(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for mai 2012

Infernul sunt ceilalti. Oare?

Posted by Arca lui Goe pe mai 30, 2012

12 mai 2012 – spre noapte…

Infernul sunt ceilalti?

Dacă DA, atunci acest enunţ ultra-uzat este, în fapt, o promisiune foarte optimistă. Extrem de optimistă şi plina de (orice) speranţe, care nu (mai) trebuie(sc), aşadar, lăsate (la vatră). Infernul fiind ceilalti asta înseamnă (dintr-o ochire) că infernul este evitabil şi că aurele sale de ineluctabil şi inexorabil sunt false. „Ceilalti”, infernalii, pot fi evitaţi, prin retragere în solitudine bunaoara, sau prin ignorare ori, măcar, prin segregare. Moderîndu-i, cenzurîndu-i şi marginalizîndu-i pe cei diabolici, trimiţîndu-i într-un orizont de aşteptare îndepărtat ori lăsîndu-i în plata Domnului, teoretic, oricine şi-ar putea construi astfel, în mod simplu şi elegant un auto-paradis. Singurătatea e paradisul !!! Cu exceptia, nu-i asa?, a cazurilor in care „infernul sunt ceilalţi” prin absenţa lor (doar ca eu nu am timp acuma sa discut „pe cazuri” şi presupun ca nici tu).

In al doilea rând că abilitatea celorlalţi de a fi infern denotă, sub aspect potenţial, alternativa contrară. Cine poate sa fie infern poate şi sa nu fie (infern). A fi sau a nu fi. Enuntarea unui „adevar” denota fragilitatea existenţială şi consistenţială a acelui „adevar”. Lucrurile care sunt categorice, evidente şi imuabile nu sunt enunaţate (şi nici enunţabile). Doar cele ambigue, slabe, cvasi-inconsistente, care denotă relaţii pasagere sau vagi intre diverse segmente ale infernalei realităţi, au nevoie sa fie descoperite ori inventate, enunţate şi demonstrate sau dovedite (eventual printr-un numar infinit-sau-artistic de exemple; ah rolul artistului) înainte de a fi mai apoi des-fiinţate. „Infernul sunt ceilalţi” inseamna, până la urmă, nu doar că Paradisul există (aoleu) ci că, in egala măsura „Paradisul sunt ceilalţi” (ceea ce ar putea fi perfect plauzibil atata vreme cât între termenii „infernul” şi „ceilalţi” persista o discontinuitate evidentă marcată printr-un termen net diferit de fiecare dintre ei şi anume „sunt” interschimbabil oricum cu inversul său: „nu sunt„).

Ah! Dar ne-am luat cu vorba lansîndu-ne in speculaţii facile, bune cel mult ca preambul pentru o eventuala demonstratie prin reducere la absurd. Dar cine mai are vreme pentru demonstratii? Tu nu, eu nu. Asadar să trecem rapid la o concluzie sumară: Infernul NU sunt ceilalţi. Infernul sau Paradisul este fiecare dintre noi. Fiecare pentru sine îsi poate instrumenta Infernul şi/sau Paradisul folosindu-se de „ceilalti”, unealta cea mai la îndemana (dar nu unica) pentru astfel de construcţii simbolice. Sărmalul Sartre. Câţi dintre cei care fac abuz de acest enunţ ultra-uzat, prin care ni se cere imperios să înţelegem că „Infernul sunt TOTI ceilalti”, au idee de unde vine el ce a vrut sa spuna „prostul” Sartre (să nu-mi spui tu ca nu ştiai ca Sartre a fost un prost) prin acest atat de sonor clişeu de altă data?

In ne-ne-buneasca mea primă tinereţe, marcată de dorinţe, capitale toate, inclusiv de dorinţa de a fi original (dorinţă satisfacută adesea prin imitarea celor autentifcaţi ca fiind originali) am fost pus in postura de a-mi gasi un motto, pentru a nu fi mai prejos decât „Rebelul” (fratele meu mai mare). Exasperat de faptul că-i tot inspectam camera in absenţa sa, „imprumutând” fel de fel de cărţi (declarate) nepotrivite cu juvenila mea vârsta (dacă nu cumva din motive cu totul şi cu totul straine de persoana mea), fratele meu mai mare si-a lipit pe uşa, cu litere de-o şchioapă următorul text:

Infern

Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate!

Dupa săptamani de frământare mi-a căzut in mână o mică piesă de teatru: „Cu usile închise” de J.P. Sartre. Acolo mi-am gasit motto-ul. Plin de originalitate macră mi-am lipit si eu pe usa, tot cu litere de-o şchioapă urmatorul text:

Paradis

Infernul sunt ceilalti!

(rămânînd practic în asentimentul lui J.P. Sartre, întelegînd prin „ceilalţi” nu chiar „toţi ceilalţi” ci doar „unii anume”). „Rebelul” s-a amuzat de originalitatea mea şi a aduagat sub citat (cu un marker imposibil de sters) doar atat: de J.P. Belmondo.

Desigur ca generoasa generalizare, neintentionata initial de catre prostul Sartre n-a fost negata cu vehementa necesara de catre acesta (desi a fost capabil sa refuze un premiu Nobel doar pentru a fi consecvent ideii ca un scriitor nu trebuie să se lase transformat intr-o institutie; ar trebui?), aşa încât a ajuns să-i fie acreditată, printre alte teze, teza „demonstrată” artistic in „Cu uşile inchise” – cum că infernul sunt ceilalti oameni, asa in general. Infernal enunţ. Si fals. Si vai majoritatea l-au luat de bun si au re/actionat in consecinta. Tu ce-ţi mai amintesti, pe sarite, din „Cu uşile inchise” şi din tâlcurile ei, azi atât de transparente, translucide altă dată?

a) Piesa pune fata in fata trei (!) oameni-morţi, osânditi pe vesnicie (???!!!) să se suporte unul pe celalalat în… infern. La început ei nu renunta la rolurile sociale şi mimeaza amabilitatea şi convenţionalismul, dar, treptat, maştile cad şi ei işi arată adevaratele feţe, cele diabolice, adică umane. Cei trei sunt Garcin, ofiter (islamist) din armata Franceza, proaspat împuşcat, Ines, o tânară (evreica ateistă) lesbiana convinsa, şi Estelle, femeia (crestină) care nu poate exista fara oglinda. Cei trei se dezumanizeaza treptat, personajele se mănâncă încet unul pe altul, vor sa se ucida din nou, nu pot accepta faptul ca au murit deja, se agata înca de existenta lor pământeana, deoarece e greu (nu-i aşa?) să laşi totul in urmă şi să nu mai însemni nimic pentru nimeni.

b) Interesant este ca in viaţa lor de dupa moarte, cele trei personaje au inca acces la evenimentele care continua sa se petreaca pe Pamant dar numai in masura in care sunt ei inşişi prezenti afectiv, in minţile şi în conversaţiile celor încă in viaţa de dinainte de moarte. Cât timp sunt pomeniţi şi cât timp cineva îi are în minte, „eroii” sartrieni pot vedea şi auzi ce se intampla în locurile înca populate (si) de amintirea lor. Pe măsură însă ce ei cad în uitare, imaginea se înceţoşează, sunetul devine neclar si nesigur… pierzînd în cele din urma contactul cu lumea sau ce va fi fiind aceea… daca o fi fost fiind, ceva.

c) Avand conştiintele încarcate de păcate grele săvârşite în vieţile anterioare, eroii sartrieni se aşteaptă să fie azvarliţi in infern şi se mira ca niciun supliciu anume nu le este aplicat, trezindu-se dintru inceput intr-un spatiu si intr-un anturaj mai degraba neutre (neavînd valenţe nici paradisiace, nici infernale per se), in care sunt închişi in deplina liberate. O libertate socială. In acest spaţiu fără moderatori, eroii sartrieni ar putea teoretic sa construiască în egală măsură şi infernul şi paradisul. Practic si inexorabil însă (prin programare genetica în directia entropiei universale) ei construiesc (exclusiv) infernul (răul cel mai mic), in mod liber si liber consimtit, printr-un admirabil efort in echipa, fiecare fiind, pe rând, oglindă şi călău al celuilalt. Concluzia ca „Infernul sunt ceilalti” ar fi trebuit să rămană nexprimata în piesa, urmând să fie transmisa indirect (si irepresibil) publicului, care sa fie astfel forţat să o exprime şi să şi-o asume. Slab de înger, Sartre-spectatorul (spectatorul lumii si deci al lui însuşi) nu s-a putut abţine şi şi-a însuşit-o, plasând-o, fără nicio abilitate, printre replicile musulmanului Garcin, vrajit el insuşi de „sonoritatea” ei, intuind ca-i va aduce faima. Si cine sa fie în stare să refuze zborul pe aripile faimei? Nimeni. Mai degrabă se refuza un Nobel.

Dar care sa fie oare dimensiunea spirituală a acestui text în care omul este văzut (vai, vai, vai) ca sumă a faptelor sale şi nimic altceva? In final uşa infernului se deschide singura, si o lumina (divină) inundă scena, iar actorii privesc către ea, fiecare cu altă expresie, fără să se clintească. La urma urmei oricare ar fi cercul infernal în care trăiesc, oamenii sunt liberi să-l spargă. Şi dacă oamenii nu-l sparg, sunt încă şi mai liberi dacă rămân în el. Sau altfel spus între libertatea alegerii şi mântuirea în urma asumării păcatului… Stabilirea valoarii de adevar a enunţului „Infernul sunt ceilalţi” este o falsa problema. Enunţul sună bine dar formularea este profund gresita, ca orice adevar artistic. In fond nu există şi Infern şi Paradis. Nu exista decat un singur loc (numeste-l !). Restul este o simplă problemă de atitudine.

Dar până la urmă tot m-am luat cu vorba şi am deviat de la subiect. Uite ce mai poliloghie a iesit, fără nicio noimă. In fapt eu voiam să-ţi povestesc si/sau sa-ti recomand un film pe care l-am re/vazut recent şi care oferă o soluţie interesantă a problemei infernului întrupat de catre celălalt. Ca si in piesa lui Sartre, ca si în rea-litate, si in acea pelicula se sugereaza ca pentru un infern de calitate este nevoie de trei personaje, doua fiind prea puţin pentru a consolida o asemenea institutie. Paradisul e în doi. Infernul în trei. Sfântul Trei. O să ţi-l povestesc mâine. Mâine-le meu care pentru tine va fi ieri… Un viitor pre-stabilit de care inca habar nu ai. Un viitor pe care însa poti incerca sa-l ghicesti asa cum incerc si eu clarvazatorul:

  • Bayern Munchen câstiga Cupa Campionilor invingand pe Chelsea Londra cu 1 – 0 printr-un gol marcat de Mario Gomez (spre ciuda unora care se pricep la fotbal cum ma pricep eu la literatura).
  • CFR Cluj câstiga Campionatul Romaniei.
  • Lucian Bute îl snopeşte in bataie pe Carl Froch la el acasa.
  • Romania se face de râs la euroviziune.
  • Grecia se face de râs la euro-viziune si pleaca acasa. Euro rezista.
  • Portugalia câstiga Campionatul European la fotbal.
  • Romania nu castiga nicio medalie de aur la Olimpiada de vara.
  • Basescu moare de moarte buna.

* * *

Oare ce audio-vizibilitate voi avea peste o saptamana, o luna, un an, spre aceste locuri  cu care azi, 12 mai 2012, sunt in contact secret?

Posted in Arcaluigoeologie | 15 Comments »

Sondaj de înălţare

Posted by Arca lui Goe pe mai 24, 2012

17 mai 2012 – Acest sondaj de inaltare era programat de multa vreme pentru azi, doar ca era prevazut cu 12 poze. O adaug azi pe cea de-a-XIII-a. Ca sa fie mai palitant. Votati, votati, votati. Hristos s-a inaltat!

Indiciu: Dezlegarea este programata la o alta zi mare, aniversara. Dar, curios, nu mai sunt curios.

Posted in Arcaluigoeologie | 22 Comments »

Show must go off

Posted by Arca lui Goe pe mai 21, 2012


22 Nov. 1963 – ziua in care John F. Kennedy le-a stricat petrecerile lui C.S. Lewis si Aldous Huxley, doi neinspirati scriitori care au lasat politicul sa interfereze cu literatura. Oameni fara ambitz.

17 Mai 2012 – Despre trecut din viitor

Daca acest text apare (va aparea / a aparut !?) inseamna ca n-am inviat. Inseamna ca ne-am organizat bine. Moartea. Eficient. Daca totul chiar va fi de-curs bine, azi il vor ingroapa pe Dl.Goe. Imi pare rau ca nu va pot oferi poze de la respectiva petrecere. E amuzant totusi daca stai sa te gandesti ca niciunul dintre invitati nu va sti ca asista la inmormantarea d-lui Goe ( n: _ _ – _ _ – 19 _ _  – d: 18 – 05 – 2012 ). Unii dintre invitati (cei norocosi) vor afla totusi alt-cândva. La o data bine planificata.

Asa… Si acum sa ne organizam, un pic, (si) viata. Dupa moarte. Viata de dupa moarte. Mai intai. Si de. Mai apoi. Viata, asa… in general, cea trecuta, cea incheiata, cea destinata, in mare. Sal. V-ar. Cea de dinainte de moarte. Compusa din mai multe vieti. Din ochi. Din urechi. Din tactil, olfactiv, gustativ si…. inca ceva. Ce? Va…

Cu ajutorul wordpress viata continua dupa moarte. Bine-merci. La fel ca si viata ta. De blogger. Ori de comentator. Am programat din vreme niste articole. Un numar finit de articole. Nu se stie cate (nu le-am numarat). Exact precum numarul articolelor sau comentariilor pe care le vei publica si tu. Or sa apara din cand in cand, ca din neant (neantul d-lui Goe) pe Arca. Ancore din viitor spre trecut. Ne-om achita astfel, de datorii si de promisiuni. Vom fi si facand / facut altele. Pe care le-am facut. deja. Dar care nu se stiu. Caci despre anumite lucruri din trecut nu putem afla decat in viitor. Este cazul tau. Asadar vei afla. Daca vei trai.

Spre finalul vietii de apoi, dintr-un viitor indeterminabil, vom oferi vocea d-lui Goe. Printr-un link spre un fisier postat deja pe Youtube, mentionat intr-un articol wordpress programat deja (cu anticipare) sa apara undeva, la o data din viitor. Cândva. Apoi, nelamuritilor li se va oferi imaginea fotografica a d-lui Goe la maturitate. Alt link. Alta distractie. In cele din urma va fi fiind postat un film si parola de administrator al Arcei lui Goe. Textul acelui ultim post este foarte scurt:

Cititorule intamplat, parola de administrare a blogului pe care tocmai il vizitezi este: _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Cel care intra va primul in posesia ei, insusindu-si-o, va avea acces la paginile si articolele private postate pe Arca lui Goe si la alte cateva detalii interesante. Dar sa nu ne (mai) intindem la vorba. Nu mai avem, cititorule, iluzia vorbelor nelimitate. Asa ca tine. Trebuie sa le-gumim. Sa le impartim in paragrafe si sa le planificam. Sa le strecuram printre articolele planificate deja. Ca si intamplate. Intamplate deja. Ca si cele pe care le vei scrie tu. Daca nu cumva vei muri pe nepregatite, lasandu-ti posteritatea dezorganizata. Ceea ce noi, morti de-acuma de aproape trei zile, nu ti-o dorim. Iti dorim la multi ani! Indiferent cum te cheama. Cum te striga. Constantin si Elena. Sau Florea. Pana sa vina viitorul posterior in calendarul wordpress te vom trimite in trecut. In trecutul de exact acum un an, iubire bibelou de portelan. Se intampla iarasi. Se va tot intampla:

Azi sfarsitul lumii si altele. Nimic iminent.

Posted in Arcaluigoeologie | 35 Comments »

Prima zi de dupa

Posted by Arca lui Goe pe mai 19, 2012

18 Mai 2012 – Prevazut sa apara pe 19 Mai 2012 – Prima zi dupa…

Posted in Arcaluigoeologie | 12 Comments »

Punct si punctuatie

Posted by Arca lui Goe pe mai 18, 2012

Avem o veste nesperat de trista. Domnul Goe nu mai e. Domn, in sens peiorativ. Dumnealui s-a sinucis. La modul fizic. Putem insa sa va transmitem sa stati. Linistiti intrucat! Nu s-a sinucis. Din dragoste. Nici din disperare. Si nici. Răpus de re-muscări. S-a sinucis. Ci. Pur si simplu. De plictiseala. L-am gasit lungit pe jos. Cat era de lat! In curtea redactiei-mirosea. A coca-cola si amigdale amare. Pe cer cadea un mig. Pe dale era desenat un A mare. Cu cario ca o bi-ci cletă fara pe-dale. Fără miţă. L-am bruscat degeaba. Era mort. Si o sageata in drept. Ată către masa de ping. Pong. Albastra. Ca zgura. Ga zeta. Asezata sub dud. Pe masa au fost gasite doua coco-loaze de hârtie. La nord muschi. Facute ghem. Fiecare sub cate o paleta. Doua pale. Te ping-pong. Fusesera pierdute in-vin-se… Ca sa nu le ia. Vantul batea tare. La masina de scris. Afla Adevarul. Litera a XIII-a din alfabet era. M. Defecta. Pe primul ghem zaceau numele celor 13 asasini in ordine alfabetica. Primele 7 nume erau. Taiate. Cu rosu. Celelalte 6 nume nu. Erau. Urmate de in-semnul intrebarii? Pe celalalt coco-los erau doua coloane corintice de inter-text. Pe prima coloana scria. Cu o mana tremuranda un mesaj intitulat. In atentia celor 13 asasini neatenti. Celor 13 asasini in serie care ucid persoane la intamplare. Si apoi vin in vizita pe. Arca lui Goe sa vada daca mai scrie le spun. Nu. Mai omorati? Nu. Ma predau! Ca n-are. Rost. 13 in serie nu iau. Prizonieri. La rost. M-am plictisit. Ma sinucid. Asadar nu-mai poftiti. Pe aici va fi. Liniste! Va rog. Domnul Goe nu. S-a nascut. Na! Murit. Ci numai s-a aflat in vizita pe Planeta de pamant. De la până la. Pe a doua coloana corintica de inter-text erau desenate in nestire coloane dorice. Ioanidice. Ga-ta.

Posted in Arcaluigoeologie | 23 Comments »

Ligia si legiunea re-petenţilor

Posted by Arca lui Goe pe mai 16, 2012

Intr-o scoala dintr-un oras de la tara doi elevi de 14 ani (fiecare) s-au batut in clasa. Imediat dupa ora de religie. Unul dintre ei a murit. Evenimentul a devenit o stire de ziar. Dezbaterea purtata de poporul roman in subsolul articolului a alunecat intr-o discutie polemica despre rolul si ne/necesitatea orelor de religie in scoala. Am retinut un comentariu cu caracter de mica publicitate:

16 mai, 14:08. Stareta Elena Gatlan:

Vând popa gonflabil care ejaculeaza mir. Are multiple îmbunatatiri printre care pot aminti:
– cadelnita cu sistem de climatizare bizonic;
– sutana tip Batman;
– icoana plangacioasa facatoare de minciuni;
– pantofi negri cu toc înalt marca „Oblio Fashion”;
– cristelnita din otel inoxidabil inscriptionata cu versetul biblic „Lasati bistarii sa vina la mine”;
– pistol de plastic cu rezervor pentru mir;
– include rezerve de lumânari imprimate cu textul „Eu pup poala popii, popa pupa poala mea” si 10 jointuri cu busuioc;
– are memorie cu cele mai importante slujbe ale anului preinstalate;
– râgâie a mici cu aghiasma;
– pârtâie cu sfinte miresme de tamaie si smirna;
– le bulaneste pe enoriasele aratoase.
Are certificat de conformitate eliberat de cuviosul Gaozarie Alcoolisteanul de la manastirea Trotilati.
Pentru alte eventuale detalii, puteti apela numarul de telefon 0722.BOR.del sau puteti trimite un mail la adresa mantuire@patrafir.com

Noi consideram ca limbile straine si religia ar trebui sa fie materii obligatorii in scoala, carora sa li se aloce mai multe ore pe saptamana si sa fie studiate din mai multe perspective. Ca sa nu existe probleme de deontologie si corectitudine politica limbile straine si religiile studiate ar trebui sa fie la alegerea parintilor, pana in clasa a-VIII-a, iar apoi alegerea sa fie facuta  prin vot egal al parintilor si copiilor (cu majoritate simpla si tragere la sorti in caz de balotaj). Se vor constitui clase de studiu pe baza optiunilor individuale: crestinism ortodox, greco-catolicism, mahomedanism, budism, animism, mozaicism, planetouism, shamanism etc. Cei care nu opteaza pentru nicio religie vor fi inclusi automat in clasa de ateism stiintific care trebuie sa fie una dintre optiuni, prezenta in fiecare scoala. In mod analog se va proceda cu limbile straine. Cei care nu opteaza pentru niciuna dintre limbile straine de circulatie internationala vor fi inclusi automat la clasa de esperanto. Tziganii de ex.

Este oare democratic ca oamenii sa fie fortati sa accepte sacrificii in favoarea umanitatii? Orice sacrificii (?)

Copiii din orfelinate au si ei nume de familie?

Posted in Intrebari la care Goe nu primi raspuns! | Etichetat: , , , , , | 25 Comments »

Pe când?

Posted by Arca lui Goe pe mai 12, 2012

UPDATE:

Adevarul este ca, printre foarte multe alte teme, banalizate deja, prin discutii serioase purtate de filosofi si bloggeri in ultimii 4500 de ani, printre „preocuparile noastre” se numara la mare cinste si acestea doua: (a) problema controlului natalitatii si (b) problema eutanasierii asistate. Ne propusesem de multa vreme sa le facem de ras propunandu-le ca teme de discutie in dezbateri aprioric ratate. Iata ca le amintim acum, asa ca putem trece mai departe, la o alta tema importanta care se poate preta foarte bine la ratare pe „un blog”, aceea a modelelor in viata. Il are oare cineva pe Osho ca model? Are toata lumea un model pe care-l poate nominaliza imediat? Poate ca nu. Dar acest model exista, chiar daca nu ne dam seama in mod constient cine este. Studii recente au artat ca exista o corelatie numerologica foarte puternica intre preferintele noastre pentru anumite numere si modelele umane pe care le avem. Parcurgand (in 10 secunde) algoritmul am aflat ca modelul meu in viata este Marie Curie. Al tau care este? Pentru a afla nu aveti altceva decat de urmat in 10 secunde algoritmul de mai jos care s-a dovedid incredibil de exact:

1) Alege numarul tau favorit intre 1 si 8
2) Inmulteste numarul ales cu 3
3) La rezultatul obtinut adauga 3
4) Inmulteste din nou cu 3
5) Daca numarul obtinut este format din 2 cifre aduna aceste cifre intre ele (de exemplu daca ai btinut 42 – aduna 4 + 2 = 6)

Afla care este adevaratul tau model in viata vizitatnd pagina de AICI

Update:

Tribunalul de Nebuni si Lunga Vara Fierbinte

Posted in Arcaluigoeologie | 4 Comments »

O-magiu o-da demo-cratiei (II)

Posted by Arca lui Goe pe mai 11, 2012

1. Un muzeu din New York doreste sa achizitioneze o statuie despre care se presupune ca ar proveni din spatiul Greciei antice (anul 600 b.c.). Pentru luni de zile specialisti atestati o supun unor teste si analize combinate (interdisciplinare) pentru a-i proba autenticitatea. In final statuia este declarata autentica, iar muzeul plateste 10 milioane de dolari pentru statuie. Inainte de a fi disponibila publicului larg stauia (mandria muzeului) este prezentata unor vizitatori privilegiati care provin din lumea artelor si muzeelor. Pe baza primei impresii cativa dintre ei isi exprima serioase rezerve in ceea ce priveste autenticitatea ei. Desi nu pot spune ce anume ii face sa creada asta, insistenta cu care isi exprima indoiala duce la comandarea unor noi seturi de teste si investigatii care dovedesc faptul ca statuia este un fals.

2. Un grup de specialisti in psihologie si sociologie descoprea ca pe baza analizei unor filme care se rezuma la câte circa 15 minute, pe care sunt inregistrate conversatii oarecare ale unor cupluri normale, se pot face predictii, reusite cu o precizie de peste 95%, prin care se anticipeaza care dintre cuplurile studiate astfel vor mai fi impreuna si care vor fi divortate peste 15 ani.

3. Unui numar semnificativ de studenti, proaspat inscrisi la o universitate li se prezinta pe esantioane filmate (unele de 15 minute, altele de 5 minute, altele de doar 2 minute si fara sonor) diferiti profesori care sunt la catedra si predau. Li se cere studentilor ca pe baza fimelor vizionate sa completeze niste chestionare, utilizate de obicei la sfarsitul anului universitar, pe baza carora studentii apreciaza, sub diferite aspecte, activitatea profesorilor lor. In mod surprinzator rezultatele obtinute astfel nu se deosebesc cu nimic de cele rezultate prin analiza chestionarelor completate de alte grupuri de studenti dupa un an de frecventare a cursurilor, seminariilor si examenelor cu acei profesori.

4. Francis Galton organizeaza o tombola la un targ de vite. Participantilor li se cere sa evalueze din priviri greutatea unui bou urmand ca cel care va fi cel mai aprroape de greutatea reala a acestuia sa primeasca un premiu. Francis Galton are surpriza sa constate ca rezultatul obtinut ca medie a tuturor valorilor avansate de catre participanti reflecta aproape cu precizie greutatea reala a animalului, fiind o apreciere mai exacta decat a oricui din grup, inclusiv decat oricare dintre estimarile separate efectuate de experti in bovine.

5. Pus in situatia de a cauta un submarin pierdut, intr-o arie circulara cu raza de 200 de km, un general are ideea sa solicite in mod independent mai multor feluri de specialisti sa calculeze cea mai probabila pozitie la care se poate afla submarinului esuat, pe baza datelor legate de ultima pozitie la care a fost localizat inainte de a se pierde legatura cu el, a curentilor maritimi in zona si a conditiilor meteorologice date. Rezultatele furnizate de catre specialisti in privinta pozitiei probabile difera semnificativ de la un expet la altul. Generalul are ideea de a calcula centrul de greutate al poligonlui format din pozitiile indicate de fiecare membru al grupului de experti. Submarinul este gasit foarte aproape de locatia calculata astfel.

6. Imediat dupa explozia navetei Challenger se inregistreaza la bursa o scadere a valorii actiunilor tuturor companiilor care sunt furnizori ai programului spatial. Totusi dupa cateva ore pretul actiunilor se stabilizeaza pentru toate companiile cu exceptia uneia singure dintre ele, in contextul in care pe niciun canal public nu se facuse nicio referire la vreo posibila cauza a accidentului. Abia a doua zi se fac anumite speculatii despre posibile cauze care indica ca posibil vinovat o cu totul alta companie decat cea ale carei actiuni, in mod misterios, cuntinua sa aiba probleme la bursa. Dupa o ancheta care a durat 6 luni o comisie stiintifica stabileste ca vinovatia apartine in mod exclusiv companiei ghicite de catre masa amorfa a investitorilor bursieri.

7. In lumea furnicilor nu exista o autoritate centrala. In acelasi timp fiecare dintre indivizi este complet stupid, totusi la nivelul grupului este procesata informatie intr-un mod care denota o inteligenta surprinzatoare.

Cazurile de mai sus ilustreaza existenta unor tipuri de inteligenta diferite fata aceea inteligenta analitica oglindita in IQ testabil al indivizilor si anume inteligenta intuitiva si inteligenta colectiva, care in multe circumstante se pot dovedi mai eficiente decat inteligenta traditionala (ca asa ne exprimam asa). Despre aceste genuri de inteligenta vorbesc doi autori a caror notorietate a crescut extraordinar de mult intr-un timp foarte scurt, dupa ce au publicat volomele din care au fost extrase exemplele prezentate mai sus. Este vorba despre:

Malcom Gladwell (nice name 🙂 ) – autor (printre altele) al volumului „BLINK” (The Power Of Thinking without Thinking), tradus in româneste sub titlul „(S)Clipirea – Puterea gândului negândit”

si despre

James Surowiecki – autor al volumului „The Wisdom of Crowds” (Why the Many Are Smarter Than the Few and How Collective Wisdom Shapes Business, Economies, Societies and Nations) publicat in 2004 si tradus la noi cu titlul Intelepciunea multimilor.

Despre Malcom Gladwell si despre Inteligenta Intuitiva (un subiect fascinant) speram sa mai vina vorba. Deocamdata ar fi de spus ca acesta este autor al mai multor carti care s-au bucurat de un succes la public mult peste asteptarile cele mai optimiste ale autorului. Ca urmare a simtit nevoia sa scrie o noua carte in care sa incerce sa(-si) explice felul in care s-a produs acest succes surprinzator. A rezultat o carte care a devenit in scurt timp bestseller, sporindu-i popularitatea pana pe Dâmbovita. (Cartea – Outliers: The Story of Success (2008) – a fost recenzata de Cristian Ghinea: AICI – in Dilema Veche )

Despre „Intelepciunea multimilor” a lui James Surowiecki ar fi multe de spus. Malcolm Gladwell, de ex., zice ca este:

…Uluitoare… Una dintre acele carti care-ti schimba radical perspectiva asupra lumii. Este o poveste de aventuri, un manifest si cea mai stralucita carte despre afaceri, societate si viata de zi cu zi pe care am citit-o pana acum. 

Consideram ca acest volum contine o multime de argumente valide ale faptului ca democratia electiva este un mod de guvernare mai eficient si mai practic decat altele si ca n-ar trebui sa ne ingrijoreze prea tare faptul ca majoritatea indivizilor care merg la vot si voteaza sunt idioti si/sau needucati, lipsiti de orice cultura politica, economica etc. In carte sunt prezentate conditiile in care inteligenta colectiva a unui grup larg, format din indivizi mediocri, este mai eficienta decat inteligenta unui numar mic de experti elitisti. In egala masura sunt prezentate limitele acestui fel de inteligenta si conditiile in care poate functiona defectuos sau chiar catastrofic. De fapt titlul cartii este o aluzie la o alta lucrare de succes despre psihologia turmei si nebunia gloatelor (Extraordinary Popular Delusions and the Madness of Crowds, publicata de catre scotianul Charles Mackay in secolul al-XIX-lea).

Inainte de alte posibile dezvoltarii ale subiectului ar fi de zis ca, prin lectura cartii, fiecare dintre chibitii experti in politica, cu blog sau fara, cu barca (majoritatea neavand lotca lor) sau fara, ori simpli gura-casca de colo pana colo, ar fi in castig daca s-ar lua mai putin in serios atunci cand isi expun teoriile infailibile (clamandu-si obiectivitatea, impartialitatea, onestitatea si ce-or mai avea, in cap) asteptand ceva mai senini rezultatele electorale pe care oricum nu le pot influenta deciziv prin zbaterile lor pline de re/sentiment si elanuri, acceptand ca acele alegeri vor rezolva corect (ca mai intotdeauna) ecuatia electorala a anului. 2012. Desigur insa ca aceasta recomandare nu-i poate viza in niciun fel pe agentii electorali (voluntari sau involuntari). Se stiu ei, ii stiu si altii. Nu va fi cazul sa ne facem Inima Rea pe tema asta. Are cine. Daca nu, nu si cerul instelat. Deasupra noastra.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 10 Comments »

O-magiu o-da demo-cratiei (I)

Posted by Arca lui Goe pe mai 10, 2012

Abilitatile intelectuale in exces pot dauna grav sanatatii, dupa cum s-a putut constata in cazul ilustrativ de simptomatic al batranului Will (William James Sidis) ori al mai junelui erudit MRU. Progresul tehnologic si social al speciei nu poate veni „de sus”, de la (niste) elite, oricat de inteligente si bineintentionate ar fi ele, cu atat mai abitir cu cat distantele (ca sunt mai multe) care le separa de „omul statistic” sunt exagerat de mari (fie din cauza ca elitele sunt „prea destepte” fie pentru ca omul statistic este „prea prost”). Omenirea este un organism prea social pentru a putea spera la ameliorari semnificative ale conditiei umane pe baza unor solutii propuse de catre o mâna (doua) de genii mari si corect (umanist) orientate.

Intr-una dintre emisiunile televizate, disparuta azi, (Destre cei Ne-Stiuti) care-i avea drept protagonisti pe Platon si Aristotel  (doi anonimi silitori carora li s-au asociat coicidental aceste nick-name-uri) era sus/tinuta o ipoteza (oarecum) contrara (adica vice/versa). In con/formitate cu aceasta ipo/teza maselor de anonimi le erau atribuite merite (uriase, exclusive) pentru men/tinerea si con/servarea lumii, in lupta surda, purtata cu tenacitate, dar fara glorie, pentru anihilarea fortelor distructive si a degradarii (entropice) care incearca constant sa erodeze edificiului umanitatii. Povara progresului si schimbarii era pusa pe seama elitelor, a inteligentilor, condamnati la notorietate si privatiuni in ceea ce priveste aspectele private ale vietii lor in/time invadata de „public”. Sa fie oarea (chiar) asa? De altfel, mai mult sau mai putin subversiv, ideea ca „aristocratia” e mai buna decat „democratia” a mai fost sus/tinuta de catre dilematicul Aristotel, si alta data, citandu-l cu inocenta pe un altul (vom cauta link-ul respectiv, azi pe bani).

Ca sa fim sinceri pana la capat cu prea-cinstitul cititor al Arcei lui Goe, ar mai trebui sa spunem ca nu ne preocupa prea tare cine cu ce e i/responsabil in mentinerea si ameliorarea edificiului umanitatii (aceasta fiind, pentru noi, o tema prea grea si care, prin urmare, nu poate aduce satisfactii pe masura efortului depus, raportul calitate/pret asadar facand-o nerentabila, in planul cincinal de divertismente al R.A.L.G.).  Pe noi ne-ar interesa sa discutam ce alte feluri de inteligenta (respectiv prostie) s-ar mai gasi in Univers (nu, nu este vorba despre extra-terestri) in afara de cea care, populandu-i pe William James Sidis si pe MRU, au condus la un intristator (d)efect. Vom incerca in episodul viitor sa pomenim si alte tipuri de inteligenta (prostie) care s-ar putea afla intr-o relatie ceva mai intima cu succesul (ratarea) decat cea exotica cu IQ in exces. Preambulul de azi este menit doar sa creeze un orizont de asteptare fertil in mintea prea-cinstitului cititor al Arcei lui Goe. Daca nu, nu.

UPDATE:

Articolul zilei (de 1 Mai)

* * * Exista Dumnezeu? Credinciosi versus atei – n.b. O falsa tema, intotdeauna de succes…

si

Articolul zilei (de 1 Aprilie)

* * * Adevarul Dublu. Ratacirile filosofiei.

Intrucat cele doua articole ezoterice nu sunt comentabile la originea lor originara de la sursa decat initiatilor capabili sa se autentifice ca apropitari de identitate virtuala si facand (noi) presupunerea rezonabila ca pe piata vor fi existand numerosi comentatori potentiali, neautentificabil, mentionam cele doua articole (si) aici pentru a da o sansa in plus celor care vor sa le clarifice de urgenta, prin comentariile lor. Daca nu, nu.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , | 5 Comments »

Cel mai deştept om din lume, cu un IQ de 300, a murit şomer

Posted by Arca lui Goe pe mai 9, 2012

William James Sidis este deţinătorul recordului de inteligenţă, cifrele arătând că a avut un IQ estimat între 250 şi 300.

Cel mai deştept om din lume, William James Sidis, şi-a arătat calităţile încă de când era mic copil. La un an şi jumătate citea deja publicaţia americană New York Times, la 8 ani ştia deja să vorbească opt limbi străine, iar la 16 ani era deja absolvent la Harvard, scrie Wikipedia.

Născut la 1 aprilie 1898, William James Sidis, a devenit un geniu cu ajutorul părinţilor, care s-au ocupat de studiile lui. Cu sprijinul familiei, dar şi cu ajutorul inteligenţei înnăscute a ajuns să aibă un IQ între 250 şi 300, în condiţiile în care, un om normal nu sare de 115.

În mod firesc, viaţa lui trebuia să strălucească. Ţinând cont de faptul că la nici 2 ani putea citi în engleză şi la 4 ani era deja capabil să scrie în franceză şi până la 8 ani şi-a însuşit deja opt limbi străine. Nu s-a oprit aici şi a ajuns să vorbească 40 de limbi, iar Universitatea Harvard pe care a absolvit-o cu brio se lăuda cu cel mai deştept copil de 16 ani.

Arestat şi internat într-un spital de boli psihice

Cariera şi viaţa lui au luat o turnură neaşteptată. După ce a fost profesor de matematică între 1915 şi 1919, William James Sidis a decis să renuţe la cariera academică. Bărbatul a fost şi arestat la o paradă socialistă, care s-a desfăşurat în Boston şi a fost condamnat la 18 luni de închisoare. A scăpat însă doar cu un an petrecut într-un sanatoriu.

La scurt timp a ajuns să lucreze cu maşini de calcul, job care era mult sub posibilităţile sale intelectuale. Viaţa lui nu a mai strălucit niciodată şi a ajuns să moară şomer în 1944, la vârsta de 46 de ani.

(Cel mai deştept om din lume, cu un IQ de 300, a murit şomer)

Ce ingredient de baza sa fi lipsit din reteta succesului ?

Posted in Arcaluigoeologie | 26 Comments »

Sa-ti fie rusine Dorin Tudoran!

Posted by Arca lui Goe pe mai 7, 2012

In umbra marelui turn al noului Babel vorbitorii au dificultati inimaginabile de „coagulare” printre miriadele de nevorbitori guralivi supra/pusi pe palavrageala (curata sau murdara) si supra/expusi publicului intr-o maniera extrem de democratica si economica (adica bazata pe resurse). Coerenta, logica si adecvarea (in raport cu realitatea) integrate organic in teme propuse spre reflectie, dezbatere si clarificare, avand ca finalitate intelegerea realitatii, premergatoare unor actiuni eficiente orientate spre progres durabil, sunt foarte departe de a fi suficiente in procesul comunicarii. Fiecare vorbitor oficializat se va trezi spontan inconjurat de cel putin 10 nevorbitori, plantati in zona sa de acoperire, care vor falsifica cu mare usurinta tema si ideile. In acest context al unei pseudo-libertati de exprimare si de informare, dez-exprimare si dez-informare, numai vorbitorii vicleni au sansa de a strabate spre urechile spectatorilor neutri si dezinteresati, strapungand pentru scurta vreme (pe baza efectului tunel) bariera de potential creata de zumzetul ana-podictic al necuvantatoarelor limbute.

Un astfel de vorbitor viclean si istet este un domn auto-intitulat foarte ilustrativ Lucid. Acesta a avut inspiratia sa devina proprietarul second-hand al unui blog numit in mod la fel de inspirat CERTOCRATIA. Da, ati auzit bine. Certocratia este blogul d-lui Lucid, iar blogul se invarte cuminte in jurul sau, orbitatnd in lumina sa, sporind-o. Aparent singur impotriva tuturor, sub atenta monitorizare a unui moderator (pe gratis, venit la pachet cu blogul, ca bonus) dl. Lucid isi expune articulat, cu clartiate, concizie, competenta si cu convingere ideile, toate de mare actualitatea, toate foarte corecte si coerente. Desigur ca acestea ar putea trece cu usurinta neobservate (in contextul noului Babel) daca bloggerul aflat in posesia de facto a blogului Certocratia nu ar  fi inconjurat de martori, atent selectati de catre moderatorul (pe gratis), care se grabesc sa-i valideze si sublinieze ideile, enervandu-se, agitandu-se, contrazicandu-l. Blogul Certocratia este un blog cu, despre si pentru dl. Lucid, un personaj fascinant care merita toata atentia si admiratia. Acest enunt denota o realitate banala, la indemana oricui ar frecventa blogul cu pricina (si noi va recomandam sa-l frecventati – AICI – de exemplu) asa ca n-am putea considera acest lucru ca fiind o stire in adevaratul sens al cuvantului. Prin urmare nici nu o dam ca stire ci ca introducere pentru adevarata stire.

Stirea se refera la moderatorul semi-profesionist al acelui blog, in persoana unui personaj care semneaza cu pseudonimul literar Dorin Tudoran. Sub acest pseudonim se ascunde un obscur scriitor sud-american, nascut in Peru (dar conceput in Assuncion – Paraguay, care si-a petrecut copilaria in Santiago de Cuba Libre). Destinul sau literar fiind condamnat la obscuritate, novelele sale fiind mereu amanate de catre evenimente politice si militare in concubinaj cu spiritul ba revolutionar, ba contra-revolutionar al vremurilor si locurilor, a trebuit in cele din urma sa se multumeasca cu un post de moderator pe blogul Certocratia. In aceasta calitate presteaza cu zel si fidelitate, moderand, cenzurand, temperand, estomnand intr-o aparenta armonie cu sine si cu gerunziile. Viata sa in catacommele Certocratiei nu este intotdeauna blanda. Cu timpul frustrarile si contradictiile neantagonice (in exces, mereu in exces) intre datoria de moderator (angajat – fara simbrie – luciditatii Lucidului) si constiinta sa fluida, s-au acumulat, alimentandu-i o stare obsesiva, populata cu fantasme si naluciri fantastice de care incearca, din cand in cand, sa se elibereze. Unde altundeva decat la locul de munca? Inventand e-mailuri secrete ori scrisori misterioase, ba din Australia, ba din Patagonia, profitand de dilatarea indefinita a timpul de 1 Aprilie, obscurul scriitor sud-amrican, profitand de bunavointa stapanului sau, dl. Lucid, isi strecoara, spre propria defulare, productiile-i literare (mici incercari artistice), ocolind practic posta redactiei, printre comentariile care vad lumina tiparului pe Certocratia, de regula in cel mai hodoronc-tronc mod cu putinta.

Obscurul scriitor, chiar daca sub aspect formal imbina stilul epistolar cu pamfletul si snoava, in continut ramane fidel SF-ului. De curand, cedand insistentelor unei foarte abile bufteleze (care-i cunoaste launtric ofurile, obsesiile si derapajele) ii acorda acesteia un interviu. Interviul ar putea aduce foarte bine cu interviul acordat de catre Nichita Stanescu lui Augusto Voa Pastos  (Eu, Supremul) daca n-ar fi nitel invers. Adica viceversa. Ei bine n-o sa vina sa credeti dar interviul se refera… la obsesia avuta in comun de catre obscurul scriitor sud-american si sinele sau interior efeminat pana la buftelizare, si care obsesie este omonima (de ce oare?) cu sponzorul de odinioara al Arcei, „Dl.Goe”. Ne avand unde altundeva sa-si publice opera si/sau sa se defuleze, moderatorul si-a fortat norocul, abatandu-se inca o data de la deontologia profesiei sale de credinta (moderatorismul), inserand interviul, total aiurea in tramvai, in chiar mijlocul dezbaterii sustinuta de catre dl. Lucid pe Certocratia. Paradoxal insa nimeni n-a recationat, musamalizandu-se astfel, in mod cat de cat elegant, gafa de proportii a neferictului moderator de 1 Aprilie. Interviul, animat in mod inefabil de un oniric supra-realist, ne-a fost semnalat de catre dl.Goe (el insusi in persoana) in spam, si poate fi vizionat AICI. Ca fapt divers mai precizam faptul ca obscurul scriitor isi are azi resedinta intr-un orasel din provincia Hidalgoe, in Mexic.

Posted in Arcaluigoeologie, Tramvaiul 16 | Etichetat: , , , | 13 Comments »

Despre Distante

Posted by Arca lui Goe pe mai 2, 2012

Update – Perspective (6):

Cat de mare este Universul:

Despre distante si proportii…

Scopul formal al acestei disertatii Despre Distante (fara nicio legatura cu albumul omonim al omivorului Alexandru Andries, convertit recent la vegetarianism) este acela de a explica, intr-o maniera simpla si intuitiva, aparenta neconcordanţa intre varsta de (13,7 miliarde de ani) a UNO (Universului Nostru Observabil) si dimensiunea radiala (44 miliarde de ani lumina) a acestui Univers, „măsurată” din centrul Pămantului, in toate direcţiile, pâna la limita sa observabila, ambele (si varsta si dimensiunea) fiind calculate in acord si pe baza „teoriei” Big-Bang. Discuţia ar putea fi ingreunata foarte (mult) de anumite confuzii, care persista in mintea multora dintre noi, in legatura cu aceasta nebuloasa problema cosmica si cosmogonica a „Universului”, si care confuzii se transforma adesea in gaunoase premise pre-intelese (pre-concepute), capabile sa altereze dramatic (uneori iremediabil) intelegerea unor informatii noi referitoare la acest subiect sau perceptia ansamblului, in context „Big-Bang”. Desigur aceste confuzii nu sunt facute de catre prea-cinstitul cititor curent al Arcei lui Goe, dar, intrucat nu stim cine altcineva anume ne priveste „incognito” din adancul insondabil al Cosmosului virtual (acum si/sau intr-un ipotetic viitor), este mai degraba nimerit să testam/forţăm limitele rabdarii/exasperarii celui care stie deja cum stau lucrurile, si sa amintim, explicit, confuziile pe care NU TREBUIE SA LE FACEM (ne raman destule pe care le putem face fara probleme). Le vom mentiona din loc in loc, punctual, atunci cand va fi cazul, inserand cate o „NOTA: Atentie la neatentie – ASA NU!”. Este deja cazul (de doua ori): (1) NOTA: Atentie, nu confundati Universul !!! si mai ales (2) NOTA: Atentie, nici de data asta (a treia oara !!!) Pamantul nu este in Centrul Universului!

Un fapt extrem de semnificativ ar fi acela ca „teoria” Big-Bang-ului isi datoreaza existenta unor neconcordante intre ceea ce oamenii (de stiinţă) au observat in Cosmos si ceea ce oamenii (de ştiinţă) se asteptau sa observe in Cosmos, bazindu-se pe observatiilor si concluziile lor anterioare. Va trebui sa lamurim in egala masura ce se asteptau ei sa observe, ce-au observat de fapt, in ce au constat discrepantele si cum anume au fost interpretate ele incat s-a ajuns la „teoria” Big-Bang-ului. Trebuie amintit ca Oamenii de Stiinta au cucerit Universul din aproape in aproape, pas cu pas, plecand de la premisa ca ceea ce se intampla aproape trebuie sa se intâmple „cam” la fel si (mai) departe, precum pe Pamant asa si in Cer. In acest context problema departarii si cea a distantelor dintre corpurile ceresti a devenit o problema fundamentala. Pana la urma istoria cuceririi (intelectuale, ca sa zicem asa) a Cosmosului a fost in primul rand o problema spatiala (literalmente o problma de geometrie in spatiu; si ce spatiu),  de stabilire „cantitativa” (prin calcul) a dimensiunilor si distantelor specifice obiectelor observate. „Restul” ramanand pentru foarte multa vreme o colectie de detalii anexe neimportante. Viteza de deplasare a corpurilor observate ori structura si/sau compozitia lor (oarecum chimica) au intervenit, in ecuatia modelarii universului observabil, mult mai tarziu, in fapt extrem de recent. In acest context trebuie spus ca oamenii (de stiinta fireste, caci altii nu-si pierd „timpul” cu asa ceva) au utilizat intotdeauna pentru evaluarea (din ce in ce mai exacta a) distantelor extraterestre (masurare indirecta, prin „calcul”)  exact (dar exact) aceleasi modalitati (principii) precum cele folosite pe Pamant pentru evaluarea distantelor (care nu sunt masurate sau masurabile in mod direct, cu sublerul sau cu stânjenul), adica metodele folosite atât de catre oameni cât si de catre toate celelalte animale cu vedere binoculara. Inainte de a explica pe ce ne bazam afirmatia despre faptul ca principial „masuram” distantele in Cosmos exact asa cum le „masuram” pe cele de pe Pamant ar fi (credem) utila o mica escapada in: (3) Nota: LUMEA DISTANTELOR TERESTRE si o alta intr-un: (4) NOTA: Scurt istoric al felului in care a crescut Universul in mintea Omului.

Dupa ce au ajuns la concluzia ca foarte multe dintre obiectele observate pe cer sunt extra-galactice si se afla la distante mult mai mare decat cele evaluate anterior, savantii au facut ce-au stiut mai bine pentru a calcula distanta la care s-ar afla acele obiecte. Nu se putea trece mai departe la incercarea de a elabora un model structural al Universului, al felului in care sunt grupate si cum interactioneaza entitatile ceresti, daca nu s-ar fi stiut care unde este si cat de departe sunt unele de altele. Presupunand ca obiectele observate sunt similare cu cele apopiate si ca prin urmare ar trebui sa aiba o magnitudine (luminozitate) absoluta, asemanatoare, comparand apoi aceasta magnitudine absoluta cu cea aparenta si masurand diferenta s-a putut evalua distanta, ajungandu-se la concluzia ca lumina, sosita de la anumite corpuri, a pornit spre Pamanat cu miliarde de ani in urma.  Se parea ca avem de-a face cu un univers omogen si izotrop populat cu Galaxii care formeaza grupuri de galaxii, super-grupuri de grupuri, ziduri de galaxii si siruri (fire) de galaxii, univers despre care se putea presupune ca se intinde dincolo de raza de vizibilitate oferita de instrmentarul trestru (care mergea pana pe la aproximativ 15 miliarde de ani lumina) intinzandu-se, la fel, eventual, pana la… infinit. Surpriza a aparut cand astronomii si astro-fizicienii au observat ca lumina sosita de la anumite entitati ceresti suferea un soi de alterare a frecventei in sensul scaderii acesteia (deplasare spre rosu) in raport cu felul semnalului luminos asteptat de catre savanti pe baza a ceea ce ofereau surse de lumina similare, aflate mai aproape. S-a constata ca exista o relatie intre distanta de la care ne soseste semnalul luminos si fenomenul deplasarii spre rosu, acesta fiind cu atat mai accentuat cu cat sursa era mai indepartata (indepartata in acord cu evaluarile anterioare ale savantilor). Cautand sa gaseasca o explicatie a acestui misterios fenomen, astro-fizicienii si-au amintit ca un fenomen similar se petrece atunci cand o sursa de lumina (sau a oricarui alt semnal bazat pe unde, inclusiv undele sonore prin aer) se deplaseaza in raport cu observatorul (exact precum frecventa sunetului sirenei unei locomotive care se apropie si apoi se departeaza facind ca, pe peron, sunetul egal al sirenei sa ajunga intai mai ascutit si apoi mai grav). De unde savantii au tras concluzia ca obiectele de la care ne soseste lumina s-ar indeparta (radial !!!)  fata de Pamant. De fapt la inceput ei au zis ca lucrurile se intampla „ca si cand galaxiile s-ar indeparta”, dar pe urma, negasindu-se (in pripa ultimei sute de ani) alta explicatie plauzibla s-a votat ca da, galaxile chiar se indeparteaza. Am dori acum sa  subliniem in fata onoratei instante a prea-cinstitului cititor al Arcei lui Goe in ce consta fragilitatea logica a acestei concluzii votate de catre stiintifici. Sensul logic al relatiei de succesiune cauzala intre cauza si efect spune ca DACA obiectul sursa al unui semnal ondulatoriu (luminos, acustic, vibratil) se indeparteaza de un observator ATUNCI observatorul receptioneaza semnalul cu o frecventa mai mica decat frecventa cu care a fost emis de catre sursa aflata in miscare de indepartare. Nu invers. Daca v-as vorbi pe un ton mai grav (decat de obicei) asta n-ar putea insemna musai ca ma intepartez. Poate sunt racit. Poate vreau sa-mi dau importanta. Sau poate ma indepartez. Poate. Dar nu sigur. Prin urmare, in acord cu logica, este posibil ca deplasarea spre rosu sa fie cauzata de deplasarea galaxiilor dar nu obligatoriu. Din faptul deplasarii spre rosu nu decurge cu necesitate faptul ca galaxiile s-ar indeparta. Ca de fiecare data cand au ajuns la limitele cunoasterii (confundate cel mai adesea cu limitele Universului si inceputul lui Dumnezeu), savantii au facut astfel de presupuneri (despre care adesea s-a constatat dupa o vreme ca sunt ridicole) neingaduindu-si sa lase nicio spartura intre OM si DUMNEZEU. Intotdeauna insa procesul a fost unul benefic (…).

Odata inceput procesul de inmugurire a presupunerilor unice acesta n-a mai putut fi oprit. Savantii au constatat ca cea mai accentuata deplasare spre rosu o au galaxiile cele mai indepartate, ceea ce in lumina intunericului presupunerii anterioare, conducea la concluzia ca acestea se indeparteaza cel mai repede. Repetam, este vorba despre o indepartare radiala, in raport cu Pamantul care s-ar comporta, sub acest aspect, ca un soi de centru al Universului. Calculand insa viteza cu care ar trebui sa se indeparteze galaxiile in raport cu Pamantul pentru a putea justifica respectivele deplasari spre rosu (amploarea acestor deplasari), au reiesit din calcule valori ale unor viteze inimaginabile. Se parea ca unele galaxii aflate la limita universului observabil s-ar deplasa cu viteze comparabile cu viteza luminii ori (teoreticeste vorbind) chiar superioara acesteia. Teribil. Ingrozitor. Nimic din teoriile fizice existente, inclusiv teoria relativitatii, nu puteau suporta acest model. Asupra respectivelor galaxii ar fi trebuit sa se exercite, de undeva, niste forte infinite (sau chiar mai mari, sic).  Bazandu-se pe faptul ca in orice directie a Cosmosului galaxile egal departate de Pamant par a se deplasea cu aceeasi viteza s-a putut face urmatoarea presupunere aparent socanta: Este posibil ca in fapt nu galaxiile sa se departeaza ci insusi spatiul se extinda. Ceea ce observam se intampla ca si cum spatiul insusi s-ar extinde. Galaxiile se misca si ele, ce-i drept, unele in raport cu altele sub actiunea fortelor gravitationale, dar acestea sunt niste miscari extrem de lente, foarte lente, neglijabile, inobservabile in raport cu timpul de constatare terestru (de zgâim la cer de abia cateva mii de ani si observam galaxii de abia o suta de ani) si mai ales in raport cu vitezele calculate, rezultate din ipotetica extindere a spatiului. Svantii au mai presupus ca fenomenul deplasarii spre rosu s-ar manifesta si ar putea fi observat exact la fel din orice alt punct din interiorul Universului vizibil. Daca am putea observa universul dintr-un punct aflat intr-o galaxie indepartata semnificativ in raport de Calea Lactee am putea fi ceva mai „siguri” ca deplasarea galaxiilor nu este una radiala in raport cu Pamantul, si ca Pamatul nu este centrul de fuga al galaxiilor. Totusi savantii au facut aceasta presupunere, in baza ipotezei de izotropie a Universului, intarind presupunerea ca spatiul insusi s-ar extinde. Cumva. Deci o noua presupunere in sirul presupunerilor inmugurite in capul deplasarii spre rosu. Cert este ca DACA spatiul s-ar extinde in fiecare punct al sau (ca si cum orice volum de, sa zicem, 1 cm cub ar deveni dupa o vreme de 2 cm cubi) ATUNCI, ca rezultat galaxiile s-ar indeparta una de alta (chiar cu viteze mai mari decat viteza lumini !!!!!, in fapt oricat de mari), iar lumina sosita de la ele ar suferi, in fiecare punct de observare, o deplasare spre rosu corespunzatoare. Iar savantii au zis, citand-o pe Zoe din Scrisoarea Pierduta: „Alta solutie nu vad, alta solutie nu exista”. Din calcule simple s-a calculat astfel presupusa rata de extindere a universului (cunoscuta sub numele de constanta Hubble) presupusa ca fiind aceeasi in fiecare punct din univers (trebuie sa fie!) dar eventual variabila in timp. Astfel se zice ca azi aceasta constanta (calculata pe baza observatiilor recente al galaxiilor distante) ar fi de circa 70 de km/secunda/Megaparsec, ceea ce vrea sa spuna ca dupa fiecare secunda, spatiul care avea un mega-parsec, creste cu 70 de km. Prin ormare 30274560000000000 km devin in fiecare secunda 30274560000000070 km si tot asa. Deci crestem cam cu o rata de 0.00000000000002 % pe secunda. Il rugam pe prea-cinstitul cititor al Arcei lui Goe sa calculeze cu cat a crescut el insusi de cand a inceput sa citeasca acest topic si pana acum.

Aplicand sofisticate corectii empirice si evaluand cam cat va fi fost rata de extindere a spatiului in trecut (constanta lui Bubble care ca orice constanta din manualul inginerului amator trebuie considerata variabila), aceasta „constanta” fiind practic o marca a fiecarei ere cosmice, acceptand ca valide si si intocmai cu realitatea toate presupunerile expuse mai sus, au rezultat in mod logic cateva concluzii:

a) Ca urmare a extinderii spatiului (!!!!!) galaxiile a caror lumina a calatorit pana la noi 13 miliarde de ani, se afla acum, dupa calcule care folosesc rata medie de extindere a universului, la circa 44 miliarde de ani lumina. Asta e!

b) Intrucat fiecare „fragment de spatiu” (fiecare metru de ex) care ne separa de un alt obiect se extinde independent, efectul cumulat face ca viteza aparenta aferenta sa fie din ce in ce mai mare cu cat obiectul se afla mai departe. In acest fel, in mod inevitabil, ne va aparea ca de la anumita distanta inolo corpurile se vor indeparta de noi (smulse de spatiul aflat in extensie) cu o viteza mai mare decat viteza luminii. Prin urmare nici o informatie sau influenta nu ne va mai putea parveni de la acele obiecte (atata vreme cat viteza maxima efectiva a materiei, radiatiei electomagnetice si chiar a gravitatiei) este chiar viteza luminii. Va fi ca si cand corpurile aflate dincolo de aceasta limita nici n-ar exista. Aceasta limita este estimata la circa 68 miliarde de ani lumina. Aceasta este dimensiunea observabila maxima a universului pe baza modelelor actuale si a observatiilor savantilor. Ceea ce eventual se afla dincolo de aceasta limita nu prezinta niciun interes, atata vreme cat spatiul nu se opreste din crescut.

c) Daca ceea ce intampla acum s-a intamplat si in trecut, atunci rezulta (logic nu?) ca in trecut (in fiecare moment din trecut) materia era inghesuita intr-un spatiu mai mic (adica in acelasi spatiu care era el insusi mai mic), universul fiind nimic altceva decat o intamplare a spatiului. Cu cat consideram un trecut ai ibdepartat cu atat mai inghesuita trebuie sa fi fost materia (sarmana fara nicio vina) dimpreuna cu spatiul in care se afla. Considerand ca Universul de azi este exact atat de mare pe cat au dedus savantii ca ar fi (pe baza unui lung sir de presupuneri de genul „e asa pentru ca nu poate fi altfel si nu poate fi altfel pentru ca nu vad cum altfel ar putea fi”),  se poate calcula simplu cand anume, in trecut, intreaga materie ar fi fost inghesuita intr-un „atom primar” zero-dimensional: Acum 13.7 miliarde de ani. Intrucat nu putem extrapola acest proces logic dincolo de acaesta presupusa singularitate s-a dedus ca inante de acel moment ZERO nu s-a intamplat nimic (pentru ca nimic nu se putea intampla desigur, timpul insusi fiind inexistent, ca si spatiul), iar ce se va fi intamplat atunci trebuie sa fie ceva ca o explozie care a startat timpul si spatiul, eliberand materia si energia inchise in singularitate (daca nu cumva se vor fi creat poate chiar atunci din nimic, adica din „spatiu-cretz”) si care materie se misca si interactioneaza, transformandu-se dupa legi care nu sunt complet dependente de procesul de extindere al spatiului, ba din contra par destul de independente in raport cu aceasta extindere nebuna a spatiului. Aceasta este teoria Big-Bang, numita impropriu „teorie” intrucat nu decurge cu necesitate pe baza unor postulate (necontrazise experimental), a unor seturi de date experimentale si a unor enunturi exprimabile matematic, care sa reflecte relatii legice sau logice intre marimile primitive ale teoriei. Fiind mai degraba un set de enunturi bazate pe anumite presupuneri, pe date experimentale extrem de aproximative si pe similaritati presupuse cu unele teorii fizice (reale teorii) aceasta „teorie” plauzibila este mai degraba o religie. Felul in care se raporteaza oamenii la ea o califica o data in plus pentru aceasta perspectiva.

d) Presupunand ca extinderea spatiala este un fapt real (spatiul devenind astfel un soi de materie, o tesatura cu o anumita structura interna; structura interna a abisului) si ca aceasta extindere va continua indefinit, in mod inevitabil, Universul (UNO) va evolua spre forme dramatic diferite fata de cele in care se afla azi. Ceea ce se intampla azi la nivel extra galactic, indepartand galaxiile una de alta pana dincolo de liminta in care acestea ar mai putea interactiona, se va intampla maine la nivel intr-a galactic, apoi din ce in ce mai aproape, la nivel planetar, molecular, atomic, sub atomic, cuantic. Fiecare entitate materiala (??) de acest fel se va destructura, rupta de catre extinderea spatiului, care va smulge din sine fiecare piesa de materie, din ce in ce mai mica, ajungandu-se vorba lui Padina, la starea omega, sau la un soi de moarte termica a universului. Desigur cu conditia (putin probabila, credem noi) ca de la o anumita micime incolo sub-sub-sub-particulele zise materiale sa nu mai aiba atributele organizarii, interactiunii, ale structurarii. Altminteri aceasta extindere nu va fi capabila decat sa produca alte mini-big-bang-uri la scara si la nivelul ficarei sub-sub-sub-particule elementare pe care o scoate din sine prin propria sa extindere, generand la scara respectiva felurite mini-meta-galaxii care nu pot avea habar nici macar de celelalte mini-meta-galaxii aflate aceeasi scara cu ele (din cauza distantelor relative enorme) daramite de cele aflate la alte scari, dintr-un sir infinit de scari. Acest infiorator infinit care nici macar n-are bunul simt sa stea locului, continund sa se tot extinda. Infinit in infinit in infinit la infinit.

Dar nu va ingrijorati. Savantii cauta deja cu infrigurare ceva ce ar putea explica extinderea spatiului ca fiind o cauza din exteriorul spatiului (care spatiu vezi Doamne n-ar putea sa se extinda asa… de capul lui din cauze sau din legitati interne, intrinseci sine insusi). Savantii cauta ceva de din afara structurii intime a spatiului, ceva material, precum anti-materia sau materia si/sau energia intunecate, care odata identificate ar putea fi „convinse” sa procedeze la oprirea extinderii universului sau (mai spera savantii) ca macar ar putea exista ceva, altceva, contrar (opus noua) care sa determine aceasta oprire. Ba chiar se spera la inca ceva mai mult de atat. Se spera sa evite si o eventuala viitoare contractie a universului, intr-un proces invers, tradus printr-un colaps universal, care sa ne duca inapoi la origine, la singularitatea initiala, amororsata, asa de test, de catre Bunul Dumnezeu in incearcarea repetata indefinit de a crea o lume mai buna (decat cea de dinainte, din cacat bici). Suntem siguri insa ca savantii vor gasi (sic) o cale prin care sa stabilizeze Universul incat acesta sa nu se mai extinda, si sa nu se mai contracte, si sa nu ne mai enerveze, si sa nu ne mai ingrijoreze, si sa nu ne mai streseze, sa nu ne mai contrarieze si contrazica cu legile lui mereu inexorabile si incogniscibile (facad sa planeze asupra noastra ideea sumbra ca de fapt nici macar n-am exista si ca tot spectacolul asta penibil la care asistam nu-i premira ci o doar repetitie oarecare, nici macare repetitia generala). Ar fi frumos ca savantii sa reuseasca (constatand ce este de constatat) stabilitatea sau stabilizarea universului, macar pana in clipa in care vom reusi sa-l populam pe tot, transformand intreaga materie din univers in materie organica, umana, de calitate, precum cea aflata in creierele unora dintre noi. Se stiu ei care.

(5) NOTA: Atentie la neatentie – Mamaliga n-a explodat. A explodat ceaunul!

Update – Perspective (2):

Posted in Arcaluigoeologie | 40 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: