbuşlucuri menite să-i deruteze pe toţi ceilalţi, dacă tot nu pot să-i convingă. Comunicarea a devenit o metodă de a vinde ceea ce ai de vîndut sau de a obţine ceea ce ai de obţinut. Aceste două preocupări combinate produc un rezultat global dezastruos. Cetatea pare un fel de Babel isteric, în care se comunică haotic, cacofonic, indescifrabil. Comunicarea, astăzi, face victime mai multe decît un război din vremurile în care ea nu devenise nici industrie, nici ştiinţă. Acesta e aspectul grav. Numai că de fiecare dată cînd situaţia e gravă, apare şi rizibilul într-o formă sau alta. În cazul acesta, în forma caraghiosului. Comunicarea, industrializîndu-se, profesionalizîndu-se şi autonomizîndu-se, a produs o nouă specie umană: comunicatorul. Adică omul capabil să comunice bine. Sau, în fine, mai bine decît alţii. Acesta e unul gureş, expresiv ca un actor, bine stăpînitor al raţionamentului (chiar şi sofistic) şi al vocabularului (chiar şi spurcat). În spatele lui sînt făcătorii de mesaje. Cei care îi spun comunicatorului ce să comunice. Iarăşi, o evaluare generală ne arată că proliferarea acestui gen nu a adus deloc claritate, limpezime sau rigoare în lumea reţelelor infinite de comunicare, ci a adus mai multă confuzie şi mai multă nervozitate. Comunicatorul este, în fond, produsul absurdului generat de căderea comunicării în cronică neputinţă. Deunăzi, cineva pleda la televizor că politicienii trebuie să aibă comunicatori ca să transmită ceea ce fac sau au ei de gînd să facă. Pentru că am ajuns şi aici: avem politicieni care nu pot să comunice. În curînd vom avea alergători care nu pot să alerge, patinatori care nu ştiu să patineze sau înotători care nu ştiu să înoate. Pentru acest gen de oameni – tot mai mult produs de mediul nostru social – se vor găsi comunicatorii potriviţi care să ne spună cît de bine aleargă, patinează sau înoată ei. Absurdul de zi cu zi. Comunicarea – Sever V.

Update: Inspirata de acest articol 😉 ca si de celelalte misculatii, tanti Mitza a biciclista a vârat arca si fauna ei intr-o metafora tare, plina de textile moi, care, culmea nu provin din inexistentele panze de pe imaginarele catrage. Daca vreti sa vedeti de unde provin deschideti SERTARUL SECRET.

Posted in Arcaluigoeologie | 20 Comments »

Cristian preda (la luna) lectia de frunza verde…

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 2, 2012

…pe care o taie politicienii cainilor comunitari ce umbla cu covrigi in coada…

… ce voiam sa va spunem e ca mare diferenta nu e intre intelectuali si neintelectuali, aproape ca nu exista… diferente, iar asemanarile sunt atat de uluitoare incat Romania profunda se confunda, practic, cu Romania superficiala. Si invers? Topicul de azi este dedicat simpaticului Cristian Preda care, cu toate ca este si intelectual pe deasupra (si pe dedesupt), chiar mai intelectual decat intelectualul Frunzaverde care recita cu ochii inchisi poezii, din marii poeti ai lumii in original (fa-ti o idee!), se dovedeste la fel de… prost? (cum sa te numesti cand iti bazezi inteligenta emotionala pe niste asteptari nerealiste ale ego-ului tau?) daca nu si mai… prost(?) decat Viorel Padina, ca sa nu mai vorbim de Sorin Frunzaverde (cu frunte lata). Da domnilor, diferenta dintre ambitiile lui Cristian Preda si cele ale lui Sorin Frunzaverde seamana ca doua picaturi de apa cu diferenta dintre ambitiile lui Viorel Padina si cele ale scriitorului Dorin Tudoran. O lume plina de ambitiosi. Unu. A vrut sa i se dea. Nu i s-a dat, s-a carat. Altul. A cerut (voia sa fie catindat), i s-a luat si a fost dat. Afara. O lume minunata plina de ambitiosi pe gratis. Dar vorbeam despre Romania, aceea de care politicienilor nu le pasa (vorba mare) pentru ca nu le este frica de ea. De ce le-ar fi? Pe noi ne enerveaza dar mai ales ne amuza felul in care politicienii si intelectualii (in fond la fel de inepti ca si populatia) ignora electoratul, alegatorul roman, asa cum e el, prefacandu-se ca incearca sa edifice o tara pentru un popor imaginar si care tara nu i se potriveste deloc alegatorului din strania realitate (nevirtuala). Nimeni nu le va preda elitelor (coborandu-se la mintea lor) lectiile potrivite despre populatie, asa cum e ea, iar ea singura nu se preda. Pentru ca reprezinta un popor stravechi care moare dar nu se preda. Azi de arogam cu aroganta misiunea de a-i preda d-lui Preda, poporul roman. Ma rog, o lectie introductiva pe baza careia nu se pot trage concluzii ferme. Vor urma si altele, intr-un curs pe care ar trebui sa-l urmeze orice „elitist” care se respecta si care vrea in politica, in administratie etc… Numai cei care, dupa absolvirea acestui curs, ar fi certificati pe baza de examen ar trebui ingaduiti in treburile mari si mici ale cetatii. Incolo lustrare in intgrum… Dar sa trecem la fapte.

Populatiunea tarisoarei. Lectia I
(dedicata lui Cristian Preda):

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 1 Comment »

1 Aprilie continua…

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 2, 2012

Exista unele bloguri pe care amicul nostru, junele d.Goe, a fost intens mentionat, invocat, mediatizat si promovat, ca entitate virtuala, desi mesajele sale, mai mult sau mai putin (in)dezirabile au facut furori, spaime si doruri doar (d)in spam. Se cuvine ca de 1 Aprilie sa le facem acestor promotori niste dedicatii potrivite, promovand la randu-ne alti artisti si alte arte, ramase pe nedrept in obscuritate.

Prima dedicatie este adresata unui bun a-mic care are ca hobby gradinaritul si pe care l-am auzit adesea plangandu-se ca anumite calamitati i-ar fi distrus recolta sabotandu-i „munculitza”. Ne-am amintit de dansul ascultand o poveste extraordinara (dintr-un clasic), intr-o interpretare de zile mari, o capodopera literara si o bijuterie actoriceasca fabuloase, capabile sa transporte la localitate:

Pentru cei care vor sa asculte capodopera pana la capat mai urmeaza Partea a-II-a si Partea a-III-a.

A doua dedicatie este adresata unei domnite (cam) trecuta dara inca verde, delicata, silfida, eleganta, cosmopolitana, locuind intr-o capitala importanta, si care apreciaza (desi n-ar recunoaste-o) emotiile de mahala:

Update. Ghicitoarea zilei. Din ce categorie sau patura sociala provin cel mai adesea indivizii care, contrapunandu-si ego-urile sterile in dispute fara miza, incep de la glumite intertextuale, intzepaturi, mici cinisme, continund apoi cu atacuri la persoana, porcaieli in toata regula, desfiintarea adversarului, incurajarea galeriilor in aruncarea cu dejectii, pentru a sfarsi prin a se lauda (spre a face cumva diferenta) cu masinile sau alte bunuri pe care le poseda, facand in ciuda celuilat brav sarman?

a) tzarani;
b) manelisti;
c) tzigani;
d) intelectuali;

(Tocmai am asistat la o asemenea disputa grandioasa in care unul dintre combatanti a cazut rapus in timp ce pe celalalt (pe invingator) s-au sculat un pic muschii polemici ai fetzei.)

Nota: Nu se ofera recompensa.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: