(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 11 septembrie 2012

Câinele Bingo si Sub-Socializarea

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 11, 2012

Meditam, meditand. Câinele Bingo a intrat in zbor, prin fereastra deschisa, cu marsupiul gol. Dupa ce s-a rotit de exact 17 ori in jurul ilustrei lustre, precum melcii lui Mircea Dinescu, care vânînd francul, leul, lira, liru, obisnuiau sa confunde ratzia de zahar cu ratzionamentul, a aterizat, lin, pe biblioteca. De acolo s-a uitat la mine, o singura data, cu ochii inchisi, a oftat adânc de 3,14 ori, a chiorait neinteligibil si, in cele din urma, a incremenit hipnotic, a impåiere, pret de doua minute si jumatate, un timp insuficient mie pentru a-mi putea forma o parere, cât de cât, despre starea de facto. Ba mai mult, anticipînd, cu un optimism aflat enorm in afara marjei de eroare, ca tranzitia prin starea de bibelou ar putea dura un an, macar atat, un singur an…, n-am apucat sa analizez mai temenic situatia creata si careia ii eram martor, profund involuntar si vag contemplativ.

In mod cu totul si cu totul inoportun, ignorand momentan prezenta câinelui bingo sosit in zbor prin fereastra, cu marsupiul vacant, am continuat sa ma gandesc in gol la limitarile justitiei umane, ajungand in materie la niste concluzii foarte dragute, numai bune de teoretizat in baie. Tocmai incercam sa stabilesc logica relatiilor legice dintre crima si pedeapsa precum si natura lor universala când, deodata, cainele bingo-fara-preaviz, a smuls cu botul un volum din biblioteca, vârandu-l apoi atat de rapid in voluminosul sau marsupiu vid, incat nici n-am apucat sa vad despre ce lucrare era vorba. A orbitat apoi incredibil de repede pe o traiectorie retrograda in jurul ilustrei lustre, trisînd, si a disparut prin fereastra, lasand in urma sa o dâra de lumina ombilicala prin camera cu ceatza si un damf de crizanteme galbene pe tavan. Imi era cat se poate de clar ca primul nivel de eroare al justitiei umane este rezultatul incadrarii inadecvate, grosiere, pe baza unui nomenclator, extrem de limitat, de discontinuu, al faptelor penale, clasificate calitativ, de ex. omucidere cu premeditare, intr-o lume asimilabila, vai, cu un continuum sentimental si filosofic. Cred ca-mi lipseste Biblia din Biblioteca. Ceea ce probabil ii prisoseste câinelui Bingo cu parul rosu. In marsupiu.

Posted in Andrei Bacalu | 35 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: