(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Intelectualul și puterile altora

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 25, 2012

De curând, Andrei Oișteanu a scris un excelent articol în 22 (Intelectualul și imaginea lui), în care protesta împotriva pasivității intelectualilor care asistă intimidați la insultarea și calomnierea imundă a lui Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu. Sunt întru totul de acord cu Andrei Oișteanu: asistăm la o imensă explozie de ură și de minciună împotriva celor trei, ajungându-se până la arderea în efigie a unora dintre ei, precum s-a întâmplat nu de mult la Timișoara. (Pe când arderea cărților?) Și de asemenea, asistăm la o insidioasă campanie de intimidare.

Unde mă despart totuși de Andrei Oișteanu este atunci când el vorbește despre „reducerea intelectualității române la (doar) cei trei“. Nu, nu intelectualitatea română este redusă în mod fals la tripleta de mai sus, ci în mod țintit și neechivoc numai cei cărora li s-a pus eticheta de „intelectualii lui Băsescu“. Aceștia sunt ținta urii, a cărei origine nu trebuie căutată numai în psihologia resentimentului (vezi Anatomia resentimentului, ed. Vladimir Tismăneanu, Curtea Veche, 2010), ci adesea și într-o direcționare politică clară. Apoi, multe dintre cele mai ticăloase atacuri nu vin numai de la oameni care au studiat gramatica cu Vanghelie și de la jurnaliști din liga C, precum Roncea, ci sosesc de la intelectuali autentici, din liga A. Nu plebea agitată de demagogi militează pentru desființarea morală și profesională a „intelectualilor lui Băsescu“ și a celor asociați cu ei, ci chiar alți intelectuali.

Un caz recent este cel al cunoscutului critic literar Gheorghe Grigurcu (Pleșu versus Ilieșiu, revista Acolada, martie 2012). Comentând cu ochelarii deformanți ai Antenei 3 excluderea lui Sorin Ilieșiu din GDS și corespondența sa cu Andrei Pleșu, d-l Grigurcu este generos, revărsându-și potopul indignării asupra unui GDS „lărgit“ și asupra revistei 22. Autorul pune semnul de egalitate între „autorii favoriți ai nomenclaturii de pe timpuri“ și cei de la GDS și afirmă: „Pe de o parte, «liberali», legatari cum ar veni ai disidenţei din «epoca de aur», pe de alta trebăluind cu hărnicie la noile curţi prezidenţiale, cu osebire la cea ultimă, băsesciană… Cu tristeţe suntem nevoiţi a ilustra o asemenea constatare prin evoluţia adânc dezamăgitoare a GDS… Impozanta organizaţie a devenit din aproape în aproape o pepinieră de demnitari ai regimului Traian Băsescu. De oameni care s-au văzut recompensaţi cu funcţii de seamă în preajma prezidentului ţării ori în instituţiile aflate în serviciul acestuia, acompaniaţi de o serie de propagandişti ai cauzei portocalii“. Pare simplu: dacă administrezi o instituție guvernamentală, precum Patapievici, dacă ai fost consilier prezidențial, precum Pleșu, ori europarlamentar, precum Macovei, o faci neapărat de dragul emolumentelor funcției. Opțiuni politice genuine, o anumită alegere proprie, merite – sunt pur și simplu alungate în imposibilitate. Cât despre ceilalți din „impozanta instituție“, cei fără funcții, aceștia sunt „propagandiști“ portocalii!

În fapt, d-l Grigurcu suspectează că oricine nu strigă „Jos Băsescu“ e sluga acestuia. Iar cine începe brusc să răcnească împotriva „dictatorului“, precum Sorin Ilieșiu la Antena 3, și care, chipurile, refuză „corectitudinea politică“ sui generis a GDS, e un fel de disident, susține același autor. Iată o opinie răspândită azi. Într-o variantă mai subtilă o întâlnesc la un alt intelectual, profesorul Daniel Barbu. Acesta (într-un text din volumul Idolii forului (ed. Sorin Adam Matei, Mona Momescu, București, 2010), după ce se referă la „gratificări fiscale“ primite de anumiți inși, spune, cu referire la aceiași: „entuziasmul pentru Traian Băsescu arătat în ultimii ani de cetățeni superior educați care își afirmă și cărora li se atribuie demnitatea de intelectuali este străin de orice dimensiune critică, ca și de orice raportare la principiile democratice“. Citiți revista 22 în ultimii doi ani: unde vedeți „entuziasm pentru Traian Băsescu“ și „lipsă de dimensiune critică“? Dar să trecem la lucrurile serioase.

Barbu, ca și Grigurcu susțin de fapt că intelectualul autentic trebuie să fie critic față de Putere, iar dacă nu e, își trădează vocația, devenind numai un „cetățean superior educat“. Fie, deși mă întreb ce trebuie să facă intelectualul dacă i se pare că, la un moment dat, Puterea are dreptate. Căci nu poate să greșească permanent! Oricum, poți crede că argumentul acesta i-a pleznit în față pe „intelectualii lui Băsescu“, numai dacă te lași fascinat de majuscula cu care am scris cuvântul „Putere“. Într-un stat, totuși democratic și pluralist, nu există „Putere“, ci numai puteri – variate și adesea contrapuse. Iar ele nu trebuie confundate cu puterea administrativă. Oare în 2007, la suspendare, unde era puterea: la Băsescu sau la cei „322“? Câtă putere reală are un președinte care nu a reușit să impună nici schimbarea Constituției în sensul referendumului, nici reforma administrativă, nici măcar privatizarea de la Roșia Montană? Dar acum unde este puterea? Când parlamentari ai PDL fug de zor la opoziție, să însemne asta că fug de la mai multă putere la mai puțină? Sau mai curând ei fug de la o putere în declin la una în ascensiune, care aproape sigur, peste câteva luni, va avea toate prerogativele? Oare bombardamentul mediatic aplicat „intelectualilor puterii“ nu este o autentică formă de putere? Și mai ales: ce e mai util pentru un oportunist azi – să rămână, de pildă, președinte al ICR, sub chipul unui „intelectual de curte“ ca pe vremuri, cum indică d-l Grigurcu, sau să dezerteze la timp în partea cealaltă, pregătindu-și supraviețuirea în administrație?

Dacă decidem, așadar, că intelectualul trebuie să aibă o vocație critică, oare se exercită ea, într-o societate pluralistă, de partea majorității sau, dimpotrivă, împotriva curentului, de partea minorității? Iar dacă se exercită împotriva curentului, cine formează azi curentul? Vocile zgomotoase și agresive de la Antene sau cei subțiați bine, afiliați „intelectualilor lui Băsescu“ ori revistei 22? Chiar d-l Grigurcu știe bine că suntem „tot mai insularizaţi acum, după protestele din ianuarie ce-au împânzit întreg teritoriul ţării, după sondajele de opinie care consemnează starea de spirit a populaţiei“. De acord: suntem insularizați acum, așa cum am fost și în 1990. Să ne rușinăm sau să ne mândrim cu asta? Iar dacă credem că avem dreptate, ce să facem? Să preluăm modelul de „demnitate“ Frunzăverde? De acord, poate că ne înșelăm și majoritatea viguroasă are dreptate și „Băsescu și ai lui vând țara“ unor „interese oculte“. Orice șofer de taxi știe toate astea și ți le explică perfect. Înseamnă că trebuie să tăcem intimidați de gura șoferilor?

Pe scurt, dacă a fi azi de partea unei majorități de opinie agresive, impulsive, frustrate, șovine nu odată, care se recunoaște în scandalurile gen Sorin Ilieșiu la Antena 3 și care în curând va avea nu numai puterea mediatică, dar și toată puterea politică, presupune a fi „intelectual critic“, înseamnă să ne batem joc și de cuvinte, și de noi înșine. Iar în atari condiții, declar că renunț cu dragă inimă la titlul autoatribuit de „intelectual“! Sper să mă regăsesc astfel, ideal vorbind, în compania „cetățeanului superior educat“ Malraux, care „trebăluia la curțile“ generalului De Gaulle, în timp ce „intelectualul critic“ Sartre striga în piață „trăiască teroriștii“! Ar fi ajuns și la închisoare, dacă „cetățeanul superior educat“ nu i-ar fi cerut eliberarea… // – de Andrei Cornea Revista 22

Cuvinte cheie: IntelectualiHumanitasamintiriculinarportretprefatailustratii

Update/Downdate: Diabolizarea intelectualilor. Minerii scriu articole-in-ziare, topicuri pe bloguri si comentari anonime, pantomime si antonime pe unde apuca… in rest nu.

16 răspunsuri to “Intelectualul și puterile altora”

  1. Rebeliunea minerală said

    Nu oricărei puteri trebuie să i se opună intelectualul, ci puterii oprimatoare; opoziţia de dragul opoziţiei este anarhistă, nicidecum de stânga. Dacă, liberală, puterea asigură libertatea socială, intelectualul este obligat să-i ţină partea; dacă impune numai egalitatea, în virtutea căreia cei puternici au numai obligaţii şi cei slabi numai drepturi, trebuie să i se împotrivească. Este simplistă, aşadar, teza conform căreia intelectualul este de stânga prin firea sa

  2. Radu Humor said

    „Iar în atari condiții, declar că renunț cu dragă inimă la titlul autoatribuit de „intelectual“! ”

    Era și timpul, că-n afara lui, nimeni nu-i mai atribuia ceea ce nu-i aparține 🙄

    Dar probabil că bicisnicii ăștia, care fizic nu știu să facă nimic în afară de a urî cu toată ființa lor pe cei în mijlocul cărora trăiesc (de multe ori ca-n sânul lui Avraam 😉 ) se consideră intelectuali de la sine putere, doar pentru că au învățat, mulți dintre ei, să scrie, să mintă, să jignească sau să ne-njure și în limba română :mrgreen:

    „….dacă impune numai egalitatea, în virtutea căreia cei puternici au numai obligaţii şi cei slabi numai drepturi, trebuie să i se împotrivească.”

    Așa ceva se întâlnește probabil doar în regnul mineral 🙄

  3. arcaluigoe said

    Update/Downdate: Diabolizarea intelectualilor. Minerii scriu articole-in-ziare, topicuri pe bloguri si comentari anonime, pantomime si antonime pe unde apuca… in rest nu.

  4. d'Artagnan said

    Am pus articolul și la mine pe blog. Mă gândesc să-l citească talibanii de la Năstase…așa, de distracție!

    • Dreapta Judecata said

      Da-da! Radeti voi, radeti, lichelelor bashiste, dar nu e rasul vostru! Pedeleaua bashista se dezintegreaza, se dezumfla, la fel cum s-a umflat! Ba$$oiul vostru a facut fassss, zace beata managa la Cotroceni! hehehe! Atentiune, partidul bashistilor! Plimba laahaantzul! ZUMM-ZUMM! ZUMM-ZUMM! Iesi afara, ♫♪ J AVRA ORDINARA♫♪! hehehe!

  5. Radu Humor said

    Și până la urmă de ce să nu ti-o pun și ție ?!
    *Omul din oglinda*

    Cind obtii ce-ti doresti in stradaniile tale,

    si lumea te face rege pentru o zi;

    Du-te la oglinda si uita-te la tine,

    si vezi ce are de spus acel om.

    Caci nu judecata tatalui, mamei sau sotiei

    e cea pe care trebuie s-o treci;

    Verdictul ce conteaza cel mai mult in viata ta

    e al celui ce te priveste din oglinda.

    Unii ar putea sa te creada un tip deschis

    si sa-ti spuna ca esti un tip minunat;

    Dar barbatul din oglinda iti va spune ca esti

    un pierde-vara daca nu-l poti privi in ochi.

    El e cel pe care trebuie sa-l multumesti
    si sa nu-ti pese de rest

    pentru ca el va fi cu tine pina la capat;

    Si ai trecut deja cel mai greu test

    daca omul din oglinda e prietenul tau.
    Poti sa prostesti intreaga lume de-a lungul timpului

    si sa primesti laude

    Dar lacrimi si suferinta iti vor fi raspata in cele din urma …

    de l-ai inselat pe cel din oglinda!

    *The Man In The Glass (Dale Wimbrow, 1895-1954)*

  6. Radu Humor said

    Tot niște intelectuali, unii dintre ei de primă mână se chinuie pe Certocrația să-l scoată pe Lenin ba curvar, ba poponar, uitând sau trecut cu ușurință peste alte grave decizii ale acestui bolnav criminal.

    Ce risipă de energie pentru a lămuri pentru posteritate înclinațiile bicisnice ale
    unuia dintre cei mai mari criminali ai lumii, ale cărui barbarii ideologice puse în practică cu ajutorul altora deloc mai breji ca el, le-am simțiț și noi românii.
    În schimb nici o vorbuliță despre originile acestui tăiat imprejur, care explică multe din apucăturile ce i se atribuie și altele rămase în umbră aici și duse cu el în Iadul de dincolo, după ce încercase ca orice descreierat decalotat să-l instaureze aici pe pământ :mrgreen:
    Sau poate or fi și comentarii de acest fel, care-i vor ține însă de urât la spam acestuia al meu, din marea grijă a tudoranului de a nu călca pe becul CP !
    Un artist care n-are curajul să abordeze decat, sau nici după moartea unor asemenea bestii unele subiecte, de frica unora care-l plătesc sau acceptă doar pe jumătate ( cea care le convine lor) adevărurile, rămâne la nivelul „stimei” pe care o are după moarte și unul ca Lenin, Stalin sau Hitler 🙄

  7. Radu Humor said

    Mircea Vasilescu
    un alt intelectual ce-l pupă pe MRU uitând să-i dea jos pamperșii

    Cred unii că noi n-am văzut în viața noastră cum arată un intelectual și mai ales ce face și cum gândește el de regulă înainte de a face ceva !
    Ghinionul lor e că cine are intelectuali pe-aproape (familie, prieteni, cunoscuți, subalterni sau șefi) știe să distingă kitchul de valoare, chiar și atunci când îl observă în spatele unor funcții politice sau de altă natură.
    Insistența cu care unii vor să ne demonstreze că sunt culți în cap, nu face decât să grăbească observarea imposturii ascunsă sub avalanșa de vorbe atent studiate și cumpănite pentru a mima orgasmul intelectual 🙄

  8. d'Artagnan said

    Eu termin treaba cu intelectualii…
    Am să postez un articol al lui Vladimir Tismăneanu pentru a da ocazia celor vigilenți să mă deconspire ca fiind un nenorocit de băsist.

    ” Retorica urii şi sindromul PSM

    În revista “22″, Andrei Cornea discuta, calm, pertinent şi la obiect, atacurile împotriva intelectualilor publici catalogaţi ca fiind “anexaţi” puterii. Fantasmati drept un nucleu perfect omogen, controlat perfect de preşedintele ţării, denigraţi drept servitori umili ai acestuia, aceşti intelectuali sunt supuşi unui continuu exerciţiu de ceea ce se numeşte atac ad hominem . Scopul este lichidarea lor în efigie, intimidarea, amuţirea definitivă.

    Noţiunea însăşi de “putere”, arata distinsul cărturar, este, în acest context, un semnificant fără semnificat. Putem vorbi de guvernământ, dar “puterea” este o noţiune mult prea largă şi prea aproximativă pentru a însemna ceva limpede în condiţiile acestor polemici. Şi totuşi, suntem anunţaţi în chip rău-prevestitor, ca un număr de intelectuali s-au “mercenarizat”. Tonul l-a dat, acum câţiva ani, fostul preşedinte Emil Constantinescu care i-a acuzat pe intelectualii nedispuşi să participe la campaniile voiculesciene împotriva lui Traian Băsescu că ar avea “suflete de sclavi”. Are el, desigur, suflet de erou…

    Nu se şopteşte o vorbă despre rinocerizarea, adică vadimizarea, atâtor jurnalişti, despre lamentabilul declin al standardelor de civilitate din discursul public, despre faptul că ne întâlnim cu o îngrijorătoare frecvența cu derapaje penibile ale comportamentului decent chiar în rândul clasei politice. Faptul că deputați PSD ajung să utilizeze cu impunitate discursul urii este un indicator al unei situaţii departe de a fi normală. Să-l ameninţi pe primul ministru cu soarta lui Aldo Moro este mai grav decât o alunecare de discurs, tine de zona morbidităţii şi a grotescului.

    De prin 2006, deci din momentul declanşării acţiunilor de condamnare a dictaturii comuniste, cei care au susţinut acest demers demistificator, terapeutic şi regenerator au fost în chip continuu demonizaţi. S-a născut formula stigmatizanta “intelectualii lui Băsescu”, augmentata şi pigmentata apoi de contribuţii pamfletare care vorbeau şi continuă să vorbească despre “sinecurişti”, “camarilioti”, “pupini” şi câte altele. Printre cei calomniaţi fără încetare se numără, în primul rând, oameni precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, H.-R. Patapievici, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieş, Teodor Baconsky, Mihai Răzvan Ungureanu, Sever Voinescu, Traian Ungureanu, Cătălin Avrămescu, Mihail Neamţu, Sebastian Lazaroiu, Andrei Cornea şi subsemnatul. N-au scăpat de fulgerele noilor procurori nici Tom Gallagher, Cristian Preda, Dragoş Paul Aligica, Monica Macovei, Ioan Stanomir, Dan Tăpălaga, Adrian Cioflanca, Sorin Ioniţă, Cristian Patrasconiu, Andreea Pora, Rodica Palade, Mircea Marian, Brânduşa Armanca ori Cristian Câmpeanu. Nu mai vorbesc de insinuările imunde la adresa GDS şi a revistei “22″. Se scriu rechizitorii inflamate împotriva “Evenimentului Zilei”, sunt denunţaţi cei care publică aici drept “lachei”, “valeţi” etc

    Faptul că din raţiuni ce-ar merita explorate şi deconstruite în detaliu, acest război împotriva intelectualilor este purtat nu doar de cei numiţi de Cristian Ghinea, pe drept cuvânt, cyberfascisti, ci şi de alţi intelectuali, între care unii cândva onorabili, este de natură să te facă să reflectezi la festele pe carele pot juca vanitatea exacerbată, autocentrarea narcisista şi ranchiuna îndelung cultivată. În unele cazuri, putem chiar identifica ceea ce sunt ispitit să numesc, inspirat de o conversaţie cu un prieten de idei, sindromul PSM (nu Partidul Socialist al Muncii, ci Prematură Senilitate Malignă).”

    • arcaluigoe said

      @nenorocit basist la spartul târgului – Foarte dragut articolul postat. Ceea ce ni se pare noua extrem de grav nu este faptul ca asemenea lucruri nu sunt intelese (sanchi) de catre Ponta, Antonescu si eventual de catre epavele Nastase – Iliescu, (fiind si bascaliate de respectivii) ci ca nu sunt intelese de fel de catre pamfletarii in genul lui Tudoran. In aceste momente de cumpana pentru natzie si tzarisoara plangem (se zguduie camasa pe noi, desi suntem in maieu, practicand maieutica) avand convingerea ca Victor Ponta intelege politica, lumea si Universul in general, mult mai clar decat poetul Dorin Tudoran. Ceea ce este, trebuie sa recunoastem, un lucru extrem de trist. De unde si proliferarea extremistilor. Probabil.

  9. Radu Humor said

    Mda ! Toată floarea cea vestită și rău veștejită a a comportamentului impus, de sus, de la un nivel ce depășește din păcate granițele țărișoarei nostre .
    De altfel, mai mult de jumătate din cei amintiți, eu le-aș spune chiar de pe acum, de tristă amintire, se dovedesc a face dreapta-mprejur, după ce au făcut stanga-mprejur sau alte tăieturi de acest gen, doar spre a fi pe placul puterii și a-și păstra sau dobândi o serie de privilegii, mai toate din bani publici 😉 .
    Potopiți de o ură ceva mai rafinată, decât a celor mulți care nu mai pot răbda în tăcere și mai scapă câte-o sudalmă în care-l invită pe cel cei stăpânește să-i mai ia de pe capul nostru ( binecunoscutul „lua-v-ar dracu, să vă ia !” ), sau să filosofeze ca Ponta pe marginea vechii dileme conform căreia dacă nu-i împuști tu, te omoară ei pe tine, e drept că mai lent și mult mai inventiv, dar mai ales că o asemenea întâmplare n-ar avea decât darul de a-i victimiza, așa cum au început deja s-o facă in cor, plângând unii de mila altora, dar nimeni de-a noastră, condamnați la moarte ( unii chiar executați, prin frig și înfometare :mrgreen:), fără nici un fel de declarație 😉
    Pe de altă parte se observă ura ce razbate din expresii ca „cyberfasciști ” ( ca să nu mai vorbesc de insultele lui Patapievici!), sau din nou inventatul PSM (prematură senilitate malignă) insultă mizerabilă adusă celor care au curajul de a le pune oglinda în față spre a-si vedea chipurile distruse de ură împotriva celor în mijlocul cărora trăiesc, sprijinindu-i fără nici o jenă pe cei care-i belesc ( măcar așa!) de vii , prin măsuri de o austeritate criminală, ajungând din nou românii „săraci în țară bogată „, dar din toate părțile furată de o clică de pungași ce-și zic negustori !
    Chiar de țări !
    Nu știu de ce atunci când Băsescu anunța victorios ca ne-a ciuruit, sau trageri în țeapă prin piețe publice, corectpuliticii ăștia rânjeau din spatele lui mai bucuroși ca oricând, iar acum le tremură izmenele de frică și gușile de indignare ?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: