(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 7 august 2012

Nu numai Caragiale a ramas actual dupa un veac de singuratate

Posted by Arca lui Goe pe august 7, 2012

Boii urâţi şi teferi s-au limpezit în şes,
şi au ţipat cocoşii târziu şi fără sens.
Ileana, care doarme cu porcii de tărâţe,
s-a pus să mulgă vacii lapte stelar din ţâţe,
pământului să mulgă răcoare de cartof.
Toamna bacoviană geme-n ferestre: of! –
Prietene, dă-mi mâna şi taci; aşa; dă-mi mâna.
Priveşte curtea, porcii, şi, râcâind ţărâna,
cocoşii albi. Priveşte: sufletul meu e trist.
O, Taliarh, acuma, ca şi-n trecut, exist,
şi beau din vinul ăsta, şi beau din cupa asta.
Vechilul tot nu ştie ce albă-i e nevasta,
Ileana tot nu ştie decât să mulgă vaci —
şi via să-şi înnoade azurul pe araci.
Vino; să stăm de vorbă cât ne mai ţine vrerea;
ca mâne, peste inimi, va izbuti tăcerea,
şi n-om vedea prin geamuri, tineri şi zgomotoşi,
amurgul care-aleargă după cireadă, roş.
Ca mâne, toamna iară se va mări prin grâne,
şi vinul toamnei poate nu-l vom mai bea. Ca mâne,
poate s-or duce boii cu ochi de râu în ştiri,
să tragă cu urechea la noile-ncolţiri.
Şi-atuncea, la braţ, umbre, nu vom mai şti de toate;
poate-am să uit nevasta şi vinul acru; poate…
Ei, poate la ospeţe nu vei mai fi monarh. –

E toamnă. Bea cotnarul din cupă, Taliarh.

(Lui Taliarh – B. Fundoianu 1912)

Si pentru ca totusi este inca vara (Vara si Fum) in ton cu veacul de singuratate, ramas actual, as vrea sa-ti recomand vizionarea unui film: Legendele lui 1900 (La leggenda del pianista sull’oceano). „1900” este numele unui om, devenit legenda, care-si petrece intreaga viata pe mare, pe un vapor, refuzand „uscatul”, explicand, in momentul de maxima intensitate al filmului, de ce nu accepta sa coboare (cu niciun pret) pe Pamantul aflat (literalmente) la picioarele sale.

Posted in Arcaluigoeologie | 22 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: