(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for iulie 2012

Unde fuge Patapievici

Posted by Arca lui Goe pe iulie 31, 2012

Horia Roman Patapievici a reusit sa evadeze. Unele zvonuri sugereaza ca ajutat de reteaua sa de complici ar fi reusit sa-si faca cateva operatii estetice la o clinica particulara capatând o noua infatisare si o noua identitate, sub care ar fi ajuns in Statele Unite ale Americii. Totusi operatiile estetice i-au lasat nealterata personalitatea iar aceasta este pe cale sa-l dea de gol. Iata ce declaratie a facut preupusul Patapievici despre America, tara sa adoptiva, intr-un studiou al unei televiziuni in care participa ca invitat:

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 32 Comments »

29 iulie – Ziua Sfințirii Romaniei

Posted by Arca lui Goe pe iulie 29, 2012

29 iulie, ziua cea mai lunga (7-23) va consfinți sfințirea României…

…pentru ca…din trei, pe langa care trecea,
Doi il vedeau si unul nu…
Doi il vedeau si doar unul nu…

…pentru ca… indiferent de procentele finale ale referendumului rusinii, sistemul trebuie sa mai roteasca inca o data cadrele… in ritmul asta ori va ameti ori va ramane fara cadre…

…pentru ca…indiferent de procentele finale ale referendumului rusinii, multi demoni, la care nu se va mai uita nici dracu’, vor avea timp sa se ocupe de cele sfinte…

…si acum sa revenim la Olimpiada, la spiritul olimpic si la campioni:

Posted in Arcaluigoeologie | 29 Comments »

dez/Equilibrium

Posted by Arca lui Goe pe iulie 29, 2012

Posted in Arcaluigoeologie | 5 Comments »

Cercul (care se închide)

Posted by Arca lui Goe pe iulie 27, 2012

…din trei, pe langa care trecea,
Doi il vedeau si unul nu…
Doi il vedeau si unul nu…

Ia uite bă ce pezie scrisăi

Cercul

de d-l Goe Ponta

Mergeam pe drum. Era luna, asa, toamna.
Si ma ajunge din urma si trece pe langa mine
Un cerc.
O tuturiga mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urma: L-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturiga
Nimeni…
Si, la urma, cine se-l azvarle,
Ca era mare si greu – ca o sina de roata
de car.

Ma uit inainte; cercul isi vedea de cale.
Se-nvartea repede, repede si facea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calota, de la deal
– Il vazusi, ma?
– Il vazui. Si incepe sa se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scapat,
Numai Spanu, mai are butii de vin asa de mari,
Pleca si se varsa putina…
Ne miram noi asa si ne dam cu parerea,
Asta al lui Calota se facuse alb, il cam
speriase

Dracovenia,
Si mai apare si Gligorie.
– Il vazusi, ma?
– Nu-l vazui. Ce sa vad?
– Cercul?
– Care cerc?
Ghita al lui Calota s-a aplecat si i-a aratat
Urma în tarana. Lasase o urma ca de roata
de car.
-E, cate urme de roti nu sunt pe drum!

Cercul a trecut, asa, valantoace, prin tot
satul.
Unii il vedeau, altii nu.
Asa, cam din trei, pe langa care trecea,
Doi il vedeau, unul nu…
Stand noi asa, auzim iar Vuuuu – vuu! Uuu!
Uuu!
Cam cum face o vuva mare…
Si vedem nori de praf…
– Dati-va la o parse, ca vine… Se-ntoarce…
Venea cercul de la deal, parca se inrosise putin
De-atata alergat, de-atata inspectie în
Comuna Bulzesti…

Venea dinspre Pradatorul, trecuse ozaca
prin Fratila
L-am apucat de mana pe Gligorie:
– Il vezi, ma?
– Ce sa vad?
– Cercul
– Care cerc?
– Asta de trece acum pe langa noi?
Tu n-auzi ca se cutremura pamantul, vuieste,
scoate praf…
– Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu vad nimic.

Cercul s-a apropiat… i-am luat seama: sa fi zis
Ca e roata de cabrioleta? nu, ca n-avea spite…
Si prea lumina… E asa ca o aoreola de sfant…
Ca si când capul vreunui sfant s-ar fi rostogolit
în praf
Si aoreola lui il poarta ca o sina…
Si-l imbraca în stralucire…
Mergea vajaind… Si se infierbantase de-atata
invartit,
Scotea scantei, când se atingea de cate
o piatra.
Prin Seculesti, acum era aici la Gura Racului
si precis
Voia sa mearga , si-n Natarai la vale…

M-am dat mai aproape si i-am simtit damful:
mirosea a
Rotund perfect
. A geometrie… a spuma
de geometrie,
Adica esenta esentelor…
Am cazut în genunchi,
Asa de usor si de delicat atingea pamantul
Plin de gloduri, al satului.
Ba, calca prin Bulzesti, parca-ar fi mers
Pe luna, tu-i mama masii!
Ma trecusera fiorii si aproape sa-mi dea
lacrimile
De atata cinste si minune.

– E, acum il vazusi? L-am mai intrebat odata
Pe Gligorie, care-si scotea pamantul
de sub unghii
Cu un chibrit.
– Ce sa vad?
– Cercul.
– Care cerc?
– Atunci… du-te unde plecasi, ba orbetule!
Ca eu n-am ce discuta cu astia, care nu vad
decât
Ce le arata muierea!
– Hai, ma, il trag pe-al lui Calota…
Avusei noroc mare cu tine,
Ca fusesi aici… ca altfel,
Ne-ar fi povestit cercul în toata lumea,
Ce orbeti sunt în comuna asta.

Povestea cu cercul de foc, venit în inspectie
A circulat mult la noi, din gura în gura.
N-a reusit s-o stinga nici razboiul al doilea,
Abia mai tarziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi

Si, pana la urma, au câştigat ăia de nu-l
vazuseră.

Posted in Arcaluigoeologie | 10 Comments »

Lovitura de na-ţie

Posted by Arca lui Goe pe iulie 26, 2012

Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, traim vremuri tulburi in care se intampla lucruri grave! Hâc! (adica sâc; sâc-sâc). Si nu ma refer catusi de putin la chestiunea cu lovitura de stat, la plebicist (la plebicist, la plebicist) sau la incaierarea dintre politicieni. Nu. Astea sunt bagatele. Pe onoarea me. O sa vii acuma d-ta, cetatean onorabil, cu simţ civic, civil, opinent public, si-o sa te revolti: „Cum adica bai nene, lovitura de stat e bagatela? Bag seama ca esti cam sisi!”. Sau din contra. O sa zici: „Ce lovitura de stat, care lovitura de stat? Ne ajunsese apa la gura domnule. Nu se mai putea indura traiul cu pastramagiul. Trebuia gonit Tiranul. Trebuia rasturnata Dictatura. Sa vie poporul la putere. Ca el e suveran etc, etc, etc.”

Totusi, domnilor, dati-mi voie, astea toate sunt bagatele, mizilicuri, maruntisuri de doi lei si restul bani. Ei bine, da, in Romania se afla in desfasurare o lovitura de stat. Preluarea puterii (puterilor) prin alte mijloace decat prin alegeri libere este, indiferent de ce clameaza „neutrii” (neutrinii de la blog) , lovitura de stat. Totusi in cazul unui stat ca al nostru (ce e statul?) ramane o bagatela. Daca ma credeti bine, daca nu ma credeti iara bine. Cui sa-i pese de ce poate crede un gura casca? Mie nu. Partea nostima este ca despre chestia asta colaterala, asta cu incaierarea politica, stii colea, verde, româneasca, la care priveste cu nesat si coana Europa, de peste gard, nu se poate discuta, pentru ca n-are cine. N-are cine. Nu mai ai cu cine discuta o asa telenovela atat de usurica. O telenovela despre cum se darama o sandrama (statul de drept) din cauza ca antenele de pe acoperis sunt prea grele. Se darama? Da-o dracu. Facem maine alta la fel de „minimala” si caraghioasa, din resturile asteia de azi. Ce treaba ai tu uratule?  Acuma cu putina luciditate orice trestie ganditoare ar putea realiza ca desi cei care se incaiera azi anti-constitutional, i-moral si i-legal, nu-s chiar la fel unii cu altii si ca unii sunt mult mai rai decat ceilalti, mai disperati, si mai ticalosi, totusi viata, traiul si malaiul, insului si naţiei nu depind nici pe departe decisiv de cine anume va castiga incaierarea. Acuma eu (dl.Goe) nu zic sa stai deoaprte, sa n-ai pareri, preferati… Nici vorba. Eu am fost intotdeauna de partea divertismentului, de calitate, pe gratis. „Eu am fost dintotdeauna de partea comediantilor si mascaricilor„. Ceea ce ma ingrijoreaza pe mine (dl.Goe) este felul in care chibitii se iau in serios, se implica (mai ales aia care se dau neutri, impartiali, unii dintotdeauna, altii mai de ieri de alaltaieri), se dedica cu devotament cauzei si se agita de parca le-ar fi in joc destinul si chiar viata de apoi. Ho! Pacalicilor. Nu se intampla nimic. Numai vi se pare. Si sunteti teribli cand va casuna dupa ce vi se nazare. Toti cei care moare si da din chişoare de grija natiei, a moralei, a dreptatii, a elegantei si a frumosului in lume, si anumpe pe plai, au ajuns sa aiba simpatii si antipatii, ptiu, politice, pe cale eminamente afectiva, sentimentala, fara nicio urma de rationalitate. Singura ratiune a ratiunii in aceeasta istorie, pentru cei care si-au pastrat vreo umbra de ratiune, este aceea de instrument pentru justificarea alegerilor sentimentale prestabilite. Nici asta n-ar fi grav. Asta e natura umana. Bunaoara dl.Goe prefera „fenomenul Basescu” (fenomen in care insul Traian are un rol cu totul si cu totul secundar) si detesta sincer fenomenul care nici macar nume n-are, identificându-se provizoriu cu emblema „fenomenul anti-Basescu”, din motive de natura pur afectiva care s-au acumulat cu fiecare detaliu care a compus, in timp (si se stie ca „timpul” nici nu exista), cele doua fenomene. Dar n-ar avea niciun rost sa intru in astfel de detalii. Dl.Goe, ca majoritatea, este spectator, nu actor. Drama, care frizeza nebunia, este ca fiecare spectator a ajuns sa se creada actor, combatatnt, indreptatit sa „omoare” pe oricare dintre actorii opusi (sic). Si cu asta ajung la chestiune. La chestiune. La cestiune: Lovitura de na-ţie.

Romania pitoareasca a ajuns un imens station de fotbal in care, ca si la fotbalul-fotbal, galeriile nu se multumesc sa priveasaca si sa incurajeze ori sa huiduie  jocul, lupta sau, dupa caz, incaierarea din teren. Nu. Nici vorba. Galeriile se inaiera, se bat, se zgarie, se scuipa, se detesta si se urasc sincer si cu patima, din oficiu, independent de ceea ce se petrece in teren. Ireversibil, ireconciliabil, la stadion, pe strada, acasa, la blog. Nimeni nu mai stie de gluma. Nimeni nu mai realizeaza ca „fotbalul” e doar un joc, si ca fericirea personala nu depinde nici de „Steaua”, nici de „Dinamo”. Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, traim vremuri tulburi in care se intampla lucruri grave!  Naţia este intoxicata (de sus pana jos)  si nu da semne ca s-ar putea vindeca. Cineva a pus la cale o lovitura de na-ţie, si figura i-a reusit. Nu, nu este vorba despre conflictualul Basescu, nu este vorba despre conspiratia mondiala ori despre forte oculte din  afara ţarii, ori de altii care ar dori sa elimine, sa dizolve, natia romana. Nu, nici vorba. Este vorba de cineva care are nevoie de naţie. Mare nevoie. Ca de aer. Cineva care are nevoie ca naţia sa existe, sa fie foarte vie si foarte bolnava (niciodata nu esti mai viu decat atunci cand esti bolnav), tulbure si cetoasa. Acestia sunt patriotii care nu vor ca naţia sa dispara (Doamne fereste), si care n-au avut niciun scrupul, nicio ezitare in a o transforma intr-o imensa perdea de fum. Mai au un pic si si-o adjudeca. Europa sa-si vada de treburile ei. Ca are si asa destule. Pe moment. Iar patriotii nu puteau rata momentul. Mai tarziu ar fi fost prea tarziu. Multi dintre sepectatori (in special cei care nu stiu de gluma) vor ramâne schiloditi sufleteste pe viata. Atata cata le-a mai ramas. Este un risc pe care patriotii si-l asuma. Ca ce-i costa? Eeeee, dar mai stii? Poate-i costa. Natiune fii desteapta.

Posted in Arcaluigoeologie | 20 Comments »

Lapsus jos si doruri sus

Posted by Arca lui Goe pe iulie 24, 2012

  • Ceea ce este adevarat ramâne asa pana in momentul in care cineva decide organizarea acelui ceva.
  • Mi-e dor de o era in care justitia institutionalizata si patriotismul sunt neimportante.
  • Tentativele de demitere (prin sublimare) a Presedintelui ales, experimentate in ultimele doua exercitii legislative, initiate formal de catre Parlament, ofera suficiente date (informatie de natura sociologica, politica, sistemica) pentru cristalizare in vederea fixarii in norma a acestui trend, consfintit deja prin aceste doua precedente. Chiar daca puse in practica intr-o maniera empirica, aproape haotica, existenta acestor precedente denota in mod categoric o anumita fragilitate a democratiei romanesti, o instabilitate periculoasa, in tandem cu o imaturitate naucitoare a clasei politice dar (vai) si a electoratului, a opinei publice si a societatii in ansamblul ei. In mod aparent paradoxal, aceste improvizatii politice, puse in scena cu ajutorul Parlamentului, de catre histronice creaturi care au consacrat cabotinismul ca singura varianta de succes la public, in politica post…decembrista (ca altfel nu i s-ar putea spune), ele insele contin imbricate in corpul lor solutia necesara pentru mai bine, pentru imunizarea si consolidarea fragilului corp social al patriei in tranzitie. Meditand profund la sensul difuz al celor intamplate, dl.Goe, facand uz de uluitoarele sale abilitati de analiza si sinteza precum si de inegalabilul sau simt de anticipare din perspectiva privilegiata in care, intamplator, se afla (…) , a reusit sa sintetizeze un enunt care exprima clar si concis ce anume ar trebui intreprins pentru a evita pe viitor (macar 4-5 legislaturi de acum inainte) rispa stupida de energie sociala, delapidata practic din bugetul energetic al natiunii, vaduvita astfel de un minim de energie necesar unor proiecte sociale utile si, in genere, pentru progres (vii aplauze).
  • Propunere de initiativa legislativa. In vederea intregirii listei de modificari a Constitutiei, Dl.Goe decreteaza:
  • ARTICOL UNIC:
  • La mijlocul fiecarui exercitiu legislativ se va organiza, din oficiu, un Referendum (garantat Constitutional) in care cetatenii sunt invitati sa-si exprime acordul cu doua enunturi:
    .
    a) Doresc demiterea Presedintelui in exercitiu si organizarea alegerilor prezidentiale anticipate pentru ocuparea postului de Presedinte al Romaniei pe perioada de mandat ramasa.
    .
    b) Doresc demiterea Parlamentului in exercitiu si organizarea alegerilor parlamentare anticipate pentru constituirea unui nou Parlament pe perioada ramasa.
    .
  • Cetatenii care decid sa participe la Referendum pot stampila unul sau ambele enunturi.
  • Validarea fiecaruia dintre enunturi se va face in conditiile in care cel putin 50% + 1 dintre cetatenii cu drept de vot vor fi votat acel enunt.
  • Mandatul Presedintelui ales sa suplineasca postul, in locul Presedintelui demis prin acest Referendum, nu se va numara ca mandat constitutional, nelimitatnd in niciun fel dreptul acestuia de a candida la alegerile prezidentiale organizate la termen.

Consider deschisa (acum, aici) lista de adeziuni pentru validarea initiativei legislative „GOE” prin care Romania ar putea deveni un loc mai calm, mai stabil, un exemplu pentru altii (ca noi) si un deschizator de drumuri in practica democratica si profilaxia derapajelor de la democratie. (Valabil numai pentru cei care au simtul umorului meu).

  • Cei care stiu nu vorbesc. Cei care vorbesc nu stiu.
    .
  • Natura nu are „urgente” si totusi toate se implinesc.
    .
  • Alege sa-ti pese de ceea ce gandesc altii si vei deveni prizonierul lor.
    .
  • Timpul este un lucru creat (de imaginatie). De aceea a spune „n-am timp” este acelasi lucru cu a spune „nu vreau”.
    .
  • Cel mai bun luptator nu este niciodata nervos.
    .
  • Actioneaza fara sa ai asteptari.
    .
  • Cel mai bine este sa stii ce nu stii. Sa pretinzi ca stii ce nu stii este o boala.
    .
  • Nu exista primejdie mai mare decat a-ti subestima adversarul.

Posted in Arcaluigoeologie | 33 Comments »

Contra Lovitura de Stat Acasa

Posted by Arca lui Goe pe iulie 21, 2012

Inainte de a incepe sustinerea tezei de doctorat cu tema „Contributii Originale in Teoria Contra-Loviturilor de Stat. Aspecte de Drept International”, in fata onoratei comisii formata din prea-cinstitul cititor unic al Arcei lui Goe, as dori sa fac doua consideratii preliminare, absolut necesare, despre Teoria Contextuala a Chibritului Antiacvatic.

(a) Dupa cum mentiona si Marin Sorescu, inventatorul metodei de citire a textelor cu echerul (sa nu uit sa-l trec la bibliografie), sensul unei intrebari cu formulare fixa este variabil in limite largi, in functie de context. Acest lucru este cu atat mai vizibil atunci cand intrebarea cu formulare fixa si sens variabil este adresata unor mase mari de oameni al caror raspuns poate determina declansarea (in cascada) a unor modificari, in context, inclusiv asupra contextului. Sa luam in considerare un sondaj de opinie ipotetic ce ar urma sa fie intreprins, de catre o revista la moda, intr-un oras oarecare, pe baza caruia ar trebui sa se stabileasca in mod neoficial „Care fata-i mai frumoasa”. Rezultatele sondajului de opinie… VEZI MAI MULT AICI …cetatean (cat de cat) responsabil trebuie sa vada, dincolo de reguli, meta-regulile si sa actioneze inteligent, in acord cu ele, fara a incalca regulile.

(b) Existenta legilor si regulior, destinate sa pastreze un nivel acceptabil al organizarii societatii omenesti, denota o aproximare simplificatoare a realitatii, inevitabila, o incercare de imblânzire a infinitului si a felului cuntinuu in care se prezinta lumea, prin aducerea ei la un model descriptibil prin valori binare: Da si Nu. …VEZI MAI MULT AICI … Suntem chemati la vot in mod fortat, neasteptat, nu doar impotriva regulilor, dar si absenta oricaror perspective de mai bine, de armonie (intre noi si cu alltii din afara), de progres, in dauna progresului si in favoartea unor precedente dubioase. Desigur ca nu vom putea alege 0,765 sau o,007. Ni se spune ca trebuie sa alegem, musai 0 sau 1. Basescu sau Antonescu.  Hodornc-tronc. Totusi este de stiut ca pana nici in informatica nu exista valori pur binare. Exista 0, 1, si Null. Da, Nu si Null. Necunoscut, Neexprimat. Null care intamplator incepe cu Nu. Avem in fata sfanta treime, care e si unime.

La fiecare dintre alegerile anterioare ni s-a predicat mai onest sau mai putin onest dreptul de a boicota. Formatori de opinie notorii ne-au predat aceasta lectie a grevei electorale, in special cand prognozele aratau ca indecisii nu prea inclinau catre  favoritii lor. Suntem pusi astazi intr-o situatie bizara, aceea in care la intrebarea intempestiva adresata de catre Crin poporului, „Nu” inseamna mai degraba „Da”, iar Null inseamna „Nu”.

Nu exista acum nici timp si nici rost pentru explicatii, justificari, razgandiri in legatura ca alegerea variantei preferarate pentru deznodamantul evenimentelor care vor culmina cu referendumul din 29 iulie. Fiecare stie de pe acum, cum, necum, ce si de ce prefera sa se intample pe 29 iulie. Nu exista decat doua variante: Tentativa de preluare totala a puterii de catre grupul reprezentat formal de catre Ponta si Antonescu, fie (A) este acceptata si validata prin referendum, fie (B) nu este acceptata. Varianta de mijloc nu exista. Cei care sunt chemati sa arbitreze, cetatenii, care turmentati, care mahmuri, trebuie sa decida  pentru cine si ce isi vor aduce contribuia, infinitezimala: pentru consfintirea variantei (A) sau pentru consfintirea variantei (B). Acum, mai clar decat alta data, a treia cale nu se afla. Nici macar indolentii din nascare nu pot evita exprimarea unei optiuni. Cei care doresc atingerea variantei (A), prin care s-ar valida lovitura de stat, pentru a-si apropia asdar indeplinirea dorintei de a-i vedea pe Ponta, pe Antonescu si pe ai lor instalati deplin la putere, nu pot face altceva decat sa se prezinte la vot si sa-si aduca „aportul”. Ceilalti, cei care opteaza pentru varianta (B): respingerea  tentativei de preluare a puterii totale de catre Voiculescu and co prin Ponta-si-Antonescu, in pofida faptului ca in aparenta li se ofera, spre deruta, doua moduri de actiune, nu au in fapt decat un singur lucru de facut pe 29 iunie: sa execute o contra lovitura de stat materializata prin statul acasa. Alegatorii care vor sa spuna NU lui Ponta si Antonescu n-o pot face mai eficient in niciun alt fel decat prin STATUL ACASA. Daca stiu intr-adevar ce vor atunci asta au de facut. Logic, clar, cinsitit si lautareste. Nu exista nici rosturi morale si nici pragmatice pentru a proceda altfel. Orice alta alternativa i-ar legitima pe pucisti si ar spori matematic sansele ca presedintele ales sa fie demis. Stand acasa pot spera ca in majoritate oamenii vor fi de partea lor si nu vor da curs cererii abuzive a lui Voiculescu de a acapara, cu voie de la popor, si Justitia, ultima reduta. Daca in favoarea lui Voiculescu nu se vor strange 9 milioane de sustinatori, tentativa de lovitura de stat va esua. Daca se vor strange mai mult de 9 milioane de pro-voiculescieni-pro-pontisti si crinescieni atunci… oricum prezenta celor cu alta optiune nu mai conteaza. Nici macar pentru impresia artistica.

Prin urmare sub aspect moral si electoral cei care nu vor sa-i predea la cheie PUTEREA TOTALA lui Voiculescu: Parlament, Guvern, Justitie, Mass-media, trebuie sa BOICOTEZE referendumul la care s-a ajuns printr-un lant incredibil de abuzuri si ilegalitati si prin care Crin Antonescu a fost instalat, cu premeditare, presedinte interimar la Cotroceni.

Sunt unele dintre motivele pentru care dl.Goe a ales sa nu participe la vot. De altfel dl.Goe n-a participat la vot nici cu prilejul precedentului Referendum organizat pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. Un alt motiv serios care-l indeamna pe dl. Goe sa ramana spectator, motiv mult mai consistent decat motivele politice care-i vizeaza pe pucisti, este un motiv social daca vreti, care are legatura cu  cetatenii care vor sa-l vada, cu orice pret, pe Traian Basescu eliminat. Eventual sters din istorie. Nu am nimic cu cei care-l urasc sau il detesta sincer pe Basescu, indiferent de cum se vor fi imbolnavit de aceasta ura. Nu am nimic cu cei care cred sincer ca Basescu este sursa raului din tara asta si ca cu oricine altcineva ne va fi mai bine (indiferent de cat de tare se inseala). Am insa ceva cu cei care-l vor plecat pe Basescu din razbunare, pentru ca li s-au micsorat salariile de bugetari, pentru ca li s-au micsorat pensile (desi unora doar li se pare), pentru ca li s-au redus locurile caldute, pentru ca s-a incercat stoparea pomenilor si a altor atatea mismasuri prin care cetatenii erau mituiti, corupti, pentru a fi astfel santajabili moral si electoral, cei care se stiu usor comozi, usor lichele, usor incompetenti, usor indolenti si lenesi, gata sa-si traga al 13 salariu si pensionare la 50 de ani, sa dea sau sa primeasca spaga, ori sa copieze la BAC sau sa palagieze pentru un amarat de doctorat, si care, inteligenti fiind, cat de cat, stiu de fapt cum sta treaba cu Basescu, cu Ponta, cu Crin si cu Referendumul.  Ei bine toti acestia trebuie sa se mobilizeze serios (interior si exterior), activ, sa vina la vot, nu doar sa-si doreasca „moartea” lui Basescu asteptand sa vina altii mai fraieri sa comita crima in locul lor. Sa vina ei, 9 milioane, sa se puna in miscare si sa-si asume raspunderea pentru validarea lui Ponta, Crin, Voiculescu, Nastase and Co. si sa-l trimita ei, nu altii, pe Basescu la plimbare, pe mare cu (b)Arca lui Iona. N-ar fi frumos sa fie lasati sa se mobilizeze?, sa-i vedem in sfarsit la treaba, in paine? Astept sa-i vad. Iar apoi sa iasa in strada si sa sarbatoreasca plecarea tiranului si caderea dictaturii. Ura, ura, ura…

De altfel, in mod constitutional, buletinele de vot la un referendum organizat legal (nu ca acesta de acum), pentru demiterea unui presedinte ales, ar trebui sa nu contina nicio intrebare (intrebarea fiind implicita, subinteleasa prin insasi organizarea referendumului) ci doar un raspuns: Sunt de acord cu demiterea presedintelui. Atat. Fiind invitati la vot doar cei care doresc acest lucru. Prezenta in limita cvorumului legal stabilit ar fi singurul criteriu de validare a referendumului. Simpla numarare a participantilor la vot ar trebui sa fie suficienta. Simplu, corect, constitutional. Fara confruntari si tensiuni inutile create de catre politicieni intre cetateni.

Posted in Arcaluigoeologie | 15 Comments »

Despre referendum: câteva întrebări

Posted by Arca lui Goe pe iulie 18, 2012

Prea-cinstit cititor unic al textelor postate pe Arca lui Goe, te rog sa ma ierti pentru modul barbar in care imi scriu teza de doctorat in blogosfera, plagiind la greu metoda patentatå de catre d-l Victor Goe Ponta: copy-paste. Dar, vin si intreb:  Este oare vina mea ca exista altii mai iuti care mi-au furat ideile din cap inainte de a le exprima eu personal intr-o maniera originala si eleganta? Nu. Un NU hotarat. Asa am vrut sa zic si eu. Daca o sa apuc sa produc originalitate alta data, bine. Daca NU, NU. Da? Pot renunta oricand fara probleme la titlul de doctor. Deocamdata insa cred ca ar fi oportun sa ne auto-adresam (tu si cu mine, prea-cinstit cititor unic, naufragiat pe Arca) niste intrebari pe care, intamplator (sau NU), le-a formulat destul de clar unul cu mult mai multe sinapse decat muzeograful dimpreuna cu toata familia lui politica la un loc.

Despre referendum: câteva întrebări – de Dragos Paul Aligica 

Cele ce urmează sunt doar niste note urmate de cateva intrebari: niste marginalii la evenimentele curente legate de lovitura de stat si referendum. In niciun caz nu se vor un indemn la a participa sau nu la referendum si atat mai putin un indemn la a vota intr-un anumit fel.

Sa incepem cu descrierea situatiei:

· O grupare de politicieni a caror mentaliate a fost impecabil definita de Ion Cristoiu ca a unor  „derbedei, huligani si cutitari”, intra cu picioarele in statul de drept, rastoarna ordinea constitutionala si institutionala si pune in miscare o serie de evolutii care ar trebui sa culmineze cu un referendum.

· Un referendum a carui geneza este atat de dubioasa incat toata lumea civilizata a reactionat cu o duritate fara precedent,calificand evenimentele ce ar urma sa fie consfiintite de catre acesta ca fiind de domeniul puciurilor parlamentare si a loviturilor de stat.

· Nimeni nu poate sa spuna clar care este acea fapta grava anti-consititutionala comisa de Presedinte. Cu dorinta sincera de a afla care este fapta, intrebam in stanga si dreapta de mai bine de o saptamana. Imposibil sa intelegi. Intelegi doar ca lumea are probleme de varii feluri cu Presedintele: (a) politice; (b) personale si (c) psihiatrice. Dar grava problema (d) constitutionala, nu e in stare sa o articuleze nimeni. Niste balmajeli cu democratia, vointa populara, poporul suveran, sondaje de opinie: Asta e tot ce poti obtine.

· Ca si cand toate cele de mai sus nu ajungeau, desi mai sunt doar doua saptamani pana la referendum, nici acum nu se stie cu certititudine care va fi cadrul legal si procedural dupa care se va desfasura acesta. Totul pare sub semnul arbitrarului Puterii.

· Bataie de joc mai mare nu se putea. Cele de mai sus dejau situau toata povestea in cheia unei farse politice. Faptul ca un referendum pretins major nu are nici acum fixate regulile jocului, transforma totul intr-o sfidare nationala. O bataie de joc la adresa cetatenilor si comuntatii democratiilor civilizatiei Occidentale din care Romania pretinde ca face parte. Numai in Africa se mai intampla asa ceva. Fie si numai pentru acest lucru, circoteca politica montata romanilor de parlamentul lor merita tot dispretul .

Acestea fiind notate, ca cetatean obisnuit nu poti sa nu te intrebi: De ce sa participi la acest circ politic? Cat de stupid pot sa te considere coreografii acestei farse politice dansante ca sa fie convinsi ca o sa-i iei in serios? Ca ce chestie sa legitimezi toata aceasta bataie de joc nationala si planetrara cu prezenta si expresia vointei tale politice?

Sunt intrebari legitime? Sunt. Plac sau nu, sunt legitime.

UN SCENARIU IPOTETIC

Sa presupunem de dragul argumentului, ca referendumul va fi organizat corect, conform legii validate de Curtea Constitutionala etc. etc. etc.

Sa presupunem de dragul argumentului ca nu a existat niciun puci parlamentar, ca Puterea va inceta sa mai manipuleze regulile si ca nu va incerca sa fraudeze. Sa ne concentram pe aceast scenariu ipotetic. Trei observatii:

1. 1. Sa retinem inainte de orice esentialul: In fata poporului nu este adus T. Basescu. In fata poporului este adusa o propunere facuta de Parlament catre Popor. T. Basescu a venit in fata Poporului la alegerile din 2009. Acum Poporul e chemat sa se pronunte cu privire la altceva: „Crede el, Poporul, ca decizia Parlamentului privindu-l pe Presedinte trebuie validata sau nu?”. Atat. Basescu este personaj secundar.

Toata povestea este deci despre Parlament si o decizie a acestuia. O decizie pe care Parlamentul o aduce in fata Poporului. „Poporule, zice Parlamentul, o situatie exceptional de grava s-a produs, o abatere constitutionala grava a Presedintelui. Noi am zis ca gata, il suspendam.

Dar zi dumneata, nu-i asa ca avem dreptate si trebuie suspendat samd?”

Deci aici nu este o situatie electorala normala, este altceva. Cine crede ca se afla intr-un scenariu electoral clasic, e parasutat din alt film. Daca este consilier al lui T. Basescu zilele astea, are o problema. Si T. Basescu odata cu el.

Deci nu este vorba o situatie electorala normala. De asta si regula care cere un cvorum si anumite conditii de participare. E o situatie grava, exceptionala, cu implicatii constitutionale si politice majore.

Nu merge ca ne adunam 3 romani, 2 votam DA si gata, decidem pentru restul. O situatie exceptionala cere sa fie indeplinite anumite conditii de cvorum. Conditia actuala e chiar blanda (cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente). Scoala de gandire numita „economie constitutionala” dezvoltata de laureatul premiului Nobel in economie, James Buchanan, vorbeste de mecanisme cum ar fi „super-majoritatile”, numere de peste 66% sau chiar 80%.

Logica e evidenta oricui nu abuzeaza de beneficiile televiziunii moderne: Daca n-ar fi asa, parlamentarii nostri veseli ar organiza din trei in trei luni puciuri parlamentare si apoi le-ar legitima prin referendumuri cu familiile si apropiatii (5 sectii de vot in toata tara), in functie de cum merg sau nu merg negocierile de impartire a contractelor in parlament si in functie de cum o grupare sau alta ajunge la fraiele puterii.

2. 2. Conform celor de mai sus, e important sa retinem ca in toata aceasta poveste nu este vorba despre legitimitatea sau validarea lui T.Basescu. Este vorba despre despre legitimitatea sau validarea Parlamentului (pucist, in cazul de fata). Mai precis a deciziei parlamentare.

Mai departe, este vorba despre statul de drept si mecanismele sale la lucru.

Politic si procedural vorbind, Parlamentul este chemat sa dovedeasca ceva Poporului: Ca Presedintele merita pedeapsa ceruta. Daca reuseste sa convinga, bine. Daca nu, nu. Cand respecti astfel de proceduri preemptive si asiguratorii se numeste stat de drept. Asta este diferenta intre democratia liberala occidentala si alte sisteme.

Altfel spus, si mai simplu: Parlamentul trebuie sa convinga Poporul ca gravitatea faptelor este atat de mare, ca peste 9 milioane de romani vor fi atat de indignati si agitati ca vor lasa tot, masa, casa, televizor, concediu in Grecia, iesind la vot sa-si exprime pozitia. Daca nu ies, testul gravitatii in ochii Poporului nu este trecut. Punct. Indiferent de cum arata distributia voturilor exprimate. Fara cvorum rezultatul final este delegitimarea deciziei Parlamentului si prin implicatie, a Parlamentului, in ansamblu.

Sa repetam: daca Parlamentul nu scoate numarul de cetateni consitutional-necesar la vot, e problema sa, nu este a Presedintelui. Legitimitatea lor e in joc, pe prima linie. A Presedintelui este doar in secundar, pe linia a doua, in momentul in care cvorumul este indeplinit. Daca nu este, nu e problema lui.

3. 3. In lumina celor de mai inainte, concluzia este clara: Chiar daca presupunem de dragul argumentului, ca referendumul va fi organizat corect, ca nu se bazeaza pe si urmeaza sa legitimeze un puci parlamentar, tot nu este clar de ce o persoana care considera ca tot tambalaul nu este justificat, ar trebui sa raspunda neaparat chemarii la referendum.

Prima reactie, naturala este sa ridici din umeri si sa-ti vezi de treaba. Daca Parlamentul nu are altceva mai bun de facut decat sa organizeze consultari referendare aiurea, cand ii dicteaza interesele de clan, e treaba lui. Ca cetatean al unei tari libere, nu ai nici cea mai mica obligatie sa participi.

Intrebare: Este deplasata o astfel de atitudine? Daca da. Pe ce temei?

 A TREIA INTERPRETARE – CEA MAI DURA

Daca totusi nu uiti de modul in care s-a ajuns la refrendum si daca te intereseaza cu adevarat starea politica reala a natiunii, atunci ajungi la bateria de argumente prezentate de Mirel Axinte pe Blogary. Vezi aici.

Cititi tot textul. Merita. Citez doar cateva paragrafe:

„La cît au investit oamenii ăștia în această lovitură de stat, la cum au tratat Constituția, regulile democrației, Uniunea Europeană, pe Angela Merkel, liderii europeni, la cum au tratat instituțiile statului român și legile, la cît au riscat, credeți că sînt dispuși să piardă totul la referendum? Vi se pare USL-ul … dispus să stea să aștepte să piardă totul în urma unui scrutin organizat corect, după reguli? Asta după ce au ajuns la referendum trecînd peste Constituție, peste legi, peste regulile democrației și peste cererile Uniunii Europene? Știu că oile placide se înnebunesc după calcule electorale, dar credeți că va lua cineva în considerare calculele electorale ale oilor placide?

Pînă acum aveați o scuză. Puteați spune: Nu cred! Așa ceva nu se va întîmpla! Nu vor merge așa de departe! Ei bine, i-ați văzut zilele astea. Vreți să vi se deseneze? Sîntem în plină lovitură de stat. Iar cine nu înțelege asta este, iertată să-mi fie franchețea, absolut imbecil.

Mai țineți minte, atunci cînd citeați despre cum au luat puterea comuniștii, naziștii sau fasciștii, în Rusia, Germania, Italia, România, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Argentina, Venezuela, China, Cuba, Coreea sau Vietnam, cum vă enervau orbirea și naivitatea ”băieților buni”? Băieți buni care, placizi și anesteziați, au așteptat miracolul pînă în ultima secundă, pînă în fața plutonului de execuție condus de Che Guevara sau în lagărul condus de oamenii lui Nicolschi (sau cum dracu îl chema – nu rețin nume și date, nu țin minte nici măcar unde a murit Maniu). Au sperat că e un vis urît, că va interveni cineva, că așa ceva nu se poate, că și comuniștii, naziștii și fasciștii sînt tot oameni, că rațiunea va învinge, că trebuie să ne bazăm pe buna credință a acestora.

Însă toți aceștia au o scuză: nu mai văzuseră așa ceva. Mai țineți minte cum țărăniștii și liberalii au mers la alegerile din 1946 ca oile la tăiere? Sau Tămădăul? Mai țineți minte bîlbîielile, prostia nesfîrșită, naivitățile năucitoare și orbirea incredibilă a liderilor germani și ruși înainte de preluarea puterii în Rusia anului 1917 și Germania anului 1933 de către comuniști și naziști? Pe toți aceștia îi leagă același
lucru: incredulitatea. Pînă în ultima secundă nu au crezut că așa ceva li se poate întîmpla tocmai lor. Și tocmai lor li s-a întîmplat. Și noi știm asta. Noi nu avem nicio scuză.”

Intrebare: Are Mirel Axinte dreptate sau nu? Si daca da, ce implicatii are asta pentru noi toti?

Cuvinte cheie: USLpucilovitura de statVictor Pontademisiereferendum

REVELATIE :

Ca rezultat al celor întâmplate în ultimile zile, am ajuns la concluzia că numai Monarhia mai salvează România. Cioabă, Măria-Ta, unde ești?

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 64 Comments »

18 Iulie

Posted by Arca lui Goe pe iulie 18, 2012

18 iulie este a 199-a zi a calendarului gregorian și a 200-a zi în anii bisecți.

Evenimente

  • 586 î.Hr. : Ierusalimul a fost cucerit de Nabucodonosor al II-lea.
  • 387 î.Hr. : Celții i-au înfrânt pe romani în bătălia de la Allia.
  • 64 : Roma a fost cuprinsă de un incendiu de proporții; împăratul Nero s-a folosit de acest eveniment pentru a începe persecuția asupra creștinilor.
  • 1711 : Marea confruntare de la Stănilești dintre forțele ruso–române, conduse de țarul Petru I al Rusiei și de Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, și cele otomane. Victoria turcilor a obligat pe Cantemir să–și părăsească tronul și să se refugieze în Rusia, unde a devenit consilierul țarului.
  • 1898 : Marie și Pierre Curie au anunțat descoperirea unui nou element și au propus să se numească poloniu.
  • 1925 : Adolf Hitler a publicat manifestul său personal, intitulat „Mein Kampf„.
  • 1955 : A luat ființă Adunarea Parlamentară a NATO.
  • 1965 : A fost lansată stația automată rusească „Sonda 3” care a fotografiat partea nevăzută a lunii.
  • 1969 : Au început lucrările pentru construcția barajului Brazi-Valea Neagră, în cadrul sistemului hidrotehnic RuncuBaia Mare.
  • 1976 : Gimnasta Nadia Comăneci (14 ani) a atins primul punctaj de 10 din istoria Jocurilor Olimpice.
  • 1998 : Conflictul din Kosovo. Cel puțin 110 albanezi din Kosovo au fost uciși în luptele de lângă granița cu Albania.
  • 2012: Atentat pe aeroportul Burgas din Bulgaria, trei turisti israelieni au murit.

Nașteri

Decese

Posted in Arcaluigoeologie | 15 Comments »

„Copiii” lui Nenea Iancu, „studenţii” lui „Don’ Nae”

Posted by Arca lui Goe pe iulie 16, 2012

Este o observaţie a lui Nicolae Manolescu, în Teme III, despre „lumea lui Caragiale”, care a trecut neobservată – cu o excepţie: Ion Caraion, (în Jurnal I. Literatură şi contraliteratură). Am, acum, temeiuri noi să o reiau, după ce Marta Petreu şi-a reeditat, într-o ediţie „revăzută şi adăugită”, superbul său eseu critic Filosofia lui Caragiale (Polirom, 2012). Iat-o, aşa cum am extras-o şi cu zece ani în urmă în prima ediţie a cărţii mele OftalMOFTologia sau Ochelarii lui Nenea Iancu:

„…majoritatea copiilor din „lumea bună”, sunt, în schiţe, îmbrăcaţi în uniforme militare.” Şi, mai departe: „Aceşti copii teribili tiranizează pe toată lumea. Şi dacă lumea lor ar fi mai mare, ei s-ar chema cu siguranţă Caligula, Caracala sau Commodus, tiranii (aproape) copii ai romanilor…”

Nici Ion Caraion n-a dus „descifrarea” acestei sugestii pînă la capăt. În fapt, „lumea” generaţiei „domnului Goe” s-a mărit, la puţin timp după moartea lui Nenea Iancu, odată cu reîntregirea României după primul Război Mondial. Şi ei, chiar dacă nu toţi, congenerii d-lui Goe, chiar au devenit, sub influenţa lui „Don’ Nae” (a se citi celebrul mentor „de direcţie şi de conştiinţă” românească, Nae Ionescu) şi, desigur, echipaţi în alte uniforme, nişte „tirani”, cînd n-au fost chiar nişte uzurpatori de autoritate şi ordine de drept, ai societăţii (şi ai statului) româneşti. „Nucleul generativ” al unei asemenea evoluţii fusese ridiculizat cu forţă expresivă maximă de Caragiale în unul dintre foiletoanele dedicate descrierii unei tipologii a moftangiilor, anume în Românii verzi(1901). Dar o găsim anticipată, şi într-o circulară pe care „revizorul şcolar la circumscriptia districtelor Argeş-Vâlcea”, Ion Luca Caragiale ar fi trebuit s-o „implementeze”. E vorba despre un Regulament pentru stabilirea portului învăţătorilor şi învăţătoarelor şcolare săteşti din ţară. Deci, tot despre uniforme! Am să reproduc doar primul articol din acest regulament, arhisuficient pentru a ne face o idee despre ce anume era vorba:

„Art.1. Costumul naţional devine obligatoriu pentru toţi învăţătorii şi învăţătoarele şcoalelor săteşti din ţară, fie ale Statului, fie ale judeţelor, fie ale comunelor.”

Luînd „sub lupa” lecturii sale critice asemenea texte, Marta Petreu nu doar invalidează o apreciere „imprudentă” (consideră autoare, eu aş spune, mai degrabă, subtil interesată!) a lui Constantin Noica, cum că Mişcarea Legionară este „singura mişcare românească contra căreia Caragiale nu poate nimic”, dar pune „degetul pe rană”, cum se spune, atunci cînd diagnostichează cum nu se poate mai exact: „românii verzi pe care îi batjocoreşte Caragiale sunt protolegionarii lui Codreanu.”

De la „portul obligatoriu al învăţătorilor şi învăţătoarelor”, de la statutele SocietăţiiRomânismul (prezidată de venerabilul Haşdeu) pînă la Nunta Zamfirei, amplu spectacol alegoric prilejuit de nunta lui Corneliu Zelea-Codreanu, n-au mai fost prea mulţi paşi. Care au fost chiar făcuţi. Astfel că Marta Petreu are toate temeiurile pentru a conchide: „Dacă ţinem cont de aceste texte ale lui Caragiale, nu este de mirare că o parte însemnată din elita generaţiei 27, contemporană cu legionarismul şi ori intrată în Legiune, ori simpatizantă a ei, l-a respins pe Caragiale din start şi în bloc, înainte de a-l citi”. Şi totul se întîmpla, cultural vorbind, aşa cum observă Ion Vartic (în Clanul Caragiale), chiar în timp ce apărea monumentala ediţie de opere editată de Zarifopol şi Cioculescu !.

Dar cred că „fudula” generaţie tînără de la începutul secolului trecut l-a dezavuat pe Caragiale nu numai pentru asemenea texte. L-au respins instinctiv, urîndu-l cu patimă uneori, dintr-un cu totul alt motiv. Este şi acesta surprins în această a doua ediţie a cărţii Martei Petreu la care mă refer. Anume, inteligenţa sclipitoare, adîncă, „dialectică” a lui Caragiale. „Întregul univers literar şi de gîndire pe care l-a construit este ieşit din „calitatea lui dominantă”, care, observa Cioculescu, „este inteligenţa”.” Şi ce se opune mai letal „rinocerizării” de orice tip decît inteligenţa?

Desigur, ar fi mult mai mult de spus odată ajunşi în acest punct. Dar am să mă opresc aici, citînd încă o dată un frumos gînd al Martei Petreu: „…orice aş scrie despre el (Caragiale, n.m.,V.G.) este mai lung decît a scris el.”

________________________________________________

(Text publicat  în revista Tribuna, nr. 236, 1-15 iulie, 2012, la rubrica Mofteme. Ilustraţia rubricii: din expoziţia virtuală I.L.Caragiale în arta grafică mondială, realizată de graficianul Nicolae Ioniţă pe site-ul său http://www.personality.com.ro/caragiale.htm.)

* * *

Articol preluat (cu copy-paste) de catre d-l Goe de pe blogul d-lui Gogea.

Posted in Arcaluigoeologie | 14 Comments »

Doua(?) cazuri de sin-ucidere – O sin-gura reabilitare

Posted by Arca lui Goe pe iulie 14, 2012

UN ZIARIST

UN PROCUROR

Ştim că fotografia a fost realizată în martie 1993, în Sudan, în apropierea unei tabere ONU. Că a fost realizată de fotograful Kevin Carter, a fost publicată prima oară în The New York Times şi că a primit Premiul Pulitzer un an mai târziu. Mai ştim că fotograful s-a sinucis peste alte câteva luni, spune-se măcinat de remuşcări pentru că nu ar fi salvat copilul din ghearele vulturului şi pentru că un val de indignare şi de critici s-a abătut asupra lui din această cauză.“Kevin Carter a fotografiat această ipostază şocantă, însă nu a reuşit să o ducă la un centru de ajutor, pentru că era însoţit de zeci de soldaţi în momentul în care a făcut poza.Cei de la New York Times au publicat un material în care arătau cu degetul către Carter, acuzându-l că nu s-a asigurat că fetiţa este în siguranţă, dusă la un centru de recuperare – care potrivit unor surse s-ar fi aflat la numai câteva sute de metri depărtare.

Tumultul care a luat naştere de la publicarea acestei imagini a fost unul impresionant, iar Carter nu era pregătit să fie în mijlocul lui. Astfel, măcinat de gândul că ar fi putut face mai mult, că i-ar fi putut salva viaţa fetiţei, Kevin Carter s-a sinucis la puţin timp după ce a primit premiul Pulitzer pentru fotografie”… Articol COMPLET

…Adrian Nastase va trebui sa raspunda de ce s-a implicat in cazul Tarau
Anchetarea lui Tarau, spalarea de bani, sponsorizarea PSD din afacerile ilegale cu carburanti, dubla eliberare a lui Adrian Tarau si fuga acestuia din tara cu ajutorul autoritatilor romane trebuie lamurite. Pentru a restabili onoarea a doi magistrati si a unei institutii. Dar si pentru a-i pedepsi pe cei care s-au amestecat nepermis intr-o investigatie.

Fostul premier Adrian Nastase si magistratul Ilie Piciorus sunt personajele care pot da detalii despre dedesubturile politice ale dosarului Lele-Tarau-Panait.

Cand procurorul Alexandru Lele l-a acuzat oficial pe Adrian Nastase ca l-a eliberat ilegal pe Tarau din inchisoare, fostul premier nu a reactionat. A tacut chitic. La fel si Procurorul General de atunci, Joita Tanase. Magistratul Piciorus a intrat insa in scena imediat si a orchestrat compromiterea lui Lele… Articol COMPLET

Posted in Arcaluigoeologie | 27 Comments »

S-cribul si S-crima

Posted by Arca lui Goe pe iulie 12, 2012

Mărturisesc  spaşit că titlul de mai sus, fără nicio legătură directă cu conţinutul textului de mai jos, dar cine se mai uită azi la relaţiile directe dintre lucruri?, a fost inspirat a plagiat, dintr-un titlu al unui fost poet, pe numele lui Walter Scott Mayakovsky, care i-a facut cândva un portret şi lui Dorian, în tonuri de gri. Acel poet, care mă inspira azi urmuzian, in modestul meu titlu (iată aşadar şi legătura cu conţinutul textului, de mai pre-jos, astfel intitulat: modestia) a compus, cu căldură şi curaj, poemul F-rigul si F-rica (care nu stia să zică ram, raţuşcă, referendum). Ulterior sau anterior nu (boo), acelaşi poet WS Mayakovsky a mai compus un titlu foarte sonor, plagiat apoi rapid si repetat de către foarte mulţi alţi autori, mai autoritari, care si-au si dat fel de fel de doctorate, in baza paternităţii (desigur în fals) asupra termenului cu pricina: absurdistan. In acest context aş fi putut desigur (ei aşi) să-mi intitulez încă şi mai ilustrativ articolul voua, paragraful tz-vai, aliniatul ne-uf, litera tz, de azi: S-crinul si Ne-gura. Am stat mult în dilemă. A decis hazardul bastard: S-cribul si S-crima. Urmează pedeapsa. Dracu te-a pus să vii aci (Ei ştii că-mi placi! Dar ce? Te ţiu eu?):

Dăunăzi stăteam pe malul mării şi mă-ncălzeam la soare (atenţie plagiat) şi cugetam aşa… la limita pro-verbelor stramosesti: ca una e sa nu-ti fie frig si alta sa nu simti frigul. Si tot aşa şi cu fricaSi tot aşa şi cu prostia. Mai ales cu prostia. Luaţi cu prostia care ne mănâncă şi pe care nici n-o poti ignora decât dacă eşti mort (eee, ce bine era când eram, că mă apucă şi nostalgii) n-am băgat de seamă că (în loc) s-au întamplat evenimente majore, mult mai importante decat sinuciderea în primetime a lui Pontaşcrin, care iată ţine paginile ziarelor şi ecranele televizoarelor în reannimare. Dar despre ce e vorba?

  • Păi, întâi şi întâi că a fost descoperită Particula lui Dumnezeu. A fost descoperită şi… Si nimic. Mass-media nimic. Nimic. Toate Bisericile tac. Inclusiv Biserica Scientologică. S-a facut mai mult tam-tam la inaugurarea Marelui Accelerator care urma să producă o gaura neagra mai neagra şi mai adâncă decât gaura crizei financiare, decât acum când, icătă, a ieşit la iveală, din negura microcosmica, bosonul Higgs. Poate ca nu-ţi dai seama ce mare procopseală e şi cu bosonul ăsta. Pai cam e. E! Că bosonul ăsta foarte greu, ca nimeni, are spinul egal cu 0 (adica zero). Asa boson nu mai există. Si nici fermionii nu se pot lăuda cu aşa ceva. Asta ar inseamna, mai înainte de toate, că masa (inclusiv masa poporului) este un (d)efect colateral al interacţiunii dintre materie şi un câmp scalar universal, adică o proprietate intrinsecă a spaţiului (a vidului?) care pre-exista, pre-tutindeni şi în absenţa materiei. Iti dai seama? De aici ar rezulta (şi re-simt teamă, rusine, re-pulsie şi jenă, re-venind cu aceasta ipoteză sumbră) că Universul material pe care-l ştim noi (şi conu Zaharia), si care ne constituie (constituţional), nu este decât o ciupercă parazită pe pielea Spaţiului, o eczema în curs de vindecare. Fenomenele para-normale aflate în curs, în sectorul România, nu sunt, prin urmare, decat reverberaţii relativiste şi vagi ale efectelor şi aşa colaterale produse ca urmare a reacţiei imune a spaţiului faţă de ciuperca ce-l parazitează de circa 13,7 miliarde de ani, sub forma de materie. Un exces.
    .
  • In al doilea rând s-a mai întamplat că fermionul Mititelu a demonstrat în instantele civile, pe baza principiului excluziunii al lui Pauli, că regulile şi regulamentele după care funcţionează şandramalele barionilor Corleone şi Nasu (ce Ponta si Crin!!!) sunt ilegale şi anti-constitutionale, în ciuda semnalelor disperate venite din Federaţia Galactica UE-FA şi FI-FA. Bizar bazar. A fost nevoie de dispersia disperării fermionului Mititelul pentru a fi probata evidenţa cea mai evidentă precum şi faptul că cineva trebuie sa meargă, în grup, la cremenal. Micro-biştii ar trebui să spere că revoluţia lui piccolo Adriano, nu se va opri chiar de va fi să fie dureroasă. (Dureroasă pentru cine?)

Cât despre Absurdistanul cât China care se petrece zilele astea în România, consemnat majoritar în dări de seamă ale orbilor, care se dau miopi, vom mai avea ocazia sa discutăm, că n-au intrat zilele în sac. Asistăm la o parateză ruşinoasă a istoriei, care se va închide exact aşa cum s-a deschis, având ca efect amânarea iar nu contramandarea altor închideri. Vara nu. Toamna Patriarhului le va con-sfinti. Cu un cuc armenesc.

Posted in Arcaluigoeologie | 21 Comments »

De ce a fost indispensabil Traian Băsescu?

Posted by Arca lui Goe pe iulie 11, 2012

Traian Băsescu reprezintă o combinație rară de om politic: l-aș numi un mahalagiu cu viziune.

Printre criticii – numeroși acum – ai gu­vernării USL din săptămânile acestea dom­nește, uneori, o semnificativă ipocrizie. Acești critici, care susțin că ei apără statul de drept, legea și justiția, au deplină dreptate, având în vedere abuzurile fără pre­­cedent la care acestea au fost supuse din partea gu­vernării USL. Totuși, mulți dintre ei se feresc să critice la fel de vehement sus­pen­darea în sine a lui Tra­ian Băsescu, afirmând că ple­ca­rea de la putere a pre­șe­din­telui ales nu e un lucru grav, ba chiar că e pozitivă, cu condiția să se res­pecteCons­tituția. Ei uită sau se fac că au uitat că bruma de stat de drept și de independență a justiției realizate în ultimii ani s-au da­torat nu numai pre­siunilor Uniunii Euro­pene, ci și rolului de „jucător“ al pre­șe­din­telui. Într-un fel, acești critici democrați sunt mai nedrepți decât adversarii politici antidemocrați ai președintelui din USL. Aceștia, cel puțin, știu de ce vor să scape de el: fiindcă reformele pe care le-a ins­pirat riscă să-i ducă la închisoare pe des­tui dintre ei.

Aici, mulți vor riposta: dar n-are și Bă­ses­cu defecte, ba chiar mari? Ba are, dar, ca să spun așa, ele erau aproape inevitabile. Iată de ce.

Traian Băsescu reprezintă o combinație ra­ră de om politic: l-aș numi un mahalagiu cu viziune. Fundamentul său este cel al ma­halalei (sau, dacă vreți, al plebei): de aici bancurile lui fără perdea adesea, de aici „hăhăitul“ celebru; de aici mai ales spi­ritul certăreț, de țață care se ceartă cu vecina peste gard, de aude toată maha­la­ua. (Ce altceva au fost intervențiile sale în direct la televiziuni?) Mahalaua, massa („pros­timea“) simte bine acest lucru și l-a primit (sau l-a huiduit) întotdeauna pe Bă­sescu ca pe unul de-al lor, vorbind limba lor. Ați observat plăcerea oamenilor sim­pli de a se fotografia cu pre­ședintele? Vi-i închipuiți fă­când același lucru cu An­to­nescu, cu Năstase, cu Pon­ta? Ferească Dumnezeu! Când greșește, din nou ma­halaua din el îi dictează ale­gerile: Elena Udrea, de pil­dă. Stilul său de conducere, perfect natural, cu o au­to­ri­tate înnăscută, este ceea ce mahalaua recunoaște, nu autoritatea dată de funcție. Cum se explică faptul că multă vreme după tăierile de salarii, mahalaua a rămas tăcută? Simplu: ea a recunoscut au­toritatea naturală a șefului, care e șef nu fiindcă alții l-au instalat, ci fiindcă este un conducător natural.

Peste acest fundament, Băsescu a așezat – numai el știe cum – o viziune și care se în­tâmplă să fie exact ideea unei părți nu foarte largi a populației: modernizarea sta­tului, înțelegând prin aceasta reforme ra­dicale în direcția statului de drept, a unei justiții imparțiale și eficiente, lupta îm­po­triva corupției, un nou sistem admi­nis­trativ, o nouăConstituție, o nouă educație etc. Lucruri importante pentru oamenii eli­tei intelectuale, dar deloc interesante pen­tru mahala, mai ales în vremuri de cri­ză economică. Paradoxul este deci că acest om, legat prin toate fibrele sale de ma­hala, s-a pus cu toată puterea, timp de 8 ani, în slujba unei viziuni care nu numai că nu era a mahalalei, dar o contrazicea fun­damental: mahalaua vrea un stat ar­haic, patrimonial și se împacă bine cu un sistem oligarhic și corupt al baronilor, cu condiția să-i „pice“ ceva. Cum atunci să di­rijezi națiunea spre statul modern? Într-un singur mod: preluând ideile părții ins­tru­ite, dar minoritare și seducând mahalaua ma­joritară și care nu vrea să știe de „idei“, în felul cum numai un om al ma­ha­lalei o poate face. De aceea, Băsescu a fost, printre politicieni, o rara avis. Chiar PDL l-a urmat cu rezerve și poticneli tot mai mari: politicienii de rând știu că tre­buie să fie „populari“, dar nici ei nu vor să audă de „idei“. Maxima lor abilitate es­te să plutească fără să se răstoarne în direc­ția curentului. Băsescu a încercat alt­ceva: să meargă împotriva curentului, pă­călind un timp mahalaua – ceea ce e a fă­cut din el un om de stat autentic și un li­der, singurul pe care l-am avut în ultimii douăzeci și ceva de ani. (Iliescu, care trece drept om de stat, nu fost așa ceva, deoa­re­ce el a preferat să meargă în direcția curen­tului, iar Constantinescu, adus la putere printr-un complex rar de împrejurări, a pierdut repede orice control asupra cu­ren­tului, răsturnându-se cu barcă cu tot.) Dar toate, absolut toate marile reforme din istorie (în lume sau la noi) s-au făcut îm­potriva curentului. Mahalaua n-a inven­tat niciodată nimic.

Combinația aceasta neobișnuită dintre ma­hala și viziune a fost fericită și indis­pen­sabilă pentru progres, dar tot ea i-a adus pre­ședintelui necazuri. Nu o dată, intelec­tu­alii au strâmbat din nas, atunci când ma­halaua a răzbătut în comportamentul pre­șe­dintelui: „e prea conflictual“, au zis ei; iar mahalaua s-a înfuriat când „patronul“ i-a cerut să strângă cureaua în numele unei idei. Și astfel s-a născut ipocrizia uno­ra și ura celorlalți.

Fără Traian Băsăscu (dacă va fi demis la re­ferendum), „dreapta“, sau mai bine partea reformistă a societății românești, va avea mari probleme. Numărul nu e de partea ei, iar democrația privilegiază numărul. Ma­halaua e totuși echitabilă: îi disprețuiște și pe politicienii din „dreapta“, și pe cei din „stânga“. Deocamdată, se va dărui ul­timilor, care măcar promit să o răs­plă­tească mai bine. Cu Băsescu a fost altceva: mahalaua l-a iubit mai întâi, apoi, parțial, l-a urât; dar nu l-a disprețuit niciodată. Cât despre intelectuali, recunoștința lor e, ca de obicei, călduță. Țipă pe stradă pen­tru statul de drept, dar destui nu înghit că cel care s-a bătut pentru acesta a avut doar un brevet de căpitan și „școala vieții“ și că, probabil, nu l-a citit niciodată pe Mircea Cărtărescu. // de Andrei Cornea

Cuvinte cheie: Traian Basescudeclaratie de presaVictor PontaBruxelles

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 14 Comments »

UN APEL CATRE CLASA POLITICA DIN ROMANIA

Posted by Arca lui Goe pe iulie 10, 2012

Astăzi, 9 iulie 2012

Noi, cetateni Români, din ţară şi din străinătate,

Venim să vă spunem vouă, celor care v-aţi asumat rolul de politicieni începând din decembrie 1989, că ne-am săturat!

DESTUL, DESTUL, DESTUL!

Ne-am săturat să tot aşteptăm să vă faceţi treaba! Noi…CITESTE MAI DEPARTE – AICI

Posted in Arcaluigoeologie | 20 Comments »

Restituireeee

Posted by Arca lui Goe pe iulie 9, 2012

Între Stan și Bran

Nici Dumnezeu nu poate mulțumi pe toată lumea, de vreme ce chiar doi frați buni, unul grădinar și altul cărămidar, i se roagă totdeodată, unul de ploaie, și altul de secetă… Pe oricare l-o împăca mai întâi, o să-și auză vorbe dela celălalt… Dacă nici Dumnezeu nu poate, darmi-te bietul om muritor !

Când te pui, cum te trage inima, să faci, după putere, o slujbă spre folosul cuiva, să nu te mai gândești la ce are să zică altcineva despre fapta ta; căci folosul unuia poate fi spre paguba altuia, și, firește, dacă ai să cauți și la supărarea celui din dreapta, cât și la folosul celui din stânga, atuncea trebue să stai frumos la mijloc ținându-ți mâinile încrucișate și zâmbind cu nevinovăție, când ăstuia, când ăstuilalt. Cum am zice, nici nu jicnești, nici nu slujești, – rămâi om bun ca zahărul, pe gustul tutulor, și al lui Stan și al lui Bran, deopotrivă dulce, și nepăsător și nefolositor pentru amândoi.

Și mulți cred că omul cuminte așa trebue să se poarte’n lume, și nu le merge rău.

La o judecătorie se ‘nfățișează un Stan și un Bran, în pricină de ceartă cu bătaie. Judecătorul întreabă pe un martor:

– Jupân Leibule, spune: cum a mers pricina dumnealor ?

– Parcă pot să spun daca nu știu ? a zis martorul.

– Cum să nu știi ? Trebue să știi, dacă ai fost acolo. – Și daca am fost acolo, parcă trebue să știu tot ?

– Cum să știu daca am venit când era începută sfada ?

– Bine, sfada era începută; dar cine a dat, întâiu ?

– Cum o să știu cine-a dat întâiu, dacă ș’unu-a dat ș’altu-a dat ?

Ei ! iacă om nepărtinitor, jupân Leibu; și om chibzuit, care înțelege că fierbințeala lui Stan și lui Bran se poate potoli, și că el trebue să rămână deopotrivă bun prietin cu amândoi.

Dar poate oricine fi chibzuit și nepărtinitor ca Leibu ? Nu … de sigur. Te ‘mpinge nu știu ce apucătură, care trece peste socoteala cuminte, și te dă partea unuia, de unde auzi tu bine că te strigă poruncitor glasul dreptății – să zicem de partea lui Bran. Ei ! atunci, lasă pe Stan să gândească și să spună câte și cum i-o plăcea și vezi-ți de treabă. Ba chiar, dacă s’o vârî Stan ori cu duhul blândeții, ori toana de arțag, să te scuture de mânecă, doar te-o face să te iei la colț cu el, nu te lăsa amăgit și răspunde-i frumușel: Ť- Nene Stănică, eu înțeleg ce poftești dumneata: să mă ‘ncurci la vorbă, că te știu ce procopsit și dibaciu ești la limbă și la condeiu; decât, iartă-mă, să te ierte Dumnezeu, n’am vreme acuma de palavre fără cap, fără mijloc și fără coadă; că, uite, trebue să isprăvesc colea slujba ce m’am legat frățește să i-o fac lui badea Branť. Dintr’atâta scurtă vorbă, cred că va ‘nțelege oricine pentru ce n’am răgaz să stau la polemică (așa zicem noi gazetarii, intelectualii,Ťpolemicăť; oamenii de rând, fără condeiu, zic Ťmoși pe groșiť) și mai ales cu cine, polemică ? cu niște bărbați așa de străluciți, că nici nu socotesc de lipsă a-și mai spune numele când te iau la vale pe nume; cu niște oameni Ťale căror idealuri nu le-ași fi putând eu înțelegeť (zic dumnealor). Adică noi, cei de partea lui badea Bran, nu ‘nțelegem idealurile lui nenea Stan. Ba, s’avem iertare, zicem noi; le ‘nțelegem și prea le înțelegem, cum le-a ‘nțeles și badea Bran; că, dacă nu le ‘nțelegea la vreme, ar fi dus acuma în cârcă pe nenea Stan drept acolo, sus de tot, unde vrea s’ajungă nenea d’a călare, ca vătaf deplin împuternicit al unei lumi aiurite de potopul vorbelor late, să trateze… cumva cu… cineva despre… ceva.

Căci, iată, aci-i aci. Aci stă taina izbândei: în vorbele înalte, late și umflate. Ți-a dat ursitoarea, când te-a tras moașa de nas, multă istețime și …sfială de loc ? Ai mai avut și noroc să ‘nveți ceva buche ? Știi să porți condeiul ? (gramatica nu-i lipsă !) știi să le torni cât de groase pe nerăsuflate ? – atunci ți-a pus Dumnezeu mâna’n cap… Te arăți îndrăzneț mulțimii ! o iei de sus și repede; cu cât te-o înțelege mai puțin, cu atât o să te crează mai procopsit, și apoi, învârtește-o, răsucește-o, amețește-o, aiurește-o ! și după ce ai văzut că se ține năucită cu mâinile de cap, îi strigi tare, s’o asurzești:

ŤNoi, contra partidului național ? noi, contra solidarității nației ? Este o calomnie ! infamie !! blasfemie !!! Noi, contra solidarității, contra partidului ? Dar noi suntem ai partidului; da, ai partidului, cu … infima condiție ca și el să fie al nostru; noi urmăm partidul, fără să cerem în schimb decât un lucru de nimic: să ne urmeze și el pe noi… Așa dar întrebăm: de ce să mergem noi la el, și să nu vie el la noi, precum cer dreptatea, echitatea, lealitatea, în fine Ťspiritul modern ?ť Aci, la Ťspiritul modernť, firește, lumea rămâne absolut tâmpită… Dar unul, Oancea, om fără carte, întreabă pe prietenul său, Ion, tot om de rând, nedat la slovă:

-Mă, nație, ai înțeles tu ceva din câte spuse Domnul ăsta ?

– De ‘nțeles, răspunse Ion, e greu, că e prea înalt cum a spus el; eu n’am învățătură să pricep lucruri subțiri; dar, pe cât am putut apuca din vorbele lui, că Ťtrebue partidul să vie la dumnealor, înloc să meargă dumnealor înapoi la partidť, mi-am adus aminte de o snoavă veche de la noi din sat…

Zice că umbla un țigan de vreo câteva nopți cu o potcoavă ‘n mână și căuta pe ‘ntunerec, ba pîn sat, ba pe lături, la pășune, încoaci, încolo, tot căuta…

Paznicul satului l-a ‘ntrebat:

– Ce tot te învârtești pe aci, mă țigane, noaptea întreagă ? ce tot cauți ?

– Ce să caut ? a răspuns țiganul. Ia căutam un cal, să-l bat la potcoava asta.

Iată om cu idealuri, pe care paznicul, mărginit la minte, nu le poate înțelege… Și-apoi, de-acolea Ťacei cari nu ‘nțeleg idealurile noastre tainice (ce nu se spun niciodată) sunt niște bătrâni ramoliți, bipezi inconștienți, conduși de vanități senile, ridicoli, deplorabili, ba chiar… urechiați…ť (după severa politică scoțiană…).

E foarte mânios Stan pe Bran; are și de ce: o ‘nvârti, o răsuci, dar nu i s’a prins.

Și când mă gândesc la mania lui Stan, să spun drept… Eu pe omul de înaltă valoare politică și socială, pe acel bărbat, cu care s’ar putea făli orce societate europeană, – vreau să zic pe doctorul Vaida, al cărui prieteșug mă răsplătește cu prisos de nesocotirea multora, – îl stimez cu deosebire; dar acuma n’aș vrea să fiu în locul lui, și iată de ce.

Dacă eu, un publicist, d’abia îngăduit ca mediocru, îmi auz atâtea ! – ba că sunt numai un biet dramaturg rătăcit în politică, unde m’am Ťpoticnit fără să vreauť (adică, pe semne, se poate poticnire și cu dinadinsul); ba că, om care nu ‘nțeleg idealurile înalte ale intelectualilor de elită, Ťgândesc astăzi la bătrânețe altfel decum gândea, acu mai bine de patruzeci de ani, în frageda-i tinerețe, fie-iertatul Eminescuť; ba că, pentru întâia oară, eu Ťnăscocesc în anul 1911, ideea despre o înțelegere între români și maghiariť, care idee nimănui nu i-a trăznit până aci pîn cap, – și că, prin urmare, m’am vândut și eu maghiarilor – poate, Doamne iartă-mă, ca să mă numească Vlădică cine-știe-unde…

Iaca, zic, îmi aud eu atâtea, pentruce ? pentru două-trei biete coloane din ŤRomânulť, destul de blânde și de sfioase – ce-o să-și auză el, doctorul Vaida, după lovitura de măciucă, pe care le-a tras-o mir domnilor inteligenți, independenți, intransigenți șcl ?… Și lovitura fiind din cale-afară amețitoare, a rămas deocamdată bravul nostru amic Vasile Goldiș să primească în cap blestemele lui Stan. El, Goldiș, el e capul răutăților, el e urzitorul zavistiei, el e de vină și pentru înțepăturile mele, destul de măsurate până acuma, și de măciuca năpraznică a doctorului Vaida.

Toate bune și frumoase; dar mult stimații mei amici, dr. Vaida și Goldiș, sunt cel puțin intrați în horă și trebue să joace… Dar eu ?… eu ce căutai ca să mă vâr în joc ? Căci trebue să mărturisesc că, dacă mi-se ‘ntâmplă neplăceri, e vina mea. De ce nu m’am dus să intru în clica sau claca lui Stan ? Ce mai Ťilustru maestruť aș fi fost, Ťtotdeauna tânăr, vecinic verdeť ca spanacul, Ťromân cu adevărate idealuri !…ť Și ce primiri ! Ce festivări ! Ce aplauze ! Ce buchete ! și pupături la sosire, și batiste stoarse de lacrimi calde fâlfâind la plecarea țugului !… Țucu-te numa !

Dé ! dacă n’am avut gândul ăl bun, și m’am lăsat să mă ducă apucătura ! Iată unde am ajuns !… Pe intelectuali, Ťcari sunt singura rațiune de a trăi a națiunii întregiť (cum e și spoiala singura rațiune de afi a unei clădiri); cari împart diplomele de merit artistic și literar și decretează geniul; cari, ca orce înaltă Curie, judecă, încoronează sau osândește în cea din urmă instanță, definitiv, fără apel, orice produs de artă frumoasă – pe toți mi i-am făcut dușmani… Ce mai mă fac eu acuma, eu care sunt așa de vanitos ?… te întreb pe tine fragul meu amic Goga !… Iată, că înalta Curie a Republicei Literelor mă ia și peste picior ca pe un intrus, care se vâră nepoftit în Templul-Frumosului… Să vezi, c’or să mă dee afară ! Zice, că pe un Englez liniștit, membru al Parlamentului, ar fi stăruit mult să-l capete de aproape prietin familia unui colonel. Englezul, pe semne, nu i-a dat inima brânci și a ocolit cu dinadinsul prieteșugul cu care-l îmbiau. Colonelul s’a mâniat de asta și s’a hotărât să-i caute pricină Englezului, ca doar de l’o provoca la duel. I-a ținut calea și, când odată a dat piept în piept cu el, i-a zis, un multă demnitate, pe franțuzește:

– Domnule, ești un imoral ! Dar Englezul liniștit i-a răspuns pe englezește:

– Adaogă, domnule, că sunt și laș, și lasă-mă, te rog, să trec.

De acum, am isprăvit odată pentru totdeauna cu Stan… Poate dumnealui să spună orice-i place, să mă înjure oricum știe, supărare la mine nu ‘ncape. N’am vreme de asta deloc, dar deloc. Am intrat slugă la Bran, că mi se pare și casa lui cinstită și omul de omenie; însfârșit c’așa m’a tras inima pe mine… Vreau să-i rămân slugă credincioasă, și atâta vreme, câtă am, d’abia mi-ajunge să-mi fac slujba cum se cade după slabele mele puteri.

Și astfel, sper că, după magistrala serie a doctorului Vaida, o să-mi dae și mie voe ŤRomânulť să spun ceva prin coloanele sale, cum m’o tăia capul. Și am să spun mereu că… În momentele de față mai ales, opinia publică nu poate osândi îndestul de aspru pe acel care-ar căuta să vateme ori în ce chip solidaritatea națională, atingând, sub orice pretext și câtuși de puțin, prestigiul Comitetului, care Comitet singur poate astăzi reprezenta integral, cu supremă autoritate, interesele naționale; și că: acel care tăgăduește ori și ce drept de pretensiune a nației românești, ca atare, în viața politică a regatului Ungariei – tăgăduire, pe care niciun Maghiar de inimă și cu minte n’o mai articulează astăzi. – de Ion Luca Caragiale – ( Intre Stan si Bran )

Se implineste azi un veac de cand nemuritorul Nenea se straduieste, zadarnic, sa moara. N-are cum. Cu atatia d-ni goe,  coriolani, coni leonizi, machi, lachi, jupâni, catzavenci, trahanale, vete, zite, mitze, rici, pristandale si cetatzeni cu totul si cu totul turmentati, nici n-ar avea cum, sarmanul.  Vivat.

Posted in Arcaluigoeologie | Leave a Comment »

Lepadarea de Basescu – Repostare dupa fix un an

Posted by Arca lui Goe pe iulie 8, 2012

La cererea telespectatorilor prezentam in reluare un articol postat cu exact un an in urma, in fatidica zi de 6 Iulie, impreuna cu comentariile de atunci. In mod (oarecum) bizar textul este mai actual acum decat era anul trecut. Un semn clar ca ne indreptam spre trecut, purtand cu noi amintiri din viitor.

Comunicat:

Preludiu: A sosit in sfarsit momentul adevarului. Basescu a pornit de la un capital de incredere foarte inalt pe care l-a avut in randul unor categorii foarte diverse. Rand pe rand a inselat increderea acordata de catre fiecare dintre sustinatorii sai, dovedindu-se un personaj primitiv, rudimentar, imprevizibil, insuportabil. Nicicand animat de intentii bune, a promovat, dupa un plan prestabilit si foarte bine ascuns, camarila sa personala care domina azi Romania. Rand pe rand cei bineintentionati care au facut posibila ascensinea sa, au fost inlaturati sau s-au retras de buna voie, scarbiti. Azi a venit randul d-lui Goe sa faca acest pas. Da, sunt unul dintre semnatarii apelului mereu nobilului Sorin Iliesiu. Marturisesc sincer ca m-am simtit incurajat sa ma dezic de Traian Basescu prin gesturle similare ale unor personalitati care se afla dincolo de orice banuiala in legatura cu probitatea lor morala, cu inteligenta lor ori cu gradul, de informare. Ma refer desigur la admirabilele luari de pozitie ale unor Andrei Plesu (trei la rand), Gabriel Liiceanu, Viorel Padina si multi altii. Cred ca in scurt timp vor urma Vladimir Tismaneanu, Horia Roman Patapievici, Cristian Preda, Sever Voinescu si chiar Traian Ungureanu. Dupa ultimele declaratii mitocanesti si iresponsabile prin care ne-a ofensat istoria, sensibilitatile si ne-a periclitat relatiile cu vecinii, cele despre Rege si Antonescu, ar trebui sa fie clar oricui ca aceste lucruri nu s-ar fi putut intampla cu Adrian Nastase ca presedinte. Am fi fost azi o tara stabila si respectata. Imi pare rau ca nu l-am combatut din prima clipa pe acest Machiavelli antisemit, acest Antonescu avant la lettre. Va avea in Dl.Goe, incepand de astazi, un contestatar constant dar obiectiv. Va multumesc pentru neatentie.

Update: Va rugam ramaneti pe receptie. Nu inchideti internetul. Urmeaza un comunicat important pentru tara. Stejar extrema urgenta.

Traim intr-o tara in care oricine poate spune orice fara nici cea mai mica teama ca ar putea sa pară neverosimil, neplauzibil. O tara in care (de ex) limbricoidul Ioan Cristoiu care a vomitat timp de 4 ani in fiecare zi lasata de la Dumnezeu rahat proaspat si aromat pe imaginea presedintelui Traian Basescu sfârseste stand cu acesta la masa si facand glumite despre rege. O tara in care Dan Pavel este fara greturi consilierul lui Gigi Becali, iar Dorin Tudoran al lui Voiculescu, pentru a deveni apoi si deodata critici onesti si lucizi ai dusmanului dusmanilor lui Basescu and co. In aceasta tara, desigur, textul pe care l-am propus in preambulul acestui  topic este unul care poate trece oricand drept plauzibil, pe simplul motiv ca suna in urechile intamplatorilor ascultatori cu orice slagar al zilei. Ne-am invatat sa ascultam doar melodia si sa nu dam atentie textului, care poate fi, nu-i asa?, subinteles din ritm si tobe (to be or no tobe).

FEW  HOURS  LATTER:

He-he. He. Si acum, dupa acest 23 August ratat pe (b)Arca lui Goe, tot sub girul imaginar al Majestatii sale Regele, haide sa vorbim serios. Despre „Basescu” si despre „Schimbare”. Incepand cu prima si candida sa candidatură la primaria Bucurestiului si incheind cu ultima candidatura la presedintia Romaniei, Traian Basescu a castigat in mod miraculos toate competitiile in care intrase de fiecare data cu sanse foarte putine. Dupa ce i se ingaduise (adesea cu resemnare,  rareori cu disperare) sa participe (pe post de maciuca) la niste competitii ce pareau dinainte pierdute (vezi istoria moderna si contemporana), in toate, fara exceptie, Traian Basescu a oferit lovituri de teatru in teatrele de razboi, intorcand in mod miraculos rezultatele dinainte cunoscute, in tot atatea lupte cate vor ramne in manualele de istorie (si de alte stiinte): primaria Bucurestiului (2), presedintia PD (1 si 1 virgula ceva), presedintia Romaniei (unde, ca si Iliescu dar totusi atat de diferit, a canditat tot de 2 ori si jumatate, o jumatate de data impotriva unui canditat colectiv – 322) a reusit sa-i puna la respect pe mai titratii la vremea respectiva, Roman, Nastase, Geoana, Oprescu, Parlamentu… – toti unul si unul. Datoreaza Traian Basescu aceste succese cuiva anume? Exista vreo entitate (indivizi, grupuri, strategi) care sa-l fi pregatit, antrenat, propulsat si (eventual) impus pe Traian Basescu, prin strategii sofisticate, prin perseverenta ori prin puterea autoritatii (asa cum se intampla cu presedintii americani)? Nu. Nici vorba. Traian Basescu a castigat singur bataliile acceptand cauze pierdute si aplicand cu incapatânare o strategie simpla, aceea de a fi el insusi. Asa cum este! Nu asa cum si l-ar fi dorit unii sau altii. Mai ales altii. Ulteriori cu totii.

Evident ca a fost sprijinit de „echipa” si de catre „colaboratori” si incurajat de simpatia „simpatizantilor” dar el a fost in permanenta factorul decisiv, locomotiva care a pus in miscare trenul. Succesele lui incredibile („yes we can”, avant la lettre) a atras in jurul sau o lume pestrita, de la visatori inocenti pana la escroci oportunisti, toata gama. Dintre acestia (care au fost, ca altii nu erau, in afara poate de Padina si Iliesiu), intr-o maniera mult mai fluida decat cea cu care ne obisnuise osificarea PSD-ist, s-a constituit mecanismul administrativ in care au intrat, si din au iesit sau au fost scosi (pentru a fi bagati) fel de fel de indivizi… Nu insist asupra faptului ca, in fond, in 2004 s-a schimbat presedintele, nu tara. Dintre ulteriorii care au aderat activ, intr-o maniera pozitiva as zice, la fenomenul Basescu au fost si multi intelectuali de elita care, desigur, nu aveau prea multe afinitati la „profile” cu „rudimentarul” Basescu, stare despre care ambele parti ale parteneriatului a avut stiinta de la bun inceput. Intelectualii, multi dintre ei autopropusi pe post de hartie creponata (ca amortizor prin ambalare frumoasa a buzduganului Basescu), care acceptasera implicit ca starea in care se afla Romania necesita in mod expres un presedinte cu exact acest profil, din topor, abraziv, contondent (si nimic altceva) s-au trezit deodata ca, pentru a putea fi egali cu ei insisi, sarcina lor ar fi aceea de a-l imblanzi, educa, civiliza, cizela si de a-l catifela pe presedinte, pentru a-l face moale si pufos. De a-l face sa se schimbe. N-a fost nici pe departe nici cea mai importanta si si nici cea mai constanta presiune indreptata spre a-l face pe presedinde sa se schimbe aici si aici, acolo si dincolo, asa si asa, cum se cuvine, nu-i asa?, unui presedinte. Dupa cateva momente de deruta spontana in 2004 (va mai amintiti ce atmosfera?) baietii destepti au pornit masinaria de facut zgomot si de pictat Basescu. Daca n-au putut sa-l schimbe cu totul au optat firesc pentru varianta startegica a inundarii cu cacat. In scurta vreme, dispunand de amplificarea potrivita au inceput campania electorala anti-Basescu si de atunci n-au oprit-o nicio clipa. N-au reusit sa-l sufoce cu cacat dar l-au tinut prizonier in acesata puscarie, impiedicandu-i eficient orice miscare, orice reforma. Strategiile utilizate au fost trei mari si late: (a) zice Basescu  de cineva ca e comunist, securist, corupt etc? Nu-i nimic zicem si noi despre el exact acelasi lucru, de zece ori mai mult si mai tare, de mult mai multe ori si-n mult mai multe locuri. Si mai adaugam pe deasupra, ca nu ne doare gura, alogen, dictator, hitler, stalin… Nu se va mai alege. Ba da se alege chiar ca Voiculescu, Vantu, Nastase, Iliescu, Ponta, Antonescu sunt mai curati, mai uscati si mai frecventabili decat mitocanul, de…   (b)  In al doilea rand se pun in balanta toate defectele pe care le-ar putea avea un fost marinar (betiv, curvar, incult, badaran, scandalagiu etc) cu aptitudinile necesare functiilor de presedinte, decan la arte, academician, critic literar, popa, papa si ce-o mai fi. Se umfla bine  primele,  prin trâmbiţare perpetua si i se atribuie numitului Basescu. Zi si noapte, 24 din 24 7 din 7 pe 7 x 7 canale. Din cand in cand pe ecran apare cate un nastase la cate un vernisaj. (c) In al treilea rand orice individ care etaleaza vreo predispozitie pentru a lua atitudine in favoarea inamicului Basescu trebuie “convins” prin mijloace specifice sa renunte sau daca nu este starpit fara mila. Orice metode sunt admise, calomnia, santajul, terfelirea, ambalarea in cacat, culpabilizarea  si discreditarea. Orice sprijinitor sau simpatizant al lui Basescu va fi fie speriat ori tinut ocupat cu procese si amenintari (precum „plagiatorul” Liiceanu…), ori scarbit pana la renuntare, ori fortat sa se radicalizeze pentru a deveni ridicol. In acest “micut” context as fi curios cum ar fi rezistat presiunii psihice cei care se dezic azi de Basescu. Cum ar fi aratat ei ca indivizi cand o infinitate de oglinzi tv paralele i-ar fi aratat ca pe niste statui sub munti de gainat si scuipaturi venite de la jegurile cele mai jegoase ale aceste societati sau de la imbecilii cei mai imbecili. Ar fi continuat probabil sa fie ingeri inaripati si diafani, monumente de civilitatesi eruditie sau ar fi murit tristi in casele lor incercand cu disperare sa para altceva decat zice maimutoiul Badea ca ar fi (ba esti!). Dintre cei doi presedinti si jumatate din cat am avut dupa “evenimentele din decembrie 89” (ca de… asa suntem, noi sub zodia neispravirii), asupra lui Basescu s-au exercitat cele mai mari si mai contradictorii presiuni inspre transformarea sa si fortarea spre un model  convenabil defaimatorilor. Paradoxal, Basescu a fost cel care a rezistat cel mai bine acestei presiuni, ramanad mereu egal cu sine insusi, in pofida adversarilor si a prietenilor de parcurs. Pacat, mare pacat ca n-a reusit sa se depaseasca pe sine insusi, nici macar atunci cand l-a numit pe fostul rege sluga la rusi si tradator. Iliescu s-a schimonosit cel mai tare incercand sa para ceea ce nu era, traversand prin chinuri groaznice metamorfoza de la postura de acuzator al intinătorilor la acea patron al capitalismului de cumetrie, sarac si cinstit si la masa cu regele, pentru a ramane in cele din urma un bolsevic  nenorocit, o limba de lemn clocitoare de nastase, geoane, poante. Constantinescu, sarmanul, s-ar fi schimbat el dar n-a existat nicio presiune in acest sens, baietii destepti anticipand corect ca se va cere singur afara foarte repede.

Dar sa revenim la formula de ocara de dânsi inventata: Intelectualii lui Basescu (cum ar veni ai analfabetului). Intelectualii lui Basescu sunt o legenda. Si atat. Intelectualii lui Basescu sunt acea categorie de oameni de elita care au fost facuti cel mai repede si mai categoric inofensivi in vreo sprijinire a lui Basescu intru demolarea sistemului ticalosit sau macar spre reforma si schimbare. Contributia lor la aceasta batalie, la faptul ca n-a fost inca pierduta este, doamnelor si domnilor nesemnificativa. Absenta unei contributii notabile li se datoreaza in primul rand lor, slabiciunilor, agnoaselor si inabilitatilor lor de a nu aluneca pe rahat. Batalia cea mai mare si mai importanta pe care Basescu n-a castigat-o si pe care n-o poate castiga nu apare pe lista enumerata mai sus. Va ramane consemnata in istorie ca un sah etern pe care pionul Basescu il tot da Regelui advers, bine ascuns in munti. Munti de rahat bineinteles. A fost batalia care a trebuit sa fie purtata in fiecare zi si pentru a carei necastigare “intelectualii” il acuza acum pe Basescu:

Iata ce zice ultimul mohican intr-un ultim necrolog: “Un ultim cuvînt: nu-i fac lui Traian Băsescu un proces de rea intenţie. Sînt dispus să accept că a vrut să facă ceva marcant şi durabil. Ceea ce spun, fără nici o plăcere, e că n-a fost deloc la înălţimea ambiţiilor lui. Iar ceea ce se conturează la orizont nu face decît să mă convingă că sîntem o ţară fără noroc…”

In acest context, lamentarile penibile in serial cu care-i rasfata dl.Plesu pe cititorii Dilemei si Adevarului (ce ironie a soartei in aceste titulaturi de gazete) raman niste vaicareli de babe in amurguri (dupa cum bine metaforiza la un moment dat dl.Polichinelle despre personajul cu pricina). Chiar daca n-ar fi stricat daca presedintele s-ar fi abtinut sa-si faca publica parerea despre niste probleme istorice care-i intrec competentele, totusi sub aspect uman, cineva care, conducator de stat fiind, este balacarit, ofensat, defaimat, injurat birjareste, clipa de clipa de catre armate de jigodii si imbecili in concubinaj, ar putea avea dreptul moral sa-i zica tovarasului Mihai I fost de Hohenzollern, in prime-time, Majestate mai du-te pizda ma-ti, fara ca asta sa demoralizeze neapart partenerii si sa provoace dezertari (cu pompa si capac) in masa.

Despre acest incident ar fi putut comenta critic in articolele lor intelectualii, in primul paragraf, urmand ca in celelalte sa-si expuna parerea lor despre  reforma, despre legalizarea confiscarii averilor ilicite, despre reorganizarea teritoriala, despre alte reforme ramase nepromovate (invatamat, electorala, justitie, cultura etc) ori despre orice cai verzi pe pereti le dicteaza preocuparile lor de intelectuali notorii (si pre-ocupati).

Armatele de jigodii in concubinaj cu imbecilii incurabili, carora li se alatura prin aceasta dezertare, unii intelectuali de marca si remarca, de ultima ora, mai contin cateva specii: (a) moflujii care-i considera pepotriviti in functii pe Tismaneanu, Patapievici ori pe consulul Morar de la Marsilia (apropo cine o fi consulul potrivit de la Munchen, ca nu se stie) pentru ca mai potriviti ar fi ei (unii or fi, nu zic nu, ca consuli cel putin), si (b) armata calicilor ce sufera de sindromul consilierului inchipuit, si care cred sincer, in imaginatia lor de cefalopode, ca presedintele ar trebui sa se uite in gurile lor stirbe in care sa le si puna eventual cate ceva (vezi cazul autorului profesionist de apeluri, Sorin Iliesiu si a amicilor sai de pahar. Paharul gol cu care dai de pamant si nu se sparge). Cacat, pardon, bonjour.

P.S. Cred incontinuare ca in Romania actuala Traian Basescu este cel mai potrivit tip de presedinte. Un tip pe care-l meritam. Cu prisosinta. Daca insa acest tip optim de presedinte (in tara alternativei Ponta-Crin) nu este si de ajuns, asta nu mai este vina exclusiva a lui Basescu. Preponderent este vina intelectualillor săi. Care sunt. Si care nu sunt.

Bibloografie facultativa:

Basescu-Basarabia

Averea lui Basescu

Rusia nu-l poate da la o parte pe Basescu dar l-ar da

Insemnari din subterana (a se citi comentariile din subteran)

Comentarii la Cerocratia.

Dar pentru ca azi e vineri, zi de post, propun postul zilei Aici: Constiinta lui asa cum trebuie,

iar in ton cu postul curent de pe (b)Arca lui Goe propun si postul zilei de ieri: Aici: Asemanari frapante.

Plus Comentarii:

43 Răspunsuri to “Lepadarea de Basescu”

  1. iulie 7, 2011 la 8:14 pm e

    De reținut .
  2. iulie 7, 2011 la 10:57 pm e

    vai nea Goe, ca sa te lepezi inseamna ca pin-acum ai fi fost pupincurist basesc!?

    Smechere, noua nu ne-ai spus, ai luat-o cu poezii, filme, citate da de fapt matale sufereai, tare sufereai, cred ca ti se rupea inima cind vedeai cum il injura poporu!
    Hei lasa nu fii trist, gasesti mata altu pa care sa-l pupi in cur, ca cum e voorba din popor, odata pupincurist pt. totdeauna pupincurist!

    • Dl.Goe spus

      iulie 7, 2011 la 11:38 pm e

      @Neamtu Tiganu – Imi cer spasit scuze pentru ca nu v-am dat crezare inca de la inceput. D-voastra ati vost mereu lucid si onest, iar asta se va contabiliza in cele din urma. Nu este insa prima data cand remarc la d-voastra o perspicacitate iesita din comun ceea ce va da,iata, iarasi posibilitatea sa fiti prompt, pe faza.

      In plus as vrea sa (ad)notez spiritul d-voastra de sacrificiu (da,da !) si de observatie, si aici nu ma refer in primul rand la suferinta mea (pe care iata o regret) ci la abilitatea (care nu este de ici de colea) de a sesiza ca pe Basescu il injura poporul. Va multumesc enorm pentru interventie (nici nu va imaginati cat de enorm) si contez sincer pe prezenta d-voastra mai activa pe blogul meu, acuma ca tot impartasim aceeasi orientare politica. Cu toata consideratia al dv. dl. Goe.

    • Dl.Goe spus

      iulie 8, 2011 la 8:41 am e

      @Rrommica – Acum ca am facut adaugari pe text s-ar cuveni sa fac adaugari si pe comentarii. Pentru simetrie. Nu pentru cumetrie. Uite ca le fac: ai buze reci si limba aspra. Mai fa sugestii si altora. Pe la alte mese. Ca vorba ‘ceea, aia taina, ingheata puţul, domnule.
  3. Kibby spus

    iulie 7, 2011 la 11:25 pm e

    da, sigur.
    dle G de unde ati copiat mesajul de mai sus cu adinci vibratii patriotice?

  4. iulie 8, 2011 la 9:32 am e

    Că intelectualii pe care-i vedem sunt cei foarte bine adaptați la principiile comunismului, au pupat multe …. mâini , e vorba de un substantiv neutru pe care nu-mi permit să- l numesc, ca să ajungă unde sunt, se face multă lume că uită.

    S-ar putea ca unul dintre motivele care-i scoate din minți , pe cei care le mai au , să fie și acesta. Pe ei să nu-i măgulească nimeni ? Vreun președinte .

    Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu venea criza ca un tsunami în mandatul marinarului dar și ce s-ar fi întâmplat dacă în timpul crizei ne era altcineva președinte ?

    • Dl.Goe spus

      iulie 8, 2011 la 5:11 pm e

      @Dictaturajustitiei, in pofida aparentelor, eu nu cred ca institutia presedintiei sau vreun presedinte anume este atat de puternic/a incat sa determine esentialmente modul in care arata Romania, societatea, economia etc… Ideea ca Traian Basescu face si desface totul ori ca am fi stat cu totul si cu totul altfel (in bine sau in rau) daca am fi avut alt presedinte este cred una falsa, o diversiune intretinuta in primul rand de catre adversarii presedintelui actual si de cei care sunt deranjati in vreun fel (dintre multele feluri in care se deranjeaza omul, ba la cap, ba la stomac) de actiunile (destul de bine si eficient blocate pana acum) ale cetateanului Traian Basescu (un om ca toti oamenii cu defecte, calitati, limite). Cu siguranta ca acest presedinte va ramane ca figura marcanta in istoria Romaniei iar nu contestatarii sai de ocazie, desi, vai, meritul pentru aceasta performanta remarcabila a “marinarului” le revine aproape integral. Inca o nedreptate strigatoare la cer. Nu? :)
      • iulie 8, 2011 la 6:19 pm e

        @Dl.Goe,

        Dacă în principiu sunt de acord cu faptul că ”institutia presedintiei sau vreun presedinte anume” nu ” este atat de puternic/a incat sa determine esentialmente ” un anume drum oare de ce , punctual, am senzația că premierul Boc nu prea are chef să înfăptuiască cu adevărat o reformă ?

        • Dl.Goe spus

          iulie 8, 2011 la 7:09 pm e

          @Dictaturajustitiei – In mod normal ar trebui sa-mi fie teama sa raspund intrebarii d-voastra (retorice) in primul rand pentru ca intram pe un tarâm pe care nu am nicio competenta si in al doilea rand pentru ca sunt convins ca d-voastra aveti in vedere anumite aspecte “punctuale” (pe care nu le pot ghici) si nu rezistenta in genere pe care ar opune-o PM Boc reformei. Dar intrucat suntem noi intre noi anonimii si comentariile noastre nu forteaza nicaieri vreun efect secundar, as indrazni sa zic (fara a fi nevoie sa o zica toti deoadata cu mine) ca dl. Boc n-ar trebui sa aiba prea mari responsabilitati si atributii in legatura cu reforma sau initierea acesteia. Cred ca primul ministru si guvernul ar trebui sa se ocupe cat mai competent si mai exhaustiv cu putinta de administrarea ministerelor, in cadrul normativ si legislativ pe care il au la dispozitie, sa administreze “actualitatea” (nu viitorul), criza, nevoile si neamul etc. In ceea ce priveste reforma cred ca initierea, promovarea si consacrarea reformei ar trebui sa fie (adica sa cada cum ar veni) in sarcina presedindelui, parlamentului, parlamentarilor (care in mare majoritate toaca frunze la caini si resurse lor insisi) precum si societatii civile. Guvernul ar trebui (doar) sa accepte reforma (si reformele), sa fie permisiv, si sa se ocupe competent si exhaustiv de implementarea acetora (a reformelor in particular, nu a reformei in general) atunci cand ar avea (pe) ce: mura-n gura, dupa documente, deci atunci cand reformele vor fi devenit actualitatea zilei pentru guvern. Ideea ca ministrii ar trebui sa fie musai initiatorii principali ai reformei in tarlaua lor este usor bizara si ilogica. Cam cum ar fi sa-mi dau eu singur sarcini la serviciu, numai bune sa fie reconsiderate de inlocuitorul meu de maine. Un cadru potrivit acestei idei geniale de simple a d-lui Goe n-ar putea insa exista decat in cazul unei reforme constitutionale consistente, pe care oricum responsabilii cu reforma nu si-o doresc. Din acest blocaj nu se va putea iesi. Am zis.

          P.S. Poate doar dl. Rongo sa ne ofere solutia in plic, simplisima, lexicala ;) si fara (alte) ambiguitati. Sau nu.

  5. Rongo spus

    iulie 8, 2011 la 4:37 pm e

    Ai noştri, ca brazii, cu mucii pe piept.
    • Dl.Goe spus

      iulie 8, 2011 la 5:00 pm e

      @Rongo – Care ai nostri, care ai vostri? Concret daca s-ar putea. Daca nu… inima rea.

      Ati semnat? Si d-voastra acolo ceva, ori una, ori alta ori mai bine si una si alta precum alergicul Anton Esei. Ca intelectualul ce treaba are? Sa semneze petitii, apeluri, proteste, (pe alese) sa ceara scuze, sa acuze, sa se amuze si sa reguleze muze. Care confuze, care mofluze. Eventual sa scrie pamflete pentru fete. Lauze. Incolo nu. Sau nici pe d-voastra nu v-a invitat nimeni… Deci care ai nostri, care ai vostri, ca nu se intelege prea bine. Pe bune.

      • Rongo spus

        iulie 8, 2011 la 6:50 pm e

        Cum să mă invite dom’ Ilieşu, când mi-am retras cu goarna subsemnătura de pe teverelista de anţărţ ?
  6. Contele spus

    iulie 8, 2011 la 4:58 pm e

    He,he.He. Când am citit la Năstase declaraţia de inversare a orientării sexual…pardon, a orientării politice desigur, am crezut prima oară că-i 1 aprilie…Mai ales că l-aţi felicitat pentru comentariu ăla, un exemplu de manipulare de predat la şcoală. Intrigat, am intrat pe blog…dar deja la preludiu m-am cam prins.

    Domnule, eu, ca unul care a fost catalogat ca intelectual (eu?! intelectual!? :) ) de-al lui Băsescu ( normal), în rarele momente când nu eram pedelepră, securist, pupinbăsist, vânzător de ţară portocaliu etc. pot să spun că am fost mereu vertical şi l-am criticat pe Băsescu atunci când inteligenţa-mi spunea şi situaţia o cerea. Ultima oară a fost atunci când mi-a jignit şeful, pe Rege. M-am cam enervat dar luat cu altele…Oricum, tov.Iliescu a fost mortal de domn la faza cu Regele…
    Apropo de intelectuali, zice unul pe blogul lui Năstase că, după câte ştie el, în Occident intelectualii sunt toţi de stânga. Trebuie să recunosc că m-a cam pus pe gânduri…bine, oricum n-am pretenţii acum dar mă gândeam că dacă aş munci, dacă aş citi ceva, peste ani şi ani poate ajung şi eu intelectual. Mai ales că am Bacul luat. Se pare că numai o apropiere de stânga democratică mă scoate din impas.
    Cât despre Andrei Pleşu, cum scrie, ce scrie,de ce scrie, este treaba lui. Cum spune un bun prieten de-al meu pe forumul Dilemei, d-ul Pleşu este egal cu sine însuşi.
    Aşa că să fim calmi. Dar să nu aud că ajungeţi consul la Munchen…cu toate că v-ar sta bine.

    • Arcaluigoe spus

      iulie 8, 2011 la 5:18 pm e

      Excelenta, as prefera la Malaga. La Munchen ar fi mai potrivit Rromica Germanul cel perspicace.

      P.S. In ceea priveste preponderenta intelectualilor din occident pe stanga ce sa zic? Cred ca e adevrat. Dar numai in Anglia. Ca n-or fi idioti sa circule tocmai ei pe dreapta. Statisticile arata ca 90% din cetatenii lumii sunt dreptatci. Culmea este ca de treaba asta e responsabila emisfera cerebrala stanga. Incurcate rau orientarile astea. Revenind, alteta, la intelectuali, pot sa va spun ca mie ciungii de o mâna imi inspira mila, iar cei cu o singura emisfera in creier sila. La urma urmelor un fotbalist adevarat loveste mingea la fel de bine cu ambele picioare (nu de odata fireste) ca de aia le are. La intelectuali ar trebui sa fie cam la fel. Nu? Doar ca ei lovesc cu picioarele nu mingea ci ideea de minge. Mare diferenta nu poate sa fie. Cred. La cei bisericosi insa nu se aplica. Astia sunt fortati sa-si aleaga si sa-si declare aprioric credinta de Stanga sau de Dreapta (Adica Dumnezeu sau Satana, una din doua). Nu sa fie ambigui, ubicui…

      P.P.S. Daca v-ati propus sa deveniti intelectual eu va urez succes. Dar asta va va face mai putin conte. Ar fi pacat.

      • Rongo spus

        iulie 8, 2011 la 7:07 pm e

        Asta cu intelectualitatea stângistă e clişeu troţkist. De la Moise la Kant, ai care concep legea, fac, deţin şi sunt chiar puterea.
  7. iulie 8, 2011 la 6:35 pm e

    test, sunt banat?
  8. iulie 8, 2011 la 6:41 pm e

    Pa mine ma plictiseste enorm interminabila discutie despre basescu, e tipic romanesc, toata lumea asteapta un tatic care sa faca reforme sau sa puna coada la pruna.

    P-aici, prin alta lume, unde ma-nvirt eu, nu exista aceasta polarizare, chiar la nivel de concern, firma, echipa de fotbal, vedetele, personalitatile nu sunt atit de discutate si considerate de neinlocuit.
    Pa mine Basescu nu numa ca ma enerveaza, mai rau, ma plictiseste!

  9. iulie 8, 2011 la 6:59 pm e

    nea Goe, uite un citat de pe un blog mult iubit de mata,

    “Eu am impresia că dacă Blogary (poate) face ceva cu adevărat important pentru dreapta românească e tocmai acest lucru: să o coboare din jilțul doctrinar în viața oamenilor. Membrii Blogary ar trebui să fie sculer matrițerii, tinichigii și agricultorii lui Băsescu, nu intelectualii lui. Dacă se înțelege asta, nu cred că trebuie să citim multe cărtți să ne dăm seama ce vrea Asociația Blogary. În sensul ăsta “să faci ce e drept” e mult mai simplu și mai clar decât o bibliotecă de doctrine politice.”

  10. Dl.Goe spus

    iulie 8, 2011 la 7:45 pm e

    Dar pentru ca azi e vineri, zi de post, propun postul zilei Aici: Constiinta lui asa cum trebuie,

    iar in ton cu postul curent de pe (b)Arca lui Goe propun si postul zilei de ieri: Aici: Asemanari frapante.

  11. Contele spus

    iulie 8, 2011 la 8:07 pm e

    Dl.Goe, am citit ultimul articol din Dilema şi cred că te-ai îngrijorat degeaba pentru dl. Pleşu. Aşa cum am bănuit, dumnealui este egal cu sine însuşi. O să urle antibăşiştii că A.Pleşu a trădat “noua” cauză.
    • Dl.Goe spus

      iulie 8, 2011 la 8:30 pm e

      Sire nu m-au ingrijorat catusi de putin alegatiile ducelui de Plesu despre republicanul Basescu, care n-ar fi fost la inaltimea ambitiilor si asteptarilor etc, etc, etc… Pe mine ma ingrijoreaza dl.Plesu in sine. Felul insistent in care inceaca sa acrediteze ideea ca poate sa fie pro sau contra cui, cum si cat vrea domnia sa, incercand sa respinga cu un soi de disperare presiunile te-ai mira cui, inclusiv ale forumistilor anonimi in legatura cu alegerea subiectelor din articolele sale (de presa) denota slabiciuni care pe mine unul ma intristeaza. Poate ca pe unii ii amuza ca dl.Plesu arunca cu pietre dupa muste tot mai des in ultima vreme. Pe mine ma intristeaza. Singurul lucru care m-a amuzat a fost acela ca ceea ce i-ar fi pus capac, umpland paharul de amar in relatia sa “afectiva” cu republicanul, ar fi fost declaratia iresponsabila a acestuia despre “sluga tradatoare”. Pardon de impresie dar mie asta mi se pare o reactie a la tanti Mitza, care este fata culta cu doi ani de pansion. Si mai mult nu. Fiecare intelectual care enunta cu prefacuta tristete esecul presedintelui si iminenta ratare a acestuia ca destin istoric, are in minte tot felul de picaturi din astea care i-a umplut lui paharul, ba o insolenta televizata (inofensiva in sine) ba vreunul dintre instiutele (importante desigur in planuri colaterale si neesentiale in raport cu destinul istoric, bla, bla, bla, criza, reforma etc) la care au fost numiti unii si nu altii, adica rahaturi, maruntisuri, prostii. Adica io tara arz in focul meu si lor le arde de somn si de ambitz. Domnule.
    • Dl.Goe spus

      iulie 8, 2011 la 8:44 pm e

      Excelenta, ati citi cumva si comentariile forumistilor de sub articolul celui aflat mereu intr-o perfecta relatie de indentitate cu sine insusi? Ma refer in special la textul vicontelui de Harabula:

      Rinocerizarea – adăugat de Harabula la data de 04 Iulie 2011 11:07:16

      Va rinocerizati domnule Plesu, va rinocerizati.
      Nimic din ce a facut Basescu nu poate constitui un motiv sa-l parasiti.
      In tot articolul dv. nu aveti ce sa-i reprosati serios inafara declaratia privitoare la rege si prezenta la moartea lui Paunescu.
      Eu sunt in stare sa va explic atitudinea fata de Paunescu:
      Nu putem spune ca Basescu este un cunoscator rafinat in literatura. Dupa gustul sau Paunescu este un mare poet, asa cum este considerat de o mare parte a populatiei tarii. Gestul sau a fost un omagiu sincer fata de un “geniu” al poeziei. Desigur a avut si o tenta electorala.
      Daca ar fi sa detestati pe toti cei care îl considera mare pe defunctul poet unde ati ajunge?
      Si apoi, domnule Plesu, dv. chiar nu faeti nici un compromis?
      Este oare mai mare poet Dinescu decat Paunescu?
      Remarc si vesnica iintrebare ipocrita de care nici dv. nu scapati: de ce tocmai acum*
      Deocamdata oamenii din jurul lui Basescu sunt singurele forte progresiste din tara asta. In rest, elemente retrograde care se opun oricarei reforme.

      • Contele spus

        iulie 8, 2011 la 10:22 pm e

        Cum sa nu citesc…chiar m-am amuzat gândindu-mă ce nebunie ar fi fost pe blogul A.N.ului dacă aş fi dat cu copypaste, felicitându-l în acelaşi timp pe Harabula. Niciodată nu a fost atât de direct.
  12. AnaAyana spus

    iulie 8, 2011 la 10:51 pm e

  13. Dl.Goe spus

    iulie 9, 2011 la 8:28 pm e

    • Rongo spus

      iulie 9, 2011 la 9:26 pm e

      Istoria asta, Neagoe, pe care numai vulgul maniheist o crede ciclică, (repetabilă şi fatidică) îşi ignoră eroii, şi-i striveşte, căci îi şi ne transcende, conform viziunii; numai dualismele produc martiri. O fi adevărul şi restul valorilor deasupra a tuturor şi a toate, sau tocmai a le adânci, spori şi intui devenirea înseamnă a face istorie ?
      • Dl.Goe spus

        iulie 9, 2011 la 9:44 pm e

        @Rongo – Pardon de prea multe impresii (vagi in textul dv.). Ca intotdeauna vorbiti foarte adanc. Nu inteleg (insa ;) ) ce va mentine la suprafata.

        P.S. Si cam de cate ori s-ar putea face “o istorie” in opinia d-voastra, stimate domn?

        • Rongo spus

          iulie 9, 2011 la 11:00 pm e

          Tot un erou (civilizator) ne-a scos familia din grote şi ne-a făcut să trăim, pe familii, în cătune, ca şi cel care, din cătune, ne-a strâns, pe triburi, în cetăţi, după cum şi acela care, pe etnii, ne-a “mutat” în state. Şi, de fiece dată, ne-a trecut dintr-o regulă a convieţuirii colective în alta: pe scurt, de la autism şi nonculturalitate cainice, la multiculturalitate şi mondialism. Nu continua replămădire este istoria? Cum să-l judece istoric cel ce trăieşte în grote, pe cel din cătune, când nu-l poate cuprinde? Cum ar putea maniheismul tribal să gestioneze, din miniatura ei vizionară, inconceptibila, pentru ea, complexitate statal-socială? Cine-cui, competent, scrie istoria, dacă nu “învingătorul” civilizator?
        • Dl.Goe spus

          iulie 9, 2011 la 11:45 pm e

          @Rongo – Haideti ca m-am prins. Mai greu da’ m-am prins pana la urma: de fapt vorbeati cu dictatorul Antonescu. Vreau sa zic Antonescu I, contemporanul lui Mihai I care-i si contemporan cu Antonescu II. O singura nelamurire mi-a ramas. Daca invingatorul nu-i civilizator n-are dreptul si el sa re-trans-scrie istoria? Nu? Si atunci cine sa o scrie? Sau ramane orala?
        • Rongo spus

          iulie 10, 2011 la 12:06 am e

          Rămân la părerea că Pericle a scris istorie; Herodot a transcris-o.
  14. Rongo spus

    iulie 10, 2011 la 9:32 am e

    Dac-am folosit expresia “vulgul maniheist”, nu peiorativ am făcut-o. De la Lao Tse, la Nietsche, maniheismul îşi are performeri de fală, care fie au cultivat mentalitatea, fie au nuanţat-o până-n cele mai subtile amănunte, desăvârşind-o. În esenţă, dualismul acesteia disociază, prin determinism analogic, în feed back, cosangvinul de extrasangvin şi binele de rău, (frumosul de urât, adevărul de fals) prin criteriul anti/simetriei. Etic, aici poate fi identificat “răul cel mic”, în măsura în care nu este cosangvin//anti/simetric. “Răul cel mare” apare, fie când bidimensionalei morale tribale i se aplică cea tridimensional-socială, fie invers, aceasta din urmă trisociind câmpul etic. În morala socială, eşti sau nu eşti “compatibil”, “competent” sau “regenerabil” – natura partiţiei făcând-o ireductibilă cu cea tribală. Ireductibil cu “Răul cel mare”, prin inferioritate dimensională, “Răul cel mic” nu numai că nu-l rezolvă, ci degenerează, prin reducţionism, “Binele cel mare” în cel mic, uzurpând în trib societatea.

    Cu alte cuvinte, dacă colectivitatea este de tip tribal, maniheismul este mentalitatea cea mai potrivită care s-o organizeze şi guverneze; dacă e de tip social, raţionalismul – acesta constituind orizontul gândirii politice competente, compatibile şi regeneratoare. Pentru a-i activa, calului trebuie să-i dai ovăz, automobilului combustibil, orice inversare determinând căruţaşul sau şoferul să se pună cu biciul poliţienesc pe “motor”.
    Nu vulgaritatea lui Băse constituie impedimentul, ci, prin visceralitatea specifică, maniheismul ei funciar. Pentru micul trib al echipajului unui vapor, altul n-ar fi fost mai bun, ca “Bine mai mic”; pentru societate, nimic mai rău, decât “Răul cel mare”, pe care-l întruchipează.
    În ceea ce priveşte Antonescu I, niciodată nu va putea avea dreptate, căci confruntarea dintre maniheismele comunist şi fascist, n-a fost civilizatoare – dovadă degradarea tribală a Europei de est, decivilizată comunist – efectul presupus al celeilaltei victorii neconturându-se altul. Dovada? Efectele victoriei raţionalismului anglo-americănesc în Europa occidentală. Antonescu ar fi fost un erou, dac-ar fi gândit într-adevăr politic. A fost, pur şi simplu, “Un rău mic”.

    • Rongo spus

      iulie 10, 2011 la 3:35 pm e

      Nici raţionalismul nu-i fără beteşuguri, dar, cum colectivitatea de tip social este un (mega)sistem, şi acesta este o construcţie (trisociativă, prin partiţiile axiologice bine-adevăr-frumos) raţionalistă – spre deosebire de mega-entelehia tribal-dualistă – el, numai raţionalismul poate s-o gestioneze compatibil, competent şi regenerator. Cum, regenerator ? Atât din disponibilitatea adâncitoare a cauzalităţii, cât şi din cea dezvoltatoare a efectualităţii. Spre deosebire de entelehitatea ciclic-fatidică.
    • Arcaluigoe spus

      iulie 10, 2011 la 10:41 pm e

      Pentru a schimba vorba ii ofer d-nei Medusa un filmuletz pe care voiam sa i-l dedic d-lui Polichinelle. Un film firav despre puterea simbolica a anonimatului:

       

  15. Dl.Goe spus

    iulie 10, 2011 la 10:20 pm e

    @Rongo – Desigur ca mesajul d-voastra plin de certitudini (si nu e si asta o forma de maniheism?) nu este lipsit de sens. Existenta sa, (a mesajului) care denota fata de (b)Arca generozitate si condescendenta binevoitoare sporite in raport cu precedentele (pentru care va multumesc) este incarcata de sincere dorinte clarificatoare. Unii scriu ca sa incurce lucrurile altii (printre care va numarati) ca sa le descurce, fiecare din ei cu gradul sau de reusita, in functie de multi factori: abilitati verbale si cognitive, rabdare, graba, pripa, si in special in raport de raportul calitate / pret. Ne risipim elocinta in funcite de importanta locului/contextului in care o livram mai de graba decat in raport de importanta pe care o are problema respectiva pentru noi insne sau pentru univers (dupa standarde universale). Probabil ca ati fi scris mesajul pe care-l comentez acum altfel, in alt loc.

    Dar revenind la mesaj as avea de zis doua lucruri. Primul ar fi o observatie. Am senzatia ca exista o fractura in corpul mesjului in trecerea cam abrupta de la foarte general si teoretic (maniheism vs rationalism) spre particular si practic (zisul maniheism al vulgaritatii viscerale aferent “fenomenului base”), o fractura de densitate. Ceea ce lipseste fiind chiar contextul in care fiinteaza “particularul” discutat, despre care context cred ca nu poate fi ignorat cu prea mare usurinta. Impresia mea este ca majoritatea contestatarilor lui Basescu il pun pe acesta in balanta cu Dumnezeu pentru a fi siguri ca-l vor scoate astfel in dezavantaj, pe locul doi, nerealizand astfel ca-l propulseaza in postura cea mai inalta cu putinta, aceea de “challenger” “istoric” al lui Dumnezeu, ceea ce-i si asigura succesul printre muritori. Toti cei care exprima critic dezamagiri in raport cu orizontul asteptarii dinspre Traian Basescu (chiar si cei mincinosi precum Adrian Nastase) nu fac decat sa acrediteze idea compatibilitatii dintre Basescu si capabilitatilor pe care acesta le-ar sabota intentionat. In plus niciunul dintre contestatarii lui Basescu (trei categori mari si late) nu ofera o alternativa umana competitiva acestuia. Unii nici nu incearca, nepariandu-le-se necesar, nefiind treaba lor. Altii insa, constienti ca n-au ce sa ofere, se multumesc sa teoretizeze despre defectele de proiectare si de fabricatie ale evenimentului istoric “Basescu” in raport cu alte detalii teoretice. Da, daca vreti se poate considera ca “basescu” este o intruchipare maniheista intr-o lume in care rationalismul si-a dovedit mai mereu daca nu infailibilitatea atunci macar superioritatea. Dar. Cineva aflat/ajuns in postura de a crea istorie nu poate opera cu logica fuzzy ca actor/autor al unor decizii, decizii in raport cu care comentatorii (ca noi) raman intotdeauna simpli spectatori (chibiti dedati judecatilor afective).Si-apoi, este varianta politica alternativa (cea din realitate, nu ingerii) mai rationalista si mai putin vulgar-maniheista decat “Basescu and Co”? Oare?

    In ceea ce-l priveste pe Antonescu I. as nuanta putin lucrurile, pe ici pe colea, prin punctele esentiale. Putinul care i-a lipsit pentru a fi erou fara a fi martir nu s-a datorat lipsei sale viziune politica ci nesansei de a fi actionat intr-un context politic nefavorabil la o scara mult peste starea sa de “conducator al unei tari mici”. Deciziile oamenilor politici raman consemnate ca erori grave sau ca acte revolutionare, civilizatoare strict prin prisma rezultatelor din context care insa sunt generate de rezultanta vectoriala a tuturor actiunilor lumii. O modelare statistica a istoriei sugereaza ca in fiecare moment de cumpana, decisiv, fiecare dintre actorii istorici are intotdeauna mai mult de doua optiuni posibile (nu doar da sau nu) ci o paleta intreaga. Aceasta paleta este mai larga in timpuri calme dar si mai laxa in ceea ce priveste rezultatele care nu se vor deosebi net, categoric, fundamental, de la o decizie la alta, si mai ingusta in vremuri tulburi dar mai ales cu urmari foarte diferite de la o decizie la alta. De cele mai multe ori in paletele de oferta decizionala care stau in fata unor posibili creatori de istorie constau, vai, intr-un numar de variante aprioric pierzatoare toate (in care sansele statistice de reusita sunt mult subunitare). Dar chiar si asa raman in istorie cei care dintre toate variantele disponibile (toate tragice) reusesc sa aleaga mai mereu pe cea cu probabilitatea cea mai buna. Un astfel de studiu arata ca Mihai Viteazu a luat mai mereu deciziile care-i ofereau cele mai bune sanse in context, ceea ce desigur n-a fost suficient. Acestea sunt tragediile statistice ale celor care compun istoria (pe care alti o vor tot re-trans-scrie). Credeti d-voastra sincer d-le Romgo ca Antonescu I. avea in paleta sa de obtiuni decizii mai potrivite decat cele pe care le-a luat? Eu cred ca, de ex. Ceausecu a avut mereu de ales si ca a ales intotdeauna prost (cel mai prost cu putinta) in drumul catre tragedie. Spre deosebire de el, intr-o maniera similara cu aventurierul Mihai Viteazu (nu Mihai I), Antonescu I. si Basescu T, au ales in contextele lor variantele pierzatoare cu cele mai mari sanse de reusita in perspectiva istorica, care insa nu-i vor fi putut scuti de tragedie.

    P.S. Cum fi se pare convingerea unora in validitatea unui sistem monarhic in Romania, dupa ce acest sistem a oferit la apogeul sau un dictator, urmat de concubinajul cu alte doua dictaturi intre care a intermediat transferul? Va apare o asemenea convingere ca “maniheism vulgar” sau ca “rationalism”? De curiozitate.

  16. Rongo spus

    iulie 11, 2011 la 12:10 am e

    Evenimentele istorice s-au petrecut exact cum trebuiau să se petreacă, orice dat cu presupusul venind ori din rea voinţă, ori din necunoaşterea minuţioasă a determinărilor şi contextului; atemporale, utopiile n-au nici viitor, nici trecut. Aşişderi, eroii, marile personalităţi au avut fler şi geniu, exact atât , cât şi când le-au avut. Altfel, ne văităm absurd, de ce n-am avut un Aristotel, un Hegel ori un Einstein. Fiindcă n-aveam cum. N-avea cum, altfel, să procedeze, nici Antonescu, nici Regele Mihai I.

    O analiză a monarhiei româneşti este descumpănitoare. Pe de o parte, lipsa unei genealogii autohtone, într-o – să recunoaştem bărbăteşte – colectivitate încremenită în proiectul tribal pare să argumenteze că nici tribalitatea originară n-am apucat să ne-o merităm, s-o încununăm. Şi s-o-ncoronăm!
    Că monarhiile sunt extracţiile luminate raţionalist ale elitei tribale, forme de tranziţie de la trib la societate, nu merită efortul s-o mai dovedim. Educatoare sau civilizatoare, monarhia se fixează în memoria colectivă nu atât ca formă de putere, cât de pedagogie: monarhul mai mult profesor decât patriarh. Nu, românul n-are nostagia tătucului, (ale cărui sămânţă şi genealogie nu le-a prins gustul), ci a fratelui mai mare neîncoronabil. Nici boierimea n-a privit în ochi adopţia monarhiei fără…fond. În staza actuală tribală, monarhia n-ar fi anacronică, dar instituţiile ei fie nu s-ar integra în strategia imperativei ruperi de tribalism, fie ar recicla crizele şi aventurile extremiste. Singurul drum pe care-l avem de pavat este cel care, trecând prin civilizaţie, duce la democraţie.

    • Rongo spus

      iulie 11, 2011 la 10:56 am e

      Ca post scriptum, ţin să-mi precizez relativismul atitudinii faţă de cele exprimate:

      Cum acţiunile creatoare produc produc câmp – spaţiu-timp – istoric, primenind viziunea asupra istoriei, odată exprimată, orice judecată de gen face istorie nu numai suplimentând istoriografia, ci şi regenerând-o. Ba, chiar în cursul rostirii acesteia, făcând ca nicio afirmaţie să nu poată fi considerată definitivă. În al doilea rând, ţin să atrag atenţia, că, dacă teoriile politice, doctrinare şi filozofice s-au lăsat cu experimente sociale nefaste, şi, cum viziunea asupra câmpului istoric o are la bază pe cea fizică, a spaţio-temporalităţii, e de preferat verificarea ipotezelor în laboratoarele fizicii şi chimiei celor economico-sociale, evidenţiind dimensiunea profund umanistă a
      …. neumanioarelor.
      În al treilea rând, câtă vreme cunoştinţele tehnico-ştiinţifice sunt ţinute, din ifose umaniste, în afara dimensiunii culturale, în multiculturalism nu se poate accede.

    • Dl.Goe spus

      iulie 11, 2011 la 9:14 pm e

      Desigur ca in contextul auto-kosmosului infinit si inutil totul se intampla in singura varianta in care se poate intampla si prin urmare “Evenimentele istorice s-au petrecut exact cum trebuiau să se petreacă”… Din asta are decurge pe cale logica faptul ca nimeni n-ar trebui nici glorificat, nici blamat, nici tras la raspundere intrucat fiecare n-a facut decat sa fie parte la ceea ce urma sa se intample in mod unic, irepetabil si fara alternativa. Ceea ce nu-i tocmai adevarat daca acceptam sa luam in considerare (doar) parti finite ale universului, precum o tarisoara mica-ca a noastra (numai cateva mese). Intr-un domeniu finit “conditiile de frontiera” condenseaza conceptual, in fiecare clipa, felul in care restul universului actioneaza asupra acelui domeniu. Exceptand insa aceste conditii (oricum inaccesibile unei cunoasteri rezonabile), actorii din interiorul domeniului au totusi libertatea (aparenta) a alegerii si a deciziei, iar judecatile noastre ar trebui sa adere acestui univers interior, ceea ce ar justifica deplin si glorificari, si blamari, si condamnari etc. Acte care vor trece la randul lor, in contextul auto-kosmosului infinit si inutil, drept inexorabile. Cum si sunt.
  17. Rongo spus

    iulie 11, 2011 la 9:15 pm e

    Cum a fost, bă, tataie, cu tzunami, ăla, din Olt?

    – A, păi, pusăi, anţărţ, 25 de ouă, sub cloţă, c-atât încăpură…
    Nu cu găinile; zi-i cu tzunamiu !
    – …şi 25 de găini mi-au ieşit, să mor io…
    Aşa, şi?
    – Şi tot câte 25 de ouă sub 25 de cloţe, anu trecut, de mi s-albi curtea de găini…
    Zi-i, tată, cu tzunamiu, că mă albişi.
    – Bă, şi când veni tzunamiu de Olt, toate se-necară. Mai bine puneam răţe.

    • Dl.Goe spus

      iulie 11, 2011 la 9:18 pm e

      @Rongo – Presupun ca postarea asta v-a fost refuzata la Corabia si de aceea ati decis sa-i mai dati o sansa (de salvare) pe (b)Arca. :)

Posted in Arcaluigoeologie | 17 Comments »

Vară şi fum

Posted by Arca lui Goe pe iulie 5, 2012

Summer and Smoke – Vara si fum – este titlul unui film stiintifico-fantastic de acum 50 de ani a carui actiune se intampla pe Dealul Glorios din Mississippi. Este vorba despre o fata (numita Alma Democracy) care moare, intr-o vara, sufocata de fum. Fum fara foc provocat prin arderea inabusita a ceva (nu se stie ce) din interiorul ei, inca din vara anterioara. Povestea, intamplata intr-o piesa de teatru, a fost ecranizata. Gasesc titlul respectiv extrem de seducator ca metafora moale pentru ceea ce se intampla in mereu lunga vara fierbinte (alta comedie) ce se petrece perpetuu in eterna si fascinanta Romanie: vara si fum. Fumul menit sa ascunda si sa intoxice si-a facut deja datoria… prea multe nu mai sunt de spus, iar pentru cele care ar mai fi de spus nu mai exista rostul de a mai fi spuse… Dincolo de perdeaua de fum, pe ob/scena dramei, se intampla insa faptele care trec aproape neobservate, ducandu-ne tiptil spre o noua foarte veche realitate…

Ca urmare a unei remarci nevinovate venita de la o persoana la a carei parere tinem foarte mult, am retras din aceasta zona un fragment de text care descria cam prea plastic vara noastra cu fum.  Persoana in chestie ne-a transmis ca indiferent de cruda realitate n-ar fi trebuit sa scriem (citez cu ghilimele) „asa de urât„.  Am scurtat asadar acest post (inutil oricum) cu riscul de a-l dezamagi pe dl. Niku Electriku care ne daduse un vot  „like” pentru cum arata articolul in ansamblul sau. 

Posted in Arcaluigoeologie | 18 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: