(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Câinele Bingo si Sub-Socializarea

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 11, 2012

Meditam, meditand. Câinele Bingo a intrat in zbor, prin fereastra deschisa, cu marsupiul gol. Dupa ce s-a rotit de exact 17 ori in jurul ilustrei lustre, precum melcii lui Mircea Dinescu, care vânînd francul, leul, lira, liru, obisnuiau sa confunde ratzia de zahar cu ratzionamentul, a aterizat, lin, pe biblioteca. De acolo s-a uitat la mine, o singura data, cu ochii inchisi, a oftat adânc de 3,14 ori, a chiorait neinteligibil si, in cele din urma, a incremenit hipnotic, a impåiere, pret de doua minute si jumatate, un timp insuficient mie pentru a-mi putea forma o parere, cât de cât, despre starea de facto. Ba mai mult, anticipînd, cu un optimism aflat enorm in afara marjei de eroare, ca tranzitia prin starea de bibelou ar putea dura un an, macar atat, un singur an…, n-am apucat sa analizez mai temenic situatia creata si careia ii eram martor, profund involuntar si vag contemplativ.

In mod cu totul si cu totul inoportun, ignorand momentan prezenta câinelui bingo sosit in zbor prin fereastra, cu marsupiul vacant, am continuat sa ma gandesc in gol la limitarile justitiei umane, ajungand in materie la niste concluzii foarte dragute, numai bune de teoretizat in baie. Tocmai incercam sa stabilesc logica relatiilor legice dintre crima si pedeapsa precum si natura lor universala când, deodata, cainele bingo-fara-preaviz, a smuls cu botul un volum din biblioteca, vârandu-l apoi atat de rapid in voluminosul sau marsupiu vid, incat nici n-am apucat sa vad despre ce lucrare era vorba. A orbitat apoi incredibil de repede pe o traiectorie retrograda in jurul ilustrei lustre, trisînd, si a disparut prin fereastra, lasand in urma sa o dâra de lumina ombilicala prin camera cu ceatza si un damf de crizanteme galbene pe tavan. Imi era cat se poate de clar ca primul nivel de eroare al justitiei umane este rezultatul incadrarii inadecvate, grosiere, pe baza unui nomenclator, extrem de limitat, de discontinuu, al faptelor penale, clasificate calitativ, de ex. omucidere cu premeditare, intr-o lume asimilabila, vai, cu un continuum sentimental si filosofic. Cred ca-mi lipseste Biblia din Biblioteca. Ceea ce probabil ii prisoseste câinelui Bingo cu parul rosu. In marsupiu.

35 răspunsuri sa “Câinele Bingo si Sub-Socializarea”

  1. Radu Humor said

    Domnule preşedinte Schulz,

    Vă adresez această scrisoare cu ocazia dezbaterilor organizate de Parlamentul European asupra situaţiei politice din România, în calitate de preşedinte al României între 1996 şi 2000, perioadă în care Consiliul European a decis începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în pofida unei situaţii economice şi sociale foarte grele, datorită aprecierilor privind instituirea instituţiilor statului de drept şi a respectării legii.

    Mă adresez dumneavoastră, de asemenea, în calitate de lider civic, academic şi politic, care a participat la conturarea proiectului de integrare a fostelor state comuniste din Europa Centrală şi de Est, alături de ceilalţi membri ai familiei primilor preşedinţi democraţi ai acestor ţări proveniţi din societatea civilă. Proiectul pe care noi l-am susţinut şi care a lărgit UE nu a avut rolul unui plan Marshall, nu a fost un cadou al Occidentului european, ci a fost expresia unei viziuni şi a unei opţiuni a noilor democraţii, plătită cu grele suferinţe de cetăţenii Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Ungariei, Sloveniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei, Bulgariei şi României şi pentru aceasta România, alături de aceste ţări, are nevoie să fie tratată cu respect.

    În acest sens, mă simt obligat să intervin deoarece în ultimele două luni ţara mea, România, a fost supusă unor presiuni inacceptabile pentru un membru al UE, presiuni venite din partea comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding şi a preşedintelelui Comisiei Europene, José Barroso. Presiunile asupra Parlamentului României, Guvernului şi preşedintelui interimar, care au acţionat în litera şi în spiritul Constituţiei României, nu au justificare în niciun articol al Constituţiei Europene sau a altor reglementări şi reprezintă un abuz care creează un precedent extrem de periculos de încălcare a suveranităţii unui stat membru UE. Aceste presiuni au fost făcute în baza unor acuzaţii care nu au legătură cu realitatea şi sunt contrazise de orice analiză corectă şi imparţială a evenimentelor şi a documentelor. Acum, când procesul de suspendare a preşedintelui şi referendumul de demitere a acestuia s-au încheiat cu revenirea în funcţie, în condiţiile impuse de UE, îl putem considera ca un studiu de caz.

    Mandatul actual al preşedintelui României este ilegitim

    Ceea ce comisarul pentru Justiţie şi preşedintele Comisiei Europene ignoră este faptul că mandatul actual al preşedintelui României este ilegitim.

    În urma unei hotărâri de suspendare a preşedintelui României şi a organizării unui referendum pentru demiterea acestuia, în condiţiile prevăzute prin lege şi considerate constituţionale prin decizia Curţii Constituţionale a României, 7,4 milioane de cetăţeni, o majoritate covârşitoare reprezentând 87% din cei prezenţi la vot, s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui. Cei 8,4 milioane care au votat (46% din listele permanente) reprezintă în realitate cu mult peste 50%, cvorumul luat în considerare. Aceasta pentru că listele electorale permanente utilizate nu au fost actualizate în cei opt ani ai mandatelor preşedintelui Traian Băsescu (18,4 milioane – 2004; 18,4 milioane – 2008; 18,3 milioane – 2012), deşi populaţia României a scăzut dramatic, conform datelor oficiale ale recensământului Institutului Naţional de Statistică, cu peste 2,6 milioane în 2012 faţă de 2004 şi cu 3,4 milioane faţă de anul 2000. Datele furnizate de Guvernul României, la cererea Curţii Constituţionale, de actualizare a listelor electorale permanente, după consumarea referendumului confirmă, în urma unei verificări şi în baza unor documente oficiale emise de administraţiile locale şi de către Ministerul de Externe în baza comunicărilor statelor europene în care domiciliază cetăţeni români, că aproximativ 3 milioane români domiciliază în afara ţării şi votează pe liste suplimentare.

    Realitatea politică actuală a României, exprimată prin votul a 87% din cei care au votat pentru demiterea preşedintelui, reprezentând cu mult peste 50% din numărul celor înscrişi în listele electorale permanente, dacă acestea sunt alcătuite corect, arată că în prezent mandatul preşedintelui Băsescu este ilegitim şi că domnia sa nu-i poate reprezenta pe cetăţenii României nici pe plan intern, nici pe plan extern. Revenirea în funcţie a preşedintelui nu are nicio legătură cu statul de drept şi este rezultatul unor acţiuni discutabile pe plan intern şi extern.

    Impunerea abuzivă a unui cvorum de către Curtea Constituţională, susţinută prin presiuni politice de către comisarul pentru Justiţie şi preşedintele Comisiei UE

    În ceea priveşte cvorumul stabilit de Curtea Constituţională, el nu este prevăzut în Constituţia României şi nici în a altor state din UE, în cazul referendumului de demitere a preşedintelui şi chiar dacă este prevăzut în alte situaţii, este mai mic de 50%. Cvorumul nu este recomandat nici de Comisia de la Veneţia pentru că determină mai degrabă interesul de a se abţine, nu de a vota împotrivă, ceea ce de fapt s-a şi întâmplat atunci când, la chemarea preşedintelui, partidul său a boicotat referendumul pentru a anula voinţa exprimată de majoritatea votanţilor. În plus, o Ordonanţă de Urgenţă în vigoare în momentul declanşării procedurii de demitere prevedea un cvorum de peste 50% din numărul votanţilor şi nu a cetăţenilor înscrişi în listele permanente. Acest cvorum, de 50% din numărul votanţilor, a fost valabil şi la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu din 2007, care a fost validat în unanimitate de Curtea Constituţională, deşi nu obţinuse peste 50% din numărul celor înscrişi în listele electorale.

    La presiunile comisarului pentru Justiţie şi ale preşedintelui Comisiei Europene, precum şi a unor cancelarii europene, asupra primului ministru şi a preşedintelui interimar, acesta din urmă a promulgat o lege votată de fosta majoritate pentru protecţia preşedintelui Băsescu, iar primul ministru a solicitat respingerea de către Parlament a propriei Ordonanţe. Deciziile celor doi demnitari au avut în vedere protejarea României de ameninţări legate de poziţia pe pieţele financiare, retragerea investiţiilor străine, Acordul cu FMI, amânarea Acordului Schengen, căderea cursului leului etc., ei asumându-şi răspunderea pentru o decizie profund incorectă în circumstanţele date şi evident nedemocratică.

    Ce este şi de cine este reprezentată Curtea Constituţională a României, de care comisarul pentru Justiţie şi preşedintele Comisiei Europene au făcut atâta caz

    În legislatura actuală, Curtea Constituţională a României este un organism politizat intens în timpul mandatelor preşedintelui Băsescu, prin popularea ei cu personaje fără valoare profesională şi cu probleme de moralitate, uşor şantajabile. În timpul mandatului meu, preşedintele Curţii Constituţionale a fost dr. Mihai Lucian, participant la revolta anticomunistă din 21 decembrie 1989, profesor universitar, corespondent al Centrului pentru Studierea Constituţionalismului în centrul şi estul Europei al Universităţii Chicago Law School, membru al Comisiei de la Veneţia. La fel, ceilalţi preşedinţi ai Curţii Constituţionale din perioada postcomunistă, Nicolae Popa şi Ioan Muraru, au deţinut în cariera lor poziţii înalte de profesori universitari, decani ai Facultăţii de Drept, preşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind şi autori a numeroase cărţi, manuale şi studii în domeniu.

    Spre comparaţie, actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, numit de preşedintele Traian Băsescu, este un mărunt avocat la o întreprindere obscură dintr-un orăşel de provincie, promovat deputat în Parlamentul României în 1990, după atacul minerilor asupra Pieţei Universităţii, chiar de formaţiunea neocomunistă care orchestrase acest atac. Este deţinător a unei simple diplome de licenţă, nu a fost niciodată magistrat şi nu a avut nicio activitate ştiinţifică care să demonstreze o minimă capacitate profesională în domeniu, cumulează indemnizaţia de judecător la Curtea Constituţională cu o pensie specială de judecător în baza unui certificat de handicapat permanent.

    Am avut ocazia să vizitez numeroase Curţi Constituţionale din statele UE şi să primesc preşedinţi ai acestora. Puteţi înţelege de ce orice comparaţie a acestui instrument politic al preşedintelui Băsescu, care dă hotărâri partizane împotriva literei şi spiritului Constituţiei, cu Curţile Constituţionale din alte ţări UE nu are nicio relevanţă.

    Hotărârile Curţii Constituţionale

    Toate hotărârile Curţii Constituţionale în problema referendumului de demitere a preşedintelui au avut caracter politic. Nu în sensul rezolvării unei situaţii politice, conform literei şi spiritului Constituţiei, ci al unei decizii partizane menite să împiedice cu orice preţ demiterea preşedintelui prin votul liber exprimat al majorităţii alegătorilor.

    Dacă prima hotărâre, dinaintea referendumului, a impus cvorumul neprevăzut de Constituţie, cea de-a doua, de după consumarea referendumului, a amânat decizia cu o lună pentru a se realiza majoritatea necesară, de două treimi din cei nouă judecători. Aceasta s-a realizat prin schimbarea orientării unei judecătoare reprezentând partidul ostil preşedintelui, prin şantaj privind dosarul ei de colaborare cu Securitatea (poliţia politică a lui Ceauşescu) şi un dosar mai vechi de corupţie al familiei sale şi prin ameninţări din partea unui deţinut de drept comun, care au reuşit în final.

    Hotărârea Curţii Constituţionale care a validat referendumul nu a luat în considerare documentele oficiale prezentate de Guvern care arătau, în baza datelor furnizate de autorităţile locale şi de statele Uniunii Europene la solicitarea Ministrului de Externe, că peste trei milioane de români au domiciliul în străinătate şi deci nu puteau figura, conform legii, în listele permanente, ci doar în listele suplimentare, pe care le-au şi folosit pentru a vota la acest referendum în ţările în care domiciliază.

    Cu o rară arogantă şi dispreţ faţă de realitate, această ultimă hotărâre nu a luat în considerare, din documentele primite de la Guvern, nici cel puţin zecile de mii de cetăţeni decedaţi la data referendumului sau fără drept de vot, în urma unor hotărâri judecătoreşti.

    Astfel că o realitate de necontestat – 7 milioane şi jumătate de cetăţeni, reprezentând 87% din votanţi, s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui şi doar 900.000 (13%) pentru menţinerea sa în funcţie – rămâne fără efect juridic şi politic, deşi numărul celor care au votat pentru demitere depăşeşte cu 2 milioane pe cei care au votat pentru alegerea sa în 2008.

    Lovitura de stat

    Mediile de informaţii occidentale au preluat o afirmaţie aberantă a preşedintelui suspendat şi a acoliţilor săi despre o «lovitură de stat» sau un «puci» în România. Chiar şi după ce Curtea Constituţională a hotărât că înlocuirea preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor de către o nouă majoritate parlamentară a fost legală şi constituţională, la fel ca şi hotărârea de suspendare a preşedintelui, această etichetare absurdă s-a menţinut.

    Într-o declaraţie stupefiantă, chiar după revenirea ilegitimă a preşedintelui Băsescu în funcţie, doamna Reding continuă să vorbească despre o «lovitură de stat parlamentară», în dispreţul votului a 7,4 milioane de cetăţeni reprezentând 87% din numărul votanţilor.

    Se poate afirma orice dacă nu ai proprietatea termenilor sau eşti rău intenţionat. Cei care au o minimă cultură politică ştiu că o «lovitură de stat» sau un «puci» înseamnă, conform tuturor studiilor politice sau juridice, sau măcar a dicţionarelor: «răsturnarea bruscă şi neconstituţională a puterii legitime dintr-un stat impusă (neparlamentar) prin surpriză de o minoritate, de obicei, formată din militari sau comandanţi paramilitari folosind forţa». Lesne se poate vedea că în afară de viteza de desfăşurare a unor evenimente absolut legale, nici măcar surpriza nu poate fi invocată de un preşedinte care a mai fost o dată supus demiterii şi care din ianuarie 2012 este contestat de marea majoritate a cetăţenilor României. Atunci unde este intervenţia armatei?; unde este neconstituţionalitatea?; despre ce minoritate vorbim la o hotărâre a majorităţii parlamentare votată de o zdrobitoare majoritate de 87% a alegătorilor?

    Faptul că o afirmaţie aberantă a preşedintelui suspendat şi acoliţilor săi a fost preluată de doamna Reding şi de domnul Barroso îmi aminteşte că în perioada comunistă, în statele din Europa Centrală satelite ale Moscovei, circula o glumă: unui ascultător care întreaba la Radio Erevan (un post de radio din Uniunea Sovietică) dacă este adevărat că cetăţeanul Ivan Ivanovici a furat o Volgă (automobilul rusesc din acel timp), i se răspundea că este adevărat, numai că nu era vorba de un automobil, ci de o bicicletă şi că nu a furat-o, ci i-a fost furată. Cam aşa se întâmplă şi acum, dar nici în visele cele mai urâte nu mi-am imaginat că o minciună atât de sfruntată poate fi «vehiculată» în presa occidentală a anului 2012 şi în unele cancelarii europene.

    Aş vrea să cred că lucrurile nu vor fi lăsate aşa.

    În decembrie 1989 cei care au protestat la Timişoara şi Bucureşti în faţa puştilor şi tancurilor tiranului Ceauşescu nu au scandat : «vrem salarii mai mari», ci au strigat: «alegeri libere şi presă liberă». Studenţi, colegi şi prieteni ai mei au căzut în 21 decembrie sub gloanţe sau striviţi sub şenilele tancurilor. Cei rămaşi în viaţă au luptat din greu cu forţele neocomuniste pentru democraţie şi pentru integrarea europeană. Acum au votat în libertate, dar votul lor este inutil datorită unei manipulări grosolane orchestrate de agenţi de influenţă de la Bucureşti împotriva propriei ţări. Aşa ceva nu putem accepta. Este cutremurător să vedem cum fosta limbă de lemn a politrucilor comunişti este înlocuită de limbajul conform al Uniunii Europene, pentru a-i înfiera pe adversarii politici ai preşedintelui Băsescu.

    Monitorizare sau manipulare?

    Raportul Comisiei privind progresele înregistrate de Romania în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, din iulie 2012, conţine numeroase informaţii false. În Raport s-a vorbit, fără a se particulariza, despre remedierea atingerilor aduse reformei în ultimele săptămâni (p. 5) sau despre restaurarea statului de drept, inclusiv independenţa justiţiei (p. 19). S-a cerut publicarea imediată a tuturor actelor în Monitorul Oficial (p. 20) fără a se indica sau a fi cunoscut un singur caz în care să fi apărut o asemenea întârziere din vina Guvernului, precum şi respectarea în viitor a condiţiilor constituţionale privind emiterea ordonanţelor de urgenţă (p. 20), deşi nimeni nu a contestat constituţionalitatea ordonanţelor emise de Guvernul Ponta şi ele nu au fost invalidate de Curtea Constituţională.

    Nici cât priveşte presiunile politice exercitate asupra Curţii Constituţionale şi nerespectarea principiului separaţiei puterilor (p.5) nu s-au prezentat situaţii concrete, deşi asemenea presiuni au existat atunci când, în noiembrie şi decembrie 2011, preşedintele Traian Băsescu a convocat, cu încălcarea separaţiei puterilor, Curtea într-o şedinţă ţinută cu uşile închise sau când a declarat că nu va aplica decizia Curţii Constituţionale referitoare la legea privind îngheţarea pensiilor şi salariilor în 2012.

    Îmi pun întrebarea dacă la nivelul Comisiei Europene există o preocupare reală pentru o cunoaştere mai profundă a particularităţilor legislative, sociale şi culturale din noile state membre UE din Europa Centrală şi câtă încredere putem avea în dialogul Comisiei Europene cu diferite componente ale societăţii civile, dacă în cazul evenimentelor recente din România câţiva agenţi de influenţă au putut determina o reacţie disproporţionat negativă faţă de evenimente scoase din context sau care pur şi simplu nu au existat în realitate. Cred că aceste exagerări ar fi putut fi evitate dacă ar fi existat un dialog cu reprezentanţi de marcă ai mediului academic şi ai organizaţiilor neguvernamentale, altele decât cele apropiate preşedintelui. Într-o scrisoare pe care am adresat-o în 25 iulie 2012 preşedintelui Comisiei Europene, José Barroso, înainte de referendum, am sugerat consultarea într-o speţă care priveşte funcţia de şef de stat a preşedinţilor post-comunişti ai României, mai ales că între mine şi preşedintele Ion Iliescu există diferenţe ideologice iremediabile, şi a Majestăţii Sale Regele Mihai I, detronat şi exilat de către comunişti în 1947. Puteau fi consultaţi, de asemenea, foştii preşedinţi ai Parlamentului României, foştii prim miniştrii, foştii preşedinţi ai Curţii Constituţionale, ai Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, foştii Avocaţi ai Poporului. Este foarte ciudat că personalităţi civice precum prof. dr. Cristian Pîrvulescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, preşedintele celei mai importante asociaţii civice, Prodemocraţia sau Victor Alistar, preşedintele Transparency Internaţional România, nu au fost consultaţi. Am transmis preşedintelui Barroso scrisori semnate de fostul preşedinte al Curţii Constituţionale şi al Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, prof. dr. Nicolae Popa şi de fostul procuror general al României, profesor de drept constituţional, Mircea Criste şi, de asemenea, un Apel al intelectualilor români adresat Comisiei Europene, printre semnatarii căruia se numără rectori (preşedinţi) şi decani ai unor mari universităţi, scriitori, artişti, muzicieni şi activişti civici reputaţi. Nu există niciun semn că opiniile lor ar fi fost luate în considerare.

    Doamna Reding şi domnul Barroso, în mod evident, nu au dorit sau nu au considerat necesar să consulte nicio personalitate politică, academică, civică din afara camarilei prezidenţiale, pentru a afla realitatea. Chiar dacă a fost vorba doar de o proastă informare sau de o neînţelegere a realităţilor româneşti, acesta denotă dispreţ şi aroganţă faţă de o ţară membră a Uniunii Europene, al cărei proiect politic se bazează tocmai pe respectul şi înţelegerea celorlalţi.

    Ultimatumul în 11 puncte impus Parlamentului, Guvernului şi preşedintelui interimar al României

    Recomandările Raportului s-au plasat la limita respectării suveranităţii unui stat membru al UE, atunci când s-a indicat în termeni ultimativi ce decizii să ia, ori să nu ia Guvernul sau preşedintele României.

    Cea mai gravă dintre acestea mi se pare cerinţa imperativă de a «nu se acorda graţieri pe perioada preşedinţiei interimare». E vorba de interzicerea unei competenţe de natură constituţională acordată preşedintelui României (art. 94, d) recunoscută şi celui care asigură interimatul funcţiei (art. 98/2) şi care se exercită fără nicio prealabilă autorizare internă sau externă. Cerinţa a plecat de la un «proces de intenţie» privind o eventuală graţiere a fostului prim ministru Adrian Năstase, deşi nu a existat nicio declaraţie în acest sens şi era evident că ea nu era posibilă. Formularea ei la modul general nu numai că făcea ca graţierea să nu poată fi acordată nimănui, chiar dacă raţiuni de ordin umanitar ar fi impus-o, dar a adus atingere unui atribut al conducătorului oricărui stat suveran, stabilit prin cutumă, de-a lungul istoriei. Nu cred că există vreun stat în UE care să accepte o asemenea cerinţă abuzivă fără nicio bază legală în legislaţia europeană şi mai ales un astfel de afront la suveranitatea naţională.

    Care a fost obiectivul intervenţiei în forţă a comisarului pentru Justiţie şi a preşedintelui Comisiei UE în problemele politicii interne a României?

    În mod evident, a fost susţinerea regimului corupt al preşedintelui Băsescu, autoritar pe plan intern, docil şi servil în faţa deciziilor autorităţilor UE.

    În ultimii opt ani, rapoartele de monitorizare a României au ignorat toate derapajele politice şi corupţia regimului Băsescu, mulţumindu-se cu condamnările pentru corupţie ale adversarilor politici.

    După încetarea mandatului meu de preşedinte, am combătut cu putere, din societatea civilă, corupţia şi tendinţele autoritariste ale Guvernului Adrian Năstase, dar nu cred că înlocuirea unor clanuri cu altele reprezintă un pas înainte spre statul de drept clamat de doamna Reding.

    UE a asistat impasibilă la distrugerea încrederii în instituţiile statului român prin promovarea persoanelor incompetente, şantajabile şi servile sistemului clientelar. Traian Băsescu a atacat şi jignit Parlamentul, Guvernul, Justiţia, Armata, Poliţia, Învăţământul, Şcoala, Sindicatele. A atacat şi a jignit în termeni incalificabili presa neaservită, pe ziarişti, pe medici, profesori, ţărani, muncitori şi mai ales pe cetăţeni. A distrus prestigiul unei părţi a elitelor intelectuale, nu numai înglobându-i în camarila sa, dar mai ales prin transformarea unor persoane cu simţ critic în agitatori fanatici, incapabili de dialog. A produs dezbinarea societăţii româneşti, anularea solidarităţii create în jurul integrării României în UE şi NATO, instaurarea suspiciunii intoleranţei şi urii până la nivelul micilor colectivităţi sau chiar a familiilor. Această atitudine şi nu restricţiile economice şi sociale a generat marile manifestaţii populare împotriva sa, începând cu ianuarie 2012.

    Perioada de suspendare a preşedintelui Băsescu a arătat cu claritate că acesta a construit timp de opt ani un sistem paralel de putere personală, utilizînd instituţiile de forţă şi bazat în principal pe serviciile de informaţii şi pe Procuratură, pe subordonarea Curţii Constituţionale şi a Consiliului Superior al Magistraturii, pe plasarea unor agenţi acoperiţi în presă. S-a instaurat o atmosferă de suspiciune şi teamă în societate prin ascultarea telefoanelor şi prin scurgeri de informaţii confidenţiale de la Procuratură către presa aservită.

    Nu în cele din urmă, evenimentele legate de suspendarea şi referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu au afectat prestigiul instituţiilor europene. Până în această vară România era, dintre toţi cei 27 de membri, nu numai statul în care Uniunea Europeană se bucura de cea mai mare încredere, dar românii aveau mai multă încredere în instituţiile europene decât în instituţiile statului lor. Aceasta şi numai aceasta i-a făcut pe români să accepte sacrificiile premergătoare integrării şi pe cele post integrare impuse de criza economică. Modul în care au fost trataţi de Comisia UE a creat o enormă frustrare, care îndreaptă vechea adversitate faţă de preşedintele Traian Băsescu şi spre Uniunea Europeană, considerându-se că aceasta l-a impus prin presiune împotriva voinţei lor legitim exprimate.

    Cum au promovat doamna Reding şi domnul Barroso valorile morale şi democratice pe care le-au invocat şi efectele acţiunii lor

    Reacţiile nejustificate ale Uniunii Europene faţă de evenimentele politice din România şi maniera în care au fost exprimate vor avea consecinţe pe timp mediu şi lung, pe multiple planuri.

    Primul efect, şi cel mai grav, este slăbirea încrederii în Uniunea Europeană şi în instituţiile sale tocmai în rândurile celor care au luptat din convingere şi nu din interes pentru valorile şi principiile UE. Este şi cazul meu şi, pentru cei care nu ştiu, precizez că m-am format după 1990 ca persoană politică şi civică la şcoala democraţiei creştine germane şi europene. Am contribuit la structurarea societăţii civile din România ca lider al Solidarităţii Universitare, al Alianţei Civice şi Academiei Civice. Ca preşedinte al Convenţiei Democratice, am participat la congresele partidelor creştin-democrate şi ale Internaţionalei Creştin Democrate. Am primit premiile Fundaţiei Coudenhove-Kalergi, ale Internaţionalei Democrat-Creştine pentru construcţie europeană şi ale American Bar Association pentru contribuţia la dezvoltarea statului de drept în Europa centrală şi am fost declarat «Omul de stat european al anului 1998» de către Institutul East West. Am avut onoarea de a fi alături de Wałęsa, Havel, Göncz, Jelev, fondator al Memorialului Victimelor Comunismului din Washington şi al mai multor forumuri pentru democraţie. După terminarea mandatului de preşedinte, am fost ales preşedinte al Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin şi unul dintre directorii World Justice Project care militează pentru instaurarea statului de drept în lume. Spun toate acestea pentru că nu această Europă, în care un comisar pentru Justiţie din Comisia Europeană poate decide prin presiune, împotriva voinţei poporului unei ţări suverane, este Europa pe care eu şi cei din familia primilor preşedinţi democraţi din Europa Centrală şi de Est am gândit-o, împreună cu marii lideri ai Uniunii Europene din acel timp.

    Dacă a fost vorba de o impunere a respectării valorilor morale ale democraţiei europene, cum a invocat doamna Reding, atunci este şi mai grav, pentru că ne putem întreba cum sunt înţelese aceste valori în Uniunea Europeană?, unde este respectul pentru voinţa cetăţenilor unei ţări membre?, dacă Comisia Europeană poate impune unui Guvern, unei majorităţi parlamentare şi în final voinţei unei covârşitoare majorităţi a cetăţenilor exprimate prin vot o anume soluţie, prin ameninţări politice şi economice făţiş exprimate.

    Modul în care a fost impusă această soluţie a fost un «diktat» şi el loveşte în ceea ce are mai preţios un stat independent şi un popor – demnitatea naţională. Revolta mea este accentuată de satisfacţia cu care este acum întâmpinat la Bruxelles rezultatul acestui diktat. Se naşte întrebarea: Comisia Europeană şi câteva cancelarii occidentale au nevoie de state din Europa Centrală conduse de preşedinţi servili, şantajabili prin dosarele lor de corupţie şi prin comportamentul lor?

    Un gânditor austriac scria la începutul secolului XX: «Dacă Balcanii nu ar fi existat ar fi trebuit inventaţi», în sensul că, pentru menajarea orgoliului Occidentului, este profitabil ca tot ce e rău să fie plasat în estul Europei. Mă întreb dacă poziţia dură a Comisiei Europene faţă de România nu este un avertisment pentru cei care nu se supun necondiţionat unor decizii.

    Acum a fost rândul României, dar poate că şi alte state din «Noua Europă» ar trebui să se gândească la astfel de evenimente. Într-un cunoscut cântecel german de dinaintea celui de-al doilea război mondial se spune: «când a fost arestat vecinul meu nu am protestat pentru că era evreu, când altul a fost arestat nu am protestat pentru că era comunist, când am fost eu arestat nu mai avea cine să protesteze». Desigur, acum situaţia este diferită, ne aflăm în democraţii consolidate, dar atenţia trebuie să fie şi mai mare atunci când abuzurile sunt împachetate în noul limbaj conform al Uniunii Europene.

    Dacă intervenţia brutală a doamnei Reding şi a preşedintelui Barroso, care astăzi se felicită pentru rezultatele ei, va avea drept consecinţă creşterea ponderii unor formaţiuni politice populiste şi antieuropene, pe fondul dezamăgirii faţă de actuala majoritate guvernamentală care, aşa cum consideră mulţi, a cedat nepermis la presiunile europene şi al desistării euroentuziaştilor, care acum îşi reevaluează atitudinea, poate că abia atunci vor înţelege efectele acţiunilor lor, care au provocat o criza inutilă într-o ţară care nu punea probleme legate de criza financiară şi de fidelitate faţă de UE.

    Şedinţa din 12 septembrie a Parlamentului European poate fi o bună ocazie pentru recâştigarea încrederii cetăţenilor României în UE şi, de asemenea, a încrederii cetăţenilor din alte state membre, care doresc ca voinţa lor să nu fie desconsiderată cu aroganţă şi viitorul lor să nu fie dictat de jocuri de culise la nivel european.

    Cu sinceritate,

    Emil Constantinescu

    Apreciază

    • arcaluigoe said

      Iata (mai sus) un comentariu care atesta (daca mai era nevoie) ca Emil Constantinescu este (la nivelul lui) Radu Humor. Intre cele doua semnaturi se afla un text despre care, parafrazîndu-l pe domnul „Damn, Mai Avem” (in ale lumii strambe vaviloane), ar trebui spus:

      dom’ radu,

      ce facusi, dom’le, nu vazusi ca e un editorial semnat supt pseudonim (“Emil Constantinescu”) de insasi coana Zoitzika?

      Caci este important ce femeie puternica se afla in spatele oricarui barbat de succes. Zonal. E grea geologia pentru ca contine roci si mai ales bolovani. Din aceea care con-funda usor sinceritatea cu adevarul si oftica cu nostalgia. Bolovani care nu raman cand trece/trage apa. Auzi tu la dânsul „Cu sinceritate, Emil Constantinescu” !!! Asta e deja o comedie. In doua acte si-un epilog.

      P.S. D-le Radu-jumatate-de-cuplu, daca veti mai continua sa fiti cras off topic nu voi avea incotro si voi fi fortat sa va danez.

      Apreciază

  2. Radu Humor said

    Nu-s deloc off topic !
    Și asta din cauză că domnul Emil Constantinescu se dovedește și el un câine de pază al democrației pe care o calcă în picioare toți SS-iștii (sub socializați) gen Stolojan și Sulea Spătarul din capul satului.
    Dar dacă punem la socoteală ( am auzit că n -o aveți mai mare ca a lui Turcescu, care este foarte mică 😉 ) că postările mele se lasă cu offuri din partea (d-)voastră nu m-ar mira să fiu… da(m)nat 😉

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Un sustinator impatimit al infractorilor este de la sine da(m)nat. Sa-l contesti pe Traian Basescu e una, iar sa-l sustii pe Antonescu, Voiculescu, Voicu, Ponta, Dragnea si pe nea Constantinescu, e alta. Mult mai gogonata. In mod categoric sunteti off topic. Idea ca ati fi „on”, ba chiar ca ati genera off-uri ete partea hilara a humorului d-voastra. Daca veti fi danat se va intampla strict pe criterii est-etice si nimic mai mult. Nu va ingrijorati. Se va face sub anestezie. Nu va simti nimeni nimic. Cin sa simta? N-are cine.

      Apreciază

  3. Radu Humor said

    Domnul Emil Constantinescu poate scrie mult mai bine decât orice femeie aflată în spatele lui, în timp ce idolul vostru nu poate scrie nici măcar ca cele câteva femei pe care le-a avut prin față !
    Deoarece n-are……

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Daca intre timp nu devine scriitor (pe hârtie igenica) ar putea fi propus candidat la presedintie. Mai are drept la un mandat si oricum, asa cum este, ar fi infinit mai potrivit decat nulitatea volubila. Partea cu adevarat co(s)mica este ca daca, prin absurd chiar ar re/deveni presedinte de tara n-ar fi in stare decat de vorbe si vorbareli eventual scrise. Nu de fapte. Nu de actiune. Eeee, dar m-am cam intins la vorba. Si vorba ‘ceea: la noi vorba-i vorba.

      Apreciază

  4. Observator said

    Ceauşescu şi Antonescu. Se închide cercul? – 7 Septembrie 2012
    de DAN CRISTIAN TURTURICA

    Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră s-au întrebat vreodată ce l-a apucat pe Ceauşescu ca în momentul cel mai dificil al domniei sale despotice să înceapă să plătească, până la ultimul cent, datoriile pe care le avea la băncile străine. De ce a vrut cel mai iubit dintre români să-şi facă viaţa şi mai grea exact când scaunul său începuse să se clatine?

    Nu ştiu dacă liderii USL şi-au pus această întrebare până vara aceasta. Nu ştiu nici dacă ea le-a traversat mintea, măcar pentru o secundă, după ce l-au suspendat pentru a doua oară pe Traian Băsescu. Mai precis, atunci când unul dintre numeroşii reprezentanţi ai partenerilor europeni şi americani care le-au trecut pragul pentru a afla ce este în capul lor, exasperat de bla-bla-urile preţioase care i se serveau, i-a întrebat direct: „Cât credeţi că veţi rezista la putere din clipa în care nu o să mai aveţi bani să plătiţi salariile din sectorul public şi pensiile la timp? Cât va mai rămâne din procentele de susţinere electorală pe care le invocaţi acum, după şase luni de blocaj?”.

    Mulţi spun că această discuţie, cu absolut toate cărţile pe masă, plus un ultimatum formulat fără nici o urmă de diplomaţie, a reprezentat adevăratul punct de cotitură care a decis soarta puciului.

    Realitate sau legendă, cert este că, până să se ajungă aici, lui Antonescu i-ar fi prins bine curiozitatea de a afla ce s-a întâmplat în ultimii ani de domnie a lui Ceauşescu şi să fi citit un pic de istorie recentă, şi nu doar pe cea cu Mircea cel Bătrân şi Baiazid, pe care o preda el elevilor. L-ar fi scutit, poate, de o discuţie umilitoare şi de o înfrângere ruşinoasă.

    De la istorici adevăraţi ar fi aflat ceea ce apostolii protocronismului care se perindă prin studiourile Antenei 3 nu o să admită niciodată. Şi anume că predecesorul său, Nicolae Ceauşescu, nu a luat de bunăvoie decizia de a returna datoriile pe care România le avea la băncile străine.

    Nu a fost nici o urmă de eroism în decizia dictatorului. Nici măcar creierul lui bântuit de fantasme, care cu greu mai distingea adevărul de minciunile fabricate de aparatul de propagandă, nu s-a lăsat vreo secundă păcălit de viziunea posibilităţii ca o ţară în curs de dezvoltare (subdezvoltată, de fapt) să iasă victorioasă dintr-un război dus împotriva finanţatorilor săi.

    Lui Ceauşescu i s-a impus să-şi plătească datoriile, scumpe, cele mai multe pe termen scurt, iar el nu a avut încotro. Faptul că a ales să ambaleze această realitate crudă în poleiala propagandistică a unei cruciade împotriva Occidentului hrăpăreţ ţine de politică, şi nu de constrângerile economice. Şi a ales să o facă pentru că şi decizia foştilor săi prieteni din putreda lume capitalistă de a-l pune cu spatele la zid a fost tot una politică. Şi cât se poate de întemeiată.

    După izbucnirea, la începutul anilor ’80, a crizei din Polonia, cel mai îndatorat stat comunist, băncile occidentale au început să se teamă că nu îşi vor mai recupera niciodată banii. Atunci au început să pună presiune şi pe alte state comuniste pândite de riscul falimentului, printre care şi România, care ajunsese să datoreze peste 11 miliarde dolari.

    Spre deosebire însă de România, alte ţări comuniste au fost păsuite de creditorii lor. Cel mai bun exemplu: Ungaria, care avea o datorie dublă pe cap de locuitor faţă de noi. De ce au ales băncile să aplice un dublu standard? Pentru că aşa au ales guvernele ţărilor lor. Din motive politice, după cum spuneam mai sus.

    România a fost singura ţară comunistă membră a Fondului Monetar Internaţional, până în 1990. După cum amintea anul trecut Annely Ute Gabanyi, unul dintre cei mai buni cercetători ai politicii regimului comunist, într-un excelent interviu acordat Sabinei Fati, faptul că se alăturase FMI încă din 1972, înfruntând mânia URSS, nu i-a folosit deloc lui Ceauşescu.

    „Din studiile efectuate la vremea aceea (anii ’80 – n.m.) la Institutul de Cercetare al Europei Libere, studii care se pot consulta la arhiva Universităţii Central-Europene de la Budapesta, reiese clar că planul propus de către FMI pentru plata datoriilor României prevedea măsuri de austeritate atât de drastice încât a fost refuzat de conducerea de atunci a României, fiind înlocuit cu un program propriu care, deşi mai puţin sever decât cel preconizat de FMI, a fost responsabil pentru sărăcia şi lipsurile pe care le-au îndurat oamenii până în 1989”, susţine Gabanyi.

    Şi tot ea reaminteşte răspunsul dat de un oficial american ziaristei austro-americane Susanne Brandstätter, în filmul ei „Şah mat. Strategia unei revoluţii”: „Am vrut să forţăm România să facă reforme care, în cele din urmă, ar fi scos populaţia în stradă sau să plătească datoriile, fapt care, în cele din urmă, tot ar fi scos populaţia în stradă”.

    Presiunea economică a fost metoda prin care Occidentul a ales să sancţioneze abuzurile lui Ceauşescu împotriva propriilor cetăţeni şi să-i forţeze debarcarea. (Evident, însă, că a subestimat masiv capacitatea românilor de a îndura sărăcia şi umilinţa, astfel încât, dacă nu s-ar fi prăbuşit tot blocul comunist, poate că astăzi am fi spus în şoaptă bancuri cu Nicu Ceauşescu reales la al douăzecelea congres.)

    Perspectiva unei presiuni economice s-a dovedit şi în această vară instrumentul de ultimă instanţă la care au recurs cei ce văd un alt drum pentru România decât cel pe care şi-l imaginau conducătorii ei interimari. Şi la care nu ar fi trebuit să se mai apeleze vreodată, după experienţa Ceauşescu, dacă Antonescu, Voiculescu şi o anumită parte a elitei (cu sau fără ghilimele) româneşti ar fi înţeles câteva lucruri simple:

    Atât timp cât o ţară cheltuieşte mai mult decât produce, va fi la mâna celor ce îi finanţează existenţa. Ceea ce nu este sub nici o formă de dorit, însă, devine cu adevărat o tragedie doar dacă politicile pe care ţi se cere să le adopţi în schimbul banilor sunt împotriva interesului naţional.

    Comparaţi imperativele politicienilor cu un discurs antioccidental cu priorităţile întăririi statului de drept, ale liberalizării şi modernizării economiei, ale independenţei justiţiei, pe care le auzim cu regularitate de la oficiali occidentali, şi judecaţi singuri care sunt cele benefice. Cine are un comportament patriotic autentic? Cei care ne cer să-i condamnăm pe marii corupţi sau cei care organizează demonstraţii de protest pentru a-i apăra?

    Dacă batalionul de baroni penali, locali şi naţionali, care sunt nemulţumiţi că suntem la mâna unor „forţe străine”, vor să-şi capete independenţa ca să facă în această ţară tot ce le trece prin cap, trebuie ca mai întâi să demonstreze că sunt capabili să finanţeze ei existenţa României. Adică să-şi pună inteligenţa la bătaie şi să ajute această ţară să producă mai mult decât consumă. Sau măcar să-şi plătească taxele. Cu venituri mai mari la buget, nu am avea nevoie să ne împrumutăm atât de mult.

    Dacă vor reuşi această performanţă, printr-o minune – având în vedere că marea lor majoritate se pricep doar să fure şi nici măcar la asta foarte bine (ca dovadă cât de mulţi sunt terifiaţi că dacă nu există o barieră politică nimic nu îi mai poate scăpa de puşcărie) -, atunci s-ar putea să nu aibă o problemă să-i convingă pe români că la redistribuire profitul rezultat li se cuvine în întregime. Caz în care probabil că li se va da voie şi să facă legile după cum îi ţin pe ei mintea şi caracterul. Până atunci însă, ghinion, vor trebui să accepte limitele golăniei lor acolo unde le fixează cei ce îi ţin inclusiv pe ei pe bani.

    În drumul lor spre neatârnare penală, şmecheraşii de doi lei ai României, de tipul Dragnea şi Fenechiu, prima generaţie fără unghie lungă la degetul mic, mai trebuie să rezolve o problemă. Trebuie să scoată România din UE, NATO şi parteneriatul cu SUA, acolo unde nu ne-a băgat nimeni cu forţa şi unde inclusiv partidele lor s-au milogit să fim primiţi. Cât timp, legal, ne-am angajat să respectăm regulile clubului occidental, nu există soluţie nici măcar la nivel ipotetic pentru a schimba finanţatorul sau arbitrul ciorovăielilor noastre interne.

    Presupunând prin absurd că Rusiei sau Chinei i-ar arde să subvenţioneze cu câteva miliarde mofturile noii burghezii roşii româneşti de a-şi plimba Rolls Royce-urile pe uliţele Teleormanului sau Moldovei, ca să ajungem să semnăm un alt contract, cu Estul, trebuie mai întâi să ieşim din cel existent, cu Vestul.

    Dar până ce vor apuca să ia acele decizii care vor duce, inevitabil, la ieşirea de facto din parteneriatele actuale, dacă simt că oficialii de la Bruxelles îi tratează cu dispreţ, ar trebui să nu mai alerge cu limba scoasă după banii europeni. Îi enervează că Germania le vorbeşte ca unor şmenari de pe Podul Londrei? Atunci să nu mai bage mâna până la umăr în banii contribuabilului german. Să înceteze să mai umfle facturile la drumuri, canalizări şi apă potabilă dacă se simt jigniţi că sunt trataţi ca nişte mafioţi.

    Nu doar politicienii trebuie să evalueze dacă obligaţiile pe care ni le-am luat faţă de partenerii noştri, faţă de instituţiile financiare care ne finanţează deficitul sunt prea mari în comparaţie cu ceea ce primim în schimb, ci fiecare cetăţean.

    Iar cei ce cred că alianţele politice, economice şi militare în care am intrat nu reprezintă, de fapt, oportunităţi extraordinare de dezvoltare, pe care depinde doar de noi să le valorificăm la maximum, ci din contră, instrumente colonialiste, care ne înrobesc, care ne spoliază, care ne răpesc independenţa şi individualitatea, care ne transformă în sclavi ai marilor puteri, au o şansă extraordinară ca în curând să-şi vadă împlinită dorinţa de a reteza punţile care ne ţin legaţi de cei ce ne exploatează.

    Românii care sunt convinşi că tot răul ni se trage de la conspiraţia malefică în urma căruia Ceauşescu a fost alungat (execuţia este totuşi meritul altcuiva, ştiu domnii Iliescu şi Măgureanu), iar Traian Băsescu a fost reinstalat cu forţa, în ciuda voinţei majorităţii cetăţenilor, nu trebuie să rateze ocazia de a vota USL la parlamentare. Astfel, vor da şanse maxime posibilităţii ca România să se reîntoarcă în spaţiul gri, dar liniştit, stabil, alienat, în care ne-a lăsat Ceauşescu.

    P.S. Ironia sorţii? „Datoriile la firme occidentale (pe care le-a plătit România în anii ’80 – n.m.) au fost contractate începând din anii ’60, când România a început să pună în practică propria strategie de dezvoltare economică, care, printre altele, urmărea şi reducerea dependenţei de livrările de energie şi materii prime din Uniunea Sovietică”, mai spunea Annely Ute Gabanyi.

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Asta este inca si mai off topic. Ceea are darul de a-mi consolida iluzia ca as fi un neinteles. 🙂

      Apreciază

    • Radu Humor said

      Proverbul cu „fiecare pasăre pe limba ei piere ” în cazul lui Turturică trebuie modificată în sensul că își poate folosi limba aducând senzații din cele mai plăcute șezutului atât de grav avariat de șuturile primite de către idolul lui și a altor pupincuriști de profesie.
      Mare specialist în datul de limbi străine oricărei urme de obiectivitate sau respect al realității, Turturică își înmoaie limba tocmai în ultima parte a perioadei ceaușiste, catifelând-o cu adevăruri măsluite sau pe 1/2 spuse :
      „Lui Ceauşescu i s-a impus să-şi plătească datoriile, scumpe, cele mai multe pe termen scurt, iar el nu a avut încotro.”
      Nu i s-a impus nimic, deorece finanța mondială urmărește în special îndatorarea prin dobânzi criminale, ceea ce ceaușescu, un bun român nu a acceptat și a preferat să plătească urgent întreaga datorie, pentru a nu-și supune poporul unei crize și mai distrugătoare și insuportabile, care în loc să ne scape de datorii (așa cum a reușit el) ne-ar fi îndatorat din ce în ce mai mult !
      Cine citește cu atenție preluările păsăricii cu sâsâieli își poate face o idee despre lipsa de scrupule și câinoșenia unor barbari financiari de genul FMI, instrument oficial de subjugare și înrobire a țărilor care își fac de lucru cu el ( exemplul miraculos al dezvoltării Albaniei care a refuzat orice împrumut de la negustorii de popoare este mai mult decât elocvent).
      Băsescu în schimb pierzând prin deciziile sale abuzive orice sprijin intern, a ales să se mențină la putere scoțând țara la mezat :mrgreen:
      Acum că românii și-au dat seama cu cine au de a face, că sunt înconjurați doar de bestii în blană de oaie, ce pândesc momentul propice să le sfâșie țara vor înțelege până la urmă cine le vrea binele și cine exterminarea !
      Diabolizarea excesivă a Rusiei, o țară creștin-ortodoxă, care ne-a fost feroce dușman doar atunci când a fost condusă tot de iudeo-masonerie, ca în prezent UE și mai ales USA, se pare că a început să scârțâie, popoarele din Europa de est, dar mai ales cele creștine, înțelegând de unde vine adevăratul pericol 😉
      Pe care cozi de topor cumpărate în vrac, precum păsăroiul peltic, încearcă în zadar să-l ascundă !

      Apreciază

  5. Radu Humor said

    Despre asa-zia judecatoare cu fata de papusa Barbie matoala :

    Din ciclul : ” Papusa Barbie cu fata de matoala ” :

    “La primul curs s-a gândit să ne dea un test. A intrat în sală, ne-a spus cine este, ne-a anunţat că vom da un test şi a ieşit din sală. Pentru că trecuse ceva timp, după câteva zeci de minute, unul dintre colegi a mers în biroul domniei sale pentru a o întreba dacă şi când vom primi subiectele. Răspunsul a fost halucinant… Doamna profesor Motoc l-a privit confuză, a clipit de cîteva ori des şi a întrebat, uşor iritată: «A, nu v-am dat deja subiectele?!»” ne-a declarat unul dintre studenţi..

    http://www.ghimpele.ro/2012/09/241053/

    Apreciază

  6. Radu Humor said

    Europalamentarul român Minodora Cliveti a adresat miercuri o interpelare scrisă comisarului european Vivianne Reding, document prilejuit de dezbaterea din cadrul Parlamentului European privind situaţia politică din România, prin care solicită o motivaţie în legătură cu afirmaţiile demnitarului european privind o ‘presupusă’ lovitură de stat ori un puci în ţara noastră.

    ‘ Aţi afirmat ca în România a avut loc o lovitură de stat sau un puci. Lăsând de o parte caracterul absurd al unei situaţii în care un Parlament ales în mod democratic, într-o ţară membră UE, ar ajunge să comită un puci sau o lovitură de stat, de vreme ce el însuşi este cea mai democratică formă de existenţă a statului, mă adresez Dvs., în calitate de comisar care patronează justiţia europeană, întrebându-vă pe ce vă bazaţi în momentul când faceţi asemenea afirmaţii?’, scrie Minodora Cliveti.

    Precizând faptul că ‘orice afirmaţie trebuie probată’ europarlamentarul român îi cere comisarului Reding să prezinte public ce probe a verificat pentru a-şi fi creat ,, convingerea unei lovituri de stat’.

    ‘Cunoscând faptul că unul dintre principiile de bază ale justiţiei mondiale este ‘audiatur et altera pars’, adică ‘să fie ascultată şi cealalată parte’ ori de câte ori se pregăteşte emiterea unei decizii…de ce concluziile Dvs sunt identice cu ale unei singure părţi, adică cu cele ale preşedintelui României, Traian Băsescu?’, îl mai întreabă pe comisarul european Reding, sub forma unei declaraţii scrise, europarlamentarul roman Minodora Cliveti.

    Precizând apoi faptul că ‘adevărul este că în România 7,5 milioane de români au dat o lovitură nu statului, ci unui preşedinte antidemocratic’, Minodora Cliveti o întreabă pe Vivianne Reding dacă este ‘pregătită’ să-şi asume ‘creşterea sentimentelor antieuropene care se manifesta în România după ce românii au luat act de declaraţiile formulate’ de acesta privind evenimentele politice din ţara noastră.

    ‘Am apelat la acestă formă de adresare, stipulată în cadrul procedurii parlamentare, deoarece din lipsă de timp nu mi s-a dat cuvântul în plenul PE pentru a-i adresa întrebările în mod direct, privind-o direct în ochi pe Doamna Comisar Reding. Aş fi vrut să-i văd şi reacţia’ , a motivat pentru Agerpres demersul făcut europarlamentarul roman.

    În data de 9 august Minodora Cliveti a adresat o scrisoare şi preşedintelui Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, în care îi prezintă situaţia presupuselor presiuni la care ar fi supusă Curtea Constituţională în privinţa Referendumului, aşa cum a reclamat acesta.

    Explicând faptul că decizia Curţii Constituţionale de a cere Guvernului date clare referitoare la listele electorale şi de a amâna pronunţarea în acest scop este respectată de Guvern şi toate autorităţile româneşti, Minodora Cliveti preciza în demersul său că ‘toată lumea în interiorul şi exteriorul Romaniei trebuie să ştie adevărul’.

    Minodora Cliveti, fost prim-vicepreşedinte al grupului socialist din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi fost deputat PSD de Bacău, a preluat mandatul de europarlamentar la 18 mai 2012, înlocuind-o în funcţie pe social-democrata Rovana Plumb, numită ministru al mediului în guvernul Ponta. În cadrul instituţiei europene, Cliveti a fost aleasă membru titular în Comisia pentru muncă şi afaceri sociale şi supleant în Comisia pentru mediu, sănătate publică şi securitate alimentară. Ea este, de asemenea, membru titular în delegaţia pentru Comisia de cooperare a UE cu R. Moldova şi supleant în delegaţia pentru comisiile de cooperare UE cuArmenia, Azerbaidjan şiGeorgia. Minodora Cliveti mai face parte şi din delegaţia UE la Adunarea parlamentară Euronest. AGERPRES

    Apreciază

  7. d'Artagnan said

    Dl.Goe, eu vreau să fiu on topic…dar trebuie să mai rumeg articolul nițel…mă încurcă teribil 3,14 cu câinele bingo!

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Numai offtopia cronica poate cauza. In rest nu. La domnia voastra n-am observat asa ceva. Bine, nici n-as fi avut cand. In ceea ce priveste incurcatura transcndentala va inteleg. Ce? Credeti ca mie mi-e mai clar? Nici vorba. Doar ca sunt antrenat extrem sa supravietuiesc in medii confuze si/sau in prezenta simultana a unor detalii aflate in contradictii majore, chiar antagonice… asa ca… Cred insa ca si d-voastra sunteti la fel doar ca acum treceti printr-un moment de alintare pasagera.

      Apreciază

  8. INTJ said

    cica diamantele (in varianta natúr) se formeaza in timp, sub influenta presiunii mediului si nu la vedere … da’ viata ne invata ca asta nu impiedica pe multi sa eticheteze diverse aglomerari de carbon (cu sau fara h2o) ca diamante. iar daca asta nu-i destul, confuzia sporeste cand vine vorba de chestii ce nu contin carbon.

    Apreciază

    • arcaluigoe said

      Iata in sfarsit un mesaj care pare atât de „on topic”. Plin de sugestii de-puse in de-plina siguranta. Sau mai bine zis un mesaj plin de sugestie. De o singura sugestie. Auto-sugestie. Si. De irizari de iridiu (sic). Caci iridiul ar trebui sa irizeze, onomatopeic. Nu? A iriza sau a nu iriza. Aceasta-i INTerJectia. Infirm-atorul poate sa infirme sau nu. Depinde de-de-presiune. De-de-prindere si de de-deprimare, caci suntem fiinte de… primate. (Un alt paradox pe care-l voi analiza alta/data in alt context si in alt anturaj mai inalt: de-primarea la primatele primipare, numite asa datorata faptului ca sunt ultimele aparute in schema). Pentru moment sunt presat sa revin neconditionat la fenomenul im/posturii in cristalizarea conditionata. De presiune. Mare. Cred ca ahtierea exclusivista pentru carbonul cristatlizat tetraedic ◊, este nejustificata. Nu doar pentru ca prin vanzarea antracitului si hui-lei (de exemplu) se pot face bani buni (lei si alte valute sau aur) cu care se pot achizitiona diamante pentru doamne ci mai ales pentru ca, aceasta cantonare in conditiile zise normale mi se pare paguboasa. Cristalele de gheata pot fi, in anumite conditii stabile (de presiune, temparatura, iluminare si cioplire), mult mai… admirabile decat cele de carbon. Exista lumi in care banalul si volatilul hidrogen se comporta ca un metal extrem de dur cu proprietati fero-magnetice uluitoare. Fac pariu sau pun prin-soare pe o bere la gheata ca o bucatica din acest hidrogen cristalin are o duritate mai mare decat cea a diamantului ◊ si este cu mult mai sclipitor si mai scump. Ideea ar fi (daca ar fi) ca n-are a face prezenta sau absenta carbonului atunci cand vorbim despre eleganta in formele sale cristaline sau bio-logice, cele care „frizeaza” per/fictiunea. Orice material facut din materie (sau nu) este la fel de bun (daca sunt indeplinite „con-ditiile”) Se pot face la fel de bine castele de nisip din bube mucegaiuri si noroi. Pentru ca noi admiram forma iar nu continutul. Asta aclamam noi. De unde si abundenta forma-torilor de opinii si a formelor de propa/gare/ganda. Din aproape in aproape prin tahioni. Confuzia valorilor de-vine asadar din aceea ca confundam forma cu continutul si con-tinutul cu con-stiinta. De forma. Adica forma-L INTJ. Niciun „cica”. Chiar asa se si formeaza.

      Apreciază

      • INTJ said

        lol … am vorbit eu de continut? parca ziceam de (un anume tip de) etichete si de lipirea lor. unde si cu ce cuvinte am facut eu asocierea diamant=valoare? chiar as fi curios sa aflu …

        Apreciază

        • Dl.Goe said

          Pai vedeti? Câte (nu) se pot (sub)intelege sub protectia puterii de sugestie. De zis n-ati zis dar mi se pare ca ati sugerat, lasand sa se sub/inteleaga. Si acum procedati la fel. Sugerati ca asocierea diamant-valoare ar fi inadecvata dar la o adica m-ati intraba fara ezitare: „Dar unde am sustinut eu ca diamantul nu-ar avea valoare…absolut relativa?”

          Unde ati vorbit despre „continut”??? Eeee, pai cand ati promovat aluzia urmatoare: „confuzia sporeste cand vine vorba de chestii ce nu contin carbon”. As contra-ataca intreband: „Ce chestii?” – si – „Si ce contin daca nu contin? Carbon.” Ma abtin cu greu fara niciun efort. 🙂

          Apreciază

        • INTJ said

          ok, poate ca exprimarea mea e prea criptica …

          totusi, cine impiedica potentialul cititor ca dupa cuvantul „diamant” sa digere si „se formeaza in timp, sub influenta presiunii mediului si nu la vedere„? 3 elemente nu ajung pentru a explica o alegere? unde-i sugestia cand eu ofer acele 3 elemente (descriptive pentru acea eticheta)? ah, daca e, cum ziceti dvs., „auto-sugestie” … atunci e clar vina cititorului (neatent), vina pe care eu n-am de gand sa mi-o asum atata timp cat am enumerat clar 3 elemente descriptive pentru a identifica cat mai exact un subiect.

          am continuat apoi spunand „nu impiedica … sa eticheteze” … plecand de la premisa (eventual eronata) ca verbul e elementul definitoriu al unei propozitii. aici imi asum o posibila vina … deoarece poate, pentru altii, o „propozitie” gen „mar, termos, microcip.” poate chiar are sens.

          referitor la „chestii” … ce parere aveti de „idei”, „amintiri”, „sentimente” (daca e sa ma refer la etichete cu valoare) sau „durere”, „placere” (daca e cazul sa dau exemplu de etichete foarte subiective)?

          „a asculta pe cineva” versus „a asculta propriile ganduri” … si asta e ceva ce se invata … daca se doreste perceptia unui alt univers decat cel „din dotare”. iar „a asculta” (in cazul de fata) e perceptia unei exprimari … nu perceptia absentei ei (de ex. domnul Xiao He din Peking n-a comentat aici si ma indoiesc ca poate fi perceput in context).

          anyway, multumesc pentru lectie (omul cat traieste invata) … pe viitor voi incerca sa-mi aleg si mai bine cuvintele. 🙂

          Apreciază

        • Dl.Goe said

          @INTJ – Mi-a facut placere sa va ascult. Cred ca ati identificat corect problema noastra comuna: spinoasa problema a alegerii cuvintelor. Nu stiu de ce dar parca acuma ca d-voastra v-ati luat angajamente simt si eu presiunea obligatiei de a (ah) incerca sa fac alegeri mai potrivite. Va multumesc pentru rabdare.

          Apreciază

        • INTJ said

          @Dl.Goe – acu’ ca (d.p.m.d.v.) am picat cu brio testul de mai sus si avand in vedere eliminarea unei posibile interpretari eronate, revin cu un mea culpa mai substantial: „(concept) tsahaylu, pandora (si nu terra).”

          Apreciază

        • Dl.Goe said

          @INTJ – Incerc din rasputeri, dupa puteri, sa ma adresez unor cititor necunoscuti, pastrand in minte cu sfintenie aceasta idee a interlocutorului necunoscut, anonim si universal, caruia nu trebuie sa i se pretinda, in efortul såu de deslusire a mesajelor primite, cunoasterea apriorica a vreunei informatii cu caracter privat, subinteleasa eventual pe baza apartenentei la vreun grup anume sau fondata pe cunoasterea „personala” a emitentului mesajului („îl stiu eu bine pe asta, stiu eu ce vrea sa zica si de ce vrea sa zica„). Incerc sa ma exprim in asa fel incat sa fac nu doar inutila incercarea cititorului de a apela la astfel de scurtaturi „personale”, ci si de a-l descuraja sa apeleze la ele chiar si atunci cand le detine (legal 🙂 ), sa-l conving asadar ca acestea sunt nu doar inutile ci si periculos de daunatoare si perturbatoare, distorsionand, uneori catostofal, informatia continuta in mesaj (if any) si mai ales mesajul in sine care contine (trebuie sa contina) mai mult decat informatie (de ex. emotie). Bine, acuma, teoria ca teoria. Practica ne omoara. Cum-ne-cum constat ca toti celor carora ma adresez imi devin pana la urma cunoscuti, cu care-mi este mai la indemana sa comunic in dialectul arcagoian apeland abuziv la scurtaturi si jargoane.

          Tsahaylu? No thanks. I try just to improve the efficiency of using words not the efficiency of communication (even if sometime the words are used also for comunication). Lets make Tsahaylu (!!!) only person to person not character to character. Et in Argadia Goe. Non erat ille Pandora.

          Apreciază

  9. Radu Humor said

    Deoarece, recunosc, cam târziu, am dat peste postarea pe care Gabriela Savitsky ți-o adresează, și la care sincer n-ai cum să răspunzi, mă văd scutit de a te interpela și eu pe aceași temă.
    Pentru că și eu am ÎNCĂ despre tine aceași impresie 😉 :
    „Negreşit o să mă vindec.
    Îţi mărturisesc că mă tot întreb cum pot nişte oameni întregi la minte, ba chiar – unii dintre ei – cultivaţi, cu lecturi, cu uşurinţa exprimării şi logică să admire, să accepte şi să susţină un om de extracţie atât de joasă, cu o structură grobiană, viclean, poltron, fără nimic sfânt, cu un profund dispreţ pentru tot ce-i românesc. Sau, în fine, e românesc dar nu-i acceptă supremaţia şi geniul. N-am nimic, nici nu mă interesează deloc ca ins, ca individ. Facă ce-o vrea. Dar, într-o asemenea postură aflându-se, am nişte exigenţe. Revin la nedumnerirea mea de dinainte: o parte a elitelor pică pe spate de admiraţie pentru că el, în grobianismul lui, le completează structura interioară, sunt acea traistă cu nămol putrefact pe care ei o deţin dar n-au curaj s-o scoată în văzul lumii. Uite că el cu asta plusează, cu asta defilează! Cu mârlănia, cu şmecheria groasă, cu replici grosiere. Dar nici măcar asta nu-i important. Din păcate. E important ce se întâmplă indiferent de puterea voinţei noastre, peste capetele noastre. Şi nu mă refer la vot. Ştii tu prea bine la ce.”

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Desi ati pornit alunecarea din puncte distante, ca persoane, vai, atât de diferite, aflate (pe cerc) la mare departare unul de altul, totusi in procesul deraparii abisale, in imaginar, ati convers, aparent paradoxal, spre acelasi pol sud, d-voastra, Radu Humor si d-ei, Gabriela Savitsky. Precum multi altii atinsi de acelasi sindrom stra-vechi. Ca firele de nisip ce se intalnesc, constranse, pret de un bob zabava, in gâtul clepsidrei, nestiind daca perspeciva lor (comuna, prin contaminare) asupra lucrurilor este de sus sau de jos. Ca o incununare a delirului, aceasta coincidenta a convergentei vi se pare argumentul suprem (si induiosator) al adevarului. Ei, dar ce e val ca valul trece. Daca va supravietui caderii in gol, firul de praf Gabriela, se va regasi din nou distant(a) si va uita (prin staruinta) ca odata, precipitandu-se (gravitational), a fost brat la brat si tete-a-tete cu (unul ca) Radu Humor, amusinand impreuna, polenizandu-se, crini volubili. Cat priveste mesajul in care d-na Savitsky isi recapituleaza retoric, spre consolidare, viziunile imaginare asupra lumii reale, puteti fi linistit: i-am raspuns. Chit ca mesajul nu-mi era in niciun caz adresat (Dl.Goe nefiind Savitsky).

      P.S. Va rog sa luati in considerare limitele in care opereaza orice „metafora”. In cazul domniei voastre, gâtuitura inelara in care v-ati blocat momentan nu este realmente gâtul unei clepsidre. Nici macar nu e gât, ci viceversa. Prin urmare nu va faceti iluzii. Parcursul domniei voastre (personificand istoria care se screme) este ireversibil (one way), ca doar nu s-o intoarce lumea cu curul in sus doar pentru a justifica derapajele unora si/sau altora, oricat de coincidente ar fi acestea, intre ele, la un moment dat.

      P.P.S. Ceea ce ar trebui intr-adevar s-o mire la maximum pe d-na Savitsky este faptul ca lui Radu Humor i se intretine arderea chiar (si) aici, pe Arca lui Goe. Bine ca nu se mira caci mi-ar fi extrem de greu sa-i explic pe inteles. Desi, in fond, nu-i mare brânza.

      Apreciază

  10. d'Artagnan said

    „o parte a elitelor pică pe spate de admiraţie pentru că el, în grobianismul lui, le completează structura interioară, sunt acea traistă cu nămol putrefact pe care ei o deţin dar n-au curaj s-o scoată în văzul lumii.”

    Dar doamna-n cauză nu a priceput nimic!! În primul rând că nu pic pe spate, în al doilea rând prefer să stau o perioadă în budă cu batista la nas, eventual scoţând în şuturi pe vreun împuţit care se bagă peste mine, decât într-un ospiciu plin de nebuni periculoşi lăsaţi liber şi cu măciuci în mână.
    Nu înţeleg de ce se ia de mine, dacă nu-mi place USLul nu înseamnă că-l admir pe Băsescu.
    P.S. Îmi aduc aminte că pe Adrian Năstase, atunci când a fost arestat, îl asemăna cu un fel de Cristos al românilor. Cam exagerat pentru gustul meu…mă rog, de gustibus…

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      USL-ul este moral. Daca nu va place USL-ul nu va place moralitatea. Prin urmare inseamna ca sunteti imoral. Fiind imoral spargeti casele altora seduacându-le sotiile, subrezindu-le sau chiar dezintegrându-le familile. Familia este patria cea mica, precum patria este familia cea mare. Deci nu sunteti patriot. Sunteti tradator. Dar cum sa tradezi pe degeaba o tara frumoasa? N-ai cum. Rezulta pe cale de consecinta ca aveti un cusur: sunteti ori vândut ori prost. Si n-aveti ambitz. Q.E.D. Ati inteles cum devine logica? Asa devine.

      Cum de devine asa de en-gross, ei asta ar putea fi intr-adevar un mare mister daca n-ar exista la mijloc salamul de soia si penuria de fosfor in epoca de aur. Chestie de chimie organica. De… daca n-am avut chimistii potriviti acum avem invers. Intr-o zi mi-ar placea sa vorbim despre admiratia relativa. Din pacate nu stiu in ce zi. Ce-ti e si cu zilele astea. Va dati seama cum s-ar face politica pe o planeta fara zile? De exmplu pe Mercur, unde soarele nu rasare si nu apune. Sta acolo, ca boul, pe cer, fix, incremenit etern, in aceeasi pozitie.

      Apreciază

    • Radu Humor said

      Dartagnian
      Văd că ai adus aici chestia cu buda, pe care alții o folosesc în cu totul alt scop !
      De exemplu, pentru a explica diferența între cei căsătoriți și cei ne…
      În care primii de abia așteaptă să iasă ( mirosul fiind principala cauză :mrgreen: ), iar ultimii nerăbdători să intre 😉 …
      Găz2ul Goe pare a fii printre puținii nederanjați încă de mirosul insuportabil al budei în care a intrat și preferă, din motive lesne de înțeles, să dea de zor cu spray blogeristic, așteptând cu stoicism să fi scos de acolo și băgat/propulsat în altă parte 😉
      Până la urmă, undeva tot va fi băgat 🙄
      Că de propulsat e mai greu, mai ales de când au fost ejectați doi dintre penibilii lui susținători, vestiții pui de cominterniști Volodea Tismăneanu și HoRică Patapievici 😉

      Apreciază

      • Dl.Goe said

        Stimate d-le Radu H. intrucat aici, in instanta in care ne aflam. martorii chiar nu conteaza (nici macar la impresia artistica), debordantza cu care fabulati despre lucruri banuite vag, dar despre in care, in fond, habar nu aveti, si la care eu, ca d.Goe, am acces total, va pune, punctual, intr-o pozitie te inferioritate. Neta. Imi furnizati astfel informatii extrem de precise despre natura si amploarea delirului care va stapaneste. Mai informati practic ca nu aveti complexe in a fabula cu convingere, indiferent de tema dis-cursurilor cu care va tot bagati in seama pe unde apucati, avand iluzia ca in fapt v-ati afla in dialoguri care, prin simpla lor existenta v-ar valida (cumva) discursul. Stimabile nu veti putea parcurge niciodata lungul drum de la discurs la dialog, indiferent cate replici vi se vor da (atunci cand sunteti luat ca pretext de vorba) si indiferent cate pareri vi se vor face pe baza pitrocirii unor ipoteze rasarite, ca mucegaiul, din prejudecatile co(s)mice ce va populeaza sarmana fiinta. N-aveti cum. Dar poate ca v-ati resemnat deja in privinta asta multumindu-va cu ideea de a fi factor perturbator, zgomot de fond, stres. Palida si mai ales falsa consolare, in special in contextul ingrat pe care l-am mentionat mai sus: excesul de zel cu care va auto-expuneti fiecarui pseudo-interlocutor cu care incercati marea cu degetul. Prin urmare ar trebui sa stiti ca, pe baza auto-denuntului d-voastra, stiu nu numai ca, in genere, bateti câmpii dar si ca pot masura cu precizie intensitatea cu care-i bateti. Recomadarea mea ar fi sa fiti mai retinut cu ipotezele atunci cand aveti banuiala ca in anumite privinte interlocutorul dispune de mult mai multa informatie. Nu mai fiti si d-voastra asa de fudul. De.

        Apreciază

  11. dArtagnan said

    N-am venit aici cu mâna goală, adică …degeaba! Sunt în misiune.

    http://decablogulmuschetarilor.wordpress.com/2012/09/14/despre-comunicare/

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      V-as comunica ca nu putem comunica, daca as avea cum. Neavand cum insa, tot ce va pot spune este ca articolul propus, pe care l-am citit integral, este dragut, onest, amuzant (asta e de baza) si intr-un bun acord cu realitatea tv. Partea utila a incomunicabilitatii cotangenta cu articolul d-voastra rezida in aceea ca Ponta si Crin nu au acces la el pe niciunul dintre palierele care compun teoretic iluzoria stare de comunicare: ei nu-l citesc, iar daca l-ar citi nu l-ar intelege. Daca prin absurd l-ar intelege nu l-ar accepta, iar daca prin si mai absurd l-ar accepta nu ar avea cum sa actioneze in acord cu tâlcurile lui. Ceea ce (nu-i asa?) pana la urma este foarte bine. Un bine nu in sens biblic ci in sensul utilitatii. Contribuind astfel la evacuarea acestor doua reziduuri politice se va atesta prin urmare ca incomunicabilitatea e si ea buna la ceva.

      P.S. Am citit si comentariile. Foarte amuzante si ele. Scrise din suflet. Fara nicio intentie de comunicare. Majoritatea fiind scrise in germana.

      Apreciază

  12. Radu Humor said

    Cam ce crezi tu că ar înțelege Antonescu, dar mai ales Ponta, din cele de mai jos ( de atât nu cred că se poate 😉 ), că tu știu că n-ai înțeles nimic din ceea ce trebuia :
    “Din păcate pentru Traian Băsescu, retorica agresivă pe care o folosește la adresa adversarilor politici se răzbună. În iulie, după vizita lui Victor Ponta la Bruxellles, pentru lista de întrebări cu 11 puncte, președintele susținea că sunt obligatorii declarațiile la final. ”Este un semnal înfiorător pentru România că nici preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi nici preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, nu au ieşit într-o conferinţă de presă comună alături de premierul Victor Ponta”, spunea, în 12 iulie la TVR, Traian Băsescu, suspendat la acea vreme. “Dacă mă veţi vedea vreodată că merg la Bruxelles, dacă voi mai avea ocazia ca preşedinte, pentru întâlniri cu preşedintele Consiliului European şi cu preşedintele Comisiei Europene, şi veţi constata că nu a fost apoi o declaraţie comună, va trebui să înţelegeţi că s-a întâmplat ceva rău”, explica Băsescu, în iulie, la postul public de televiziune.

    Întâlnirea cu Barroso din 14 septembrie nu a fost urmată de declarații publice.”
    (Comentariu DCNews)

    Apreciază

  13. Gheorghe de la MFA said

    cred ca ai vrut si tu sa spargi ghiata cu ciinele dingo , la debuturi literare si uite ce ti-a iesit :

    Apreciază

  14. […] Dupa cum incepusem sa spun fara sa mai fi incheiat de spus…  – “Imi era cat se poate de clar ca primul nivel de eroare al justitiei umane este […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: