(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Infernul sunt ceilalti. Oare?

Posted by Arca lui Goe pe mai 30, 2012

12 mai 2012 – spre noapte…

Infernul sunt ceilalti?

Dacă DA, atunci acest enunţ ultra-uzat este, în fapt, o promisiune foarte optimistă. Extrem de optimistă şi plina de (orice) speranţe, care nu (mai) trebuie(sc), aşadar, lăsate (la vatră). Infernul fiind ceilalti asta înseamnă (dintr-o ochire) că infernul este evitabil şi că aurele sale de ineluctabil şi inexorabil sunt false. „Ceilalti”, infernalii, pot fi evitaţi, prin retragere în solitudine bunaoara, sau prin ignorare ori, măcar, prin segregare. Moderîndu-i, cenzurîndu-i şi marginalizîndu-i pe cei diabolici, trimiţîndu-i într-un orizont de aşteptare îndepărtat ori lăsîndu-i în plata Domnului, teoretic, oricine şi-ar putea construi astfel, în mod simplu şi elegant un auto-paradis. Singurătatea e paradisul !!! Cu exceptia, nu-i asa?, a cazurilor in care „infernul sunt ceilalţi” prin absenţa lor (doar ca eu nu am timp acuma sa discut „pe cazuri” şi presupun ca nici tu).

In al doilea rând că abilitatea celorlalţi de a fi infern denotă, sub aspect potenţial, alternativa contrară. Cine poate sa fie infern poate şi sa nu fie (infern). A fi sau a nu fi. Enuntarea unui „adevar” denota fragilitatea existenţială şi consistenţială a acelui „adevar”. Lucrurile care sunt categorice, evidente şi imuabile nu sunt enunaţate (şi nici enunţabile). Doar cele ambigue, slabe, cvasi-inconsistente, care denotă relaţii pasagere sau vagi intre diverse segmente ale infernalei realităţi, au nevoie sa fie descoperite ori inventate, enunţate şi demonstrate sau dovedite (eventual printr-un numar infinit-sau-artistic de exemple; ah rolul artistului) înainte de a fi mai apoi des-fiinţate. „Infernul sunt ceilalţi” inseamna, până la urmă, nu doar că Paradisul există (aoleu) ci că, in egala măsura „Paradisul sunt ceilalţi” (ceea ce ar putea fi perfect plauzibil atata vreme cât între termenii „infernul” şi „ceilalţi” persista o discontinuitate evidentă marcată printr-un termen net diferit de fiecare dintre ei şi anume „sunt” interschimbabil oricum cu inversul său: „nu sunt„).

Ah! Dar ne-am luat cu vorba lansîndu-ne in speculaţii facile, bune cel mult ca preambul pentru o eventuala demonstratie prin reducere la absurd. Dar cine mai are vreme pentru demonstratii? Tu nu, eu nu. Asadar să trecem rapid la o concluzie sumară: Infernul NU sunt ceilalţi. Infernul sau Paradisul este fiecare dintre noi. Fiecare pentru sine îsi poate instrumenta Infernul şi/sau Paradisul folosindu-se de „ceilalti”, unealta cea mai la îndemana (dar nu unica) pentru astfel de construcţii simbolice. Sărmalul Sartre. Câţi dintre cei care fac abuz de acest enunţ ultra-uzat, prin care ni se cere imperios să înţelegem că „Infernul sunt TOTI ceilalti”, au idee de unde vine el ce a vrut sa spuna „prostul” Sartre (să nu-mi spui tu ca nu ştiai ca Sartre a fost un prost) prin acest atat de sonor clişeu de altă data?

In ne-ne-buneasca mea primă tinereţe, marcată de dorinţe, capitale toate, inclusiv de dorinţa de a fi original (dorinţă satisfacută adesea prin imitarea celor autentifcaţi ca fiind originali) am fost pus in postura de a-mi gasi un motto, pentru a nu fi mai prejos decât „Rebelul” (fratele meu mai mare). Exasperat de faptul că-i tot inspectam camera in absenţa sa, „imprumutând” fel de fel de cărţi (declarate) nepotrivite cu juvenila mea vârsta (dacă nu cumva din motive cu totul şi cu totul straine de persoana mea), fratele meu mai mare si-a lipit pe uşa, cu litere de-o şchioapă următorul text:

Infern

Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate!

Dupa săptamani de frământare mi-a căzut in mână o mică piesă de teatru: „Cu usile închise” de J.P. Sartre. Acolo mi-am gasit motto-ul. Plin de originalitate macră mi-am lipit si eu pe usa, tot cu litere de-o şchioapă urmatorul text:

Paradis

Infernul sunt ceilalti!

(rămânînd practic în asentimentul lui J.P. Sartre, întelegînd prin „ceilalţi” nu chiar „toţi ceilalţi” ci doar „unii anume”). „Rebelul” s-a amuzat de originalitatea mea şi a aduagat sub citat (cu un marker imposibil de sters) doar atat: de J.P. Belmondo.

Desigur ca generoasa generalizare, neintentionata initial de catre prostul Sartre n-a fost negata cu vehementa necesara de catre acesta (desi a fost capabil sa refuze un premiu Nobel doar pentru a fi consecvent ideii ca un scriitor nu trebuie să se lase transformat intr-o institutie; ar trebui?), aşa încât a ajuns să-i fie acreditată, printre alte teze, teza „demonstrată” artistic in „Cu uşile inchise” – cum că infernul sunt ceilalti oameni, asa in general. Infernal enunţ. Si fals. Si vai majoritatea l-au luat de bun si au re/actionat in consecinta. Tu ce-ţi mai amintesti, pe sarite, din „Cu uşile inchise” şi din tâlcurile ei, azi atât de transparente, translucide altă dată?

a) Piesa pune fata in fata trei (!) oameni-morţi, osânditi pe vesnicie (???!!!) să se suporte unul pe celalalat în… infern. La început ei nu renunta la rolurile sociale şi mimeaza amabilitatea şi convenţionalismul, dar, treptat, maştile cad şi ei işi arată adevaratele feţe, cele diabolice, adică umane. Cei trei sunt Garcin, ofiter (islamist) din armata Franceza, proaspat împuşcat, Ines, o tânară (evreica ateistă) lesbiana convinsa, şi Estelle, femeia (crestină) care nu poate exista fara oglinda. Cei trei se dezumanizeaza treptat, personajele se mănâncă încet unul pe altul, vor sa se ucida din nou, nu pot accepta faptul ca au murit deja, se agata înca de existenta lor pământeana, deoarece e greu (nu-i aşa?) să laşi totul in urmă şi să nu mai însemni nimic pentru nimeni.

b) Interesant este ca in viaţa lor de dupa moarte, cele trei personaje au inca acces la evenimentele care continua sa se petreaca pe Pamant dar numai in masura in care sunt ei inşişi prezenti afectiv, in minţile şi în conversaţiile celor încă in viaţa de dinainte de moarte. Cât timp sunt pomeniţi şi cât timp cineva îi are în minte, „eroii” sartrieni pot vedea şi auzi ce se intampla în locurile înca populate (si) de amintirea lor. Pe măsură însă ce ei cad în uitare, imaginea se înceţoşează, sunetul devine neclar si nesigur… pierzînd în cele din urma contactul cu lumea sau ce va fi fiind aceea… daca o fi fost fiind, ceva.

c) Avand conştiintele încarcate de păcate grele săvârşite în vieţile anterioare, eroii sartrieni se aşteaptă să fie azvarliţi in infern şi se mira ca niciun supliciu anume nu le este aplicat, trezindu-se dintru inceput intr-un spatiu si intr-un anturaj mai degraba neutre (neavînd valenţe nici paradisiace, nici infernale per se), in care sunt închişi in deplina liberate. O libertate socială. In acest spaţiu fără moderatori, eroii sartrieni ar putea teoretic sa construiască în egală măsură şi infernul şi paradisul. Practic si inexorabil însă (prin programare genetica în directia entropiei universale) ei construiesc (exclusiv) infernul (răul cel mai mic), in mod liber si liber consimtit, printr-un admirabil efort in echipa, fiecare fiind, pe rând, oglindă şi călău al celuilalt. Concluzia ca „Infernul sunt ceilalti” ar fi trebuit să rămană nexprimata în piesa, urmând să fie transmisa indirect (si irepresibil) publicului, care sa fie astfel forţat să o exprime şi să şi-o asume. Slab de înger, Sartre-spectatorul (spectatorul lumii si deci al lui însuşi) nu s-a putut abţine şi şi-a însuşit-o, plasând-o, fără nicio abilitate, printre replicile musulmanului Garcin, vrajit el insuşi de „sonoritatea” ei, intuind ca-i va aduce faima. Si cine sa fie în stare să refuze zborul pe aripile faimei? Nimeni. Mai degrabă se refuza un Nobel.

Dar care sa fie oare dimensiunea spirituală a acestui text în care omul este văzut (vai, vai, vai) ca sumă a faptelor sale şi nimic altceva? In final uşa infernului se deschide singura, si o lumina (divină) inundă scena, iar actorii privesc către ea, fiecare cu altă expresie, fără să se clintească. La urma urmei oricare ar fi cercul infernal în care trăiesc, oamenii sunt liberi să-l spargă. Şi dacă oamenii nu-l sparg, sunt încă şi mai liberi dacă rămân în el. Sau altfel spus între libertatea alegerii şi mântuirea în urma asumării păcatului… Stabilirea valoarii de adevar a enunţului „Infernul sunt ceilalţi” este o falsa problema. Enunţul sună bine dar formularea este profund gresita, ca orice adevar artistic. In fond nu există şi Infern şi Paradis. Nu exista decat un singur loc (numeste-l !). Restul este o simplă problemă de atitudine.

Dar până la urmă tot m-am luat cu vorba şi am deviat de la subiect. Uite ce mai poliloghie a iesit, fără nicio noimă. In fapt eu voiam să-ţi povestesc si/sau sa-ti recomand un film pe care l-am re/vazut recent şi care oferă o soluţie interesantă a problemei infernului întrupat de catre celălalt. Ca si in piesa lui Sartre, ca si în rea-litate, si in acea pelicula se sugereaza ca pentru un infern de calitate este nevoie de trei personaje, doua fiind prea puţin pentru a consolida o asemenea institutie. Paradisul e în doi. Infernul în trei. Sfântul Trei. O să ţi-l povestesc mâine. Mâine-le meu care pentru tine va fi ieri… Un viitor pre-stabilit de care inca habar nu ai. Un viitor pe care însa poti incerca sa-l ghicesti asa cum incerc si eu clarvazatorul:

  • Bayern Munchen câstiga Cupa Campionilor invingand pe Chelsea Londra cu 1 – 0 printr-un gol marcat de Mario Gomez (spre ciuda unora care se pricep la fotbal cum ma pricep eu la literatura).
  • CFR Cluj câstiga Campionatul Romaniei.
  • Lucian Bute îl snopeşte in bataie pe Carl Froch la el acasa.
  • Romania se face de râs la euroviziune.
  • Grecia se face de râs la euro-viziune si pleaca acasa. Euro rezista.
  • Portugalia câstiga Campionatul European la fotbal.
  • Romania nu castiga nicio medalie de aur la Olimpiada de vara.
  • Basescu moare de moarte buna.

* * *

Oare ce audio-vizibilitate voi avea peste o saptamana, o luna, un an, spre aceste locuri  cu care azi, 12 mai 2012, sunt in contact secret?

15 răspunsuri sa “Infernul sunt ceilalti. Oare?”

  1. Elena M. said

    O persoană puternică ştie cum să îşi ordoneze viaţa. Chiar şi cu lacrimi în ochi, tot are puterea să spună zâmbind „e în ordine”. Trimite asta unei persoane puternice. Eu tocmai am făcut-o. Dumnezeu este bun.Schimbarea e pe drum. Domnul vede tristeţea noastră şi ne spune că greul a trecut. Dacă tu crezi în El, trimite acest email la 10 persoane, inclusiv mie. Atenţie la ce se va întâmpla în 30 de minute ! Fii onest şi trimite la cei care te-au făcut să zâmbeşti anul acesta 😉 Vei fi surprins de ce primeşti înapoi. Mulţumesc că m-ai făcut să zâmbesc.
    Iubeşte, râzi, trăieşte! „Viaţa nu este despre cum supravieţuieşti în furtună, ci despre cum dansezi în ploaie.”

    Apreciază

  2. d’l goe s’a priceput destul de bine la literatura, constat, intrecind, dupa umila’mi parere, pe multzi critici (nu si criticataci) literari adormitori, da’ nu si la box!

    cine a fost mario gomez si cind a trait el?

    Apreciază

  3. Radu Humor said

    După ce l-a băgat în c..orzi pe Caragiele, Goe vrea să-l desființeze și pe Sartre !
    A stat omul ăla și s-a chinuit să scoată ceva ca lumea din existențialitatea de apoi, nu cum a făcut ăla plecând în căutarea timpul pierdut, și se trezește unul ca Goe să-i facă praf suspansul, de dragul a o mână de zăpăciți care se mai rotesc prin bătătură căscând gura la tumbele lui intelectuale 🙄
    Noroc cu conu Dorin, plecat puțin aiurea și aflat în imposibilitate de a-și apăra cazemata intelectuală, că altfel n-ar fi avut de unde aduce Goe la lumină toate sclipirile lui din bezna în care singur se băgase și se încuiase pe dinăuntru !
    Cât despre cele opt previziuni ale lui, mă bucur că nu s-a împlinit nici una care să pună în pericol încălzirea globală sau demența totală spre care duc astfel de apucături 😉
    Cu alte cuvinte omul nostru se ascunde într-una fără să-l caute nimeni, ba pe un blog (olelielie), ba pe altul (Certocrația) iar atunci când dă cineva întâmplător peste el, cum a făcut MV, începe să înjure că de ce-i deranjat el la burtă că mai avea puțin și făcea o treabă mare cum n-a văzut nici @ cc de la Paris, nici @neamțu din Germania, nici cel prins în nu știu ce mișcare ( tot un fel de kkre), dar nici Abălaru de la Corabia, oricât s-ar hoba el prin grădinița de vară în căutare de ceva legume pentru un borș cu ștevie oltenesc, mai acru decât Liiceanu, dacă n-ar fi fost decorat de la Cotroceni cu steaua lui Becali, înainte de a se împlini cea de-a opta profeție !
    Și ultima !
    Că-n rest poate să rămână ca până acuma, nu-i bai !

    P.S.
    Lansez și eu o întrebare pentru Goe ăsta care le știe pe toate, dar nu le poate face cunoștință și cu noi :
    Când va primi și Abălaru steaua lui david, că văd că de Ioneasca-i sătul ?! ,)

    Apreciază

    • strigoe said

      @rh – avp si tudoran sunt acum in aceeasi luntre ,cu caron la visle si cu ponta la timona. daca esti baiat destept nu te apuci sa-i zginderi . mai bine le sufli usor in pinze ; merg oricum in directia ce-a buna . de steli poti te ocupi un pic . 😉 😦

      Apreciază

      • Radu Humor said

        Tudoran poate, poate, dar Abălaru o ia pe miriște urgent dacă nu-i reușește manevra încercată cu Tismăneanu ( dacă venea Tudoran în locul lui Tismănean mai erau speranțe ), imediat dă cu planeta de tigaie, bascul de pământ și poemul la fier vechi, ca să se răzbune pe toți nerecunoscătorii (dar și pe cei care au recunoscut în cele 57 de pagini, teorii și aiureli ce le-au trecut și altora prin cap, dar le-a trecut, nu ca lui ,care nu văd să se mai facă bine.. înțeles de cei din jur !
        Acuma despre Stely , știi că-i la modă :
        După capușe ( Ionescu), au început să se poarte cătușe (mai nou Mureșan), dar Abălaru are păpușă.
        Cu care face ce vrea !
        El, nu ea 😆
        Că ea ar mai vrea ceva, că nu degeaba a fost ea miss ideologia comunistă și s-a lipit cu toate cele o sută și ceva de kile de aiureala avepiztă , de nu se mai poate ridica ăsta de jos !
        De la pământ . Că de acolo pleacă, paradoxal, toate procesele și cele necesare traiului la Corabia !

        P.S. Dacă nici Sorin Ileșiu nu prinde nimic, spre a-l sălta și pe Abălaru din mizerie, ce-o să fie la gura lui, ca la ușa cortului !
        Mai ales că-i cam stătut și plin de epitete, ca Stely de dorul lui Goe 😉

        Apreciază

  4. Radu Humor said

    Unde căutați voi Infernul și unde se află el ?!
    Cam lung, dar merită citit :

    ” Suntem în anul de graţie 2012. PSD-ul, la un congres anterior, l-a titrat “Anul Victoriei”, obedient, slugarnic chiar, megaloman, suflând viclean în pulpanele noului erou al zilei, împins pe tabla de şah, la sacrificiu. Nu l-au împins nici Regele şi nici Regina, nici Calul şi nici Turnul. Ci Marele Jucător. Marele Jucător nu e Traian Băsescu, cum am fi tentaţi să credem, cufundaţi cu capul în hârdăul politicii dâmboviţene. El nu e decât un Nebun care râmă în diagonală, ca un plug criminal, eşafodajul societăţii româneşti, atât cât a mai rămas.

    În aceşti 23 de ani de la Revoluţie s-a schimbat în mod esenţial paradigma de funcţionare a statului român. Până la Revoluţie, ea consta în exacerbarea naţionalismului şi obstinaţia de a constitui aici, în România, la Bucureşti, un pol important al politicii externe, un punct nodal de echilibru între cele două forţe politice mondiale: Vestul capitalist şi Estul socialist. Cum a reuşit Ceauşescu să facă din România o ţară respectată? Jucând cartea geopolitică, asigurându-şi independenţa economică şi stingând vasalităţile împrumuturilor externe. Greşeala lui – care l-a şi costat viaţa – a fost lipsa de intuiţie sau ignorarea realităţii că devenise iminentă concilierea între Est şi Vest iar el, ca personaj politic, devenea anacronic şi inutil.

    În aceşti 23 de ani, corifeii “occidentalizării” n-au încetat să ne ne toarne în urechi propria umilire. Umilire, denigrare, neantizare, destabilizarea totală a sufletelor. Cum? Negând o epocă întreagă cu tot ce-a făcut şi cu tot ce-a fost. Negând scriitorii epocii – care nu-s puţini şi nici lipsiţi de talent. Negând întreaga creaţie materială şi spirituală, bombardând-o cu clişeul “comunist”. Tot ce s-a înfăptuit în România prin muncă tenace, prin sacrificii, prin ingeniozitate şi inteligenţă timp de 45 de ani a fost adunat într-o cârpă neagră, legat fedeleş şi aruncat în debaraua istoriei, într-un dulap cu eticheta “comunist”, “expirat”. S-au văzut închişi în întunericul temniţei ruşinii generale părinţii noştri, bunicii noştri, fraţii şi surorile, ba chiar şi noi. “Şcoala era comunistă”. “Muzica era comunistă”. “Industria era comunistă”. “Electricitatea era comunistă”. “Creaţia literară era comunistă”. “Viaţa era comunistă”, “Ţara era comunistă”!!! şi trebuie, deci, pusă între parantezele groase ale ruşinii, decăzută din rangul de ţară şi supusă oprobiului lumii întregi!

    Pe acest clişeu al ruşinării noastre ca popor s-a purces apoi la dărâmarea a tot ce e românesc, pe negarea a tot ce e valoros, pe demolarea a tot ce era peren şi trebuia să rămână astfel. Şi pentru ca distrugerea să fie totală, s-a asmuţit, cu ajutorul corifeilor deznaţionalizării, categorii şi clase sociale unele împotriva altora, mereu, susţinut, într-o sarabandă a ponegririi.

    Noi nu ne-am reconsiderat încă, obiectiv şi cu înţelepciune, istoria recentă. Am aruncat-o la gunoi şi aşteptăm să putrezească pentru ca nu cumva să ne amintească de faptul că am fost demni, că am fost creativi, că am fost martiri, că am fost chinuţi, că am avut o şcoală de prestigiu, că am avut o industrie funcţională, că am avut o agricultură performantă, un sistem de sănătate articulat şi atotcuprinzător, că am situat, timp de 45 de ani, în centrul tuturor preocupărilor, Omul. Acum, în centrul tuturor preocupărilor, avem Banul.

    Care valoare rezistă mai bine, oare, la trecerea timpului?

    Odată cu alegerile din 2004, ne-am predat definitiv Marii Finanţe. Tot ce s-a operat de-atunci în economie, în societate, în legislaţie, în justiţie, s-a subsumat comandamentelor străine statului român. Uitaţi-vă în urmă şi-mi veţi da dreptate. S-au crescut artificial veniturile bugetarilor şi s-a deschis creditarea pe veresie. Peste un milion de cetăţeni s-au îndatorat până peste poate. A venit apoi ignobilul şi decerebratul Boc, cu coasa. A tăiat veniturile, dar datoriile cetăţenilor au rămas. A rămas vasalitatea faţă de băncile străine. Iar nivelul de trai s-a prăpuşit dramatic sub limita subzistenţei. Apoi a fost lovit sistemul de sănătate. S-au închis spitale, s-au tăiat finanţările, au fost transferate în jurisdicţia comunităţilor locale care nu erau pregătite să le administreze şi nici fonduri nu aveau. A urmat sistemul educaţional. Au fost extraşi şi puşi pe tuşă dascălii cu experienţă, care ştiu carte şi înlocuiţi cu proaspăta floră ivită din “spuma valurilor”. Calitatea învăţământului a scăzut dramatic iar abandonul şcolar este uriaş, mai ales în mediul rural, şi nu cade sub incidenţa niciunei statistici. A urmat mica reformă în justiţie, un sistem strâmb şi călâi care îl pedepseşte pe cel nevinovat dar mărunt şi-l scoate în nevinovat pe traficant, pe delapidator, pe criminal.

    Pentru tot acest efort de distrugere s-au folosit unelte. Principala unealtă, Băsescu. Ceilalţi, doar nişte ustensile cu care stăpânii Europei şi Americii extrag sufletul din poporul român şi distrug naţiunea română. A mai rămas o mână de talibani, supuşi şi ei legilor timpului şi vieţii.

    Singurul politician român care a negociat statutul României în picioare şi nu în genunchi a fost Adrian Năstase. Pentru acest “păcat” este vânat de opt ani de zile cu dosare penale inventate, este hăituit şi tracasat de o mână de slugi preaplecate ale Stăpânului Gittensteinului. Ponderea puterii în România o deţin, acum, Statele Unite ale Americii. Cu zăhărelul FMI într-o mână şi gârbaciul NATO în cealaltă. Deşi pornisem ca o naţiune europeană, am sfârşit ca slugoi ai Americii.

    Capitalizând întreaga nemulţumire popolară, PD-L-ul a fost sfătuit să se “dizolve”, să dispară în peisaj, treptat, să se dilueze şi să-şi şteargă urmele. S-a retras în doi paşi. Întîi Boc, apoi, “independentul” Ungureanu Mihai-Răzvan, sacrificaţi, au diminuat tensiunea socială, au tăiat fitilul unei bombe ce sta să explodeze. Nicio Putere n-are nevoie de oameni în stradă, de mulţimi incontrolabile care ar putea, eventual, să dea foc băncilor… Cetăţenii trebuie să fie docili.

    A venit rândul să iasă din pălăria Unchiului Sam şi iepuraşul dalb, nou-nouţ şi încă nemaculat, dornic de putere cum o fată de la ţară râvneşte la haine de firmă. N-a stat să analizeze în ce hal se află România. Şi încotro s-ar putea îndrepta. Gittenstein îi suflă, cald, în urechi. Victor nu ştie că aşa e răsuflarea celui ce te va pierde, înşelătoare şi caldă. Ar avea de la cine afla, dacă ar fi capabil să asculte. Îndrăgostit de postul de premier, iubind ideea de a fi prim-ministru, a uitat repede cum a ajuns acolo şi deja îşi închipuie că e exclusiv meritul lui. Şi-a umplut curtea de dalmaţieni, rottweileri, pitbulii, tosa şi amstafi, aflaţi în diverse solde, amuşinându-i călcâiul vulnerabil. Şi nu vor ezita să-şi înfigă colţii, când vor primi comanda.

    România e o ţară tristă, aflată, iarăşi “în calea răotăţilor de tot felul”. Fără perspectivă, fără conducători. Sau cu conducători “fără de ţară”. Iar noi, cetăţenii ei, suntem o mulţime heteroclită, fără liant. Milioane de cioburi ale unei oglinzi sparte. Arătând, fiecare, o altă realitate.
    Deşteaptă-te, Române?!?

    Apreciază

    • Filatelistul said

      Sau mai pe scurt: Ceauşescu a reuşit să facă din România o ţară respectată. Singurul politician român care a negociat statutul României în picioare şi nu în genunchi a fost Adrian Năstase.

      Apreciază

      • Filatelia Fiscala said

        sau si mai pe scurt : radu hojboata e imbecil 😛

        Apreciază

        • Radu Humor said

          Din fericire idioți nu-s cei numiți prin ordine de zi de la partid, sau ocărâți de alți neisprăviți ca tine. Ei, idioții se nasc și unii chiar mor așa, fără să știe ce-au fost o viață întreagă ( mai ales dacă au fost unși, de alți idioți, în funcții de conducere !).
          Bine, nu-i cazul la tine 🙄
          Suferi de o formă de idioțenie care nici măcar nu te poate ridica până la nivelul de observație al celor care ar avea posibilitatea de a te remarca și avansa – idioții șefi !
          Că din fericire (pentru societate), ești și tare prost !
          Așa că n-ai șanse să-ți dovedești imbecilitatea , decât înjurând și insultând pe bloguri :mrgreen:

          Apreciază

        • Filatelia Fiscala said

          cre ca ma confuzasi

          Apreciază

  5. om de bine said

    ma goe tu esti ma Adrian Mirsanu ? avepeu are pica pe tine si te toarna . ia de acia un schimb de replici intre goe care semneaza mircea badea da de fapt e Adrian Mirsanu si ablarau care semneaza avepe da de fapt e kur d

    mircea badea – vai, dar cat esti de prost. du-te inspre mortii pizdii ma-tii

    31/05/2012 AVP – Asta e situatia si natia, exempli gratia… Rumânu’ ista – care are adresa: mortiimatii @ gmail. com si ip-ul 188.26.171.155 – imi adresa draguta urare chiar azi, 31.05.2012, cand se implinesc 7 ani de la reintrarea in virtualitatea Planetei-Ou a celei din care iesisem chiar eu… oops. Dumnezeu s-o odihneasca.

    31/05/2012 AVP – Mda… Bine ca intre timp a inviat goe strigoe si-a revenit la sfanta-i misie de scuipat si injurat, la gaura din gard ; evident ca nu-i ajunge un intreg blog pentru asta – Troaca lu goe – , asdar pentru opera vietii sale si-a celuilalt patrotic trol, “radu humor” (macar pe ista va sti unde sa-l gaseasca potera viitorului: la Gura Humorului, fam. Hojbota Radu – vezi Google -, insa lu goe strigoe nici cenusa nu i-o va gasi tata Noe, presupunand ca va vrea sa ia si din fintiutica asta anonima macar un fulg de cenusa, acolosa, salvandu-o de potopu ce va urma…).

    Cat despre ipochimenu cu adresa de e-mail mortiimatii @ gmail. com , iata ce ne spune acelasi amabil Mr Google :

    “Spartakus spune:
    19.05.2011 22:22 la 22:02

    @levantul: carevasazica asa, domnule Levantul, ma trimiti sa citesc carti? Levantica, de unde stii cate carti am citit si cate nu?
    Si de ce iti iei acest nick dubios, cand tu ai, de fapt, un nume atat de frumos: Adrian Mirsanu?
    Si de ce dai adresa de mail mortiimatii@gmail.com, cand de fapt adevarata ta adresa, cu care comentezi de obicei aici, pe RV, este adrian .mirsanu @ intactinteractive. ro?
    Pai e frumos, Levantica? Asa va invata Dan Voiculescu in Intact, sa injurati de mama si morti? Eu il credeam totusi un securist de omenie, dar daca tine in trust asemenea mirsavi imi schimb parerea, zau asa.”

    Postare noua.

    Apreciază

    • mirsanu said

      probabil iti produc o dezamagire puternica atat tie cat si atotputernicului Google. Eu sunt singurul pana azi Adrian Mirsanu care am lucrat la Intact Interactive, insa si mai greu este sa fi scris mizeriile alea pe care tu le insinuezi mai ales ca …surpriza! nu mai eram de doua luni la Intact Interactive sau sa mai am acel mail de serviciu. altfel, m-am amuzat cu incercarile tale de „detectiv”. somn usor creieras 🙂

      Apreciază

      • Dl.Goe said

        @Om de bine si Mirsanu – Sunt uluit de existenta acestui schimb de replici si mai ales de faptul ca au ajuns aici. N-am vreme acum dar voi reveni pentru a ma lamuri despre ce este vorba in propozitii. Ca ceva trebuie sa fie…

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: