Restituiri I

Aceasta-i metafizica romana: un Drum.
Un drum ce-nainteaza printre morti, nu printre vii.

* * *

Putina atentie va rog. Va vorbeste dl.Goe. Din viitor. Dar din trecut. O actiune planificata in vii-tor (…) care se va fi petrecand doar daca nu va mai putea fi contra-mandata. La timp. N-a fost! (Nu?). Data planuirii si data planuita sunt inexorabil legate printr-un moment de inflexiune. Moment care va fi (religios) sau nu va fi (deloc), o alta data-n calendare, intre cele doua date. Estee (cu doi „ee” – forma continua a prezentului permanet, un nou timp in gramatica constructiilor virtuale) arcaluigoe populata cu (mai) multe due-te, momen-te in tandem, invizibile si deodata vizibile. Iata. Care vor capata viata si vizibilitate daca si numai daca  dl.Goe nu-si va rata momentul sau de inflexiune… Centrul de greutate al tuturor acestor perechi de date (data planuirii si data planuita) este comun. Se va numi acela punct-de-inflexiune. Deocamdata probabil. Acum cert. Locul geometric al acestor bi-noame, radiind din punctul de inflexiune, este un nor de date calendaristice. Pufos si diafan ca orice nor care nu prevesteste niciun Potop. Potop de cuvinte, inapoi si-nainte  (caci la sfârsit va fi cuvantul). Fiecare text scris la data A se deplaseaza (s-a deplasat deja) cu viteza luminii, catre data B, la care devine vizibil, ajungand acolo instantaneu, asteptandu-te apoi pe tine prea-cinstitul cititor al arceiluigoe, sa ajungi târâs, gråpis acolo, la intalnire. Totusi, in acest nor electronic de mesaje ondulatorii, care pleaca de la data A si ajung la data B, trecand infiorate prin punctul de inflexiune (punct fara intoarcere, care anuleaza abilitatea contra-mandarii), exista si unele mesaje care implica o a treia data: data refuzarii lor la destinatia originala, interioara desigur intervalului [A, B]. Cum n-oi mai fi pribeag de atunci inainte (ci inflexibil) cred ca se cade sa restitui vorbele rostite si auzite de doar doi dintre ascultatorii intentionati. Rezerv posteritatii d-lui Goe (sectiunea posume) un spatiu virtual alocat restituirilor: Mesajele refuzate (adica amânate) de catre altii, incapabili sa-si gestioneze infernul interior intr-o maniera mai transparenta (cei preferand opacitatea)… Unele dintre aceste mesaje, citite deja de doi dintre cei patru cititori intentionati, alese atent de catre dl.Goe el insusi in persoana, din vreme, se vor regasi in norul arcaluigoe, sub forma unor Restituiri I, II, II, IV… si asa mai departe (mult mai departe) intr-o ordine aproape intamplatoare. Cei(lalti) doi ne/cititori, care au fost ocazional rosi de curiozitate banuind existenta unora dintre mesajele invizibile, vor avea, in sfârsit, ocazia, daca nu se vor fi vindecat intre timp, sa citeasca ce n-au citit. In acest mod se va restabili ca 2 + 2  = 4, daca nu cumva chiar 5 (impreuna cu prea-cinstitul si nevinovatul cititor al arceiluigoe). Cei cinci pentru infern. Pentru azi (azi planuit – 5 mai, azi planificat – 1 iunie) am rezervat aceste „restituti”-oane:

I.I. Coane Dorine, imi cer scuze pentru insistenta si abundenta. Imi ingadui acest abuz (recunosc fac un abuz, ochi alunecosi, inima zburdalnica, chestii, socoteli) pentru simplul motiv ca oricum nu prea exista activitate pe blogul d-voastra. Decat sa va deprimati din nimic (absenta comentariilor pertinente) mai bine sa va deprimati din ceva. Nu? Diferenta de deprimare se va contabiliza pozitiv si veti aprecia inca si mai intens mesajele banale, blajine, benigne cu care vor veni pana la urma ceilalti comentatori pe care i-ati deprins sa susoteasca cu d-voastra la un pahar virtual de vorba. Dar sa nu ma iau cu vorba (care e saracia omului si chiar a personajului) si sa uit de ce v-am inoportunat de data aceasta. Voiam sa va spun inca o data ca va iubesc, coane Dorine. Va iubesc sincer. Il iubesc pe poetul Dorin Tudoran si cand zic poet nu ma refer neaparat si-n primul rand la fostul poet, autorul pentru toatdeauna, din trecut, al unor dragutze poeme, ci la cel actual, poet din fire care chiar daca nu (mai) scrie poeme se compprta ca un poet. Faptul ca il banati pe dl.Goe si ca va straduiti sa-l ignorati (reusind in cea mai mare parte a timpului) cat mai ales faptul ca uneori cedati ispitei de a-l pomeni si comenta curajos, denota poezie, coane Dorine. Poezie de cea mai buna calitate. Nu stiu (inca) cum as putea sa va multumesc vreodata pentru poemele pe care mi le dedicati atat de dezinteresat. Ce trista ar fi fost realitatea cruda daca ati fi decis sa partajati micile mele atentii, dedicate blogului si bloggerului, cu restul populatiei certocrate. Asa insa, nimic nu-i pierdut in planul sperantelor care cade (acum) perpendicular pe planul iluziilor. Sper sa intelegeti cat de cat aceasta declaratie de dragoste si admiratie pe care v-o fac, iata, in mare secret. Cu drag, al dv. dl.Goe.

I.II. Blogul de la Corabia este prilejul fericit prin care textele scriitorului Viorel Padina se intalnesc cu cititorii si criticii (literari, cum altminteri) potriviti. Toate textele (ce-ar fi putut fi scrise) cu toti cititorii (care s-ar putea preta la o asemenea lectura). Un fenomen straniu, o exhaustivitate(!), un univers inchis intr-o coaja de nuca al carui miez absent a fost inlocuit cu ghioci de ou. Nu intelg de ce este deprimat autorul. Nu vad ce altceva si-ar putea dori. Probabil ca este victima unor afectiuni congenitale care-l impiedica sa fie voios si fericit in conformitate cu standardele in vigoare. Un soi de masochism metafizic, dânsul fiind si artist.

I.III. De-abia asteptam povestea cu bradutul, noi cititori tai fideli. Nu-ti face griji despre cei care vor considera (pe buna dreptate) ca bati câmpii. Cui ii pasa de ei? Mie nu. Stii vorba acea a lui Groucho Marx: nu te lasa furat de aparente, de faptul ca se imbraca ca un idiot, ca vorbeste si se comporta ca un idiot. El chiar este un idiot.

* * *

Asa inchipuiau romanii cimitirul:
un drum flancat de doua randuri de taceri.

* * *

P.S. Dar sa nu uitam ca atunci va fi si ziua copilului de altadata:

Mircea Cartarescu e mut ca o lebada.
In patria sa
zapada fapturii tine loc de cuvant.
Sufletul lui e in cautare
in muta, seculara cautare
de totdeauna,
si pana la cele din urma hotare.
El cauta apa din care bea curcubeul.
El cauta apa,
din care curcubeul
isi bea frumusetea si nefiinta.

Ma tot intreb si nu ma dumiresc: Oare cum dracu’ or face dragoste melcii, cu cochiliile alea in spate.