(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

1 septembrie – Utima zi de vara, prima zi de toamna

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 1, 2012

Gore Vidal October 3, 1925 – July 31, 2012

5 răspunsuri to “1 septembrie – Utima zi de vara, prima zi de toamna”

  1. Betty said

    Am vazut filmul .Ca de altfel si inca altele pe care le-ati recomandat ,De fapt am sentimentul ca ati intuit genul de de filme pe care ” cititorul unic” de pe arca lui goe l-ar prefera”.Multumesc. ..chiar daca filmul (tematica) m-a intristat. M-a intristat ,dar mi-a placut tocmai pentru faptul ca „sfirsitul” este simplu ,linistit si ,desi tragic, acceptat . Acum incerc sa-mi explic ce ati vrut sa sugerati cind ati propus a doua oara spre vizionare „Melancholia” .Sa fie un indemn la a accepta viata asa cum este ea …cu bune si rele ?

  2. d'Artagnan said

    Cum se apropie şcoala…
    „De câte ori aflu că elevii români au mai câştigat o medalie la nu ştiu ce Olimpiade Internaţionale mă enervez. Am un acut sentiment de frustrare. Îmi spun că n-am eu norocul să-mi plătească ăştia pensia. Eu rămân cu cei de la Bac reloaded, cei care răspund şugubăţ: ”am fost ocupat, m-am dus la mare în vacanţă pentru că ♪♪ eu vara nu dorm, Ei! decat daca-mi dai somnifere. Si cum nu iau pastile, Kamarera da-mi o bere ♫♪♫♫…” Şi nici măcar nu rămân cu cei mai răsăriţi dintre ăştia, pentru că şi ei o zbughesc peste hotare cum se iveşte ocazia.

    Ca om de dreapta ce sunt mă enervează ca din taxele mele să susţin învăţământul şi nivelul de trai din altă ţară. Banii daţi la stat nu-mi aduc nici un profit. Ăla deşteptul care emigrează o să aducă plus valoare mare muncii sale, probabil o să facă chiar şi o invenţie de eradicare a burţii la bărbaţii de peste 50 de ani (la ei) sau de peste 30 de ani ( la noi), şi o să umple de bani firma şi statul unde lucrează. Ăla fără Bac dar îndemânatic în vreo meserie, o să pună la străinezi faianţă în baie dar o s-o pună bine, să nu-i cadă în cap la primul duş. Eu voi rămâne în ţărişoara mea, cu cei refuzaţi la export, unde o să primesc o pensie foarte mică, „dată” de munca celor câţiva tinerei care or să mai rămână pe aici să lucreze pe bani puţini. Şi probabil mă voi alege şi cu un cucui în cap la primul duş pe care-l voi face după reparaţii în casă.

    Ca om de stânga ce sunt mă supără că tinerii noştri studioşi, şcoliţi pe banii poporului, nu rămân în colectivitatea noastră pentru a construi împreună o societate mai bună, mai bogată…

    Suntem în acest moment într-un cerc vicios din care nu putem ieşi sau, mai bine zis, suntem într-o spirală care duce în jos. Lipsa de resurse materiale duce la risipirea resurselor spirituale, exact acelea care pot da imboldul necesar pentru revigorare economică. Îmi pare că suntem pe cale, dacă nu chiar am ajuns, o colonie unde bunul cel mai de preţ este forţa de muncă ieftină iar smulgerea din această groapă de potenţial necesită o energie pe care noi, în acest moment, nu putem să o strângem, să o păstrăm. Şi cu cât trece timpul pare că va fi din ce în ce mai greu.

    Concurenţa crescută la Medicină, de exemplu, ar fi trebuit să ne bucure dar ea este de fapt efectul unei cauze îngrijorătoare: se cere la export profesia de medic.

    Ce se întâmplă acum la noi este un fel de Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) pe care îl finanţăm din taxele noastre pentru bogaţii Europei.

    Nu văd decât un singur lucru bun la hemoragia asta de creiere, începută după Revoluţie, faptul că un muschetar mediocru ca mine a putut ajunge şeful muschetarilor Regelui, concurenţa, mult mai bine înzestrată decât mine, emigrând în Occident. Dar subiectivitatea aceasta nu-i de condamnat, cum zicea amicul acela al lui Porthos, este normal să te gândeşti mai întâi la tine. Chiar dacă eşti de stânga sau de dreapta.

    În noua Lege a Învăţământului se prevede obligativitatea a 10 ani de şcoală. Nu ştiu care este minimul pe plan european dar ar merita o discuţie despre câti ani de şcoală ar trebui să facă un elev pentru a vorbi, citi, gândi…funcţional. Sunt curios la cât s-ar condensa cei 12 ani de învăţat la cei care nu au luat Bacul nici în a doua sesiune. Eu cred că terminau materia în maxim 8 ani şi nu se mai stresau nici ei şi nici nu ne mai păpau banii degeaba; mai bine i-am fi folosit pentru mărirea salariilor la profesori sau pentru dotarea şcolilor . Dreptul de a învăţa nu ar trebui să-l transformăm într-o suferinţă pentru EI şi o povară pentru NOI.

    P.S. În cazul analfabetismului funcţional, individul ştie să citească un text dar nu-l poate înţelege. În România, în anul 2001, 40% dintre elevii de 15 ani erau analfabeţi funcţionali iar în 2006, după câteva reforme ale Învăţământului, cifra a crescut la 53,5%. De aceea, zic eu, STOP reformelor.

    Marea problemă însă e că la noi, vreo 60% dintre INDIVIZII de PESTE 15 ani nu numai că nu înţeleg ce citesc dar nu înţeleg nici ce vorbesc.

    În câte clase putem condensa materia la indivizii ăştia?”

  3. Bula said

    Crin Antonescu şi-a ţinut cuvântul: s-a retras din viaţa politică

    Îi cer iertare. Mi-am permis să cred că onoarea lui durează cât un discurs în Senat. Mi-am permis să cred că nu-şi va ţine promisiunea solemnă făcută pe 6 iulie, la şedinţa Camerelor reunite, când i s-a adresat în contumacie lui Traian Băsescu (care ieşise ostentativ la o ţigară) – „Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu mă voi retrage definitiv din viaţa politică!” -, promisiune întărită la mitingul USL din 29 iulie: „Mă ţin de cuvânt şi spun încă o dată clar: Traian Băsescu, nu am pus niciun pariu cu tine, pentru că eşti un mincinos! Am pus rămăşag cu mine şi cu onoarea mea. Ori tu, ori eu! Eu nu am minţit niciodată, eu nu mă mint pe mine şi nu mint oamenii care şi-au pus speranţa în mine şi în cei cu care am construit toate aceste lucruri. Eu nu mai am ce cauta în politică, dacă nu vom fi 9 milioane de români curaţi, în lumină, în picioare!”.
    (Curios, pe 26 iulie, co-conducătorul Alianţei cunoştea cifra – 9 milioane. Şi n-a dat semne că se miră când a rămas cu doar 7.400.000 de cârcă).

    Îi cer iertare. M-am îndoit de el. Chiar dacă pe 21 august părea a se fi răzgândit, încercând să ne iluzioneze retoric că, de fapt, “Băsescu a fost demis în realitate pe fond”.

    Îi cer iertare. M-am înşelat. Cu bărbăţie, cu discreţie, Crin Antonescu s-a retras din viaţa politică. A preferat ca existenţa lui să fie un nesfârşit armistiţiu la Capri, decât o bătălie continuă pentru Cotroceni. Crin Antonescu s-a retras în linişte, cu demnitate. Nu pot să cred că se comportă din nou ca un chiulangiu mărunt.

    Lelia Munteanu este senior editor al ziarului Gândul

  4. Nelu said

    goe ce faci ba ? te-a lovit melancholia ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: