(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 11 octombrie 2012

Eco Locatie (si) Logica (I)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 11, 2012

Temă de cas(t)ă pentru caști și caste:

Se dau doua texte (a) si (b):

(a) Forumism de România

În ţările civilizate, prezenţa unei comunităţi de cititori activi în subterana gazetelor on-line e un fenomen cât se poate de firesc. Acolo unde cultura dialogului primează, adnotările sunt binevenite. Cetăţeni agreabili şi meteci persuasivi, oameni de convingeri diferite, cu profesiuni exotice sau îndeletniciri de rutină, pioşi sau atei, cu doctorat sau fără, aglutinează decent la călcâiele textelor virtuale, nealterând ansamblul calitativ şi igienic al paginii.Citiţi The Economist ori Washington Post şi veţi vedea naturaleţea cu care se produc argumente lapidare, tâlcuiri savuroase, replici amuzante, şuete grafice, bancuri subsidiare. Desigur, întâlneşti şi-n lumea bună excepţii, deviaţii minore, spectre răzleţe. Dacă sudalma, ghiontul rasist ori sofismul de latrină sunt perfect cenzurate, n-ai cum să eviţi, uneori, oftătura unei gospodine cvadragenare, febrilitatea cutărui ufolog nedormit sau emfaza gay a vreunei tribade, supărată, liric, pe regnul hetero. Însă, per ansamblu, tabloul arată bine: se discută cuviincios, documentat, justificat. Accentul dezbaterilor cade pe text şi pe tema, informaţiile, problematica sau aserţiunile extrase hermeneutic din articol. Autorul e lăsat, de regulă, în pace. Rarisim îi sunt adresate întrebări (pertinente), complimente (fără igrasie), rezerve (inteligibile). Iar acesta răspunde, când şi când, fără senzaţia că a plonjat într-o bolgie sau că a descins printre mirmidoni.La noi, scriitura de subsol a căpătat proporţii colosale şi conţinuturi groteşti. Diluviul de scriptomani, delirurile vaste şi eterogene, juisanţa ignoranţei, obscenitatea explodată în mii de vocabule fac un soi de anexă elefantină la corpul textului central. În absenţa instituţiei moderatorului, siturile unor ziare onorabile din România ajung să fie lovite de gigantice tumori. Deliciile anonimatului monden, voluptatea scribului incontinent şi pofta vampirizării unor cărturari prestigioşi l-au făcut pe român dependent de ambianţa forumurilor virtuale. Rezultatul acestui trend e tocmai perdeaua burlescă din coada editorialelor şi articolelor ce apar în presa autohtonă. Am identificat câteva categorii mari de forumişti, pe care le putem inventaria aici, fără veleitatea clasificaţiei exhaustive:

  • 1. Forumistul mercenar. Recrutat pentru abilităţile de profanator, forumistul cu angajament de tip comando scrie, neobosit, acelaşi lucru, supurează aceleaşi mesaje, cu modeste variaţii de recuzită stilistică. Tocmit de „şefi” să lingă într-o parte şi să spurce în alta, acesta îşi modulează devotamentul în funcţie de recompense şi de anvergura provocării. Parcă nu-ţi vine să risipeşti atâta muniţie de hazna ori salivă omagială în portretul oricui. Trebuie umblat la statui, la inşi cu operă, la figuri de panteon. Budoarul propriu devine, astfel, baricada cu clocot de unde visezi la nimbul utopic al demolatorilor de vedete.
    .
  • 2. Forumistul persiflant. Intră mereu în scenă cu alură de sfârlează caustică şi nu cruţă nimic. În malaxorul băşcăliei sale intră, de-a valma, tot mapamondul: rechinii din Pacific, taoismul, jucătorii de cricket, Dracula, Luis Lazarus şi Sarah Palin. Nu are criterii, pudori, regrete. La limită, şi Biblia în varianta electronică îl aţâţă pe linia sarcasmului fără zăgazuri. E convins că are acces la butadă, şarjă, imaginaţie. Şi că doar în faţa oglinzii e loc pentru complezenţă şi solemnitate.
    .
  • 3. Forumistul paranoic. Vigilent până la insomnie, comentatorul din specia aceasta se înscenează ca radar de cabale. Ştie că în spatele celui mai banal enunţ se iveşte o apetiţie hegemonică, pofta de putere, motivaţia suspectă. Nimic nu e ce pare a fi: suprafeţele ascund conjuraţii, guvernele sunt masonerii fardate, Papa e, de fapt, femeie (evreică şi bisexuală), vulturii sunt ştiuci în travesti, prăbuşirea economiei greceşti e „lucrătura” papistaşilor, iar călugării tibetani manipulează telepatic proxeneţi columbieni. Prin urmare, totul poate fi şi trebuie deconspirat: gramatica, sportul, cinematografia, poezia, moda, ştiinţa, balerinele, ţapinarii, dresorii de foci, sopranele…
    .
  • 4. Forumistul patriot. Îi adoră pe daci, pe voievozii feroce, pe răsculaţii de vitrină istorică, pe descălecători. Argumentează cu sarmale şi mititei, cu ţuici, cu relicve notorii şi muzică etno, cu Eminescu şi Nadia. E paseist şi revoluţionar, utopist şi bigot, chefliu şi haiduc, agramat şi justiţiar. Scrie prost, mult, şablonard, în buna tradiţie a candorilor turistice şi a îmbăloşărilor protocroniste.
    .
  • 5. Forumistul ezoteric. E infailibil branşat la Valhalla, primeşte semnale din Shambala, e în anticamera arhanghelilor New Age, iniţiat în tainele Wicca şi în tot ce ţine de pitorescul şi cumplitul registrului paranormal. Nu are dubii de sine, nu ştie de glumă, nu face concesii. Umple beciurile textelor de ziar cu petiţii mistice, avertismente bolânde, înştiinţări eshatologice şi algoritmi de detentă astrală. Îi ştie pe Iahve din vedere şi pe Ramakrishna din cantonamente siderale. Deplânge tehnologizarea nesăbuită a Terrei, declinul axiologic şi paragina spirituală a omenirii civilizate. Petrece zilnic în jur de 10 ore în faţa calculatorului, amuşinând păcate şi nereguli cu bătaie cosmică.
    .
  • 6. Forumistul sapienţial. Pricepe tot, are fler, dirijează prostimea, a parcurs bibliografii cu nemiluita. Întrevede fineţuri, dedesubturi ideologice, tripotaje retorice. Dă sfaturi, poartă faretră cu adagii, se tutuieşte cu autorul, îl trimite la bibliotecă şi-i recomandă lecturi. Nu înţelege, în fond, de ce nu e invitat să preia el rubrica pe care o comentează pletoric. Se mulţumeşte, într-un final, cu ştampila închipuită de adjunct luminat al paginii respective. Şi recidivează torenţial, la fiecare număr nou al gazetei.
    .
  • 7. Forumistul efemer. Cade accidental în plasa cutărui site şi se pomeneşte tastând aleatoriu. Nu e loial vreunui herb, nu propune reforme, nu terfeleşte boierimea culturală. Vrea doar să umple arbitrar 10 minute libere ori să-şi contemple porecla de şpriţ, tatuată sub editorialul unui star de presă.

Dacă stau să mă gîndesc bine, mai e loc pentru nuanţe, pentru taxonomii diferite, pentru profiluri hibrid. Iar în proximitatea joasă a acestui text, cu siguranţă e suficient spaţiu disponibil pentru naşterea şi perindarea unor specii noi.

SURSE
pasul unu:
Forumism de România – Valentin Stîngă – Romania CULTURALA

pasul doi:
Forumism de România – Valentin Stîngă – GRUPAREA APROAPE

pasul trei:
Dilema Veche, august, 2010

(b) Feluri de a vorbi

 „…se vorbeşte dezlănţuit, lacom, voluptuos.
Dreptul de a vorbi e, fireşte, unanim recunoscut. Dar ce diversitate, ce policromii, ce nuanţe!
Cine ar îndrăzni să sistematizeze acest zburdalnic zgomot de fond al vieţii noastre zilnice?
Iată totuşi cîteva note rapide, în perspectiva unei răbdătoare încercări viitoare:

  • 1. Vorbitorul amuzant.
    Vrea să te distreze cu orice preţ, deşi n-are nimic de spus.
    E plin de glumiţe, istorioare în doi peri, calambururi şi grimase mucalite.
    E băiat deştept, tachinează „paradigma feminină a auditoriului“, enervează, în final, pe toată lumea.
    .
  • 2. Vorbitorul competent.
    Ştie. Ascultă vag nerăbdător neroziile celorlalţi şi intervine decisiv, cu un aplomb mirandolian, pentru a tranşa lucrurile.
    E autoritar şi enciclopedic.
    De la agricultură la teologie, nimic din ce e teoretic nu-i e străin.
    Poate da lecţii fotbaliştilor şi
    miniştrilor, taţilor de familie şi tineretului bezmetic, tuturor compatrioţilor aflaţi în derută.
    Are soluţii, are morgă, n-are cu cine discuta.
    .
  • 3. Vorbitorul oracular.
    Nu vorbeşte. Oficiază. Are o misiune.
    O parte din el e deja statuie, discursul lui e gîndit ca un depozit de viitoare citate.
    Se adresează contemporanilor, dar mai ales secolelor care vin.
    E o instituţie. Prin urmare, nu poate greşi, nu poate fi întrerupt şi nu poate fi contrazis.
    E monumental şi ridicol.
    Gestul e scenografic, privirea – oţelită. Stupiditate solemnă, cu irezistibil efect soporific.
    .
  • 4. Vorbitorul constructiv.
    Înţelege repede şi are propuneri practice.
    Agitat, tonic, diurn pînă la insomnie. Nu crede în obstacole, dubii şi melancolii.
    Vrea să te ajute, chiar dacă n-ai chef. Vrea fericirea tuturor.
    Îţi explică, surîzînd încurajator, că nu se poate face omletă fără să spargi ouăle.
    .
  • 5. Predicatorul.
    Te ceartă. Îţi vrea binele, dar te crede inapt să-l obţii.
    E înţelept şi sumbru.
    Nesigur de capacităţile tale intelectuale, îţi vorbeşte în pilde transparente, în cuvinte simple şi amare.
    .
  • 6. Vorbitorul „popular“.
    Se coboară la nivelul „publicului larg“. Cultivă cordialitatea brută, cimilitura, buna-dispoziţie „din topor“.
    La nevoie, zice „bade!“, „mătuşică!“ sau „măi, omule!“.
    Se străduieşte să miroasă a opincă, se exprimă bolovănos, suduieşte îmbuibarea guvernamentală. (Echivalent în planul retoricii feminine e stilul „fată bună“: laşi să se vadă, îndărătul fiecărei fraze, „mama“, „soţia“, „gospodina“, femeia de suflet şi de comitet.)
    .
  • 7. Vorbitorul cult.
    Nimic fără Kant, fără lecţii de istorie, fără citate ţepene.
    Fraza e sibilinică, privirea-adumbrită de reflexiuni abisale.
    Stil de „lexicon ambulant“, ţinută de belfer încercănat.
    Cuvintele sînt căutate la limita indescifrabilului, sintaxa e obscură, gramatica – aproximativă, mesajul – inexistent.
    .
  • 8. Diplomatul.
    Vorbire în bobote. Colocvialitate vidă. Tehnica de a perora, evitînd cu grijă orice comunicare reală, orice conţinut explicit.
    Surîsuri reci, subînţelesuri fără nici un înţeles, coregrafie mecanică.
    .
  • 9. Vorbitorul incontinent.
    Odată pornit, cade într-un soi de transă.
    Nu mai percepe nimic din lumea înconjurătoare, îşi dizolvă, torenţial, interlocutorul, clămpăne precipitat, ridică glasul, se ridică în picioare, gesticulează spasmodic, se înveseleşte imprevizibil şi se înfurie devastator. (Subspecie: stilul fluvial, cumulativ, cu intercalări infinite, divagaţii, derapaje, deliruri.)
    .
  • 10. Vorbitorul informal.
    Tutuie, americăneşte, pe toată lumea, e „interactiv“, pantomimic, matter-of-fact.
    Băiat de viaţă, nepretenţios (dar smart), săritor (şi la propriu, şi la figurat), tolerant, trendy. Ireproşabil, inexpugnabil, indigerabil.

…Şi aşa mai departe.”

SURSE
pasul unu:
ANDREI PLESU – Feluri de a vorbi – DILEMA VECHE
pasul doi
ANDREI PLESU – Feluri de a vorbi – CAFENEAUA COM

Se cere:

a) sa fie imperecheati forumistii cu vorbitorii!
b) sa se deduca prin inductie masurile punitive sugerate sub/inteles de catre cei doi eseisti si sa se arate de ce nu sunt bune.
c) se se stabileasca despre ce altceva ar putea sa fie vorba in topicul de mai sus.

Intrebare ajutatoare: Incotro bate vantul care bate saua si de ce anume lui Polichinelle nu-i lipseste Rosinanta?

Posted in Arcaluigoeologie | 26 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: