(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Unde fuge Patapievici

Posted by Arca lui Goe pe Iulie 31, 2012

Horia Roman Patapievici a reusit sa evadeze. Unele zvonuri sugereaza ca ajutat de reteaua sa de complici ar fi reusit sa-si faca cateva operatii estetice la o clinica particulara capatând o noua infatisare si o noua identitate, sub care ar fi ajuns in Statele Unite ale Americii. Totusi operatiile estetice i-au lasat nealterata personalitatea iar aceasta este pe cale sa-l dea de gol. Iata ce declaratie a facut preupusul Patapievici despre America, tara sa adoptiva, intr-un studiou al unei televiziuni in care participa ca invitat:

32 răspunsuri to “Unde fuge Patapievici”

  1. Lemming said

    al dracului patapievici asta al nou , n-a suflat o vorba despre romania cind a insirat tarile in care libertatea e la putere 😉

    • Dl.Goe said

      A procedat astfel numai si numai din prudenta, pentru a nu se trada naiba de tot. In rest nu. Caci libertate ca-n Romania nu exista nicaiaeri. La noi exista (in cadrul libertatii de libera exprimare) libertatea de a plagia, de a orga(sm)niza lovituri de stat si de a avea sectii de vot cu prezenta 240% si multe, multe alte libertati incredibile prin alte parti aflate sub dictatura justitiei. Vai de mama lor de sclavi.

      • anonim pe arca said

        Dl Goe , consider ca printr-un” exces” de imaginatie ati vrut sa -i aduceti lui Horia Roman Patapievici un omagiu subtil. Sigur ca mi-a placut ,dar as fi vrut sa faceti si ceva „excese ” de …vorbe, asa cum de fapt au facut – cu dragoste si consideratie- f.multi intelectuali de elita din tara si din strainatate. . Eu indraznesc sa spun ca d-l Patapievici nu va „evada” niciunde , poate doar cu gindul . Va ramine aici pentru ca … hai sa va las sa intuiti .

  2. Radu Humor said

    Băi Goe !
    Cum îți place ție să vorbești de funie în casa spânzuratului 😉
    Păi dacă Patapievici ăsta ar fi vorbit despre evrei cum a avut curajul sau nesimțirea să vorbească despre români, te asigur eu că cu greu ar fi scăpat teafăr din mâinile lor!
    La noi, drept pedeapsă a fost cocoțat în fruntea, cui crezi tu ? ?
    A vreunui birou de copiat sau întocmit acte sau traduceri în ebraică ?!
    A vreunei sinagogi ceva mai centrale ?!
    A+ (și)…. !
    A fost răsplătit de către Băsescu cu directoratul Institutului Cultural Român , băăăăăă !
    Nu israelian , înțelegi ?!
    De unde a păpat o groază de bani de la buget, adică de la cei pe care i-a înjurat și i-a insultat în ultimul hal :mrgreen:
    Un nesimțit mai mare ca el doar colegul Tismăneanu mai poate să fie declarat.
    Și ăsta tot de Băsescu cooptat 🙄
    Sau poate ai și tu ceva pretenții 😉
    Dar măcar tu ești băiat deștept, nu ca ei 🙄

    • Dl.Goe said

      Repetitia este mama invatarii (dupa cum spunea si nemuritorul Gambetta), cumnata asimilarii, soacra pervertirii, cuscra manipularii si tata-l adevarului. Domnia voastra sunteti repetitorul care creaza adevarul. Repetati, repetati, repetati. Ca sa invatati, invatati, invatati. Stati cu urechea pe radio Vocea Moscovei si n-o sa va para rau.

      Stimate d-le Radu, dati-mi voie sa va spun ca ma bucur din suflet vazand ca inca aveti glas si ca n-ati fost afectat in niciun fel (dupa cate observ) de tragicele evenimente petrecute in luna iulie in tzarisoara noastra, Romania.

      In al doilea rand ma bucur ca nu s-au creat conditiile de a va pensiona prematur, specificul muncii d-voastra (palavrageala pe caz de boala) ramanand (din cauza contextului) de mare actualitate. Asadar, repetati, repetati, repetati, repetandu-va, daca tot nu puteti sa va reproduceti deloc (intr-un numar suficient de exemplare de romani puri romanesti, verzi, care sa voteze romaneste nu ca la recentul referendum).

  3. INTJ said

    „and yeah, you, sorority girl” … interesting choice of words. hm, as fi curios cati si-au pus intrebari in legatura cu asta?

    • Dl.Goe said

      @INTJ – Hm! Cred ca aveti deja pretentii foarte mari de la cititorul unic al Arcei lui Goe si asteptari foarte mari in privinta abilitatilor sale de a fi extrem de atent cu detalii atat de fine, exprimate intr-o limba nedâmbovitzeana. Nu? Ceea ce face interventia d-voastra cu atat mai interesanta. Sau poate ca va refereati la cei de acolo, prezenti in sala…

      • INTJ said

        de fapt, imho, erau trei „subiecti” interesanti (vis a vis de ce-am citat): speaker-ul, auditoriul (de acolo) si „sala” de aici. da’ ati intuit corect: era vorba de ultima varianta (cea mai interesanta in contextul postarii dvs.).

  4. d'Artagnan said

    Neuronul cu numărul 3 …de prin minte adunate

    Neuronul cu numărul 3 este un neuron specializat, se ocupă doar de Referendumuri. Din această cauză s-a şi epuizat rapid. Nervos. Să vedem ce-a reţinut după „The judgement day”…

    N-am înţeles exuberanţa din seara Referendumului a celor aflaţi lângă Băsescu. Nu te bucuri aşa la o remiză. M-a cam indispus frenezia lui Mihail Neamţu, mai ales că era să cadă şi de la fereastră făcând atâtea bezele simpatizanţilor. Puteam să avem chiar şi-un accident de muncă la Referendumul acesta, Băsescu având astfel ocazia să se plângă la UE că, pe lângă o lovitură de stat, a avut loc şi o lovitură cu capul de caldarâm, în timp ce Şova ar fi speculat abil momentul şi ar fi susţinut ferm că bucureştenii trebuie să-i ceară despăgubiri lui Neamţu pe motivul întemeiat că le-a deteriorat trotuarul cu fruntea.

    În afară de exuberanţa aproape comică mi se pare că Neamţu stătea şi prea aproape de Băsescu, şi la propriu şi la figurat. La fel şi MRU.
    Nu-mi fac iluzii că noile figuri din politică vin pe nişte cai albi şi nepătaţi totuşi aştept o oarecare distanţă între Noua Republică, Iniţiativa Civică de Dreapta şi Băsescu cu PDLul său.. Puteau, dacă doreau, să facă campanie anti Referendum, aşa cum au făcut-o mulţi, dar nu mi se pare în regulă să ţopăi în noaptea rezultatului alături de Preşedintele care tocmai primise 8 milioane de voturi împotrivă şi care reprezintă TRECUTUL.
    Dar poate impresia şi părerea mea sunt greşite, poate că în politică cel mai mult contează vizibilitatea, la început de drum mai ales trebuie să fii mediatizat iar pentru asta lipirea de un personaj de prim plan cum e Băsescu poate fi benefică. Dacă eşti un ilustru necunoscut, chiar plin de intenţii bune, nu te votează nimeni. Dacă eşti un purice ai nevoie totuşi de un elefănţel să treci puntea şi să te minunezi cu voce tare să te audă lumea: „Ce mai tropăim noi doi, amice!”.
    Un „Mulţumesc” din partea unui Preşedinte suspendat, fie el şi controversat (sau poate cu atât mai mult) te aruncă în atenţia publicului. Privilegiul de a sta la la dreapta lui, lângă arhanghelul dreptăţii, Monica Macovei ( asta-i pentru Porthos!!) se plăteşte. O să vedem cum şi cât, dacă se încadrează într-o notă de plată „decentă”.

    Propagandiştii de la Antena 3 au luat-o razna cu totul pe la sfârşitul zilei. Încă puţin şi cereau pe faţă să mergem în Covasna să-i luăm la încins pe ungurii trădători de ţară. Clamau că Ardealul e cam greu la minte pentru că nu a ieşit la vot iar că indivizii care-au stat acasă sunt nişte laşi indolenţi. Din vremurile „bune” ale anilor 90 n-am mai văzut atâta instigare la ură în societatea românească.
    De fapt Antena 3 a făcut campanie electorală toată ziua şi nici măcar nu s-a chinuit s-o facă subtil.

    Iliescu l-a făcut şi el laş pe Aramis! Pentru că nu a fost la vot rezultă că nu se interesează de soarta cetăţii. Mai avea puţin şi-l făcea golan pe delicatul nostru prieten. Ca în vremurile „bune”. A refuza un Referendum nu este o soluţie democratică pentru bătrânelul cu dublu discurs, acelaşi care îndemna populaţia la boicot la un alt Referendum.

    Victor Ponta ne spune că-l dispreţuieşte pe Băsescu şi din cauza asta nu vrea să-l întâlnească. Uite-aşa, nu vrea şi gata! Băsescu i-a luat maşinuţa pe ascuns, i-a pierdut o roată, îl pârăşte la educatoare şi prin urmare Victoraş nu vrea să se mai joace cu Trăienel. Mucosul acesta nu pricepe care-i treaba cu politica, care-i treaba cu broasca râioasă înghiţită şi zâmbetul larg de după. Nu pricepe că în fişa postului scrie că socializezi cu cine se nimereşte şi nu cu cine-ţi place.

    Băsescu vrea reconciliere: „Toţi care au dat lovitura de stat vor plăti!” Începutul este bun, promiţător, în stilul amical conciliant pe care l-a impus în spaţiul public.

    Răspuns de manifestant atunci când e întrebat de ce protestează.:” Nu e buni ăştia domle, fură prea mult…uite, domnu’ Vanghelie e bun…fură şi el da’ dă şi la oameni!”

    Ambele tabere ne spun că au învins. Eu le cred pe amândouă, au dreptate, ne-au învins.

  5. anonim pe arca said

    D’Artagnan ,
    Din comentariul dvs inteleg ca sunteti extrem de nemultumit de rezultatul referendumului -rezultat considerat de dvs o remiza . Nu va intreb daca ati participat sau nu la referendum. Banuiesc( doar) ca ati participat ,nerefuzind lupta deschisa ,considerind ca asa ii sta bine unui muschetar. Mi-ar placea sa cred ca ati vrut sa invingeti adversarul, in numele onoarei ,dreptatii ,principiilor asa cum au facut niste muschetari. Nu va intreb de partea cui ati luptat ,desi stiu ca v-ati declarat cindva un „pupinbasist ” . In cazul asta ati considerat (cred)ca, dreptatea ,onoarea ,principiile ,au fost de partea presedintelui si ca v-ati angajat in lupta cu devotamentul necesar unui luptator adevarat, stiind ca exista si riscuri :fie sa pierdeti (sa fiti invins) fie sa cistigati (invingator).Banuiesc ,deasemenea ,ca ati fost constient ca -atita vreme cit presedintele „a ordonat” sustinatorilor sai retragerea strategica din fata acelui adversar perfid ,abject ,care lupta cu arme murdare – i-ati nesocotit ordinul alegind sa mergeti mai departe si drept consecinta ati fi putut contribui la naruirea Statului de Drept, reprezentat de presedintele ales si suspendat pe nedrept.
    Acestea fiind zise va intreb : ce ati vrut sa spuneti aici ?
    „Ambele tabere ne spun că au învins. Eu le cred pe amândouă, au dreptate, ne-au învins.”
    Pe ce motiv considerati ca rezultatul a fost nedecisiv (remiza) si ,mai mult ,ca” noi” suntem cei invinsi „??!!
    D’Artagnan,
    Dupa parerea mea, in cazul de fata, cistigul (victoria ) este a democratiei . Referendumul de demitere a esuat .Adversarii -care au ales sa lupte cu arme murdare impotriva statului de drept ,inducind in eroare o mare parte a populatiei ,folosindu-se de ignoranta ,nemultumirea si frustrarile ei -au pierdut lupta . Celelelte chestiuni aduse de dvs in discutii sunt niste detalii nesemnificative .Mihail Neamtu ,MRU ,PDL au fost in prima linie ,de partea presedintelui. Indiferent de „frenezia ” lor, dupa aflarea rezultatelor , si-au facut datoria. Presedintele ne-a multumit . Mai intai lor ,apoi noua ,celor care am ales sa-l urmam . In concluzie ,pentru faptul ca ati vorbit in numele meu („ne-au invins”) va cer sa va schimbati nickul ,intrucit eu ma consider alaturi de presedinte un invingator. Adica ,eu „un anonim pe Arca” ,am fost de partea taberei invingatoare ,iar dvs nu… Ati fost cel care ati luptat numai ca sa va aflati in treaba .Ceea ce nu ar fi facut un adevarat muschetar(D’Artagnan) 🙂

    • Dl.Goe said

      …dar si excesul de… exces poate fi daunator 🙂

    • d'Artagnan said

      Dle Anonim, vreţi să spuneţi că am scris capodopera aia degeaba?!
      M-am declarat eu pupinbăsist?!
      Probabil băusem prea multe sticle de Bordeaux…
      Domnule Anonim,eu nu am fost la vot ( şi asta-i o ştire bombă, fierbinte), dar chiar n-am niciun chef să-MI mulţumească Băsescu. De data asta a scăpat doar pentru că Ăilalţi au violat cu nonşalanţă Instituţiile Statului şi au reuşit să enerveze muschetarii acestei ţări. Care n-au ieşit la vot. Aramis şi Athos au făcut la fel. Şi încă vreun milion, două de muschetari. Pe el îl ţine-n funcţie nesimţirea USLului.

      • anonim pe arca said

        D’Artagnan ,
        Nu , nu ati scris-o degeaba . Din ce am citit pe Decablogul Muschetarilor „capodopera „v-a fost f.apreciata. Dar am observat ca cei care v-au laudat au fost admiratorii lui Adrian Nastase .Motiv pentru care am considerat ca trebuie sa va contracarez „excesul de logica ” cu alt „exces de …exces ” . „Exces cu exces” se …combate 🙂
        Apropos ,de ce v-ati ferit sa spuneti ca nu ati fost la vot ? Pai vedeti ?…acum se schimba paradigma. Va declar din propria -mi initiativa un cistigator prin …”remiza ” 🙂 Acum da ,sunteti „cei trei muschetari ” . Ma bucur ca ma includeti si pe mine .

        • d'Artagnan said

          Dar nu mă feresc deloc să spun că n-am fost la vot…chestia e că nu m-a întrebat nimeni!!
          Dar scoateți ghilimelele alea de la ”capodoperă”, nu vă fie frică, nu e vorba de nici un plagiat aici….spuneți fără frică: ați scris o capodoperă!!

        • anonim pe arca said

          D’Artagnan ,
          Nu -mi este frica sa spun ca ati scris o capodopera, fara ghilimele. Am pus ghilimelele nu ca sa va ironizez scrierea ,ci pentru simplu motiv ca v-am citat. Dar asa cum am spus ,vazind cum s-au grabit sustinatorii USL sa va ridice in slavi ,m-am cam dezumflat . In concluzie sunt in dilema : cum sa procedez ? Sa va spun fara echivoc (fara ghilimele ) ca ati scris o capodopera, sau sa va spun cu o jumatate de gura . Cum ar fi asa :” capodopera …doar cu o ghilimea 🙂 Dar mai bine va propun sa -l intrebam pe Dl Goe ,deoarece este singurul nepartinitor d’aci .

        • Dl.Goe said

          @Anonim Pe Arca – Nu este adevarat. Dl.Goe nu este nici „nepartinitor” nici „singurul”. Acela, doamnelor si domnilor esteeeee… Doooooorin Tudoran. Numai el este. Unicul care practica echitatia echitabila, echidistanta si impartiala, pe adevar, fara şa si fara hatzuri. Vedeti la sursa si minunati-va de atata slava. Nu incercati sa comentati. E-n zadar. Calul adevarului pe care-l calareste eticul Tudoran este deja supraincarcat si s-ar putea deşela. Motiv pentru care proprietarul il protejeaza de orice alta povara.

          Deci, daca D’Artagnan doreste parerea onesta a unui arbitru al elegantei, in legatura cu „capodopera sa, ii recomand, cu caldura, sa-l intrebe pe distinsul blogger Dorin Tudoran. Numai så nu se contamineze acola de „acel gen de echidistanta” de care este bolnav fostul dizident si pe veci poet.

        • d'Artagnan said

          Anonim pe Arca
          Alta este dilema aici…și sunt curios ce spuneți despre ea…Și Porthos, care s-a dus la Referendum și a votat cu toată pasiunea ”DA”, este muschetar. Nu este?! Ba este. Ei? Ce părere aveți? Din această dilemă nu putem ieși. Sau, ca să folosesc stilul dlui Goe…putem oare?

        • Dl.Goe said

          Habar-n-aveam ca am „un stil”, dar in tot cazul daca-l folositi nu uitati sa ma treceti la bibliografie.

        • anonim pe arca said

          Dl Goe ,
          N-am ce zice .Stilul bloggerului este previzibil . Nimic nou sub soare . Ciudatenia este ca ,vrind sa-i multumeasca pe toti ,risca sa-i deprime . Bunaoara iata ce spune un comentator , caruia citindu-i postarea mai mult decit pesimista , m-a detrminat sa-mi fie mila de el ca de un copil neajutorat.

          ” Ai dreptate, în România nopțile sunt scurte. Zilele, în schimb, extenuant de lungi, uneori ai senzația că nu se mai termină. Băsescu, cu tot ce înseamnă el, e foarte greu de doborît. Forța regimului a putut fi văzută în toată spectaculoasa ei desfășurare – aceea mediatică putînd intra în manualele tehnicilor de manipulare. Cei din USL s-au retras într-o defensivă îngrozită după ce Victor Ponta mersese ca mielul la tăiat la Bruxelles. A povestit aseară, într-o emisiune TV, cum l-a luat Barosso cu fulgi cu tot, cum îl certa avînd în față o hîrtie plină de inexactități, cum și-a dat seama că trebuie să cedeze totul ca să relaxeze relația cu Europa. Cred că istoria cu cvorumul – fundamentala, de la ea ni se trage această zi a cuțitelor scurte ca jungherele turcești – putea fi discutată, dezbătută și tranșată altfel printr-o strategie mai înțeleaptă. În analizele politice din România Recomandarea Comisiei de la Veneția a apărut după ce Curtea care, firește, citește deocamdată ”Capra cu trei iezi”, se pronunțase în privința cvorumului. Dacă CC îl va scăpa basma curată pe Băsescu – ceea ce eu cred că se va întîmpla – votul va fi delegitimat de absenți: singurii motivați vor fi morții. Ai un gust de cenușă în gură simțind că peste 8 milioane de oameni vii au fost ridiculizați de niște fantome. Și de niște instituții care se țin doar de hoții și șmecherii. Pe de altă parte, dacă ești cinstit cu tine și crezi că merită să trăiește măcar pentru adevărul vieții copiilor tăi – n-ai cum să nu zici asta e și s-o iei iar de la capăt în lupta asta cu Băsescu care ne-a mîncat tinerețile tîrzii. Dacă n-aș face așa ceva ar însemna să legitimez un rău care nu se lasă prins în nicio plasă, fie ea și democratică, fie ea și mînuită cu stîngăcie.”

          Zau ,cine sa le spuna ca s-au imbolnavit ca prostii de „basescita ” acuta ?
          ..

        • Dl.Goe said

          L-am felicitat pe conul Dorin, pe firul scurt, inca de ieri pentru faptul ca-l considera valid pe interlocutorul din care tocmai ati citat. Il merita cu prisosinta. Si se si potrivesc.

        • anonim pe arca said

          D’Artagnan,
          Am observat „dilema’ sau mai bine zis neconcordanta .Iata bunaoara ce am spus, dupa ce am aflat ca ati boicotat referendumul impreuna cu Athos si Aramis :”Acum da ,sunteti “cei trei muschetari ”. L-am exclus pe Porthos ,care de ,dupa 20 de ani a cam ramas de caruta. Poate reusiti sa-l revigorati cu niste” intaritoare „,macar pina iese de la inchisoare febletea lui ,Adrian Nastase.

        • anonim pe arca said

          Am adus aici un comentariu de top .pe care daca as avea acces fie si pe firul scurt l-as pune la bloggerul DT ,poate i-ar putea vindeca de „basascita acuta „.

          .”. si apropos „stimabile” acronim, cat de ticalos, de nenorocit, de prapadit – ma refer la crizatul dv pupil, george crin laurentiu căcărău – poti fi ca sa clamezi 7,4 milioane voturi pro referendum despre care stii foarte bine, dv asemenea, ca aprox. 30% dintre acestea au fost obtinute la adapostul intunericului, dolosiv, cu „malai de 50 ron”, dizeuze, manechine, beutura, santaj, urna mobila etc … despre sintagma ciutacilor, <> pe care dv o repetati atins de ecolalie, este asemenea altor „definitii” , de ex <>,<>, <> sau <> !!!”

          Comentariul se afla la articolul unui „ziarizd”care practica acelasi limbaj dublu sau echidistant . Dupa parerea mea ziaristul se afla pe primul loc ,urmat de DT ,si va urma in curind un al treilea echidistant …

        • INTJ said

          cum l-a luat Barosso cu fulgi cu tot, cum îl certa avînd în față o hîrtie plină de inexactități” … asta s-ar potrivi de minune cu „Margelatu, my name is Margelatu!” …

        • anonim pe arca said

          Hmmm …ma simt nevoit sa fac unele precizari cu privire la termenul de „echidistant ” ,folosit in comentariile mele . El are conotatii ironice si este atribuit unui anume „ziarizd” si blogger .Prin urmare trebuia incadrat intre ghilimele . Este o neglijenta pe care mi-o asum,dar pe care vreau s-o indrept (cu ingaduinta dvs ).

      • anonim pe arca said

        Scuze ,habar nu am de ce nu s-a copiat bine .Il pun din nou :
        „… si apropos „stimabile” acronim, cat de ticalos, de nenorocit, de prapadit – ma refer la crizatul dv pupil, george crin laurentiu căcărău – poti fi ca sa clamezi 7,4 milioane voturi pro referendum despre care stii foarte bine, dv asemenea, ca aprox. 30% dintre acestea au fost obtinute la adapostul intunericului, dolosiv, cu „malai de 50 ron”, dizeuze, manechine, beutura, santaj, urna mobila etc … despre sintagma ciutacilor, <> pe care dv o repetati atins de ecolalie, este asemenea altor „definitii” , de ex <>,<>, <> sau <> !!! „

  6. Gelu Delapanciu said

    Înfrângerea clicii puciste
    Autor: Vladimir Tismăneanu

    Fiecare pasăre pe limba ei piere. În cazul clicii la care mă refer aici, pe limba prostiei. A unei neghiobii îngâmfate, guralive, ţanţoşe, pline de emfază, tupeu şi dispreţ, asemeni pasului de defilare al lui Mazăre.
    Sursa: CODRIN PRISECARU
    Dacă nu intrau în jocul lui Dan Voiculescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu ar fi putut savura victoria de la alegerile locale şi s-ar fi putut pregăti în linişte pentru alegerile parlamentare. Presiunile au fost însă enorme, nerăbdarea puerilă la fel, ambiţiile erau dezlănţuite, era şi este în joc soarta unor dosare cât se poate de grele.
    Trebuie să fii cu desăvârşire orbit de patimi partizane pentru a nu vedea că Dan Voiculescu este cel care trage sforile în USL, că el încearcă să fie dictatorul din umbră al României. Pentru personaje de acest gen, formate în catacombele amoralităţii securiste, nu este nevoie să deţină oficial puterea, să iasă în prim plan. Ei acţionează întotdeauna prin interpuşi, prin marionete, prin paiaţe. Dl Voiculescu nu are valori, ci interese. De ani de zile s-a manifestat ca un critic al UE. Acum este arhitectul noului anti-europenism.
    Puciul parlamentar a fost urzit de Felix şi de unii dintre baronii vizibili şi invizibili din PSD. Cărora, desigur, li s-au alăturat diverşii Fenechiu, Nicolăescu şi alţi tribuni penelişti. În atari condiţii şi sub aceste nefaste auspicii a prins fiinţă scenariul loviturii de stat insidioase, cum a numit-o Andrei Pleşu. Trebuia sugrumată justiţia independentă, trebuia emasculată Curtea Constituţională, trebuiau paralizate DNA şi ANI. Rezultatele referendumului probează că cel puţin jumătate din români spun NU statului de nedrept şi îngenuncherii justiţiei.
    Piedica principală în calea puciştilor o reprezintă Traian Băsescu. De-aci şi personalizarea isterică a campaniei useliste şi a variilor antene, “cotidiene” etc. A fost pusă în funcţiune o propagandă de-a dreptul monstruoasă, nicio minciună nu a fost socotită prea absurdă pentru a nu fi difuzată ca adevăr revelat.
    Traian Băsescu este un om cu pasiuni, cu emoţii, cu scăderi, cu slăbiciuni, dar cu o trăsătură pe care nu i-o pot nega nici cei mai îndârjiţi adversari: o tenacitate extraordinară. Un om politic veritabil, cu viziune şi cu valori, nu o marionetă. Pentru Băsescu, independenţa justiţiei este lucru non-negociabil. La fel şi siguranţa naţională. Cine a crezut că este vorba doar de declaraţii retorice, să se gândească la soarta unor Adrian Năstase şi Sorin Ovidiu Vîntu.
    Fără mobilizarea extraordinară a Vestului democratic, lucrurile ar fi ajuns probabil într-o situaţie ireversibilă. Puciştii nu şi-au lăsat niciun fel de strategie de ieşire, au fost şi sunt forţaţi să alerge înainte, orbeşte şi iresponsabil. Referendumul din 29 iulie ar trebui să fie o lecţie aspră pentru cei care au crezut că vor reuşi să înmormânteze, în câteva săptămâni, realitatea statului de drept din România. Suicidar pentru ei, puciştii n-au luat în calcul că România face parte din UE, că există mecanisme internaţionale de sancţionare a călcării în picioare a statului de drept.
    Au denigrat presa internaţională, au apăsat pe pedala unui primejdios anti-europenism, au recurs la cele mai compromise arme ale propagandei comuniste pentru a-şi calomnia criticii. N-au înţeles că trăim în 2012, că România nu mai poate fi întoarsă înapoi, la starea de prostraţie şi disperare a unor timpuri din fericire apuse.

  7. Gelu Delapanciu said

    Scrisoare deschisă Doamnei Ecaterina Andronescu

    Stimată doamnă,

    Ne-am întîlnit faţă către faţă de două ori. O primă dată, cînd aţi acceptat să vizitaţi Colegiul „Noua Europă”. Vă solicitasem o întîlnire pentru a încerca o clarificare de statut a acestei instituţii şi aţi răspuns cu promptitudine şi receptivitate. Îmi amintesc că, deşi ministru, aţi venit la volanul maşinii proprii şi că am putut avea un dialog rezonabil. A doua oară, s-a întîmplat să fim, împreună cu alţii, membri într-un juriu academic. Între timp, fusesem plăcut surprins să constat că aţi îndrăznit să puneţi în discuţie temeiurile legale ale unei universităţi particulare de trist renume („Spiru Haret”), o profitabilă fabrică de diplome pe care, după ştiinţa mea, nici un alt ministru nu o tratase cu o îngrijorare echivalentă. Am şi scris un articol despre curajul Dvs. de atunci, deşi contraziceam, astfel, nu prea luminoasa Dvs. imagine publică. „Acţiunea Spiru Haret” n-a dat rezultate. Mi-aţi spus-o, de altfel, cînd ne-am întîlnit: „nu cred să reuşesc; au o reţea de susţinere incredibilă…”.

    DE ACELASI AUTOR
    Un personaj: Petre Roman
    Feluri de a (nu) gîndi
    Caraghioslîc, bîzdîc, balamuc
    Mică antologie a patriotismului amărît
    Acum două luni, am fost mirat să văd că partidul din care faceţi parte a preferat să rişte o stingheritoare bîlbîială în chestiunea Ministerului Educaţiei, decît să meargă pe soluţii la îndemînă, chiar dacă previzibile. Bănuiesc că nu vi s-a părut nici Dvs. normală nominalizarea unei doamne (al cărei nume nu reuşesc să-l reţin), provenind tocmai din sfera învăţămîntului privat, apoi a unui obscur domn din Ardeal, suspect de plagiat şi, în sfîrşit, a unui sindicalist rudimentar, inapt şi inadecvat pînă la ridicol. În disperare de cauză, aţi fost reinstalată în funcţie. Dar aţi avut ghinionul să vă confruntaţi, de la bun început, cu o situaţie imposibilă: şeful Dvs. a fost acuzat de plagiat, iar Dvs. trebuia, vrînd-nevrînd, să o scoateţi cumva la capăt cu acest trist matrapazlîc, aşa încît să rămîneţi, totuşi, loială formaţiunii politice pe care o reprezentaţi. Îmi pare rău să o spun, aţi ales soluţia cea mai proastă. Şi vă scriu, fără entuziasm, pentru a vă comunica dezamăgirea mea.
    Doamnă,

    Îmi e imposibil să cred că n-aţi aruncat niciodată o privire (măcar curioasă) asupra textelor incriminate. Ele au fost publicate în mai multe ziare, aşa încît consultarea lor e la îndemîna oricui. Eu unul am luat lucrurile în serios şi am citit, în paralel, paginile lucrării după care s-a copiat şi paginile copiate din teza de doctorat a primului ministru. Nu e nevoie de mai mult de zece minute, ca să observi că ai de a face cu un plagiat grosolan (definit ca atare, în mod profetic, de colegul şi fostul Dvs. inamic Andrei Marga, într-un interviu din 2010). E, aş spune, un caz de manual: calupuri ample de text (zeci şi zeci de pagini) sînt trecute de sub semnătura altuia sub semnătură proprie. Fără ghilimele, fără indicaţie de subsol, fără un minim efort de camuflaj abil. Inteligenţa dlui Ponta, plauzibilă pînă la un punct, l-a lăsat de izbelişte. Se putea fura mai subtil, mai ingenios, mai şmecher. Dl. Ponta şi-a spus, probabil, că nimeni n-o să stea, vreodată, să-i numere… paginile şi că, în definitiv, doctoratul e o formalitate, un fel de ornament care se agaţă, cochet, la butonieră, pentru impresie (şi ceva avantaje). Ar fi avut, după dezvăluire, şansa unui gest de anvergură. Un om politic de mare format ar fi asumat „accidentul”, şi-ar fi cerut scuze şi ar fi cîştigat, astfel, un capital de onoare, valorificabil mai tîrziu. Dl Ponta e un politician încă tînăr şi ar fi putut conta, în perspectivă, pe dreptul de a fi învingător, după ce va fi demonstrat că ştie să piardă, acordînd onestităţii mai mult decît vanităţilor proprii. N-a făcut-o.

    Dar nici Dvs., Doamnă, n-aţi lăsat să vorbească evidenţele, buna-credinţă, exigenţele academice minimale. Aţi acceptat tot soiul de samavolnicii jenante. Cazul, rezolvabil de orice amator inteligent în cîteva clipe, a devenit obiect de cercetare a trei comisii. Prima, cea mai legitimă, a fost imediat desfiinţată, pentru că dăduse un verdict neconvenabil. A doua (cvasi-anonimă), încropită la repezeală, a fost mai cuminte, iar a treia, a Universităţii Bucureşti, e dată de o parte, deşi pînă şi preşedintele Academiei Române o socoteşte esenţială. Au apărut tot soiul de diversiuni comice: doctoratele demnitarilor se judecă altfel decît cele obişnuite. Cu alte cuvinte, standardele de furt sînt altele. Mai aflăm că ghilimelele („semnele citării”) nu erau încă inventate în 2003. Sau că, dacă era vorba de o lucrare de inginerie, plagiatul era clar, pe cînd, în materie de drept, criteriile sînt diferite. Sau că, în definitiv, ţara şi mapamondul colcăie de plagiatori, drept care derapajul premierului (care de fapt nici nu e derapaj) e în ordinea lucrurilor. Nu vă pufneşte rîsul? Sau, mai curînd, nu vi se face frică? Vi se pare că salvaţi prestigiul instituţiilor academice, reclamînd ingerinţa politicului în spaţiul lor? Dar, Doamnă, problema e mult mai simplă: a plagiat sau nu dl. Ponta? Şi dacă da, cum spun bunul simţ şi două comisii din trei, atunci cine periclitează prestigiul vieţii academice? Şi cum puteţi patrona, cu seninătate, o asemenea nefăcută?

    Vă voi spune ceva care v-ar putea uimi. În ce mă priveşte, problema plagiatului Ponta are o bătaie mai lungă decît problema referendumului. Continui să sper că, indiferent cine va cîştiga pe 29 iulie, politicienii noştri îşi vor veni în fire, renunţînd să se lase manevraţi, pînă la sinucidere, de ură şi orgoliu. Dar necinstea fundamentală a unui prim ministru care nu vrea să accepte că şi-a însuşit beneficii academice nemeritate şi a unor universitari care au consimţit să acopere această fraudă, vor atîrna greu nu numai în evaluarea unui om, ci şi în aceea a unui partid, a învăţămîntului românesc şi a ţării întregi. Regret, dar sînteţi părtaşă la această nefastă dezonoare.

    Cu melancolie,

    Andrei Pleşu

    PS: Sper că, prin această defăimătoare scrisoare, nu voi provoca o prea abruptă devalorizare a leului.

    PPS: Am avut nefericirea să trăiesc una şi mai gogonată: Radu Mazăre organizînd mari show-uri kitsch şi flancat, în impudica lui clovnerie, de ministrul Culturii şi de ministrul Educaţiei! Frumoasă Treime! Să-l fi lăsat măcar pe mîna Sănătăţii şi a Internelor…

    • Dl.Goe said

      @Gelu Delapanciu – Nu inteleg de ce nu folositi, ca semnatura a extrem de interesantelor d-voastra comentarii, un nickname inca si mai sugestiv. Bunaoara „Victor Ponta”.

  8. "Victor Ponta" said

    Jaful vs. „Dreptul de a nu minţi”
    Autor: Lucian Croitoru Joi, 02 August 2012

    În iulie 2012 au apărut semne că în România libertatea politică s-ar putea deteriora. În studiul ataşat arătăm că aceste semne reflectă un deficit substanțial de libertate economică, cu rădăcini adânci în drepturile de proprietate precare și în corupția înaltă. Deficitul explică atât lipsa domniei legii, cât și faptul că mulți oameni au fost nevoiți să se bazeze pe stat pentru a avea un loc de muncă. În mod particular, numărul celor dependenți de redistribuire (în principal salariați, pensionari și asistați din banii publici) a devenit nesustenabil de mare.

    Numărul votanților dependenți de redistribuire care efectiv votează a devenit mai mare decât numărul celorlalți votanți. Ei îi votează pe politicienii care promit conservarea redistribuirii sau creșterea ei, și nu pe cei care încearcă să reducă excesele. Astfel, redistribuirea excesivă pune bazele pentru “tirania majorității”.
    Tot mai mulți oameni dependenți de redistribuire ajung să se considere nu atât proprietarii drepturilor de redistribuire stabilite prin lege, cât mai ales proprietarii valorilor acelor drepturi. Din această cauză, mecanismele de corecție a exceselor nu se pot utiliza sau se utilizează prea târziu, deoarece par nelegitime.

    În studiu se arată caracteristicile publicului votanților dependenți de redistribuire și mecanismul prin care acesta poate ajunge să accepte, chiar dacă fără să aplaude, reducerea libertăților politice dacă aceasta este soluția pentru evitarea reducerii venituilor din redistribuire. Deoarece nu există compromis între veniturile din redistribuire și libertatea politică, pe termen mediu-lung veniturile din redistribuire vor scădea, astfel că dependenții de redistribuire se vor întoarce, în cele din urmă, împotriva politicienilor care susțin redistribuirea excesivă.

    Fără creșterea libertății economice prin îmbunătățirea drepturilor de proprietate, prin reducerea corupției și prin reducerea dependenței de redistribuiri, nu este decât o chestiune de timp până când libertatea politică se va deteriora.

    Apariția semnelor că libertatea politică în Ungaria și România, ambele țări membre ale Uniunii Europene, ar putea să se deterioreze semnificativ continuă să îngrijoreze publicul din țările democratice.

    În România, semnele au apărut sub forma unor acțiuni sub a căror incidență directă au intrat, în mod regretabil, câteva instituții. A existat tentativa de a afecta grav instituția referendumului, parte a celei mai importante instituții ale unei democrații—alegerile libere. Avocatul Poporului și președinții Camerei Deputaților și Senatului au fost înlocuiți cu o viteză care a pus în discuție constituționalitatea procedurilor. De asemenea, Parlamentul a decis reducerea atribuțiilor Curții Constituționale, hotărâre pe care Curtea Constituțională a invalidat-o ulterior.

    În particular, pentru România, cei mai mulți analiști au comentat aceste acțiuni din perspectivă politică. În esență, ei au pus accentul pe ceea ce Comisia Europeană (2012) a caracterizat în raportul său pe MCV ca fiind „un sistem politic excesiv polarizat unde neîncrederea între entitățile politice și acuzațiile sunt un model comun”. În mod corect, Comisia Europeana notează însă că „acest context politic nu poate explica natura sistematică a mai multor acțiuni”, și că masurile adoptate recent de Guvernul Romaniei ridică ”indoieli serioase privind angajamentul față de respectarea statului de drept sau privind modul in care este ințeles statul de drept într-un sistem democratic pluralist”.

    Cei care au comentat din perspectivă economică s-au referit la criza actuală, care a mărit permisivitatea publicului la astfel de deviații. Opinia mea este că apariția semnelor reflectă o cauză mult mai profundă, și anume un deficit considerabil de libertate economică, atât cantitativ cât și calitativ. Existența acestui deficit, mai ales prin dimensiunea sa calitativă, garantează posibilitatea deteriorării libertăților non-economice la orice moment și reversibilitatea procesului de reformă.

    1. Deficitul de libertate economică

    În România, deficitul de libertate economică a apărut în urma unui jaf “subtil” de mari proporții, la care toată lumea a asistat după 1989, dar pe care foarte puțini l-au observat. Obiectul jafului a fost libertatea economică, adică “libertatea de a prospera în interiorul unei țări fără intervenția guvernului sau a unei autorități economice” Astfel s-a redus libertatea în ansamblu, cea mai de preț valoare a omului și baza prosperității și civilizației occidentale. Jefuitorii sunt moștenitorii politici ai Partidului Comunist Român (PCR), partid care, prin cvasieliminarea proprietății private a confiscat, pentru aproape 45 de ani, toate libertățile (economică, de exprimare, politică).

  9. "Victor Ponta" said

    H.R. Patapievici, în ziua demisiei de la ICR: „Scopul OUG e schimbarea scopului institutului, prin afilierea lui la Senat”
    Autor: Monica Lungu, Ana Zidărescu

    În această dimineaţă, Horia Roman Patapievici a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a oferit lămuriri cu privire la impactul Ordonanţei de Urgenţă asupra ICR-ului. Întrucât magistraţii de la Curtea Constituţională au decis că trecerea Institutului Cultural Român în subordinea Senatului este constituţională, conducerea institutului a anunţat că va demisiona în bloc.

    EVZ vă prezintă cele mai importante declaraţii:
    Este ultima instanţă în care voi reprezenta Institutul Cultural Român.
    Scopul acestei conferinţe de presă este să vă expunem motivele pentru care actuala conducere înţelege să părăsească ICR printr-o demisie de protest.
    Vreau să vă prezint faptele, unde ne găsim în momentul de faţă cu ICR, după aceste măsuri legislative şi chestiuni legate de buget.
    Faptele sunt următoarele: în 2003, Fundaţia Culturală Română s-a transformat, printr-un act legislativ, în Institutul Cultural Român. Fundaţia răspundea faţă de Senatul României, la acea dată, lucru care a fost considerat ca element de potenţială politizare şi Parlamentul de atunci, care era guvernat de PSD, Guvernul de atunci, care era guvernul Năstase şi preşedintele de atunci, care era Iliescu, au decis, în scopul credibilizării noii instituţii, care se numea Institutul Cultural Român, ar fi util ca instituţia să se găsească sub autoritatea simbolică a şefului statului, România fiind republică, iar preşedintele ales.
    Acest aranjament instituţional ar fi trebuit să acrediteze ICR ca o instituţie aflată la o lungime de braţ de guvernul ţării. Condiţia de eligibilitate a unui institut de cultură este să se afle la un grad de autonomie rezonabil de Guvern, ori de instituţii, ceea ce înseamnă, în funcţie de afilierea instituţională în ţări din UE, fie la un braţ lungime de ministerul de Externe, fie la un braţ de autonomie – cum fusese cazul în Ungaria, până ca guvernul Orban să modifice acest lucru – faţă de miniserul Culturii.
    În România, arhitectura instituţională a ICR a fost gândită în felul următor: este o instituţie autonomă, independentă de Guvern, nedepinzând de ministerul Culturii, ori de ministerul de Externe în vreun fel care să indice subordonare, dar colaborând cu MAE pentru gestiunea filialelor din afara ţării care, din punct de vedere al politicilor culturale depindeau exclusiv de ICR şi fără să facă parte din Guvern.
    Astea au fost condiţiile care au configurat posibilitatea construcţiei unei autonomii pe baza căreia s-a construit succesul, din 2005 încoace, a ICR.
    Al doilea fapt este emiterea unei OUG de către Guvernul Ponta, prin care ICR trecea în subordinea Senatului, de facto în subordinea Biroului Permanent, şi lucru mai important în viziunea noastră, şi mai grav, prin preambulul OUG se găsea cu misiunea schimbată.
    Există în preambulul Ordonanţei această frază: dacă institutul continuă să funcţioneze pe actuala bază instituţională, adică cea fixată pe legea 356 şi dezvoltată prin reforma din 2005, atunci citez: „prelungirea efectelor profunde negative ale unor stări de lucru care tind să afecteze cu titlu de permanenţă sentimentul de apartenenţă la naţiunea română acelora stabiliţi vremelnic în alte state se va permanentiza”.
    Prin urmare, în viziunea legiuitorului ad-hoc, care este guvernul Ponta, în 2012, arhitectura instituţională care ar fi permis construcţia autonomiei şi de program a ICR afectează cu „titlul de permanenţă sentimentul de apartenenţă la naţiunea română acelora stabiliţi vremelnic în străintătate”.
    Veţi putea spune că este o stângăcie a legiuitorului ad-hoc prin aceast OUG. Dar, răspunsul este „Nu”, pentru că, mai târziu, ministrul Haşotti, care e unul dintre artizanii acestei schimbări, printr-un răspuns pe care l-a dat Societăţii Academice din România, spunea trei lucruri, anume că „subordonarea faţă de Senat este singura manieră prin care se poate implementa modificarea misiunii ICR. Această misiune constă în consolidarea şi amplificarea, sub diferite forme, a relaţiei cu comunităţile româneşti de peste hotare, în scopul păstrării şi perpetuării identităţii naţionale, deziderat de o deosebită importanţă, în contextul fenomenului de globalizare, inclusiv culturală”.
    Aici sunt mai multe lucruri importante. Important este accentul pe comunităţile româneşti din străinătate, şi nu pe legătura culturii române, aşa cum este ea, cu pieţele culturale de referinţă din străinătate. Apare obsesia legată de întărirea identităţii naţionale. Şi apare această referinţă interesantă că, în contextul globalizării, răspunsul României la globalizare este întărirea identităţii naţionale româneşti.
    În fine, prin ultima frază a acestui paragraf, domnul Haşotti, ministrul Culturii, idendifică limpede care este zona instituţională în care trebuie să se încadreze, de acum înainte, ICR. Şi anume: în comisia pentru Comisia externă a Senatului, în Comisia pentru Afaceri Europene şi în Comisia românilor de pretutindeni. În mod interesant, Comisia pentru Cultură este absentă.
    Toate astea arată că aici este vorba despre o intenţie şi că scopul OUG este, în fond, schimbarea misiunii institutului, prin afilierea lui, pentru a fi bine implementată această schimbare, la Senatul României.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: