(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for octombrie 2012

Contra Dictii

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 31, 2012

Asaltul urangutanilor

Autor:  Vladimir Tismăneanu

Actualitatea „Rinocerilor” lui Ionesco este arzătoare. Mă întreabă mulţi prieteni cum văd viitorul României în anul 2013 şi după aceea. Recunosc că îmi vine extrem de greu să fiu optimist.

.
Campionul naţional al turpitudinii, El Crin, se declară monarhist, fără ca acest lucru să-l împiedice să viseze să candideze pentru postul de Preşedinte al României. Regele Mihai îl decorează pe corifeul jurnalismului de gang, cupidul Cornel Nistorescu (alături de personalităţi admirabile, între care Ana Blandiana). Dispar noimele. Libertatea este privită ca un obiect negociabil. Statul de drept este ţinta permanentă a atacurilor de tip mafiot. Anticomunismul este uitat, ignorat, persiflat. Trăim timpuri buimace şi buimăcitoare, întradevăr.
.

Mojicia cea mai crasă, nesimţirea cinică poluează spaţiul public până la a-l face irespirabil. Vadimita, o maladie diagnosticată impecabil de Monica Lovinescu, face ravagii. Chiar şi la „etajele superioare”, în lumea intelighenţiei, au loc metamorfoze, unele previzibile, altele menite să te descumpănească. Paul Cernat, un critic literar serios, autorul bine informat al unor studii interesante despre comunismul românesc (volumele scrise împreună cu Ion Manolescu, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir), echivalează actualul linşaj al lui Mircea Cărtărescu, o oroare pe care orice intelectual care se respectă ar trebui să o condamne fără urmă de ambiguitate, fără tot felul de răsuciri sofiste, cu un imaginar dans ce-ar fi avut loc pe mormântul bardului comunismului dinastic, Adrian Păunescu.

Nu, ceea ce s-a petrecut atunci a fost o ripostă justificată dată bocetului naţional regizat de cei care conduc azi România. Era o reacţie firească la ceva obscen. Nimeni nu a jubilat la moartea lui Păunescu. Dar au fost mulţi cei care au socotit funeraliile naţionale drept o palmă pentru memoria victimelor comunismului.

Au fost mulţi cei care au protestat împotriva hagiografiilor datorate lui Năstase, Ponta şi alţii ca ei. Ceea ce se petrece acum în raport cu Mircea Cărtărescu, cu H.-R. Patapievici şi cu alţi intelectuali demonizaţi de „Antene”, este obscen. Se invocă formula „la război ca la război”. Perfect adevărat, Mircea Cărtărescu nu a menţinut o superbă distanţă, nu s-a plasat în sublima zona a neutralităţii detaşate atunci când statul de drept a ajuns să fie călcat în picioare. Dar pentru această atitudine ar merita preţuit, nu lapidat.

Confuzie, debusolare, demoralizare: acestea ar fi cele trei cuvinte care captează starea de spirit din România acestui sfârşit de an convulsiv şi nevrozant. Eu cred că a sosit din plin timpul revenirii la normalitate. Iar în Europa de azi normalitate înseamnă stat de drept, respect pentru proceduri şi instituţii, cultivarea adevărului, nu a minciunii; a toleranţei, nu a delirului xenofob; a transparenţei, nu a corupţiei cleptocratice.

Lovitura de stat a eşuat, dar cei care au pus-o la cale nu contenesc să conspire împotriva statului de drept.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , | 2 Comments »

Sic transit diem, venit nox

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 30, 2012

” If we don’t believe in freedom of expression for people we despise,

we don’t believe in it at all – Noam Chomsky

Some Elementary Comments on The Rights of Freedom of Expression

BONUS

Posted in Arcaluigoeologie | 18 Comments »

Amici

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 29, 2012

Amici

De I.L. dArtagnan

http://www.dorintudoran.com/2012/10/15/campaniile-si-ferocitatea-ridicolului/

Domnul Mircea şade la o masă în berărie şi aşteaptă să-i pice vreun amic. Nu aşteaptă mult deoarece dl Mircea are mulţi amici. Buni. Iată că apare dl Dorin, unul dintre cei mai buni amici ai săi. Pare niţel obosit, iritat.

Dorin.: Bonsoar, Mircea!

Mircea: Bonsoar, Dorin!…Iei o bere?

Dorin: Iau.

Mircea: Băiete, două mari! ( Către Dorin) Da’ ce ai? Te văz cam…

Dorin: Sunt cam obosit…am stat aseară târziu pe blogul meu, am răspuns la comentarii…am vorbit de tine…

Mircea : De mine?! Ce?!

Dorin: Ei, mai nimic…fleacuri! Nu ştii cum sunt forumişţii, comentatorii?

Mircea: Adică…cum sunt?! Mă vorbeau de rău? Mă înjură?

Dorin: Uite, vezi, acesta e cusurul tău- exagerezi!

M.: N-ai spus tu?

D.: Ce-am spus eu? nu ţi-am spus nimica… Ţi-am spus că aşa sunt oamenii…Tu vrei numaidecât să te laude toată lumea, şi să nu-ndrăznească nimeni să-ţi facă o critică, fie cât de mică. Vezi, ăsta e cusurul tău – prea te crezi.

M.: Ba nu mă crez deloc, să mă ierţi; da mă mir că nu găsiţi alt subiect de conversaţie decât pe mine…

D.: Daca a venit vorba… Mai la urmă, nu te-a vorbit nimeni de rău pe faţă… fireşte că n-ar fi îndrăznit: ştie ce buni prieteni suntem… Da‘ ştii, aşa ciupeli.

M.: Cam ce?

D.: Cârcotaşi… Mai ales unul dintre el nu te poate suferi, şi ţi-e amic.

M.: Cine-i ăla?

D.: Ei! asta e!… Ce-ţi pasă?

M.: Aş vrea să-l ştiu.

D.: Nu se poate.

M.: Parolă de onoare că nu-i cer nici o socoteală; n-am să-l fac niciodată să-nţeleagă că am aflat ce-a spus…

D.: Mai întâi, nici nu ştii ce a spus…

M.: Ce-a spus?…

D.: Uite, ăsta e cusurul tău – eşti curios.

M.: Bine, frate, fireşte că sunt curios să aflu ce se spune pe socoteala mea, mai ales de amici, ca să ştiu cui să mă încrez, cum să mă apăr.

D: Zicea că te-ai ofticat tare cu premiul Nobel. Zicea că te lauzi că te citeşte Băsescu şi Udrea şi din cauza asta te crezi mai important decât Mo Yang ăla.

M.: Am zis eu aşa ceva?! Când am zis?

D.:Mai zicea că eşti mincinos. Că te prefaci că nu ştii cine-i SIE dar îl susţii pe Ungureanu.

M.:Formidabil! Şi ce mai zicea individu‘ ?

D.: Nu te poate suferi… Nu ştiu cum venise vorba de valoare în literatură, şi zic eu: „Uite, Mircea e un scriitor deosebit”… că ştii că eu te-am considerat întotdeauna un adevărat talent, nu că mi-eşti amic, fiindcă mai la urmă, dă-mi dai voie şă-ţi spun, n-am nici un interes să-ţi fac curte… Acu‘ , ce să mai vorbim?… te cunosc şi mă cunoşti, slavă Domnului! toate defectele le pot avea; dar trebuie să mărturisiţi toţi că am şi eu o calitate – sinceritatea; şi-ţi spun sincer că mi-ar părea foarte rău să vie tocmai amici şi să zică, mă-nţelegi…

M.: Dar de ce ar zice amicul meu că n-am talent?

D.: Apoi tocmai la asta vream s-ajung; dar dacă mă întrerupi mereu! Uite, vezi! ăsta e cusurul tău – întrerupi!

M.: Ei! după ce mă judecă dumnealui pe mine că n-am talent?

D.: Zice că eşti cunoscut doar pentru că-l pupi în fund pe Băsescu!

M. Nu-i adevărat!

D.: Zice că ICRul a băgat o groază de bani în tine la ordinul lui Băsescu!

M.: Păi editurile străine aleg cărţile! Ce-au ele cu Băsescu?!

D.: Zice că premiile le-ai luat după ce te-ai pus bine cu pedelişii!

M.: Păi literatura mea n-are nicio legătură cu opiniile mele politice şi, oricum, premiile au fost primite înainte să fac eu comentarii politice!!

D.: Zicea că, la urma urmei, valoarea în literatură e relativă, nu ai nici un etalon să spui despre cineva dacă e talentat sau nu. Deci şi tu…

M.: Da?…mă rog, cine-i amicul acesta de care vorbeşti?

D.: Uite, acesta-i cusurul tău, eşti indiscret! Înţelege româneşte că nu ţi-l spui. Eu am toate defectele câte pofteşti; da trebuie să mărturisiţi toţi că am şi eu o calitate – eu sunt discret… Dacă sunt eu prost… şi-ţi spun… da‘ iacă tac… şi aldată să-mi dai cu tifla dacă ţi-oi mai spune ceva… (Către chelner:) Băiete, încă două mici…

M.: Şi… numa‘ atâta a zis amicul de mine?

D.: Zice că eşti orbit de atâta adulaţie faţă de Băsescu şi din cauza asta calci în străchini!

M.: Eu? Adulator al lui Băsescu? Şi ce mai zicea?

D.: Nu-ţi mai spui, că te superi… Că asta trebuie să mărturiseşti şi tu că e cusurul tău – te superi.

M.: Pe onoarea mea, nu mă supăr…

D.: Zicea de nevastă-ta… că…

M.: Că ce?

D.: Că… În fine, prostii! ce să-ţi mai spui?… Da! dar i-am tăiat nasul. Nu-ţi permit, zic, să te atingi, mă-nţelegi, de onoarea femeii amicului meu!

M.: Cum! pe onoarea nevestii mele?

D.: Zicea că nevastă-ta scrie versuri pornografice…

M.: Dar versurile alea nu sunt scrise de nevastă-mea, se poate demonstra foarte uşor! Ascultă-mă, Dorine! să ştii că mă supăr serios!… Trebuie numaidecât să-mi spui…

D.: Dacă nu vreau.

M.: Trebuie să vrei! auzi! fiindcă-ţi trag palme, mă-nţelegi!

D.: Ei, uite, vezi? ăsta e cusurul tău – eşti violent.

M.: Îţi trag palme, mă-nţelegi!

D.: Ia poftim!… Ei! apoi nu mă lua aşa repede, că… Auzi dumneata! Dar nu strici tu; eu stric… Viu şi-ţi dau de ştire să te păzeşti de amici, să nu te-ncrezi în oricine ca un zevzec, şi-ţi atrag atenţia asupra ce spune lumea despre talentul tău, orbirea şi ferocitatea ta în susţinerea opiniilor politice, şi tu, în loc să-mi mulţumeşti, te răţoieşti la mine… O să mă faci să te evit altă dată…

M.: Care va să zică, nu vrei să-mi spui?

D.: Nu.

M.: Mersi.

Nervos, Mircea se duce la tejghea să-şi plătească consumaţia. Un muşteriu nou-venit, anume Comentatorul, se apropie de masa celor doi amici şi salută cu voce răsunătoare:

C.: Bonsoar, Dorine!

D.: Bonsoar, Comentatorule!

C.:Felicitări, domule, straşnic articol ai mai scris despre dl Mircea! Să ştii că ai dreptate, prea se crede buricul pământului…şi prea-l pupă-n dos pe Băsescu, poate poate îi dă un os de ros…cineva trebuia să-i spună adevărul…

Tocmai atunci Mircea se întoarce la masă şi aude conversaţia…

M.: Acu‘ ştiu cine-i amicul!…

Reacţia lui Mircea să şi-o închipuie fiecare cum doreşte.

P.S.Pentru respectarea adevărului, trebuie spus că bârfa privitoare la nevastă nu aparţine amicului, dar ea este extrem de vehiculată de către persoane binevoitoare, extrem de pudice, ce luptă permanent pentru un spaţiu public curat.

Aş mai putea face observaţia că mare adevăr este în vorba „fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă apăr şi singur!”!

* * *

Schita de mai sus este rezultatul unui moment de inspiratiune al d-lui D’Artagnan (un conte care conteaza), co-autor al blogului Decablogul Muschetarilor.

Posted in Poetul GreFo | Etichetat: , , , | 6 Comments »

Inainte vreme

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 26, 2012

 

Marti, 12 Noiembrie 2002

“New York Times” ne-a pus diagnosticul

Imaginea unei Europe tot mai independente si mai critice fata de Statele Unite dispare de indata ce pui piciorul in Romania, afirma analistul american Robert Kaplan, in cadrul unui amplu comentariu aparut ieri in paginile cotidianului “New York Times”. Protejata de decenii de programe sociale, Europa occidentala favorizeaza o politica externa lipsita de riscuri, in care compromisul pune in umbra principiile. Romania insa, marcata de povara deceniilor de trecut stalinist, apreciaza pozitia ferma  a Statelor Unite pe scena internationala.

Atitudinea pro-americana a Romaniei si a tarilor asemanatoare ei, desi oportunista, ar putea duce la schimbarea relatiilor dintre Statele Unite si Europa, si chiar la aparitia unei noi Europe. Cu o populatie de 22,5 de milioane de locuitori, Romania este cea mai mare dintre tarile care vor fi invitate sa adere la NATO, la summit-ul de saptamina viitoare de la Praga, si cea de-a doua ca marime care va adera la Uniunea Europeana (UE) pina in 2010.

Bucurestiul se bucura dupa Bush

Asadar, in vreme ce vest-europenii s-au luptat pentru o rezolutie de compromis in privinta Irakului si au primit cu indiferenta recenta victorie a republicanilor lui Bush in alegerile partiale, membrii elitei de la Bucuresti au aprobat entuziast politicile Casei Albe. “Neoficial, a fost un sentiment de triumf tinut sub tacere” in ceea ce priveste alegerile din SUA, dupa cum a explicat Sergiu Celac, fost ministru de externe al Romaniei. “Sintem bucurosi pentru ca si Bush este bucuros”.
Sondajele de opinie efectuate in Romania au atestat o rata de aprobare a actiunilor americane de 80 de procente sau chiar peste aceasta cifra.


America mea

EVZ – OPINII: Mircea Cartarescu – Mai 04, 2004

Acum doi ani am fost invitat la un festival de poezie in Luxemburg.

Acolo am locuit in tot soiul de castelute si orangerii si-am fost indopati pana la refuz cu somon, caviar si creveti. Totul era excesiv de opulent, respira acea prosperitate de film glamoros care pana la urma devine indecenta. Am fost cu atat mai mirat cand, la sedinta de deschidere a festivalului, directorul manifestarii a tinut un discurs in termeni pe care-i stiam cat se poate de bine. Am aflat din nou ceea ce mi se spusese si in tara de-atatea ori: cat de putred e capitalismul, ce rau e in societatile consumiste, cum se alieneaza omul in lumea occidentala. Am mai aflat ca fortele revolutionare salasluiesc azi mai ales in lumea a treia, si mai cu seama in tarile arabe. Mai presus de orice, am aflat ce imperiu criminal e America si mi s-a fluturat prin fata si o scrisoare de protest, in numele poeziei si al libertatii umane, impotriva interventiilor americane in Afganistan si Irak, pe care ni s-a cerut s-o semnam in corpore. S-au citit apoi poezii. Mai toate cu acelasi profil. Invitatii erau mai cu seama din randul „fortelor revolutionare“. Dar pana la urma tot America s-a dovedit cea mai tare din parcare: o poeta new-yorkeza i-a uimit (cred) pana si pe magrebieni urland literalmente un poem in care America era mereu numita „rogue state“ (stat talharesc). Apoi s-a luat pauza si ni s-au adus din nou frumoase tarte cu caviar…

Prima mea calatorie dupa revolutie a fost in Statele Unite. Timp de trei luni am strabatut tinutul dintre cele doua oceane, am vazut buna parte din marile orase, am vizitat cateva campusuri universitare, am fost prin muzee, biblioteci si librarii. Am incercat sa fac abstractie de marele mit american cu care noi toti am trait sub comunism atatea zeci de ani. Am vrut sa vad totul cu ochii mei si sa judec cu mintea mea. Am intalnit o lume extraordinar de diversa, imposibil de redus la cateva clisee pozitive sau negative. Dar atunci mi s-a parut, fara nici o-ndoiala, una dintre cele mai bune si mai frumoase lumi construite vreodata de om. Nu am intalnit acolo acel „comunism la varf“ despre care a vorbit cineva, nici puerilismul, nici „lipsa de radacini“, nici incultura, nici macar obezitatea pe care-ar produce-o hrana de la fast-foods. M-am intors din Statele Unite incantat si fericit, mai mult, mandru ca oamenii au putut cladi o asemenea societate.

La-ntoarcerea din tara insa, doi distinsi intelectuali romani s-au straduit, o noapte-ntreaga, sa ma convinga ca n-am vazut bine, ca am umblat peste tot in America avand ochii larg inchisi. Atunci am fost teribil de socat auzind ca pamantul pelerinilor si-al parintilor fondatori e, de fapt, „cea mai nedemocratica tara din lume“. Cum? Mai nedemocratica decat Cuba? Decat Coreea de Nord? Da, chiar asa. Si, pe masura ce whisky-ul isi cobora nivelul in sticla, America se zugravea tot mai monstruoasa. O dominatie a banului, a fortei militare brutale… Rasista, sexista… Distrugatoare a adevaratei culturi… Am facut in acea noapte greseala sa ma angajez in discutie. Inca nu stiam ca nu poti discuta cu oameni care deja cunosc adevarul absolut. M-am simtit adanc ranit in credintele mele si mai ales descumpanit: daca era chiar asa? Daca seductia superficiala si perfida a Americii (un fel de „Matrix“ sau de opiu pentru popor) imi anesteziase simtul critic? Mi-am revazut infrigurat lecturile si amintirile. Am recitit revistele cu dezbaterile din lumea americana… In ciuda avertismentelor vigilente ale celor doi, dragostea mea pentru aceasta lume – deloc ideala, asa cum s-ar fi vrut comunismul, dar in care eu am trait cateva luni experienta unei adevarate bucurii – a supravietuit. Si supravietuieste mai departe.

De-atunci, am suportat mai usor socurile succesive, tot mai intetite. Sa fii azi antiamerican e foarte „trendy“, chiar si-n Statele Unite. Eram la Berlin cand au cazut turnurile gemene. A doua zi, mii de oameni au iesit in strada nu in semn de protest impotriva terorismului international, ci contra militarismului american. O carte ca „Macdonaldizarea societatii“ „demonstreaza“ foarte serios ca restaurantele McDonalds, simbolurile Americii, sunt urmasele directe ale sistemului de incinerare a cadavrelor de la Auschwitz. Mi-am pastrat la urma exemplul cel mai simpatic. Un tanar antiglobalist protesta intr-o scrisoare, in „Dilema“, impotriva consumismului din lumea noastra alienata si povestea ca un prieten elvetian venit in Romania cumparase de-aici un sapun „Primavara“. Dar de ce, il intrebase junele, caci doar ai la tine acasa sute de feluri de sapunuri produse de marile firme. „Pentru ca miroase altfel!“, ii raspunsese elvetianul. Intr-adevar, mizeria miroase altfel, poate chiar fascinant pentru cel trait intr-o plicticoasa prosperitate.

Nu sunt analist politic, sunt un simplu muritor. In judecatile mele ma ghidez dupa ceea ce vad cu ochii mei. Incerc sa filtrez informatiile care vin catre mine si sa nu ma las manipulat sau sedus. Este, fireste, extrem de greu. Poate ca vreodata mi se vor deschide ochii si voi fi de acord cu poeta americana care vede-n tara ei un stat talharesc. Deocamdata insa, nici macar politica lui George Bush n-a reusit sa altereze splendoarea tomnatica a Americii mele, amintirile mele din Iowa City si San Francisco si New Orleans, alergarea mea de Forrest Gump prin peisaje ce nu erau de pe lumea aceasta.

Posted in Adrian Nastase, Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 65 Comments »

Ban, bani – substantiv comun

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 24, 2012

In scoala se studiaza sau se exerseaza desenul, muzica, sportul, lucrul manual, cunostinte despre natura, religie, botanica, geografie, istorie antica, zoologie, anatomie si multe alte materii de „cultura generala”. Ba in unele scoli se face chiar si educatie sexuala. Cu toata ca asimilarea acestor „materii” se intampla doar partial pentru ca apoi, in viatå (viata de toate zilele), sa fie uitate aproape cu totul de catre majoritatea fostilor elevi, totusi predarea lor isi are rosturile sale adânci, pe care nu credem ca e cazul sa le punem in discutie. Ceea ce ni se pare nitel bizar este faptul ca alte materii de cultura generala sunt omise in mod constant din programele scolare. Probabil ca introducerea in scoli a unor ore de „Cunostinte Financiare” ar avea cel putin atata logica pe cat are existenta in programele scolare a „materiilor” enumerate mai sus. Banii misca lumea dar cultura generala a omului obisnuit contine prea putin informatii despre universul banilor, adica a celui mai important instrument cu care lumea este guvernata in ansamblu si in detaliu. Credem ca filme precum cel propus incontinuare pot evidentia aceasta carenta de educatie si chiar ar putea contribui nitzel la corijarea ei (desigur ca pentru prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe importanta filmului nu este atat de natura didactica cat de natura divertismentului):

Posted in Arcaluigoeologie | 9 Comments »

Gigi duru (?)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 22, 2012

Nu, nu este vorba despre George B. din sub-urbea P. Nici vorba. Este vorba despre un alt mare dur care nu simte dureri, nici macar chinurile deselor nasteri intelectuale (fiind un creator caruia mintea-i fata de-a pururi, la blog) si care nu vede niciun ochi de pe lume. Plângand. Normal. Caci nici astazi nu i-a mai trecut efectul anesteziei administartå cand a fost operat de sora Camelia pentru extirpare. Si nici din carantina n-a mai iesit de atunci desi intre timp au trecut de 40 de ori cate 40 de zile si mai bine. Aceasta fiind starea, acesta fiind omul iata ce (si cum) a inteles auto-exilatul Tudoran din påtaniile scriitorului Mircea Cartarescu:

In opinia d-lui Dorin Tudoran,  

scriitor american de origine romana,

Mircea Cartarescu a fost linsat intr-o maniera evidenta si odioasa.

Despre ce n-a-nteles poetul care a trait o viata dintr-o greva a foamei, din intamplarile scriitorului Mircea Cartarescu, vom pomeni (poate) dupa o scurta pauza publicitara.  Asta in cazul in care nu vei deduce singur citind printre rânduri in textele de mai sus.

Geometrie: Se considera un con (conul D). Fie un punct P mare pe generatoarea conului. Cu toata consideratia se proiecteaza conul D in punctul P. Ghici ce e?

Gata! Pauza s-a terminat.
Intrati cu capetele in… nori.

Cica niste dizidenti
Duceau lipsa de clienti
Si-au rugat pe Rapaport
Sa le dea un pasaport.

Si le-a dat. Dar numai unul.

Intelectualul roman Dorin Tudoran (de marca) are o viziune groteasca asupra lumii si vietii (in special asupra vietilor altora, Tismaneanu, Liiceanu, Cartatrescu si altii). E viziunea sa si tine la ea asa cum e. Ca s-o pastreze nealterata s-a retras discret din viata publica, undeva la tara, pe un blog certocrat unde s-a inconjurat de o companie exclusivista, formata din personaje capabile (individual sau in grup) sa-i pastreze si consolideze aceasta viziune groteasca despre lume si viata, aprobandu-l direct, indirect sau mixt si necontrazicandu-l practic niciodata. Conectat la problemele acute ale tarii noastre (exclusiv dupa cum sunt ele etalate si esalonate in mass media, conul Dorin fiind un avid cititor mass media de limba romana) domnia sa este practic de/conectat „la” / „de la” realitate (fiind exclusiv, ah iarasi exclusiv, conectat la certocratie). De unde si derapajele, inconsistentele si actele ratate care abunda in pamfletele sale nemiloase.

Iata, de exemplu (vezi mai sus) felul in care il ia in tărbacă pe mai tânarul sau con-frate literar, Cartarescu, pentru cumplita naivitate a acestuia, ca si pentru inadecvarea si nejustificata emotivitate probate de catre nefericitul printz al Levantului, in lupta sa eroica cu dilema „a fi sau a nu fi” neutru din punct de vedere politic. Pentru necunoscatori trebuie amintit ca Dorin Tudoran (actualmente echi/distant politic si impartial) este (in fapt) durul luptator al rezistentei anticomuniste RO, care s-a batut eroic cu dictatura, infruntand cu pieptul gol teroarea Securitatii care il teroriza (nu?) trimitandu-i (de ex) falsi reporteri francezi (incaltati in guban) sa-l intervieveze si sa-l enerveze, facandu-i si sicane care au culminat cu votul de blam si excluderea, urmate de acordarea cartonasului rosu (cu insemnele RSR) pentru simplu fapt ca nu era cuminte si nu papa (ca de altfel intregul popor). Ei bine uimirea sa de azi, vizavi de ezitarile unuia care are dilme si temeri aiurea, chiar si atunci cand lupta de partea dictatorului, nu in contra acestuia, ar fi normala (nu?) in acord cu normele certocrate in vigoare. Hanlucinant asadar comportamentul bibicului Mircea. Si macar de ar fi sarmanul vreo mare minune literara. Caci nu e, dupa cum se poate deduce din aceea ca conul Dorin, din inalt, il mângâie parinteste pe cap, afirmand cu ingaduinta ca mda, „exista pagini excelente in “Orbitor”, dar…” (n.b. de aici nu rezulta decat ca conul Dorin a citit cateva pagini din Orbitor nu ca alti critici mojici care au tupeul sa emita aceleasi pareri tudoriene despre valoarea indoielnica a Cartarescului, afirmand insa in acelasi timp, cu seninantate, ca n-au citit si nici n-ar avea nevoie sa citeasca literatura lui Cratarescu pentru a-l putea incadra pe micutul nominalizat a doua oara (aiurea, tot aiurea) la premiul Nobel pentru literatura, la capitolul gogosi gonflate de prese). Aflat intr-un glorios top 1001 al poetilor romani din toate timpurile (undeva intre Vasile Cârlova si Viorel Padina, care-i si intrece pe ceilalti 1000 de dinaintea sa), poetul Dorin Tudoran il ia pe Mirciulica de sus cu o intr-adevar halucinanta suficienta, la fel ca pe Tismaneanu, pe Liiceanu si pe altii care (vai, saracii) nici nu merita sa fie mentionati aici si acum, si care nu se stie cum au ajuns sa-l enerveze, ingretoseze sau indispuna pe marele Dorin Tudoran.

Ma intreb totusi, daca mirarea conului Dorin (fata de agnoasele cartaresciene) este sincera. Daca intr-adevar domnia sa considera nefondate, ridicole, absurde, halucinante, temerile si spaimele lui Mircea Cartarescu. Desigur ca intr-o lume a bascaliei facile, precum cea in care traim, o asemenea atitudine este usor de adoptat, consolidand marea diversiune prin care sunt discreditati constant en gross si en details toti cei care misca in front (si in special cei care au autoritate si credibilitate). Totusi mi-e teama de tradare. Caci conul Dorin se tradeaza. El afirma (concesiv si ritos) „Linsajul lui MC este evident si odios”. Ceea ce i se intampla lui Mircea Cartarescu este, dupa cum afirma Dorin Tudoran, un linsaj evident si odios. Asadar riscul de a fi linsat, anticipat in mod simplu si corect (caci dificil nu era) de catre Mircea Cartarescu, are asupra conlui Dorin efecte halucinogene. Daca scriitorul Cartarescu n-a fost omorat, interzis, banat, sau macar bagat la inchisoare… eee atunci spaimele sale sunt ridicole. Dar daca totusi Dorin Tudoran intelege bine cum anume devine riscul grav de a fi linsat simbolic, de a fi transformat, prin hocus-pocus mediatic, in obiect al urii populare pentru vina de a nu fi stat pur si simplu in banca ta de scriitor silitor evitand a mai avea opinii politice? Ar insemna ca intelectualul Dorin Tudoran nu-i zevzec ci canalie.

Halucinante raman insa glumele dureros de serioase zise in pripa de conul Dorin cel nemantuit, precum aceasta: „De atat risc pe care ti-l asumi fiind pro basescu si pro PDL imi vine sa ma reintorc in Romania, sa simt si eu gustul riscului major…” Ca sa vezi dupa ce tânjeste bietul dizident, suparat in alt paragraf ca colegii sai intelectuali n-au recationat adecvat in favoarea sa si a suferintei sale, resimtita spontan dupa comunicatul odios dat de antene, prin care Camelia il anunta ca e suprimat de la gazeta pentru actul eroic de a fi scris un pamflet (ah) usturator, la spartul targului, in contra patronului sa. Nimeni nu s-a revoltat in favoarea eroului, fost con-silier. Ei bine asta conul Dorin n-o poate uita si prin urmare gaseste firesc se revolte dânsul in contra revoltarii alora care se revolta fata de micile rautati pricinuite, foarte justificat de altfel, lui Mirciulica Cartarescu. Pai se compara?

Posted in Poetul GreFo | Etichetat: | 14 Comments »

Europa Pa!

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 21, 2012

Europa detine 8% din populatia planetei. Cheltuielile sociale ale Europei reprezinta 50% din totalul cheltuielilor sociale de pe planeta. O contradictie antagonica in Europa paradoxala?

Europa

Va fi unita sa nu nu va fi deloc. Axiomatic, axiologic, praxiologic si paradigmatic Europa (un pseudo-continent) este condamnata sa devina o tara, o singura tara si anume Republica. Daca acest lucru nu se face mai degraba aceasta este desigur si din vina reactiunii care mananca lefurile cu lingura, obliterand literalmente progresele in directia coagularii spre o stare in care „munca” lor n-ar mai avea obiect. Nu este scopul nostru (al d-lui Goe) de a intra in detalii referitoare la starea sursa, la starea tinta si la traseele im/posibile de parcurs intre A si B. Disputa cvasi-ideologica dintre Liliput si Blefuscudians in legatura cu piciorul cu care ar trebui facut primul pas in directia unificarii Europei (stângul sau dreptul) ne lasa rece, ca si dezbaterea despre extremitatea la care ar trebui spart oul, si daca primordiala ar fi dupa unitatea monetara o unitate bancara versus una fiscala, una politica si/sau militara, culturala, ori, Doamne fereste, religioasa. Toate acestea sunt mofturi (ingrosate, pe o criza ca aceasta, de catre zbieretele disperate ale reactiunii care amâna viitorul pe cât poate), fiind probleme trecatoare, perisabile. Daca Europa are intr-adevar o problema majora, perena in calea coagularii sale intr-o entitate unica si indivizibila, aceasta este, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, una pe care majoritatea vorbitorilor n-o prea baga in seama si pe care „factorii de raspundere” n-o prea iau in calculele de planificare a tranzitiei Europei, din starea actuala: colectie de tarisoare catre o tara unica, mare, frumoasa si prospera. Desigur ca prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe stie care-i acea problema majora, pe moment „atat de  insurmontabila” incât se prefera ignorarea ei. Vom reveni dupa o scurta pauza publicitara:

Salvati planeta

Nu purtati haine confectionate din materiale sintetice
Jos afacerile oneroase cu petrol

Alegeti lâna!

Polyhymnia si Melpomene au imaginatie nu gluma. Mai ales Polyhymnia. Chiar si Euterpe si Urania au câteodata accese de imaginatie. Clio nu. Niciodata. Clio este periodica, monotona si marginita. Motiv pentru care se si repeta, sentimentalizand obositor. Orice imperiu se construieste si se destrama la fel, mereu si mereu. Toate imperiile de pânå acum si toate de acum incolo au murit si vor muri pe limba lor, de unde se poate deduce ca fiecare imperiu a avut si va avea o (singura) limba dominanta: limba imperiului, alaturi de nenumarate vernaculare tolerate. Engleza, rusa, hindi, mandarina, latina, greaca, babiloniana (sic) etc si sumeriana au devenit la vremea lor limbi imperiale. Europa nu are momentan nicio limba dominanta si nici nu pare capabila sa dobândeasca prea curand vreuna, iar acesta va fi un impediment colosal, si ce zicem noi colosal – insurmontabil domnule, in edificarea SUE. O problema de care nimeni nu se ocupa, pe care nimeni n-o dezbate, careia nimeni nu-i cauta solutie si pentru care nu exista finantare si bani europeni. Caci doamnelor, domnisoarelor si domnilor, oricat de superficiala si banala ar parea aceasta problema, in comparatie cu cele mentionate inainte de pauza publicitara, aceasta si nu alta va fi cea care va tine SUE in SAH etern. Niciodata  Liliput nu va face parte dintr-o Republica mareaţă vatra in care oficial se va vorbi muzicala limba germana si nici Blefuscudians nu vor compătimi cu alte natii pentru un imperiu de limba franceza.

Intrucat aceasta spinoasa problama este totalmente evitata si nimeni nu pare preocupat cu gasirea unei solutii viabile, am considerat de datoria noastra, a Arcei lui Goe, teoretic un soi de Turn Babel plutitor, plin de necuvantatoare, sa initiem punctul de plecare in debutului premierei inceputului startului timpuriu al gasirii unei solutii convenabile. Desigur ca noi consideram cu toata sinceritatea si cu toata taria ca limba românå ar putea fi un candidat serios pentru postura de limba oficiala a SUE. Flexibila, fonetica, plina de sensuri si nuante, deschisa, capabila sa aimileze si sa moduleze orice fel de neologism, posesoare a unui impecabil perfect simplu (ca buna ziua) si mai ales pastratoare a unui fond deschis de injuraturi comparabil cantitativ cu volumul tuturor injuraturilor cuprinse in toate celelalte limbi si dialecte la un loc (inclusiv in limbile moarte), limba noastra (o comoara in adancuri in fund data) este un canditat serios pentru tragerea la sorti de izbanda a unei noi Republici: SUE. Totusi exista un amanunt care, din pacate, o scoate definitiv si irevocabil din competitie: are pre multe ţ-uri, ş-uri, â-uri şi ă-uri. Desigur ca ideal, practic si teoretic ar fi sa fie creata o limba nouå noutå, fara ţ-uri, ş-uri, â-uri şi ă-uri dar cu toate celelalte calitati native ale prea foneticei limbi a mioritei (vezi poza de mai sus in culorile maghiare). Exista un precedent si o speranta: Esperanto – Limbă artificială, formată din elemente de vocabular și de gramatică împrumutate din cele mai răspândite limbi europene, creată cu scopul de a deveni limbă internațională. Slabutzå. S-a nascut direct ca limba moarta. O s-o luam altadata in discutia colectivului. O limba noua ar fi necesara in primul rând pentru ca toate limbile care exista abunda in incoerente, inconsistente, impuritati, inconsecvente, redundante, defecte si limitari acumulate istoric, ce nu mai pot fi corectate in niciun fel. In al doilea rand pentru ca o astfel de limba ar putea fi acceptat mai usor, ca limba oficiala, in noua Republicå, de catre fiecare şatra nationala si/sau politica participanta la un asemenea proiect care, culmea, ar trebui sa fie edificat pe cale pasnica. Posibilitatea alcatuirii unei asemenea limbi fonetice, simpla, eleganta, eficienta, deschisa, se va putea realiza numai si numai prin efort interdisciplinar la care vor contribui coerent, bine coordonati, lingvisti, filologi, semioticieni, matematicieni, topologisti, filosofi, logicieni, sociologi, psihologi, economisti, contabili si, mai ales, programatori si specialisti IT. S-ar putea numi, in traducere, limba europeana. Dar intrucat acest deziderat ramâne departe, noi credem ca in mod provizoriu, limba oficiala a Europei Unite ar trebui sa fie italiana. Descendenta directa a unei limbi imperiale importante, este o limba sonora, clara, usor de invatat, de vorbit si de inteles. O limba solara, rotundå, in adevaratul sens al cuvantului, fiind o limba vorbita cu limba, din vârful limbii (nu ca altele guturale, nazale, sau vorbite din gât, din cerul gurii sau din lueta). Limba italiana este, la urma urmei, limba in care a fost scrisa Divina Comedie si deci si Infernul. Sper ca n-am vorbit turceste.

Supliment. Iata cum arata George Becali, unul dintre cei mai bogati oameni din Romania, in junetze:

Posted in Arcaluigoeologie | 37 Comments »

Complicii intelectuali ai lichidării ICR

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 16, 2012

Anihilarea de facto a ICR a fost legitimată, insidios și tenace, de unii intelectuali „critici“ cu mult timp înainte de a fi pusă în operă de politicienii USL. Lichidarea, practic, a ICR prin transformarea sa în­tr-o oficină de propagandă politico-cultural-na­țio­na­listă în străinătate (ba chiar și în România, ju­de­când după înființarea absurdă a patru filiale „în pro­vinciile istorice“) este, desigur, o operațiune de ca­re actuala putere se face răspunzătoare. Dar ar fi su­perficial să ne oprim aici. ICR e victima unui „răz­boi cultural“ de ani de zile, îndreptat mai ales îm­potriva lui H.-R. Patapievici și a așa-zisului „grup“ al „boierilor minții“ – după sintagma lui Sorin Adam Ma­tei – căruia i-ar aparține. Ceea ce trustul Intact și alte medii de acest fel o spun acum agresiv au afir­mat-o de-a lungul timpului în mod mai subtil, dar tot nociv intelectuali diverși, de la Sorin Adam Ma­tei însuși la alți semnatari ai volumului coor­donat de el, Idolii forului, 2010 – Daniel Barbu, Gabriel An­dreescu, Michael Shafir, István Aranyosi, Mona Momescu, Vasile Morar etc. (M-am mai referit la acest volum în trecut în revista 22.) Au spus-o și unii dintre cei care scriu sau au scris la Observator cul­tural; este adevărat că acum unii dintre ei, spre onoarea lor, se arată critici față de ultimele schim­bări la ICR. Au spus-o și alții, în diferite publicații, pe hârtie sau online.

Se poate observa, de pildă, că în volumul amintit mai sus, numele H.-R. Patapievici revine obsesiv, atunci când trebuie sugerat că „intelectualii lui Băsescu“ „s-au autosuspendat din calitatea de intelectual“, deoarece au acceptat funcții remunerate sau „nu­mai simbolice“, cum scrie Michael Shafir. ICR era vizat direct. (De unde și teoria brutală a „sinecurii“ pe care a respins-o recent și pertinent Liviu Ornea.) Pe de altă parte, pledoaria lui Sorin Adam Matei pen­tru o „clasă de mijloc“ a intelectualilor voia să acrediteze teza că același grup se comportă elitist, practică „ritualuri inițiatice de grup“ și blochează accesul democratic al altor personalități valoroase. Membrii grupului s-ar susține reciproc, favorizând coteria de interese nelegitime și disprețuind com­pe­tiția liberă a ideilor pe piață. Cum să admiți men­ți­nerea unei astfel de conduceri la cârma ICR?, te în­trebi atunci în mod firesc. În același volum, is­to­ricul Lucian Năstasă-Kovács se plângea că ICR nu se ocupă de traducerea și difuzarea unor opere va­loroase peste hotare, „lăsându-i pe străini să crea­dă că România actuală are numai câteva creiere, fără a se bănui că acestea sunt profund cau­țio­nate“ (p. 174). Schimbarea se impunea, nu-i așa? Iat-o, a venit odată cu filosoful Andrei Marga! Mai brutal, Liviu Antonesei insinua recent pe blogul său că traducerea masivă pe spezele ICR a lui Mircea Cărtărescu se datorează unor articole favorabile scri­se despre Traian Băsescu. Dacă o spune un in­te­lec­tual cu autoritate, de ce nu ar prelua entuziast ide­ea și Antenele? Iar Bianca Burța-Cernat, în Obser­vator cultural, nr. 643, pare în continuare convinsă că, atunci când critic actuala con­du­cere și politică a ICR, am un par­ti­za­nat afectiv, deoarece „grupul meu“ ar fi pierdut controlul unei instituții „pe care se simțea singur în­drep­tă­țit să o administreze“.

Din nefericire, politica editorială efec­tivă practicată de ICR – bazată numai pe susținerea financiară a opțiunilor editurilor străine -, politică absolut in­dependentă de gusturile literare și amicițiile echipei de conducere sau ale vreunui „grup ocult“ care ar fi „ca­uționat“ traducerile, nu a fost câtuși de puțin evocată în niciuna dintre aces­te luări de poziție – și mă în­do­iesc că din neștiință. Dar dacă aceas­tă ignorare înspăimântătoare a fap­te­lor vine din partea unor intelectuali și oameni de știință, ce să te mai aș­tepți atunci de la canibalii Antenei? Alt­ceva, în schimb, au „observat“ in­telectualii „critici“: că „grupul“ res­pectiv în frunte cu fostul director al ICR (și adjuncții Mircea Mihăieș și Ta­nia Radu) ar fi nedemocratic și re­tro­grad în toate formele, cu consecințe ne­faste asupra politicii instituției: „Sub președinția lui H.-R. Patapievici, scria Gabriel Andreescu în același vo­lum din 2010, ICR a devenit spon­so­rul a nu­meroase concordii cultural-con­fesionale, favorizând, din poziția sa de demnitar, atitudinile re­li­gi­oa­se“.

Dar „grupul“ cu pricina nu ar fi fost, chipurile, numai autosusținut, au­to­proclamat ca „genial“, nu ar fi fost numai inconsecvent moral și logic, nu doar „nu ezită să pretindă și să primească beneficii materiale și sim­bolice aidoma vechilor boieri, dar nu mai puțin a noilor descendenți din familia simbolică a lui Tănase Scatiu“ (Vasile Morar, Idolii forului, p. 117), ci ar fi fost și incompetent pro­fesional. Cu mult înainte să intervină Gâdea sau Nistorescu, au luat cu­vân­tul, de-a lungul timpului, intelectuali „fini“, precum Sorin Adam Matei, Ci­prian Șiulea, István Aranyosi, Alina Mungiu-Pippidi, care au susținut că H.-R. Patapievici (ca și Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu etc.) nu este nici sa­vant, nici filosof: articole cotate ISI nu are, „contribuții“ științifice nici atât. Mai rău, după Ciprian Șiulea (Retori, si­mulacre, imposturi), el este și „foar­te puțin original“. Un fel de fraudă intelectuală majoră ar fi fost impusă publicului românesc naiv! (Nu l-am auzit pe d-l Șiulea discutând „ori­gi­na­litatea“ actualului director al ICR sau a tezei de doctorat a primului mi­nistru, dar avem răbdare!)

Cu idei „greșite“ privitoare la de­mo­crație și cultură, aparținând unui grup „elitist“ și autoimpus prin fra­u­dă intelectuală, pândind beneficii ma­teriale și simbolice de la Traian Bă­ses­cu, nemeritându-și de fapt nici mă­car titlul de „intelectual“ sau de „fi­losof“, blocând cunoașterea peste ho­tare a unor români cu adevărat va­loroși, H.-R. Patapievici cu echipa sa și cu cei pe care i-a finanțat prin ICR (precum Mircea Cărtărescu și atâția alții) nu avea voie să nu fie urgent debarcat de la cârma ICR, iar politica echipei sale – inversată. Anihilarea de facto a ICR a fost, așadar, le­gi­ti­mată, insidios și tenace, de unii in­telectuali „critici“ cu mult timp îna­inte de a fi pusă în operă de po­li­ticienii USL. Acum, după ce, conform programului unui alt intelectual „cri­tic“, filosoful Andrei Marga, stră­i­nă­tatea va auzi înmărmurită despre pro­movarea „caloriferului transilvan“, poate că unii dintre complicii inte­lectuali mai vechi sau mai noi la dis­trugerea de facto a ICR vor fi căzut pe gânduri. Dar alții – sunt convins – își freacă mâinile… // – de Andrei Cornea

Cuvinte cheie: ICR, Marga, Patapievici, intelectuali, Observator cultural

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 18 Comments »

Eco Locatie (si) Logica (II)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 13, 2012

Se mai dau inca doua texte (a) si (b):

Iubire şi idolatrie

“Primesc de la un cititor pe nume Valentin Stângă următoarea întrebare: „Cum disting ca spectator (dar şi ca trăitor, când e  cazul)  între iubire şi idolatrie? Ce anume îl separă pe omul îndrăgostit de omul idolatru?“.

Domnul Stângă gândeşte viguros şi scrie excelent. Îi mulţumesc pentru dificila întrebare şi sunt flatat că mă crede apt să lămuresc lucrurile. Nu sunt. În viteza unui simplu editorial pot încerca doar să mai fac câţiva paşi pe drumul analizei infinite inaugurate de el.

Mi se pare esenţial să observăm că între îndrăgostit şi „obiectul“ iubirii sale avem de-a face cu o specie de continuitate. Cei doi sunt în acelaşi plan: planul comunicării împărtăşite, al unei emotivităţi omogene, al unui afect în permanentă mişcare de la unul la altul. Iubirea se exprimă, adesea, ca indistincţie. Treci neîncetat în celălalt şi celălalt trece neîncetat în tine. E vorba, cu alte cuvinte, de un ritual al participării. Al participării reciproce. Te regăseşti, clipă de clipă, în cel care se regăseşte în tine. Duci apropierea până la identificare. Transformi diferenţa în complementaritate şi stricta cunoaştere în recunoaştere.

Idolatria stabileşte între idolatru şi idol un cu totul alt raport. Nu unul de continuitate, ci unul de ruptură. Idolul e o expresie a distanţei. E necontenit deasupra şi departe. Idolatrul îl priveşte cu o extatică teroare şi adoptă spontan un ritual al obedienţei.

În vreme ce partenerii unui act de iubire coexistă în acelaşi teritoriu, sau îşi construiesc un teritoriu al lor, idolul şi idolatrul nu trăiesc în aceeaşi lume. Cel dintâi e un conglomerat de putere, cel de-al doilea – un conglomerat de dependenţă. Idolatrul nu speră şi nu îndrăzneşte să urce la nivelul idolului său. La fel, idolul nu-şi pune problema să coboare la nivelul celui care îi oficiază cultul. Idolul nu se întrupează. Nu stă la masă cu vameşii şi cu păcătoşii, nu se lasă ucis de netrebnicii lumii. E suveran,rece, invulnerabil.

Într-un cuplu de îndrăgostiţi, nu există, în mod normal, relaţii de subordonare. Când unul dintre parteneri devine dominator, când apare ideea unei ierarhii a calităţilor, cuplul e în pericol. Iubirea impune amândurora un comportament slujitor. Fiecare se dedică celuilalt, fiecare se simte bine să fie în serviciul partenerului.

Idolatria e, dimpotrivă, slujire unilaterală. Idolul nu spală niciodată picioarele idolatrului. Faimoasa iubire curtenească nu era scutită de un anumit halou de idolatrie, cu pasiunea ei pentru „madonizarea“ femeii, cu echivalareaconstantăa îndrăgostirii cu „vasalitatea“. Rezultatul era un soi de destrupare trăită trupeşte.

Dar îndrăznesc, domnule Stângă, să suspectez niţeluş de idolatrie şi imaginea dvs. despre „femeia iubită“: „mântuită de accesoriu, de penumbre incomode“.

Nu ne putem îndrăgosti de statui. De esenţe. De lumini incoruptibile.

Idolatria, cum ştim, înseamnă şi a lua un lucru drept altceva decât este. Faţă de idolatrie, iubirea e un miracol de realism: ea celebrează fiinţe vii, nu fantasme.

Diferenţa dintre omul îndrăgostit şi omul idolatru? E totuna cu diferenţa dintre dialog şi poruncă. Dintre entuziasm şi frică. Mă opresc deocamdată aici. Pentru continuare, vă dau întâlnire peste 20-30 de ani.” – Andrei Pleşu: Iubire şi idolatrie 2 decembrie 2011

Sursa (n.b. asa cum este pomenita la Romanica Blues ar fi) : Blog de veghe – blogul Nicoletei Savin – 😉 n.b. Sursa ??? Halal sursa! Mai mult tranzitie.

Textul de mai sus, luat, pre-luat si re-luat intr-un numar incredibil de ori si feluri, de exemplu AICI la Romanica Blues ori AICI – la Nicoleta Savin, printr-un minimal copy-pasete cu ghilimele SI chiar si AICI – la Nicoleta Lazar DAR, a vazut lumina zilei întâiasi data pentru prima oara in premiera, la originea lui originala, AICI – in Dilema Veche unde a si fost consemnata atingerea dintre cele doua spirite pereche intrupate in doi eseisti diferiti. La  locatia respectiva au fost consemnate si unele comentarii inca disponibile publicului larg, din care spicuim:

=-=-=-=-

unele dintre noi femeile nu mai dorim a fi mintuite de mintuitorul insusi (iaca, taman in simbata mare), darmite de iubiri accesorizate, penumbrite si tusate banal. caci de la freud stim ca ce nu ne place in noi tindem sa proiectam in altii (altele).

astea fiind zise, mie ‘vampirica’ imi suna a compliment, in care caz idolatrizarea e oricind preferata.

.

Aoleu, aoleu, aoleu! Vai. Presupun ca „cititorul” Valentin Stângă care „gîndeşte viguros şi scrie excelent” este una si aceeasi persoana cu „scriitorul” Valentin Stângă care„gîndeşte excelent şi scrie viguros” la acceasi gazeta cu dl. Plesu. Prin urmare, spre condensare, ar fi fost mai normala formula „colegul” ca de la iubit la iubitor si nu „cititorul” ca de la idol la idolatru. Desigur ca incurcatura poate fi trecuta cu vederea intrucat ar fi nerealist sa ne asteptam ca dl. Andrei P. sa citeasca Dilema cu aceeasi atentie ca-n trecut sau cu aceeasi atentie ca dl. Mircea V. in prezent. Astept nu mare nerabdare si viguroasa emotie reactia d-lui George Razvanescu (sau invers) despre care se poate crede ca este deja devastat de intorsatura pe care o iau lucrurile dupa interventia d-lui Andrei P. vizavi de existenta d-lui Valentin S. In egala masura ma apasa emotii inefabile in legatura cu iminentza reactiei asteptate legitim dinspre cunoscutul d. Polichinelle. Pacat ca aici nu e nici pe departe locul potrivit in care acest d. Valentin S. sa poata fi privit ca o poarta potrivita de intrare intr-o tema foarte suculenta: proiectia ortogonala a “problemei originalitatii artistice nascatoare de unicitate stilistica” pe frontiera dintre “falia tectonica solida a creatorilor consacrati” si magma fierbinte a anonimatului din sub-sub-teran. Frontiera respectiva fiind o suprafata curba foarte complexa, umbra problemei pe acea suprafata ar avea cu siguranta forme cu totul surprinzatoare. De neanticipat. În viteza unui simplu editorial…

P.S. Postscriptumul articolului (o stire) musteste de deschideri si perspective filosofice (Ce este omul?) care invita publicul bagator de seama sa comenteze. A se comenta. Mai intai insa voi sa vaz „connturile” si apoi ma voi pronunta in instanta acestei agore. Am cheseaua la mine. Unde sunt galosii?

Bine, am înţeles. Aveţi cheseaua. Vă întrebaţi unde sînt galoşii. Perfect. Dar – zic şi eu – poate că adevărata întrebare este „unde e dulceaţa?”. Nu?…

Ma bucura sa constat ca „excelenta cu frisca” a d-lui Goe (un progres notabil. as zice, de la magiun la frisca) sclipeste eroic fiind incadrata, prin bunavionta moderatorului, (merci) de „doi tâlhari” cu brate tari, cu minti destepte, inimi mari: arhigroup si Razvan Georgescu. D-le Moderaror va rog sa-mi spuneti pe care dintre talhari sa-l iau cu mine si pe care sa vi-l las d-voastra, ca sa faceti Dilema Vesela cu/ca el. Aveti vreo preferinta? Eu am una dar nu v-o spun inca pentru ca n-as vrea sa va influentez.

Este aproape firesc ca un moderator sa fie intotdeauna pre/ocupat de false probleme. Eventuala absenta aparenta a dulcetei nu poate fi o problema reala intr-un univers in care nimic nu se pierde, nimic nu se castiga ci totul se transforma. Galosi sa fie caci materia necesara umplerii lor se va gasi. Serbet de ex. Adevarata problema ar fi daca mai poarta cineva galosi in post-modernism, sau daca ar trebui sa poarte. Aceasta e problema!

Discutia aceasta este deja o dulceata. Sper ca dl. Moderator s-o imparta cu altii si sa n-o manance singur pe toata pe furis.

P.S. Am vazut cele doua conturi evanghelice care sunt vreo patru. Puse la cale de niste novici tupeisti, respectivele facturi n-ar putea sa pacaleasca prea multa lume, iar cei care ar putea fi pacaliti de „plastografiile” respective n-ar merita sa fie treziti din reverie printr-un anunt atat de brutal. Ma rog, riscul ramane destul de mic pentru ca falsii amici ai falsului Plesu nu par a fi cititori in Dilema. Cititor la Dilema fara dileme este insa simpaticul domn Razvan Georgescu, care iata isi poate face din nou de lucru. De data aceasta pe teren.

Urât, prostesc si inutil gestul celor care s-au folosit de marca „Andrei Plesu” pentru a marca si a se remarca in hiperspatiu. ☺

  • Curat murdar – adăugat de arhigroup la data de 23 Aprilie 2011 01:04:30

Excelentă replica dată acestui hibrid refulat rezultat din încrucişarea unui Ionel din Vizita şi eroul al cărui nume şi l-a asumat. Da, Caragiale nemuritorul!

Domnilor din arhigroup, in afara de excelenta d-voastra contributie la dezbaterea tematica propusa (atat de) didactic, in acord logic cu DEX-ul cu normele in vigoare de catre dl.Plesu (idolatrie vs. iubire), si dincolo de abilitatea de a fi priceput exact (sper) noima vorbelor de duh ale moderatorului Vasilescu, nu pot sa nu remarc partea umanista a interventiei d-voastre colective, un adevarat balsam peste psihicul extern (sic) moderatorului, asa cum va fi fiind perceput de opinia publica si fluida din subsol-bemolul de la Dilema. Asadar fiti pe pace. V-am remarcat. In numele articlierului, al moderatorului si-al d-lui Goe. Admin.

  • Ura! – adăugat de Razvan Georgescu la data de 25 Aprilie 2011 01:04:09

Merg si eu o statie cu dumneavoastra, domnule (doamna?) arhigroup! Dl Goe e caragialesc pana la greata, sa ma ierte copiii astia si Maestrul Cosasu.

* * *

Pentru operativitate celelalte comentarii pot fi citite AICI. Vi le recomand cu caldura pentru sunt pline de surprize-surprize pe Facebook.

Cum să scriem elaborat despre nimic

În Dilema Veche de săptămâna trecută d-l Andrei Pleșu publică niște rânduri adresate de un fan al domniei sale. Reiau aici partea cea mai ațoasă:

“(…) diferența o face aici felul în care obiectul acestor afecte e potențat, respectiv obnubilat de percepția, discursul și faptele admiratorului său. Iubită, femeia e mântuită de accesoriu, de penumbre incomode, de tușele banalității sterile. Idolatrizată, ea devine stridentă, rebarbativ păstoasă, vampirică. “

Nu m-aș fi oprit asupra acestui pasaj dacă editorialistul, de altfel unul dintre cei mai puțin prețioși vorbitori și scriitori de limbă română, nu ar fi ținut să ne convingă că avem de-a face cu o mostră de scriitură de calitate:

“D-l Stângă gândește și scrie excelent.”

afirmă d-l Pleșu.

Am recitit de câteva ori paragraful cu pricina și n-am găsit altceva decât un vocabular bling-bling, o înșiruire de ghiuluri lingvistice, aruncate la ‘șto ca pătrunjelul în ciorbă. Sau, cum ar fi scris d-l Stîngă, o exhibare narcisică a unui lexic baroc care nu reușește să camufleze nici ego-ul, nici ponciful. Mă rog, chestie de gust.

Pasajul mi-a adus însă aminte de un text scris în 1968 de istoricul de artă Stringfellow Barr și, de fapt, aici voiam să ajung. Textul d-lui Stângă ilustrează un prost obicei cultivat de prea multă vreme în rândul oamenilor educați. Zice Barr:

We are suffocating from a fausse élégance that scorns the honest, clear, four-letter word. And quite aside from the obscene ones, hundreds of splendid four-letter words are waiting to work for us. Is it possible that we discussants are oppressed by a subconscious suspicion that we are really saying precisely nothing and that this nothing will stand up as conversation only if we say it elaborately? – Cum să scriem elaborat despre nimic – by DRAGOS BUCURENCI on 26 APR 2011 in CEI TREI TENORIMOFTURI

Tags: a nu spune nimicandrei plesuculturaeducatieelaboratintelectualineologismepretios,pretiozitatistringfellow barrvalentin stangavocabular

De acelasi autor: Puterea cuvintelor   😯 //  Ce faci când vrei mai mulţi copaci? 

Si 10 comentarii foarte in ton cu “Cum să scriem elaborat despre nimic” consemnate taman la pont la fata locului (un alt loc la care cele doua spirite pereche intrupate in doi eseisti diferiti au mare trecere si se bucura de o atentie speciala:

  • Vlad 27 Apr 2011 at 2:52 am – Concupiscenta neologismelor folosite de D-l Stanga imi pricinuieste silentiozitatea.
    .
  • MR 27 Apr 2011 at 9:41 am – Adica neiubita o femeie este inecata de tusele banalitatii sterile ale unui biet accesoriu. Dragut spus, daca stai si te gandesti bine.
    .
  • carioca 27 Apr 2011 at 4:52 pm  – cam ai dreptate. ce-o fi cu domnul Plesu. “Plesul” era sa scriu, poate ca sa-i arat sincer ca-l mantuiesc pre dansul de accesoriu.
    .
  • Rux 27 Apr 2011 at 8:37 pm – Am citit superficial tot articolul si oricum cred ca-mi scapa intregul context pentru ca astazi am capsa pusa. Sa-l recitesc. Ok, recitit! Diferenta dintre iubire si idolatrie o fac perceptia, discursul si faptele subiectului (care iubeste sau, dupa caz, idolatrizeaza)? Ok ok, pana aici, bine. Dar Doamne-sfinte-care-esti-in-ceruri-sau-nu, ce vrea sa zica cu obiectul (femeia) e potentat sau obnubilat? Iubirea SAU idolatria isi potenteaza obiectul? Iubirea sau idolatria isi obnubileaza obiectul? Respectiv, care face ce? Si cum e obiectul – potentat sau obnubilat – de ajunge rebarbativ pastos? Ca de fapt aici as vrea sa ajung.Sper ca obiectul are si sansa unui ‘intre’, ca altfel, saraca… mantuita de tusele banalitatii sterile (NU FECUNDE!) sau urata si moale (nu frumoasa si tare ca… spre exemplu… un falus roz?), nu vad cum i se mai poate fauri un destin, fie el si de obiect.Mie-mi place Plesu, pe cuvant… dar nu vad nici gandirea viguroasa nici scrisul, cum i-a zis… excelent? al D-lui Stanga. E pedant. Dar gol. Nu ca un ‘obiect’ dezbracat, inLauntru gol. Sau poate doar inLauntru e plin si e gol doar scrisul. Gata, m-am confuzat.
    .
  • Casandra 27 Apr 2011 at 11:13 pm – Stilul asta este de fapt foarte raspandit printre scriitorii si criticii romani. Este de-a dreptul penibil. De exemplu, niciun adjectiv nu trebuie sa se gaseasca in singuratate, fara adverb: “rebarbativ pastoasa”! Ha haa! Si de preferat e sa combini un neologism cu un cuvant neaos, ca sa-ti arati extinderea lexicala si sa creezi un contrast, fara de care totul ar fi prea fad, nu-i asa? Haaaaaa! Rebarbativ pastos!
    .
  • Constantin 30 Apr 2011 at 12:48 am  – A se citi “Despre Scris” de Stephen King – sau cateva carti de Hemingway. Mie imi place stiul simplu si clar.
    .
  • i.f 30 Apr 2011 at 3:57 am – Hah, imi aduc aminte de articolul cu pricina, mi-am spus “Ce ironie simpatica!” atunci cand am citit ca domnul Stanga ar gandi viguros si-ar scrie excelent. Dar mi se pare ingrijorator gandul ca Plesu ar fi putut fi spune una ca asta la modul serios.Pare, oricum, sa fi devenit un soi de gluma culturala, am auzit deja de cateva ori spunandu-se despre autorii unor texte hilare (infioratoare?) c-ar gandi viguros si-ar scrie excelent, iar articolul a aparut abia de o saptamana. Deci ceva bun tot a iesit din intreaga poveste.
    .
  • i.f 30 Apr 2011 at 4:04 am – Oops, mi-au scapat ceva cratime-n exces, sa-mi fie cu iertare.
    .
  • micelnic 01 May 2011 at 8:31 pm – @i.f. nu cred, nu pot sa cred ca dl. plesu a spus-o serios! ironia domniei sale este uneori atat de fina incat e greu de perceput! oricum, “stanga” pare a fi un nume ridicol predestinat (sic!)!
    .
  • pavelina 13 May 2011 at 12:44 am – Cum poate fi o femeie pastoasa? Exista si femei spumante? Sau poate abrazive? Acest “haiku” elastic si carnavalesc al domnului scriitor m-a complexat teribil.

http://www.youtube.com/watch?v=vU2EciADd8o

Nu se cere nimic. Nu se cerne nimic. Zau.

Clarificare:

Posted in Arcaluigoeologie | 32 Comments »

Eco Locatie (si) Logica (I)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 11, 2012

Temă de cas(t)ă pentru caști și caste:

Se dau doua texte (a) si (b):

(a) Forumism de România

În ţările civilizate, prezenţa unei comunităţi de cititori activi în subterana gazetelor on-line e un fenomen cât se poate de firesc. Acolo unde cultura dialogului primează, adnotările sunt binevenite. Cetăţeni agreabili şi meteci persuasivi, oameni de convingeri diferite, cu profesiuni exotice sau îndeletniciri de rutină, pioşi sau atei, cu doctorat sau fără, aglutinează decent la călcâiele textelor virtuale, nealterând ansamblul calitativ şi igienic al paginii.Citiţi The Economist ori Washington Post şi veţi vedea naturaleţea cu care se produc argumente lapidare, tâlcuiri savuroase, replici amuzante, şuete grafice, bancuri subsidiare. Desigur, întâlneşti şi-n lumea bună excepţii, deviaţii minore, spectre răzleţe. Dacă sudalma, ghiontul rasist ori sofismul de latrină sunt perfect cenzurate, n-ai cum să eviţi, uneori, oftătura unei gospodine cvadragenare, febrilitatea cutărui ufolog nedormit sau emfaza gay a vreunei tribade, supărată, liric, pe regnul hetero. Însă, per ansamblu, tabloul arată bine: se discută cuviincios, documentat, justificat. Accentul dezbaterilor cade pe text şi pe tema, informaţiile, problematica sau aserţiunile extrase hermeneutic din articol. Autorul e lăsat, de regulă, în pace. Rarisim îi sunt adresate întrebări (pertinente), complimente (fără igrasie), rezerve (inteligibile). Iar acesta răspunde, când şi când, fără senzaţia că a plonjat într-o bolgie sau că a descins printre mirmidoni.La noi, scriitura de subsol a căpătat proporţii colosale şi conţinuturi groteşti. Diluviul de scriptomani, delirurile vaste şi eterogene, juisanţa ignoranţei, obscenitatea explodată în mii de vocabule fac un soi de anexă elefantină la corpul textului central. În absenţa instituţiei moderatorului, siturile unor ziare onorabile din România ajung să fie lovite de gigantice tumori. Deliciile anonimatului monden, voluptatea scribului incontinent şi pofta vampirizării unor cărturari prestigioşi l-au făcut pe român dependent de ambianţa forumurilor virtuale. Rezultatul acestui trend e tocmai perdeaua burlescă din coada editorialelor şi articolelor ce apar în presa autohtonă. Am identificat câteva categorii mari de forumişti, pe care le putem inventaria aici, fără veleitatea clasificaţiei exhaustive:

  • 1. Forumistul mercenar. Recrutat pentru abilităţile de profanator, forumistul cu angajament de tip comando scrie, neobosit, acelaşi lucru, supurează aceleaşi mesaje, cu modeste variaţii de recuzită stilistică. Tocmit de „şefi” să lingă într-o parte şi să spurce în alta, acesta îşi modulează devotamentul în funcţie de recompense şi de anvergura provocării. Parcă nu-ţi vine să risipeşti atâta muniţie de hazna ori salivă omagială în portretul oricui. Trebuie umblat la statui, la inşi cu operă, la figuri de panteon. Budoarul propriu devine, astfel, baricada cu clocot de unde visezi la nimbul utopic al demolatorilor de vedete.
    .
  • 2. Forumistul persiflant. Intră mereu în scenă cu alură de sfârlează caustică şi nu cruţă nimic. În malaxorul băşcăliei sale intră, de-a valma, tot mapamondul: rechinii din Pacific, taoismul, jucătorii de cricket, Dracula, Luis Lazarus şi Sarah Palin. Nu are criterii, pudori, regrete. La limită, şi Biblia în varianta electronică îl aţâţă pe linia sarcasmului fără zăgazuri. E convins că are acces la butadă, şarjă, imaginaţie. Şi că doar în faţa oglinzii e loc pentru complezenţă şi solemnitate.
    .
  • 3. Forumistul paranoic. Vigilent până la insomnie, comentatorul din specia aceasta se înscenează ca radar de cabale. Ştie că în spatele celui mai banal enunţ se iveşte o apetiţie hegemonică, pofta de putere, motivaţia suspectă. Nimic nu e ce pare a fi: suprafeţele ascund conjuraţii, guvernele sunt masonerii fardate, Papa e, de fapt, femeie (evreică şi bisexuală), vulturii sunt ştiuci în travesti, prăbuşirea economiei greceşti e „lucrătura” papistaşilor, iar călugării tibetani manipulează telepatic proxeneţi columbieni. Prin urmare, totul poate fi şi trebuie deconspirat: gramatica, sportul, cinematografia, poezia, moda, ştiinţa, balerinele, ţapinarii, dresorii de foci, sopranele…
    .
  • 4. Forumistul patriot. Îi adoră pe daci, pe voievozii feroce, pe răsculaţii de vitrină istorică, pe descălecători. Argumentează cu sarmale şi mititei, cu ţuici, cu relicve notorii şi muzică etno, cu Eminescu şi Nadia. E paseist şi revoluţionar, utopist şi bigot, chefliu şi haiduc, agramat şi justiţiar. Scrie prost, mult, şablonard, în buna tradiţie a candorilor turistice şi a îmbăloşărilor protocroniste.
    .
  • 5. Forumistul ezoteric. E infailibil branşat la Valhalla, primeşte semnale din Shambala, e în anticamera arhanghelilor New Age, iniţiat în tainele Wicca şi în tot ce ţine de pitorescul şi cumplitul registrului paranormal. Nu are dubii de sine, nu ştie de glumă, nu face concesii. Umple beciurile textelor de ziar cu petiţii mistice, avertismente bolânde, înştiinţări eshatologice şi algoritmi de detentă astrală. Îi ştie pe Iahve din vedere şi pe Ramakrishna din cantonamente siderale. Deplânge tehnologizarea nesăbuită a Terrei, declinul axiologic şi paragina spirituală a omenirii civilizate. Petrece zilnic în jur de 10 ore în faţa calculatorului, amuşinând păcate şi nereguli cu bătaie cosmică.
    .
  • 6. Forumistul sapienţial. Pricepe tot, are fler, dirijează prostimea, a parcurs bibliografii cu nemiluita. Întrevede fineţuri, dedesubturi ideologice, tripotaje retorice. Dă sfaturi, poartă faretră cu adagii, se tutuieşte cu autorul, îl trimite la bibliotecă şi-i recomandă lecturi. Nu înţelege, în fond, de ce nu e invitat să preia el rubrica pe care o comentează pletoric. Se mulţumeşte, într-un final, cu ştampila închipuită de adjunct luminat al paginii respective. Şi recidivează torenţial, la fiecare număr nou al gazetei.
    .
  • 7. Forumistul efemer. Cade accidental în plasa cutărui site şi se pomeneşte tastând aleatoriu. Nu e loial vreunui herb, nu propune reforme, nu terfeleşte boierimea culturală. Vrea doar să umple arbitrar 10 minute libere ori să-şi contemple porecla de şpriţ, tatuată sub editorialul unui star de presă.

Dacă stau să mă gîndesc bine, mai e loc pentru nuanţe, pentru taxonomii diferite, pentru profiluri hibrid. Iar în proximitatea joasă a acestui text, cu siguranţă e suficient spaţiu disponibil pentru naşterea şi perindarea unor specii noi.

SURSE
pasul unu:
Forumism de România – Valentin Stîngă – Romania CULTURALA

pasul doi:
Forumism de România – Valentin Stîngă – GRUPAREA APROAPE

pasul trei:
Dilema Veche, august, 2010

(b) Feluri de a vorbi

 „…se vorbeşte dezlănţuit, lacom, voluptuos.
Dreptul de a vorbi e, fireşte, unanim recunoscut. Dar ce diversitate, ce policromii, ce nuanţe!
Cine ar îndrăzni să sistematizeze acest zburdalnic zgomot de fond al vieţii noastre zilnice?
Iată totuşi cîteva note rapide, în perspectiva unei răbdătoare încercări viitoare:

  • 1. Vorbitorul amuzant.
    Vrea să te distreze cu orice preţ, deşi n-are nimic de spus.
    E plin de glumiţe, istorioare în doi peri, calambururi şi grimase mucalite.
    E băiat deştept, tachinează „paradigma feminină a auditoriului“, enervează, în final, pe toată lumea.
    .
  • 2. Vorbitorul competent.
    Ştie. Ascultă vag nerăbdător neroziile celorlalţi şi intervine decisiv, cu un aplomb mirandolian, pentru a tranşa lucrurile.
    E autoritar şi enciclopedic.
    De la agricultură la teologie, nimic din ce e teoretic nu-i e străin.
    Poate da lecţii fotbaliştilor şi
    miniştrilor, taţilor de familie şi tineretului bezmetic, tuturor compatrioţilor aflaţi în derută.
    Are soluţii, are morgă, n-are cu cine discuta.
    .
  • 3. Vorbitorul oracular.
    Nu vorbeşte. Oficiază. Are o misiune.
    O parte din el e deja statuie, discursul lui e gîndit ca un depozit de viitoare citate.
    Se adresează contemporanilor, dar mai ales secolelor care vin.
    E o instituţie. Prin urmare, nu poate greşi, nu poate fi întrerupt şi nu poate fi contrazis.
    E monumental şi ridicol.
    Gestul e scenografic, privirea – oţelită. Stupiditate solemnă, cu irezistibil efect soporific.
    .
  • 4. Vorbitorul constructiv.
    Înţelege repede şi are propuneri practice.
    Agitat, tonic, diurn pînă la insomnie. Nu crede în obstacole, dubii şi melancolii.
    Vrea să te ajute, chiar dacă n-ai chef. Vrea fericirea tuturor.
    Îţi explică, surîzînd încurajator, că nu se poate face omletă fără să spargi ouăle.
    .
  • 5. Predicatorul.
    Te ceartă. Îţi vrea binele, dar te crede inapt să-l obţii.
    E înţelept şi sumbru.
    Nesigur de capacităţile tale intelectuale, îţi vorbeşte în pilde transparente, în cuvinte simple şi amare.
    .
  • 6. Vorbitorul „popular“.
    Se coboară la nivelul „publicului larg“. Cultivă cordialitatea brută, cimilitura, buna-dispoziţie „din topor“.
    La nevoie, zice „bade!“, „mătuşică!“ sau „măi, omule!“.
    Se străduieşte să miroasă a opincă, se exprimă bolovănos, suduieşte îmbuibarea guvernamentală. (Echivalent în planul retoricii feminine e stilul „fată bună“: laşi să se vadă, îndărătul fiecărei fraze, „mama“, „soţia“, „gospodina“, femeia de suflet şi de comitet.)
    .
  • 7. Vorbitorul cult.
    Nimic fără Kant, fără lecţii de istorie, fără citate ţepene.
    Fraza e sibilinică, privirea-adumbrită de reflexiuni abisale.
    Stil de „lexicon ambulant“, ţinută de belfer încercănat.
    Cuvintele sînt căutate la limita indescifrabilului, sintaxa e obscură, gramatica – aproximativă, mesajul – inexistent.
    .
  • 8. Diplomatul.
    Vorbire în bobote. Colocvialitate vidă. Tehnica de a perora, evitînd cu grijă orice comunicare reală, orice conţinut explicit.
    Surîsuri reci, subînţelesuri fără nici un înţeles, coregrafie mecanică.
    .
  • 9. Vorbitorul incontinent.
    Odată pornit, cade într-un soi de transă.
    Nu mai percepe nimic din lumea înconjurătoare, îşi dizolvă, torenţial, interlocutorul, clămpăne precipitat, ridică glasul, se ridică în picioare, gesticulează spasmodic, se înveseleşte imprevizibil şi se înfurie devastator. (Subspecie: stilul fluvial, cumulativ, cu intercalări infinite, divagaţii, derapaje, deliruri.)
    .
  • 10. Vorbitorul informal.
    Tutuie, americăneşte, pe toată lumea, e „interactiv“, pantomimic, matter-of-fact.
    Băiat de viaţă, nepretenţios (dar smart), săritor (şi la propriu, şi la figurat), tolerant, trendy. Ireproşabil, inexpugnabil, indigerabil.

…Şi aşa mai departe.”

SURSE
pasul unu:
ANDREI PLESU – Feluri de a vorbi – DILEMA VECHE
pasul doi
ANDREI PLESU – Feluri de a vorbi – CAFENEAUA COM

Se cere:

a) sa fie imperecheati forumistii cu vorbitorii!
b) sa se deduca prin inductie masurile punitive sugerate sub/inteles de catre cei doi eseisti si sa se arate de ce nu sunt bune.
c) se se stabileasca despre ce altceva ar putea sa fie vorba in topicul de mai sus.

Intrebare ajutatoare: Incotro bate vantul care bate saua si de ce anume lui Polichinelle nu-i lipseste Rosinanta?

Posted in Arcaluigoeologie | 26 Comments »

Compasul fara om

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 6, 2012

Nu stiu daca-mi voi aminti maine, sau la anul, ce imbold ma impinge sa postez azi acest poem anume. Si cu cat mai adanca va fi uitarea cu atat mai solicitata va fi imaginatia atunci cand ma voi stradui sa deslusesc misterul acestei intamplari de azi:

Am zgâriat aseara pe nisip 
formula unei alte ordini, care 
conţine-al lucrurilor tainic chip, 
cel fără de ruină şi mişcare. 

Aici, acest inel în care-ncerc 
să prind rotirea stelelor în spaţiu:
medalie de foc şi magic Cerc,
lui însuşi hrană crudă şi nesăţiu.

Iar dincolo, ca simbol înţelept,
un cort de raze cu foiţă clară:
Triunghiul către care mă îndrept
la dangatele bronzului de seară.

Nimic nu socoteam a fi străin
de-aceste prea statornice tipare
nici amfora corolelor de crin,
nici fulgerul cristalelor amare.

Mereu, ca instrumentul de suflat,
cu cântec se vor umple, căci faptura
îşi pipăie conturul terminat
abia adeverindu-le măsura.

Aşa credeam. Sub stelele târzii,
culcându-mă, strângeam pe lângă mine
compasul, inginer de armonii
Şi cocostârc al zborurilor line.

Ah! câte veacuri scapătă-ntr-un ceas
când somnul dulce-i frate cu minciuna?
Din formele de-aseară n-a rămas
întreagă şi curată vai! nici una.

Cu ce călduri de iad şi negre ploi
veniră astăzi zorile pe lume ?
Enorme bălării cu frunze moi 
foşnesc pe ţărm, ca mările în spume.

Tulpini diforme, zgârciuri pe nisip 
rănira idealul receptacol 
şi ruinară transparentul chip 
căruia eu i-am fost umil oracol. 

O, mare-n spasmuri, cu zvâcniri adânci,
de ce-ai întors genunile fertile ? 
În loc să cânte sarea, sus pe stânci 
aud foind insecte şi reptile. 

Pieziş e mersul astrelor pe grind, 
iar datina stihiilor surpau, 
de când un şoarece muri umblând 
cu stirvu-i putred cercul fără pată. 

Cu scrum şi rumeguş de furnicar 
vă veţi hrăni, voi – frunze libertine, 
ce-aţi dat uitării-aulicul tipar 
şi aria nervurilor divine! 

Iar voua, zburătoare-n stol şi pâlc, 
ştiuţa vi-i de-a pururea dar sparu 
bătaia aripilor, grea de tilc, 
prin care orice zbor devine artă! 

Vai! steaua asta merge spre amurg…
Cristalele s-au spart şi sângerează. 
Şi mii de ape lincede se scurg 
mânjind coroana fluviilor, trează. 

Ci-n mijlocul declinului lumesc 
eu stau şi-aştept, cu sfiiciune, ceasul,
când putrezi-vor florile ce cresc 
ca broaşte care-mi tulbură compasul.

Atunci, lovind cu vârful în nisip,
aceleaşi semne vor luci în soare,
păstrând în forma lor eternul chip al
lucrurilor lumii trecătoare. –

Omul cu compasul – Ştefan Augustin Doinaş

Posted in Arcaluigoeologie | 13 Comments »

Pre-luari de la Poluri

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 5, 2012

Un Monic si o Meduza
Stau pe plaja, buza-n buza,
El propune, ea refuza
Nu se ARD” – cântec vechi

Polul Leca – Komisarii lui Papahagi. Dezvaluiri. Hermeneutica pura

Unul dintre exponentii noii Aliante Romania Dreapta, Adrian Papahagi nu rateaza nici el ocazia sa taca intelept in anonimat. Nici el, pe langa ceilalti colegi de-ai sai, care de acum s-au consacrat intr-ale nefacutelor si nespuselor. 

Si, dornic sa evadeze din anonimat cu orice pret, risca si el sa compromita definitiv eticheta de intelectual care i se lipeste cu tot mai mult zel de frunte de catre ai sai confrati. Rezultatul? Previzibil. O penibilizare si mai mare, nu doar a sa, ci si a intregii idei de intelectualitate de dreapta.Un efect nefericit, pentru ca parca nu am mai fi avut nevoie de inca o dezamagire, dupa lista nesfarsita a delicateselor pe bani publici ale lui MRU, pe langa „mahalaua inepta” a lui Baconschi, pe langa funiile de usturoi cu care Neamtu vrea sa alunge dracii din politica si, pe langa toate celelalte nespuse ale acestor baieti a caror singura grija pare sa fie precizarea de fiecare data a studiilor lor inalte si extrem de aprofundate. Ar fi fost de ajuns toate cele de pana acum.

Dorinta de a deveni insa cunoscut si astfel de a-si creste sansele la alegeri in colegiu l-a facut pe Papahagi sa dea cu batul in balta, iar apoi sa nu se lase si sa sara si cu picioarele. La inceput, Papahagi posteaza pe contul sau de Facebook asta: „La urma urmei, daca am ajuns sa avem unpremier plagiator, pucist si cheguevarist, de ce n-am avea in scurta vreme o presedinta rroma, lesbiana si atee”. O adevarata stoarcere hermeneutica a adevarului din starea de ascundere si aruncat sfidator mahalalei de pe Facebook.

La asa cuvinte si idei, Alina Mungiu Pippidi face greseala sa il bage in seama si scrie un text intitulat chiar asa: „RASISTII LUI BACONSHI. NOUA FATA A DREPTEI”, text publicat pe romaniacurata.ro si preluat, apoi, si de criticatac.ro. Daca lucrurile s-ar fi oprit aici, nu cred ca subiectul mi-ar fi atras mai mult atentia decat sa imi spun ca „uite, inca unul care o ia razna in spatiul public”. N-a fost sa fie. Papahagi nu s-a lasat, a contraatacat. Si inca si mai dur, si mai penibil decat proastia scapata la initial.

Dovada stau primele cuvinte din raspunsul sau. „Am publicat ieri pe Facebook (retea de socializare privata, nu organ de presa!) un textisor in care analizam alaturarea Victor PontaRemus Cernea„. Adrian Papahagi, contributors.ro. Discutia ar trebui sa se sfarseasca aici, din moment ce pentru intelectualul, care se mandreste cu studii aprofundate de hermeneutica si zeci de alte domenii stapanite precum literele alfabetului, intelege si considera ca Facebook este o retea PRIVATA de socializare! Intr-adevar, atat timp cat postarile tale sunt publice, te poate citi orice alt utilizator de Facebook, dar asta inseamna ca e privata.

Problema ar fi desigur un fleac intelectual in ochii marilor genii pustii din ARD. Insa din moment ce nu poti face distinctii elementare cum sunt cele dintre semnificatiile spatiului public si cel privat si diferentele dintre cele doua, ce alte asteptari de logica si/sau hermeneutica am putea avea de la un astfel de personaj? E acelasi tipar de gandire, dereglata si deraiata de la normele elementare de logica si coerenta, ca si in cazul judecatorului Danilet de la CSM, care se plangea ca atacurile la adresa sa care au pornit de la informatiile legate de procesul pe care il are cu parintii sai ar avea la baza informatii private. Da, atat de private incat erau afisate la avizierul Tribunalului Suceava si pe site-ul Ministerului de Justitie.

Ar fi inca multe de spus despre „hermeneutica” lui Papahagi, care tradeaza mai degraba, in cel mai bun caz, o inadecvare totala la politica, daca nu si o naivitate a cunostintelor si conexiune slaba cu valorile moderne ale lumii. Insa cea mai nefasta stire este ca sunt prea multi reprezentanti in noua dreapta romaneasca a acestui prea inchis si extrem de limitat mod de gandire. Si el, si Baconschi, si M. R. Ungureanu, si Mihail Neamtu – prea multi si prea multe asemanari la toti, in acelasi tip de gandire de sorginte interbelica, impletit cu alunecari prea dese in afara ratiunii, logicii si bunului simt.

In comparatie cu dogmatismul invechit si cu neo-conservatorismul elitist al noilor apolegeti ai dreptei romanesti, declaratia lui Remus Cernea, de la care a plecat tot acest tambalau, imi pare de o mie de ori mai naturala si mai civilizata: „Romania va fi cu adevarat libera si democratica atunci cand va avea presedinte o femeie rroma, lesbiana si atee”. Ba chiar are si mult mai mult bun simt.

* * *

Polul Cărtă: Sărăcirea noastră spirituală

Autor:  Mircea Cărtărescu

Prin ”speranţe” înţeleg perspectiva unei vieţi decente, cu tot ceea ce înseamnă ea, pentru majoritatea oamenilor, măcar, dacă nu pentru fiecare. O viaţă în care să poţi respira, să nu cunoşti stresul lipsurilor cotidiene şi nici pe cel al problemelor psihologice care apar într-o lume neaşezată cum trebuie. Bunăstarea materială şi cea spirituală sunt, de fapt, de nedespărţit, aşa cu e imposibil să desprindem sufletul, cu nevoile sale, de trupul din miezul căruia a răsărit.

Într-o lume prost întocmită, cum e lumea românească de azi, absolut toată lumea suferă. Marea majoritate a conaţionalilor noştri suferă de sărăcie lucie şi fără speranţă. Fiecare zi este pentru ei un chin, o trudă sisifică şi fără satisfacţii. Prost hrăniţi, prost îmbrăcaţi, locuind prost, ei se află sub o anumită limită a decenţei, şi nu doar din punct de vedere material.

Sărăcia materială transformă un popor într-o gloată. Ea produce sărăcie sufletească, educaţie insuficientă, lipsă de criterii şi de gust, naţionalism, şovinism (în general, prejudecăţi de toate felurile), delincvenţă. Trebuie să spun că provin dintr-o astfel de lume măruntă şi că n-am simţit niciodată dispreţ elitist pentru ea, ci compasiune şi solidaritate. Găseşti aici exemple de demnitate, dăruire şi devotament dacă ştii să le observi, dar în economia unui popor ce se doreşte modern această masă este o foarte grea povară.

Pentru că este o majoritate, clasa cea mai săracă dintr-o ţară ca a noastră e o tentaţie irezistibilă pentru populişti. Flatarea, păcălirea, sau asmuţirea asupra „duşmanilor de clasă” a acestei mase de manevră, mai ales în epoca partidelor de televiziune şi a aservirii televiziunii naţionale unor partide, este cel mai important efect pervers al democraţiei şi al dreptului la liberă exprimare. Dimensiunile acestei acţiuni de îndobitocire a oamenilor prin sărăcire spirituală, de transformare a lor în alegători ai celor mai josnice partide, devin groteşti în cazuri ca al Antenei 3 sau al OTV-ului. Aici nu mai există limite, căci nu mai există repere, nici măcar cel al simplei raţiuni.

Dar distrugerea spirituală şi morală a unui popor pentru transformarea sa într-o masă electorală nu ţine numai de propaganda de partid. În ultimii ani ne îndreptăm din ce în ce mai repede către o societate fără cultură, fără educaţie, fără credinţă (inclusiv credinţa în orice ideal), fără maeştri şi modele spirituale. Ne plângem mereu de bădărănia, brutalitatea şi lipsa de scrupule a celor din preajma noastră, de lumea dejecţiilor şi-a urii, care-a invadat forumurile, de reaua-credinţă a celor ce fac din alb, negru şi din negru alb. Dar nu protestăm când dispar canalele, programele şi rubricile culturale de peste tot, când scrisul şi cititul decad, când nimeni nu mai dă doi bani pe oamenii de ştiinţă şi artiştii care-ar trebui să fie, ei, nu politicienii şi crainicii, vedetele societăţii noastre. Ne îndreptăm spre o apocalipsă a valorilor care va duce cu ea, ca un tsunami, pe cel bogat şi pe cel sărac, pe cel bun şi pe cel rău deopotrivă.

Căci nimeni, în România, nu poate scăpa de infecţia morală în care ne scufundăm pe zi ce trece, nici măcar cei care-o provoacă zi de zi.

Ne îndreptăm din ce în ce mai repede către o societate fără cultură, fără educaţie, fără credinţă

Posted in Arcaluigoeologie | 11 Comments »

O-Con-Clu-Zie

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 3, 2012

Drept sau nu, corect sau nu, materiile trebuie sa fie re/combinate pentru a obtine o imagine medie asupra satrii de fapt peste toata „materia”. Apoi, drept sau nu, corect sau nu, personajele relative, notate individual, trebuie sa fie re/combinate pentru desavarsirea unei imagini medii si globale asupra re/activitatii prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe:

C A N T I T A T E
  nick Media
Sentimentelor
Maxime
Pentru
Toate
Materiile
1 AVP 9.45
2 Stely 9.43
3 Gabriela D. Savitsky 9.16
4 Rebeliunea Minerala 8.77
5 Medusa 8.66
6 Polichinelle 8.64
7 Tiberiu Orasanu 8.36
8 Ioan T. Morar 8.19
9 Dorin Tudoran 7.95
10 Personaj Anonim si Colectiv 7.88
11 Radu Humor 7.88
12 Dictatura Justitiei 7.87
13 Eungen 7.87
14 Niku Electriku 7.77
15 Mitzaa Biciclista 7.75
16 Adrian Nastase 7.28
17 D’Artagnan 7.05
18 Habar N-Am 6.93
19 Ana Ayana 6.62
20 Tilbuhoglinda 6.46
21 INTJ 6.25

***

Cantitate * Calitate
Valori medii peste timp
  nick Media
Sentimentelor
Medii
Ponderate
Cu Indicele
De Calitate
Peste
Toate
Materiile
1 Polichinelle 6.87
2 Medusa 6.86
3 Tiberiu Orasanu 6.23
4 Rebeliunea Minerala 6.16
5 Stely 5.71
6 Gabriela D. Savitsky 5.37
7 Dictatura Justitiei 5.14
8 Eungen 5.1
9 AVP 5.01
10 Niku Electriku 4.84
11 Dorin Tudoran 4.66
12 Ioan T. Morar 4.59
13 Personaj Anonim si Colectiv 4.56
14 Mitzaa Biciclista 4.53
15 D’Artagnan 4.41
16 Tilbuhoglinda 4.3
17 Habar N-Am 4.04
18 INTJ 3.26
19 Ana Ayana 3.21
20 Adrian Nastase 2.69
21 Radu Humor 2.61

***

C A L I T A T E
  nick Valoarea
Medie
A Calitatii
Sentimentului
Pentru
Toate
Materiile
1 Polichinelle 9.17
2 Medusa 8.55
3 Tiberiu Orasanu 8.23
4 Rebeliunea Minerala 7.98
5 Eungen 7.49
6 Dictatura Justitiei 7.47
7 D’Artagnan 7.46
8 Tilbuhoglinda 7.38
9 Mitzaa Biciclista 7.29
10 Niku Electriku 7.05
11 Stely 7.04
12 Gabriela D. Savitsky 6.92
13 Personaj Anonim si Colectiv 6.78
14 Habar N-Am 6.58
15 Dorin Tudoran 6.55
16 Ioan T. Morar 6.45
17 AVP 6.08
18 INTJ 6.03
19 Ana Ayana 5.73
20 Adrian Nastase 5.14
21 Radu Humor 4.17

Si acum mediile pe „scoala”:

Cantitate
  Individ Media
Sentimentelor
Maxime
Pentru
Toate
Materiile
si pentru toti
 Prea-cinstitul
cititor
citit si unic
al Arcei
lui Goe
7.92

***

Cantitate x Calitate
  Individ Media
Sentimentelor
Medii
Ponderate
Cu Indicele
De Calitate
Peste
Toate
Materiile
si pentru toti
 Prea-cinstitul
cititor
citit si unic
al Arcei
lui Goe

4.77

***

Calitate
  Individ Valoarea
Medie
A Calitatii
Sentimentului
Pentru
Toate
Materiile
si pentru toti
 Prea-cinstitul
cititor
citit si unic
al Arcei
lui Goe
6.93

***

Valorile din coloana 1 si 3 sunt desigur orientative, oglindind anumite stari de maximintamplate la un moment dat  in relatia Arcei lui Goe cu ea insasi. De mare baza ramane coloana a-II-a unde este reflectata situatia globala peste timp si peste personaje. Din asta rezulta ca, per total, pe o sacra de la 1 la 10, Arca lui Goe este „un blog” de nota 4.77. Prin rotunjire si indulgenta se poate trece in catalog nota 5. O fi mult, o fi putin, important este ca Dl.Goe a scapat de corigenta si prin urmare anul acesta n-o sa mai ramîie repetent, iar Mam’Mare, Mamitza si Tanti Mitza nu mai au niciun motiv sa-l duca la Bucuresti nici de 10 Mai nici de 1 Decembrie.

Arca lui Goe – un „blog” de Nota 5

Posted in Arcaluigoeologie | 17 Comments »

Uuuultima materie: spirituuuu

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 2, 2012

Ego-ul, politica, arta si viata sunt, pana la urma, doar inceputul, aperitivul. Prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, un gurmand de lux la petrecerea timpului, liber, aspira mult mai inalt, catre absolut, catre transcendent si dincolo de el. Are sentiment, inima si gând pentru Univers, pentru Dumnezeu, pentru Duh, pentru Spirit, pentru Big-Bang, pentru Geneza si Apocalipsa, pentru Nevazut, pentru Spatiu, Timp si Moarte. Prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe are, pe alocuri, propria sa viziune despre Univers, propria sa Cosmogonie si clarviziune asupra Finalitåtii tuturor Finalitatilor. Si mai ales are cuvinte pentru toate acestea. Cuvinte care-i ascund gândurile si-i tradeaza „sentimentu”. Ca Notar pe Arca lui Goe, mi-am ingaduit sa dau note acestui sentiment avut vizavi de restul Universului de catre fratele meu de suferinta, prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe. Iata notele acordate la ultima materie din aceasta sesiune:

Considerand intensitatea maxima a sentimentului brut, fata de Univers, clasamentul arata asa:
id nick umax
1 AVP 9.67
2 Stely 9.57
3 Eungen 9.01
4 Rebeliunea Minerala 8.89
5 Polichinelle 8.69
6 Medusa 8.43
7 Gabriela D. Savitsky 8.27
8 D’Artagnan 7.26
9 Personaj Anonim si Colectiv 7.04
10 Radu Humor 6.85
11 Tiberiu Orasanu 6.45
12 Tilbuhoglinda 6.41
13 Niku Electriku 6.40
14 INTJ 6.37
15 Mitzaa Biciclista 6.33
16 Dictatura Justitiei 6.25
17 Habar N-Am 5.33
18 Ioan T. Morar 5.27
19 Dorin Tudoran 5.24
20 Adrian Nastase 5.00
21 Ana Ayana 5.00

***

Amendand intensitatea sentimentala maxima (fata de Univers cu indicele de calitate (densitatea de sentiment) clasamentul arata cam asa:
nick
Vârf
Sentiment
univers
1 Polichinelle 7.81
2 Medusa 7.33
3 Rebeliunea Minerala 7.22
4 Eungen 7.20
5 Stely 5.88
6 AVP 5.79
7 Gabriela D. Savitsky 5.33
8 Tiberiu Orasanu 5.09
9 D’Artagnan 5.08
10 Tilbuhoglinda 4.90
11 Personaj Anonim si Colectiv 4.39
12 INTJ 4.17
13 Niku Electriku 4.05
14 Mitzaa Biciclista 3.93
15 Dictatura Justitiei 3.75
16 Radu Humor 3.58
17 Habar N-Am 2.86
18 Ioan T. Morar 2.64
19 Dorin Tudoran 2.62
20 Ana Ayana 1.71
21 Adrian Nastase 1.43

***

Clasamentul distributiei medii (in intreaga perioada de timp observata) a sentimentului fata de Univers, corectat cu indicele de calitate, este insa asa:
nick
Medie
Sentiment
univers
1 Polichinelle 7.31
2 Medusa 7.04
3 Eungen 6.62
4 Rebeliunea Minerala 6.07
5 AVP 5.39
6 Stely 5.24
7 Tiberiu Orasanu 4.74
8 Tilbuhoglinda 4.50
9 D’Artagnan 4.49
10 Gabriela D. Savitsky 4.22
11 Personaj Anonim si Colectiv 4.19
12 INTJ 3.56
13 Niku Electriku 3.23
14 Dictatura Justitiei 3.22
15 Mitzaa Biciclista 2.84
16 Radu Humor 2.80
17 Habar N-Am 2.29
18 Dorin Tudoran 2.06
19 Ioan T. Morar 1.92
20 Ana Ayana 1.44
21 Adrian Nastase 1.05

Posted in Arcaluigoeologie | 13 Comments »

Vita e bella (Vaca e belita)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 1, 2012

Viata, o materie asa mai abstracta, mai psihedelica. Cam cum era „purtarea” pe vremuri in carnetul de note. Adica fara predare, fara teza, fara ascultari, fara note dar cu inevitabila medie (trimestriala: copilarie, tinerete, batranete, moarte=vacanta) aparuta implacabil in catalog si in carnetul pentru parinti. Desigur ca dez/båtând in universul virual al anonimatului clandestin, prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, nu poate evita sa aiba atitudini explicite sau implicite vizavi de aceasta stranie materie: viata. Ce poate sa conteaze (geo)politica si amorul artei fata cu nota la purtare in viata? Nimica. N-as vrea sa va imaginati cumva ca infantilului d.Goe  i-ar fi putut da prin minte sa dea note vietilor prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe. Nu, nici vorba. Noi am notat intensitatea (evaluata) cu care am pre/simtit ca acel cititor trateaza materia respectiva, intesitatea sentimentului (indiferent care va fi fiind acel sentiment) pe care el/ea o are pentru si despre o asa materie imponderabila. Caci (nu-i asa?) vis al mortii eterne e viata lumii-ntregi, dupa cum bine spunea nemuritorul Gambetta. Asadar notele si solfegiul:

Considerand intensitatea maxima a sentimentului brut, fata de viata, clasamentul arata asa:
  nick vmax
1 Gabriela D. Savitsky 9.43
2 AVP 9.33
3 Tiberiu Orasanu 9.33
4 Medusa 9.23
5 Stely 9.21
6 Ana Ayana 8.99
7 Ioan T. Morar 8.67
8 Dictatura Justitiei 8.59
9 Personaj Anonim si Colectiv 8.47
10 Mitzaa Biciclista 8.46
11 Polichinelle 8.45
12 Rebeliunea Minerala 8.24
13 INTJ 7.55
14 Adrian Nastase 7.52
15 Tilbuhoglinda 7.33
16 Eungen 7.13
17 D’Artagnan 6.88
18 Dorin Tudoran 6.84
19 Niku Electriku 6.84
20 Habar N-Am 6.41
21 Radu Humor 6.23

***

Amendand intensitatea sentimentala maxima (fata de fenomenul vietii) cu indicele de calitate (densitatea de sentiment) clasamentul arata cam asa:
  nick Vârf
Sentiment
viata
1 Medusa 7.67
2 Tiberiu Orasanu 7.58
3 Polichinelle 7.34
4 Gabriela D. Savitsky 7.22
5 Dictatura Justitiei 6.87
6 Mitzaa Biciclista 6.41
7 Stely 6.39
8 Ioan T. Morar 6.31
9 Ana Ayana 6.29
10 Personaj Anonim si Colectiv 6.29
11 Rebeliunea Minerala 6.16
12 D’Artagnan 5.69
13 Tilbuhoglinda 5.23
14 Eungen 4.99
15 INTJ 4.96
16 Dorin Tudoran 4.87
17 AVP 4.77
18 Adrian Nastase 4.51
19 Habar N-Am 4.39
20 Niku Electriku 4.27
21 Radu Humor 2.62

***

Clasamentul distributiei medii (in intreaga perioada de timp observata) a sentimentului fata de viata, corectat cu indicele de calitate, este insa asa:
  nick Medie
Sentiment
viata
1 Tiberiu Orasanu 7.23
2 Medusa 7.04
3 Polichinelle 6.95
4 Dictatura Justitiei 6.41
5 Personaj Anonim si Colectiv 6.00
6 Gabriela D. Savitsky 5.84
7 Rebeliunea Minerala 5.71
8 Mitzaa Biciclista 5.44
9 Ioan T. Morar 5.34
10 Ana Ayana 5.26
11 Stely 5.25
12 Tilbuhoglinda 4.89
13 Eungen 4.61
14 D’Artagnan 4.41
15 Dorin Tudoran 4.29
16 INTJ 4.21
17 Habar N-Am 4.11
18 AVP 4.09
19 Adrian Nastase 3.93
20 Niku Electriku 3.81
21 Radu Humor 2.17

Posted in Arcaluigoeologie | 2 Comments »

Amorul artei pe (b)arca

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 1, 2012

In afara preocuparilor firesti pentru ego si politica, prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, este consumator si producator de arta. Are antene la poezie, la literatura in genere, el insusi cochetând, in prezentul de marire sau intr-un trecut incert (ca orice trecut), cu creatia, fiind foarte adesea (fost) poet (intr-o realitate mai mult sau mai putin paralela cu realitatea). Este sensibil la tot ceea ce este sau denota estetica, eleganta, emotie… adica arta.  Stie sa aprecieze un film bun (de arta), o pictura, un bazorelief, o epigrama sau chiar sa promoveze o caricatura plina de simbol. El îi iubeste ca nimeni altul pe Eminescu, pe Blaga, pe Brâncusi, pe Nichita, pe Sorescu, pe Kafkaragiale, pe Cartarescu, Patapievici, Plesu si si pe George Becali (un mare artist). Este cateodata expert in cultura institutionalizata, mereu onest si bineintentionat. Niciodata nu te plictisesti cu el cand este vorba despre arta, materie de baza in blogosfera.

Considerand intensitatea maxima a sentimentului brut, fata de arta, clasamentul arata asa:
id nick amax
1 Polichinelle 9.75
2 Stely 9.55
3 Tiberiu Orasanu 9.27
4 Rebeliunea Minerala 9.16
5 Gabriela D. Savitsky 9.10
6 AVP 9.01
7 Mitzaa Biciclista 9.01
8 Ioan T. Morar 8.69
9 Medusa 8.52
10 Dorin Tudoran 8.36
11 Adrian Nastase 8.25
12 Tilbuhoglinda 8.12
13 Personaj Anonim si Colectiv 7.60
14 Eungen 7.43
15 Ana Ayana 7.25
16 Dictatura Justitiei 7.23
17 Niku Electriku 7.12
18 Habar N-Am 6.76
19 Radu Humor 6.45
20 D’Artagnan 5.56
21 INTJ 5.00

***

Amendand intensitatea sentimentala maxima (fata de fenomenul artistic) cu indicele de calitate (densitatea de sentiment) clasamentul arata cam asa:
id nick Vârf
Sentiment
arta
1 Polichinelle 9.60
2 Tiberiu Orasanu 7.55
3 Rebeliunea Minerala 7.55
4 Medusa 7.38
5 Stely 7.34
6 Mitzaa Biciclista 6.57
7 Gabriela D. Savitsky 6.48
8 Dorin Tudoran 6.35
9 AVP 6.00
10 Ioan T. Morar 5.54
11 Eungen 5.36
12 Tilbuhoglinda 5.33
13 Personaj Anonim si Colectiv 4.89
14 Dictatura Justitiei 4.74
15 Habar N-Am 4.73
16 Niku Electriku 4.61
17 Ana Ayana 4.35
18 Adrian Nastase 4.12
19 Radu Humor 3.36
20 D’Artagnan 3.10
21 INTJ 2.50

***

Clasamentul distributiei medii (in intreaga perioada de timp observata) a sentimentului fata de arta, corectat cu indicele de calitate, este insa asa:
id nick Medie
Sentiment
Politica
1 Polichinelle 8.87
2 Tiberiu Orasanu 7.23
3 Rebeliunea Minerala 7.14
4 Medusa 7.09
5 Stely 6.54
6 Mitzaa Biciclista 6.15
7 Gabriela D. Savitsky 5.93
8 Dorin Tudoran 5.82
9 AVP 5.77
10 Ioan T. Morar 5.08
11 Tilbuhoglinda 4.95
12 Eungen 4.93
13 Dictatura Justitiei 4.48
14 Niku Electriku 4.43
15 Habar N-Am 4.36
16 Ana Ayana 3.85
17 Personaj Anonim si Colectiv 3.59
18 Adrian Nastase 3.50
19 D’Artagnan 2.70
20 INTJ 2.50
21 Radu Humor 2.40

Posted in Arcaluigoeologie | 13 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: