(b)Arca lui goE
b-Log anonim, amator și ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC !
Sf-era lui Goe
Amintiri din viitor
Comentarii recente
Autori
-
Comentarii recente
Arca lui Goe la HUVACA (III,XIV) Arca lui Goe la Snoaveseleruilermetic-tactorga… condeiblog la HUVACA (III,XIV) Arca lui Goe la Rom & Jul (continuare… Arca lui Goe la Rom & Jul (continuare…
(b)Arca lui goE 
Radu Humor said
Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri
Note, stări, zile
Sibiu, într-o zi de august din 2012
Am spus şi am scris, de mai multe ori, că Traian Băsescu e departe de a fi preşedintele ideal. Că e un campion al inadecvării, un nărăvit al obiceiului de a-şi pune toată lumea-n cap, un amestec de sentimentalism şi agresivitate, o natură frustă, mereu în pericol de a face gesturi şi declaraţii nepotrivite. De la o vreme, constat, nu fără o anumită perplexitate, că nu l-am citit cum trebuie. Adversarii săi politici au reuşit să mă convingă că, dincolo de defectele lui, omul e de o anvergură aproape cosmică. E, asemenea personajului din faimoasa poezie a lui Victor Vlad Delamarina, „ăl mai tare om din lume”. Dintr-un garaj prăpădit, fără telefon operativ, evacuat de la Cotroceni de guvern, parlament şi o bună parte din popor, Traian Băsescu pune zilnic în mişcare ţara şi, am putea pentru ca să spunem, mapamondul. Uniunea Europeană e o mică sectă de fraieri, care reacţionează prompt la manevrele lui destabilizatoare. (Ale lui şi, fireşte, ale „clicii” de pîrîcioşi trădători, manevraţi, tot de el, ca nişte guguştiuci decerebraţi). Băsescu are o putere trans-instituţională. Îl slujesc, tremurînd, dl Barroso, dna Reding, Angela Merkel, Curtea de la Veneţia (de Curtea Constituţională a României nu mai vorbim), Statele Unite, o sumedenie de miniştri şi ambasadori occidentali şi mai toate publicaţiile de prestigiu ale lumii: Der Spiegel, Frankfurter Allgemeine Zeitung, The Economist etc. Toţi şi-au făcut un program de viaţă din susţinerea lui Traian Băsescu şi urmăresc, cu sufletul la gură, peripeţiile referendumului dîmboviţean, lucrînd, în ascuns, pentru invalidarea lui. Dar chiar şi unii miniştri ai guvernului inamic (şi nu oricare, ci tocmai cei de la Administraţie şi Interne) sînt agenţi sub acoperire ai preşedintelui suspendat. Individul e de nestăvilit. Serviciile secrete sînt la picioarele lui. Plagiatul primului ministru e o făcătură a machiaverlîcurilor sale politice. A reuşit, prin malversaţiuni subtile, să doboare moneda naţională, să gonească investitorii străini, să blocheze activitatea guvernului. Rămîne de văzut dacă nu cumva a pus la cale şi seceta. Nu se mai poate face nimic pentru scoaterea lui din joc. Singura speranţă rămîne colonelul Dogaru, care promite să îl detroneze printr-un bine organizat haos popular. Pînă atunci, abia dacă mai putem îngăima mici obrăznicii: îi spunem, cu o ironie zdrobitoare, „simplul cetăţean din garaj” sau „cetăţeanul în tricou albastru”. Dl Ponta e, după spusele preşedintelui interimar, „intimidat”, iar preşedintele interimar e atît de tulburat încît şi-a uitat engleza. Se zvoneşte că, în viitorul apropiat, Traian Băsescu ar putea cîştiga şi alegerile din America. Încet-încet, încep să fiu mîndru de a fi contemporan cu o asemenea stihie dezlănţuită.
Sibiu, în altă zi de august a aceluiaşi an
Cum bine se ştie, sînt, orice-aş face, un „intelectual al lui Băsescu”. Pînă să ajungă el preşedinte, şi eu, şi Liiceanu, şi Patapievici, şi Cărtărescu şi alţi cîţiva din aceeaşi categorie eram nişte neica-nimeni. El ne-a inventat, ne-a făcut oameni, ne-a pus pe piaţă. Lunar, trecem pe la casieria prezidenţială şi încasăm mari sume de bani, pe care le bine-merităm prin publicarea unor ample poeme omagiale. Opiniile noastre nu sînt ale noastre. Sînt ale lui. Am trăit în mizerie şi anonimat pînă prin 2005, cînd ne-a ajutat Dumnezeu şi am devenit, peste noapte, „băsişti”. Aşa stînd lucrurile, vom dispărea din cultura autohtonă odată cu el. Pînă atunci însă, înotăm, euforici, în privilegii. Cel puţin aşa se spune. Nu e limpede despre ce privilegii e vorba. Nici editura Humanitas, nici Colegiul „Noua Europă”, nici revista Dilema veche nu sînt cadouri prezidenţiale şi nu consumă bani publici. Iar Patapievici a fost numit la ICR înainte să fi apucat să scrie vreun rînd encomiastic despre „marele om”. Cît despre averi, nu putem nici măcar visa la recompensele financiare ale unor vedete mediatice din „opoziţie”. Dar asta e! Vom gravita veşnic în jurul patronului nostru, marele manipulator al obositei noastre gîndiri…
Uneori, totuşi, mă cuprinde invidia. În ciuda prestaţiilor noastre neruşinate, n-am ştiut să obţinem ceea ce, cu siguranţă, ni s-ar fi cuvenit. În această privinţă, „intelectualii lui Antonescu-Voiculescu” au fost mai eficienţi. Au muncit, e drept: s-au zbătut, „au muşcat” (vorba lui Mircea Diaconu) seară de seară, ani de-a rîndul, din portretul duşmanului, dar măcar s-au ales cu cîte ceva: au ajuns miniştri, consilieri prezidenţiali (interimari), șefi de televiziune, comentatori politici emeriţi. Noi nu ne-am gîndit, de pildă, să ne plasăm copiii în posturi de secretari de stat, să obţinem mandate de ambasadori, sau să le prelungim pe cele deja obţinute, prin mici complicităţi cu un premier plagiator, sau cu un preşedinte nevrotic. Noi am rămas nişte „mediocrităţi poleite”, nişte „aşa-zişi”, nişte lingăi păguboşi. „Intelectualitatea” noastră, culpabilă prin ea însăşi, nu poate spera să se ridice la nivelul de rafinament şi fineţe spirituală al unor iluştri viitori academicieni ca Şova, Surupăceanu, Bănicioiu, Chiţoiu, Gust sau Haşotti. Dar chiar dacă e vorba de „adversari”, contemplăm cu amărăciune destinul unui distins profesor universitar care, după lupte seculare în arena Antenei 3, a ajuns şeful diplomaţiei locale, pentru a fi evacuat scurt, după cîteva săptămîni, „cu felicitări”. Va fi înţeles, poate, că a fost tratat ca simplă carne de tun academică, că, de fapt, cei pentru care a combătut nu dau doi bani pe el şi că nu e destul să ajungi în posturi înalte. Contează puţin şi în ce companie ajungi să le ocupi. Aviz amatorilor! Ferocitatea militantă nu e, întotdeauna, rentabilă. Eşti pus pe tuşă fără ezitare, dacă aşa o cer „enteresele partidului”…
13 august 2012
ApreciazăApreciază
d'Artagnan said
De când ești domle admirator al lui Pleșu?!
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Crin Antonescu uită ce a declarat. Acum o lună, promitea că iese din politică dacă la referendum nu vin 9 milioane de români
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Ponta: „Nu suntem la putere, ci doar la guvernare” 😉
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Cine este liderul protestatarilor din Piaţa Universităţii. Revoluţionar controversat, ex-deputat PRM, secretar executiv PSD şi judecat pentru şantaj
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Vocea Rusiei: Printre actiunile care ar putea imbunatati pozitia PNL si PSD s-ar numara schimbarea rapida a Laurei Kovesi de la Parchet si a lui Daniel Morar de la DNA
ApreciazăApreciază
eungen said
Radu Humor s-a reinventat. Si-a schimbat orientarea, culoarea avatarului si neaparat chiar si persoana de la butoane. Blogul s-a imbogatit cu inca o clona nereusita. Basista, cum altfel? Daca va incerca si alte adrese de e-mail, sigur va nimeri si nuanta (avatarului, nu discursului), iar confuzia se va disipa. RH pozitiv va fi mai activ decat cel negativ in accesele de personalitate multipla. Distractie maxima pentru cei mici.
ApreciazăApreciază
Radu Humor duplicat said
Troll cu trolli se scoate de pe blog de troll. Ce film mai ruleaza azi? Imperiul contraataca ori atacul clonelor basiste? Ca amenintarea fantomei a fost. Cu milostivenie prefacuta putem oferi si adresa adevaratului (cã ca tine nimerea nu ieshte!) RH negativ, asa incat culoarea parafei din avatar va fi originala iar confuzia va fi maxima daca e utilizata de unii mai subtili si mai grobieni. Ca fara scrupule sunt toti pedelistii capusari si gretzosi purtatori ai „tortei democratiei”.
ApreciazăApreciază
d'Artagnan said
Domle, cineva îi fură identitatea lui Radu Humor…
ApreciazăApreciază
Betty said
Cind @Dl Goe nu e’acasa citiva trolli „joaca pe masa ” ,ca sa-i faca in necaz unui alt troll fara de …haz -recte @Radu Humor.
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Antonescu și Departamentul de Stat
de Andrei Cornea
Oligarhia politico-financiară de la București are nevoie, pentru a se menține netulburată la putere, pe de o parte, de energie importată din Rusia la preț ceva mai mic, pe de alta, de un control redus din partea instituțiilor europene.
Când președintele interimar, Crin Antonescu, declară, la finele unui interviu, că, în cazul unor alegeri prezidențiale, se teme mai puțin de eventuali contracandidați, precum Mihai Răzvan Ungureanu sau Sorin Oprescu, decât de „Departamentul de Stat“ (al SUA), declarația anunță nu numai un mod de gândire, ci și un veritabil nou program politic.
Cum atitudinea foarte critică a Occidentului (Uniunea Europeană și SUA) față de pozițiile și acțiunile guvernării USL nu mai poate fi explicată (decât poate pentru „idioții utili“, vorba lui Lenin) prin, chipurile, dezinformările practicate de Băsescu, Monica Macovei, Cristian Preda și „oculta“ ICR, noua putere a fost nevoită să facă un pas mai departe. Cu asta, ea și-a mărturisit în fapt o filosofie politică pe care, până acum, s-a străduit s-o ascundă: Occidentul (reprezentat simbolic de Mark Gitenstein, Philip Gordon, Barroso sau Viviane Reding) este nu atât rău informat, cât „partizan“. De ce? Fiindcă, ni se explică, Băsescu ar fi fost (și ar putea fi în continuare) un actor comod și obedient pe scena europeană și euroatlantică, desigur în defavoarea intereselor României. Există aici un anumit adevăr pe care e bine să-l evidențiem.
Ni se spune astfel, abia mascat, că, din perspectiva noii puteri, interesele României nu mai sunt nici alinierea fidelă la politica americană în zonă, nici, pe de altă parte, susținerea planului de integrare avansată europeană, susținut de Germania, și care presupune, în esență, un control riguros european al bugetelor naționale. Într-adevăr, preşedintele Băsescu a fost un fidel aliat al Statelor Unite, acceptând trimiterea de soldați români în Irak și Afganistan și intervenind prompt, atunci când Guvernul Tăriceanu, brusc, a încercat să retragă trupele din Irak. Bineînțeles, „scutul“ de la Deveselu intră și el în acest bilanț pozitiv pentru Băsescu. Asemenea gesturi nu se uită pe plan diplomatic, așa cum nici „jocul dublu“ al liberalilor nu a fost, cu siguranță, uitat. Pe de altă parte, Traian Băsescu a susținut întotdeauna că o politică a deficitelor bugetare mici și ținute bine sub control (ceea ce presupune, desigur, reducerea drastică a cheltuielilor statului) este absolut necesară nu numai pentru depășirea crizei, dar și pentru o dezvoltare sănătoasă a României. De aici și politica de austeritate aplicată în anii din urmă. Or, aceasta este tocmai politica propusă de Germania pentru integrare fiscală și bugetară în contextul crizei datoriilor, politică criticată mai vocal sau mai măsurat de „flancul sudic“ al UE. Aceeași politică a stârnit la noi criticile liberale mai ales, care au susținut în repetate rânduri că o politică a deficitelor mari ar fi în avantajul României – fără să explice desigur de unde ar proveni în contextul de azi împrumuturile. E evident, din toate acestea, un motiv puternic (chiar dacă nu unicul) pentru ce Angela Merkel l-a susținut pe Băsescu și de ce Germania va continua să critice puterea USL.
În esență, USL dorește mai mult „spațiu de manevră“: pe de o parte, în interiorul Alianței atlantice, probabil cu gândul de a obține o atitudine mai prietenoasă și mai confortabilă economic din partea Rusiei față de România; pe de altă parte, în interiorul UE, contribuind alături de alți „europsceptici“ la blocarea sau amânarea planurilor germane de integrare accentuată. Trebuie notat, în această perspectivă, nu numai atitudinea foarte favorabilă USL a Vocii Rusiei, dar și tăcerea aproape completă a Franței lui Hollande, precum și a altor guverne, precum cel italian sau spaniol, cu siguranță interesate, din pricina numărului mare de rezidenți români din țările respective, de situația politică din România. Această tăcere, fără a fi desigur o consimțire la ilegalitățile USL, poate constitui totuși o încurajare pentru politica antigermană a USL, venită din partea unor țări influente din UE, unele însă cu enorme probleme bugetare.
Într-adevăr, oligarhia politico-financiară de la București are nevoie, pentru a se menține netulburată la putere, pe de o parte, de energie importată din Rusia la preț ceva mai mic, pe de alta, de un control redus din partea instituțiilor europene, atât din punctul de vedere al controlului bugetar, cât și din acela al luptei anticorupție și al justiției în general. Pe scurt, actuala guvernare nu dorește rigoare nici în bugete, nici în legi, nici în justiție. Antioccidentalismul și antiamericanismul lui Antonescu și Ponta nu sunt simple gafe, enervări de circumstanță sau retorică politică, ci – am zice – chiar cauze ale suspendării: Băsescu trebuia eliminat din viața politică pentru că politica sa externă și internă tindea „să asfixieze“ economic și legal oligarhia.
Bineînțeles că nu Departamentul de Stat va decide rezultatul alegerilor prezidențiale viitoare din România. Rezultatul – indiferent dacă Traian Băsescu va reveni sau nu pentru un timp la Cotroceni – îl va decide, mă tem, chiar această oligarhie. Dar, fiindcă ea e nevoită, pentru a-și proteja interesele, să intre în coliziune cu interese importante ale celei mai mari puteri mondiale și ale celei mai mari puteri europene, și încă în momente decisive, nici oligarhia, nici susținătorii ei politici nu pot spera la o viață tihnită. //
Cuvinte cheie: Antonescu, Ponta, Petrache, Sampetru, Balan, DNA, CSM, puterea, informatii
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Pe cine enervează anchetele procurorilor
de Laura Stefan
Anchetele vor arăta că nu oamenii simpli fură la vot, ci că, de fapt, frauda e organizată de oameni cu putere de decizie.
S-ar zice că în România nu mai știm cu siguranță nimic. Ce era evident ieri azi e subiect de controverse aprinse. Nu mai știm nici câți suntem, nici cum se pot tăia legal oameni de pe listele electorale, nici pe cine ar trebui să includă listele electorale, nici dacă e bine sau nu să se fraudeze votul. Miniștrii apar în conferințe de presă și ne anunță senini că, în opinia lor de nejuriști, românii ale căror acte de identitate au expirat ar trebui să fie scoși de pe liste. La fel și cei care locuiesc prea mulți într-o casă, cei care au divorțat sau cei care stau în străinătate mai multă vreme. Senzația de clacă, de sporovăială la bere ca să treacă timpul se așterne peste țară. Toate opiniile par a avea aceeași valoare de adevăr, totul e relativ, totul se poate negocia. Premierul dă lecții CCR cu o zi înainte de ședința crucială din 21 august despre numărul de voturi necesare pentru luarea unei decizii privind valabilitatea referendumului – asta îmi amintește de președintele interimar care, în preziua anterioarei ședinte a CCR, explica pătruns judecătorilor că au de luat o decizie extrem, extrem de dificilă. D-l Dogaru – poate vi-l mai amintiți, e acela pe care nu-l cunoaște, dar cu care semnează memorandumuri d-l Ponta – și-a programat marţi o ieșire în stradă în fața CCR. Altfel, sigur, USL respectă independența CCR și deciziile sale. Pe cele legale, firește, așa cum insistă premierul. Presupun că d-l Ponta e cel care stabilește care sunt deciziile legale ale CCR și care nu…
Enervare maximă au stârnit și anchetele procurorilor cu privire la posibile fraude electorale. Deopotrivă, politicieni și formatori de opinie care până ieri ne explicau doct cum că nimic nu-i mai important decât voința poporului strigă azi împotriva anchetelor penale. Cum e, vezi Doamne, posibil să mergi din casă în casă și să pui întrebări cetățenilor simpli? Cum se poate să le ceri să jure pe Biblie pe capota mașinii? Ochii dați peste cap și mâna dusă la gură a uimire împlinesc tabloul televizat. Să le luăm pe rând. Dacă citim comunicatul Parchetului General, aflăm ce anchetează procurorii prin sate, mai exact ce tipuri de fraudă se conturează până la acest moment:
1) persoane care figurează că au votat atât pe listele electorale permanente, cât și pe listele electorale suplimentare;
2) persoane care figurează că ar fi votat, dar în realitate nu s-au prezentat la vot;
3) prezența pe listele electorale suplimentare a unor persoane cu date de identificare nereale;
4) prezența pe listele electorale suplimentare a aceleiași semnături în dreptul unui număr mare de persoane.
Procurorii nu întreabă pe nimeni de ce a votat sau cum a votat. Oamenii sunt întrebați dacă ce apare notat pe listele electorale e corect sau nu. Să fiu în locul celor care apar pe liste ca și cum ar fi votat multiplu, aș fi prima interesată ca această problemă să fie clarificată, pentru că votul multiplu este infracțiune și pentru că nu aș vrea să răspund eu penal pentru ce nu am făcut. De ce se pedepsește votul multiplu? Pentru că e un principiu elementar într-o democrație că cetățenii au drepturi egale, iar într-un stat de drept cel care încearcă să își sporească puterea în mod nelegitim (de exemplu, prin exercitarea multiplă a dreptului de vot) este pedepsit. Se jură pe Biblie pentru că așa prevede legislația penală românească. Oamenii care nu vor să jure pe Biblie pot opta pentru jurământul pe onoare și conștiință.
O altă acuză privește faptul că procurorii au mers ei în sate pentru a culege aceste declarații. Pentru asta, Parchetul ar merita mai degrabă să fie lăudat, căci ar fi mult mai dificil pentru respectivii săteni să se deplaseze ei la sediul Parchetului pentru a răspunde la o simplă întrebare. Mulți sunt oameni în vârstă, care nu-s dispuși să-și cheltuiască puținii bani pe drumuri la oraș.
Cred că aceste anchete vor arăta că nu oamenii simpli fură la vot, că, de fapt, frauda e organizată de oameni cu putere de decizie. Împotriva lor se îndreaptă aceste anchete, ei sunt cei care vor fi trași la răspundere, căci, dacă o proporție semnificativă dintre cei care apar pe liste cum că ar fi votat de mai multe ori neagă acest lucru, singura concluzie care se poate trage este că altcineva a votat în locul lor. Cine e acest altcineva este întrebarea la care încearcă să răspundă procurorii și e de așteptat că acest altcineva nu va aștepta cu mâinile în sân să fie prins, e firesc să vedem încercări de manipulare prin trusturile de presă prietene. Enervează și viteza cu care se desfășoară anchetele. Cei vizați de ele ar prefera ca Parchetul să trimită citații oamenilor, chemându-i pentru declarații peste câteva luni, pentru ca ei să aibă suficient timp să aranjeze lucrurile, inclusiv prin eliminarea procurorilor incomozi. Omul simplu este iarăși folosit ca pavăză în spatele căreia se ascund politicienii.
Închei cu o perlă a premierului care îmi aduce în minte zicala românească „hoțul strigă hoțul“: „Din punctul meu de vedere, ca lider al USL, cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem e să-i protejăm pe oamenii care sunt supuşi în aceste zile unor abuzuri evidente de procurori şi de către PDL pentru simplul fapt că şi-au exercitat un drept constituţional, acela de a vota. Din punctul meu de vedere, asta este într-adevăr o lovitură de stat, adică să vrei să schimbi prin autorităţile de represiune ale statului rezultatul de la vot“.
Din punctul meu de vedere, domnule Ponta, ați făcut suficient rău în ultimele două luni. Ar cam fi cazul să vă opriți. Ne e jenă că trăim într-o țară în care USL organizează un referendum pe care apoi îl contestă pentru că nu a fost organizat bine, pentru că nu îi plac listele folosite sau pentru că a fost pus taman în mijlocul verii, când oamenii sunt în concedii. Ne este jenă că în România lui 2012 se fraudează masiv votul, ne este jenă că sunt atacați procurorii care nu fac decât să aplice legile pe care politicienii le-au aprobat. Ne este jenă că se discută senin despre români de categoria întâi – cei care ar trebui să fie incluși pe liste – și români de categoria a doua – cei care nu contează, cei care trebuie scoși de pe liste pentru că muncesc într-o altă țară (și din banii pe care îi trimit acasă supraviețuiește familia lor, în multe cazuri), cei care locuiesc prea mulți în casă sau cei cărora le-au expirat buletinele. PSD parcă era de stânga, nu? //
Cuvinte cheie: Parchetul general, preluare, copii procese verbale, sectii de votare, CCR, AEP, BEC, dosarul referendumul
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Victor Ponta: un radicalist de cursă lungă al României
de Tom Gallagher
Tom Gallagher pune sub semnul întrebării câteva dintre ipotezele cele mai vehiculate privind criza actuală.
1. Revelaţiile despre plagiat l-au făcut pe Victor Ponta să intre în panică.
O atare viziune îi face o mare nedreptate lui Ponta; aceasta pleacă de la premisa că, în cele din urmă, Ponta este un politician obişnuit, care se bazează pe consimţământul celorlalţi când vine vorba de echilibrul său interior. Ceea ce a devenit evident în vara aceasta (şi ar putea ieşi la iveală la o examinare mai atentă a bine cunoscutei şi scurtei sale cariere politice) este faptul că lui Ponta îi place să sfideze convenţiile. El încalcă regulile nu doar din necesitate, ci şi din plăcere. În consecinţă, a fi demascat drept plagiator în faţa factorilor de decizie europeni a fost, pentru el, o experienţă palpitantă şi extrem de tentantă. Mussolini, Gaddafi şi Hugo Chavez sunt alţi politicieni cărora le plăcea să răstoarne convenţiile. Dezvăluirile din Nature l-au obligat pe Ponta să participe la summitul UE de la Bruxelles, după numai 72 de ore, astfel încât să se poată lăuda cu această infracţiune, în faţa unei prestigioase audienţe.
2. Puterea agresivă doreşte să-şi ascundă intenţiile în faţa Occidentului.
Sub regimul Iliescu şi, ulterior, sub regimul Năstase, Guvernul României a jucat la două capete, combinând un comportament dur şi iraţional, pe plan intern, cu o poziţie moderată şi predictibilă, în relaţiile internaţionale. În ceea ce voi descrie drept „pontanocraţie“, o asemenea categorisire este inutilă. Ponta poate face afirmaţii depreciative la adresa comisarului european pe Justiţie, Viviane Reding, iar Antonescu se poate dezlănţui împotriva ambasadorului american Gittenstein fără nicio urmă de jenă. USL simte că a dobândit din partea Occidentului tot ceea ce-i trebuie pentru a conduce şi nu se mai teme de dezaprobarea acestuia. În România, o formă de capitalism necontrolat a fost adânc înrădăcinată după 2000, fapt ce le-a permis aventurierilor economici să ia locul statului în postura de principal deţinător de capital. Ei susţin USL la nivel local şi, de cele mai multe ori, nici nu se mai poate face distincţia între cei care deţin puterea politică şi cei care deţin puterea economică. Atâta timp cât USL vrea să conducă România ca pe o proprietate privată, va accepta orice tip de alianţă care îi va garanta accesul la bogăţie şi putere. Am convingerea că, pentru Ponta, atât UE, cât şi SUA reprezintă influenţe trecătoare asupra acelei Românii pe care el doreşte să o construiască astăzi. Prin urmare, agenţii locali demni de luat în seamă şi capabili să influenţeze liderii occidentali devin inutili.
Desigur, aceasta este o veste proastă pentru activiştii oportunişti, membri ai organizaţiilor prodemocratice şi tehnocrate. În ultimul timp, articolele şi emisiunile acestora au devenit un fel de formular de înscriere în USL. Soarta profesorului Marga ne arată faptul că Ponta are şi mai puţină nevoie de figuri demne de încredere care pot face uz de propriile reţele de la Bruxelles, Oxford sau Berlin pentru a induce în eroare Occidentul decât a avut Ceauşescu în anii ‘80.
3. Ponta şi Antonescu sunt prizonierii propriei lupte pentru supremaţie.
Poate că nemulţumirile preşedintelui interimar la adresa lui Ponta, de fiecare dată când acesta din urmă pare să fi dat semne de retragere în cruciada anti-Băsescu, au încurajat acest tip de percepţie. Unele voci susţin că este semnul unei lupte incipiente pentru putere: pentru Antonescu nu mai există cale de întoarcere, în vreme ce mult mai agilul Ponta ar putea avea şi alte opţiuni.
În România, alianţele dintre liderii orgolioşi şi suspicioşi sunt, adesea, şubrede şi de scurtă durată. Dar, în opinia mea, în ciuda stilurilor lor diferite, cei doi par a se dedica în totalitate ducerii la bun sfârşit a ofensivei pe care au dezlănţuit-o.
Lui Ponta îi convine de minune să aibă ca preşedinte un personaj indolent, dar solid din punct de vedere ideologic, precum Antonescu; el este un soi de Hindenburg, inactiv şi solemn, dar gata oricând să susţină militantismul liderului executiv şi nemilos în a stârpi orice fel de rezistenţă din partea anturajului său liberal.
El este o alegere mult mai sigură la Cotroceni decât un Sorin Oprescu sau un Călin Popescu Tăriceanu; oricare dintre aceştia ar fi putut încerca să creeze o grupare rivală şi să-şi promoveze propria viziune, una care să se dovedească a nu fi pe placul lui Ponta.
4. Realităţile economice îl vor ţine în frâu pe Ponta.
Aceasta presupune că Ponta este îngrijorat, cu adevărat, de deteriorarea situaţiei economice a ţării. Însă nu există niciun indiciu în acest sens. El s-a grăbit să ajungă la Jocurile Olimpice de la Londra, la scurt timp după prognoza sumbră a lui Mugur Isărescu privind viitorul economiei. Mă îndoiesc că a avut coşmaruri după declaraţiile lui Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI în România, din 14 august, cum că luptele politice au un impact devastator asupra economiei.
În opinia mea, ultimul lucru pe care şi-l doreşte Ponta este o creştere economică, cu o clasă de mijloc tot mai numeroasă şi dezvoltarea unor sfere ale activităţii economice pe care statul cu greu le poate ţine sub control.
Lui Ponta i-ar fi mult mai uşor să conducă, dacă, la nivel naţional, România ar adopta un tip de economie pe care-l întâlnim în judeţele „roşii“ din sudul ţării, unde figuri precum Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, a acumulat o avere imensă din activităţi economice. Cu excepţia câtorva judeţe, precum Olt, Teleorman şi Mehedinţi, România s-a îndepărtat prea mult de la practica în care bunăstarea oamenilor depinde, în totalitate, de baronii locali de tip socialist.
Indicatorii economici ar trebui să atingă un nivel mult mai scăzut înaintea revenirii la „starea de graţie“ şi înainte ca Ponta să poată adopta, la nivel naţional, comportamentul unor baroni locali din Oltenia. Prin urmare, cred că seceta, o amânare a atragerii de investiţii străine, o monedă în continuă depreciere şi o inflaţie accentuată sunt, fiecare în felul său, menite să-l ajute pe Ponta să ducă România cu o generaţie în urmă, din punct de vedere economic.
5. În cele din urmă, criticile din PSD îi vor contesta autoritatea.
Singurii care contează în PSD sunt baronii locali: ei oferă libertate de acţiune deplină unui lider care le apără măsurile, de cele mai multe ori crude şi primitive, de exercitare a puterii, la nivel local. Niciun lider PSD nu le-a convenit la fel de mult ca Ponta. Dacă va deţine controlul absolut asupra statului, un an de-acum încolo, atunci ex-pesedişti precum Cristian Diaconescu, care a prevăzut ce avea să urmeze şi şi-a dat demisia de îndată ce Ponta a venit în fruntea partidului, vor fi percepuţi ca un soi de profeţi; în vreme ce Ioan Rus, care i-a dat voie lui Ponta să se folosească de el, va părea un tip extrem de naiv.
6. Astăzi, extremiştii sunt mai vizibili, dar şi ei vor fi ţinuţi în frâu.
Ion Iliescu i-a cauţionat pe Miron Cozma şi Corneliu Vadim Tudor când a avut nevoie de aceştia pentru a răspândi teama şi a ameninţa populaţia, în scopul restabilirii vechilor structuri ale puterii. Dar a avut grijă să reducă influenţa acestor elemente haotice, operând în culisele politicii, pentru eventualitatea în care Occidentul avea să denunţe ilegitimitatea regimului său.
Acum, iată că a venit şi vremea PSD-ului, când poate spune Occidentului să-şi păstreze pentru sine discursurile moralizatoare şi să înceteze să se mai amestece în treburile românilor. În mod ironic, cei mai vocali în a proclama neamestecul în treburile interne sunt primii doi preşedinţi ai României de după 1989, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu – două personaje din ce în ce mai greu de deosebit.
Astfel, este absolut firesc că Ponta şi alte figuri proeminente din USL au semnat un protocol cu colonelul Mircea Dogaru şi al său Consiliu Naţional al Societăţii Civile, în faţa camerelor TV, în data de 13 iulie, prin care s-au obligat să desfiinţeze organismele de stat sau civile care se opun accederii la putere a partidului unic.
Dacă USL reuşeşte să deţină controlul absolut asupra legii şi ordinii, atunci este foarte posibil ca unor personaje care au făcut parte din armată şi serviciile secrete, precum şi succesori ai lui Cozma din rândul sindicaliştilor să li se permită să acţioneze în postura de justiţiari, creând o formă paralelă de justiţie. Este o situaţie similară cu cea din nordul Italiei, înaintea venirii la putere a lui Mussolini, în 1922.
7. Instituţiile statului vor limita potenţialul distructiv a lui Ponta.
Ponta e conştient de obstacolul important pe care o parte a aparatului de stat îl reprezintă pentru ascensiunea sa la putere. Va fi un test al agilităţii şi al cruzimii de care a dat dovadă în politică, dacă USL îşi va putea subordona nu numai justiţia, ci şi armata, poliţia şi chiar organisme din afara controlului imediat al statului, precum principalele universităţi.
Occidentul nu a fost luat prin surprindere de asaltul rapid al lui Ponta asupra diverselor instituţii, precum Avocatul Poporului, TVR, Institutul Cultural Român sau Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi a Memoriei Exilului Românesc (IICCMER). În democraţiile de pe ambele maluri ale Atlanticului este încă vie memoria faptelor prin care Slobodan Miloşevici s-a opus deschiderii Iugoslaviei spre calea democraţiei, sufocând organismele armatei şi pe cele civile cu activişti, militari de carieră şi, uneori, chiar scursuri ale societăţii, pentru a-şi teroriza şi intimida adversarii.
Media a jucat un rol crucial în destrămarea Iugoslaviei şi aruncarea ei în ghearele războiului. În vreme ce oficialii occidentali de pe cele două maluri ale Atlanticului sunt perfect conştienţi de iminenţa unor presiuni asupra armatei, poliţiei, serviciilor secrete şi justiţiei, cred că aceştia nu sunt la fel de conştienţi în ceea ce priveşte rolul negativ enorm pe care media îl au în a pregăti România pentru dictatură sau pentru un conflict intern extrem de acut.
Mai întâi, cele mai vizionate programe ale media electronice private, urmate apoi, din ce în ce mai mult, de programele de stat devin purtătoarele unor opinii radicale, pe care nici măcar Vadim nu le-ar fi putut egala, în perioada când România Mare avea un tiraj de invidiat. Ar fi o tragedie ca Occidentul să realizeze pericolul pe care mass-media îl reprezintă în mâinile mogulilor aflaţi de aceeaşi parte cu colonelul Dogaru, abia când acestea vor începe să se concentreze pe atacuri asupra Occidentului şi a valorilor politice asociate cu acesta. Nu cred că suntem departe de un asemenea scenariu. Însă prietenii României democratice din afara graniţelor trebuie să-şi concentreze atenţia asupra media toxice, reprezentând principala forţă aflată în spatele loviturii de stat în slow-motion, şi să vină cu o strategie la nivel înalt de contracarare a acesteia, înainte ca judecata a milioane de români să fie compromisă iremediabil.
8. Lupta politică nu se va răsfrânge asupra societăţii.
Nu sunt sigur că este o presupunere realistă. Spiritele se înfierbântă din cauza manipulării mass-media, după doi ani de austeritate în care atât Traian Băsescu, cât şi Emil Boc au dat dovadă de ineficienţă în sfera comunicării.
Este de aşteptat ca orice creştere a salariilor, pensiilor şi a oricăror altor venituri să fie eliminată de inflaţie şi de costurile aferente crizei economice. Pentru a stopa o scădere a popularităţii USL, liderii săi vor trebui să alimenteze tensiunile, astfel încât susţinătorii să uite de neajunsurile economice. Astfel, mă aştept ca principalele canale de televiziune să devină şi mai agresive şi lipsite de inhibiţii. Acuzaţiile la adresa organizaţiilor civice, a noului partid de opoziţie, a adversarilor politici etc. vor deveni norma. Ironic, există mult mai mulţi liberali dornici să pescuiască în aceste ape tulburi decât pesedişti cu state vechi. Ura faţă de Băsescu, faţă de sectoarele independente ale sistemului judiciar şi faţă de intelectualii de marcă ce se opun preluării puterii de către aceştia este extrem de puternică în rândul celor mai influenţi lideri din PNL. În vreme ce, în unele grupuri din PSD, mai există încă o doctrină de stânga coerentă – Grupul de la Cluj fiind cel mai bun exemplu –, orice formă de liberalism autentic pare să fi dispărut complet din PNL. În prezent, acesta reprezintă o formaţiune politică mult mai extremistă decât PSD.
Pe fondul acestei priviri de ansamblu, avertismentul dat de Monica Macovei privind pericolul izbucnirii unui război civil nu este deloc forţat.
9. Occidentul îşi va reduce pretenţiile şi va încerca să ajungă la un consens cu Ponta.
Poate UE va realiza faptul că şi-a fixat nişte obiective prea ambiţioase încercând să integreze o ţară în care dictatura ceauşistă este încă vie şi să decidă, în schimb, să o părăsească discret, lasând-o să-şi urmeze destinul sub guvernarea Ponta. Totuşi, mă îndoiesc că va fi aşa. Va fi imposibil de menţinut un modus vivendi alături de cineva care n-a făcut niciun secret din caracterul său duplicitar şi răzbunător, iar minţile lucide din Europa Occidentală au realizat asta. Cu excepţia lui Graham Watson, din partea liberalilor europeni, mă îndoiesc că mai există cineva care să creadă că Ponta poate oferi o guvernare stabilă în România. În opinia mea, nu există suficienţi oameni care să combine pregătirea profesională cu militantismul ideologic pentru a ocupa funcţiile oficiale şi a conduce eficient. UE va avea o poziţie foarte puternică, dacă va face ceea ce ar fi trebuit să facă la începutul negocierilor cu România – şi anume să vină cu o reformă croită după nevoile specifice ale ţării şi de pe urma căreia să poată beneficia majoritatea cetăţenilor de rând. Românii îşi vor recăpăta rapid sentimentul proeuropean, dacă va exista vreun semn care să indice o astfel de abordare din partea UE. Pentru început, ar putea fi una prin care transferul de fonduri de la Bruxelles să se facă în beneficiul milioanelor de cetăţeni şi al comunităţilor specifice, şi nu în folosul celor care influenţează deciziile politice prin metode ilegale şi care au acumulat averi prin exploatarea procesului interminabil al tranziţiei, în interes propriu.
România sub guvernarea Ponta are toate caracteristicile necesare pentru a deveni un stat eşuat, indiferent dacă îşi transferă sau nu angajamentele către Răsărit. Chiar înainte de canibalizarea României, alte state membre UE se vor confrunta cu probleme grave cauzate de acte criminale, corupţie şi emigrare în masă. Cred că Occidentul îşi dă seama că nu poate abandona România aşa uşor, de aceea răspunsul Bruxellesului şi cel al Washingtonului la asaltul asupra democraţiei, din vara aceasta, a fost atât de rapid şi de bine coordonat.
Concluzie
Chiar dacă această criză va scădea în intensitate, probabil va fi doar o acalmie de moment. Perspectivele par a fi catastrofale. Însă o evaluare corectă a noii etape în care a intrat România ar putea creşte şansele ca măcar unele dintre opţiunile periculoase pe care le are la îndemână să fie amânate.
Traducere de CRISTINA SPĂTĂRELU
Cuvinte cheie: Ponta, Basescu, nemernic, onoare, justitie, validare, referendum, prag
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Imposibila coabitare. Cateva solutii
de Dan Tapalaga
Curtea Constitutionala a invalidat, marti, 21 august, referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. Se inchide astfel cea mai grava criza politica de dupa 89, inceputa pe 6 iulie, cand Parlamentul l-a suspendat, dar se deschide perspectiva unui conflict exasperant. Ostilitatile se pot incheia dupa alegerile parlamentare din toamna sau abia in 2014. Victor Ponta a promis ca va incerca sa colaboreze cu seful statului. Potrivit unor surse diplomatice, si-a reluat angajamentul la coabitare in fata unor parteneri externi chiar in ziua invalidarii referendumului. L-a incalcat pe loc, declarand razboi total presedintelui inainte sa scoata macar un zgomot. Cum va arata, asadar, coabitarea asteptata? Cum poate fi adusa Romania, pe termen lung, inapoi in ordinea europeana? Ce forte ne pot tracta spre lumea civilizata?
In realitate, Dan Voiculescu si Crin Antonescu dicteaza astazi termenii relatiei cu Traian Basescu. Premierul Ponta este in mod evident captiv, controlat total de partenerii sai din USL. Din acest motiv, nu-i ramane decat dublul discurs: una spune pentru urechile sensibile de afara si cu totul alta la televizor.
Neimpacati cu gandul ca au pierdut, ca au fost la un pas sa stapaneasca tara, triumviratul care a speriat Occidentul continua sa instige la revolte, sa execute linsaje mediatice la adresa procurorilor si judecatorilor de la Curtea Constitutionala, sa manipuleze. Desi sustin formal ca respecta decizia Curtii, Ponta si Antonescu lovesc fara scrupule in credibilitatea judecatorilor, chiar si in cei propusi de PSD, cheama populatia in ajutor pentru a-l alunga pe Traian Basescu de la Cotroceni, chiar cu pretul scufundarii Romaniei in marasm economic.
In numele celor 7,4 milioane de voturi impotriva lui Traian Basescu, triumviratul toxic pentru democratia de tip occidental solicita oprirea anchetelor procurorilor in cazul fraudelor la referendum si forteaza numirea Monei Pivniceru la Ministerul Justitiei. In jurul triumviratului s-a coagulat o pseudo societate civila, un amestec personaje anarhice, cu discurs vadit anti-occidental, alaturi de toti apostolii nationalismului izolationist.
Mesajul lor se indreapta astazi in mod explicit impotriva implicarii Statelor Unite in medierea unei crize izbucnite intr-o tara in care Washingtonul are interese strategice, impotriva guvernantei europene si impotriva oficialilor de la Bruxelles. In sfera patologiei politice, Crin Antonescu l-a depasit pe Vadim Tudor la incontinenta verbala si delir anti-occidental. Cand ajungi sa te crezi in competitie cu Departamentul de Stat si tipi la cancelarul Angela Merkel din studioul Antenei 3 nu mai e mare lucru de facut.
Ramane un mister cum oameni rationali din societatea civila, ca Zoe Petre, Michael Shafir sau Liviu Antonesei, care au facut in trecut destule servicii democratiei romanesti, se alatura astazi sinistrului cor de inspiratie vadimista dirijat de o mana de borfasi. De ce consimt ei la revolutia penalilor? De ce pun umarul la insurectia penalilor? Nu vad si ei limpede ca, pentru adunatura de interese ilegitime din USL, iesirea din Uniunea Europeana ar fi astazi un mare castig?
Nu li se par si lor ca Voiculescu, Antonescu si Ponta vor sa exercite in mod arbitrar puterea, ca doresc sa scape de neplacuta constrangere de a respecta cu strictete reguli, valori si parametrii economici? Exercitarea puterii in mod arbitrar le ofera apoi un acces nestingherit la resurse in vremuri de criza economica, elimina competitorii externi de la o masa tot mai saraca in bucate si le ofera garantia impunitatii totale, pierduta odata cu incarcerarea fostului premier Adrian Nastase.
Cu cine sa coabiteze, in consecinta, Traian Basescu? Cu forte anti-occidentale si anti-democratice? Asa dictator cum il prezinta USL, s-a bucurat pe durata suspendarii sale de sprijin masiv din partea puternicilor lumii civilizate: Washingtonul a trimis un emisar special la Bucuresti, presedintele Comisiei Europene si alti comisari i-au sarit in ajutor, cancelarul Angela Merkel asisjderea, marile publicatii au pus la zid abuzurile Guvernului Ponta etc. Numai Vocea Rusiei s-a auzit raspicat impotriva sa, distonand astfel de restul mesajelor externe.
In consecinta, va place sau nu, Traian Basescu reprezinta mai departe, cel putin pentru Occident, garantia mentinerii Romaniei pe orbita sa. Cum sa coabiteze atunci doua forte cu interese diametral opuse? Cum va imaginati ca vor putea sta la aceeasi masa doua tabere care si-au definit clar pozitiile in aceste luni de foc, manifestandu-se in mod explicit pro sau impotriva democratiei si occidentului, unii propunand respectarea legii, ceilalti anarhia si haosul.
Am crezut, inainte de invalidarea referendumului, ca judecatorii Curtii Constitutionale vor amana o decizie pana spre alegerile din toamna, situatie perfect convenabila pentru USL. In acest context am afirmat ca o solutie ar putea fi demisia lui Traian Basescu, retragerea sa din functie pentru a iesi dintr-o situatie de blocaj profitabila doar pentru adversari. Invalidarea referendumului si reinstalarea lui Traian Basescu la Cotroceni schimba insa datele problemei.
Desi coabitarea nu pare posibila, misiunea lui Traian Basescu devine acum alta. Cu riscul de a-si sacrifica ultimele farame de popularitate, persedintele are obligatia sa ramana in functie pentru a apara institutiile cheie (justitie, CSM, servicii secrete, birou electoral), care inca mai pot echilibra sistemul. Chiar daca o mai poate face o luna, doua, trei, mai importanta este soarta unei tari decat viitorul unor politicieni. Pe scurt, Traian Basescu poate prelungi sau scurta destinul european al Romaniei si cu asta va ramane, probabil, in istorie.
Sigur ca va fi un razboi exasperant, evident ca populatia se va dezgusta de prelungirea circului politic. Sunt chiar sanse sa se termine totul foarte prost. Insa alternativa este linistea instalata maine, dupa o demisie care nu ar rezolva nimic. Demisia lui Traian Basescu, ceruta isteric de Crin Antonescu, ajuta doar USL sa-si atinga scopurile enuntate mai sus. Liderii europeni ar trebui sa inteleaga ca, daca nu vor sa repete scenariul Greciei, daca nu vor sa-si piarda complet autoritatea vor trebui sa intervina mult mai energic in Romania.
In lipsa unor sanctiuni exemplare, puciul de la Bucuresti deschide precedente periculoase. Exista riscul contaminarii zonei cu euroscepticismul agresiv si dublul discurs practicat de Guvernul Ponta. Abuzul de putere din Ungaria lui Victor Orban pare o gluma in comparatie cu anarhia totala propusa de Ponta si Antonescu la Bucuresti, in comparatie cu „grupul infractional organizat” care a regizat lovitura de stat.
Pe scurt, solutia propusa de unii politicieni germani inca de la inceputul crizei din Romania pare corecta si urgenta. Daca lucrurile vor scapa iarasi de sub control, Romaniei ar trebui sa-i fie suspendat temporar dreptul de veto in Consiliul European si aplicate, in trepte, alte sanctiuni dure (susepndarea temporara a dreptului la libera circulatie, munca, introducerea unor taxe comerciale etc). Articolul 7 din tratatul de aderare n-a fost niciodata aplicat pana acum, dar intrebarea este la ce foloseste daca nici acum nu se justifica invocarea sa.
Toata lumea a vazut cum in Romania s-au incalcat grav valori, Constitutie, legi, a avut loc o sinistra tentativa de lovitura de stat. S-au intamplat evenimente fara precedent si incompatibile cu statutul de membru UE. Ce ar mai trebui sa se intample ca articolul 7 sa fie actionat? Razboiul civil profetit in mod total nefericit de Monica Macovei? Revoltele de strada programate iresponsabil de Crin Antonescu?
Numai cand cetatenii vor simti pe pielea lor cum ii izoleaza liderii USL de UE si de lumea civilizata, tot acest discurs anti-occidental se va intoarce impotriva liderilor care-l promoveaza. Numai cand cetatenii vor realiza ca pierd bani, drepturi si un statut exista o sansa unei trezieri, numai atunci vor intelege poate ca platesc un pret prea mare pentru ambitiile personale ale unor Antonescu, Ponta si Voiculescu. O eventuala aplicare a art 7 nu trebuie inteleasa ca o sanctiune impotriva cetatenilor, ci ca o solutie extrema gandita sa-i ajute sa inteleaga mai bine ce li se intampla. Daca nici asa nu merge, atunci Romania isi merita soarta si chiar nu are ce cauta in Europa.
Articol publicat si pe site-ul hotnews.ro.
Cuvinte cheie: respectam, decizia CCR, referendum, Ponta, Schultz, garantii
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Întoarcerea
de Tia Serbanescu
Marți, 21 august ora 10, CCR a intrat în cea mai grea ședință din viața sa. Nici ea nu știa cu ce verdict va ieși de-acolo (s-a intrat cu vreo trei variante) și nici dacă va ieși întreagă din această afacere. Practic, cei 9 judecători s-au aflat sub asediu din 30 iulie – când invalidarea referendumului era clară pentru toată lumea dar inacceptabilă pentru USL. Sperând să câștige timp, CCR și-a amânat verdictul dar și-a pierdut liniștea. Periodic, primii oameni în stat – ca să nu mai vorbim de ultimii – amenințau judecătorii cu revocarea.
Ca să fie și mai clar, col. Dogaru (acest Miron Cozma al lui Ponta) amenința CCR cu desființarea. Și, firește, cu proteste. Cu o zi înainte, Ponta a trimis celor 9 o adresă care începea cu „în data de 1 aug MAI v-a trimis numărul persoanelor înscrise în listele permanente” (adică 18 mil.) dar continua înșirând câteva categorii de persoane (3 mil. de români în străinătate, 500.000 cu buletine expirate) pe care le punea la dispoziția Curții spre a fi eliminate (ad libitum) din cvorum. Pentru cazul că judecătorii n-au înțeles aluzia lui Pilat din Ponta, dl Nicolăescu a precizat procedura: se scad persoanele menționate și se obține cvorumul stabilit de USL, adică 14,8 mil. alegători, cu o prezență la vot de 60%. Clar?
Referendumul din iulie, organizat „impecabil” (după expresia premierului), cu cvorum de 18 mil. și prezență de 46%, trebuia dat uitării: pierdut referendum, îl declarăm nul. Dl. Greblă, una din uneltele de bază ale USL, a explicat de ce trebuiau scoși cei 3 mil. de români din străinătate din cvorumul patriei: fiindcă de regulă nu votează decât vreo 200.000 și încurcă pragul electoral. Păi și în țară există cel puțin 10% (dacă nu 30%) din cetățeni care nu votează. Ce facem? Îi scoatem cu grebla din cvorum? Dar logica e neputincioasă în regimul USL care elimină oamenii dar păstrează fraudele – căci procurorii care fac anchete în localitățile supravotante (150%) au fost acuzați de Ponta de lovitură de stat. Iar a plagiat! În aceste condiții aprige, CCR trebuia să aleagă soluția corectă din cele trei-patru soluții false cu care fusese amestecat de puciști – și, în ciuda presiunilor și a amenințărilor USL, a restabilit adevărul invalidând (cu 6 la 3) referendumul. În fine, mai bine mai târziu decât niciodată. Așadar, dl. Băsescu revine la Cotroceni iar dl. Antonescu trece în garaj (sau chiar la fiare vechi) anunțând că nu se retrage din politică. Dar când intră? Căci până acum a făcut numai crize.
Articol publicat si pe site-ul curentul.ro.
Cuvinte cheie: referendum, implica, Antonescu, delegatie, Bruxelles, MCV, Basescu
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Cruciada lui Crin Antonescu
de Gabriel Bejan
Crin Antonescu îşi trăieşte acum ultimele zile de glorie. Liderul PNL a avut soarta jucătorului de poker care la primul meci important al vieţii s-a comportat prosteşte şi a mizat totul pe o singură carte. Declaraţiile sale războinice, imediat după decizia Curţii Constituţionale, arată imensa sa naivitate politică.
Şedinţa Curţii Constituţionale de marţi în care referendumul a fost invalidat- deci Băsescu se poate întoarce la Cotroceni- a fost una dintre cele mai scurte de la declanşarea crizei politice. Practic, după ce „marea surpriză” anunţată de ministrul liberal al Administraţiei, Radu Stroe, după centralizarea datelor mini-recensământului făcut de Guvern, s-a dovedit a fi un mare fâs, judecătorii constituţionali, oricât de „politici” ar fi, nu prea mai aveau ce delibera. Astfel, invalidarea referendumului pe motiv de lipsă de cvorum era previzibilă pentru majoritatea liderilor USL şi, probabil, pentru cea mai mare parte a cetăţenilor acestei ţări. Singurii care se mai agăţau de o victorie, tot mai improbabilă, au fost doar Crin Antonescu şi oamenii din jurul acestuia.
Dacă la alegerile din 2009 Crin Antonescu obţinea 2 milioane de voturi şi era văzut ca un favorit al următoarelor alegeri prezidenţiale, ziua de marţi, 21 august, poate fi considerată începutul declinului său politic.
„Nu mă retrag din politică (n.r.-după cum promisese în Parlament cu ocazia suspendării preşedintelui) pentru că Traian Băsescu a fost demis în realitate”, „O aştept pe Monica Macovei să mă aresteze”,” Rămân în serviciul oamenilor care sunt nedreptăţiţi”, „Ne putem gândi la o nouă suspendare a lui Traian Băsescu”, „Deşi suntem membri UE şi NATO, nimeni nu poate dicta în România ca într-o colonie”, acestea sunt declaraţiile halucinante ale lui Antonescu de după decizia Curţii, care trădează, printre altele, imaturitatea liderului liberal. În timp ce majoritatea pesediştilor în frunte cu Victor Ponta au acceptat demult posibilitatea unei coabitări cu preşedintele (premierul a declarat-o răspicat într-un interviu pentru The Guardian), liderul liberal se lansează acum într-o adevărată „cruciadă” imaginară împotriva lui Traian Băsescu, a instituţiilor statului (Parchete, DNA) , a instituţiilor europene, a liderilor europeni. Totul în numele celor 7,5 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Băsescu.
Purtat de valul unei imaginare misiuni nobile, Antonescu nu vede însă că rămâne din ce în ce mai singur.
Mulţi din PSD, partenerii de coaliţie ai lui Antonescu, s-au abţinut ieri de la comentarii dure pe marginea deciziei Curţii Constituţionale tocmai pentru că nu mai văd rostul continuării acestei bătălii. Unii nu şi-au dorit niciodată demiterea lui Băsescu, pentru alţii a fost doar o afacere de moment. Apoi, încetul cu încetul, au început să înţeleagă şi mulţi dintre liberali că poate 2012 nu a fost să fie anul în care vor da României un preşedinte şi că ar trebui să fie mai îngrijoraţi de soarta guvernării pentru că în lipsa unor măsuri eficiente succesul în alegerile generale din toamnă devine tot mai incert.
Cine să-l mai sprijine pe Antonescu să ducă această bătălie naivă? Poate că în acest moment Antonescu se mai poate baza pe Dan Voiculescu cel care l-a susţinut enorm , mai ales prin intermediul trustului său de presă. Nu ar fi exclus însă ca şi liderul conservator să-l lase din braţe pe Antonescu pe de o parte din cauza faptului că în viitorul apropiat va avea probleme mai importante pe cap ( dosarul său penal a fost trimis în judecată) şi pe de altă parte pentru că va realiza (dacă nu a făcut-o deja) că, din acest moment, pariază pe un cal mort.
Crin Antonescu poate să spună cât vrea că luptă acum în numele celor 7,5 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Băsescu. În realitate nu mai este decât lupta lui pentru a ajunge preşedinte. Cu orice preţ.
Articol publicat si pe site-ul romanialibera.ro.
Cuvinte cheie: Crin Antonescu, PNL, Andrei Chiliman, Sector 1, primarie, candidat
ApreciazăApreciază
d'Artagnan said
Cine vrea să citească…
Cred că ar trebui încetat cu furatul de identitate al lui Radu Humor. Nu are humor de niciun fel.
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
Interesant articolul propus. Foarte cuminte. Multumesc pentru recomandarea de lectura. Sper sa-i fi dat curs si Radu Humor impreuna cu Radu Humor si cu Radu Humor.
ApreciazăApreciază
Moiceanu si Radu II said
Vocea Rusiei: Traian Basescu a castigat ‘meciul’ din Piata Universitatii. Principala cauza a lipsei unor proteste stradale masive impotriva lui Traian Basescu este neimplicarea USL
de R.M. HotNews.ro
Luni, 27 august 2012, 16:37
Principala cauza a lipsei unor proteste stradale masive impotriva lui Traian Basescu este neimplicarea USL, atat la nivel organizatoric cat si la nivel individual, scrie Vocea Rusiei, intr-un editorial semnat de Valentin Mandrasescu, care concluzioneaza: „Traian Basescu a castigat ‘meciul’ din Piata Universitatii prin neprezentarea USL, iar acuzatiile unor lideri de opinie la adresa electoratului sunt de prost gust”.
„Nici macar la nivel mediatic protestele nu au primit o acoperire corespunzatoare: nu exista un simbol al protestului, nu exista o denumire generala a miscarii de protest, nu exista un imn, o mascota, un insemn vestimentar prin care cei care sustin cauza anti-Basescu sa se recunoasca pe strada, etc”, afima acesta.
Potrivit acestui editorial, „se poate observa un fenomen irational care vizeaza relatia pe care politicienii din USL si unii jurnalisti anti-Basescu o au cu cei 7,4 milioane de alegatori care au votat la referendum”.
In opinia sa, „alegatorii sunt cei indreptatiti sa aiba frustrari in legatura cu prestatia lamentabila a echipei politice de la USL, incepand cu numirea de catre PSD a Aspaziei Cojocaru la CCR (chiar nimeni de la social-democrati nu a stiut despre aspectele biografice ‘incomode’?), continuand cu acceptarea cvorumului si culminand cu prestatia lui Ioan Rus la interne. Sunt milioane de oameni care isi pun urmatoarea intrebare: de ce nimeni de la PSD sau PNL nu a sesizat inainte de vot ca pe listele electorale permanente sunt cateva milioane de persoane a caror prezenta acolo este contestabila?”
„Principala cauza este legata de lipsa de implicare a USL, atat la nivel organizatoric cat si la nivel individual. Din perspectiva potentialilor protestatari situatia are aspecte comice: principalii beneficiari politici ai unor proteste stradale nu doresc sa faca nimic, asteptand ca electoratul sa faca totul fara nici un fel de ajutor. In aceste conditii nu este surprinzator faptul ca numarul celor dispusi sa munceasca in strada in beneficiul politic al lui Victor Ponta sau Crin Antonescu este infim”, afirma acesta.
Autorul argumenteaza ca „orice protest care depaseste nivelul unei adunari spontane si efemere are nevoie de organizare corespunzatoare”: „Organizarea unei miscari viabile include asigurarea hranei, apei potabile, ajutorului medical si al unui sistem eficient de comunicare si conducere in randul protestatarilor. In cadrul „protestelor portocalii” din Ucraina, opozitia organiza totul, incepand cu un ceai cald pentru fiecare protestatar si terminand cu unitati medicale mobile, iar liderii opozitiei erau alaturi de protestatari in fiecare zi, fiind expusi la ger si bastoane”.
Potrivit acestui editorial, „auto-organizarea protestului este imposibila, iar daca ar fi posibila, structura organizatorica creata in cadrul unor proteste de anvergura ar deveni instantaneu o forta politica capabila sa coopteze sustinerea majoritatii covarsitoare a electoratului anti-Basescu fara a mai fi nevoie de USL”.
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
@Moiceanu Si Radu II – Si cu asta rasuciti cutitul in rana deschisa a lui Radu Unu. Unu fara pereche, plin Humor care tine cu CCR (Crin, China si Rusia).
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
Din inchisoarea in care sunt de buna voie prizonier am acces la internet mai rar decat infratorul Adrian N. In aceasta scurta escapada virtuala, constat cu (oarecare) uimire mici urme de activitate pe Arca lui Goe. Radu Humor s-a inmultit. Din nimic, Asa cum a si aparut. Are dânsul ceva neantic al såu care e al såu si e pus deoparte. Identitatea insa n-avea cum sa i se fure. Nu-i poti fura „omului” ceea ce nu are. Iar ceea ce-i tine loc de identitate este o enormitate atat de inconfundabila incat n-ar putea in niciun fel sa-i fie furata. Cel mult amplificata. Presupun ca cei care risca sa-l confunde pe Radu Humor cu Radu Humor isi pierd timpul degeaba pe Arca lui Goe.
Nu sunati! Ies eu din când in cand.
ApreciazăApreciază