(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Pre-luari de la Poluri

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 5, 2012

Un Monic si o Meduza
Stau pe plaja, buza-n buza,
El propune, ea refuza
Nu se ARD” – cântec vechi

Polul Leca – Komisarii lui Papahagi. Dezvaluiri. Hermeneutica pura

Unul dintre exponentii noii Aliante Romania Dreapta, Adrian Papahagi nu rateaza nici el ocazia sa taca intelept in anonimat. Nici el, pe langa ceilalti colegi de-ai sai, care de acum s-au consacrat intr-ale nefacutelor si nespuselor. 

Si, dornic sa evadeze din anonimat cu orice pret, risca si el sa compromita definitiv eticheta de intelectual care i se lipeste cu tot mai mult zel de frunte de catre ai sai confrati. Rezultatul? Previzibil. O penibilizare si mai mare, nu doar a sa, ci si a intregii idei de intelectualitate de dreapta.Un efect nefericit, pentru ca parca nu am mai fi avut nevoie de inca o dezamagire, dupa lista nesfarsita a delicateselor pe bani publici ale lui MRU, pe langa „mahalaua inepta” a lui Baconschi, pe langa funiile de usturoi cu care Neamtu vrea sa alunge dracii din politica si, pe langa toate celelalte nespuse ale acestor baieti a caror singura grija pare sa fie precizarea de fiecare data a studiilor lor inalte si extrem de aprofundate. Ar fi fost de ajuns toate cele de pana acum.

Dorinta de a deveni insa cunoscut si astfel de a-si creste sansele la alegeri in colegiu l-a facut pe Papahagi sa dea cu batul in balta, iar apoi sa nu se lase si sa sara si cu picioarele. La inceput, Papahagi posteaza pe contul sau de Facebook asta: „La urma urmei, daca am ajuns sa avem unpremier plagiator, pucist si cheguevarist, de ce n-am avea in scurta vreme o presedinta rroma, lesbiana si atee”. O adevarata stoarcere hermeneutica a adevarului din starea de ascundere si aruncat sfidator mahalalei de pe Facebook.

La asa cuvinte si idei, Alina Mungiu Pippidi face greseala sa il bage in seama si scrie un text intitulat chiar asa: „RASISTII LUI BACONSHI. NOUA FATA A DREPTEI”, text publicat pe romaniacurata.ro si preluat, apoi, si de criticatac.ro. Daca lucrurile s-ar fi oprit aici, nu cred ca subiectul mi-ar fi atras mai mult atentia decat sa imi spun ca „uite, inca unul care o ia razna in spatiul public”. N-a fost sa fie. Papahagi nu s-a lasat, a contraatacat. Si inca si mai dur, si mai penibil decat proastia scapata la initial.

Dovada stau primele cuvinte din raspunsul sau. „Am publicat ieri pe Facebook (retea de socializare privata, nu organ de presa!) un textisor in care analizam alaturarea Victor PontaRemus Cernea„. Adrian Papahagi, contributors.ro. Discutia ar trebui sa se sfarseasca aici, din moment ce pentru intelectualul, care se mandreste cu studii aprofundate de hermeneutica si zeci de alte domenii stapanite precum literele alfabetului, intelege si considera ca Facebook este o retea PRIVATA de socializare! Intr-adevar, atat timp cat postarile tale sunt publice, te poate citi orice alt utilizator de Facebook, dar asta inseamna ca e privata.

Problema ar fi desigur un fleac intelectual in ochii marilor genii pustii din ARD. Insa din moment ce nu poti face distinctii elementare cum sunt cele dintre semnificatiile spatiului public si cel privat si diferentele dintre cele doua, ce alte asteptari de logica si/sau hermeneutica am putea avea de la un astfel de personaj? E acelasi tipar de gandire, dereglata si deraiata de la normele elementare de logica si coerenta, ca si in cazul judecatorului Danilet de la CSM, care se plangea ca atacurile la adresa sa care au pornit de la informatiile legate de procesul pe care il are cu parintii sai ar avea la baza informatii private. Da, atat de private incat erau afisate la avizierul Tribunalului Suceava si pe site-ul Ministerului de Justitie.

Ar fi inca multe de spus despre „hermeneutica” lui Papahagi, care tradeaza mai degraba, in cel mai bun caz, o inadecvare totala la politica, daca nu si o naivitate a cunostintelor si conexiune slaba cu valorile moderne ale lumii. Insa cea mai nefasta stire este ca sunt prea multi reprezentanti in noua dreapta romaneasca a acestui prea inchis si extrem de limitat mod de gandire. Si el, si Baconschi, si M. R. Ungureanu, si Mihail Neamtu – prea multi si prea multe asemanari la toti, in acelasi tip de gandire de sorginte interbelica, impletit cu alunecari prea dese in afara ratiunii, logicii si bunului simt.

In comparatie cu dogmatismul invechit si cu neo-conservatorismul elitist al noilor apolegeti ai dreptei romanesti, declaratia lui Remus Cernea, de la care a plecat tot acest tambalau, imi pare de o mie de ori mai naturala si mai civilizata: „Romania va fi cu adevarat libera si democratica atunci cand va avea presedinte o femeie rroma, lesbiana si atee”. Ba chiar are si mult mai mult bun simt.

* * *

Polul Cărtă: Sărăcirea noastră spirituală

Autor:  Mircea Cărtărescu

Prin ”speranţe” înţeleg perspectiva unei vieţi decente, cu tot ceea ce înseamnă ea, pentru majoritatea oamenilor, măcar, dacă nu pentru fiecare. O viaţă în care să poţi respira, să nu cunoşti stresul lipsurilor cotidiene şi nici pe cel al problemelor psihologice care apar într-o lume neaşezată cum trebuie. Bunăstarea materială şi cea spirituală sunt, de fapt, de nedespărţit, aşa cu e imposibil să desprindem sufletul, cu nevoile sale, de trupul din miezul căruia a răsărit.

Într-o lume prost întocmită, cum e lumea românească de azi, absolut toată lumea suferă. Marea majoritate a conaţionalilor noştri suferă de sărăcie lucie şi fără speranţă. Fiecare zi este pentru ei un chin, o trudă sisifică şi fără satisfacţii. Prost hrăniţi, prost îmbrăcaţi, locuind prost, ei se află sub o anumită limită a decenţei, şi nu doar din punct de vedere material.

Sărăcia materială transformă un popor într-o gloată. Ea produce sărăcie sufletească, educaţie insuficientă, lipsă de criterii şi de gust, naţionalism, şovinism (în general, prejudecăţi de toate felurile), delincvenţă. Trebuie să spun că provin dintr-o astfel de lume măruntă şi că n-am simţit niciodată dispreţ elitist pentru ea, ci compasiune şi solidaritate. Găseşti aici exemple de demnitate, dăruire şi devotament dacă ştii să le observi, dar în economia unui popor ce se doreşte modern această masă este o foarte grea povară.

Pentru că este o majoritate, clasa cea mai săracă dintr-o ţară ca a noastră e o tentaţie irezistibilă pentru populişti. Flatarea, păcălirea, sau asmuţirea asupra „duşmanilor de clasă” a acestei mase de manevră, mai ales în epoca partidelor de televiziune şi a aservirii televiziunii naţionale unor partide, este cel mai important efect pervers al democraţiei şi al dreptului la liberă exprimare. Dimensiunile acestei acţiuni de îndobitocire a oamenilor prin sărăcire spirituală, de transformare a lor în alegători ai celor mai josnice partide, devin groteşti în cazuri ca al Antenei 3 sau al OTV-ului. Aici nu mai există limite, căci nu mai există repere, nici măcar cel al simplei raţiuni.

Dar distrugerea spirituală şi morală a unui popor pentru transformarea sa într-o masă electorală nu ţine numai de propaganda de partid. În ultimii ani ne îndreptăm din ce în ce mai repede către o societate fără cultură, fără educaţie, fără credinţă (inclusiv credinţa în orice ideal), fără maeştri şi modele spirituale. Ne plângem mereu de bădărănia, brutalitatea şi lipsa de scrupule a celor din preajma noastră, de lumea dejecţiilor şi-a urii, care-a invadat forumurile, de reaua-credinţă a celor ce fac din alb, negru şi din negru alb. Dar nu protestăm când dispar canalele, programele şi rubricile culturale de peste tot, când scrisul şi cititul decad, când nimeni nu mai dă doi bani pe oamenii de ştiinţă şi artiştii care-ar trebui să fie, ei, nu politicienii şi crainicii, vedetele societăţii noastre. Ne îndreptăm spre o apocalipsă a valorilor care va duce cu ea, ca un tsunami, pe cel bogat şi pe cel sărac, pe cel bun şi pe cel rău deopotrivă.

Căci nimeni, în România, nu poate scăpa de infecţia morală în care ne scufundăm pe zi ce trece, nici măcar cei care-o provoacă zi de zi.

Ne îndreptăm din ce în ce mai repede către o societate fără cultură, fără educaţie, fără credinţă

11 răspunsuri sa “Pre-luari de la Poluri”

  1. Dl.Goe said

    De fapt eu as fi vrut sa fac o paralela literar-artistica intre „Revolutionary Road” si „Numele Trandafirului”, intre care exista asemanari frapante sau (macar) sa fi facut o investigatie geo-politica printre analistii lumii pentru a afla de ce nu se intreaba nimeni ce are domne Siria de bombardeaza Turcia? Ce urmareste? Dilema aceasta fiind atat de grea si fara speranta, si-apoi si cu sperantå sa fi fost tot intr-o mare incurcatura m-ar fi bagat indiferent ce-as fi ales sa fac, m-am gandit sa apelez momental la dilemele altora care par sa-si fi gasit o rezolvare. Si ce zic eu o rezolvare, nu una ci doua rezolvari si-au gasit. Care se bat cap in cap. Ca berbecii. Cine se scoala primul e Dragon. Ca daca nu stiati suntem in anul Dragonului de Apa.

    Apreciază

  2. d'Artagnan said

    Există ŞI cartea „Revolutionary Road”?! Eu ştiu numai de film.

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Filmul e moft (pe bune)… Chiar si ecranizarea slabuta a romanului Numele Trandafirului (desi filmul vazut facand abstractie de textul lui Eco nu-i rau) este cu trei clase (in materie de ecranizare) peste ceea ce reuseste regizorul Sam Mendes sa faca din romanul lui Richard Yates. Nu-mi dispalce Kate Winslet dar de data asta nu prea cred ca s-a potrivit pe rol. Abia daca s-a intamplat in cateva scene din film sa fie atinsa tensiunea prezenta in roman, iar dimensiunea dramei „omului in cautarea adevarului” abia daca se intrevede in film. Din ambele romane s-ar putea deduce ca la adevar nu se poate ajunge decat din intamplare si prea tarziu, chiar si atunci cand cel care-l cauta este inteligent, perseverent, pasionat si motivat. De ex. eu, ma trezesc citind un text in cautarea adevarului si dupa ce parcurg doua paragrafe, brusc ma strafulgera un gand rau. Defilez ecranul, ma uit in josul paginii si constat cu ciuda ca iar m-am lasat furat de titlu si ca iarasi citesc texte scrise de Iulian Leca. Ma intreb cu obida cum de må pot lasa pacalit iar si iar. In sfarsit de data asta m-a interesat in special ideea pe care Leca o slujeste din intamplare (din greseala chiar) vizavi de frontiera intre spatiul public si cel privat. Incoerenta lechiana este atat de consistenta incat in mot inevitabil nu este in stare sa evite atingerea cu unele idei valide. Daca pot zice asa. Si de ce n-as putea…? Ca aici suntem intr-un spatiu… asta, ååå…privat? Caci pe domnul Radu oricat m-as stradui nu-l pot considera public. Caci are dânsul in prestanta o nota asa… mai privata, pardon de impresie. Acuma conform cu Leca ar trebui sa fie vorba de o Privata Publica. Si dilema persista… Care dilema ca e ditamai oxi-moron-ul. Deci, da, exista o carte numita Revolutionary Road. Tradusa in limba romana. O recomand cu caldura celor care sunt predispusi sa se bucure de raul altuia sau ca raul altuia e mai mare. S-o gasi pana la urma cineva abilitat, autorizat si competent sa faca naiba paralela aia care ma tine-n dilema cu problema motivelor pentru care Siria a atacat din senin NATO-ul.

      Apreciază

  3. Pal piccolo della Lombardia said

    Apreciază

  4. INTJ said

    citeam candva ca „human needs are unique, dynamic, and changing” si nu-s in masura sa decid valoarea de adevar (absolut) a afirmatiei respective … da’ macar am priceput ca atat timp cat omu’ traieste ele (needs) exista.

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      …si ca prin urmare este adeavarat ca in drumul catre scop/uri, scopurile se schimba, corolar al unei stari browniene careia, colac peste pupaza, îi mai si lipseste einstain-ul aferent din context. As zice asadar ca, cel putin in lumea virtuala a anonimatului clandestin, ar trebui sa ne focalizam exclusiv pe nevoile care pot fi satisfacute spontan, printr-un schimb instantaneu de particule virtuale, in baza unei teorii unificatoare spre consolidarea cauzei cu efectul, a nevoii cu satisfacerea ei si a idealurilor cu realizarea lor. Eu personal (vorba ‘ceea) n-am inteles tocmai exact ce si de ce ati zis d-voatra, dar cred ca mi-am facut onest datoria de gazda raspunzandu-va maniera asemnatoare. Iar martorii nici ei n-ar putea intelege tocmai exact ce si de ce am replicat asertiunii d-voastra desi, cu o oarecare ingaduinta, s-ar putea crede ca motivul ar consta in aceea ca Arca lui Goe ar fi fost cea care a ajutat (cumva, cum?) la priceperea a ceea ce ziceti ca a fost priceput. Daca nu mi-o fi scapat ceva.

      Apreciază

      • INTJ said

        nu-s eu atat de destept. am incercat doar sa readuc in atentia eventualului cititor unic de pe arca faptul ca dupa analiza lui „cum” pica bine si o analiza a lui „de ce” … la ambii poli.

        Apreciază

        • Dl.Goe said

          „de ce?” este intotdeauna o intrebare foarte grea, muuuult mai grea decat accesibila „cum?”. De altfel si raspunsurile posibile ilustreaza destul de bine diferentele de nivel dintre cele doua intrebari, una acesbila „omului” si cealalta rezervata divinitatii. Mult mai concludent este intotdeauna un „uite asa” decat un „de-aia”. De ce, numai Dumnezeu stie. Iar intre dl.Goe si Domnul Dumnezeu se afla toti ceilalti, inclusiv in ceea ce priveste desteptaciunea. Parerea mea este ca sunteti unul dintre cei mai inteligenti vizitatori ai Arcei lui Goe, in interiorul prea-cinstitului vizitator citit si unic al acestei (b)Arce.

          Apreciază

        • INTJ said

          ok, pot accepta lejer ideea ca doar dumnezeu cunoaste „de ce”-ul absolut … dar asta n-ar trebui sa ne impiedice sa incercam sa le aflam pe cele relative, nu? chiar daca intelegem ca pana si liberul arbitru e limitat, el are totusi destule grade de libertate pentru a face posibila existenta unei varietati impresionante (de „de ce”-uri). iar daca stau sa ma gandesc, prefer un „de-aia” ca raspuns (al „jumatatii”) la intrebarea „de ce ma iubesti?” … deoarece asta nu stirbeste cu nimic farmecul altor raspunsuri (mai directe) la alte intrebari. 🙂

          ps: inmultirea cu -1 se subintelege, sau?

          Apreciază

        • Dl.Goe said

          desigur ca se sub/intelege. Chiar si extragerea radacinii patrate din minus unu-i acceptata… 🙂

          Apreciază

  5. Radu Humor said

    Refuzată acolo unde lui Goe nimic nu-i rezistă 😉 .

    A-ți mai fii teamă astăzi că Iliescu și Voiculescu pot (a)duce România înapoi în comunism, este dovada cea mai înspăimântătoare și imposibil de vindecat a dezastrului făcut de educația comunistă
    în mințile celor care s-au format atunci ca intelectuali.
    Teama de a nu ți se întâmpla mai mereu ceva rău, care vine de la alții, mai bine zis de la ideile lor puse satanic în practică. 🙄
    Și coioții ăstia, ce se învârt în cercuri din ce în ce mai apropiate de trupul aproape vlăguit al Patriei, au simțit asta și și-au apropiat de șleahta lor antinațională o mulțime de pretinși intelectuali, formați după calapod totalitar, dar folosiți acum second-hand la inocularea în massmedia a unei spaime artificiale (întoarcerea la comunism 😆 ) , care ar fi cu adevărat înspăimântătoare, dacă n-ar fi de-a dreptul aiuritoare 🙄
    O țară membră NATO și UE, supravegheată până-n cele intimități de organe interne și organisme internaționale
    ( incredibil de obraznice și acaparatoare), trăiește dramoleta spaimei de întoarcere la ceea ce reprezintă de fapt asul din mânecă al viitorilor stăpâni absoluți ai României. 🙄
    Ținta falsă, spre care este îndreptată, cu mare iscusință atenția celor creduli.
    Fapt ce se împlinește și cu ajutorul celor care , deși nu cred o iotă din toată această gulgută politică se oferă voluntar, dar pe bani, vorba cuiva, sau pe alte facilități, să mențină amenințarea bau-bauului, pentru a nu se devoala așa repede celelate intenții criimale pe cale a se înfăptui, de cei care strigă hoții, ajutați de cei care le țin de ” șase” ! 😉
    Iar un adevărat dizident nu poate să fie în halul ăsta îmbrobodit politic de niște șmenari diabolici ce duc spre pieire neamul românesc, decât în cazul că a pus și el botul la ceva foloase/oscioare scăpate printre degete de niște indivizi ce s-au trezit (din nou :mrgreen: ) stăpâni pe averile și destinele românilor !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: